Oneshots from Sorin

[Mizantropul]

Love you all for posting your opinions ! :X

Lepădatu\' Cristian

Un început începe, ca orice început, cu un început, iar acesta nu face excepţie. Iaşiul la început de secol şi la sfârşit de deceniu pare neglijat, mai mult ca
niciodată, de lipsa de interes a ieşenilor faţă de schimările constante ale
acestuia. Rele
sau bune, nimeni n-are dreptul să judece, de altfel nimănui nu i-ar păsa...
Ieşeanul, Lepădatul Cristian, dă viaţă, sau mai
bine spus întruchipează dezinteresul pentru propriul oraş. De altfel la
unsprezece ani, acest interes, nu depăşeşte graniţele unei lumi de plastic şi
plastilină, specifică vârstei, dar zdravăn de atent asupra tuturor schimbărilor
din perimetrul acestei lumi.
Un băiat bun, acest Cristian, parcă rupt din aripi
de pegasus, cu părul şaten şi scurt, ochii de-un verde de smarald amestecat cu
o picătură de-un albastru ceresc, obrajii, cu câte trei pistrui pe fiecare
pomet, cu, un nas romanic gura modestă cu buzele uşor pronunţate, bărbia
scurtă, de-un fizic subţirel, dar bine zvântat, dacă s-ar fi încălţat cu pragul
ar fi putut să dea cu capul de al cincilea raft al bibliotecii din sufragerie.
Cristian, prin iunie, chiar la începutul
trândăvelii de vacanţă, îşi plimba gândurile prin minte precum floricelele din aparatul de făcut
popcorn. Nu a înţeles de ce trebuie să creadă în lucruri nemateriale şi
invizibile omului. S-a gândit că dacă acestea ar căpăta o nuanţă de existenţă
materială, de vizibilitate, atunci ar putea coace şi această credinţă.
În sinea lui s-a-ntrebat, cum să impresionezi sau
să enervezi pe Dânsul astfel încât să-i dea atenţie şi să facă bine să se
arate.
-Sincer, nu pot! nu pot să fiu un bine absolut
pentru a putea cunoaÅŸte binele absolut. Deja cele trei locuri, fiul, duhul
magic şi Maria, sunt de mult luate. Poate dacă îl enervez destul, dar nici aşa
nu ar merge.
Nemişcat şi concentrat, Cristi, vreao revanşă
logicii sale gândindu-se la o variantă de compromis. S-a gândit şi s-a tot
gândit până când tresări şi...
-Ştiu! fac foarte bine, ce e rău, să-i fac pe plac
celui rău. Ăla rău fiind în gradul întâi de rudenie cu Dânsul; sigur îmi va
aranja o audienţă cu fratele său.
A făcut Cristi ce-a făcut. A rupt manetele de
macaz de la gări, a scuipat trecătorii de pe acoperişul Hotelului Unirea, a
negat prezenţa Dânsului în faţa părinţilor, a folosit la maximum uneltele celui
rău, a masat ochii celui rău cu limba, adică a supt banii prin linguşeli
hoţeşti, l-a-njurat pe popa mitropolitul ca apoi să ceară iertare şi mai apoi
spovedanie, cum că a insultat un popă zdrelit la cap, ca în final să-i mărturisească
popei că a lovit în boaşe un preot...
-Ce groaznic, fiul meu, când l-ai lovit?
Cristi îşi încordă muşchii piciorului şi-i
tamponează un şpiţ în ouăle popei răspunzându-i: Acum!
Din păcate pentru Cristi, dar mai ales din păcate
pentru cel rău, planul nu i-a reuşit. Cel rău n-a venit.
Dezamăgit, Lepădatul Cristian, se sinucide pentru
a afla ce-i după moarte. Dar uită. Îşi aminteşte preţ de o secundă, în ultimile
clipe ale vieţii, în ultimul răsuflu
de ştreang, îşi aduce aminte că naratorul nu ştie să citească limbajul morţilor
ÅŸi nici viitorul. Sau poate ÅŸtie ÅŸi nu spune, dar poate ÅŸtie.
C-o ultimă sclipire de viaţă, Cristi, se...
-Dar n-are cum! doar nu-i Dumnezeu! ...sau
poate...totuÅŸi...?!?

________________________________________________________________________________

Enjoy