25-06-2011, 11:11 AM
Buna..:*:* ..multumesc mult de sfaturi ..am incercat sa tin cont de ele. Deci ..de ce sa o ma lumgim
Lectura Placuta ..!!
Capitoloul 3
A trecut deja o saptamana de cand sunt in spital. Dupa cate am inteles s-ar putea sa ma externeze maine dimineata. In timpul petrecut in spital am realizat ca oricat m-as stradui nu am sanse sa mor prea curand. Orice as face sigur ma vor salva dinou si dinou, pana se plictisesc. Imi dau ochii peste cap si ma ridic din pat. Sper sa reusesc sa ies din spital avand in vedere ca este trecut de miezul noptii .Ies din camera usor, si incep sa analizez fiecare coltisor al holului. Rasuflu usurat cand vad ca nu e nici o asistenta pe hol. Dintr-o data vad un geam deschis. Un zambet diabolic imi apare pe fata. Se pare ca am gasit o portita de scapare, in cazul asta un geam. Merg usor pana la geam, ma mai asigur o data ca nu ma vede nimeni si sar fereasta in graba. Am noroc ca sunt la parter. Handicapati miau blocat ferestrele din camera, sa fie siguri ca nu scap. Incep sa merg usor spre parcul din curtea spitalului, afara domnea un intuneric mirific. Ma asez usor pe prima banca pe care o vad si imi scot din buzunarul pantalonilor un pachet de tigari. Scot una si o apring. Incep sa fumez amintindu-mi de noptile pierdute prin cimitire sau case parasite cand faceam poze si ne jucam ascunea. Oftez usor schitand un zambet trist. Daca as putea da timpul inapoi, a retraiesc acele momente in care singura prioritate era distractia. Chiar daca toate s-au intamplat cu doar trei-patru luni in urma, nimic nu mai poate fi lafel. Totul s-a schimbat dintr-o data. Defapt nu dintr-o data, de cand tot adevarul a iesit la iveala. Din ziua in care am prins-o pe Gabriela sarutandu-se cu Gray. Cine ar fi crezut ca varul meu mi-ar putea face asta. Oftez adanc, ce naiv am fost sa cred intr-o t***a doi ani. Nici acum nu pot sa cred ca toate astea au fost adevarate. Ca m-am certat cu cel mai bun prieten al meu pentru ea. De ce? Sa aflu mai tarziu ca toate sperantele au fost in zadar. Imi dau ochii peste cap si ma ridic de pe banca. Cred ca o sa fac o mica plimbare. Din cate imi amintesc la vreo doua strazi distanta e cimitirul in care sunt inmormantati parinti mei. Cate amintiri nu am de acolo. Cate nopti stateam lana mormintele lor intrebandu-ma de ce nu am murit cu ei. Imi amintesc ca inainte de accident ma certasem cu mama, ii zisesem ca o urasc. As vrea sa o mai vad macar o data, sa ii spun cat de mult o iubesc si ca imi este foarte dor de ea. Dar asta e imposibil. Cred ca o sa imi fac mai mult rau daca ma duc acolo. Mai bine merg sa ma culc, e tarziu deja. Reusesc sa trec de gardieni si intru iar in spital pe geam, merg silentios pe holul spitalului si intru in salonul unde eram internat.
-Placuta plimbarea ?
Ma intorc speriat si vad ca pe pat statea o asistenta cu parul blond prins intr-o coada impletita si ochii caprui. Purta uniforma formata dintr-o fusta alba destul de scurta si un tricou tot alb mulat pe corp care ii accentua formele bine conturate. Nu arata mai mult de douazeci si sase de ani.
-Inca nu mi-ai spus. Ai avut o plimbare placuta ?
Stateam si ma uitam la ea ca un idiot, trebuia sa spun ceva, dar ce ?
-Ti-a papat pisica limba, sau nu vrei sa vorbesti cu mine? Spune in timp ce se ridica de pe pat si se apropie de mine. Ma saruta usor pe obraz si iese din camera.
-Somn usor! mai adauga ea in timp ce inchide usa.
Ce-a fost asta? Ori ma luat la misto ori e mai nebuna ca mine. Ma rog, la prostie o intrec oricand, adica am stat ca prostu si m-am uitat la ea. Macar trebuia sa ii zic sa taca din gura si sa nu mai spuna ca am iesit din spital, ca iar ma mai tin astia o saptamana. Incerc sa inlatur fiecare gand sa ma intind pe pat. Incet dar sigur somnul isi face aparitia si pe la mine, trimitandu-ma la granuta dintre realitate si fictiune.
***
Dimineata sosi repede, poate prea repede. O asistenta vine si imi scote branula pe care o aveam pe mana de cand am fost internat, asta inseamna ca imi vor da drumul. Deci asistenta de noaptea trecuta nu a vorbit. Rasuflu usurat si ma intind pe pat. Pana nu vine Itachi nu pot pleca. Oftez scurt si inchid ochii, in minte imi apar imagini din ziua accidentului. Spitalul imi aminteste de zilele in care speram sa se trezeasca. Dar sperantele mele au fost in zadar, dupa o saptamana doctori au spus ca nu mai au nici o sansa sa traiasca si ne-au spus sa ne pregatim de inmormantare. O lacrima cristalina imi apare pe fata, dupa ea si altele. Dar le-am sters rapid, nu vroiam sa plang, am plans destul, oricate lacrimi as varsa este in zadar, uneori soarta e de neinteles, ea nu iarta iar tu nu ai de ales. Oftez apasat si ma ridic din pat. Il vad pe Itachi cum intra pe usa salonului si imi spune sa ma pregatesc. Nu am stat prea mult pe ganduri si m-am imbracat. Am iesit din camera si l-am vazut pe hol asteptandu-ma. Se pare ca deja terminase cu externarea si alte chesti pe care pe mine nu ma intereseaza. Ajunsi la masina il rog pe Itachi sa ma lase sa concuc pana acasa, dar fara succes. Probabil crede ca ma opresc in primul stalp pe care il vad. Imi dau ochii peste cap si ma urc in masina, avem ceva de mers pana acasa. Pornesc radioul pe un post de muzica rock si incep sa fredonez pe una dintre piesele mele preferate de la trupa Evanescence. Itachi se uita amuzat la mine si incepe sa chicoteasca.
-Da stiu ca nu am voce. Nu mai rade.
-Taci ca ai voce. Rad pentru ca asculti muzica asa ..
-Emoista ..il completez eu ironic
Dupa un drum in care ne-am contrazis unu pe altu` in muzica, filme si alte tampeni ajungem intr-un final acasa. Nu credeam ca imi va fi vreodata asa dor de casa. Intru in graba si urc in camera mea. Imi iau telefonu` si ii trimit un mesaj lui Naruto prin care ii spun ca vreau sa ne intanim in parc cam intr-o ora jum doua. Ma intind pe pat oboist, noaptea trecuta nu prea am dormit. Imi simt ploapele mult mai grele, incet dar sigur Mos Ene isi face aparitia si pe la mine..
Lectura Placuta ..!!
Capitoloul 3
A trecut deja o saptamana de cand sunt in spital. Dupa cate am inteles s-ar putea sa ma externeze maine dimineata. In timpul petrecut in spital am realizat ca oricat m-as stradui nu am sanse sa mor prea curand. Orice as face sigur ma vor salva dinou si dinou, pana se plictisesc. Imi dau ochii peste cap si ma ridic din pat. Sper sa reusesc sa ies din spital avand in vedere ca este trecut de miezul noptii .Ies din camera usor, si incep sa analizez fiecare coltisor al holului. Rasuflu usurat cand vad ca nu e nici o asistenta pe hol. Dintr-o data vad un geam deschis. Un zambet diabolic imi apare pe fata. Se pare ca am gasit o portita de scapare, in cazul asta un geam. Merg usor pana la geam, ma mai asigur o data ca nu ma vede nimeni si sar fereasta in graba. Am noroc ca sunt la parter. Handicapati miau blocat ferestrele din camera, sa fie siguri ca nu scap. Incep sa merg usor spre parcul din curtea spitalului, afara domnea un intuneric mirific. Ma asez usor pe prima banca pe care o vad si imi scot din buzunarul pantalonilor un pachet de tigari. Scot una si o apring. Incep sa fumez amintindu-mi de noptile pierdute prin cimitire sau case parasite cand faceam poze si ne jucam ascunea. Oftez usor schitand un zambet trist. Daca as putea da timpul inapoi, a retraiesc acele momente in care singura prioritate era distractia. Chiar daca toate s-au intamplat cu doar trei-patru luni in urma, nimic nu mai poate fi lafel. Totul s-a schimbat dintr-o data. Defapt nu dintr-o data, de cand tot adevarul a iesit la iveala. Din ziua in care am prins-o pe Gabriela sarutandu-se cu Gray. Cine ar fi crezut ca varul meu mi-ar putea face asta. Oftez adanc, ce naiv am fost sa cred intr-o t***a doi ani. Nici acum nu pot sa cred ca toate astea au fost adevarate. Ca m-am certat cu cel mai bun prieten al meu pentru ea. De ce? Sa aflu mai tarziu ca toate sperantele au fost in zadar. Imi dau ochii peste cap si ma ridic de pe banca. Cred ca o sa fac o mica plimbare. Din cate imi amintesc la vreo doua strazi distanta e cimitirul in care sunt inmormantati parinti mei. Cate amintiri nu am de acolo. Cate nopti stateam lana mormintele lor intrebandu-ma de ce nu am murit cu ei. Imi amintesc ca inainte de accident ma certasem cu mama, ii zisesem ca o urasc. As vrea sa o mai vad macar o data, sa ii spun cat de mult o iubesc si ca imi este foarte dor de ea. Dar asta e imposibil. Cred ca o sa imi fac mai mult rau daca ma duc acolo. Mai bine merg sa ma culc, e tarziu deja. Reusesc sa trec de gardieni si intru iar in spital pe geam, merg silentios pe holul spitalului si intru in salonul unde eram internat.
-Placuta plimbarea ?
Ma intorc speriat si vad ca pe pat statea o asistenta cu parul blond prins intr-o coada impletita si ochii caprui. Purta uniforma formata dintr-o fusta alba destul de scurta si un tricou tot alb mulat pe corp care ii accentua formele bine conturate. Nu arata mai mult de douazeci si sase de ani.
-Inca nu mi-ai spus. Ai avut o plimbare placuta ?
Stateam si ma uitam la ea ca un idiot, trebuia sa spun ceva, dar ce ?
-Ti-a papat pisica limba, sau nu vrei sa vorbesti cu mine? Spune in timp ce se ridica de pe pat si se apropie de mine. Ma saruta usor pe obraz si iese din camera.
-Somn usor! mai adauga ea in timp ce inchide usa.
Ce-a fost asta? Ori ma luat la misto ori e mai nebuna ca mine. Ma rog, la prostie o intrec oricand, adica am stat ca prostu si m-am uitat la ea. Macar trebuia sa ii zic sa taca din gura si sa nu mai spuna ca am iesit din spital, ca iar ma mai tin astia o saptamana. Incerc sa inlatur fiecare gand sa ma intind pe pat. Incet dar sigur somnul isi face aparitia si pe la mine, trimitandu-ma la granuta dintre realitate si fictiune.
***
Dimineata sosi repede, poate prea repede. O asistenta vine si imi scote branula pe care o aveam pe mana de cand am fost internat, asta inseamna ca imi vor da drumul. Deci asistenta de noaptea trecuta nu a vorbit. Rasuflu usurat si ma intind pe pat. Pana nu vine Itachi nu pot pleca. Oftez scurt si inchid ochii, in minte imi apar imagini din ziua accidentului. Spitalul imi aminteste de zilele in care speram sa se trezeasca. Dar sperantele mele au fost in zadar, dupa o saptamana doctori au spus ca nu mai au nici o sansa sa traiasca si ne-au spus sa ne pregatim de inmormantare. O lacrima cristalina imi apare pe fata, dupa ea si altele. Dar le-am sters rapid, nu vroiam sa plang, am plans destul, oricate lacrimi as varsa este in zadar, uneori soarta e de neinteles, ea nu iarta iar tu nu ai de ales. Oftez apasat si ma ridic din pat. Il vad pe Itachi cum intra pe usa salonului si imi spune sa ma pregatesc. Nu am stat prea mult pe ganduri si m-am imbracat. Am iesit din camera si l-am vazut pe hol asteptandu-ma. Se pare ca deja terminase cu externarea si alte chesti pe care pe mine nu ma intereseaza. Ajunsi la masina il rog pe Itachi sa ma lase sa concuc pana acasa, dar fara succes. Probabil crede ca ma opresc in primul stalp pe care il vad. Imi dau ochii peste cap si ma urc in masina, avem ceva de mers pana acasa. Pornesc radioul pe un post de muzica rock si incep sa fredonez pe una dintre piesele mele preferate de la trupa Evanescence. Itachi se uita amuzat la mine si incepe sa chicoteasca.
-Da stiu ca nu am voce. Nu mai rade.
-Taci ca ai voce. Rad pentru ca asculti muzica asa ..
-Emoista ..il completez eu ironic
Dupa un drum in care ne-am contrazis unu pe altu` in muzica, filme si alte tampeni ajungem intr-un final acasa. Nu credeam ca imi va fi vreodata asa dor de casa. Intru in graba si urc in camera mea. Imi iau telefonu` si ii trimit un mesaj lui Naruto prin care ii spun ca vreau sa ne intanim in parc cam intr-o ora jum doua. Ma intind pe pat oboist, noaptea trecuta nu prea am dormit. Imi simt ploapele mult mai grele, incet dar sigur Mos Ene isi face aparitia si pe la mine..
![[Imagine: YWk6O.jpg]](http://i.imgur.com/YWk6O.jpg)