[Terminat] This feeling hurts so much

[Rain]

Mersi, Ciquita pentru comentariu. Din pacate, poza pe care ai pus-o nu se mai vede. Cred ca a fost stearsa. Anyway, scuze, scuze, mii de scuze ca ajung asa tarziu. De abia acum am realizat cat de mult a trecut de cand am pus capitolul celalalt... Si eu care am promis ca vin mai repede.

- Capitolul 25 -

Yn plecase. Tipul roscat, James, ma tot urmarea de cateva zile incoace. Credea ca nu l-am observat?
Zilele astea ma tot gandisem la vorbele lui Mark, la noile sale descoperiri. Chiar era ceva murdar la mijloc si nu aveam de gand sa particip la aceste joculete ale lui Matei si Yn. Ma aflam pe canapea, in casa mea. Macar aici stiam ca sunt ferit de orice problema, atata trimp cat nu deschid usa nimanui.
-Puiule, vrei ceva de mancare? intreba Nama, tarand dupa ea o tava goala unde avea sa fie pus micul meu dejun.
-Nu, bunico, multumesc. Cred ca in dimineata asta nu o sa mananc.
-S-a intamplat ceva, nu-i asa? Stii ca bunicii tale ii poti spune.
Femeia se aseza langa mine, punanad tava pe masa din fata noastra. Am privit-o, zimbindu-i ca un nepot cuminte ce eram. Cu un simplu zambet asezat cu grija pe chip, i-am dat de inteles batranei ca nu am nimic si ca, daca imi e foame, ma voi duce singur sa imi fac ceva.
-Daca ai nevoie de ceva, sunt in gradina din spate, sub alun.
Am aprobat din cap, intinzandu-ma pe suprafata moale cand aceasta se elibera din nou.
Cu toate ca vacanta de vara incepuse de trei zile, inca ma simteam presat de orele de matematica, sau mai bine zis, de amintirea acelor ore.
Am luat telecomanda si am aprins televizor, cautand un program bun cu care ma pot delecta. In timp ce le tot schimbam, fiind atent la un subiect ce m-ar putea atrage, m-am oprit pe canalul de stiri. Jos, cu rosu, scria mare sa atraga atentia privitorilor: “Club incendiat de un necunoscut si fuga unui angajat dupa bani”.
-Ne aflam la locul faptei impreuna cu alti trei colegi de la spital care incearca sa caute si alte victime ale incendiului. Clubul Peacuful Night a fost aseara incendiat de un necunoscut, iar prada acestui foc a fost chiar patronul localului, Matei. Se pare ca totul se invarte in jurul unor bani pe care un pusti de 16 ani, Mark, se presupune ca ii detine. Dupa cateva cercetari, am aflat ca acest baiat este cautat de cel ce a incendiat clubul. Se pare ca acesta isi vrea banii inapoi, iar ei se ascund la pustiul de 16 ani.
Vorbele prezentatoarei ma facura sa raman cu gura cascata si ochii atintiti catre ecran. Ma simteam ca intr-un film al carui eu eram actorul principal. Peaceful Night era clubul unde lucrasem eu si Mark, intr-o perioada diferita, evident, iar Matei era chiar patronul despre care auzisem atatea lucruri.
Inima incepu sa imi bata mai tare, pe masura ce cameramanul arata o multime de imagini de la locul paftei. Din vechiul local nu mai ramasese decat o cladire ce parea a fi parasita, cu peretii negri, geamurile sparte si copacii din fata lui pe jumatate arsi.
-Politia incearca sa afle mai multe. Revenim cu alte stiri la ora 14:00.
Restul informatiei nu m-a mai interesat, caci imediat dupa asta, m-am intins sa iau telefonul din coltul celalalt al canapelei. Nici o secunda nu mi-a luat sa imi sun colegul, ce-l aveam la apelare rapida.
-Haide odata, Mark, raspunde, am zis cu voce tare, miscandu-mi piciorul agitate pe podea. La celalalt capat al firului intra casuta vocala.
-La naiba, am mormait, incercand din nou.
Ce se intampalse cu el si, de ce, la dracu, nu raspudnea la nenorocitul ala de telefon tocmai acum? In timp ce continuam sa imi tot pun intrebari si sa privesc ganditor televizorul, la celalalt capat al firului se auzi vocea cunoscuta:
-Da, Aki.
-Mark! i-am strigat in ureche. De ce naiba raspunzi asa tarziu?
-Hei, stai calm, imi faceam si eu un dus. Deci, care-i treaba, pustiule? intreba pe un ton amuzat, evitandu-mi agitatia care, probabil, a luat-o ca pe o gluma.
-Tu esti idiot? Da-i banii aluia inapoi sau or sa te omoare. Ma auzi?
-Ce? Ce tot vorbesti acolo?
-Mark, da-i banii, am spus disperat, pregatit sa ii dau o palma daca s-ar fi aflat in fata mea.
-Ce tot visezi? intreba nedumerit, in timp ce eu ma chinuiam sa ii explic, gesticuland din maini.
-Ahm… Asta e atat de ciudat! Matei e mort iar eu sunt presupusul detinator al celor sapte milioane de euro. Frumos, zise Mark cu ironie dupa ce intelesese rostul telefonului meu.
-Deci povestea e inventata?
-Nu stiu ce s-a intamplat cu Matei, dar eu iti spun sincer ca nu detin niciun ban.
Cateva secunde nu se mai auzi nimic. Era liniste si niciunul dintre noi nu scoase vreo vorba.
-Imi e tare teama ca daca o sa faci vreun pas afara din apartamentul tau, or sa te omoare si pe tine! am zis ingrijorat.
Un chicot se facu auzit de la celalalt capat al firului.
-Mark, nu glumesc.
-Dar nu au de ce sa ma omoare, prostesta el. Nu detin nici macar un euro din aia sapte milioane.
-Da, Mark, insa ei nu stiu asta! Potoleste-te si ramai acolo, o sa vin eu la tine. Doar asteapta-ma!
Am inchis telefonul, m-am imbracat intr-o pereche de blugi stramti si un tricou galben – uram culorile tipatoare pentru simplul fapt ca ieseam in evidenta prea mult, dar acela fusese primul ce imi cauzse in mana - si m-am dus spre usa ce dadea spre gradina din spate.
-Nama, am plecat la Mark. Vin mai tarziu, apoi am alergat prin living, in capatul celalalt, deschizand usa si iesind afara.
In cincisprezece minute am ajuns la el. Am ciocanit la usa si am asteptat sa raspunda. Nu dura mult si suprafata de lemn descoperi trupul gol al colegului meu. Am facut brusc ochii mari, privirea atintindu-se neintentionat spre locul maricel dintre picioarele sale. Am intors rapid capul intr-o parte si-n alta sa ma asigur ca nu e niciun vecin pe hol, apoi am intrat nervos in camera si am inchis usa in urma mea.
-Ce te-a apucat? l-am intrebat, incercand sa imi mentin privirea in a sa, fara sa cobor mai jos. Nu, nu eram un pervers, insa stiindu-l gol in fata mea, la o distanta de doar un metru, ma facea sa imi mut capul intr-o alta directie. Brusc aerul conditionat din camera parca nu mai functiona.
-De ce iei toate astea ca pe o gluma, Mark? De ce nu intelegi ca esti in pericol?
-Pur si simplu nu cred prostiile astea, spuse, fara sa mai afiseze zambetul de dinainte. Se intoarse cu spatele si se indrepta spre living. Ochii imi fugira spre fundul lui, iar, pentru cateva secunde, nu se miscara din acel loc, asta pana cand mi-am dat seama ca defapt nu purta nicio haina pe el.
-Si tu de ce naiba esti gol?
Il bufni rasul din nou, in timp ce imi facu semna sa ma asez, ca mai apoi sa inceapa sa isi caute de imbracat in dulapul aflat la cativa metri distanta de noi.
-Tocmai ma uscam. Sigur te-ai fi enervat daca te faceam sa stepti pana ma imbracam, asa e?
Isi scoase capul dintre mormanul de haine, privindu-ma cum dau afirmativ din cap, apoi reveni la cautare. Isi alesese o pereche de pantaloni scurti albi si un tricou verde inchis, in carouri, trantindu-se langa mine.
Inainte sa mai scot vreun cuvant si sa stric de tot aceasta zi cu vorbele mele mofturoase, dupa cum ar fi spus el, un telefon incepu sa sune. Intins pe canapea alaturi de el, am simtit o neliniste inainte de vibratul aparatului. M-am verificat, insa al meu nu era; la fel facu si Mark.
-Da? raspunse, facandu-mi semn ca nu cunostea numarul. Ah, Roni, tu erai, spuse peste putin timp, privindu-ma zambaret. Acesta insa, isi modifica expresia fetei si il puse pe speaker ca sa il pot auzi si eu.
-Bai, fratele meu, e groasa treaba. Deci, nici macar nu stiu cu ce sa incep, se auzi o voce cunoscuta. Nu stiam de unde sa o iau, dar tocmai ii rostise Mark numele tipului inainte. Cu siguranta era acel Roni, un angajat de a lui Matei. Ce naiba se mai intamplase? Am ascultat amandoi atenti.
-Matei a murit intr-un incendiu, e ars de tot, saracul, dar pe tine te paste o problema mai mare. Esti urmarit, fratele meu, esti urmarit ca, cica, ai niste bani pe care el ti i-a dat sa continui afacerea. Cica Matei stia ca va muri si ti i-a dat tie.
-Ce dracu aveti toti cu mine azi? Eu nu am niciun ban…
Mark nu apuca sa termine, caci Roni i-o taie imediat:
-Stiu. E o inscenare. Matei nu i-a dat nimanui niciun ban cu acest scop. Il cunosc bine, sau cel putin, il cunosteam. Nu stiu nimic despre sefu’, dar jur ca daca aflu cine a facut asta, il fac mar, eu si toata gasca mea. La locul faptei se vorbeste ca a fost in ultimele douazeci si patru de ore decat un tip roscat, a carui identitate nu se cunoaste. Ce pana mea o fi vrut ala?
-Poate a fost presupusul de la care a pornit incendiul, raspunse satenul, tinand cu grija telefonul.
Discutia continua asa aproximativ o ora, timp in care ascultam fiecare detaliu ganditor, incercand sa pun informatiile cap la cap. Roni parea sa treaca in zbor de la o propozitie la alta, neasteptand vreun raspuns.
Niciodata nu mi-a placut sa fac pe detectivul si sa analizez un caz de acest gen, insa situatia nu imi permitea sa fac altceva. Mark asculta si el, la fel de atent ca mine.
-Eu cred ca e o organizatie mai mare in spatele acestui plan, de aceea trebuie sa ne ferim. Mark, nu stiu cui i-ai facut vreun rau, dar, fratele meu, pe tine te vor, altfel nu ar fi inventat rahatul asta cu banii. Te vor mort, de asta sunt sigur.
-Mai taci, zise superficial, eu incruntandu-ma. Nu intelegeam ce era cu comportamentul asta indiferent. Pana la urma viata lui era in joc, iar mie mi se parea o treaba destul de serioasa. Sa fi fost de vina Mark, ce nu imi spusese totul?
Convorbirea se incheie la scurt timp, privindu-ne in ochi cateva secunde. Mark nu mai schita nimic, expresia lui ingrijorandu-ma.