07-05-2012, 10:08 PM
Multumesc pentru comentariu, Dark Yaoi 
Am adus nextul si ca sa ma revansez l-am facut mai lung. Vreau sa va anunt ca ficul se apropie de sfarsit.
-Capitolul 24-
M-am gandit la o strategie. Aceea de a ma descarca, de a-mi varsa furia si lacrimile in fata unei persoane binevoitoare: Mark.
Am inceput sa imi caut haine si sa le imbrac in momentul in care am ramas singur, fara a ma mai gandi la avalansa de intrebari ce-mi navalea mintea intr-un mod devastator.
Inima imi batea nebuneste, dar puteam in sfarsit sa respir din nou. Grautatea de pe umerii mei disparu ca prin farmec si reusisem chiar sa surad usor.
-Nu ar trebui sa ma mai gandesc la asta. Yn este un om bun… mi-am spus incurajator, in ciuda celor intamplate mai devreme.
Dupa ce mi-am luat camasa de un alb imaculat, papionul strans bine la gat si pantalonii gri inchis, am iesit pe usa din spate, mergand spre scoala. Petrecerea de sfarsit de an si premierea aveau loc toate in aceeazi data, ultima zi de scoala. Asteptam vacanta ca orice alt copil ce invatase ca un nebun pe tot parcursul anului, insa nu numai asta era, doar ca dupa atata timp tensionat, aveam nevoie de o pauza. Una pe care o meritam.
-Mark, unde esti? Am ajuns dar nu te vad, se auzi vocea mea prin microfonul telefonului.
-In sala de muzica. M-a prins domnisoara de geografie si m-a rugat sa o ajut cu pregatirile pentru dupa-masa. Poti veni si tu, nu mai am mult. Dupa aceasta convorbire scurta, am inchis telefonul si am urmat colidorul lung pana am ajuns in sala respectiva. Fata mi s-a luminat intr-o oarecare masura cand l-am vazut pe saten montand un fel masuta pe scena usor inalta. Fiind o chestie foarte moderna, avea si o denumire oficiala, pe care insa nu o mai stiam.
-Ai venit, ranji, batand intr-un mod enervant din palme.
Mark era imbracat la fel ca mine: o pereche de pantaloni gri si largi, impreuna cu o camasa alba, insa lui ii lipsea papionul.
-Nu se poate, am spus uimit cand am privit in jur si am realizat ca singurul lucru ce era adus de curand in sala de muzica, acolo unde avea sa fie premierea, era doar masa pe jumatate montata. M-ai mintit, Mark, ai zis ca mai ai putin si termini.
El surase si sari de pe scena, venind spre mine. Mana lui imi atinse umarul intr-un mod bland.
-Daca as fi zis ca de abia m-am apucat, nu cred ca mai treceai pe aici.
-Te inseli, am zis oftand si incercand sa ii ignor privirea.
Linistea se lasa imediat ce satenul incepu sa-mi inspecteze chipul. Ceva se intampalse, iar el stia asta. Stomacul mi se stranse cand imi prinse obrajii intre palmele sale fierbinti si imi intoarse capul astfel incat sa il privesc in ochi. Am clipit de cateva ori, asteptand sa imi puna vesnica intrebare:
-Ce ai patit? Nu arati deloc bine. Si nu incerca sa ma minti, Aki, e ceva in neregula aici. E vorba de Yn, nu? Ce s-a intamplat?
Mi-am adunat cuvintele si m-am asezat pe unul din scaunele ce parea mult mai incomod acum cand aveam o gramada de spus. Se aseza langa mine, nepasandu-i de timpul oferit de profesoara sa termine cu aranjamentele.
Un adevarat prieten il puteam numi, caci de la primul si pana la ultimul cuvant ma asculta cu atentie. Ma intrerupea doar atunci cand era nevoie si imi oferea un mic cuvant pentru a ma linisti.
Dupa ce am explicat tot, isi lua mana din parul meu pe care de abia o simtitsem ca se rotea printre suvitele mele in timp ce povesteam.
-James, spui? Nu cred ca il cunosc, recunoscu el, pierzandu-se in ganduri.
Simteam cum se abtine de la multe afirmatii, doar pentru ca stia ca tin la Yn si m-ar rani unele cuvinte, insa totul devenise o spintecare violenta a gandurilor cand imi aduceam aminte de el.
Ne-am hotarat sa terminam cu aranjamentele ca sa putem pleca la Yn si sa luam bagajele mele pentru a le duce inapoi la bunica, spre drumul care am fi avut mai mult timp sa vorbim pana la premiere.
Ne-am pus pe munca si in doua ore am terminat totul. Sala arata mult mai complexa acum. Postere cu liceul nostru si diferite mesaje incurajatoare erau agatate pe pereti impreuna cu baloane de diferite culori. Scaunele erau asezat frumos, in rand, iar scena era plina de mese si microfoane.
Profesoara ne felicita si ne reaminti ca la patru trebuia sa fim aici imbracati in uniforme.
-Si daca e acasa? se trezi Mark sa intrebe cand ne aflam in fata usii lui Yn. La asta nu ma gandisem, insa nu reprezenta o piedica prea mare. Pana la urma aveam dreptul sa plec. Nu locuiam cu el si imi puteam lua hainele oricand.
-Daca e acasa, am facut o pauza, facem acelasi lucru pe care l-am fi facut daca nu era.
Satenul se stramba putin si analiza de la cap la coada propozitia mea, incercand sa o intelegea, apoi dadu din cap. Nu stiu daca si el avea emotii, dar dupa ce ii povestisem, l-as fi crezut in stare ca mainile sa-i fi transpirat. Bineinteles, ale mele erau deja ude, dar am reusit sa apas pe clanta si sa deschid usa neincuiata. Blondul imi spusese ca pentru mine apartamentul va fi mereu deschis, deci pot veni cand vreau.
Dupa cativa pasi facuti inauntru, am auzit cateva zgomote ciudate din bucatarie, urmate de sunetul unor alti pasi spre holul principal. Dupa bucata mare de perete, aparu trupul inalt si mare al blondului. L-am analizat fugitiv, oprindu-ma in loc si inghitind in sec. Privirea imi deveni mai speriata, iar a lui parea foarte blanda pana cand il vazu pe Mark.
-El ce cauta aici?
Puse el prima intrebare pe un ton taios, tinduindu-l pe tanar cu o privire aspra.
Nimeni nu spuse nimic prea curand, iar linistea devenea apasatoare pentru toti trei. In acest timp reusisem sa ii analizez tinuta blondului: o pereche de pantaloni in carouri, scurti, destul de largi si racorosi, impreuna cu un tricou negru simplu.
-Akita, vreau sa vorbim, spuse pe acelasi ton. Se apropie de mine, isi duse mana dupa umarul meu si ma cara dupa el pana in bucatarie, unde se aseza pe scaun, fiind vizibil deranjat de prezenta colegului meu aici.
-De ce ai venit cu el? intreba.
Nu mi-a luat mult timp sa raspund. Nu aveam de gand sa mint, ci sa spun purul adevar.
-L-am chemat sa ma ajute sa imi iau hainele. Plec!
Muschii lui se incordara, rasufland ca o impletitura de serpi sugrumati. Marai in soapta si se ridica in picioare, in speranta de a ma opri sa ma duc in dormit, caci deja facusem cativa pasi.
-Nu pleci nicaieri, Akita. Ramai aici cu mine!
Tonul deveni din nou bland, insa plin de superioritate. Vorbele sale spuse cu atata patima imi atingeau intr-un fel sau altul sufletul inclestat de emotii. Nu l-am ascultat si am mers in continuare. Stiam prea bine ca daca il mai ascult mult, ma voi razgandi, dar era mai bine pentru toti trei daca eu ma intorceam acasa.
Inainte sa ies spre hol, mana lui Yn ma trase cu putere inapoi, direct in bratele sale. Am inchis ochii, nedorind sa il privesc in ochi.
-Akita, uita-te la mine! imi sopti tandru, apropiindu-si chipul de al meu. Nu vreau sa pleci, intelege-ma, vreau sa ramai aici cu mine si nu cu el.
Cand am auzit ultimul cuvant, inima imi salta intr-un mod dureros, stiind ca se refera la cel pe care il adusesem aici. Intr-un final am deschis ochii la rugamintile lui si, imediat ce i-am intalnit privirea mult prea frumoasa, m-am cufundat intr-un lac al eternitatii. Eram indragostit.
Imi cuprinse atat de rapid buzele intr-un sarut miraculous incat nu am apucat sa prezic asta. Am ramas uimit, insa fericit ca am parte din nou de dulceata gurii sale. Limbile noastre se atingeau, a mea mai neexperimentata ca a lui, intr-un joc intim si erotic.
Dupa sarut ma privi atent. Eu ma inrosisem.
-Voi pleca in Germania, macar petrece ultimele cateva zile cu mine.
-Imi pare rau, Yn, chiar imi pare rau, am murmurat, prinzandu-i tricoul negru intre pumnii micuti. Nu pot ramane.
-Ai un motiv anume?
Am dat din cap negativ, dupa care mi-am lasat privirea in jos.
-Te-am suparat cu ceva sau… Te-am speriat?
Raspunsul meu fu o inclinare din cap in semn de nu, adresat intrebarii sale.
-Imi pare chiar rau, dar nu pot ramane aici cu ti…
-Am inteles, ma intrerupse si imi dadu drumul. Poti sa-ti faci bagajul impreuna cu colegul tau. Puteti sa plecati de aici si sa nu ma mai vedeti. Tonul lui deveni mai sacadat. Insa vreau doar sa iti atrag atentia in privinta lui Mark ce este un prefacut. Akita, ai grija cu el, nu este un prieten de incredere. E o curva.
Si cu asta incheie discutia. Intra intr-o alta camera si ma lasa cu gura cascata si cu gandurile si mai incarcate ca inainte. Mark era o…? Am inghitit in sec, dar am decis ca ar fi mai bine acum sa iau hainele si sa plec pana nu ma razgandesc din nou.
Am intrat in dormitor impreuna cu colegul meu, fara sa ii adresez vreo privire. Voiam sa termin repede. Am aranjat hainele si le-am asezat intr-un mic bagaj ce-l carasem dupa noi. Nu erau multe, asa ca nu dura decat cinci minute.
M-am intors cu fata spre usa, luand-o din loc.
-Nu-l anunti ca pleci? intreba satenul, nefacand niciun pas.
-Nu.
Surprins de replica mea, isi mentinu o pozitie incordata timp de cateva secunde, apoi vazand ca ma indepartez de el, se hotari sa ma urmeze si sa nu mai spuna nimic.
Am iesit din casa lui si am simtit cum greutatea de pe umeri nu mai era atat de apasatoare. Eram irascibil, dar nu am reactionat in niciun fel la intrebarile sale; intr-un timp nici nu-l mai ascultam, ci mergeam cu capul aplecat fara sa privesc spre el.
-Akita, ma auzi? Am ajuns, unde te duci? striga. Glasul lui se auzea de undeva din spate. M-am oprit si mi-am dat seama ca, pierdut in ganduri, am trecut de casa bunicii.
-Ah, scuze, ma gandeam.
Chicoti si se apropie de obrazul meu, sarutandu-l usor. L-am privit surprins, dar nu am mai acupat sa ii mai spun ceva, caci mi-a luat-o inainte.
-Ne vedem la patru la scoala, apoi pleca.
Am intrat in casa si in cateva minute dupa ce am inspectat camerele, mi-am dat seama ca sunt singur. M-am trantit in pat, unde am aruncat micul bagaj si am inceput in a-mi face ordine in ganduri. Yn cu siguranta nu era un om rau, dar ce il apucase in ultima vreme? Si ce era cu roscatul acela dubios? Fara sa-mi dau seama, ochii mi se inchisera si am intrat intr-un somn profound.
-Akita, iubitule, trezeste-te. O voce atat de cunoscuta si binevoitoare imi alina somnul. Akita, insista vocea, zguduindu-mi intr-un mod placut umerii.
Mi-am desprins ochii, uitandu-ma spre fata blanda a bunicii.
-Ce e, Nama?
-A sunat Mark si m-a rugat sa iti transmit sa aduci CD-ul cu muzica.
-Da? am mormait, privind cu coada ochiului spre ceas. Inima mi se opri in loc cand am observat cat arata orarul.
-Nama, cand te-a sunat?
Femeia se gandi putin, apoi raspunse sigura:
-Acum o jumatate de ora, dar eu nu eram acasa.
-Oh, Doamne, trebuie sa ma grabesc, am zis vizibil agitat, ridicandu-ma din pat si cautandu-mi uniforma in sifonier. In timp ce am deschis usita de la baie si m-am spalat pe fata si pe dinti, bunica continua sa vorbeasca, insa singurul raspuns pe care il putea primi erau niste sunete ce nu puteau fi intelese.
-Ce mai face domnul acela, Yn? E foarta amabil, imi place de el. Cum a fost acasa la dansul?
-Nama… Nu e batran, nu-i mai vorbi asa, i-am reprosat cu pasta de dinti in gura.
M-am pregatit repede, apoi am plecat in fuga spre liceu. Din fericire nu intarziasem decat cinci minute, iar restul persoanelor de abia se asezasera pe scaun.
-Am adus CD-ul.
-Multumesc, zise Mark concentrat pe vorbele lui Saren, profesorului ce tocmai prezenta evenimentul de azi.
-S-a intamplat ceva? Pari cam... serios.
-Da, Akita, si are legatura cu tine si cu mine.
-Cu noi? mm intrebat nedumerit, ridicand o spranceana. Ce poate avea legatura cu noi de faci moaca aia crispata?
-Am fost folositi, sau cel putin eu. Scuze daca va suna ciudat, dar da, am fost dama de companie a lui Matei la clubul unde tocmai ai lucrat. Am aflat de curand ca Yn lucreaza la un alt astfel de club impotriva fostului meu sef. Sunt niste afaceri murdare la mijloc cu datorii imense de bani si droguri.
-De unde stii asta? i-am soptit, caci in sala se facuse deja liniste. Orice cuvant spus, ar fi produs multa zarva si ne-ar fi adus o gramada de privi urate.
-Am aflat de la fostii mei colegi care nu mai lucreaza acolo, Yu si Roni, spuse pe acelasi ton soptit. Incercam amandoi sa privim in fata, ca si cum suntem atenti la intregul discurs ce era prezentat. Dar de ce nu esti surprins de adevarul ce tocmai ti l-am spus? Nu te-am mintit!
-Stiu, Mark, dar mi-a povestit si Yn despre asta. Nu ma deranjeaza chiar atat de mult, totul a trecut… Dar eu? De ce sunt folosit?
-Afacerea lui Yn e la fel cu a lui Matei. Are nevoie de aceste “dame” pentru a atrage clienti si a face o gramada de bani. Nu ma intreba, nu stiu mai multe.
-Akita Nawasu primeste premiul I. Il rog sa vina aici, pe scena, se auzi vocea directorului, urmata de un ropot de aplauze.
Numele meu imi rasuna neincetat in urechi, asa ca m-am ridicat in picioare si m-am strecurat printre scaune, ajungand pe scarile minuscule din fata scenei. Cu un chip rosu si bucuros, m-am indreptat spre profesor. Aplauzele nu se mai opreau.
Am trecut prin fata celorlalti profesorilor prezenti acolo ce imi afisau zambete minunate. Singurul ce mi-a sarit in privire a fost cel al profesorului de matematica. Am rosit si mai mult, insa imediat m-am gandit la vorbele lui Mark si m-am incruntat.
-Felicitari pentru olimpiadele si concursurile la care ai participat pe parcursul anului. Tine-o tot asa.
Imi oferi o diploma draguta, pe care nu am apucat insa sa o studiez. Yn se aporpie de mine si isi aseza ma nape umarul meu, lasandu-se usor jos ca sa fie la nivelul meu. Ma aflam in fata tuturor, privirile erau atintite toate asupra mea iar acum linistea predomina mult prea mult. Toti ma priveau si simteam cum imi citesc gandurile.
-Felicitari, Akita, ai facut o treaba buna tot anul.
-Mu-multumesc, m-am balbait, simtindu-mi cum mainile imi transpira pe materialul plastificat al diplomei.
-Maine plec in Germania, dar o sa vin repede.
Cuvintele lui nu ma lovira in niciun fel, dar nici nu ma bucurau. Acum aveam nevoie de liniste, iar o pauza intre mine si el era binemeritata.
Am adus nextul si ca sa ma revansez l-am facut mai lung. Vreau sa va anunt ca ficul se apropie de sfarsit.-Capitolul 24-
M-am gandit la o strategie. Aceea de a ma descarca, de a-mi varsa furia si lacrimile in fata unei persoane binevoitoare: Mark.
Am inceput sa imi caut haine si sa le imbrac in momentul in care am ramas singur, fara a ma mai gandi la avalansa de intrebari ce-mi navalea mintea intr-un mod devastator.
Inima imi batea nebuneste, dar puteam in sfarsit sa respir din nou. Grautatea de pe umerii mei disparu ca prin farmec si reusisem chiar sa surad usor.
-Nu ar trebui sa ma mai gandesc la asta. Yn este un om bun… mi-am spus incurajator, in ciuda celor intamplate mai devreme.
Dupa ce mi-am luat camasa de un alb imaculat, papionul strans bine la gat si pantalonii gri inchis, am iesit pe usa din spate, mergand spre scoala. Petrecerea de sfarsit de an si premierea aveau loc toate in aceeazi data, ultima zi de scoala. Asteptam vacanta ca orice alt copil ce invatase ca un nebun pe tot parcursul anului, insa nu numai asta era, doar ca dupa atata timp tensionat, aveam nevoie de o pauza. Una pe care o meritam.
-Mark, unde esti? Am ajuns dar nu te vad, se auzi vocea mea prin microfonul telefonului.
-In sala de muzica. M-a prins domnisoara de geografie si m-a rugat sa o ajut cu pregatirile pentru dupa-masa. Poti veni si tu, nu mai am mult. Dupa aceasta convorbire scurta, am inchis telefonul si am urmat colidorul lung pana am ajuns in sala respectiva. Fata mi s-a luminat intr-o oarecare masura cand l-am vazut pe saten montand un fel masuta pe scena usor inalta. Fiind o chestie foarte moderna, avea si o denumire oficiala, pe care insa nu o mai stiam.
-Ai venit, ranji, batand intr-un mod enervant din palme.
Mark era imbracat la fel ca mine: o pereche de pantaloni gri si largi, impreuna cu o camasa alba, insa lui ii lipsea papionul.
-Nu se poate, am spus uimit cand am privit in jur si am realizat ca singurul lucru ce era adus de curand in sala de muzica, acolo unde avea sa fie premierea, era doar masa pe jumatate montata. M-ai mintit, Mark, ai zis ca mai ai putin si termini.
El surase si sari de pe scena, venind spre mine. Mana lui imi atinse umarul intr-un mod bland.
-Daca as fi zis ca de abia m-am apucat, nu cred ca mai treceai pe aici.
-Te inseli, am zis oftand si incercand sa ii ignor privirea.
Linistea se lasa imediat ce satenul incepu sa-mi inspecteze chipul. Ceva se intampalse, iar el stia asta. Stomacul mi se stranse cand imi prinse obrajii intre palmele sale fierbinti si imi intoarse capul astfel incat sa il privesc in ochi. Am clipit de cateva ori, asteptand sa imi puna vesnica intrebare:
-Ce ai patit? Nu arati deloc bine. Si nu incerca sa ma minti, Aki, e ceva in neregula aici. E vorba de Yn, nu? Ce s-a intamplat?
Mi-am adunat cuvintele si m-am asezat pe unul din scaunele ce parea mult mai incomod acum cand aveam o gramada de spus. Se aseza langa mine, nepasandu-i de timpul oferit de profesoara sa termine cu aranjamentele.
Un adevarat prieten il puteam numi, caci de la primul si pana la ultimul cuvant ma asculta cu atentie. Ma intrerupea doar atunci cand era nevoie si imi oferea un mic cuvant pentru a ma linisti.
Dupa ce am explicat tot, isi lua mana din parul meu pe care de abia o simtitsem ca se rotea printre suvitele mele in timp ce povesteam.
-James, spui? Nu cred ca il cunosc, recunoscu el, pierzandu-se in ganduri.
Simteam cum se abtine de la multe afirmatii, doar pentru ca stia ca tin la Yn si m-ar rani unele cuvinte, insa totul devenise o spintecare violenta a gandurilor cand imi aduceam aminte de el.
Ne-am hotarat sa terminam cu aranjamentele ca sa putem pleca la Yn si sa luam bagajele mele pentru a le duce inapoi la bunica, spre drumul care am fi avut mai mult timp sa vorbim pana la premiere.
Ne-am pus pe munca si in doua ore am terminat totul. Sala arata mult mai complexa acum. Postere cu liceul nostru si diferite mesaje incurajatoare erau agatate pe pereti impreuna cu baloane de diferite culori. Scaunele erau asezat frumos, in rand, iar scena era plina de mese si microfoane.
Profesoara ne felicita si ne reaminti ca la patru trebuia sa fim aici imbracati in uniforme.
-Si daca e acasa? se trezi Mark sa intrebe cand ne aflam in fata usii lui Yn. La asta nu ma gandisem, insa nu reprezenta o piedica prea mare. Pana la urma aveam dreptul sa plec. Nu locuiam cu el si imi puteam lua hainele oricand.
-Daca e acasa, am facut o pauza, facem acelasi lucru pe care l-am fi facut daca nu era.
Satenul se stramba putin si analiza de la cap la coada propozitia mea, incercand sa o intelegea, apoi dadu din cap. Nu stiu daca si el avea emotii, dar dupa ce ii povestisem, l-as fi crezut in stare ca mainile sa-i fi transpirat. Bineinteles, ale mele erau deja ude, dar am reusit sa apas pe clanta si sa deschid usa neincuiata. Blondul imi spusese ca pentru mine apartamentul va fi mereu deschis, deci pot veni cand vreau.
Dupa cativa pasi facuti inauntru, am auzit cateva zgomote ciudate din bucatarie, urmate de sunetul unor alti pasi spre holul principal. Dupa bucata mare de perete, aparu trupul inalt si mare al blondului. L-am analizat fugitiv, oprindu-ma in loc si inghitind in sec. Privirea imi deveni mai speriata, iar a lui parea foarte blanda pana cand il vazu pe Mark.
-El ce cauta aici?
Puse el prima intrebare pe un ton taios, tinduindu-l pe tanar cu o privire aspra.
Nimeni nu spuse nimic prea curand, iar linistea devenea apasatoare pentru toti trei. In acest timp reusisem sa ii analizez tinuta blondului: o pereche de pantaloni in carouri, scurti, destul de largi si racorosi, impreuna cu un tricou negru simplu.
-Akita, vreau sa vorbim, spuse pe acelasi ton. Se apropie de mine, isi duse mana dupa umarul meu si ma cara dupa el pana in bucatarie, unde se aseza pe scaun, fiind vizibil deranjat de prezenta colegului meu aici.
-De ce ai venit cu el? intreba.
Nu mi-a luat mult timp sa raspund. Nu aveam de gand sa mint, ci sa spun purul adevar.
-L-am chemat sa ma ajute sa imi iau hainele. Plec!
Muschii lui se incordara, rasufland ca o impletitura de serpi sugrumati. Marai in soapta si se ridica in picioare, in speranta de a ma opri sa ma duc in dormit, caci deja facusem cativa pasi.
-Nu pleci nicaieri, Akita. Ramai aici cu mine!
Tonul deveni din nou bland, insa plin de superioritate. Vorbele sale spuse cu atata patima imi atingeau intr-un fel sau altul sufletul inclestat de emotii. Nu l-am ascultat si am mers in continuare. Stiam prea bine ca daca il mai ascult mult, ma voi razgandi, dar era mai bine pentru toti trei daca eu ma intorceam acasa.
Inainte sa ies spre hol, mana lui Yn ma trase cu putere inapoi, direct in bratele sale. Am inchis ochii, nedorind sa il privesc in ochi.
-Akita, uita-te la mine! imi sopti tandru, apropiindu-si chipul de al meu. Nu vreau sa pleci, intelege-ma, vreau sa ramai aici cu mine si nu cu el.
Cand am auzit ultimul cuvant, inima imi salta intr-un mod dureros, stiind ca se refera la cel pe care il adusesem aici. Intr-un final am deschis ochii la rugamintile lui si, imediat ce i-am intalnit privirea mult prea frumoasa, m-am cufundat intr-un lac al eternitatii. Eram indragostit.
Imi cuprinse atat de rapid buzele intr-un sarut miraculous incat nu am apucat sa prezic asta. Am ramas uimit, insa fericit ca am parte din nou de dulceata gurii sale. Limbile noastre se atingeau, a mea mai neexperimentata ca a lui, intr-un joc intim si erotic.
Dupa sarut ma privi atent. Eu ma inrosisem.
-Voi pleca in Germania, macar petrece ultimele cateva zile cu mine.
-Imi pare rau, Yn, chiar imi pare rau, am murmurat, prinzandu-i tricoul negru intre pumnii micuti. Nu pot ramane.
-Ai un motiv anume?
Am dat din cap negativ, dupa care mi-am lasat privirea in jos.
-Te-am suparat cu ceva sau… Te-am speriat?
Raspunsul meu fu o inclinare din cap in semn de nu, adresat intrebarii sale.
-Imi pare chiar rau, dar nu pot ramane aici cu ti…
-Am inteles, ma intrerupse si imi dadu drumul. Poti sa-ti faci bagajul impreuna cu colegul tau. Puteti sa plecati de aici si sa nu ma mai vedeti. Tonul lui deveni mai sacadat. Insa vreau doar sa iti atrag atentia in privinta lui Mark ce este un prefacut. Akita, ai grija cu el, nu este un prieten de incredere. E o curva.
Si cu asta incheie discutia. Intra intr-o alta camera si ma lasa cu gura cascata si cu gandurile si mai incarcate ca inainte. Mark era o…? Am inghitit in sec, dar am decis ca ar fi mai bine acum sa iau hainele si sa plec pana nu ma razgandesc din nou.
Am intrat in dormitor impreuna cu colegul meu, fara sa ii adresez vreo privire. Voiam sa termin repede. Am aranjat hainele si le-am asezat intr-un mic bagaj ce-l carasem dupa noi. Nu erau multe, asa ca nu dura decat cinci minute.
M-am intors cu fata spre usa, luand-o din loc.
-Nu-l anunti ca pleci? intreba satenul, nefacand niciun pas.
-Nu.
Surprins de replica mea, isi mentinu o pozitie incordata timp de cateva secunde, apoi vazand ca ma indepartez de el, se hotari sa ma urmeze si sa nu mai spuna nimic.
Am iesit din casa lui si am simtit cum greutatea de pe umeri nu mai era atat de apasatoare. Eram irascibil, dar nu am reactionat in niciun fel la intrebarile sale; intr-un timp nici nu-l mai ascultam, ci mergeam cu capul aplecat fara sa privesc spre el.
-Akita, ma auzi? Am ajuns, unde te duci? striga. Glasul lui se auzea de undeva din spate. M-am oprit si mi-am dat seama ca, pierdut in ganduri, am trecut de casa bunicii.
-Ah, scuze, ma gandeam.
Chicoti si se apropie de obrazul meu, sarutandu-l usor. L-am privit surprins, dar nu am mai acupat sa ii mai spun ceva, caci mi-a luat-o inainte.
-Ne vedem la patru la scoala, apoi pleca.
Am intrat in casa si in cateva minute dupa ce am inspectat camerele, mi-am dat seama ca sunt singur. M-am trantit in pat, unde am aruncat micul bagaj si am inceput in a-mi face ordine in ganduri. Yn cu siguranta nu era un om rau, dar ce il apucase in ultima vreme? Si ce era cu roscatul acela dubios? Fara sa-mi dau seama, ochii mi se inchisera si am intrat intr-un somn profound.
-Akita, iubitule, trezeste-te. O voce atat de cunoscuta si binevoitoare imi alina somnul. Akita, insista vocea, zguduindu-mi intr-un mod placut umerii.
Mi-am desprins ochii, uitandu-ma spre fata blanda a bunicii.
-Ce e, Nama?
-A sunat Mark si m-a rugat sa iti transmit sa aduci CD-ul cu muzica.
-Da? am mormait, privind cu coada ochiului spre ceas. Inima mi se opri in loc cand am observat cat arata orarul.
-Nama, cand te-a sunat?
Femeia se gandi putin, apoi raspunse sigura:
-Acum o jumatate de ora, dar eu nu eram acasa.
-Oh, Doamne, trebuie sa ma grabesc, am zis vizibil agitat, ridicandu-ma din pat si cautandu-mi uniforma in sifonier. In timp ce am deschis usita de la baie si m-am spalat pe fata si pe dinti, bunica continua sa vorbeasca, insa singurul raspuns pe care il putea primi erau niste sunete ce nu puteau fi intelese.
-Ce mai face domnul acela, Yn? E foarta amabil, imi place de el. Cum a fost acasa la dansul?
-Nama… Nu e batran, nu-i mai vorbi asa, i-am reprosat cu pasta de dinti in gura.
M-am pregatit repede, apoi am plecat in fuga spre liceu. Din fericire nu intarziasem decat cinci minute, iar restul persoanelor de abia se asezasera pe scaun.
-Am adus CD-ul.
-Multumesc, zise Mark concentrat pe vorbele lui Saren, profesorului ce tocmai prezenta evenimentul de azi.
-S-a intamplat ceva? Pari cam... serios.
-Da, Akita, si are legatura cu tine si cu mine.
-Cu noi? mm intrebat nedumerit, ridicand o spranceana. Ce poate avea legatura cu noi de faci moaca aia crispata?
-Am fost folositi, sau cel putin eu. Scuze daca va suna ciudat, dar da, am fost dama de companie a lui Matei la clubul unde tocmai ai lucrat. Am aflat de curand ca Yn lucreaza la un alt astfel de club impotriva fostului meu sef. Sunt niste afaceri murdare la mijloc cu datorii imense de bani si droguri.
-De unde stii asta? i-am soptit, caci in sala se facuse deja liniste. Orice cuvant spus, ar fi produs multa zarva si ne-ar fi adus o gramada de privi urate.
-Am aflat de la fostii mei colegi care nu mai lucreaza acolo, Yu si Roni, spuse pe acelasi ton soptit. Incercam amandoi sa privim in fata, ca si cum suntem atenti la intregul discurs ce era prezentat. Dar de ce nu esti surprins de adevarul ce tocmai ti l-am spus? Nu te-am mintit!
-Stiu, Mark, dar mi-a povestit si Yn despre asta. Nu ma deranjeaza chiar atat de mult, totul a trecut… Dar eu? De ce sunt folosit?
-Afacerea lui Yn e la fel cu a lui Matei. Are nevoie de aceste “dame” pentru a atrage clienti si a face o gramada de bani. Nu ma intreba, nu stiu mai multe.
-Akita Nawasu primeste premiul I. Il rog sa vina aici, pe scena, se auzi vocea directorului, urmata de un ropot de aplauze.
Numele meu imi rasuna neincetat in urechi, asa ca m-am ridicat in picioare si m-am strecurat printre scaune, ajungand pe scarile minuscule din fata scenei. Cu un chip rosu si bucuros, m-am indreptat spre profesor. Aplauzele nu se mai opreau.
Am trecut prin fata celorlalti profesorilor prezenti acolo ce imi afisau zambete minunate. Singurul ce mi-a sarit in privire a fost cel al profesorului de matematica. Am rosit si mai mult, insa imediat m-am gandit la vorbele lui Mark si m-am incruntat.
-Felicitari pentru olimpiadele si concursurile la care ai participat pe parcursul anului. Tine-o tot asa.
Imi oferi o diploma draguta, pe care nu am apucat insa sa o studiez. Yn se aporpie de mine si isi aseza ma nape umarul meu, lasandu-se usor jos ca sa fie la nivelul meu. Ma aflam in fata tuturor, privirile erau atintite toate asupra mea iar acum linistea predomina mult prea mult. Toti ma priveau si simteam cum imi citesc gandurile.
-Felicitari, Akita, ai facut o treaba buna tot anul.
-Mu-multumesc, m-am balbait, simtindu-mi cum mainile imi transpira pe materialul plastificat al diplomei.
-Maine plec in Germania, dar o sa vin repede.
Cuvintele lui nu ma lovira in niciun fel, dar nici nu ma bucurau. Acum aveam nevoie de liniste, iar o pauza intre mine si el era binemeritata.
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)