[Terminat] This feeling hurts so much

[Rain]

MulTumesc de comentarii. Stiu ca ajung cam tarziu. Imi cer din nou scuze. *blush*

-Capitolul 21-

Camera era imbibata in mireasma bogata a rozelor iar in clipa in care aerul curat patrundea prin crapatura ferestrei, mirosul greu al liliacului era mai ceva ca parfumul florilor cu spini.
Eram intins pe pat cu Yn deasupra mea, incercand sa imi dau seama cum decurgeau lucrurile. Raspundeam la fiecare atingere a lui, fiecare emotie placuta oferita de degetele sale mari ce-mi atingeau pielea claviculei.
-Ai baut ceva, Yn?
Nu-mi raspunse imediat, ci isi lipi buzele de ale mele, explorandu-mi gura fierbinte cu nerabdare, formand un dans de imperechere simplu al buzelor noastre, dar incitant.
-Nu, n-am baut. Pur si simplu am chef de tine.
Replica lui m-a izbit ca o sageata in inima, facandu-ma sa ma simt ca o jucarie scumpa si folositoare, dar totusi de care se va plictisi mai devreme sau mai tarziu. Mi-am sprijinit trupul in coate si mi-am ridicat capul, insa fara ca sa ma feresc de saruturile sale. Erau ca un calmant pentru trupul meu plin de emotii; erau tot ce aveam nevoie.
-Yn, dar comportamentul tau... am murmurat ca pentru mine, dar fiind aproape, m-a auzit.
-Ce e cu el?
Isi ridica capul si ma privi fix in ochi, facandu-mi inima sa se miste cu mai multa putere. Privirea lui era la fel ca inainte si nu dadea semen ca ar fi baut ceva. Yn era perfect normal. Atunci eu eram de vina cu ceva? Poate ca din cauza vizitei la spital si modul in care eram sigur ca sunt vinovat, ma facea sa cred ca toti din jurul meu se comporta ciudat, iar eu sunt cel normal. Yn ma avusese odata, iar eu am recunoscut ca mi-a placut. Oare ... Acest lucru inseamna ca ... Sunt cu el?
-Yn, esti tot ceea ce am mai valoros. Tu si Mark sunteti cei mai buni prieteni ai mei, am spus domol, punand o mana in capul lui si mangaindu-i suvitele de par, privind insa spre tavan, citind parca de pe bucata varuita cu alb.
Blondul cu parul lung, probabil socat de replica mea brusca, ma privi amuzat si imi cuprinse buzele intr-un sarut fugitiv.
-Gresesti, Aki. Eu nu sunt prietenul tau cel mai bun.
Facu o pauza, apoi reveni mult mai indraznet.
-Eu sunt iubitul tau.
Inima mi se opri brusc, la fel si mana ce cu cateva momente inainte ii mangaia suvitele blonde. Gatul mi se usca imediat, nevenindu-mi a crede ultima lui replica. Ma simteam fericit si totusi speriat in acelasi timp. Mi-am mutat incet privirea spre ochii lui ce ma priveau discret, apoi mi-am trecut limba rapid peste buze pentru a le umezi si a putea vorbi din nou.
-Sunt iubitul tau? am intrebat nesigur, primind rapid raspunsul afirmativ.
Nu-mi venea a crede ochilor si urechilor ceea ce tocmai aflasem. Sentimentul de fericire nu putea fi descries in cuvinte, insa chipul meu era plin de emotia de a-l avea pe Yn pentru tot restul vietii. Am vrut sa ii spun ca il iubesc mult, dar ceva ma tinea in loc. Mi-am umezit a doua oara buzele iar el, obseervandu-mi gestul, se napusti asupra gurii mele mai putin experimentate si ma saruta pasional, imperechindu-ne buzele intr-un dans incitant.
Se ridica de pe mine in scurt timp, apoi ma lua de mana si ma ajuta sa ma pun in fund pe pat. Eram putin confuz de privirea lui atat de shcimbatoare, dar aveam pe parcurs sa pricep si eu ce se petrece.
-Hai sa vorbim despre Mark, schimba el subiectul, eu fiind vizibil emotionat de vorbele aduse de el de mai devreme. Cum se mai simte? Cand iese din spital? Ma asalta blondul cu intrebarile in timp ce se aseza cu spatele de pervaz.
Soarele era prea puternic si nu-mi permitea sa vad decat silueta din fata mea, fara expresia lui faciala sau conturul frumos al fetei si privirea blanda si impunatoare in acelasi timp.
-Se simtea mai bine. Era putin suparat, dar cred ca i-a trecut. Oricum, maine va fi acasa. Ma voi duce sa il vizitez.
-Da? surase. Frumos din partea ta, continua pe acelasi ton, intorcandu-se si deschizand fereastra pentru a patrunde aerul molcomitor.
ii priveam toate gesturile ce ma inebuneau, ma faceam sa ma simt falnic ca eram alaturi de el. Nimic nu ma mai facea sa ma simt prost si vinovat. Totul era prea frumos ca sa fie real, si totusi era. Eram absent in gandurile-mi curate, nevinovate, iar gandul imi zbura doar la persoana cu care ma aflam in camera. Aerul rece de afara se contopea inimaginabil cu emotia pe care o traiam in adancul sufletului, facandu-ma sa plutesc ca un fulg ce este dus de vant la mare distanta.
-Am vorbit cu Saren si din intamplare am ajuns la subiectul legat de Mark si Matei. Mai tii minte cand m-ai intrebat daca stiu ceva legat de "œdama de companie" a lui Matei?
Visam. El reusi sa ma scoata din starea psihica ce reusise sa ma hipnotizeze negresit.
-Da, imi aduc aminte. Ai aflat ceva?
Tonul meu deveni brusc mult mai curios. il priveam atent, cu o emotie usoara ce imi cuprinse intregul trup. Raspunsul lui intarzia prea mult.
-De ce nu te duci maine la el sa il intrebi?
-Haide Yn, nu ma amagi...
-Bine, bine! spuse pe un ton copilaresc, tragand la loc draperia de catifea, lasand insa fereastra deschisa. Vantul o misca usor, tandru, facandu-ma sa ma simt ca pe un vapor imens. L-am privit atent pe blond care se aseza langa mine.
-Intr-adevar preaiubitul tau coleg il cunoaste pe Matei de ceva timp. Stia cu ce se ocupa el si toate cele, dar nu a fost niciodata "œdama" lui de companie.
Am rasuflat usurat. Aceasta senzatie de diminuare ma facea sa ma simt mult mai destins.
-Insa... Se pare ca Mark a fost intr-un fel santajat. Nu am inteles prea multe, totul a decurs repede si nu am vrut sa par prea insistent asupra acestui subiect, cand el incerca sa il evide. Deveneam dubios.
Dorise a continua, dar fu oprit de soneria de la telefonul meu. L-am scos repede din buzunar si am raspuns fara sa ma mai uit cine apeleaza.
-Vrei sa vii la mine? Am iesit mai repede din spital si sunt singur. Poate dormi aici, maine si asa e ultima zi de scoala.
Tonul colegului meu era unul calm, care totusi cerea multe explicatii. L-am privit pe Yn pentru a cere aprobare. Nu stiu de ce am facut asta, dar pur si simplu acest sentiment l-am avut in momentul in care Mark ma intreba daca doresc sa vin la el. Dar adoram aceasta emotie. Acum ma simteam al lui Yn si, la fel, simteam ca trebuie sa ii cer aprobarea.
Barbatul de langa mine se incrunta usor, stand putin pe ganduri.
-Nu stiu, spuse cam nesigur. Vreau sa petreci mai mult timp cu mine, nu cu el.
Fata mi se imbujora usor, dar nu stiam daca e din cauza sarutului ce l-am primit imediat ce am inchis telefonului sau a supararii. Cred ca prima varianta era cea reala.