[Naruto] Leaving paradisse I: Madrid

[Miky sweetie :3]

Cap 6: Cei trei - Face To Face pentru Sasuke

Sakura:

Stateam acolo pe jos, langa victima, privind cum fratiorul sau nevinovat plangea parca dandu-si si sufletul din el, numai sa il vada pe cel la care tine mai mult treaz. Ma simteam total neputincioasa, vazand cum Zaia incerca sa il linisteasca pe Aki. Nu puteam pur si simplu sa ma uit cum cei doi sufera, oamenii care se adunasera cheama disperatii politia si ambulanta, iar eu sa nu fac absolut nimic. M-am incruntata, apoi dupa ce am trans adanc aer in piept am luat din buzunarul brunetului fara sa ma vada nimeni, telefonul acestuia. Trebuia neaparat sa ii anunt parintii ca fiul lor zace aproape inconstient pe sosea din cauza mea. Cautam in agenda telefonului ceva care sa semene cat de cat cu "Mami" sau "Tati" insa fara succes.

Tot ce gaseam erau diferite nume si numere care imi erau necunoscute, Deveneam din ce in ce mai agitata cand am auzit cum Akimitsu incepuse sa tipe la fratele sau sa respire. Mainile imi tremurau in adevaratul sens al cuvantului, apoi din intamplare am zarit un nume destul de cunoscut. Hinata Aaah, da! Vacuta Milka! Nu imi venea nici in ruptul capului sa o sun, dar trebuia sa o fac pentru Sasuke. El imi salvase viata, iar acum trebuie sa o salvez si eu pe a lui. Am apelat numarul, iar respiratia mi se taia-se cand vocea siropoasa a Hinatei imi suna in ureche.

Primul lucru care imi veni in minte a fost sa ii inchid, insa aceasta incepu sa tipe sa ii spun ce vreau. Traumatizata si speriata i-am spus cine sunt si ce s-a intamplat in fuga. Inainte sa inchid i-am spus sa vina la spitalul central din Madrid. I-am luat de mana pe Zaia si fratiorul trist, am urcat in ambulanta cu permisiunea doctorilor si am pornit spre spital. Aki statea in bratele mele, lasandu-si capul pe umarul meu si innecandu-si lacrimile acolo, in timp ce eu il mangaiam pe spate. Zaia ii tot spunea ca o sa fie bine si ca fratiorul lui ranit o sa se insanatoseasca, insa se vedea clar cum nici ea nu credea ce spune.

In schimb, eu mi-am aruncat ochii le trupul lui Sasuke, privind prinre medici. Era conectat la tot felul de fire si aparate, iar pe fata avea ceva amplasat sa sa poata respira. I-am privit ranile brazdate de sangele rosiatic. Capul era plin de acest lichid ce se scurgea prin firele sale de par, iar pe trup avea tot felul de zgarieturi, din cate am inteles de la medici, destul de grave. Mi-am inchis ochii pentru o secunda, iar in minte mi-a venit brusc o intrebare simpla, dar fara un raspuns concret: De ce m-a salvat? Mi-am deschis ochii si am mai aruncat o privire de ansamblu asupra sa. Era ranit grav, si oate astea din cauza mea. Nu puteam intelege. M-a salvat, luandu-ma la el acasa si propunand sa am eu grija de copii, pe cand ciudata aia umflata in pene m-ar fi omorat, iar roscatul acela misterios m-ar fi violat. Iar acum imi salveaza viata, din nou, aruncandu-se in fata masinii pentru mine.

Trebuie sa recunosc ca ceva micut imi inflorise in coltul ochiului. Poate ca nu ii eram recunoscatoare pentru ca m-a rapit, dar aveam un suflet care imi spunea ca el din cauza mea e in starea in care e. Am lasat lacrima din coltul ochiului sa se scurga pe obrazul meu catifelat, dupa care am sters-o. Nu conta cat de mult as fi plans pentru el, nici macar dupa ce s-ar fi trezit, daca s-ar mai fi trezit... Nu conta catusi de putin lacrima mea, pentru nimeni. Trebuia sa-mi focalizez atentia pe cu totul altceva. Cum ar fi, intalnirea cu Sasori si... aia.

Nu puteam avea incredere in acea Hinata. Ce e drept, imi spusese ca o sa vina cu Sasori si cu niste tipi care sa ma aranjeze pentru ceea ce i-am facut lui Sasu. Nu ma interesa. Asta imi arata cat de "mult" tinea ea la el. Atat de mult incat era gata sa ma aranjeze pe mine incat sa stea langa el si sa se roage ca brunetul sa se trezeasca. Si, in plus, sunt absolut sigura ca roscatul nu ar fi lasat-o sa se apropie de mine, nici pe ea, nici pe matahalele alea. Si asta pentru ca stia ca o sa mai aiba nevoie de mine. Altfel, de ce m-ar fi pastrat acasa la Sasuke, daca nu pentru ceva ... "maret"?

Am rasuflat zgomotos si mi-am zis in gand ca o fac pentru cel care mi-a salvat viata. Aveam deja doua datorii la el, in primul rand banii, in al doilea rand viata. Asa ca o viata pentru o viata. Banii nu mai conteaza.

-Domnisoara? Am auzit o voce de barbat, iar cand mi-am ridicat ochii l-am vazut pe doctor. In ce relatii sunteti cu acest om? M-a intrebat.

Dintii imi inghetasera. Cum suna "am o datorie de cateva milioane de dolari la el si la gasca lui de camatari?". Pe de alta parte, nu aveam in ruptul capului de gand sa min ca sunt iubita lui ca sa-l protejez pe el si banda lui. Mi-am inchis ochii pentru o secunda. Ce aveam sa-i spun?

-Are grija de noi, am auzit-o pe Zaia spunand.
-Dadaca! M-am repezit eu. Am grija de fratiorii lui cand el e ocupat.
-Si-atunci ce cautati impreuna cu domnul si cu copii daca aveti grija de ei doar atunci cand el nu e disponibil? Ma privea suspicios, asteptand un raspuns promt din partea mea, iar asta se vedea dupa insistentele sale: Ei bine?
-Ne-am intalnit acolo, am spus indiferenta, fiind primul lucru care mi-a venit in minte.
-Unde ati fost?
-Sunt intr-o ambulanta sau la sectia de politie?! Am spus enervata. Va rog sa va faceti treaba. Nu sunt obligata sa va dau vreo explicatie. Nu sunteti in postura sa ma interogati!
-Ei bine, cineva va trebui sa plateasca pentru accidentul asta. Si politia va fi instiintata. Parintii acestui tanar trebuie anuntati. Personal nu sunt interesat de pozitia dumneavoastra in viata acestui domn, dar va pun in tema. Stiti cumva vreun loc de munca sau un numar de telefon al parintilor? Sau adresa?

Am inghitit in sec, amintindu-mi momentul in care cautasem in lista de telefon parintii brunetului si nu dadusem de nimic. Si am combinat scena aceea cu scena de acum, cand Zaia a spus ca eu aveam grija de ei in timpul liber, ca un fel de dadaca. De ce avea nevoie de o dadaca? Nu avea o mama si un tata care sa aiba grija macar de fratiorul sau? Varianta cum ca parintii l-au exclus pe brunet pentru faptele sale pica instantaneu. Il excludeau pe Sasuke, insa nu si pe fratiorul sau mic si nevinovat. Si-atunci tot ce imi mai ramasese era varianta cum ca parintii sai ar fi... morti.

-Domnisoara? Va simtiti bine?
-Din cate stiu eu, el e independent. Nu stiu despre parintii lui. Nu mi-a spus niciodata.

Nu ca ar fi avut timp sau chef sa-mi spuna, isi arata glasul vocea mea interioara. Am inabusit-o imediat, ca sa fac loc partii logice a creierului meu. Oare el i-a omorat? Un fior mi-a cuprins sira spinarii pana cand mi-a facut pielea de gaina intru totul. Am ignora starea asta si am patruns un pic mai adanc in toata treaba asta: Nu i-a pasat de parintii sai, dar in schimb i-a pasat de viata mea si m-a dat la o parte din fata masinii? Teoria asta e exclusa clar! Dar ar mai fi o varianta, si aceea ar fi fost ca el sa fie obligat sa o faca. Si totusi parea sa nu aiba nicio remuscare. Asta, sau incerca sa-si ascunda durerea sub chipul acela de bad boy clasic. Si atunci mi-am dat seama ca Sasuke e doar un... copil? Da, un copil. De cate ori incercase el sa faca pe baiatul rau, puteam sa citesc pe fata sa o expresie pur si simplu falsa. Dar nu pot citi mintile oamenilor, mai ales mintea unui... Sasuke.

Am oftat prelung, pana sa-mi dau seama ca masina oprise. Akimitsu adormise in bratele mele, asa ca nu izbuteam sa il trezesc. Gata, Aki patise prea multe pentru o singura zi. L-am ridicat cu grija, tinandu-l cu o singura mana, iar cu cealalta tinand-o pe Zaia, tot de mana.

-Nu-i asa ca Sasuke o sa fie bine? Ma intreba aceasta, gata sa planga.
-Sigur ca da, am spus cu un zambet larg pe buze. Sasuke o sa se trezeasca si o sa se faca bine. Nu va speriati, aveti in credere in el. Doar nu o sa cada prada mortii si o sa-l lase pe fratiorul sau singur, nu-i asa?

Cu toate ca zambeam, si o asiguram ca totul o sa fie OK, in realitate nici eu nu stiam. Tot ce stiam era ca daca o sa moara, va fi numai vina mea. Ma blocasem in fata masinii, cu toate ca Aki deja depasise linia strazii si era in siguranta. Am crezut ca nu mai am timp sa ma misc, si eram pur si simplu paralizata, in momentul in care Sasuke m-a impins. A dat sa fuga, dar a fost prea tarziu, si pentru asta e numai vina mea.

Medicii o luasera inainte cu tot cu targa iar noi ne tineam cu greu dupa ei. Mai ales eu, care il aveam si pe asta mic in brate. Priveam de la geam cum o asistenta ii punea toate perfuziile si o alta masca de oxigen, dupa care ii schimba pansamentele, notand pe o lista ceva anume. Micuta statea alaturi de mine, cu mainile si nasucul lipite de geam.

-Zaia! Am auzit o voce strigand, facandu-ma sa tresar.

Cand m-am intors, l-am vazut pe Sasori impreuna cu Hinata venind in spre noi. Vazandu-l, fetita a inceput sa alerge spre el si sa-i sara in brate, trigand din toti plamanii "fratioare". Mda, din cate am inteles de la Sasuke, ea ar trebui sa fie surioara lui. Nu ca l-as fi ascultat prea mult pe brunet, insa lucrul asta imi atrasese atetia. Mi-am intors fata spre geamul din sticla in speranta ca nu ma vor baga in seama... Desi inima imi bubuia in piept, iar creierul cauta o solutie in cazul in care cei doi m-ar intreba ceva sau m-ar brusca. In secunda urmatoare, m-am trezit impinsa cu brutalitate de cineva, aproape sa cad de pe picioarele mele. Bineinteles ca aceea fusese catelusa Laika, sau Hinata, cum i se zice. Frate, de parca nu i-ar fi fost de ajuns intreg geamul. Totusi, am preferat sa inghit si treaba asta, in aceeasi speranta ca cei doi nu imi vor acorda atentie. L-am intins pe Akimitsu pe canapeaua de asteptare, lasandu-l sa doarma linistit, si fix in momentul acela iesi asistenta din cabina.

-E bine?! Va rog sa-mi spuneti ca e bine! O lua la intrebari ciudata pe biata asistenta.
-Nu chiar. Starea lui e critica. Impactul a fost atat de puternic incat i-a afectat o mare parte a creierului.
-Si ce inseamna asta? am intrebat, curioasa.
-Tu sa taci, jigodie ordinara! Ma aposta Hinata, cu lacrimi in ochi. Tu l-ai adus in starea asta in care e! Trebuia sa ai grija de el, fufo! Tu meritai sa fi in locul lui, nu el, javra imputita ce esti!

Uau, tipa mai are putin si face crize. Unde imi e aparatul de filmat cand am nevoie de el?! Scena cu un lesin o s-o tin minte toata viata.

-Va rog, spuse asistenta. Fara jigniri, ce a fost, a fost. Si ca sa raspund la intrebarea domnisoarei... facu o pauza, dand un semn spre mine, apoi continua: Asta inseamna ca partea creierului care interactiona cu picioarele e aproape distrusa. A avut mare noroc, insa daca se va face bine, desi sunt slabe sanse sa se trezeasca, va trebui sa faca recuperari intense.
-Deci nu va avea o amnezie sau ceva... Nu-i asa? Intreaba roscatul facand semn din maini.
-Din cate mi-a spus medicul, partea aceea e in siguranta.Nu va avea o stare de confuzie sau amnezie. Is va putea misca toate partile corpului, in ciuda ranilor, insa va avea probleme cu picioarele, cum am mai spus. E singurul lucru care va fi afectat. Iar pentru asta ii va trebui ceva timp ca sa recupereze. Va avea nevoie in permanenta ca cineva sa stea cu el si sa-l ingrijeasca, si sa-l ajute sa se recupereze.

Sasoi s-a intos cu fata spre mine scrasnind din dinti, abea abea abtinandu-se sa nu ma pocneasca.

-Ei bine, se pare ca te-ai ales si cu altceva pe langa grija de copii.
-Sasori! Ea nu a fost in stare sa il apere cand a fost nevoie si crezi ca are de gand sa-l ape...
-Gura! Am eu grija sa pateasca ce merita daca nu isi face datoria, spuse el zambindu-mi pervers.

Am inghitit in sec, evitand sa mimez si alte gesturi care sa-i dea de inteles ca imi era frica. Dupa alte cateva discutii cu asistenta, am aflat ca avea sa intre imediat in operatie, pentru a vindeca si ranile adanci ale acestuia. Iar noi aveam sa asteptam toti trei, si sa incercam sa ne comportam cat mai normal posibil macar pentru Sasuke...

***

Acum eram, oficial, una dintre cele mai fericite persoane de pe planeta. Sasuke trecuse cu bine peste operatie. Si mai mult decat atat, se trezise! Chiar se trezise! Mai aveam un pic si saream in sus de bucurie, insa, desigur, orice parte buna are si parti proaste. Prima care a intrat sa-l vada a fost Hinata, impreuna cu Akimitsu. Eh, cel putin a facut o fata tare haioasa cand a vazut ca nu poate intra singura sa ii vorbeasca. Apoi a urmat Sasori, care, bineinteles ca a stat ceva timp la palavrageala cu brunetul. Ei bine, se pare ca a venit si randul meu. M-am ridicat de pe scaun si m-am indreptat bucuroasa spre usa salonului, insa cand am pus mana pe clanta, mi-am dat seama de ceva: Ce aveam sa-i spun? Ma blocasem. Inima a inceput sa-mi fuga de colo pana colo. Probabil ca ma ura! Poate nici nu aveam dreptul sa il intalnesc sau sa-i vorbesc. Dar trebuia. Macar sa-mi cer scuze pentru tot si sa-i multumesc ca mi-a salvat viata!

Am apasat cu incredere clanta usii si am deschis-o intrand pe aceasta. Sasuke si-a aruncat ochii asupra mea, privindu-ma suspicios. Ma examina din cap pana in picioare, cu o privirea relativ incruntata, in timp ce eu ma simteam ca la un examen cu camere de supraveghere! M-am apropiat incetisor si m-am asezat pe marginea patului. Brunetul si-a ridicat o spranceana si m-a intrebat:

-Si tu ce cauti aici, ma rog?

Mi-am inghitit limba cand l-am auzit. Eram aproape sigura ca nu ma vrea prin preajma. Aproape. Si asta pentru ca imediat ce mi-am reintors privirea catre el, mi-a zambit larg. Si ca totul sa para mai convingator de partea pozitiva, am putut observa cum mi-a cuprins una dintre maini, iar asta mi-a facut inima sa salte de bucurie, cred. Cel putin, nu ma ura si nu ma invinuia ca toti ceilalti.

-Vroiam sa-ti multumesc pentru... Sti tu, mi-ai salvat viata.
-Da... Multumesc ca mi-ai salvat fratiorul. Tu n-ai patit nimic, nu?
-Bineinteles ca nu! Am zis, oarecum stanjenita ca tocmai el ma intreba asta. Nici eu, nici Aki, nici Zaia...
-EI bine, se pare ca asta a fost. Mergem? Spuse el dezvelindu-si cearsaful.
-Unde sa mergem? Ii spun in timp ce il priveam suspicioasa.
-Acasa. Nu conteaza daca ma externeaza sau nu, zise, dandu-se la marginea patului.
-Sasuke, nu! Am zis, repezindu-ma pe partea cealalta in fata lui.

Imediat ce s-a ridicat in picioare, genunchii l-au parasit. Brunetul a scos un scancer ascutit, cazand in bratele mele. L-am prins cu mare grija, astfel incat nimic din corpul sau sa nu se fi zdruncinat. Avea capul pe umarul meu, cu fruntea umeda de un lichid rosu, iar corpul sau statea parca paralizat in bratele mele. L-am ajutat sa se puna inapoi pe pat si l-am invelit.

-Ce te-a apucat?! Am spus, ridicand un pic tonul.
-Ce dracu?! mi-a spus el, facand ochii mari.

Mi-am lasat ochii in pamant, incercand sa-mi dau seama daca era mai bine sa ii spun sau sa tac. Ei nu i-au spus. Si ce se asteptau? Momentul in care sa realizeze singur si sa se prabuseasca la pamant?! Am luat o carpa umeda dintr-un sertar si i l-am presat pe zona murdara de sange de pe fruntea lui. Acesta a scancit din nou, insa nu a reactionat violent sau ceva de genul. Mi-a acceptat gestul pur si simplu, punandu-si mana peste a mea pe prosop. Mi-am retras usurel degetele ca sa ii las spatiu liber tanarului sa-si tina prosopul. Si-a ridicat pleoapele privindu-ma oarecum aspru, si in acelasi timp bland.

-Deci ce ar trebui sa stiu? Ma intreba el calm.
-Hinata si Sasori nu ti-au spus, nu-i asa?
-Am eu fata de tantalau? Chiar crezi ca te-as mai fi intrebat daca stiam despre ce e vorba? Ma intreba el din ce in ce mai nervos.

Am inghitit in sec. Maxilarul imi era inclestat iar toate oasele mele stateau ca pe ace. Muschii imi erau incordati, iar buzele crispate si uscate. Vroiau sa le spun eu. Ei nu au avut curajul! Iar eu preluasem cea mai grea parte. Acum inteleg de ce au plecat in momentul in care am vrut sa intru. Nu vroiau sa fie de fata. Sasuke, din nervozitatea sa, a agatat prosopul cu degetele si la aruncat in cealalta parte a camerei. Sangele ii curgea lin pe fruntea, dar lui parca nici nu ii pasa. Se ridica in sezut si ma privi aspru.

-Daca nu vrei sa-mi spui, eu plec de aici! Chiar si tarandu-ma pana la usa!

Am crezut ca glumeste, dar cand l-am vazut la marginea patului, gata sa se ridice, am sarit si l-am prins de mana, rugandu-l sa nu se ridice pentru ca am de gand sa-i spun. Acesta si-a intors capul si m-aprivit peste umar, cu o privire un pic dezorientata. Am vazut cum tot isi impleticea picioarele, vrand sa le urce in pat, dar puterile il lasau. Parca nu avea control asupra lor, si le tara doar cu puterea mijlocului si chiar asa era. L-am ajutat sa si le ridice, apoi i-am povestit totul. Cu fiecare cuvant al meu, el facea ochii tot mai mari si ma privea ca si cum mi-ar fi picat o ceoara moarta pe scafarlie. Dupa ce am terminat de povestit, i-am cuprins mana intr-amea.

-Uite... dar nu am apucat sa continui, ca brunetul si-a si smuls mana dintre mainile mele.
-Sti ca nu eu sunt cel care trebuia sa fie aici, nu-i asa? Si sti ca acum Aki sufera mult, nu-i asa? Si la fel si Zaia, si Hinata, si Sasori....
-Stiu, dar...
-Si-ti dai seama ca daca te-as fi lasat acolo, dupa tine n-ar fi suferit nimeni, nu-i asa? Iti spun eu ca asa este! In schimb, m-am aruncat in fata masinii ca sa te salvez, iar pe langa mine au suferit si altii. Sper ca vezi si tu asta.

Nimeni. Cuvintele lui imi ramasesera intiparite in minte, ca tusul unei imprimante. Si cu toate ca incercam sa neg cu toata fiinta mea, spunea adevarul. Mama mea era in strainatate, la fratele meu, peste ocean, probabil gata operata, simtindu-se bine. Nici un telefon de la ea sau fratele meu nici nu le mai pasa de mine, poate, cu toate ca eu m-am sacrificat pentru ea. In momente ca astea, ma intreb de ce Sasuke si nu eu. De ce a trebuit sa sufere altii pentru greseala mea? Imediat ce am gandit asta, am simtit ceva umezindu-mi ochii.

Mi-am promis ca n-am sa plang. Mi-am promis asta, pentru ca lor nu le pasa de lacrimile pe care le versi sau de sentimentele pe care le... simti. Nici lor, nici propriei mame, nici propriului frate mai mare. In lumea lor, esti curva perfecta, in lumea mea, in familia mea, esti carpa perfecta ambele folosite doar pentru binele altora, fara ca altii sa se gandeasca la binele tau. Mi-am sters rapid lacrima, sperand ca el n-o sa observe cu toate ca eram contienta ca a vazut-o.

-Am uitat sa-ti spun ca baiatul roscat m-a rugat sa am grija de tine, am zis, evitandu-i privirea, insa el m-a apucat de barbie si mi-a intors fata catre el.
-Pentru ce a fost asta? ma intreba privindu-ma serios.
-Mi-a intrat ceva in ochi. Inca ma doare, am spus, prefacandu-ma ca-mi sterg din nou ochiul. In orice caz, o sa ai nevoie de recuperari si daca nu te deranjeaza ca o sa am grija si de tine si de copii, pot sa...
-Inteleg, zise, privindu-ma la fel de serios, sau cel putin asa cred, pentru ca nu ii puteam descifra privirea neutru pe care o avea. Sasori mi-a spus ca o sa plece cu Hinata si copii sa ne astepte la masina. Poti sa ma ajuti?

Am dat aprobator din cap, apoi am luat scaunul cu rotile din coltul camerei si l-am ajutat pe Sasu sa se aseze. Am apucat manerele scaunului si am inceput sa il imping pe holurile spitalului. Imi mai aruncam ochii spre el sa-i pot cerceta reactiile, dar el avea aceeasi privire, de data asta ceva mai ganditoare.

Oare la ce se gandea?...