03-01-2012, 01:21 PM
L-am privit adânc în ochi pe tipul care îmi atrăsese atenția. Probabil încerca din greu să mă înțeleagă, dar până și eu puteam pricepe că nu avea cum; dealtfel nici eu nu mă mai înțelegeam pe mine, de la un timp. Ce puteam să fac? Eram un înger singur, iar acum încercam să îmi găsesc pe cineva care să substituie măcar o parte din dragostea părinților mei – căutam prieteni. Cu toate astea, eram destul de matură ca să înțeleg că nu puteam să le spun pur și simplu, nu puteam să mă plâng pentru asta. Tot ce puteam să fac era să le dovedesc cine sunt, și să le câștig prietenia.
- Da, sunt de acord şi sincer scumpo.. aş prefera tărie, deci după tine... răspunse el, în cele din urmă, destul de încurcat.În momentul acela am scos un chicotit drăgălași, am sărit în sus și am bătut din palme, eschivându-mă mai ceva ca un copilași. Eram foarte încăntată!
- Păi, bine atunci, urmați-mă. Nu este departe.
Am mers între cei doi, ținându-mă de braț. Zâmbeam din toată inimă acum, spre cei ce sperăm că doreau la rândul lor să-mi devină prieteni. Probabil că nu am mai fost de mult atât de fericită. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, cred că n-am mai fost așa fericită de atunci de când eram o copilă prostuță, pe la 10 ani. Și totuși, mă gândeam că nu s-au schimbat prea multe. Tot singură eram și atunci, tot singură sunt și acum. Și în ciuda înfățișării mele, tot naivă și prostuță am rămas. Am ajuns la blocul unde stăteam – o clădire înaltă, cu 8 etaje. Am luat liftul până la 6, unde era apartamentul meu. Mi-am scotocit prin poșeta și am scos cheile, descuind ușa. Am aprins luminițele micuțe de pe tavanul sufrageriei și i-am invitat pe cei doi să intre, afișând un zâmbet pur și larg, care venea din inimă. Aceștia mă priviră ciudat. Aveam să regret dacă au înțeles invitația mea în mod greșit.
-Intraţi, chiar nu muşc, promit!
O.c.c. : una din fete, addeh sau snow.
- Da, sunt de acord şi sincer scumpo.. aş prefera tărie, deci după tine... răspunse el, în cele din urmă, destul de încurcat.În momentul acela am scos un chicotit drăgălași, am sărit în sus și am bătut din palme, eschivându-mă mai ceva ca un copilași. Eram foarte încăntată!
- Păi, bine atunci, urmați-mă. Nu este departe.
Am mers între cei doi, ținându-mă de braț. Zâmbeam din toată inimă acum, spre cei ce sperăm că doreau la rândul lor să-mi devină prieteni. Probabil că nu am mai fost de mult atât de fericită. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, cred că n-am mai fost așa fericită de atunci de când eram o copilă prostuță, pe la 10 ani. Și totuși, mă gândeam că nu s-au schimbat prea multe. Tot singură eram și atunci, tot singură sunt și acum. Și în ciuda înfățișării mele, tot naivă și prostuță am rămas. Am ajuns la blocul unde stăteam – o clădire înaltă, cu 8 etaje. Am luat liftul până la 6, unde era apartamentul meu. Mi-am scotocit prin poșeta și am scos cheile, descuind ușa. Am aprins luminițele micuțe de pe tavanul sufrageriei și i-am invitat pe cei doi să intre, afișând un zâmbet pur și larg, care venea din inimă. Aceștia mă priviră ciudat. Aveam să regret dacă au înțeles invitația mea în mod greșit.
-Intraţi, chiar nu muşc, promit!
O.c.c. : una din fete, addeh sau snow.
![[Imagine: dh4h3a.png]](http://i47.tinypic.com/dh4h3a.png)
~.~
„Nu poti cunoaste cu adevarat decat ceea ce renunti a stapani.”