The only thing that I care (Tweety and Ame )

[Tweety]

Hello, am venit cu un nou capitol. Ne bucuram mult ca ne cititi ficul. It means a lot for us. >:D<
Multumim pentru commuri si scuzati greselile de tastare.


II O noua colega, O noua provocare.


Imi deschid ochii incet privind buimaca in jur. Razele jucause ale soarelui imi luminau fata, obligandu-ma sa ma trezesc. Incep sa casc zgomotos si sa ma intind linistita. Privesc cu dezinteres ceasul de pe noptiera ce indica ora opt fara douazeci. Iar apoi realizez brusc ce se intamplase, lasand nelinistea sa-mi acapareze sufletul « La naiba, iarasi eram in intarziere » Sar ca arsa din pat alergand catre baie. Ma stropesc cu putina apa pe fata, spalandu-ma mai apoi cu repeziciune pe dinti. Imi iau blugii mei preferati de o culoare albastru deschis, si o bluza rosie cu multe imprimeuri. Parul roscat si buclat mi-l prind intr-o coada de cal, lasand bretonul sa-mi incadreze chipul. Imi conturez ochii caprui si jucausi cu o linie subtire produsa de creionul dermatograf, iar pe buze aplic un glos deschis de culoare roz.
Imi iau geanta de pe scaun si incep sa alerg sperand din tot sufletul sa prind autobuzul. Spre dezamagirea mea, acesta pleca lasandu-ma sa merg la scoala pe jos. Si totusi, o plimbare era bine- venita dimineata, dandu-mi posibilitatea de a ma trezi dupa o noapte lunga petrecuta la o petrecere. Fusese cu adevarat minunat, insa nu imi mai aduceam prea multe aminte. De fiecare data, faceam ce faceam si tot reuseam sa intarzii, iar astazi nu era o exceptie. Poate ca ar trebui sa o las mai moale cu petrecerile, si sa-mi vad de scoala. Insa nu ma caracteriza. Simt ca innebunesc daca stau mai mult de zece minute in casa. Si la naiba, tot timpul ziua de luni era cea mai grea din saptamana. Sa fim seriosi, cine sta in casa intr-o noapte calda de duminica ? Eu in nici un caz, caci consider acest lucru ca fiind extrem de plictisitor. Viata exista pentru a fi traita, si pentru a profita la maxim de ea. Sunt o amatoare de senzatii tari, si uneori ma mir cum de nu mi-am rupt capul pana acum, deoarece incerc cele mai ciudate lucruri. Caci acesta era adevarul…Sunt o ciudata, zvapaiata si hiperactiva, care reuseste de fiecare data sa intre in belele, din care ca prin minune iese de fiecare data basma curata. M-am saturat de toti asa zisii mei prieteni care ma critica, si ma privesc cu dispret. Caci, oricat de optimista si de agitata as fi, nu am reusit sa-mi fac pana acum un prieten care sa tina la mine cu adevarat. Toti s-au dovedit a fii niste persoane false si pline de prejudecati. Cine sunt ei sa-mi judece viata si comportamentul ? Doar pentru ca am ales sa fiu diferita si independenta, nu inseamna ca nu pot fii si o prietena buna. Dar asa e natura umana. Le este frica de ceea ce nu cunosc ; toti sunt niste copii ieftine fara valoare, caci rar mai gasesti in ziua de astazi pe cineva care sa aprecieze originalitatea. Insa, inca nu mi-am pierdut speranta, crezand in continuare ca va aparea cineva, care sa ma respecte si sa ma accepte asa cum sunt eu .
Pierduta in ganduri, nu realizez trecerea timpului, pana cand sunt trezita de vocea iritanta a directoarei, o femeie batrana si scunda cu o privire agera si patrunzatoare. Ochii sai mici si negrii, erau incadrati de riduri marunte. Ma privea amenintator incepand sa strige la mine :
-Lanna Meyer, din nou in intarziere. Ne bucuram ca ne-ati facut deosebita onoare de a lua parte la cursuri. Totusi, comportamentul tau lasa de dorit. Insa, vei avea destul timp sa ti-l revizuiesti in detentie ! Totul fusese spus cu repeziciune si cu multa satisfactie. Aceasta femeie avea ceva malefic in ea, si sunt sigura ca nu sunt singura care crede asta. Am privit-o cu dispret, dupa care am dat afirmativ din cap.
O noua zi de luni, o noua detentie. Eram obisnuita cu un astfel de comportament, si cred ca intrasem in detentie de cel putin zece ori in aceasta luna. Din fericire prima ora aveam dirigentia, asa ca puteam sa-mi refac gandurile si sa ma calmez.
Ma indrept catre sala de clasa, si bat incet la usa, dupa care o deschid, pregatindu-mi o serie de scuze. Raman putin surprinsa cand zaresc in mijlocul incaperii, o adolescenta, pe care nu o cunosteam. Se pare ca aveam o eleva noua.

Aceasta ora de dirigentie, a fost complet diferita fata de celelate ore, in care eu dormeam sau ascultam muzica. De aceasta data, am stat spre surprinderea mea si a dirigintelui foarte linistita si ganditoare. Toata energia mea a fost focalizata in analizarea noii mele colege. Era mai mica de statura de cat mine, aproape cu un cap, iar parul ei era negru ca taciunele. Bretonul sau drept ii acoperea jumatate din fata, iar ochii verzi erau mari si expresivi, incadrati de o pereche de ochelari cu rama subtire. In privirea ei am intalnit o urma de nehotarare si frustrare. Mi se parea o persoana retrasa si calma. Simteam o profunda curiozitate cand o priveam. Mintea mea incerca sa descifreze misterul pe care il ascundeau acei ochii mari si blanzi, de culoarea ierbii. Eram invaluita de o senzatie ciudata, pe care nu o mai avusesem pana atunci. Simteam o oarecare apropiere intre noi, ca si cum o cunosteam de o viata.
Clopotelul suna, anuntand sfarsitul orei. In acel moment singurul lucru pe care il voiam, era sa vorbesc cu ea. Fara sa gandesc prea mult m-am apropiat de banca ei afisand un zambet larg. Ea isi inalta privirea intalnind-o pe a mea. Am incercat sa par calma, insa inauntrul meu o adevarata furtuna de sentimente matura orice urma de ratiune. Fara sa-mi dau seama am inceput sa zic mecanic :
-Buna, numele meu este Lanna. Ma bucur ca esti colega mea. Sper sa ne intelegem bine.
Am spus cuvinte cu adevarat banale, insa le zisesem cu cea mai mare sinceritate pe care o avusesem in acel moment. Acum asteptam emotionata, raspunsul ei, crapand de nerabdare.
Ea ma privi pret de cateva secunde, fiind uimita. Insa acea uimire fu inlocuita de fericire. Imi zambi gingas, zicand la randul ei.
- Eu sunt Helene. Si eu sper sa ca ne vom intelege.
Vocea ei suna ca un clinchet de clopotel. Simteam o uriasa afectiune fata de aceasta fiinta delicata. Vroiam sa o protejez de tot ceea ce este rau, dorind din tot sufletul sa nu treaca prin ceea ce am trecut si eu. Insa, stiam printr-un mod ciudat ca ea trecuse prin multe. Intre noi exista o legatura puternica, peste limitele ratiunii. Ma atasasem de aceasta persoana, care nu-mi exprima decat puritate si inocenta.
O analizam concentrata, privind-o cu ochii mei veseli, caprui. I-am vazut buzele arcuindu-se, iar mai apoi am auzit din nou acel glas subtire.
- Ma gandeam, daca vrei sa imi prezinti scoala, Lanna. As vrea sa-mi prezinti si colegii, daca vrei... Isi impreuna degetele, privindu-ma sfioasa.
- Desigur, am zis , bucuria putandu-se citi in glasul meu. As fi incantata.
In inima mea, crestea un sentiment nou. Eram nespus de fericita, sperand din toata inima mea ca vom putea deveni prietene, si ca ma va accepta asa cum sunt eu. Stiam ca o va face, deoarece era diferita. Am putut citi asta in privirea ei, fiind singura persoana care nu s-a uitat la mine cu ura si dispret. Eram atat de nerabdatoare sa-i arat liceul, si sa o invat toate obiceiurile de aici. Totul, dupa ce voi iesi din detentie…