[Terminat] Am I your obsession?

[Rain]

Multumim mult de comentarii. Vacanta e aproape, iar pentru unii deja a inceput. Cel mai probabil vom veni cu capitolele mai repede, insa nu promitem nimic.

Capitolul 24

Nenumarate batai in geam m-au facut sa deschid ochii. Era dimineata. Odata cu vocea lui Rain, m-am simtit miscat de doua brate fragile.
-Eric, Eric, trezeste-te!
-Inca cinci minute, am spus cu jumatate de gura, tragand camasa peste fata.
-Eric, e politia aici.
-Cum? am tresarit, ridicandu-mi capul si uitandu-ma spre fereastra, unde am vazut chipul unui necunoscut. Purta o uniforma albastra, si privindu-ma incruntat, zise pe un ton taios:
-Muta mai repede masina de aici daca nu vreti sa va faceti cu o amenda frumoasa!
Rain, miscat de vorbele sale, imi sopti:
-Hai mai bine sa plecam.
Am dat din cap fara sa mai scot vreo vorba. Mi-am ridicat scaunul si am bagat rapid cheia in contact, luand-o din loc.
Drumul era acelasi, insa starea mea nu. Cu ochii cat cepele incercam sa fiu atent la sosea, in timp ce Rain palavragea ceva la care nu puteam fi atent.
-Oh, doamne, sunt atat de obosit. Pana si patul ala de la scoala e bun acum.
Cateva momente de liniste, apoi se auzi din nou.
-Mmm… Eric, mi-au placut asa mult momentele de aseara.
Am stat putin sa ma gandesc la ce se refera, incercand sa imi reinprospatez memoria. Brusc, toate imaginile cu noi de noaptea trecuta, in masina, mi-au navalit constiinta. O palma imi lovi fata, iar aceea era chiar a mea, cand mi-am dat seama ca am facut-o cu el si pe deauspra imi mai si placuse.
Am incercat sa neg totul.
-Nu-mi aduc aminte.
-Cum? Pai… Stii tu, eram in masina, aici, ploua si…
-Bine, taci! i-am taiat-o, observandu-l cu coada ochiului cum isi intoarce capul in partea opusa mie.
Consideram ca acest raspuns din partea mea a fost absolut necesar, pentru ca nu voiam sa stric relatia lui cu Leon.


Am intrat cu masina pe poarta scolii, cand l-am vazut pe tata. Nu ma simteam amenintat, pentru ca el imi daduse cheile, asa ca am coborat fara nicio grija. Pregatit sa plec spre camera, tata imi facu semn sa vin; Rain se uita cam ingrijorat dar l-am asigurat ca e totul in regula printr-un gest al capului.
-Gata, Eric, te-ai distrat? spuse pe un ton suspicios.
Inainte sa spun ceva, isi continua propozitia:
-Nu pentru asta te-am chemat, oricum. Imi trebuie cheile de la masina, zise, afisand un zambet.
Le-am scos din bzunar si le-am inmanat dand din cap in semn de multumesc.
Am pornit spre camera, luandu-l si pe Rain dupa mine. Intrand inauntru, m-am trantit pe pat, si mi-am trecut mainile prin par, gandindu-ma la orice, insa numai el imi venea in minte. El si acea zi in care ma asteptase. Acum nu mai era acolo, nu mai era nicaieri.
Am atipit cateva ore, iar atunci cand m-am trezit am facut-o doar pentru ca o idee geniala imi strapunse mintea ca un fir de ata de care ma agatam ca de o ultima sansa.
M-am ridicat rapid din pat, vazandu-l pe Rain cum doarme dus in asternuturile de langa mine. Cu totii erau, probabil, la orele optionale asa ca holul era pustiu. Am dat buzna in biroul tatalui meu, stiind ca era plecat, repezindu-ma imediat spre sertarele din dulapul cu acte. Am oftat inainte sa incep pentru ca aveam mult de cautat si nu stiam cand bosorogul se va intoarce.
-Incepem de aici si… Terminam aici, am spus, aratand cu degetul spre sertare si marcandu-le in imaginea mintii.
Prima oara, l-am deschis pe cel din dreapta sus, unde dosarele aveau intr-un colt numele elevilor, fiindu-mi mai usor sa il gasesc.
-Spune asa, ma. Atunci hai sa cautam la P.
M-am indreptat cu privirea spre sertarul respectiv, incepand sa rasfoiesc si sa imi plimb mainile pe toate hartiile importante sau mai putin importante, oprindu-ma la una.
-Pryce Julio, am soptit, luand repede hartia si ducandu-ma spre birou, unde am desfacut-o. Poza sa imi sari prima data in ochi, impreuna cu scurte informatii despre aspectul lui, ca de exemplu greutatea si inaltimea, acestea fiind principalele criterii dupa care erai acceptat la aceasta scoala. Am dat cu ochii peste ele si m-am oprit la jumatatea paginii unde erau date despre familie si adresa.

Parinti: tatal, Vincent Pryce, avocat la firma P.J.B si mama, Angelina Pryce, secretara la firma P.J.B. Adresa familiei: Italia, San Severo, Strada Via Masaccio , Casa numarul 47. Adresa curenta: Londra, Strada Elizabeth Street, Casa numarul 117.

Am luat foaia dupa mine, asigurandu-ma ca lasasem in urma mea curatenie ca sa nu dau de banuit ca am umblat prin lucrurile scolii. M-am intors in camera, gandindu-ma la un moment in care as putea sa plec in ultimele doua saptamani.
Am preferat sa nu ii spun nimic lui Rain pana cand nu eram sigur de perioada in care voi pleca de aici. Cladirea devenise deja pustie pentru ca multi incepusera sa plece. Sfarsitul anului mereu era o perioada fericita pentru toti, fiindca toata lumea isi revedea familiie.


Trecusera doua saptamani.
Stand la fereastra camerei cu ultimii patru colegi ramasi, mi-am simtit umarul atins incet de o mana.
-Eric, se auzi vocea blondului ce imi atrase atentia. Leon a plecat si… Nu m-a luat cu el, continua dupa o scurta pauza. M-am intors cu capul spre el, observandu-i ochii inrositi, semn ca plansese. Expresia fetei mi se schimba in una serioasa.
-Tot anul am asteptat momentul cand imi va spune ca ma va lua la el. L-am privit in ochi si asteptam sa imi zica “haide, vino cu mine”, apoi sa ma sarute pasional si sa urcam o data in masina aia spre casa lui. Dar nu a fost asa… Eric, de ce nu a fost asa?
Isi pleca capul, frangandu-mi-se inima cand i-am vazut fata plina de lacrimi.
-Ce ti-a spus? am intrebat.
-Nu mi-a spus nimic, murmura blondul.
-Atunci ce i-ai spus tu?
Mi-am dus mana dupa umarul lui si l-am tras mai aproape de mine.
-I-am spus ca ma voi duce la mama si ca de abia astept sa o vad. Nu voiam sa par insistent si agasant, spunandu-i sa ma ia cu el.
-Prostule! E clar de ce a plecat fara tine. Nu trebuia sa ii spui asa. Bineinteles ca, odata ce i-ai spus ca vrei sa te duci la ma-ta, a decis sa nu iti mai spuna nimic si sa te lase sa o vizitezi. Cum ar fi fost daca te-ar fi fortat sa nu o mai intalnesti si sa vii cu el? E mama ta… Gandeste-te si tu putin…
-Da, asa e, imi dadu raspunsul dupa cateva momente meditative.
-Hai, vrei sa te duc eu la el?
-N-ai cum. Nu-i sti adresa.
-Ba da, veni replica mea continuata de un zambet larg.
-De unde?
-Am si eu sursele mele, doar asteapta putin aici.
Am plecat spre biroul tatalui meu, stiind ca iarasi are treaba in oras, si am revenit peste zece minute cu acelasi gen de fisa ca cea a lui Julio, numai ca era cu datele lui Williams Leon.
Fara sa-i mai spun nimic, i-am facut semn sa mergem la masina. Blondul ma urma si urca pe locul de langa sofer in timp ce eu am bagat cheia in contact.
Drumul a fost indeajuns de tacut incat sa-mi dau seama ca amandoi eram destul de obositi pentru a nu mai scoate niciun sunet. Pana la urma a fost un an destul de greu.
Mergeam de mai bine de doua ore si parcursesem doar cinci intersectii de cand plecasem de la scoala. Crezusem ca era o distanta pe care o strabateam cat as bate din palme fara sa ma obosesc catusi de putin. Acum parca era un vis, rotile pareau ca nu se mai misca, prinse in pamant, si doar printr-un efort de vointa as fi reusit sa le desprind de pe sol.
Privirea imi era atintita spre GPS-ul din fata si observam ca mai aveam foarte putin pana la casa lui Leon.
Dupa cateva sute de metri parcursi, am oprit exact in fata casei lui. Rain, cu un zambet de copil, analiza fiecare centimetru patrat al gradinii din fata, in timp ce eu masuram din priviri inaltimea cladirii.
-Am ajuns? intreba blondul sa se asigure.
-Da, aici e.
Inainte sa ma dau jos, am auzit din nou vocea lui Rain putin ragusita.
-Chiar nu-ti aduci aminte de seara aia in masina?
I-am pus mana dupa ceafa si l-am tras brusc spre mine. Am incercat sa-mi introduc limba in spartura dulce dintre buzele sale, iar el mi-o primi fara ezitare.
Am desfacut sarutul si am spus scurt, in timp ce ieseam din masina:
-Nu.
Rain ma urma fara sa mai scoata vreo vorba. Paseam amandoi pe alee, asta pana cand am ajuns in fata usii unde ne-am oprit. Ea se deschise dupa ce am batut de doua ori. Simteam tensiunea din turpul blondului cu fiecare secunda trecuta.
In fata noastra, trupul inalt al lui Leon se lasa vazut pe neasteptate. Ochii lui se marira cand ii intalnira pe cei al lui Rain. Ii sari in brate, sarutandu-l foarte tandru, de parca nu se mai vazusera de multi ani.
-Bine, bine, eu va las. Leon, i-am atras atentia, intizand mana spre el, sa ai grija de Rain!
Dupa ce imi prinse mana si o stranse usor, aproba din cap, zambindu-mi prieteneste. Inainte de a pleca si a ma uita spre Rain, acesta imi oferi o imbratisare.
M-am intors inapoi la masina, gandindu-ma ca doar peste cateva ore ma voi intalni cu el.
Dupa nesfarsitele ore de mers cu masina, mi-am ridicat in sfarsit ochii de pe asfalt, acolo unde cerul cenusiu si plat se invartea un moment inainte de a incremeni. Intrarea principala a orasului schimba scenariul peisajului de pana acum.
Stiam ca la sfarsitul acestei strazi era casa lui. Deja inima imi batea mult mai repede, mainile imi transpirasera pe volan iar fiorii imi impanzisera trupul stiind ca el ma va atinge din nou, atat de tandru incat voi inebuni.
Cladirea se facu vazuta, iar eu am oprit masina in fata casei lui, dandu-ma jos. Fiecare pas facut pana in fata usii parea o mila, dar inaintam puternic si sigur pe mine.
Defapt nu eram chiar atat de puternic, imi era teama ca ma va respinge din nou. Ultimul sau cuvant, acela pe care l-a spus din cauza casetei lui Cipriano, imi rasuna ca un ecou, fara sa ma lase macar o zi sa uit ce s-a intamplat.
Am apasat pe sonerie.
Dupa deschiderea usii, privirea lui imi umplu sufletul. Am ramas blocati in timp, secundele parandu-mi-se ore intregi. Nu spuse nimic, ci se dadu din fata usii si imi facu loc sa intru.
Incaperea era delicata ca un abur, peretii de un albastrui pal se arcuiau in caderea libera a luminii. Ferestrele erau larg deschise, redand o atmosfera ce te facea sa te simti viu. Draperiile grele aproape atingeau parchetul din lemn de cires. Iar acolo, langa peretele cel lung, era o fata imbracata intr-o rochie superba, din satin negru, scotand in relief minunatul inel cu diamant de la mana stanga.
Se apropie de noi cu pasi mici, calculati si eleganti, de unde am si salutat-o. Julio, venind din spatele meu, fu atacat de o imbratisare din partea ei, oferindu-i si un mic sarut pe obraz.
Am simtit cum tot drumul parcurs pana acum a fost in zadar. Nu aveam niciun motiv pentru care sa fiu aici, in preajma lor, sa le stric momentele. Trecusem de la starea de spirit euforica, la deceptie. Ochii mi se umplura de lacrimi si frica de a clipi ma cuprinse. Nu doream sa ma vada plangand.
-Dragule, nu stiam ca ai musafiri azi. Daca ma anuntai, aduceam ceva de mancare, se adresa ea.
-Ti-am spus ca nu trebuie sa te deranjezi pentru mine. Deja ti-au ramas tie toate pragatirile pentru nunta.
-Bine, scumpule, atunci v-am lasat sa discutati linistiti.
Dupa o imbratisare lunga, aceasta pleca.
Am privit in urma ei, analizandu-i pentru ultima data frumusetea si eleganta. Cu siguranta ea era… logodnica lui. El o merita, probabil mai mult decat pe mine, insa eram in stare sa risc totul. Julio trebuia sa fie al meu!