21-10-2011, 09:02 PM
Sfinte cât a trecut de când nu am mai venit cu nextul aici.
Şi îmi pare foarte rău de asta, dar de acum în colo am să încerc să fiu mai activă la el. Din păcate la început nu am reuşit să scriu din cauza lipsei de inspiraţie, presupun...
Oricum, acum m-am pus la punct cu câteva idei şi pot să postez capitolul următor.
Sper să nu vă dezamăgesc, fiindcă consider că am făcut-o de cacao. xD
Şi mă bucur că îmi citiţi în continuare ficul.
Mersii la toate fetele, doresc să dedic acest fic lui Mina-chan, în primul rând şi la restul.
Cât şi nextul care va urma.
"Vreau să fi frumoasă, fiindcă astăzi te voi face să râzi" - am zâmbit, iar apoi râsetele şi-au dat drumul singure, conturând pe chipul meu un zâmbet larg până la urechi. De câteva minute îmi tot repetam aceste vorbe în gând, i le spusesem înainte de ai lua cea de-a doua sticlă de vin roşu din mănă. Cât de ridicolă părea, însă dulce... Aşa de firavă şi sensibilă.
Am surâs din nou, iar el din oglindă se ondula şi mişca după trupul meu, fiind reflectat aşa de perfect pe suprafaţa lucioasă, netedă. Îmi încheiam ultimii doi nasturi de la cămaşa vaporoasă de nuanţă albă, apoi mi-am luat cureaua de pe rama oglinzii ce mă imita aidoma.
A urmat părul, pe care l-am stropit cu câteva picături de apă pentru al da pe spate, fiindcă doream să arăt cât mai elegant, chiar dacă era încă ziuă.
Pantofii lungi din piele, ceasul, lanţul meu subţire din argin, arma, ochelarii de soare şi eram gata. Îmi ridicasem degetul arătător spre tipul din oglindă şi am şoptit mulţumit: "Bang!", pornind spre uşa de la camera mea.
Am ieşit cu zâmbetul pe buze, ocolind puţin holul, privind în câteva camere să văd dacă totul este sub control şi apoi m-am afişat în faţa uşii camerei brunetei, ce încă nu era gata.
Strâmbând puţin din gură, am mai aşteptat câteva minute bune afară, rezemat de peretele paralel cu camera "prinţesei". Şi într-un final, chiar după ce îmi ridicasem privirea de la ceasul de la mână, Hinata se afişase în faţa mea, arătând fabulos. Încât atunci când am dorit să mă retrag din poziţia iniţială, trupul meu s-a înclinat într-o parte, iar buzele s-au deschis şi ochelari picându-mi pe nas...
- Arăţi extraordinar... am exclamat eu destul de "îmbâtat". Bine, am vrut să spun bine, panica pusese stăpânire pe corpul meu aşa că brusc mi-am retras cuvintele, înghiţindu-le. Pornim? Şi braţul mi-l ridicasem în dreptul ei, iar ea ruşinată cum se afişa, a coborât ochii aceia violacei şi fermecători în jos, apropiindu-se puţin de mine, precum robotul.
- Aaa... Da! I-am simţit palma cum s-a aşezat comod între braţ şi antebraţ, iar atunci am ştiut că era timpul să părăsim casa spre marele centru al capitalei nipone, unde aveam să ne petrecem timpul împreună, doar noi doi, fără Kenji sau fără alţii maniaci.
Începeam să o privesc mai des, trupul ei reflecta pe dinafară goliciuna pe dinăuntrul, complicat, ştiu... Chipul ei, odinioară vesel şi mereu expresiv, se topise seara trecută, când totul începuse cu "adio!" şi se terminase în " de ce? ".
Pentru ea pare crud, pentru mine dezastros. Acest Kenji este un parazit ca toţi restul, care nu face altceva decât să urmărească şi să asculte. Cred cu siguranţă că este un prefăcut şi lucrează în secret pentru cineva rău, iar acum se joacă dea "Romeo şi Julieta" cu Hyuuga. Multe indicii am găsit şi foarte multe lucruri mă duc cu gândul la individul acesta Kenji, trebuie mai îndeaproape monitorizat şi urmărit, nu am de gând să-l las să scape, trebuie demascat, căci altfel ajungem la cheremul lui dracu.
Portierele au scos un sunet aproape scârţăit atunci când noi le-am închis, motorul a început să pârâie frumos şi noi am gonit-o pe şoseaua uscată, care ne ardea cauciucurile negre şi umezite.
Vântul ne lovea chipurile, obrajii. Părul nostru flutura în extaz, mai ales cel negru şi lung al brunetei, care flutura în mii de franjuri parcă ţesute din mătase şi se pierdeau în spatele drumului, unde se zărea casa care acum dispărea înghiţită de arşiţa dogorâtoare a atmosferei încinse, apăsătoare. Simţeam că trăiesc un deja vu dinamic, având şi o femelă la bord retrăiam amintiri fabuloase, din trecut, de la început... Când eram doar un puştan, năstruşnic şi neascultător.
Pe vremea aceea eram un rebel total, cam prea libertin, fiindcă odată intrat în mafia aveam acces la orice şi puteam face chiar tot ceea ce îmi poftea inima din mine...
"Era seară, iar pe străzile Romei pasul omului devenea lătratul câinilor. Acele tocuri, goale pe dinăuntru odată făcând contact cu pavajul pietros şi uniform de pe trotuare, străzi, scotea sunete destul de zgomotoase, precum un lătrat sau tropăit de copită de cal. Dar prin acel cartier, era necesar să te gândeşti la prietenii noştrii cei mai buni, sălbăticiunile canine.
Un oraş luminat, plin de viaţă şi lumea destul de periculoasă. Eu şi cu amicul meu Ferral O`Donn, o corcitură dintre un francez şi o italiancă plimbam pachetele pe străzile ameninţătoare din cartierul Percaz, acolo unde trebuia să ne întâlnim cu clientul.
Pe lângă noi tot felul de tinere mai uşuratice se bălăncăneau după afecţiunea noastră, Ferral le dezmierda cu a lui voce suavă şi ondulată, pe când eu continuam să rod acea bomboană dulce acrişoară din gură, privind în faţa mea.
- Naruto, scumpul meu prieten, relaxazăte.
- Îmi pare rău frate, dar eu nu pot, cu toate că aş tânji după o bucăţică din aceasta, fac eu referire la o brunetă apetisantă, indicând cu buzele în dircţia ei. Ea chicotind la urmă şi înaintează spre mine, apăsându-şi acei sâni medi pe pieptul meu, deformând formatul cămăşii albe.
Nu a durat mult şi imediat am simţit miros de ţigară. În faţa noastră se afişase o decapodabilă roşie, cât de mult adoram amşinile de genul acesta, iar în faţa şoferului se afla o tânără femeie, brunetă şi purtând o pălărie mare ce-i acoperea privirea.
Văzând asta am zâmbit şi atunci m-am deslipit de peretele din cărămizi roşii al clădirii şi am păşit cu servieta în mâna dreaptă spre portiera de pe celălalt loc, unde m-am rezemat cu ambele braţe. Femeia, aplecându-se spre mine, conturând cu ale ei buze roşii şi finisate, un rânjet apetisant, întrebându-mă.
- Uzumaki?
- Cum de ai ghicit? Am întrebat ironic, iar ea aplecându-şi capul din cauza hohotelor de râs, s-a reîntors cu ochii aceia negrii spre mine.
- După felul în care te mişcai, ai pachetele?
- Normal Am afirmat rapid, ca apoi să sar pe locul de lângă şoferiţă, iar prietenul meu în spate. Căci trebuia să ne îndreptăm spre sediu.
- Bine lucrat Giulliena, bărbatul din capăt a răspuns mulţumit, iar zâmbetul acela larg până la urechi îl dădea de gol, era mult prea drogat.
- Mulţumesc!
- Iar tu tinere să-i transmiţi multe mulţumiri şefului tău, pentru tot. Acum puteţi să părăsiţi locul şi să nu de-a Sfântul să spuneţi unde ne aflăm că aici, în Roma vă este sfârşitul.
Eu şi cu amicul meu am dat înţelegător din cap, doar nu eram aşa de tâmpiţi să dăm astfel de date oamenilor de pe drum, chiar dacă eram tineri, nu eram şi proşti.
Am păşit spre ieşirea din spate, intrasem prin altă cameră, la fel de bine aranjată ca cealălaltă, covoarele multi-detaliate scoteau în evidenţă simţurile rafinate pe care le avea bărbatul, plus restul decoraţiilor exotice şi tradiţionale din clădire. Şi chiar aici, le-a fost lor sfârşitul.
În următoarele secunde, în care noi ne îndreptam spre ieşire în siguranţă, poliţia tocmai întrase furtunos ca un uragan pe uşile din aur, aţintind armele spre ei, noi priveam neputincioşi prin crăpătura uşii pe care înainte intraserăm, în linişte.
Încercau să se ascundă şi să nege că nu sunt mafioţi sau traficanţi de droguri şi..."
- Naruto! Hey Naruto!? Brusc am observat mâna Hinatei cum fâlfâia prin faţa ochilor mei albaştrii.
- Cum? Aaa... scuze, e timpul să găsesc un loc de parcare. Spun eu destul de neorientat şi într-un final gâsesc unul, destul de departe dar bun.
- La ce te gândeai?
Îmi schimbasem expresia facială şi acum într-un fel legam totul...
- Toţi se panicaseră şi nici unul nu dorea să fie prins, iar prima persoană care a acuzat pe o alta, era chiar Giulliena... Şi mi-am ridicat capul şi am privit înainte. L-a arătat pe şeful ei cu degetul, strigând că ea este nevinovată şi că el este făptaşul.
- Deci a făcut un lucru bun, nu? întreabă fata de lângă mine pierdută, cu toate că nu ştia la ce mare lucru mp refer eu.
- Nu, deoarece şi ea era implicată în asta şi după ce am ajuns împreună cu amicul meu Ferral la mafia nostră, tocmai aflasem că femeia aceea îşi trădase iubitul, cu care clădise totul...
Un moment de linişte se abătuse spre noi, ea nu prea înţelegea şi totuşi reacţionase, părea dezamăgită de laşitatea acelei femei. Eu deja vedeam lucrurile conectate: Kenji plecase, iar Hinata avea să rămână aici... pe scurt, atunci când el se va reîntoarce ar fi să o ucidă pe iubita lui.
Credeam că atunci când voi ajunge aici, totul va fi acoperit de un alt subiect, cine ar fi crezut că se va implica şi iubirea sau relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, acum am căzut în braţele dragostei şi într-un fel sunt un pion, un jucător ce trebuie să căştige pentru a supravieţui în acest spaţiu.
Parcasem prin apropierea mall-ului, idea de ai readuce zâmbetul pe buze tinerei mele protejate nu pierise, iar sentimentele pe care începeam să le dezvolt pentru ea tot creşteau, la fiecare pas pe care îl parcurgeam împreună cu ea.
Era un vis, şi doar privind din spate trupul ei mlădios, zâmbeam instantaneu, mă cuprindea bucuria.
În mall era puhoi de lume, nu puteai vedea aproape nimic, toţi se înghesuiau de colo, colo pentru a prinde ori reduceri, ori loc la o terasă interioară şi tot aşa mai departe, nebunie.
I-am cuprins mâna într-o fracţiune de secundă întra mea, simţind uşor cum aceasta se înfioară lângă mine, iar obrajii ei se înroşiseră extrem de mult. Pur şi simplu îmi sălta inima de fericire în piept. Cuprinzându-i şi talia am scos-o din înghesuială şi ne-am îndreptat spre un magazin vestimentar, începând mica noastră aventură "spaţială".
Precum albinuţele din floare în floare, căutam cu interes fericirea fetei şi atunci când îi vedeam surâsul în colţul gurii la rândul meu zâmbeam satisfăcut de totul.
Am intrat într-un magazin de rochiţe, chiar insistasem să facă un mic tur prin el, iar modelele pe mină mă încântau, de aceea abia de reuşisem să o conving să probeze o rochiţă din mătase cu dentele. Consideram că avea să-i stea bine şi o avantaja într-un anumit fel.
Atinsesem materialul, era din mătase, forma îi era mulată până la truchi şi liberă la picioare. Perfectă.
- Intră în cabina de schimb! tonul meu poruncitor o făcu să râdă.
- O vai, mă tem, era ironică ca întotdeauna. Eu am rânjit şi am ridicat puţin de geaca neagră, pentru ai arăta arma. Off, ok, dar doar de data aceasta.
Intrase într-un final, tot la îndemnurile mele rugătoare sau aspre. În timp ce ea se schimba eu mă plimbam printre umeraşele frumos aranjate şi întămpinat de o vânzătoare blondă drăguţă, am întrebat-o cât costa rochiţa pe care pusesem ochii.
- Treizeci ÅŸi patru de mii de euro domnule.
- Perfect, am şoptit eu mulţumit, apoi înmânându-i banii pentru a o cumpăra.
Nu credeam şi nici nu-mi trecuse prin cap să dau peste mafioţi sau oameni răi ce aveau să o rănească pe brunetă. Zărindu-i la capătul uşii, am zburat până la cabina Hinatei pentru a o avertiza.
- Stai, nu ieşi, lasă-mă... Am intrat lângă ea, astupându-i gura cu palma pentru a nu ţipa şi i-am şoptit: Taci! Tu ieşi pe sub cabine şi croieşteţi drum printre umeraşele cu haine, apoi eu am să vin după tine, ai înţeles?
Ea a dat afirmativ din cap făcând în tocmai ce îi spusesem. Eu zărind câteva bluze în aceiaşi cabină, le-am îmbrăca superficial şi mi-am ciufulit părul ca să pară mai lung puţin. Am aşteptat semnalul ascultând paşii unuia dintre tipi, până ce a ajuns la cabina mea şi a tras de cortina albastră. Hinata era la uşă deja, aşteptându-mă, ăilalţi indivizi se holbau la mine ciudat şi eu imediat am aruncat în ei cu o şcenă dramatică:
- Waa... Porcilor, cum vă permiteţi să intraţi peste o doamnă stilată ca mine, am început să dau în ei cu palmele până ce unul din tipi mi-a tras de bluza roz în jos şi au descoperit că sunt bărbat. În fine. Şi apoi l-am lovit cu piciorul în piept, doborându-l pe jos. Apoi m-am plasat în locul aceluia pentru ca să sar şi să-i lovesc pe restul cu o piruietă de picioare, fix peste ochii. Hinata tot gesticula să vin spre ea în grabă. Alarma pornise şi atunci am reuşit să scap, fugind împreună cu aceasta spre ieşirea din mall.
Dintr-o dată indivizii aceia s-au înmulţit, iar în spatele lor venea poliţia, ciudată secvenţă însă eu am continuat să fug cu ea până ce am ajuns în apropierea ieşirii din spate, unde se vedea că ne aştepta un altul nebun, pe care l-am împuşcat în umăr pentru a ne croi drum.
Ne urmăriseră până când ajunseserăm deasupra oraşului. Fugeam pe şosea şi cu greu am reuşit să scăpâm de ei. Chiar atunci când ne simţeam mai în siguranţă am lovit o piată mare şi am ieşit de pe drum, oprindu-ne pe un teren uscat, nisipos. Seara se lăsase, luna deja apărea pe cer, iar văpaia de lumină jos de tot pe bolta cerului se îndrepta spre apus.
Când într-un final ne limpeziserăm la minte, am deschis portiera şi eu, şi ea pentru a ieşi de acolo...
Şi îmi pare foarte rău de asta, dar de acum în colo am să încerc să fiu mai activă la el. Din păcate la început nu am reuşit să scriu din cauza lipsei de inspiraţie, presupun...
Oricum, acum m-am pus la punct cu câteva idei şi pot să postez capitolul următor.
Sper să nu vă dezamăgesc, fiindcă consider că am făcut-o de cacao. xD
Şi mă bucur că îmi citiţi în continuare ficul.
Mersii la toate fetele, doresc să dedic acest fic lui Mina-chan, în primul rând şi la restul.
Cât şi nextul care va urma.
Capitolul V
~ Naruto ~
~ Naruto ~
"Vreau să fi frumoasă, fiindcă astăzi te voi face să râzi" - am zâmbit, iar apoi râsetele şi-au dat drumul singure, conturând pe chipul meu un zâmbet larg până la urechi. De câteva minute îmi tot repetam aceste vorbe în gând, i le spusesem înainte de ai lua cea de-a doua sticlă de vin roşu din mănă. Cât de ridicolă părea, însă dulce... Aşa de firavă şi sensibilă.
Am surâs din nou, iar el din oglindă se ondula şi mişca după trupul meu, fiind reflectat aşa de perfect pe suprafaţa lucioasă, netedă. Îmi încheiam ultimii doi nasturi de la cămaşa vaporoasă de nuanţă albă, apoi mi-am luat cureaua de pe rama oglinzii ce mă imita aidoma.
A urmat părul, pe care l-am stropit cu câteva picături de apă pentru al da pe spate, fiindcă doream să arăt cât mai elegant, chiar dacă era încă ziuă.
Pantofii lungi din piele, ceasul, lanţul meu subţire din argin, arma, ochelarii de soare şi eram gata. Îmi ridicasem degetul arătător spre tipul din oglindă şi am şoptit mulţumit: "Bang!", pornind spre uşa de la camera mea.
Am ieşit cu zâmbetul pe buze, ocolind puţin holul, privind în câteva camere să văd dacă totul este sub control şi apoi m-am afişat în faţa uşii camerei brunetei, ce încă nu era gata.
Strâmbând puţin din gură, am mai aşteptat câteva minute bune afară, rezemat de peretele paralel cu camera "prinţesei". Şi într-un final, chiar după ce îmi ridicasem privirea de la ceasul de la mână, Hinata se afişase în faţa mea, arătând fabulos. Încât atunci când am dorit să mă retrag din poziţia iniţială, trupul meu s-a înclinat într-o parte, iar buzele s-au deschis şi ochelari picându-mi pe nas...
- Arăţi extraordinar... am exclamat eu destul de "îmbâtat". Bine, am vrut să spun bine, panica pusese stăpânire pe corpul meu aşa că brusc mi-am retras cuvintele, înghiţindu-le. Pornim? Şi braţul mi-l ridicasem în dreptul ei, iar ea ruşinată cum se afişa, a coborât ochii aceia violacei şi fermecători în jos, apropiindu-se puţin de mine, precum robotul.
- Aaa... Da! I-am simţit palma cum s-a aşezat comod între braţ şi antebraţ, iar atunci am ştiut că era timpul să părăsim casa spre marele centru al capitalei nipone, unde aveam să ne petrecem timpul împreună, doar noi doi, fără Kenji sau fără alţii maniaci.
Începeam să o privesc mai des, trupul ei reflecta pe dinafară goliciuna pe dinăuntrul, complicat, ştiu... Chipul ei, odinioară vesel şi mereu expresiv, se topise seara trecută, când totul începuse cu "adio!" şi se terminase în " de ce? ".
Pentru ea pare crud, pentru mine dezastros. Acest Kenji este un parazit ca toţi restul, care nu face altceva decât să urmărească şi să asculte. Cred cu siguranţă că este un prefăcut şi lucrează în secret pentru cineva rău, iar acum se joacă dea "Romeo şi Julieta" cu Hyuuga. Multe indicii am găsit şi foarte multe lucruri mă duc cu gândul la individul acesta Kenji, trebuie mai îndeaproape monitorizat şi urmărit, nu am de gând să-l las să scape, trebuie demascat, căci altfel ajungem la cheremul lui dracu.
Portierele au scos un sunet aproape scârţăit atunci când noi le-am închis, motorul a început să pârâie frumos şi noi am gonit-o pe şoseaua uscată, care ne ardea cauciucurile negre şi umezite.
Vântul ne lovea chipurile, obrajii. Părul nostru flutura în extaz, mai ales cel negru şi lung al brunetei, care flutura în mii de franjuri parcă ţesute din mătase şi se pierdeau în spatele drumului, unde se zărea casa care acum dispărea înghiţită de arşiţa dogorâtoare a atmosferei încinse, apăsătoare. Simţeam că trăiesc un deja vu dinamic, având şi o femelă la bord retrăiam amintiri fabuloase, din trecut, de la început... Când eram doar un puştan, năstruşnic şi neascultător.
Pe vremea aceea eram un rebel total, cam prea libertin, fiindcă odată intrat în mafia aveam acces la orice şi puteam face chiar tot ceea ce îmi poftea inima din mine...
"Era seară, iar pe străzile Romei pasul omului devenea lătratul câinilor. Acele tocuri, goale pe dinăuntru odată făcând contact cu pavajul pietros şi uniform de pe trotuare, străzi, scotea sunete destul de zgomotoase, precum un lătrat sau tropăit de copită de cal. Dar prin acel cartier, era necesar să te gândeşti la prietenii noştrii cei mai buni, sălbăticiunile canine.
Un oraş luminat, plin de viaţă şi lumea destul de periculoasă. Eu şi cu amicul meu Ferral O`Donn, o corcitură dintre un francez şi o italiancă plimbam pachetele pe străzile ameninţătoare din cartierul Percaz, acolo unde trebuia să ne întâlnim cu clientul.
Pe lângă noi tot felul de tinere mai uşuratice se bălăncăneau după afecţiunea noastră, Ferral le dezmierda cu a lui voce suavă şi ondulată, pe când eu continuam să rod acea bomboană dulce acrişoară din gură, privind în faţa mea.
- Naruto, scumpul meu prieten, relaxazăte.
- Îmi pare rău frate, dar eu nu pot, cu toate că aş tânji după o bucăţică din aceasta, fac eu referire la o brunetă apetisantă, indicând cu buzele în dircţia ei. Ea chicotind la urmă şi înaintează spre mine, apăsându-şi acei sâni medi pe pieptul meu, deformând formatul cămăşii albe.
...
Luna sclipea pe cerul stins şi întunecat, noi tot acolo ne aflam şi aşteptam de două ore bune ca respectivul client să-şi facă apariţia.Nu a durat mult şi imediat am simţit miros de ţigară. În faţa noastră se afişase o decapodabilă roşie, cât de mult adoram amşinile de genul acesta, iar în faţa şoferului se afla o tânără femeie, brunetă şi purtând o pălărie mare ce-i acoperea privirea.
Văzând asta am zâmbit şi atunci m-am deslipit de peretele din cărămizi roşii al clădirii şi am păşit cu servieta în mâna dreaptă spre portiera de pe celălalt loc, unde m-am rezemat cu ambele braţe. Femeia, aplecându-se spre mine, conturând cu ale ei buze roşii şi finisate, un rânjet apetisant, întrebându-mă.
- Uzumaki?
- Cum de ai ghicit? Am întrebat ironic, iar ea aplecându-şi capul din cauza hohotelor de râs, s-a reîntors cu ochii aceia negrii spre mine.
- După felul în care te mişcai, ai pachetele?
- Normal Am afirmat rapid, ca apoi să sar pe locul de lângă şoferiţă, iar prietenul meu în spate. Căci trebuia să ne îndreptăm spre sediu.
...
Ne înghiţise pe toţi întunericul din încăpere şi brusc cineva a aprins becul, iar în faţa noastră s-au afişat nişte chipuri necunoscute. Erau cei din banda Florenţa şi păreau nerăbdători după drogurile şefului, de parcă erau bomboane de ciocolată. Odată ce le-am înmânat unei matahale de gardă, aceştia au deschis foarte rapid servieta, cotrobăind-o cu migală şi imediat ce au dat de praf l-au şi turnat pe gât sau pe nas... patetic.- Bine lucrat Giulliena, bărbatul din capăt a răspuns mulţumit, iar zâmbetul acela larg până la urechi îl dădea de gol, era mult prea drogat.
- Mulţumesc!
- Iar tu tinere să-i transmiţi multe mulţumiri şefului tău, pentru tot. Acum puteţi să părăsiţi locul şi să nu de-a Sfântul să spuneţi unde ne aflăm că aici, în Roma vă este sfârşitul.
Eu şi cu amicul meu am dat înţelegător din cap, doar nu eram aşa de tâmpiţi să dăm astfel de date oamenilor de pe drum, chiar dacă eram tineri, nu eram şi proşti.
Am păşit spre ieşirea din spate, intrasem prin altă cameră, la fel de bine aranjată ca cealălaltă, covoarele multi-detaliate scoteau în evidenţă simţurile rafinate pe care le avea bărbatul, plus restul decoraţiilor exotice şi tradiţionale din clădire. Şi chiar aici, le-a fost lor sfârşitul.
În următoarele secunde, în care noi ne îndreptam spre ieşire în siguranţă, poliţia tocmai întrase furtunos ca un uragan pe uşile din aur, aţintind armele spre ei, noi priveam neputincioşi prin crăpătura uşii pe care înainte intraserăm, în linişte.
Încercau să se ascundă şi să nege că nu sunt mafioţi sau traficanţi de droguri şi..."
- Naruto! Hey Naruto!? Brusc am observat mâna Hinatei cum fâlfâia prin faţa ochilor mei albaştrii.
- Cum? Aaa... scuze, e timpul să găsesc un loc de parcare. Spun eu destul de neorientat şi într-un final gâsesc unul, destul de departe dar bun.
- La ce te gândeai?
Îmi schimbasem expresia facială şi acum într-un fel legam totul...
- Toţi se panicaseră şi nici unul nu dorea să fie prins, iar prima persoană care a acuzat pe o alta, era chiar Giulliena... Şi mi-am ridicat capul şi am privit înainte. L-a arătat pe şeful ei cu degetul, strigând că ea este nevinovată şi că el este făptaşul.
- Deci a făcut un lucru bun, nu? întreabă fata de lângă mine pierdută, cu toate că nu ştia la ce mare lucru mp refer eu.
- Nu, deoarece şi ea era implicată în asta şi după ce am ajuns împreună cu amicul meu Ferral la mafia nostră, tocmai aflasem că femeia aceea îşi trădase iubitul, cu care clădise totul...
Un moment de linişte se abătuse spre noi, ea nu prea înţelegea şi totuşi reacţionase, părea dezamăgită de laşitatea acelei femei. Eu deja vedeam lucrurile conectate: Kenji plecase, iar Hinata avea să rămână aici... pe scurt, atunci când el se va reîntoarce ar fi să o ucidă pe iubita lui.
Credeam că atunci când voi ajunge aici, totul va fi acoperit de un alt subiect, cine ar fi crezut că se va implica şi iubirea sau relaţiile dintre un bărbat şi o femeie, acum am căzut în braţele dragostei şi într-un fel sunt un pion, un jucător ce trebuie să căştige pentru a supravieţui în acest spaţiu.
Parcasem prin apropierea mall-ului, idea de ai readuce zâmbetul pe buze tinerei mele protejate nu pierise, iar sentimentele pe care începeam să le dezvolt pentru ea tot creşteau, la fiecare pas pe care îl parcurgeam împreună cu ea.
Era un vis, şi doar privind din spate trupul ei mlădios, zâmbeam instantaneu, mă cuprindea bucuria.
În mall era puhoi de lume, nu puteai vedea aproape nimic, toţi se înghesuiau de colo, colo pentru a prinde ori reduceri, ori loc la o terasă interioară şi tot aşa mai departe, nebunie.
I-am cuprins mâna într-o fracţiune de secundă întra mea, simţind uşor cum aceasta se înfioară lângă mine, iar obrajii ei se înroşiseră extrem de mult. Pur şi simplu îmi sălta inima de fericire în piept. Cuprinzându-i şi talia am scos-o din înghesuială şi ne-am îndreptat spre un magazin vestimentar, începând mica noastră aventură "spaţială".
Precum albinuţele din floare în floare, căutam cu interes fericirea fetei şi atunci când îi vedeam surâsul în colţul gurii la rândul meu zâmbeam satisfăcut de totul.
Am intrat într-un magazin de rochiţe, chiar insistasem să facă un mic tur prin el, iar modelele pe mină mă încântau, de aceea abia de reuşisem să o conving să probeze o rochiţă din mătase cu dentele. Consideram că avea să-i stea bine şi o avantaja într-un anumit fel.
Atinsesem materialul, era din mătase, forma îi era mulată până la truchi şi liberă la picioare. Perfectă.
- Intră în cabina de schimb! tonul meu poruncitor o făcu să râdă.
- O vai, mă tem, era ironică ca întotdeauna. Eu am rânjit şi am ridicat puţin de geaca neagră, pentru ai arăta arma. Off, ok, dar doar de data aceasta.
Intrase într-un final, tot la îndemnurile mele rugătoare sau aspre. În timp ce ea se schimba eu mă plimbam printre umeraşele frumos aranjate şi întămpinat de o vânzătoare blondă drăguţă, am întrebat-o cât costa rochiţa pe care pusesem ochii.
- Treizeci ÅŸi patru de mii de euro domnule.
- Perfect, am şoptit eu mulţumit, apoi înmânându-i banii pentru a o cumpăra.
Nu credeam şi nici nu-mi trecuse prin cap să dau peste mafioţi sau oameni răi ce aveau să o rănească pe brunetă. Zărindu-i la capătul uşii, am zburat până la cabina Hinatei pentru a o avertiza.
- Stai, nu ieşi, lasă-mă... Am intrat lângă ea, astupându-i gura cu palma pentru a nu ţipa şi i-am şoptit: Taci! Tu ieşi pe sub cabine şi croieşteţi drum printre umeraşele cu haine, apoi eu am să vin după tine, ai înţeles?
Ea a dat afirmativ din cap făcând în tocmai ce îi spusesem. Eu zărind câteva bluze în aceiaşi cabină, le-am îmbrăca superficial şi mi-am ciufulit părul ca să pară mai lung puţin. Am aşteptat semnalul ascultând paşii unuia dintre tipi, până ce a ajuns la cabina mea şi a tras de cortina albastră. Hinata era la uşă deja, aşteptându-mă, ăilalţi indivizi se holbau la mine ciudat şi eu imediat am aruncat în ei cu o şcenă dramatică:
- Waa... Porcilor, cum vă permiteţi să intraţi peste o doamnă stilată ca mine, am început să dau în ei cu palmele până ce unul din tipi mi-a tras de bluza roz în jos şi au descoperit că sunt bărbat. În fine. Şi apoi l-am lovit cu piciorul în piept, doborându-l pe jos. Apoi m-am plasat în locul aceluia pentru ca să sar şi să-i lovesc pe restul cu o piruietă de picioare, fix peste ochii. Hinata tot gesticula să vin spre ea în grabă. Alarma pornise şi atunci am reuşit să scap, fugind împreună cu aceasta spre ieşirea din mall.
Dintr-o dată indivizii aceia s-au înmulţit, iar în spatele lor venea poliţia, ciudată secvenţă însă eu am continuat să fug cu ea până ce am ajuns în apropierea ieşirii din spate, unde se vedea că ne aştepta un altul nebun, pe care l-am împuşcat în umăr pentru a ne croi drum.
Ne urmăriseră până când ajunseserăm deasupra oraşului. Fugeam pe şosea şi cu greu am reuşit să scăpâm de ei. Chiar atunci când ne simţeam mai în siguranţă am lovit o piată mare şi am ieşit de pe drum, oprindu-ne pe un teren uscat, nisipos. Seara se lăsase, luna deja apărea pe cer, iar văpaia de lumină jos de tot pe bolta cerului se îndrepta spre apus.
Când într-un final ne limpeziserăm la minte, am deschis portiera şi eu, şi ea pentru a ieşi de acolo...