31-08-2011, 01:56 PM
Yo !! A trecut ceva timp de când nu am mai postat aici, la ficul meu. Dar se pare că m-am chinuit aseara.. ce chinuit, m-am distrat scriind capitolul. Fiindca am avut si muzica potrivită.. deci sper să vă placă. Cu toate că nu mi se pare foarte strălucit. :))
Eu una am încercat. ;;)
Promit că am să sriu nextul cât mai curând... ;)
Mersii că îl citiţi şi că totuşi vă place povestea aceasta (stupidă).
Nu este foarte lung.. dar nu am ce face. am să mă revanşez. ;))
Din nou noapte. Din nou petrec seara singur... pe terasă, bând suc din doză.
Nici dulceţa lui nu îmi poate alunga amarul pe care îl simt pe papilele gustative. E mult prea puternic şi aşa de adânc înfipt în carnea mea.
Îmi ridic capul spre cerul brăzdat de miile de stele ce pictează în noanţă strălucitoare cerneală întunecată a veşnici regine nocturne.
Luna stă falnică pe troul ei din mijloc, aruncându-şi razele argintii spre vălul de mare, în care totul dansează într-o melancolie cârlionţată.
Sclipeşte. Iar chipul meu se înveseleşte. Un zâmbet fin dar care ascunde vorbe ce ar sparge orizonturile largi din faţă, doar ca să fie ascultate şi înţelese de lumea aceasta nebună. Nu doar de oricine ele pot fi auzite, ci doar de o singură persoană care afectează inima acestei fiare singuratice şi părăsite. Adică eu...
E ea, o formă definită. Un trup de amazoană, chip angelic, buze pline şi apetisante, ochii cristalini a căror noanţă te poarta într-un şir de mistere pe care cu greu reuşeşti să le desluşeşti.
Mersul ei drept, statura ei senzuală, caracterul înflăcărat şi puternic. O minte ageră, serioasă, voinţa şi curajul de nebănuit mă farmecă de fiecare dată. Cum de reuşeşte nu ştiu. Sunt prins în blestemul ei, vraja care şi-a vărsat-o asupra-mi. E greu, nu pot să ies, dar nici nu vreau, însă mă doare...Mă doare inima doar când mă gândesc că se află în măinile unui alt bărbat.
Mă comfrunt cu o voinţă mult mai puternică decât a mea. Precum aş privi propria-mi reflexie în oglindă, văd un alt eu... Unul mai pasional, mai sentimental.
E ciudat, niciodată nu am cunoscut o astfel de latură la mine, dar cu acele fărâme care mi se transpun precum un tablou în cap, deduc faptul că există. Chiar există dragostea. Oare ?
De ce îmi frămând eu capul precum coca de pâine ? Dar văd că o fac şi nu încetez din a o mai face, mă comfrunt cu cea mai periculoasă misiune din viaţa mea şi aceea este: Sentimentele pe care le-am dezvoltat pentru Hinata ! Şi dacă nu voi face ceva cât mai curând am să mă scufund în propriam cenuşe.
Dacă aş avea aripi aş zbura sus spre cerul înstelat. De unde aş fura pe ascuns o stea, ca după să ţi-o dăruiesc ţie, scumpa mea. Voi fugi pe nisipul auriu. Cu tine de mână, amândoi ţinându-ne străns şi dacă mi-ai da drumul ar fi din cauza că echilibrul ţi s-a strecurat de sub picioare. Şi nu, nu te-aş lăsa să cazi, imediat mâna mea ar prinde-o pe a ta într-o încâlceală de nedezlegat.
Pe seară când doar paşii noştrii în ritmul lor alenea ar lăsa amprente în mătasea nemărginită a mării de pe plaje, care ne loveşte lin pielea cu valurile ei spumegate în laptele albicios marin. Privirile brusc ni s-ar întălnii şi precum doi magneţi s-ar atrage. Fiind mult prea curioşi de melegurile ascunse în ai noştrii ochi încep să se apropie treptat. Palmele noastre se îmbrăţişează uşor, dar strâns, trasmiţănd fiorii care ne străbat trupurile înlemnite de ale noastre inimi ritmate cu bătăile lor zgomotoase, ce se alătura la unison.
Te apropii încet, cu sfială spre mine. Ştiu ce doreşti, dar îţi este prea ruşine. Eşti aşa de dulce şi doar uitându-mă la cum te chinui să mă săruţi, zâmbetul mi se iveşte pe buze. Nu te teme, sunt aici, te învăt eu...
- Hey, stai singur aici ?
- Cum ? Spun eu trezit din fantezia mea minunată. Pun mâna în spate ca sprijin şi capul mi-l întrept spre vocea ce m-a deranjat.
Hinata, purtând o rochiţă albă din mătase aproape transfaprentă pe ea. Îi ajunge ceva mai sus de genunchi şi o pot compara doar cu o prinţesă desprinsă din basmele fantezistice.
Rămân blocat cu ochii aţintiţi spre trupul şi chipul ei frumos.
Vâzând că nu dau nici un semn de viaţă, vine mai aproape de mine şi eu îi urmez cursul cu privirea. Se poziţionează în partea dreaptă a mea şi îşi lasă privirea supra feţei mele pe care o studiază în relief.
- Ai băut suc ?
- Da şi iar am fantezi. Spun eu în timp ce îmi concentrez atenţia de data aceasta asupra dozei strânse în palma mea, pe care ulterior o arunc lângă celelalte două.
- Mă gândeam eu, ai stat aşa de liniştit pe nisip, fără să înjuri sau să capturezi vreo menajeră...
- M-ai urmărit ? Serios, chiar m-a urmărit în tot acest timp şi eu nici nu i-am simţit prezenţa...
-Nu.. adică da.. adică nu .. Păreai trist atunci când, ştii tu, a sărit Kenji cu gura pe tine şi na.
Mi-a plăcut că s-a bălbăit. Asta însemna că o intimidase întrebarea pusă, dar mă înfuria faptul că a trebuit să-l pomenească pe Kenji ala.
Putea să spună altceva, doar pe ală nu doream să-l ştiu bântuindu-mi mintea la ora asta tărzie.
Îmi trec palma stângă pe la ceafă, ciufulindu-mi părul ce prinsese o noanţă destul de luminoasă. Datorată reflexiilor arginţii ale falnici lune. Am deschis ochii şi am continuat să privesc în gol. Nu mai mă simţeam singur, dar neliniştea mă zgâria.
- De ce ai venit ? Vrei ceva de la mine ?
- Cum ? A exclamat ea privindu-mă aşa ... surprinzător.
- Nu ai auzit ?
- Ba da...
- Deci ? Ce doreşti de la mine bruneto ? Întrebarea mea a lasat-o rece, de parcă nu era obişnuită cu un astfel de comportament venit din partea mea.
A tăcut pentru câteva momente, cu privirea a început să analizeze câteva spărturi ale unor cochili prinse în fâşia moale a nisipului. Şi-a luat genunghi în braţe, ducându-i aproape de sâni care s-au turtit uşor la contactul dur al picioarelor ei ghemuite cu sfială la piept.
O priveam neîncetat, eu ţinând cotul pe genunchiul stâng şi fără a mă mişca am încercat să distrug bariera dintre noi, aceea fiind liniştea pasătoare care se presa pe atmosfera răcoroasă a stropilor năzdrăvani ce zburau năstruşnic prin aer.
Însă am observat că buzele ei au mimat câteva cuvinte, care nu au fost rapid percepute de urechile mele. În şoapte mi-a spus ceva, încerca mai mult, dar parca ceva o reţinea să zică mai tare...
- Hmp, înţeleg. Deci nu ai nimic să-mi împărtăşeşti, mi-am scuturat pantaloni trei-sferturi albi de nisipi şi am păsit spre malul mări.
Eu chiar dacă priveam înainte, simţeam cum ea se uită cu ochii ei mari şi frumoşi la mine. Cu o atenţie extraordinară. Părea incertă.
Şi eu am devenit agitat şi neliniştit, având-o în preajma mea. De parcă ceva se zbătea în mine şi simţeam nevoia să stau lângă ea, acolo lipit de trupul ei subţire.
Ce gând, l-am alungat într-o secundă şi ca să reuşeşesc mi-am tras pistolul din teaca lui agăţată la cureaua neagră pe care o purtam.
- Ce faci ?! tresare ea din spate, mişcată de reacţia mea subită.
Îi aud paşi cum adâncesc nisipul şerpuitor la atingere şi aţintesc pistotul înspre luna care se plasa frumos între apă şi cer. Şi după mi-am întors corpul spre ea, ţinând pistolul în dreptul ei. Era aproape aşa că vârful lui îi atinsese materialul cămăşi, în dreptul inimi ce-i bătea cu putere, precum o bombă.
Mulţumit de reacţia primită am zâmbit în colţul guri şi am prins-o de braţ întorcând-o spre lună, volent lipind-o de trupul meu. Iar eu continuând să ţin pistolul orizontal spre largul necunoscut al mări.
- Naruto ! Ce naiba faci ? Se mira ea nervoasă şi începea să se zbată în braţele mele, dar eu mi-am trecut mâna liberă pe mijlocul ei, prinzând-o de capăt şi presând-o din nou pe muşchii mei. Şi de data aceasta a reuşit să tacă puţin.
- Nu mişca Hinata, sau vrei să te împuşc ?
- Eşti nebun, cum să mă împuşti ?! Ok.. fie, fă ce vrei din mine, dar dacă eu cad, cazi şi tu ai înţeles ? Şi-a rotit cumva trupul de a ajuns cu faţa la mine, iar privirea ei hotărătă şi curajoasă m-a fermecat pe loc, rămânând eu acum aţintit la ea.
- Hmm... Rişti ! Eşti încâpăţănată ca şi un catăr Hinata, dar să sperăm că poţi să îmi rezişti.
La cele auzite aceasta s-a dat puţin cu trupul ceva mai în spate, împingându-se cu palmele de abdomenul meu. Am surăs în continuare şi mi-am înfipt palma stăngă în spatele ei, trăgând-o aproape de mine. Acum nu mai avea cum să scape şi nici nu aveam de gând să-i dau drumul... O mică dorinţă ardea în peiptul meu ce trepita din cauza bătăilor puternice, ce se uneau cu ale ei.
- Priveşte-mă în ochii. I-am spus eu şoptit şi ea încerca, dar nu reuşea. Părea nesigură pe tot ceea ce se petrece între noi. Derutarea o puteam citit pe chipul ei, însă parcă mai era şi altceva. Pe Kenji îl priveşti în ochi în asemenea momente ? Am întrebat eu fără ezitare. Doream un răspuns clar, fiindcă mă frământa acest mister.
- Ce ? Nu, nu am asemenea probleme... Dar, de ce întrebi ?
- Uite aşa, tocmai mi-am prins şansa ! Şi am zâmbit larg, fericit de ce tocmai am auzit. De parcă picase Raiul peste noi.
Cu mişcări încete i-am dat drumul, fiindcă nu doream să o bruschez. Fiind cuprins de un sentiment cald, preferam doar să o privesc.. Dar ce naiba tot spuneam, doream aşa de tare să-i simt respiraţia pe pieptul meu, iar trupul ei subţire să se contopească cu al meu.
A vrut să îţi scuture rochiţa de seară, nu a reuşit fiindcă eu imediat am prins-o într-o îmbrăţişare încălcită. Şi nici de-al dracului nu aveam de gând să-i dau drumul din braţe. Chiar dacă ar fi urlat pentru libertate, eu aş fi continuat să-i mângăi părul mătăsos şi să-i şoptesc la ureche despre toate acele sentimente care îmi fugăreau inima sălbatică.
Doream să fiu îmblănzit.. de ea.
Eu una am încercat. ;;)
Promit că am să sriu nextul cât mai curând... ;)
Mersii că îl citiţi şi că totuşi vă place povestea aceasta (stupidă).
Nu este foarte lung.. dar nu am ce face. am să mă revanşez. ;))
Capitolul III
~ Naruto ~
~ Naruto ~
Din nou noapte. Din nou petrec seara singur... pe terasă, bând suc din doză.
Nici dulceţa lui nu îmi poate alunga amarul pe care îl simt pe papilele gustative. E mult prea puternic şi aşa de adânc înfipt în carnea mea.
Îmi ridic capul spre cerul brăzdat de miile de stele ce pictează în noanţă strălucitoare cerneală întunecată a veşnici regine nocturne.
Luna stă falnică pe troul ei din mijloc, aruncându-şi razele argintii spre vălul de mare, în care totul dansează într-o melancolie cârlionţată.
Sclipeşte. Iar chipul meu se înveseleşte. Un zâmbet fin dar care ascunde vorbe ce ar sparge orizonturile largi din faţă, doar ca să fie ascultate şi înţelese de lumea aceasta nebună. Nu doar de oricine ele pot fi auzite, ci doar de o singură persoană care afectează inima acestei fiare singuratice şi părăsite. Adică eu...
E ea, o formă definită. Un trup de amazoană, chip angelic, buze pline şi apetisante, ochii cristalini a căror noanţă te poarta într-un şir de mistere pe care cu greu reuşeşti să le desluşeşti.
Mersul ei drept, statura ei senzuală, caracterul înflăcărat şi puternic. O minte ageră, serioasă, voinţa şi curajul de nebănuit mă farmecă de fiecare dată. Cum de reuşeşte nu ştiu. Sunt prins în blestemul ei, vraja care şi-a vărsat-o asupra-mi. E greu, nu pot să ies, dar nici nu vreau, însă mă doare...Mă doare inima doar când mă gândesc că se află în măinile unui alt bărbat.
Mă comfrunt cu o voinţă mult mai puternică decât a mea. Precum aş privi propria-mi reflexie în oglindă, văd un alt eu... Unul mai pasional, mai sentimental.
E ciudat, niciodată nu am cunoscut o astfel de latură la mine, dar cu acele fărâme care mi se transpun precum un tablou în cap, deduc faptul că există. Chiar există dragostea. Oare ?
De ce îmi frămând eu capul precum coca de pâine ? Dar văd că o fac şi nu încetez din a o mai face, mă comfrunt cu cea mai periculoasă misiune din viaţa mea şi aceea este: Sentimentele pe care le-am dezvoltat pentru Hinata ! Şi dacă nu voi face ceva cât mai curând am să mă scufund în propriam cenuşe.
Dacă aş avea aripi aş zbura sus spre cerul înstelat. De unde aş fura pe ascuns o stea, ca după să ţi-o dăruiesc ţie, scumpa mea. Voi fugi pe nisipul auriu. Cu tine de mână, amândoi ţinându-ne străns şi dacă mi-ai da drumul ar fi din cauza că echilibrul ţi s-a strecurat de sub picioare. Şi nu, nu te-aş lăsa să cazi, imediat mâna mea ar prinde-o pe a ta într-o încâlceală de nedezlegat.
Pe seară când doar paşii noştrii în ritmul lor alenea ar lăsa amprente în mătasea nemărginită a mării de pe plaje, care ne loveşte lin pielea cu valurile ei spumegate în laptele albicios marin. Privirile brusc ni s-ar întălnii şi precum doi magneţi s-ar atrage. Fiind mult prea curioşi de melegurile ascunse în ai noştrii ochi încep să se apropie treptat. Palmele noastre se îmbrăţişează uşor, dar strâns, trasmiţănd fiorii care ne străbat trupurile înlemnite de ale noastre inimi ritmate cu bătăile lor zgomotoase, ce se alătura la unison.
Te apropii încet, cu sfială spre mine. Ştiu ce doreşti, dar îţi este prea ruşine. Eşti aşa de dulce şi doar uitându-mă la cum te chinui să mă săruţi, zâmbetul mi se iveşte pe buze. Nu te teme, sunt aici, te învăt eu...
- Hey, stai singur aici ?
- Cum ? Spun eu trezit din fantezia mea minunată. Pun mâna în spate ca sprijin şi capul mi-l întrept spre vocea ce m-a deranjat.
Hinata, purtând o rochiţă albă din mătase aproape transfaprentă pe ea. Îi ajunge ceva mai sus de genunchi şi o pot compara doar cu o prinţesă desprinsă din basmele fantezistice.
Rămân blocat cu ochii aţintiţi spre trupul şi chipul ei frumos.
Vâzând că nu dau nici un semn de viaţă, vine mai aproape de mine şi eu îi urmez cursul cu privirea. Se poziţionează în partea dreaptă a mea şi îşi lasă privirea supra feţei mele pe care o studiază în relief.
- Ai băut suc ?
- Da şi iar am fantezi. Spun eu în timp ce îmi concentrez atenţia de data aceasta asupra dozei strânse în palma mea, pe care ulterior o arunc lângă celelalte două.
- Mă gândeam eu, ai stat aşa de liniştit pe nisip, fără să înjuri sau să capturezi vreo menajeră...
- M-ai urmărit ? Serios, chiar m-a urmărit în tot acest timp şi eu nici nu i-am simţit prezenţa...
-Nu.. adică da.. adică nu .. Păreai trist atunci când, ştii tu, a sărit Kenji cu gura pe tine şi na.
Mi-a plăcut că s-a bălbăit. Asta însemna că o intimidase întrebarea pusă, dar mă înfuria faptul că a trebuit să-l pomenească pe Kenji ala.
Putea să spună altceva, doar pe ală nu doream să-l ştiu bântuindu-mi mintea la ora asta tărzie.
Îmi trec palma stângă pe la ceafă, ciufulindu-mi părul ce prinsese o noanţă destul de luminoasă. Datorată reflexiilor arginţii ale falnici lune. Am deschis ochii şi am continuat să privesc în gol. Nu mai mă simţeam singur, dar neliniştea mă zgâria.
- De ce ai venit ? Vrei ceva de la mine ?
- Cum ? A exclamat ea privindu-mă aşa ... surprinzător.
- Nu ai auzit ?
- Ba da...
- Deci ? Ce doreşti de la mine bruneto ? Întrebarea mea a lasat-o rece, de parcă nu era obişnuită cu un astfel de comportament venit din partea mea.
A tăcut pentru câteva momente, cu privirea a început să analizeze câteva spărturi ale unor cochili prinse în fâşia moale a nisipului. Şi-a luat genunghi în braţe, ducându-i aproape de sâni care s-au turtit uşor la contactul dur al picioarelor ei ghemuite cu sfială la piept.
O priveam neîncetat, eu ţinând cotul pe genunchiul stâng şi fără a mă mişca am încercat să distrug bariera dintre noi, aceea fiind liniştea pasătoare care se presa pe atmosfera răcoroasă a stropilor năzdrăvani ce zburau năstruşnic prin aer.
Însă am observat că buzele ei au mimat câteva cuvinte, care nu au fost rapid percepute de urechile mele. În şoapte mi-a spus ceva, încerca mai mult, dar parca ceva o reţinea să zică mai tare...
- Hmp, înţeleg. Deci nu ai nimic să-mi împărtăşeşti, mi-am scuturat pantaloni trei-sferturi albi de nisipi şi am păsit spre malul mări.
Eu chiar dacă priveam înainte, simţeam cum ea se uită cu ochii ei mari şi frumoşi la mine. Cu o atenţie extraordinară. Părea incertă.
Şi eu am devenit agitat şi neliniştit, având-o în preajma mea. De parcă ceva se zbătea în mine şi simţeam nevoia să stau lângă ea, acolo lipit de trupul ei subţire.
Ce gând, l-am alungat într-o secundă şi ca să reuşeşesc mi-am tras pistolul din teaca lui agăţată la cureaua neagră pe care o purtam.
- Ce faci ?! tresare ea din spate, mişcată de reacţia mea subită.
Îi aud paşi cum adâncesc nisipul şerpuitor la atingere şi aţintesc pistotul înspre luna care se plasa frumos între apă şi cer. Şi după mi-am întors corpul spre ea, ţinând pistolul în dreptul ei. Era aproape aşa că vârful lui îi atinsese materialul cămăşi, în dreptul inimi ce-i bătea cu putere, precum o bombă.
Mulţumit de reacţia primită am zâmbit în colţul guri şi am prins-o de braţ întorcând-o spre lună, volent lipind-o de trupul meu. Iar eu continuând să ţin pistolul orizontal spre largul necunoscut al mări.
- Naruto ! Ce naiba faci ? Se mira ea nervoasă şi începea să se zbată în braţele mele, dar eu mi-am trecut mâna liberă pe mijlocul ei, prinzând-o de capăt şi presând-o din nou pe muşchii mei. Şi de data aceasta a reuşit să tacă puţin.
- Nu mişca Hinata, sau vrei să te împuşc ?
- Eşti nebun, cum să mă împuşti ?! Ok.. fie, fă ce vrei din mine, dar dacă eu cad, cazi şi tu ai înţeles ? Şi-a rotit cumva trupul de a ajuns cu faţa la mine, iar privirea ei hotărătă şi curajoasă m-a fermecat pe loc, rămânând eu acum aţintit la ea.
- Hmm... Rişti ! Eşti încâpăţănată ca şi un catăr Hinata, dar să sperăm că poţi să îmi rezişti.
La cele auzite aceasta s-a dat puţin cu trupul ceva mai în spate, împingându-se cu palmele de abdomenul meu. Am surăs în continuare şi mi-am înfipt palma stăngă în spatele ei, trăgând-o aproape de mine. Acum nu mai avea cum să scape şi nici nu aveam de gând să-i dau drumul... O mică dorinţă ardea în peiptul meu ce trepita din cauza bătăilor puternice, ce se uneau cu ale ei.
- Priveşte-mă în ochii. I-am spus eu şoptit şi ea încerca, dar nu reuşea. Părea nesigură pe tot ceea ce se petrece între noi. Derutarea o puteam citit pe chipul ei, însă parcă mai era şi altceva. Pe Kenji îl priveşti în ochi în asemenea momente ? Am întrebat eu fără ezitare. Doream un răspuns clar, fiindcă mă frământa acest mister.
- Ce ? Nu, nu am asemenea probleme... Dar, de ce întrebi ?
- Uite aşa, tocmai mi-am prins şansa ! Şi am zâmbit larg, fericit de ce tocmai am auzit. De parcă picase Raiul peste noi.
Cu mişcări încete i-am dat drumul, fiindcă nu doream să o bruschez. Fiind cuprins de un sentiment cald, preferam doar să o privesc.. Dar ce naiba tot spuneam, doream aşa de tare să-i simt respiraţia pe pieptul meu, iar trupul ei subţire să se contopească cu al meu.
A vrut să îţi scuture rochiţa de seară, nu a reuşit fiindcă eu imediat am prins-o într-o îmbrăţişare încălcită. Şi nici de-al dracului nu aveam de gând să-i dau drumul din braţe. Chiar dacă ar fi urlat pentru libertate, eu aş fi continuat să-i mângăi părul mătăsos şi să-i şoptesc la ureche despre toate acele sentimente care îmi fugăreau inima sălbatică.
Doream să fiu îmblănzit.. de ea.