[Terminat] "Good Boys Never Die" [naruto][+18]

[hiimera]

După lungi aşteptări ama dus nextul la fic.
Nu este aşa de palpitant, dar în următorul capitol care sper să-l aduc tot astăzi vreau să fac mai bine şi să adaug şi mai multă acţiune.

Scuzaţi dezordinea care s-a abâtut asupra capitolului, după ce o salveaza pe Hinata întrăm la mijlocul poveştii şi ne vom apropia curând de finalul ficului.
Deci va trebui să-mi dau silinţa ca să vă placă.
Enjoy !! *hug*

Capitolul XI
~ Naruto ~

Ploaie se revarsă lin asupra pământului uscat.
Se izbeşte de jacheta mea neagră din piele, udând-o. Stergând din mintea mea tot felul de orori care mă cuprind pe moment. Mai bine ca nimeni ştiu, că omul asta nu se joacă, iar dacă ar face-o... nu ar avea milă să îţi cruţe amărâta de viată la care tânjeşti.
Chiar dacă ai fi un gunoi nefolositor, un parazit ce înfectează societatea asta.. prăpădită a Japonie. Toţi mafioţii aceştia doar după o singură lege conduc şi sunt conduşi, şi aceea este cea a junglei urbane şi moderne.
Li se întinde pe tavă banii, aurul, iar dacă greşeşti o singură dată, ţi se taie capul cu sabie.
Nu le pasă dacă ai o familie şi că aceasta, seara te aşteaptă să vi şi să le oferi dragoste... nu.
Dacă ei nu au inimă, atunci nici eu nu am. Nu simt nici o remuşcare, sunt lipsit de sentimente, tot ceea ce vreau în momentul acesta este doar pura şi plăcuta răzbunare.

Arunc doza de suc, în care se afla înainte lichidul colorat ce-mi satisfăcea setea nebună.
Deformez prin strângere cutia metalie, uşor modelabilă şi o arunc în spate, unde aud cum aceasta atinge fundul unui coş de gunoi.
Îmi vâr palmele reci în buzunarele jachetei din piele, căutând cu disperare puţină căldură.. nu credeam că am să fiu aşa de agitat. Doar când mă gândeam cum totul are să se învârtă pe placul lui, tresăream de nervi şi loveam de fiecare dată peretele unei clădiri cu pumnul, rănindu-mă sau invers.
Nu mai conta, durerea nu se făcea simţită.
Cu atât mai bine pentru mine, trebuia să rămân intact şi să nu am remuşcări sau trageri de inimă.
Dur, sumbru, serios, isteţ şi agil. Toate aceste caracteristici trebuiau să-mi ungâ inima şi trupul.
Aici nu era doar o singură încăerare, ci era mai degrabă o luptă crâncenă, unde fata era cireaşa de pe tort. Cu toate că nu mă prea dau în vânt după dulciuri, o făceam doar pentru mine din pură plăcere de a mă lupta cu răul şi să reglez nişte conturi cu inamicul meu.
Mobilul începe să sune, îl scot şi ascult:
- Naruto, am scanat tot locul.
- AÅŸa.
- Sediul lor e plin de angajaţi, bodyguarzi care colcăie pe lângă clădire.. sunt şi foarte înarmaţi.
Vocea îngrijorată a lui Shikamaru, mă făcea să râd.
- Perfect, intru ! răspund eu sigur pe mine.
- Dar, Naruto ! Sta..
Nu a reuşit să-şi termine întreaga propoziţie, deja îi închisesem.
Nu conta dacă colcăiau pe lăngă ei dinozauri, nu puteam să pierd timpul doar privind din umbră, fără să acţionez.
Misiunea părea periculoasă, dar aşa de distractivă încât nici nu am mai mers, ci am alergat spre ei până ce m-au observat cum râdeam ca istericul şi năvăleam peste toţi, lovindu-i pretutindeni.
Ah, cât de mult îmi plăcea să intru în acţiune.
Să dau peste ei când se aşteaptă mai puţin.
Rânjetul nici că-mi dispărea de pe chip, care prăfuit de la atâta mizerie, strălucea în continuu.
Ochii reflectau fiecare mişcare pe care indivizii aceştia o făceau, iar cu mişcări de luptă unul câte unul era victima mea. Cum am mai zis: „Fără milă”.
De ce aş putea eu, să arăt puţină compasiune acestor oameni nenorociţi, care pe lângă nu au nici un viitor şi stau la cheremul unui om fără de bun simţ, care fură, înşeală, mituieşte, omoară, au atâta curaj să nu mă recunoască după atâţea ani ?
Au să mi-o plătească cu vârf şi îndesat, fiindcă nu renunţ şi nu dau în spate.

Ploaia se înteţea şi mai tare, am reuşit cu brio să întru aproape nevăzut în clădire şi să mă strecor până în camera de control, la care desigur am mai dat de alţii ca cei de afară şi de pe hol.
- Se pare că fiesta, începe din nou, am spus eu zâmbind şi am ridicat mâinime în ambele părţii ca şi cum doream să mi le deschid la îmbrăţişare.
- Până aici ţi-a fost vierme, a strigat un tip masiv şi nervos, care s-a năpustit asupra mea cu întregul său corp.
Când am observat că distanţa dintre noi se micşorează, am sărit în sus şi cu piciorul l-am lovit în falcă, doborândul violent pe jos.
După el la fel, încă câţiva.. tratamentul acelaşi. Lovituri de karate, câţiva dinţi sparţi, dar măcar să-mi mulţumească că i-am cruţat, cu toate că aveam în plan să-i ucid în bătaie.
Am mârâit la cei de la panoul de control, care doar vâzându-mi caninii ascuţiţi au şi şters-o de acolo, dar nu au avut atât curaj cât să părăsească încăperea în care se aflau cu restul răniţilor.
Imediat ce am verificat fiecare cameră, privind cu atenţie monitoarele radiante l-am sunat pe Shikamaru, anunţându-l că restul au cale liberă.
A ţipat la mine nervos, ştia că nu era treaba mea să fiu primul, eu mereu rămân "surpiza" de la final.. dar de data aceasta nu m-am ţinut de cuvant şi am înaintat primul.
Am şterpelit câteva informaţii de la un supraveghetor, care tremura incontrolabil sub privirea mea senină şi sălbatic încruntată, iar apoi am dispărut ca prin magie, fugind spre camera principală, unde se afla premiul mult râvnit de toţi, adică Hinata.
Pe drum dădeam de toţi angajaţii lui... nu mai aveam răbdare, ce doream acum era să îl ucid pe ticălos, ca după să mă relaxez.
De data aceeasta toţi erau înarmaţi, după aspectul acesta mi-am dat seama că mă apropii şi mai mult de el...
Am făcut un pas în faţă, iar unul dintre toţi aceia a tras cu pistolul, dar nu m-a nimerit, ci doar a încercat să mă sperie, îngăurind covorul pe care cu toţii stăteam.
Trebuiau şi restul echipei să sosească şi atunci când le-am auzit paşii, am strigat:
- Jos !
Şi asta au şi făcut când au cotit colţul, fiindcă eu am tras cu toată forţa de covor ca aceia să cadă şi să ne facă cale liberă. Dar norocul lor a fost că m-au julit la bratul stâng cu glontele ce acum se înfipsese în peretele din capătul holului dreptunghiular şi lung.
- Drace ! am mârâit eu printre dinţi atingându-mi julitura şi ştergând sângele ce se scurgea.
- Naruto ! Eşti bine, m-a strigat Sasuke, apropiindu-se şi punându-mi palma pe umăr.
Dar nu l-am lăsat, i-am respins atingerea pentru a-mi vedea de drum, aşa că am început să alerg în continuare, ca să ajung la destinaţie. Degeaba strigau, disperaţii după mine, mintea mea era aşa de întunecată, gândul îmi zbura doar la fostul meu stăpân.. care mi-a provocat un asemenea coşmar...