Iubire de cartier

[Beatrix LaVey]

Here's the next :



Capitolul 29

Zaceam inca pe suprafata rece de ciment, chinuindu-ma sa raman puternic. Brian imi spusese ca ma iubeste, ceea ce ma bucura la culme. Eram insa prea confuz si durerea imi sfasia trupul, nedandu-mi posibilitatea sa scot vreun cuvant. Ii simteam bratele calde cum ma strangeau si imi apasau pe rana, apoi lacrimile fierbinti cazandu-mi pe fata. Auzeam tot ceea ce imi spunea, insa nu aveam putere sa-i raspund. Doar il priveam, doar atat. Ochii nu doream sa mi-i inchid, daca as fi pierdut imaginea lui as fi fost pierdut pentru totdeauna.
Am auzit o multime de voci in jurul meu si am crezut ca tatal lui si nenorocitii lui prieteni au venit inapoi si sunt gata sa il ia pe el la bataie, insa mi-am dat curand seama ca nu erau decat doctorii care ma pusesera de urgenta pe o targa, urcandu-ma in Salvare. Brian urca fara doar si poate cu mine si ma strangea de mana acum, in timp ce o femeie inalta si intre doua varste imi administra adrenalina, insa nu stiu si ce cantitate. Spunea despre bataile mele ca sunt foarte bune, insa ca trebuie sa ajungem rapid la spital, altfel situatia avea sa se inrautateasca.
Ma invinovateam ca trebuia Brian al meu sa treaca prin toate astea. De ce el sa sufere? Imi revenise in minte momentul in care tatal sau spusese ca il avusese si ma repezisem asupra lui. Cum de putuse el, ca tata care ii daduse viata, sa spuna acele lucruri injositoare? Simtisem ca aveam sa innebunesc, ca l-as fi putut ucide daca nu era blondinul meu de fata si risca sa sufere el consecintele. De restul putin imi pasa, n-aveam decat sa intru la bulau, ma durea in paispe, insa trebuia cu orice pret sa-l omor pe ordinarul ala nenorocit care isi spunea tata. Mi-am indreptat ochii de smarald catre Brian si am putut vedea ca plange.
Nu aveam putere sa vorbesc, dat fiindca imi fusese pusa o masca de oxigen, insa am reusit sa-l strang de mana pe frumosul meu cu par balai, care tresarise in acel moment. Doream sa sarut acele lacrimi ce se scurgeau pe fetisoara lui alba si dulce, insa nu indrazneam nici macar sa ma misc. Ma simteam apasat acolo, pe abdomen, unde imi fusese facuta rana aia nenorocita. Asistenta continua sa vorbeasca cu Randy, sa-l intrebe detalii despre ceea ce se intampase acolo, iar el spusese fara sa se gandeasca totul, omitand motivul scandalului: marfa. Cacat! Nu aveam sa-i dau droguri, incercasem sa renunt la ele si el ajunsese sa vina sa ma bata pe mine?!
Eram hotarat, daca aveam sa scap si din rahatul asta ma lasam de tot de traficul cu droguri, sau cel putin cu astea care dau dependenta si duc la moarte. Aveam oricum de razbunat un suflet ranit, si anume pe dragostea mea, pe Brian. De ce nu putusem eu sa-i spun ca il iubesc? Ce ma impiedicase? In momentul in care auzisem acele lucruri din gura lui inima mi-o luase la galop. Poate daca n-ar fi fost acele circumstante si m-as fi aflat ranit si pe jos l-as fi sarutat lung si dulce, apoi probabil ca l-as fi facut al meu. Dar eu nici nu eram in stare sa ma mai ridic dintr-un pat nenorocit.
Masina se oprise in acel moment si usile se deschisera, apoi am fost dus de urgenta sa ma vada un doctor. Nu stiu cum reusisera sa faca asta, insa acum eram mult mai bine ca inainte. Probabil ca ma sedasera, fiindca eram euforic rau, ca atunci cand luam marijuana. Era incantator cum ma simteam, tot ce vedeam ma facea sa rad. incercam cu mare greutate sa imi tin ochii deschisi, insa se parea ca nu am sanse, ma simteam groaznic, insa sufleteste, nu fizic.
Fizic parca nu mai era trupul meu, nu-l mai simteam, nu imi mai pasa de el. Insa ma durea inima sa-l vad pe Brian al meu cum plange. Ochii ii erau atintiti in ochii mei si mana lui o strangea pe a mea, moment in care am simtit ceva rece pe abdomenul meu si o mana parca se strecurase prin rana, rasucindu-mi maruntaiele din mine, facandu-ma sa urlu de durere.
- Te fut in cur cu bisturiu cu tot! am urlat la doctorul acela, un tanar care se parea ca era stagiar. Brian facuse ochii mari, iar baiatul la fel, privindu-ma uimit.
- Calmeaza-te, imi spuse cu voce calma si am injurat de cateva ori, apoi intra in camera un batran, acelasi doctor caruia ii spusese Brian ca sunt iubitul sau. Mi-a tresaltat inima, batranul ala avusese o oarecare forta asupra mea, ma facuse sa raman de-a dreptul uimit si sa-l respect pentru modul in care se poarta.
- Din nou voi? intreba si isi dezinfecta mainile, dupa care se apropie usor de mine. Stagiarul acela se indepartase si privea cu atentie. Barbatul ma intreba cu voce calma: Suporti durerea?
Am tresarit in acel moment. Nu prea cunoscusem eu durerea de fapt, insa credeam ca aveam s-o suport, dat fiind ca aveam incredere in el. Am dat afirmativ din cap si batranul imi zambi, apoi am simtit ceva rece din nou pe pielea mea. Ma alarmasem crezand ca e bisturiul, insa apoi am vazut o sticluta in mana lui, pe care o intinsese stagiarului si acesta o asezase pe masa. L-am strans pe Brian de mana si mai tare cand simtisem mana lui inmanusata in rana mea, apoi am inclestat dintii si am scos un geamat de durere.
- Domnule doctor, vreti sa... se apuca stagiarul sa spuna, insa barbatul il intrerupse:
- Am terminat. Pansament, Daniel, te rog, ii spuse tanarului si acesta ii dadu niste fase sterile pe care batranul le lua si incepu sa-mi tapeze usor rana, curatand-o de sange. Cum te numesti? ma intreba, iar eu, prinzand putin curaj, am rostit in soapta numele meu. Bun, Randy. Rana ta e destul de adanca, dar cutitul nu a ajuns la niciun organ vital, deci esti in afara oricarui pericol. Cum v-am zis si data trecuta, va abtineti de la efort amandoi. Iti voi coase rana, ceea ce va cam durea. Te intreb, vrei anestezie?
Nu eram sigur, dar am dat negativ din cap si am strans din dinti. Daniel ala venise cu niste fire, iar doctorul imi lua pielea, am simtit asta, si o strapunse cu ceva tare si ascutit. Am scancit lung si am vrut sa ma ridic, insa Brian ma stranse de mana, oprindu-ma. Celalalt baiat se apropiase si el si ma imobilizase, nedandu-mi posibilitatea sa fac nimic altceva. Am strans iarasi din dinti, simtind cum ma strapunge de mai multe ori. Insa nu era asa rau, ma temusem eu degeaba, iar frica facea ca durerea sa devina mai mare.
- Usor, Randy, i-am auzit vocea dulce a lui Brian, apoi am simtit o intepatura in bratul stang. Imi fusese facuta o injectie care ma facuse in doar cateva minute sa ma simt ametit si euforic.
- Parc-am fumat marijuana, am spus in soapta si deja incepusem sa rad. Batranul doctor imi zambi intelegator si rosti cu vocea grava:
- Am terminat. Maine cred ca vei putea pleca acasa, vei veni doar pentru pansat si pentru a vedea eu cum iti evolueaza rana. Am dat afirmativ din cap cand l-am auzit si am zambit, iar acesta isi arunca manusile intr-un cos special pentru deseuri, lasandu-ma doar cu Brian al meu si cu Daniel ala.
Frumosul meu balai se apleca si trase cu grija peste mine si imi acoperi rana cu cearsaful de pe targa pe care ma aflam. I-am vazut atunci ochii rosii de plans si l-am strans de mana, facandu-l sa se uite la mine. Mi-am intredeschis buzele, iar el, neauzind, se apleca spre mine, moment in care eu am profitat si i-am pus stapanire pe buze. Desi nu eram eu prea bine acum, eram molesit de-a dreptul, mainile ii inconjurara trupul, pe cand limba imi ajunsese in lacasul sau umed, cautandu-i-o.
Nu s-a lasat asteptat prea mult timp, iar eu mi-am inchis ochii, pastrandu-i chipul dulce in mintea mea. Il tineam strans in brate, nedorind parca sa-i dau drumul. Imi atinse usor timid limba cu a sa, apoi isi reveni, realizand ca e cu mine si ca nu trebuie sa se comporte asa.
- Hm, hm! am auzit o voce straina si mi-am deschis iritat ochii, apoi Brian se indeparta rosu ca focul, lasandu-ma cu buza umflata. Trebuie sa te mut intr-un salon, spuse Daniel si am marait un '' Da, bine '' plictisit si iritat ca fusesem intrerupt. Baiatul ma fixa cu ochi mari, apoi incepu sa impinga targa usor. Brian inainta pe langa mine, continuand sa ma tina de mana. Voiam acasa, in patul nostru, nu intr-un salon jegos de spital. Spre norocul meu insa, constatam ca era un salon cu doar doua paturi, ceea ce insemna ca voi sta doar cu Brian al meu, dragostea mea. Cum am simtit targa oprindu-se l-am auzit pe barbat cum vru sa strige cativa infirmieri care sa-l ajute, dar m-am sculat in sezut si m-am dat jos de pe aceasta, alarmandu-i si pe Brian, dar si pe stagiar.
M-am pus in pat fara nicio grija, inchizandu-mi ochii si lasandu-mi capul pe spate, scancind usor in acelasi timp. Nu-mi venea sa cred, insa ma simteam bine. I-am multumit din priviri arogantului tip care iesi cu targa cu tot in cateva momente si mi-am trecut limba peste buze, facandu-i semn lui Brian sa se apropie. Se puse timid pe marginea patului, insa l-am prins in brate si l-am tras spre mine, rostind usor:
- Unde-am ramas?
Devenise rosu, ceea ce ma amuza copios, si incerca sa ma calmeze:
- Nu e locul si nici momentul, Ran...
- Te iubesc, am spus scurt si fara inflexiuni in voce. Daca pana atunci nu avusesem curajul sa i-o spun, acum o facusem. Il iubeam la nebunie si realizam asta abia acum. Concluzionam ca daca l-as fi pierdut as fi fost groaznic de trist, dezamagit si m-as fi blestemat pe mine insumi. Te iubesc mult de tot! am continuat in soapta, apoi i-am putut vedea chipul transfigurat de uimire si groaza a lui Brian. Era obosit si speriat, vedeam prea bine asta. Imi cer iertare pentru tot, am mai spus si el ma lua in brate, sarutandu-ma pentru cateva clipe.
- Si eu te iubesc...
Eram de-a dreptul fericit. Poate incercasem eu si cu putin timp in urma sa ii spun asta, insa daca n-as fi avut confirmarea lui n-as fi avut curajul sa ii fac aceasta destainuire.