03-05-2011, 10:41 PM
Capitolul 8
Nu-mi placea cum ma privea. Ochii lui isi pierdusera din raceala de mai devreme, acum fiind adanci si expresivi. M-am trezit intrebandu-ma ce se afla dincolo de ei. Ce ganduri ascundeau? Fara sa ma gandesc i-am atins obrazul palid cu mana, mangaind usor pielea incinsa de la febra. Imediat am simtit fiorul ce i-a strabatut corpul ca un impuls electric. Ochii i se marira si mai mult devenind sticlosi. Nu zicea nimic...ma privea doar. I-am aranjat suvitele de par, dandu-i-le la o parte pentru a-l putea vedea mai bine. Nu stiu ce m-a indemnat sa fac asta, dar nu ma puteam abitine. Cand mana sa ma atinse am tresarit si eu, dar nu l-am respins. Pur si simplu am ramas pe loc, nemiscat, privindu-l fix in ochi.
Parca timpul se oprise in loc, nu mai auzem nici macar ploaia care batea in geam, nu eram decat noi doi. I-am zambit si am tras plapuma peste noi, invelindu-l in primul rand pe el, apoi m-am asezat pe burta, sprijinindu-mi capul pe maini.
-Incearca sa dormi putin, i-am zis cand mi-am dat seama ca tot la mine se uita. Poate te vei simti mai bine cand te vei trezii.
-Ramai aici...
-Pana se opreste ploaia voi ramane aici, l-am aprobat. Ofta resemnat si inchise la randul sau ochii. Cateva clipe mai tarziu i-am auzit respiratia adanca semn ca adormise. Arata atat de diferit cand dormea...de pasnic. Cine si-ar fi inchipuit ca el era liderul unei gasti de cartier? Eu in niciun caz, dar pana la urma ce naiba staim eu despre viata de Ghetoo? Raspunsul era simplu: nimic. Si totusi...poate as fi dispus sa aflu...
Am mai stat o vreme acolo langa el, privindu-l, dar pana la urma nu am mai avut stare si m-am ridicat. Inca nu ma tineam bine pe picioare si zgarietura aia nenorocita ma durea, dar am reusit sa ajung intreg pana la bucutarie, unde mi-am facut de lucru. Nu era frumos din partea mea sa ma bag in lucrurile lui, dar la cat de bine se simtea nu credeam ca va fi in stare sa-si faca ceva comestibil de mancare si dupa cate mi-am dat eu seama, locuia singur...asa ca nimeni nu va fi aici ca sa aiba grija de el.
Mama zicea tot timpul ca pentru a invinge o raceala nu-ti trebuie decat o supa buna si fierbinte si multa dragoste. In privinta supei, puteam sa-l ajut...dar la partea cu dragostea, trebuia sa se descurce singur ca nu era domeniul meu.
Am desfacut unul dintre plicurile de supa instant ce le-am gasit in dulap, l-am amestecat cu apa, dar am taiat si niste morcovi pe care i-am gasit pe acolo. Am lasat maglavaisul sa fiarba vreo jumatate de ora, apoi l-am luat de pe foc, lasandu-l pentru cateva minute sa se raceasca.
Am tras cu ochiul in camera, dar Randy inca dormea si nu ma lasa inima sa-l trezesc.
Din pacate pentru mine, nu aveam niciun pic de stare, asa ca am facut cel mai nebunesc lucru cu putinta in acel moment: curatenie. Ce era drept...intr-o buna zi voi deveni o casnica bestiala, m-am gandit usor amuzat de situatie. Nu trebuia decat sa gasesc un batran cu bani si ipotent. Aproape ma bufnii rasul cand aceasta imagine isi facu loc in mintea mea, dar m-am abtinut, caci nu vroiam sa-l trezesc pe Randy.
Pana sa termin curatenia se oprii si ploaia, lucru ce ma bucura. Acum puteam sa plec acasa, dar nu inainte de a ma asigura ca baiatul asta va manca macar un pic. Cine stie cand a mancat ultima oara? Am pus supa intr-un castronel, am luat o lingura si m-am apropiat de pat. M-am asezat langa el, privindu-l in continuare. Era transpirat, iar fata acum avea o tenta rosiatica, semn ca inca febra nu-i trecuse.
-Randy, trezeste-te, i-am zis intr-un final tragandu-l un pic de mana. Deschise ochii si ma privii confuz, apoi se ridica in capul oaselor.
-Ce s-a intamplat? vocea sa era o simpla soapta ragusita. Unde pleci?
-Niciunde. Mananca un pic, i-am zis aratandu-i castronul cu supa.
-Nu mi-e foame. Dorise sa se intinda la loc, dar l-am prins de mana, oprindu-l.
-Numai un pic si te las in pace. Te vei simtii mai bine dupa aceea.
Injura printre dinti, dar lua castronul in mana si incepu sa manace destul de repede semn ca ii era foame. Duap ce termina i-am pus in palma niste pastile contra febrei si racelii pe care le lua fara sa comenteze. Cred ca dormea cu ochii deschisi.
-Brian? l-am auzit intr-un final...
-Da?
-Esti o pacoste...imi zise inainte sa-si inchida din nou ochii si sa adoarma. L-am invelit, dupa care m-am aplecat si i-am depus un sarut usor pe frunte.
-Stiu deja asta...
Am luat castronelul, l-am dus in bucatarie unde l-am spalat, lasandu-l apoi la zvantat pe chiuveta. Totul parea in ordine in rest. Nu mai era nimic de facut aici: totul era aranjat, Randy dormea dus si eram sigur ca maine se va simtii mai bine, iar eu aveam mare nevoie de somn...si de niste pastile pentru durere.
Am oftat enervat si m-am dezbracat de hainele pe care mi le daduse el, luandu-le iar pe alea mele ce erau inca umede, privind in tot acest timp pe geam. Deja se innorase din nou, semn ca iar va incepe sa ploua in curand. Vroiam sa ajung acasa inainte ca un nou ropot sa ma ude in cap pana-n picioare. Trebuia sa ma grabesc...
Am luat o foaie din cele ce se gaseau pe birou si i-am lasat un mesaj. La febra pe care o avea putea foarte bine sa nu-si aminteasca mare lucru din ce se intamplase.
Nu uita sa-ti iei pastilele. Sunt pe noptiera, iar supa este pe aragaz daca mai vrei.
Brian
L-am lasat la vedere si am iesit din apartament, fara sa fac un singur zgomot. Imediat ce am ajuns in strada mi-am dat seama cat de tarziu era, caci era pustiu. Nu vedeai nici macar un singur om, inafara de mine.
Mi-am bagat mainile in buzunarul gecii, lasandu-mi pasii repezi sa ma poarte pana acasa. La un moment dat mi-am scos telefonul din buzunar si am vazut ca aveam mai bine de 20 de mesaje de la Mirada. Am sunat-o si i-am spus ca sunt bine, nementionand incidentul cu cutitul. Nu vroaim sa o sperii si mai tare decat era. I-am zis ca nu am avut chef de scoala si ca am ales sa ma plimb un pic si sa-mi pun gandurile in ordine. Nu stiam daca m-a crezut sau nu, cert este ca nu a zis nimic, ci mi-a urat noapte buna.
Pana am terminat conversatia cu ea, eram deja acasa. Am intrat in apartamentul minuscul si am privit cu groaza dezastrul. Totul era imprastiat, ca si cum cineva cautase ceva cu disperare si nu gasise. Sigur fusese tatal meu, caci, din cate mi-am dat seama nu lipsea nimic. M-am apucat sa strag lucrurile imprastiate si sa le pun fiecare la locul lor, ignorand durerea ce devenea din ce in ce mai mare. Nu ar fi trebuit sa ma mut cu el...mai bine o ascultam pe mama si-mi luam un apartament in chirie, dar dorisem sa-i dau o sansa. Spusese ca a renuntat la droguri si ca se schimbase, dar dupa ce am vazut tot dezastrul asta mi-am dat seama ca mintise. Era acelasi om...acelasi nimic, caruia nu-i pasa de nimeni. Nu avea niciun rost sa-mi pierd vremea cu el...de maine voi incepe sa-mi caut un loc unde sa stau
Aici nu eram in siguranta...
Nu-mi placea cum ma privea. Ochii lui isi pierdusera din raceala de mai devreme, acum fiind adanci si expresivi. M-am trezit intrebandu-ma ce se afla dincolo de ei. Ce ganduri ascundeau? Fara sa ma gandesc i-am atins obrazul palid cu mana, mangaind usor pielea incinsa de la febra. Imediat am simtit fiorul ce i-a strabatut corpul ca un impuls electric. Ochii i se marira si mai mult devenind sticlosi. Nu zicea nimic...ma privea doar. I-am aranjat suvitele de par, dandu-i-le la o parte pentru a-l putea vedea mai bine. Nu stiu ce m-a indemnat sa fac asta, dar nu ma puteam abitine. Cand mana sa ma atinse am tresarit si eu, dar nu l-am respins. Pur si simplu am ramas pe loc, nemiscat, privindu-l fix in ochi.
Parca timpul se oprise in loc, nu mai auzem nici macar ploaia care batea in geam, nu eram decat noi doi. I-am zambit si am tras plapuma peste noi, invelindu-l in primul rand pe el, apoi m-am asezat pe burta, sprijinindu-mi capul pe maini.
-Incearca sa dormi putin, i-am zis cand mi-am dat seama ca tot la mine se uita. Poate te vei simti mai bine cand te vei trezii.
-Ramai aici...
-Pana se opreste ploaia voi ramane aici, l-am aprobat. Ofta resemnat si inchise la randul sau ochii. Cateva clipe mai tarziu i-am auzit respiratia adanca semn ca adormise. Arata atat de diferit cand dormea...de pasnic. Cine si-ar fi inchipuit ca el era liderul unei gasti de cartier? Eu in niciun caz, dar pana la urma ce naiba staim eu despre viata de Ghetoo? Raspunsul era simplu: nimic. Si totusi...poate as fi dispus sa aflu...
Am mai stat o vreme acolo langa el, privindu-l, dar pana la urma nu am mai avut stare si m-am ridicat. Inca nu ma tineam bine pe picioare si zgarietura aia nenorocita ma durea, dar am reusit sa ajung intreg pana la bucutarie, unde mi-am facut de lucru. Nu era frumos din partea mea sa ma bag in lucrurile lui, dar la cat de bine se simtea nu credeam ca va fi in stare sa-si faca ceva comestibil de mancare si dupa cate mi-am dat eu seama, locuia singur...asa ca nimeni nu va fi aici ca sa aiba grija de el.
Mama zicea tot timpul ca pentru a invinge o raceala nu-ti trebuie decat o supa buna si fierbinte si multa dragoste. In privinta supei, puteam sa-l ajut...dar la partea cu dragostea, trebuia sa se descurce singur ca nu era domeniul meu.
Am desfacut unul dintre plicurile de supa instant ce le-am gasit in dulap, l-am amestecat cu apa, dar am taiat si niste morcovi pe care i-am gasit pe acolo. Am lasat maglavaisul sa fiarba vreo jumatate de ora, apoi l-am luat de pe foc, lasandu-l pentru cateva minute sa se raceasca.
Am tras cu ochiul in camera, dar Randy inca dormea si nu ma lasa inima sa-l trezesc.
Din pacate pentru mine, nu aveam niciun pic de stare, asa ca am facut cel mai nebunesc lucru cu putinta in acel moment: curatenie. Ce era drept...intr-o buna zi voi deveni o casnica bestiala, m-am gandit usor amuzat de situatie. Nu trebuia decat sa gasesc un batran cu bani si ipotent. Aproape ma bufnii rasul cand aceasta imagine isi facu loc in mintea mea, dar m-am abtinut, caci nu vroiam sa-l trezesc pe Randy.
Pana sa termin curatenia se oprii si ploaia, lucru ce ma bucura. Acum puteam sa plec acasa, dar nu inainte de a ma asigura ca baiatul asta va manca macar un pic. Cine stie cand a mancat ultima oara? Am pus supa intr-un castronel, am luat o lingura si m-am apropiat de pat. M-am asezat langa el, privindu-l in continuare. Era transpirat, iar fata acum avea o tenta rosiatica, semn ca inca febra nu-i trecuse.
-Randy, trezeste-te, i-am zis intr-un final tragandu-l un pic de mana. Deschise ochii si ma privii confuz, apoi se ridica in capul oaselor.
-Ce s-a intamplat? vocea sa era o simpla soapta ragusita. Unde pleci?
-Niciunde. Mananca un pic, i-am zis aratandu-i castronul cu supa.
-Nu mi-e foame. Dorise sa se intinda la loc, dar l-am prins de mana, oprindu-l.
-Numai un pic si te las in pace. Te vei simtii mai bine dupa aceea.
Injura printre dinti, dar lua castronul in mana si incepu sa manace destul de repede semn ca ii era foame. Duap ce termina i-am pus in palma niste pastile contra febrei si racelii pe care le lua fara sa comenteze. Cred ca dormea cu ochii deschisi.
-Brian? l-am auzit intr-un final...
-Da?
-Esti o pacoste...imi zise inainte sa-si inchida din nou ochii si sa adoarma. L-am invelit, dupa care m-am aplecat si i-am depus un sarut usor pe frunte.
-Stiu deja asta...
Am luat castronelul, l-am dus in bucatarie unde l-am spalat, lasandu-l apoi la zvantat pe chiuveta. Totul parea in ordine in rest. Nu mai era nimic de facut aici: totul era aranjat, Randy dormea dus si eram sigur ca maine se va simtii mai bine, iar eu aveam mare nevoie de somn...si de niste pastile pentru durere.
Am oftat enervat si m-am dezbracat de hainele pe care mi le daduse el, luandu-le iar pe alea mele ce erau inca umede, privind in tot acest timp pe geam. Deja se innorase din nou, semn ca iar va incepe sa ploua in curand. Vroiam sa ajung acasa inainte ca un nou ropot sa ma ude in cap pana-n picioare. Trebuia sa ma grabesc...
Am luat o foaie din cele ce se gaseau pe birou si i-am lasat un mesaj. La febra pe care o avea putea foarte bine sa nu-si aminteasca mare lucru din ce se intamplase.
Nu uita sa-ti iei pastilele. Sunt pe noptiera, iar supa este pe aragaz daca mai vrei.
Brian
L-am lasat la vedere si am iesit din apartament, fara sa fac un singur zgomot. Imediat ce am ajuns in strada mi-am dat seama cat de tarziu era, caci era pustiu. Nu vedeai nici macar un singur om, inafara de mine.
Mi-am bagat mainile in buzunarul gecii, lasandu-mi pasii repezi sa ma poarte pana acasa. La un moment dat mi-am scos telefonul din buzunar si am vazut ca aveam mai bine de 20 de mesaje de la Mirada. Am sunat-o si i-am spus ca sunt bine, nementionand incidentul cu cutitul. Nu vroaim sa o sperii si mai tare decat era. I-am zis ca nu am avut chef de scoala si ca am ales sa ma plimb un pic si sa-mi pun gandurile in ordine. Nu stiam daca m-a crezut sau nu, cert este ca nu a zis nimic, ci mi-a urat noapte buna.
Pana am terminat conversatia cu ea, eram deja acasa. Am intrat in apartamentul minuscul si am privit cu groaza dezastrul. Totul era imprastiat, ca si cum cineva cautase ceva cu disperare si nu gasise. Sigur fusese tatal meu, caci, din cate mi-am dat seama nu lipsea nimic. M-am apucat sa strag lucrurile imprastiate si sa le pun fiecare la locul lor, ignorand durerea ce devenea din ce in ce mai mare. Nu ar fi trebuit sa ma mut cu el...mai bine o ascultam pe mama si-mi luam un apartament in chirie, dar dorisem sa-i dau o sansa. Spusese ca a renuntat la droguri si ca se schimbase, dar dupa ce am vazut tot dezastrul asta mi-am dat seama ca mintise. Era acelasi om...acelasi nimic, caruia nu-i pasa de nimeni. Nu avea niciun rost sa-mi pierd vremea cu el...de maine voi incepe sa-mi caut un loc unde sa stau
Aici nu eram in siguranta...
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui