Am venit cu nextul, yey, in sfarsit ^^ Cred ca iar am intarziat 
But, you know, e perioada asta cu examenele, plus ca am avut o saptamana incarcatata ( si inca am 
) Macar am reusit sa il termin. Umm... pai ce pot spune? Multumesc pentru comentarii si bafta cu lectura 
~Capitolul 22 Lacrimi topite de vant~
Chipul i se umezi imediat atunci cand pronuntasem acele cuvinte despre verisorul sau, insa nu intelegeam ce am spus gresit. Sa se fi suparat oare pe mine ca am uitat sa ii spun, iar acum crede ca nu am vrut? L-am prins de dupa ceafa cu mainile si i-am ridicat capul pentru a-l putea privi in ochi, tragand incet de cateva suvite satene din parul acestuia.
M-am ridicat in sezut, dorind cateva explicatii pentru acele lacrimi, insa nu aveam sa primesc nimic pana nu il calmam. L-am tras la pieptul meu si acesta, imediat ce dadu de ceva moale, imi prinse materialul ce imi acoperea pieptul intre palmele micute. Suspina intr-una, iar acel sentiment pe care il simteam nu putea fi descris in cuvinte. Ma durea atat de tare sa il vad asa, mai ales ca nu stiam adevaratul motiv.
-Matsuro, calmeaza-te, i-am soptit, in timp ce mi-am asezat obrazul peste capul sau, simtind deja cum bluza de pe mine incepe a se umezi.
L-am zguduit usor de umeri pentru a-i atrage atentia caci privea in gol, continuand sa planga.
-Matsuro, te rog, inceteaza si explica-mi ce s-a intamplat.
Se vedea de pe chipul sau ca incerca sa isi gaseasca cuvintele, iar atunci cand dorea sa spuna ceva si buzele i se desprindeau, nu scotea nimic mai mult decat un oftat lung, urmat de cateva suspine.
Mi-am trecut podul palmei peste chipul sau patat de acele lacrimi sarate ce nu incetau sa ii umezeasca chipul angelic. Le-am sters dintr-o singura miscare, apoi l-am sarutat apasat pe frunte.
Il priveam si ma privea, insa nimeni nu spunea nimic, doar adierea vantului era cea auzita de urechile umane, si fosnetul vag al ierbii. Cand buzele i se desprinsera din nou, am incercat sa fiu atent la orice sunet produs de el caci eram sigur ca nu va putea sa lege nici macar doua cuvinte.
-Acasa vreau acasa, murmura, rupandu-mi-se inima cand i-am vazut acei ochi mari, rosi si atat de umezi. L-am apucat de mana imediat, acceptand sa ii indeplinesc dorinta si l-am ridicat de jos, iar eu am facut acelas lucru.
L-am luat in brate ca pe o printesa, nu inainte de a-i saruta scurt buzele ce erau acum sarate. I-am soptit sa se calmeze caci vom ajunge foarte repede acasa.
Am inceput a parcurge acelas drum, insa de data asta in sens invers, adica din varful muntelui pana la poalele acestuia, la casa bunicii. Insa l-am dus in masina si am pornit imediat automobilul, caci stiam ca atunci cand a zis “acasa†nu se referea nicidecum la locuinta bunicii. Statea pe scaunul din dreapta mea, ramanand la fel de tacut timp de doua ore cat a durat calatoria inapoi spre oras. Nu am vrut sa il supar mai tare si sa il iau la interogat, stiam ca atunci cand va veni momentul, imi va explica el totul, sau cel putin asta speram sa se intample.
-Te simti mai bine? il intreb in timp ce parchez masina pe undeva prin fata blocului, apoi scot cheile din contact si ne dam amandoi jos. Raspunsul sau a fost simplu, o singura miscare din cap in semn afirmativ.
Ma ruga sa il duc la Inaru, iar acele cuvinte m-au lasat masca pe mine. Nu aveam de gand sa il duc, pentru ca el please deja din tara, imi era imposibil, mai ales ca nu stiam unde se dusese, si oricum, de ce sa se duca la el? Parca il uitase. Sau m-am inselat eu?
Acum se lega totul, Matsuro inca tinea la varul lui brunet, iar acele lacrimi varsate erau pentru el. Am urcat in graba scarile si am ajuns in fata apartamentului, de unde am deschis usa.
-Spala-te pe fata, i-am zis usor nervos, sunand mai mult a comanda decat a rugaminte.
In timp ce satenul pleca spre baie, m-am trantit pe fotoliu si mi-am dat bluza jos, nu inainte de a da drumul la aerul conditionat. Era prea cald inauntru si pana se transforma aerul din atmosfera asa cum doream eu, aveam sa stau la bustul gol.
Satenul iesi din baie cu acelas chip trist, insa parca era mai curat de data asta. Se apropie de mine cu capul plecat si ofta de cateva ori, privindu-ma parca rusinos ca ma aflam asa in fata lui. I-am facut semn sa se apropie langa mine si sa ia un loc, simteam nevoia sa il strang in brate, mai ales cand il vedeam in halul ala si inima mi se rupea, insa nu a acceptat sa se aseze si a ramas la fel.
-Imi poti explica ce se intampla? De ce trebuie inca sa tii la el pentru tot ce ti-a facut? i-am vorbit destul de calm, si totusi se putea observa gelozia din tonul meu.
Normal ca eram gelos, mai ales dupa acea noapte cand mi s-a daruit intr-u totul, iar eu credeam ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti, cum s-ar zice, insa el tot la idiotul ala de Inaru se gandea. Am incercat sa ma calmez, scotand un oftat scurt, apoi l-am apucat de mana si m-am ridicat in picioare, prinzandu-i barba intre degetul mare si cel aratator, indemnandu-l sa ma priveasca.
Doamne, cate ganduri perverse imi treceau in momentul asta prin minte! Ar fi trebuit sa ma calmez, caci imi venea sa sar pe el si sa o fac chiar in momentul asta, indiferent cat de trist era. Nu m-am schimbat deloc
-Imi pare rau, am inceput eu, nu e nevoie de explicatii, insa as prefera sa imi spui de ce te simti asa, pentru ca ma doare sa te vad in felul asta.
-Kiru, eu Adica, mi-a spus de mult, cand eram mai mici, ca atunci cand va intampina probleme in viata va fi nevoit sa plece intr-o alta tara si se va intoarce oricum, insa peste ceva timp. Pot dura ani de zile, intelegi? Nu stiu ce probleme a intalnit, dar stiu ca mi-a zis de mult sa nu ma ingrijorez daca va face asta brusc, fara sa ma anunte, el inca va tine la mine indiferent unde va pleca. Iar pe el, ei bine, am incercat sa il uit insa…
Se opri, isi drese putin vocea ragusita apoi continua:
-Insa il iubesc si Nu ma intelege gresit, pe el il iubesc doar ca pe un membru al familiei, un verisor, insa tu insemni mai mult pentru mine. Sper ca intelegi ce am vrut sa spun.
Un gol mi se puse in gat cand rosti prima propozitie, insa m-am linistit pe parcurs ce o continua.
Ochii i se umezira din nou, insa am avut grija sa nu planga si imediat ce prima lacrima isi facu aparitia in coltul ochiului, m-am apropiat cu buzele de pleoapa si am sarutat-o usor, trecandu-mi limba peste pata sarata ce dorea sa ii curga din ochi.
-Am o idee, i-am soptit, aparandu-mi un zambet micut pe chip. Inca mai ai cheiea de la casa, nu? l-am intrebat, acesta aproband din cap si privindu-ma nedumerit. Poate a lasat un bilet acolo, putem sa mergem sa verificam, am continuat, indreptandu-ma imediat spre dulap si alegand o bluza neagra cu un tigru rosu pe spate si cateva inscriptii in germana.
El ramase la fel imbracat, apoi am pornit cu masina pana la casa unde obisnuiau cei doi sa locuiasca. Nu se schimbase deloc, cel putin din privinta mea arata la fel de mare si de frumoasa, la fel si gradina din fata, insa si cea din spate cu masa de sah si leaganele.
Satenul de langa mine iesi imediat din automobil si se indrepta spre usa casei, asteptandu-ma si pe mine. Dupa ce am pornit alarma masinei “ aveam impresia ca vom sta ceva vreme de vorba inauntru “ l-am urmat si eu cu pasi mici, parand foarte calm, cu toate ca eram stresat.
Pustiul din fata mea scoase cheiea din buzunarul blugilor, apoi o indrepta spre usa, incercand sa o potriveasca in broasca. Nu stiu cate emotii avea, dar nu reusea deloc sa o aseze cum trebuie astfel incat sa deschida usa.
-Kiru, nu merge, se panica satenul, apoi imi facu semn sa il ajut.
Asta era culmea, ne chinuiam sa deschidem o usa. I-am luat usor nervos cheiea caci devenea enervant sa stam acolo, afara. Pana si eu eram curios daca ii lasase vreun bilet ori ceva de genul asta.
Cand sa incerc si eu acelas lucru ca Matsuro, nu nimeresc deloc cheiea in broasca.
-Ce dracu are? am soptit, insa nu m-am putut abtine sa nu dau si cu pumnul in usa.
Cand aceasta s-a deschis am avut o impresie ciudata ca nu datorita cheii facuse asta, in plus nici macar nu se mai potrivea cu iala. Cineva ne deschisese usa, dar cine? Inaru nu putea fi
Am simtit cum Matsuro incepe a deveni din ce in ce mai curios, si serios in acelas timp. Timpul parca trecea cu incetinitorul iar usa parca se deschidea un milimetru pe minut.
Eram amandoi curiosi cine se poate afla dupa suprafata de lemn, iar cand aceasta a fost deschisa am ramas amandoi surprinsi sa vedem o domnisoara bruneta ce aparu in fata noastra. Era slabuta si scunda, cu parul drept si cateva suvite blonde prinse intr-o clama albastra. Purta un halat de casa alb si o pereche de papuci de aceeasi culoare.
-Va pot ajuta cu ceva? intreba femeia, lasandu-ne pe amandoi fara aer.
Cine naiba mai era si asta?
But, you know, e perioada asta cu examenele, plus ca am avut o saptamana incarcatata ( si inca am ) Macar am reusit sa il termin. Umm... pai ce pot spune? Multumesc pentru comentarii si bafta cu lectura ~Capitolul 22 Lacrimi topite de vant~
Chipul i se umezi imediat atunci cand pronuntasem acele cuvinte despre verisorul sau, insa nu intelegeam ce am spus gresit. Sa se fi suparat oare pe mine ca am uitat sa ii spun, iar acum crede ca nu am vrut? L-am prins de dupa ceafa cu mainile si i-am ridicat capul pentru a-l putea privi in ochi, tragand incet de cateva suvite satene din parul acestuia.
M-am ridicat in sezut, dorind cateva explicatii pentru acele lacrimi, insa nu aveam sa primesc nimic pana nu il calmam. L-am tras la pieptul meu si acesta, imediat ce dadu de ceva moale, imi prinse materialul ce imi acoperea pieptul intre palmele micute. Suspina intr-una, iar acel sentiment pe care il simteam nu putea fi descris in cuvinte. Ma durea atat de tare sa il vad asa, mai ales ca nu stiam adevaratul motiv.
-Matsuro, calmeaza-te, i-am soptit, in timp ce mi-am asezat obrazul peste capul sau, simtind deja cum bluza de pe mine incepe a se umezi.
L-am zguduit usor de umeri pentru a-i atrage atentia caci privea in gol, continuand sa planga.
-Matsuro, te rog, inceteaza si explica-mi ce s-a intamplat.
Se vedea de pe chipul sau ca incerca sa isi gaseasca cuvintele, iar atunci cand dorea sa spuna ceva si buzele i se desprindeau, nu scotea nimic mai mult decat un oftat lung, urmat de cateva suspine.
Mi-am trecut podul palmei peste chipul sau patat de acele lacrimi sarate ce nu incetau sa ii umezeasca chipul angelic. Le-am sters dintr-o singura miscare, apoi l-am sarutat apasat pe frunte.
Il priveam si ma privea, insa nimeni nu spunea nimic, doar adierea vantului era cea auzita de urechile umane, si fosnetul vag al ierbii. Cand buzele i se desprinsera din nou, am incercat sa fiu atent la orice sunet produs de el caci eram sigur ca nu va putea sa lege nici macar doua cuvinte.
-Acasa vreau acasa, murmura, rupandu-mi-se inima cand i-am vazut acei ochi mari, rosi si atat de umezi. L-am apucat de mana imediat, acceptand sa ii indeplinesc dorinta si l-am ridicat de jos, iar eu am facut acelas lucru.
L-am luat in brate ca pe o printesa, nu inainte de a-i saruta scurt buzele ce erau acum sarate. I-am soptit sa se calmeze caci vom ajunge foarte repede acasa.
Am inceput a parcurge acelas drum, insa de data asta in sens invers, adica din varful muntelui pana la poalele acestuia, la casa bunicii. Insa l-am dus in masina si am pornit imediat automobilul, caci stiam ca atunci cand a zis “acasa†nu se referea nicidecum la locuinta bunicii. Statea pe scaunul din dreapta mea, ramanand la fel de tacut timp de doua ore cat a durat calatoria inapoi spre oras. Nu am vrut sa il supar mai tare si sa il iau la interogat, stiam ca atunci cand va veni momentul, imi va explica el totul, sau cel putin asta speram sa se intample.
-Te simti mai bine? il intreb in timp ce parchez masina pe undeva prin fata blocului, apoi scot cheile din contact si ne dam amandoi jos. Raspunsul sau a fost simplu, o singura miscare din cap in semn afirmativ.
Ma ruga sa il duc la Inaru, iar acele cuvinte m-au lasat masca pe mine. Nu aveam de gand sa il duc, pentru ca el please deja din tara, imi era imposibil, mai ales ca nu stiam unde se dusese, si oricum, de ce sa se duca la el? Parca il uitase. Sau m-am inselat eu?
Acum se lega totul, Matsuro inca tinea la varul lui brunet, iar acele lacrimi varsate erau pentru el. Am urcat in graba scarile si am ajuns in fata apartamentului, de unde am deschis usa.
-Spala-te pe fata, i-am zis usor nervos, sunand mai mult a comanda decat a rugaminte.
In timp ce satenul pleca spre baie, m-am trantit pe fotoliu si mi-am dat bluza jos, nu inainte de a da drumul la aerul conditionat. Era prea cald inauntru si pana se transforma aerul din atmosfera asa cum doream eu, aveam sa stau la bustul gol.
Satenul iesi din baie cu acelas chip trist, insa parca era mai curat de data asta. Se apropie de mine cu capul plecat si ofta de cateva ori, privindu-ma parca rusinos ca ma aflam asa in fata lui. I-am facut semn sa se apropie langa mine si sa ia un loc, simteam nevoia sa il strang in brate, mai ales cand il vedeam in halul ala si inima mi se rupea, insa nu a acceptat sa se aseze si a ramas la fel.
-Imi poti explica ce se intampla? De ce trebuie inca sa tii la el pentru tot ce ti-a facut? i-am vorbit destul de calm, si totusi se putea observa gelozia din tonul meu.
Normal ca eram gelos, mai ales dupa acea noapte cand mi s-a daruit intr-u totul, iar eu credeam ca vom trai fericiti pana la adanci batraneti, cum s-ar zice, insa el tot la idiotul ala de Inaru se gandea. Am incercat sa ma calmez, scotand un oftat scurt, apoi l-am apucat de mana si m-am ridicat in picioare, prinzandu-i barba intre degetul mare si cel aratator, indemnandu-l sa ma priveasca.
Doamne, cate ganduri perverse imi treceau in momentul asta prin minte! Ar fi trebuit sa ma calmez, caci imi venea sa sar pe el si sa o fac chiar in momentul asta, indiferent cat de trist era. Nu m-am schimbat deloc
-Imi pare rau, am inceput eu, nu e nevoie de explicatii, insa as prefera sa imi spui de ce te simti asa, pentru ca ma doare sa te vad in felul asta.
-Kiru, eu Adica, mi-a spus de mult, cand eram mai mici, ca atunci cand va intampina probleme in viata va fi nevoit sa plece intr-o alta tara si se va intoarce oricum, insa peste ceva timp. Pot dura ani de zile, intelegi? Nu stiu ce probleme a intalnit, dar stiu ca mi-a zis de mult sa nu ma ingrijorez daca va face asta brusc, fara sa ma anunte, el inca va tine la mine indiferent unde va pleca. Iar pe el, ei bine, am incercat sa il uit insa…
Se opri, isi drese putin vocea ragusita apoi continua:
-Insa il iubesc si Nu ma intelege gresit, pe el il iubesc doar ca pe un membru al familiei, un verisor, insa tu insemni mai mult pentru mine. Sper ca intelegi ce am vrut sa spun.
Un gol mi se puse in gat cand rosti prima propozitie, insa m-am linistit pe parcurs ce o continua.
Ochii i se umezira din nou, insa am avut grija sa nu planga si imediat ce prima lacrima isi facu aparitia in coltul ochiului, m-am apropiat cu buzele de pleoapa si am sarutat-o usor, trecandu-mi limba peste pata sarata ce dorea sa ii curga din ochi.
-Am o idee, i-am soptit, aparandu-mi un zambet micut pe chip. Inca mai ai cheiea de la casa, nu? l-am intrebat, acesta aproband din cap si privindu-ma nedumerit. Poate a lasat un bilet acolo, putem sa mergem sa verificam, am continuat, indreptandu-ma imediat spre dulap si alegand o bluza neagra cu un tigru rosu pe spate si cateva inscriptii in germana.
El ramase la fel imbracat, apoi am pornit cu masina pana la casa unde obisnuiau cei doi sa locuiasca. Nu se schimbase deloc, cel putin din privinta mea arata la fel de mare si de frumoasa, la fel si gradina din fata, insa si cea din spate cu masa de sah si leaganele.
Satenul de langa mine iesi imediat din automobil si se indrepta spre usa casei, asteptandu-ma si pe mine. Dupa ce am pornit alarma masinei “ aveam impresia ca vom sta ceva vreme de vorba inauntru “ l-am urmat si eu cu pasi mici, parand foarte calm, cu toate ca eram stresat.
Pustiul din fata mea scoase cheiea din buzunarul blugilor, apoi o indrepta spre usa, incercand sa o potriveasca in broasca. Nu stiu cate emotii avea, dar nu reusea deloc sa o aseze cum trebuie astfel incat sa deschida usa.
-Kiru, nu merge, se panica satenul, apoi imi facu semn sa il ajut.
Asta era culmea, ne chinuiam sa deschidem o usa. I-am luat usor nervos cheiea caci devenea enervant sa stam acolo, afara. Pana si eu eram curios daca ii lasase vreun bilet ori ceva de genul asta.
Cand sa incerc si eu acelas lucru ca Matsuro, nu nimeresc deloc cheiea in broasca.
-Ce dracu are? am soptit, insa nu m-am putut abtine sa nu dau si cu pumnul in usa.
Cand aceasta s-a deschis am avut o impresie ciudata ca nu datorita cheii facuse asta, in plus nici macar nu se mai potrivea cu iala. Cineva ne deschisese usa, dar cine? Inaru nu putea fi
Am simtit cum Matsuro incepe a deveni din ce in ce mai curios, si serios in acelas timp. Timpul parca trecea cu incetinitorul iar usa parca se deschidea un milimetru pe minut.
Eram amandoi curiosi cine se poate afla dupa suprafata de lemn, iar cand aceasta a fost deschisa am ramas amandoi surprinsi sa vedem o domnisoara bruneta ce aparu in fata noastra. Era slabuta si scunda, cu parul drept si cateva suvite blonde prinse intr-o clama albastra. Purta un halat de casa alb si o pereche de papuci de aceeasi culoare.
-Va pot ajuta cu ceva? intreba femeia, lasandu-ne pe amandoi fara aer.
Cine naiba mai era si asta?
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)