Am venit cu capitolul, guys 
Multumesc mult pentru comentarii 
Voi vorbi din perspectiva lui Kiru de data asta. Capitolul este mult mai lung decat celelalte si yaoi-ul va veni imediat 
Sper ca o sa va placa capitolul asta ^^
Ah, inca ceva, voi fi plecata pana incepe scoala la tara, si acolo nu am net -.- Sorry guys T^T
~Capitolul 19 Cioburi, la plural~
Trupul ii era intins pe suprafata moale a patului, nu doream sa il trezesc, si totusi i-as fi oferit o multime de sarutari mici pentru a nu-i strica somnul. Dormea ca un print pe patul acoperit cu cearsafurile de matase. Era aproape ora pranzului iar eu nu stiam cum sa imi trezesc fratele ce dormea ca un inger.
M-am asezat langa patul sau, stand jos pe podeaua incomoda. Nu am facut nicio miscare brusca pentru a-l speria, ci doar mi-am trecut usor mana prin bretonul sau lung. Era vremea sa mergem la bunici iar el nu era gata, fata de mine, care ma si imbracasem, el dormea bustean.
Miscarile mele il facura sa se intoarca pe o parte si nimic mai mult. Am oftat, nestiind in ce mod ar trebui sa trezesc un copil ca el. Ca sa ii pot zari chipul m-am ridicat in picioare si mi-am sprijinit mana pe pat, lasand usor greutatea corpului meu sprijinita in ea. Mi-am lasat capul pe o parte, astfel incat sa ajung mult mai aproape de chipul sau.
Eram atat de aproape unul de altul, incat probabil mi-a simtit respiratia calda si s-a trezit, caci in secunda urmatoare i-am vazut pleoapele miscandu-se.
Isi deschise rapid ochii, ca si cum era speriat, insa nu avea de ce. Ma privi surprins, apoi se uita spre buzele mele, observandu-i chipul ce se aprinsese dintr-o data : era rosu.
-Buna dimineata, am rostit calm, dandu-i de inteles ca nu facusem nimic inainte de a se trezi, ci doar ma apropiasem de el.
Am revenil la pozitia normala pentru a nu ne lovi cap in cap, acesta ridicandu-se in sezut si privind buimac in jur.
Cred ca era nevoie sa ii reamintesc unde trebuia sa mergem, caci parea ca nu avea nicio idee.
-De ce esti imbracat? ma intreba pe un ton caraghios, imediat venindu-mi a rade. Era asa dragalas incat as fi sarit pe el si l-as fi mancat ca pe un fursec, insa gandurile nu trebuiau sa imi fuga mai departe, caci n-as fi vrut sa il pierd. Cu siguranta s-ar fi suparat daca incepeam sa il ating intr-un mod mai, cum ar spune el, ciudat. Am oftat scurt, acesta atingandu-mi obrazul cald cu podul palmei sale cand imi observa gestul.
-S-a intamplat ceva? mormai, apoi sari din pat ca o pisica, frecandu-si ochii cu palmele.
Am dat negativ din cap, apoi i-am spus sa se pregateasca caci era aproape ora douasprezece si trebuia sa mergem la bunica. Imediat ce a auzit aceste fraze disparu de langa mine ca un fulger, ducandu-se in baie si pregatindu-se pentru micuta calatorie. O puteam numi o excursie, caci bunica noastra statea pe undeva prin zona muntilor, deci ii puteam explora si pe aceia.
Micutul meu frate nu statu prea mult sa se pregateasca, deci doar in jumatate de ora am fost gata de plecare. Am coborat dupa ce ne-am asigurat ca totul era in regula in apartament, mergand spre parcare. Odata intrati in masina am mers spre drumul corect pana am ajuns la casa bunicii.
Era la fel cum o stiam eu, chiar daca trecuse destul timp de cand nu mai calcasem piciorul pe acest pamant. O casuta mica si un peisaj montan se derulau in fata noastra. Era aer curat, iar norii incercau sa ascunda varfurile inalte si timide ale muntilor. Casa bunicii nu era singura de acolo, deci, langa ea, mai erau o multime de cabane, unele mai mici, altele mai mari.
Nu era o locuinta foarte mare, iar la exterior nu arata cine stie ce, insa la interior, in sufragerie, semineul mare isi facu aparitia in coltul camerei, avand in fata lui doua fotolii destul de mari si comfortabile, fiecare cu cate o perna pe el. Sufrageria mai avea si doua canapele, una in fata celeilalte, iar in mijloc o masuta unde obisnuiam sa servim ceaiul cald iarna. Ferestrele erau si ele micute, insa acoperite cu un material de matase, crem, ce nu lasa lumina sa patrunda in camera. Televizorul era asezat pe undeva prin celalalt colt, pe o masa mai mare, langa acesta fiind o vaza goala, unde de mult nu mai fusese ceva pus in ea. Stiu doar ca acea vaza insemna mult pentru bunica noastra, era facuta din portelan si o primise de la bunicul acum mult timp.
Dupa ce am intampinat femeia ce ma crescuse, am luat toti trei masa vorbind despre cum ne-am intalnit. Bineinteles, nu am zis tot ce trebuia spus, caci daca aduceam aminte de Inaru, femeia cu parul cafeniu ce ne pregatise masa l-ar fi chemat si pe el aici. Atat ne-ar mai fi trebuit!
-Sunteti asa frumosi si bine claditi, ne spuse femeia, asezand farfuriile in fata noastra.
Aburii ieseau din mancarea gata pregatita, eu si Matsuro, gustandu-o imediat. Ca de fiecare data meniului bunicii nu ii mai trebuia nimic, era perfect modul in care gatea.
-Gatesti la fel de bine ca atunci, i-am adresat, afisandu-se un zambet micut pe chipul bland al acesteia.
Dupa ceva timp, doamna in varsta ne spuse ca va trebui sa plece pana la o vecina ce trebuia sa ii dea aluat pentru gogosi, caci avea de gand sa ne gateasca cateva in seara asta. Aceasta doar ne ruga sa strangem noi masa, asa ca dupa ce am mancat, eu m-am apucat sa spal vasele, iar satenul sa aranjeze scaunele.
-Matsuro, du-te in camera, termin eu, i-am spus, nevenind a-mi lasa fratele sa munceasca aici, mai ales ca era pentru prima data, in fond, eu eram mai mare, deci eu faceam lucrurile mai grele, daca se puteau numi asa.
Acesta aproba, apoi se duse in sufragerie, fara a mai auzi ceva de el. De abia asteptam ca bunica sa se intoarca si sa o ajut la facut gogosi, caci si ele, la fel ca cealalta mancare, ieseau perfect.
Continuam a spala vasele, gandurile mele zburandu-mi in alte locuri, oriunde, numai la spalat nu. In fata ochilor imi aparu trupul satenului intins pe acelas pat ca cel din camera noastra, insa baiatul era complet gol. Am inghitit in sec, apoi mi-am dus o mana spre frunte, masand-o usor. De ce imi treceau toate alea prin minte? Nu trebuia sa ma gandesc la asa ceva.
Gandurile mi-au fost spulberate de un zgomot asurzitor ce veni din sufragerie, urmat de un geamat ce parea a fi al micutului meu frate. Am lasta totul in bucatarie asa cum era, grabindu-ma in marea incapere. Matsuro era asezat pe podea, impreuna cu cioburile unui obiect stralucitor. Mainile sale erau patate pe alocuri cu sange, iar chipul satenului era umezit de cateva lacrimi. Fata lui parea asa trista si incerca din rasputeri sa se abtina din nu a urla, probabil din cauza durerii. M-am apropiat de el, abia atunci realizand ca ceea ce se sparsese era chiar vaza de portelan de langa televizor. Ce mai conta daca era sparta cand stiam ca micutul meu frate suferea? Ii puteam observa pe chip modul in care era cuprins de acea durere. M-am asezat langa el, observand cum incepuse a-si linge acel lichid vascos si rosu de pe maini.
Cum ma puteam gandi in acest moment la lucruri asa perverse? Pustiul asta pur si simplu ma omora, la propriu.
Vazand cum incerca sa stranga cioburile, l-am oprit.
-Nu, o sa te ranesti si mai mult! l-am atentionat, prinzandu-i mana si indepartand-o de bucatile de pe jos.
M-am ridicat si am inceput sa le strang cu grija, punandu-le rapid intr-o punga. Cand terminasem nu aveam nici macar o zgarietura, caci am stiut cum sa le adun.
-Ah, acum sa gasim bandajul. Mai rezista putin, i-am zis, incercand sa il calmez pentru ca ii auzeam uneori usoare gemete din cauza durerii si usturimii.
Am luat tifonul dintr-un dulapior din baie, impreuna cu o sticluta cu spirt, caci altceva nu am gasit. M-am apropiat de el si am inceput a-i curata ranile. Imi venea sa ii spun sa taca, sa nu mai tipe in halul ala, pentru ca simteam cum umflatura din pantaloni se face din ce in ca mai mare.
Dupa ce i-am bandajat bratul stang si am pus spirt pe cateva rani mici, l-am asigurat ca totul e in regula. Am oftat de cateva ori, dupa care Matsuro imi multumi, apoi ma intreba din nou ce am patit, insa nici de data asta nu i-am spus adevaratul motiv.
Dupa ce am mancat si gogosile facute de bunica, ne-am putut odihni pe canapeaua din sufragerie, privind la televizor. Am inceput sa vorbim despre lucrurile facute de noi in ultimul timp, si despre cum Matsuro incheiase acest an cu rezultate foarte bune. Bunica il felicita, apoi, am decis amandoi sa ii spunem motivul pentru care satenul era bandajat. La inceput a parut putin suparata, insa nu ne-a certat, eram baieti mari, cum spunea ea.
Odata cu venirea serii, ne arata camera in care aveam sa dormim. Semana foarte mult cu cea din apartamentul meu, numai ca aceasta, in loc sa aibe doua paturi, avea unul singur, de doua personae. Eu am fost foarte multumit de acest lucru, pe cand Matsuro, parea putin morocanos.
-Noapte buna, ne sopti femeia in varsta, apoi ne lasa singuri in camera.
Ne-am imbracat amandoi in pijamale apoi ne-am ascuns trupurile sub patura moale.
-Te mai doare?
-Nu, chiar deloc, imi raspunse fericit, scotand bratul cu mana ranita afara. Nu credeam ca o sa imi treaca asa repede, imi adresa, apoi imi oferi un sarut scurt pe obraz, probabil in semn de multumire.
-E din cauza spirtului, i-am zis, facand referire la rana se ce vindecase foarte repede.
Isi dadu bandajul jos, chiar daca l-am atentionat ca o sa il suture putin la inceput. Imi spuse ca ura ranile de genul ala, la fel si bandajele, si ca oricum nu m-ar fi ascultat daca nu il lasam sa il dea jos, asa ca nu am avut de ales.
S-a asezat la loc langa mine, stand pe o parte, cu mana sub cap, privindu-ma.
-Kiru, stiu ca am tot adus aminte de asta, dar am impresia ca imi ascunzi ceva. Ce am facut? Ce s-a intamplat?
Vocea lui incepea a ma speria, mai ales ca isi daduse seama ca eu chiar ii ascundeam ceva. Nu voiam sa il mint, sa ma creada un mincinos, asa ca am decis sa ii spun si sa risc daca avea sa se supere pe mine.
-Uite, stiu ca suna ciudat, dar ti-am mai spus ca ma abtin cu greu din a te atinge. Pur si simplu simt cum incetul cu incetul scutul de pe tine crapa, iar eu sunt gata sa izbucnesc.
Doream sa ii vad chipul, sa vad daca e speriat sau ma privea normal, dar intunericul din camera nu tinea cu mine.
-Nu inteleg
-Ce anume nu intelegi?
-Nu inteleg de ce te abtii. De ce nu faci tot ce iti trece prin minte in acel moment?
-Matsuro, nu cred ca gandesti ce zici, am oftat, dorind sa ii explic ca ma abtineam cu un motiv anume. Nu vreau sa suferi, caci o sa doara, nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca asa e normal.
-Nu o sa doara, ma contrazise, ramanand oarecum socat cu acel ton cu care imi vorbea, parea foarte sigur pe el.
-Dar Matsuro
-Sunt obisnuit cu durerea, in plus, si eu vreau, sopti, imaginandu-mi cum se inrosise la fata, caci chipul ii ardea foarte tare.
La auzul acelei replici parca inima crescuse in mine, si totusi ma convinsese, nu ii puteam oferi atata placere, mai ales in locul unde ne aflam.
Imi prinse mana, apoi mi-o saruta usor, urcandu-se deasupra mea dintr-o singura miscare. Ma uimise de-a dreptul si nu ii intelegeam reactiile, insa o data ce ajunse peste mine, am dat negativ din cap.
-Cel ce e deasupra domina, iar eu pe tine, pusti neatent, nu te-as vedea facand asta!
Dupa terminarea acelei fraze l-am prins de ambele brate si ne-am rostogolit, astfel incat eu am ajuns deasupra lui. Ii puteam vedea doar stralucirea ochilor, nimic mai mult. In acel moment as fi vrut mai multa lumina, sa ii vad acel chip de inger, acele buze subtiri si dulci. Totusi, daca nu le puteam vedea, le puteam gusta.
Mi-am lipit trupul de al sau, muscandu-l scurt de lobul urechii si soptindu-i :
-Esti sigur de asta?
-Sunt sigur! raspunse calm, si totusi ii simteam bataile inimii ajungand pana la cele din pieptul meu.
Multumesc mult pentru comentarii Voi vorbi din perspectiva lui Kiru de data asta. Capitolul este mult mai lung decat celelalte si yaoi-ul va veni imediat Sper ca o sa va placa capitolul asta ^^
Ah, inca ceva, voi fi plecata pana incepe scoala la tara, si acolo nu am net -.- Sorry guys T^T
~Capitolul 19 Cioburi, la plural~
Trupul ii era intins pe suprafata moale a patului, nu doream sa il trezesc, si totusi i-as fi oferit o multime de sarutari mici pentru a nu-i strica somnul. Dormea ca un print pe patul acoperit cu cearsafurile de matase. Era aproape ora pranzului iar eu nu stiam cum sa imi trezesc fratele ce dormea ca un inger.
M-am asezat langa patul sau, stand jos pe podeaua incomoda. Nu am facut nicio miscare brusca pentru a-l speria, ci doar mi-am trecut usor mana prin bretonul sau lung. Era vremea sa mergem la bunici iar el nu era gata, fata de mine, care ma si imbracasem, el dormea bustean.
Miscarile mele il facura sa se intoarca pe o parte si nimic mai mult. Am oftat, nestiind in ce mod ar trebui sa trezesc un copil ca el. Ca sa ii pot zari chipul m-am ridicat in picioare si mi-am sprijinit mana pe pat, lasand usor greutatea corpului meu sprijinita in ea. Mi-am lasat capul pe o parte, astfel incat sa ajung mult mai aproape de chipul sau.
Eram atat de aproape unul de altul, incat probabil mi-a simtit respiratia calda si s-a trezit, caci in secunda urmatoare i-am vazut pleoapele miscandu-se.
Isi deschise rapid ochii, ca si cum era speriat, insa nu avea de ce. Ma privi surprins, apoi se uita spre buzele mele, observandu-i chipul ce se aprinsese dintr-o data : era rosu.
-Buna dimineata, am rostit calm, dandu-i de inteles ca nu facusem nimic inainte de a se trezi, ci doar ma apropiasem de el.
Am revenil la pozitia normala pentru a nu ne lovi cap in cap, acesta ridicandu-se in sezut si privind buimac in jur.
Cred ca era nevoie sa ii reamintesc unde trebuia sa mergem, caci parea ca nu avea nicio idee.
-De ce esti imbracat? ma intreba pe un ton caraghios, imediat venindu-mi a rade. Era asa dragalas incat as fi sarit pe el si l-as fi mancat ca pe un fursec, insa gandurile nu trebuiau sa imi fuga mai departe, caci n-as fi vrut sa il pierd. Cu siguranta s-ar fi suparat daca incepeam sa il ating intr-un mod mai, cum ar spune el, ciudat. Am oftat scurt, acesta atingandu-mi obrazul cald cu podul palmei sale cand imi observa gestul.
-S-a intamplat ceva? mormai, apoi sari din pat ca o pisica, frecandu-si ochii cu palmele.
Am dat negativ din cap, apoi i-am spus sa se pregateasca caci era aproape ora douasprezece si trebuia sa mergem la bunica. Imediat ce a auzit aceste fraze disparu de langa mine ca un fulger, ducandu-se in baie si pregatindu-se pentru micuta calatorie. O puteam numi o excursie, caci bunica noastra statea pe undeva prin zona muntilor, deci ii puteam explora si pe aceia.
Micutul meu frate nu statu prea mult sa se pregateasca, deci doar in jumatate de ora am fost gata de plecare. Am coborat dupa ce ne-am asigurat ca totul era in regula in apartament, mergand spre parcare. Odata intrati in masina am mers spre drumul corect pana am ajuns la casa bunicii.
Era la fel cum o stiam eu, chiar daca trecuse destul timp de cand nu mai calcasem piciorul pe acest pamant. O casuta mica si un peisaj montan se derulau in fata noastra. Era aer curat, iar norii incercau sa ascunda varfurile inalte si timide ale muntilor. Casa bunicii nu era singura de acolo, deci, langa ea, mai erau o multime de cabane, unele mai mici, altele mai mari.
Nu era o locuinta foarte mare, iar la exterior nu arata cine stie ce, insa la interior, in sufragerie, semineul mare isi facu aparitia in coltul camerei, avand in fata lui doua fotolii destul de mari si comfortabile, fiecare cu cate o perna pe el. Sufrageria mai avea si doua canapele, una in fata celeilalte, iar in mijloc o masuta unde obisnuiam sa servim ceaiul cald iarna. Ferestrele erau si ele micute, insa acoperite cu un material de matase, crem, ce nu lasa lumina sa patrunda in camera. Televizorul era asezat pe undeva prin celalalt colt, pe o masa mai mare, langa acesta fiind o vaza goala, unde de mult nu mai fusese ceva pus in ea. Stiu doar ca acea vaza insemna mult pentru bunica noastra, era facuta din portelan si o primise de la bunicul acum mult timp.
Dupa ce am intampinat femeia ce ma crescuse, am luat toti trei masa vorbind despre cum ne-am intalnit. Bineinteles, nu am zis tot ce trebuia spus, caci daca aduceam aminte de Inaru, femeia cu parul cafeniu ce ne pregatise masa l-ar fi chemat si pe el aici. Atat ne-ar mai fi trebuit!
-Sunteti asa frumosi si bine claditi, ne spuse femeia, asezand farfuriile in fata noastra.
Aburii ieseau din mancarea gata pregatita, eu si Matsuro, gustandu-o imediat. Ca de fiecare data meniului bunicii nu ii mai trebuia nimic, era perfect modul in care gatea.
-Gatesti la fel de bine ca atunci, i-am adresat, afisandu-se un zambet micut pe chipul bland al acesteia.
Dupa ceva timp, doamna in varsta ne spuse ca va trebui sa plece pana la o vecina ce trebuia sa ii dea aluat pentru gogosi, caci avea de gand sa ne gateasca cateva in seara asta. Aceasta doar ne ruga sa strangem noi masa, asa ca dupa ce am mancat, eu m-am apucat sa spal vasele, iar satenul sa aranjeze scaunele.
-Matsuro, du-te in camera, termin eu, i-am spus, nevenind a-mi lasa fratele sa munceasca aici, mai ales ca era pentru prima data, in fond, eu eram mai mare, deci eu faceam lucrurile mai grele, daca se puteau numi asa.
Acesta aproba, apoi se duse in sufragerie, fara a mai auzi ceva de el. De abia asteptam ca bunica sa se intoarca si sa o ajut la facut gogosi, caci si ele, la fel ca cealalta mancare, ieseau perfect.
Continuam a spala vasele, gandurile mele zburandu-mi in alte locuri, oriunde, numai la spalat nu. In fata ochilor imi aparu trupul satenului intins pe acelas pat ca cel din camera noastra, insa baiatul era complet gol. Am inghitit in sec, apoi mi-am dus o mana spre frunte, masand-o usor. De ce imi treceau toate alea prin minte? Nu trebuia sa ma gandesc la asa ceva.
Gandurile mi-au fost spulberate de un zgomot asurzitor ce veni din sufragerie, urmat de un geamat ce parea a fi al micutului meu frate. Am lasta totul in bucatarie asa cum era, grabindu-ma in marea incapere. Matsuro era asezat pe podea, impreuna cu cioburile unui obiect stralucitor. Mainile sale erau patate pe alocuri cu sange, iar chipul satenului era umezit de cateva lacrimi. Fata lui parea asa trista si incerca din rasputeri sa se abtina din nu a urla, probabil din cauza durerii. M-am apropiat de el, abia atunci realizand ca ceea ce se sparsese era chiar vaza de portelan de langa televizor. Ce mai conta daca era sparta cand stiam ca micutul meu frate suferea? Ii puteam observa pe chip modul in care era cuprins de acea durere. M-am asezat langa el, observand cum incepuse a-si linge acel lichid vascos si rosu de pe maini.
Cum ma puteam gandi in acest moment la lucruri asa perverse? Pustiul asta pur si simplu ma omora, la propriu.
Vazand cum incerca sa stranga cioburile, l-am oprit.
-Nu, o sa te ranesti si mai mult! l-am atentionat, prinzandu-i mana si indepartand-o de bucatile de pe jos.
M-am ridicat si am inceput sa le strang cu grija, punandu-le rapid intr-o punga. Cand terminasem nu aveam nici macar o zgarietura, caci am stiut cum sa le adun.
-Ah, acum sa gasim bandajul. Mai rezista putin, i-am zis, incercand sa il calmez pentru ca ii auzeam uneori usoare gemete din cauza durerii si usturimii.
Am luat tifonul dintr-un dulapior din baie, impreuna cu o sticluta cu spirt, caci altceva nu am gasit. M-am apropiat de el si am inceput a-i curata ranile. Imi venea sa ii spun sa taca, sa nu mai tipe in halul ala, pentru ca simteam cum umflatura din pantaloni se face din ce in ca mai mare.
Dupa ce i-am bandajat bratul stang si am pus spirt pe cateva rani mici, l-am asigurat ca totul e in regula. Am oftat de cateva ori, dupa care Matsuro imi multumi, apoi ma intreba din nou ce am patit, insa nici de data asta nu i-am spus adevaratul motiv.
Dupa ce am mancat si gogosile facute de bunica, ne-am putut odihni pe canapeaua din sufragerie, privind la televizor. Am inceput sa vorbim despre lucrurile facute de noi in ultimul timp, si despre cum Matsuro incheiase acest an cu rezultate foarte bune. Bunica il felicita, apoi, am decis amandoi sa ii spunem motivul pentru care satenul era bandajat. La inceput a parut putin suparata, insa nu ne-a certat, eram baieti mari, cum spunea ea.
Odata cu venirea serii, ne arata camera in care aveam sa dormim. Semana foarte mult cu cea din apartamentul meu, numai ca aceasta, in loc sa aibe doua paturi, avea unul singur, de doua personae. Eu am fost foarte multumit de acest lucru, pe cand Matsuro, parea putin morocanos.
-Noapte buna, ne sopti femeia in varsta, apoi ne lasa singuri in camera.
Ne-am imbracat amandoi in pijamale apoi ne-am ascuns trupurile sub patura moale.
-Te mai doare?
-Nu, chiar deloc, imi raspunse fericit, scotand bratul cu mana ranita afara. Nu credeam ca o sa imi treaca asa repede, imi adresa, apoi imi oferi un sarut scurt pe obraz, probabil in semn de multumire.
-E din cauza spirtului, i-am zis, facand referire la rana se ce vindecase foarte repede.
Isi dadu bandajul jos, chiar daca l-am atentionat ca o sa il suture putin la inceput. Imi spuse ca ura ranile de genul ala, la fel si bandajele, si ca oricum nu m-ar fi ascultat daca nu il lasam sa il dea jos, asa ca nu am avut de ales.
S-a asezat la loc langa mine, stand pe o parte, cu mana sub cap, privindu-ma.
-Kiru, stiu ca am tot adus aminte de asta, dar am impresia ca imi ascunzi ceva. Ce am facut? Ce s-a intamplat?
Vocea lui incepea a ma speria, mai ales ca isi daduse seama ca eu chiar ii ascundeam ceva. Nu voiam sa il mint, sa ma creada un mincinos, asa ca am decis sa ii spun si sa risc daca avea sa se supere pe mine.
-Uite, stiu ca suna ciudat, dar ti-am mai spus ca ma abtin cu greu din a te atinge. Pur si simplu simt cum incetul cu incetul scutul de pe tine crapa, iar eu sunt gata sa izbucnesc.
Doream sa ii vad chipul, sa vad daca e speriat sau ma privea normal, dar intunericul din camera nu tinea cu mine.
-Nu inteleg
-Ce anume nu intelegi?
-Nu inteleg de ce te abtii. De ce nu faci tot ce iti trece prin minte in acel moment?
-Matsuro, nu cred ca gandesti ce zici, am oftat, dorind sa ii explic ca ma abtineam cu un motiv anume. Nu vreau sa suferi, caci o sa doara, nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca asa e normal.
-Nu o sa doara, ma contrazise, ramanand oarecum socat cu acel ton cu care imi vorbea, parea foarte sigur pe el.
-Dar Matsuro
-Sunt obisnuit cu durerea, in plus, si eu vreau, sopti, imaginandu-mi cum se inrosise la fata, caci chipul ii ardea foarte tare.
La auzul acelei replici parca inima crescuse in mine, si totusi ma convinsese, nu ii puteam oferi atata placere, mai ales in locul unde ne aflam.
Imi prinse mana, apoi mi-o saruta usor, urcandu-se deasupra mea dintr-o singura miscare. Ma uimise de-a dreptul si nu ii intelegeam reactiile, insa o data ce ajunse peste mine, am dat negativ din cap.
-Cel ce e deasupra domina, iar eu pe tine, pusti neatent, nu te-as vedea facand asta!
Dupa terminarea acelei fraze l-am prins de ambele brate si ne-am rostogolit, astfel incat eu am ajuns deasupra lui. Ii puteam vedea doar stralucirea ochilor, nimic mai mult. In acel moment as fi vrut mai multa lumina, sa ii vad acel chip de inger, acele buze subtiri si dulci. Totusi, daca nu le puteam vedea, le puteam gusta.
Mi-am lipit trupul de al sau, muscandu-l scurt de lobul urechii si soptindu-i :
-Esti sigur de asta?
-Sunt sigur! raspunse calm, si totusi ii simteam bataile inimii ajungand pana la cele din pieptul meu.
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)