Fetelor, multumesc pentru comentarii ^^ Sunt asa happy ca imi citeste cineva ficul 
So... here's teh next 
~Capitolul 15 Naivitatea~
Vocea lui imi facea ca trupul meu sa imi tremure din toate incheieturile. In acel moment nici numele nu cred ca mi-l mai stiam. Din nou siroaie de lacrimi pornira din ochii mei, incepand sa imi ude chipul palid.
-Te rog, Inaru, lasa-ma sa plec ! am spus cu jumatate de gura, caci ramaneam din ce in ce mai mult fara aer.
Din spatele brunetului, pe trepte, puteam observa o silueta ce-si tara trupul excitat, in jos, pana ce ajunse langa cel din fata mea. Isi lasa capul spre el si ii inconjura gatul cu ambele maini, privindu-ma printre suvitele blonde de par. Da, era chiar Damian, probabil incercand sa imi faca in ciuda ca Inaru era al lui si nu al meu. Simteam gelozie, cu adevarat simteam, insa daca stateam mai bine sa ma gandesc, la ce imi facuse Inaru, chiar nu meritau ca aceste sentimente sa existe. Isi lipi buzele de gatul lui si incepu sa il sarute violent, din acea cauza brunetul scotand si niste gemete.
Chiar nu doream sa particip la astfel de scene, mai ales acum cand eram distrus. Damian ma privea cu dispret si totusi cu superioritate atunci cand ii intoarse capul verisorului meu dintr-o miscare si isi introduce rapid limba in gura, miscand-o ce multa agitatie. Mi-am intors capul intr-o parte la vederea acelui gest, si mai exact spre usa. Nu era departe de mine, as fi putut iesi oricand, mai ales cand cei doi nu erau atenti, dar nu-mi venea sa plec fara lucrurile mele. Am dat sa ma ridic de pe fotoliu, insa la cat de mult am stat sa ma gandesc daca o voi face sau nu, acestia terminasera deja sarutul.
Brunetul ii facu semn lui Damian sa urce inapoi in camera, de parca acum urma o discutie ceva mai ciudata. Privirea si gesturile lui Inaru ma speriau, mai ales atunci cand ma impinse si am reusit sa cad inapoi cu spatele de suprafata tare a fotoliului.
-Esti un nenorocit. Nu ma poti tine aici ca un caine, am spus ca vreau sa plec.
Se ridica in picioare, caci se lasase in genunchi atunci cand pur si simplu se linsese cu blondul, caci alta expresie mai buna nu as fi putut gasi. Facu cativa pasi inapoi incat sa ma poata cuprinde in intreaga arie vizuala.
-Nu cred ca-ti doresti sa pleci fara sa stii tot adevarul. Uite, prostutule, stiam ca asa se va intampla si am pregatit dinainte terenul. Ti-am zis, esti foarte naiv ca ai venit aici si ca nu ai avut grija de frati-tu, imi ranji acesta, atat de malefic pentru ca atunci cand a adus aminte de Kiru am tresarit brusc.
Nu am inteles exact la ce s-a referit, insa sigur nu era ceva de bine. Am vrut sa il intreb despre ce e vorba, dar a vorbit fara a-i mai adresa vreo intrebare.
-Presupun ca ti-a vorbit despre mine, si cred ca stii cu ce ma ocup. Stai calm, nu am incercat sa te droghez pana acum.
Isi aseza mainile incrucisate la piept, privindu-ma cu un aer de superioritate. Chiar ma simteam inferior, mai ales ca ma privea de sus, iar eu, dupa ce ca eram scund, mai stateam si pe fotoliul ala incomod. Am inghitit in sec, parca timpul de la o replica la alta trecea foarte greu. Avea dreptate, Kiru imi povestise chiar cu cateva zile in urma despre "meseria" lui Inaru, adica traficul de droguri.
-Nu cred ca mai are rost sa te duci acasa, pentru ca oricum nu va mai fi nimeni acolo.
-Ce? am tresarit la auzul acelor cuvinte, inima parca sarindu-mi din piept si stand acolo, fara a se mai misca.
-Cum ai auzit, am pregatit deja terenul.
Trase rapid un scaun si se aseza pe el, in fata mea, insa avand aceeasi pozitie, cu mainile la piept. Incepu a rade atunci cand probabil imi vazu chipul asa speriat.
-Nenorocitule, ce i-ai facut?
Am injurat cate ceva, imediat ce am inceput a ridica tonul la el. Am sarit de pe fotoliu insa ma avertiza ca nu-mi va spune nimic in plus daca nu voi sta calm. Il cunosteam bine si nu suporta galagia, oricat de nervos ar fi fost.
Ma rodea curiozitatea sa aflu ce s-a intamplat asa ca am facut ce mi-a spus. Isi intinse mana spre mine, nefiindu-i deloc greu la cat de aproape isi pusese scaunul de fotoliu. Degetele sale mari imi atingeau pometii incalziti de la atatea lacrimi sarate ce ii umezisera.
-Kiru nu se va mai intoarce. A fost baiat rau ca si tine si nu m-a ascultat cand i-am spus sa nu mai incerce sa mi te fure. Pentru ca tu esti doar al meu si oricine ar incerca sa te ia, are de aface cu mine.
Incepu a-mi mangaia obrazul pentru a ma calma, insa simteam mai multe tensiune ca inainte.
-Ce i-ai facut? se auzi vocea mea tremurata, urmata de cateva oftaturi si suspine. Imi tineam lacrimile acolo unde le era locul, fara a le da drumul.
-Eu? Nimic, zise ironic, apoi isi lasa chipul spre urechea mea, trecandu-si limba peste pavilionul acesteia. Cel mai probabil e la spital, sopti, muscand usor de lob.
Am tresarit din nou, simtind cum bataile inimii accelereaza. Nu stiam sigur din ce motiv ramasesem fara aer pentru ceva timp. Ori din cauza vestii data de Inaru, ori din cauza gesturilor sale ce incepeau a ma excita, mai ales ca urechea, as putea spune, era punctual meu erogen.
-Cum adica la spital?
Mi-am dat capul intr-o parte si mi-am acoperit locul atins de el cu limba, pentru a nu se mai repeta.
-Baietii mei nu au mila cand vine vorba sa le dau un ordin.
Vorbea asa de calm de parca totul era ca intr-o poveste, o poveste urata, sau un vis, mai bine spus un cosmar. Chipul ce de mult se putea asemana cu un inger, parul saten si ochii de acel caprui foarte deschis se stersesera intr-u totul. Lacrimile si starile din acel moment ma deprimau, mai ales ca blondul, Kiru, era singura persoana in care mai aveam incredere.
Nu intelegeam de ce inca stateam in casa asta si nu faceam ceva, cum ar fi sa plec. L-am impins pe brunet din fata mea si m-am ridicat in picioare, dandu-i o palma peste fata. L-am privit dezgustat apoi m-am grabit sa ajung spre usa si am iesit afara. Totul luase o intorsatura proasta, pana si vremea se schimbase din prost in si mai prost. Un vant puternic navalea afara, neputand sa imi tin suvitele de par locului, acestea zburand rebele prin toate partile.
Ma simteam mult mai bine stiind ca reusisem sa ii dau o palma dupa toata discutia ce am avut-o. Acum ma indreptam spre spital, bineinteles pentru a-mi cauta fratele.
Am ajuns repede, si odata intrat pe poarta spitalului mi-am dres vocea, apoi am oprit o asistenta si am intrebat de Kiru Tamasu, insa doamna imbracata in halatul alb isi ceru scuze si ma lasa fara vreun raspuns pentru ca se grabea. Am inaintat in cladirea inalta si am vorbit cu alte doua asistente ce nu pareau a sti cine este acel Kiru.
Am oftat caci trebuia din nou sa fac toata treaba singur. Am urcat la etajul unu, pentru ca la celelalte etaje nu avea ce cauta un om in starea lui Kiru, fiecare etaj avand propriile cazuri de boala.
De data asta nu am mai tinut cont ca ma aflu in aceasta cladire cu tot felul de oameni bolnavi, miros urat si aspect dezgustator, tot ce voiam era sa il gasesc pe blond.
Am cautat in toate saloanele insa niciun chip nu-mi era cunoscut. Incepeam sa imi pierd speranta, dar nu m-am dat batut. Stiam ca se afla aici, intins pe patul acela alb, in cel mai bun caz.
Am coborat treptele iarasi spre parter si am verificat si acolo saloanele, poate totusi ma inselasem. Pot spune ca mi-a luat o ora sa il caut pe Kiru, insa nici atunci nu l-am gasit. Speranta disparuse intr-u totul. Nu stiam ce sa fac, doream sa fiu optimist si sa cred ca e bine, dar nu era de gasit. M-am asezat pe una din treptele spitalului, parca nedorind sa mai plec de aici pana nu aveam de gand sa il gasesc. Nu credeam ca voi spune asta, dar aveam de gand sa dorm acolo pana ce aflam ca fratele meu este bine. Lacrimile incepura iarasi a-mi umezi chipul palid, eram distrus. Nu mai stiam ce inseamna fericire si nu stiam cum arata o persoana ce tinea mult la tine. Ma simteam cu totul intr-o alta lume, atat trupul, cat si sufletul meu ce acum tinea atata ura pentru Inaru.
-Ce faci aici? Am auzit slab o voce ragusita de femeie.
-Astept pe cineva, am murmurat, stergandu-mi cu podul palmelor lacrimile.
-Pleaca! S-a terminat programul de vizita, ma izgoni aceasta, conformandu-ma imediat.
Ajunsesem in mijlocul strazii, asteptand parca o masina sa vina si sa ma calce, caci daca Kiru nu era la spital, in Rai sigur ajunsese, acolo unde il voi urma si eu.
So... here's teh next ~Capitolul 15 Naivitatea~
Vocea lui imi facea ca trupul meu sa imi tremure din toate incheieturile. In acel moment nici numele nu cred ca mi-l mai stiam. Din nou siroaie de lacrimi pornira din ochii mei, incepand sa imi ude chipul palid.
-Te rog, Inaru, lasa-ma sa plec ! am spus cu jumatate de gura, caci ramaneam din ce in ce mai mult fara aer.
Din spatele brunetului, pe trepte, puteam observa o silueta ce-si tara trupul excitat, in jos, pana ce ajunse langa cel din fata mea. Isi lasa capul spre el si ii inconjura gatul cu ambele maini, privindu-ma printre suvitele blonde de par. Da, era chiar Damian, probabil incercand sa imi faca in ciuda ca Inaru era al lui si nu al meu. Simteam gelozie, cu adevarat simteam, insa daca stateam mai bine sa ma gandesc, la ce imi facuse Inaru, chiar nu meritau ca aceste sentimente sa existe. Isi lipi buzele de gatul lui si incepu sa il sarute violent, din acea cauza brunetul scotand si niste gemete.
Chiar nu doream sa particip la astfel de scene, mai ales acum cand eram distrus. Damian ma privea cu dispret si totusi cu superioritate atunci cand ii intoarse capul verisorului meu dintr-o miscare si isi introduce rapid limba in gura, miscand-o ce multa agitatie. Mi-am intors capul intr-o parte la vederea acelui gest, si mai exact spre usa. Nu era departe de mine, as fi putut iesi oricand, mai ales cand cei doi nu erau atenti, dar nu-mi venea sa plec fara lucrurile mele. Am dat sa ma ridic de pe fotoliu, insa la cat de mult am stat sa ma gandesc daca o voi face sau nu, acestia terminasera deja sarutul.
Brunetul ii facu semn lui Damian sa urce inapoi in camera, de parca acum urma o discutie ceva mai ciudata. Privirea si gesturile lui Inaru ma speriau, mai ales atunci cand ma impinse si am reusit sa cad inapoi cu spatele de suprafata tare a fotoliului.
-Esti un nenorocit. Nu ma poti tine aici ca un caine, am spus ca vreau sa plec.
Se ridica in picioare, caci se lasase in genunchi atunci cand pur si simplu se linsese cu blondul, caci alta expresie mai buna nu as fi putut gasi. Facu cativa pasi inapoi incat sa ma poata cuprinde in intreaga arie vizuala.
-Nu cred ca-ti doresti sa pleci fara sa stii tot adevarul. Uite, prostutule, stiam ca asa se va intampla si am pregatit dinainte terenul. Ti-am zis, esti foarte naiv ca ai venit aici si ca nu ai avut grija de frati-tu, imi ranji acesta, atat de malefic pentru ca atunci cand a adus aminte de Kiru am tresarit brusc.
Nu am inteles exact la ce s-a referit, insa sigur nu era ceva de bine. Am vrut sa il intreb despre ce e vorba, dar a vorbit fara a-i mai adresa vreo intrebare.
-Presupun ca ti-a vorbit despre mine, si cred ca stii cu ce ma ocup. Stai calm, nu am incercat sa te droghez pana acum.
Isi aseza mainile incrucisate la piept, privindu-ma cu un aer de superioritate. Chiar ma simteam inferior, mai ales ca ma privea de sus, iar eu, dupa ce ca eram scund, mai stateam si pe fotoliul ala incomod. Am inghitit in sec, parca timpul de la o replica la alta trecea foarte greu. Avea dreptate, Kiru imi povestise chiar cu cateva zile in urma despre "meseria" lui Inaru, adica traficul de droguri.
-Nu cred ca mai are rost sa te duci acasa, pentru ca oricum nu va mai fi nimeni acolo.
-Ce? am tresarit la auzul acelor cuvinte, inima parca sarindu-mi din piept si stand acolo, fara a se mai misca.
-Cum ai auzit, am pregatit deja terenul.
Trase rapid un scaun si se aseza pe el, in fata mea, insa avand aceeasi pozitie, cu mainile la piept. Incepu a rade atunci cand probabil imi vazu chipul asa speriat.
-Nenorocitule, ce i-ai facut?
Am injurat cate ceva, imediat ce am inceput a ridica tonul la el. Am sarit de pe fotoliu insa ma avertiza ca nu-mi va spune nimic in plus daca nu voi sta calm. Il cunosteam bine si nu suporta galagia, oricat de nervos ar fi fost.
Ma rodea curiozitatea sa aflu ce s-a intamplat asa ca am facut ce mi-a spus. Isi intinse mana spre mine, nefiindu-i deloc greu la cat de aproape isi pusese scaunul de fotoliu. Degetele sale mari imi atingeau pometii incalziti de la atatea lacrimi sarate ce ii umezisera.
-Kiru nu se va mai intoarce. A fost baiat rau ca si tine si nu m-a ascultat cand i-am spus sa nu mai incerce sa mi te fure. Pentru ca tu esti doar al meu si oricine ar incerca sa te ia, are de aface cu mine.
Incepu a-mi mangaia obrazul pentru a ma calma, insa simteam mai multe tensiune ca inainte.
-Ce i-ai facut? se auzi vocea mea tremurata, urmata de cateva oftaturi si suspine. Imi tineam lacrimile acolo unde le era locul, fara a le da drumul.
-Eu? Nimic, zise ironic, apoi isi lasa chipul spre urechea mea, trecandu-si limba peste pavilionul acesteia. Cel mai probabil e la spital, sopti, muscand usor de lob.
Am tresarit din nou, simtind cum bataile inimii accelereaza. Nu stiam sigur din ce motiv ramasesem fara aer pentru ceva timp. Ori din cauza vestii data de Inaru, ori din cauza gesturilor sale ce incepeau a ma excita, mai ales ca urechea, as putea spune, era punctual meu erogen.
-Cum adica la spital?
Mi-am dat capul intr-o parte si mi-am acoperit locul atins de el cu limba, pentru a nu se mai repeta.
-Baietii mei nu au mila cand vine vorba sa le dau un ordin.
Vorbea asa de calm de parca totul era ca intr-o poveste, o poveste urata, sau un vis, mai bine spus un cosmar. Chipul ce de mult se putea asemana cu un inger, parul saten si ochii de acel caprui foarte deschis se stersesera intr-u totul. Lacrimile si starile din acel moment ma deprimau, mai ales ca blondul, Kiru, era singura persoana in care mai aveam incredere.
Nu intelegeam de ce inca stateam in casa asta si nu faceam ceva, cum ar fi sa plec. L-am impins pe brunet din fata mea si m-am ridicat in picioare, dandu-i o palma peste fata. L-am privit dezgustat apoi m-am grabit sa ajung spre usa si am iesit afara. Totul luase o intorsatura proasta, pana si vremea se schimbase din prost in si mai prost. Un vant puternic navalea afara, neputand sa imi tin suvitele de par locului, acestea zburand rebele prin toate partile.
Ma simteam mult mai bine stiind ca reusisem sa ii dau o palma dupa toata discutia ce am avut-o. Acum ma indreptam spre spital, bineinteles pentru a-mi cauta fratele.
Am ajuns repede, si odata intrat pe poarta spitalului mi-am dres vocea, apoi am oprit o asistenta si am intrebat de Kiru Tamasu, insa doamna imbracata in halatul alb isi ceru scuze si ma lasa fara vreun raspuns pentru ca se grabea. Am inaintat in cladirea inalta si am vorbit cu alte doua asistente ce nu pareau a sti cine este acel Kiru.
Am oftat caci trebuia din nou sa fac toata treaba singur. Am urcat la etajul unu, pentru ca la celelalte etaje nu avea ce cauta un om in starea lui Kiru, fiecare etaj avand propriile cazuri de boala.
De data asta nu am mai tinut cont ca ma aflu in aceasta cladire cu tot felul de oameni bolnavi, miros urat si aspect dezgustator, tot ce voiam era sa il gasesc pe blond.
Am cautat in toate saloanele insa niciun chip nu-mi era cunoscut. Incepeam sa imi pierd speranta, dar nu m-am dat batut. Stiam ca se afla aici, intins pe patul acela alb, in cel mai bun caz.
Am coborat treptele iarasi spre parter si am verificat si acolo saloanele, poate totusi ma inselasem. Pot spune ca mi-a luat o ora sa il caut pe Kiru, insa nici atunci nu l-am gasit. Speranta disparuse intr-u totul. Nu stiam ce sa fac, doream sa fiu optimist si sa cred ca e bine, dar nu era de gasit. M-am asezat pe una din treptele spitalului, parca nedorind sa mai plec de aici pana nu aveam de gand sa il gasesc. Nu credeam ca voi spune asta, dar aveam de gand sa dorm acolo pana ce aflam ca fratele meu este bine. Lacrimile incepura iarasi a-mi umezi chipul palid, eram distrus. Nu mai stiam ce inseamna fericire si nu stiam cum arata o persoana ce tinea mult la tine. Ma simteam cu totul intr-o alta lume, atat trupul, cat si sufletul meu ce acum tinea atata ura pentru Inaru.
-Ce faci aici? Am auzit slab o voce ragusita de femeie.
-Astept pe cineva, am murmurat, stergandu-mi cu podul palmelor lacrimile.
-Pleaca! S-a terminat programul de vizita, ma izgoni aceasta, conformandu-ma imediat.
Ajunsesem in mijlocul strazii, asteptand parca o masina sa vina si sa ma calce, caci daca Kiru nu era la spital, in Rai sigur ajunsese, acolo unde il voi urma si eu.
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)