Capitulare

[Beatrix LaVey]

M-am intors la voi cu un nou capitol! Lectura placuta si va multumesc pentru comentariile primite, va multumesc muuuult! ^:)^
Tsuuuk! :*

*

Timpul trecea din ce in ce mai rapid. Acum, aveam cincisprezece tablouri desenate si eram mandru de fiecare in parte. Surprinsesem cele mai frumoase peisaje si, printre ele, al saisprezecelea tablou: eu si Eric. Dormea in momentul in care l-am facut .Era o ipostaza romantica: el era adormit, rasucit pe pat, cu capul pe pieptul meu si cu mana ceva mai jos, in locul acela. Nu stiu din ce motiv, dar nu ma ascunsesem, nu mascasem acest lucru, desenand exact cum era. M-am desenat ulterior si pe mine. Ma obisnuisem sa-mi fac prorpiul trup si chip.
Tot ce mai ramasese era sa-l pictez pe panza si sa i-l dau. Speram sa ii placa la nebunie. Si, tot pictand la el, bineinteles, pe ascuns, il terminasem.
Trecusera doua luni aproape de la ultima data cand ma posedase. Refuzasem de atunci cu fiecare ocazie, invocand diferite motive. Parea ca nu se suparase, insa devenise ceva mai alarmat cand era in preajma mea.
- Esti suparat? Bolnav? intreba plin de ingrijorare si am suras binevoitor, luandu-l in brate si sarutandu-l apasat.
- Nimic din toate astea. Eric, stii... Am o surpriza pentru tine, am spus inchizandu-mi ochii. M-am ridicat pe varfuri si l-am sarutat pe buzele dulci, iar el nu se putuse abtine si dezvolta sarutul pana ce simtisem ca raman fara aer, fusesem nevoit sa ma retrag.
- Cel mai frumos cadou! spuse cu sinceritate, strangandu-ma la piept, insa eu am inceput sa rad. Era atat de comic, de copilaros, incat nu ma puteam abtine. L-am luat in brate si am inceput sa-l strang, in timp ce buzele mele ii studiau gatul, i-l muscau. Ii ascultam in tot acest timp gemetele incantate, neputandu-ma abtine. Ma intarisem in acel loc, dar nu am dat atentie.
I-am ordonat sa inchida ochii, iar el se conformase. Luasem apoi o bluza de pe pat, a mea, infasurandu-i-o in jurul ochilor.
- Stii ca ai un miros divin? intreba in soapta, incercand sa ma sarute, insa i-am pus mana peste buze. Nu vad nimic, unde ma duci?! intreba aproape exasperat. Eram tacut, asa imi placea sa fiu. Nu avea nevoiede prea mutle detalii. Incepuse sa ma urmeze ascultator, din cand in cand scotand cate un sunet. Caleb, ma duci la spanzuratoare? Acuzat de sodomie, Eric de Lioncourt este spanzurat! spuse razand, dar eu m-am crispat.
- Chiar esti un sodomit, am spus taios, iar el tacuse imediat. Intelesese ca ma deranjase si nu mai spusese nimic. Isi ceruse scuze dupa cateva minute, dar nu putea sterge o rana din suflet. Avea cateodata un talent aparte de a ma supara!
"S-o-d-o-m-i-t!" mi-am spus in minte, pe litere, parca vrand sa fixez in minte acest cuvant. Nu aveam idee de ce, dar ma duruse. Il simteam insa in interiorul meu din nou si incepusem sa tremur de placere. Continuasem insa sa merg, nevrand sa ma opresc.
In momentul in care ma oprisem, Eric intrase in mine. Am chicotit usor, apoi m-am intors in spatele lui si i-am dat jos esarfa de la ochi, aratandu-i "micutul" meu cadou, o panza cat fereastra de conac, putin mai scunda decat aceasta, insa la fel de lata. Pictata in detaliu, amandoi, in cea mai romantica ipostaza.
- Uau... spuse cu rasuflarea taiata. Nu-i venea sa creada, am inteles-o din prima. Caleb, esti un adevarat talent, iubirea mea! rostise si se intorsese spre mine. Am putut observa lacrimi in coltul ochilor sai. Se uita apoi in jos, in coltul drept, vazand data, inceputa in ziua in care ma avusese pentru ultima data. Surase trist si inteba: De atunci lucrezi la el?
Am dat din cap, fara niciun chef de a vorbi. M-am apropiat usor si i-am dat un sarut pe buzele pline, dulci, fara insa a-mi permite sa fac orice altceva. Nu stiu de ce, insa ma atinsese teribil cuvantul "sodomit", stiind ca eu ii fusesem tinta. Ma simteam aiurea, ma simteam rau, deznadajduit. Oftasem prelung si imii inchisesem ochii.
- Iti place? se auzi vocea mea oarecum suparata in acel moment si Eric spuse un "Da" trist. Incerca sa se apropie de mine, insa il respinsesem fara doar si poate. Se asezase in genunchi, lasandu-ma pe mine de-a dreptul perplex. Nu ma asteptam la un asemenea gest din partea lui, dar iata ca o facuse. Am zambit, insa era un zambet fortat.
- De ce te-am suparat, dragostea mea? intrebase cu lacrimi in ochi.
Nu-mi venea sa cred. El, Contele de Lioncourt, plangea, pentru ca eu, un amarat de pictor fara niciun ban, il respinsesem. Am suras din nou trist, facandu-i semn sa se ridice. Daduse negativ din cap si ridicasem din umeri la incapatanarea lui.
- De ce? "Sodomit", raspunsesem pe un ton blajin, insa foarte intepator. Esti un "sodomit", iar eu ti-am fost victima. Cuvantul m-a durut, am raspuns cu sinceritate. Nu stiu de ce am stat intaia oara, sa ma chinui in halul ala, Eric. Nu stiu de ce am stat nici a doua oara. A treia oara nu va mai exista. A fost o greseala tot ceea ce s-a intamplat. Ma condamn pentru faptul ca te-am lasat sa te indragostesti de mine. Cred ca ai facut-o, am spus intr- un final, oarecum nesigur pe vorbele mele. Poate te-ai indragostit, poate doar iti bati joc de mine, profitand de faptul ca am nevoie de banii pe aceste tablouri. Poate... Poate... am spus din nou, surazand cu tristete.
Lacrimile ii curgeau siroaie pe chipul acela la care tineam enorm. Nu intelegeam nici macar eu de ce eram asa de crud cu el. Imi doream sa nu se fi intamplat toate acele lucruri,d ar, in acelasi timp, nu-mi doream sa sterg nimic.
- Imi pare rau, Caleb, dar voisem sa sune ca o gluma. Si imi pare rau ca te-am... Te-am avut. A fost cel mai placut moment din viata mea. Cele mai placute momente, cand te sarutam si te atingeam. Tabloul asta, spuse, aratand spre panza frumos pictata, il voi tine ca fiind sfant. Ma intelegi? E sfant pentru mine. Stii, cand iubesti ceva, trebuie sa-i dai drumul. Iti dau drumul sa pleci, iubire, daca asta vrei. Iti voi plati in avans tablourile, sa te poti realiza. Imi pare atat de rau ca am facut atatea greseli. Nu regret insa ca tin la tine. Nu regret ca te iu...
Nu avusese insa timp sa continue, fiindca m-am lasat in genunchi, langa el, punandu-i stapanire pe buzele umede de lacrimi. Desi era mai mare ca mine, Eric era doar un copil. Era sensibil din punct de vedere al sufletului, pe cand eu eram doar fizic.
- Si eu... am spus in soapta. Si nu regret. Doar ca... Nu stiu ce e cu mine, imi cer iertare. Am spus lucruri dureroase, am... Am...
- Sss! spuse, pecetluindu-mi buzele cu un sarut lung.
Ma iertase. Eram fericit. Mi-am pus mainile in jurul gatului sau. Ii simteam inima batand nebuneste, la fel cum ii simteam si respiratia calda pe umarul meu. Imi dadu cateva sarutari.
"Ce rau sunt! El nu merita asa rautate, Caleb! De ce-l chinui?!" m-am intrebat pe mine insumi. Am suras trist in acel moment. Pacat ca eram asa de rautacios cateodata. Nici macar nu aveam vreun motiv anume. Mi-am ridicat ochii spre un colt al camerei, observand miscare.
Silueta lui Lucas iesi, aaruncandu-mi un suras.
- E... Eric... am spus in soapta, iar acesta se intoarse.
- Lucas, rostise calm.
"Ce dracului se intampla?!" m-am intrebat in mintea mea, socat. Era Lucas acolo?! Il vedea si el?!
Era o ceata cu totul densa in capul meu in acele momente. Nu stiam ce se intampla, cum sa reactionez.
- Il vezi, nu? intrebase Eric, iar eu inclinasem din cap. Si eu il vad...
Ramasesem socat de-a dreptul. Stiam amandoi ca Lucas era mort, insa amandoi il vedeam acolo. Silueta translucida a barbatului disparu prin usa. M-am ridicat, luandu-l pe Eric dupa mine, tianndu-l strnas de mana. L-am sarutat usor pe buzele calde, dulci, incercand sa iau putere de la el.
Nici eu nu stiam daac mi-era sau nu frica. Am intrat in acea camera, uitadu-ma de jur imprejur. Dar nu mai era. Disparuse.
- Uite! spusese Eric pe un ton calm.
Ma uitasem in acea directie, descoperind pe oglinda scrisul bunului meu prieten, Lucas: "Fiti fericiti!".
"El e aici... "