Capitulare

[Beatrix LaVey]

Multumesc pentru comentarii, fetele mele >:D<
Am venit :x


*

- Caleb, am treaba cu tine! sitrga bunica de jos. Eu, care ream la mansarda mea, m-am imbracat rapid intr-un capod gros si am coborat la ea. Ma intrebam ce vrea acum, eram curios. De obicei nu-mi cerea ajutorul decat daca era ceva foarte important, altfel nici nu se deranja ea sa ma cheme s-o ajut, trebuia s-o intreb eu si sa insist. Femeia asta ma iubea ca pe ochii din cap si ii eram recunoscator ca ma cresscuse.
- Da? am intrebat cascand, dupa care i-am urat un calduros '' Buna dimineata '' si am sarutat-o usor pe frutne. Mi-a zambit dulce si m-a sarutat la randul ei, apoi imi ura si ea '' Buna dimineata '' si, dandu-mi la o parte parul blond si ciufulit din ochi.
- Caleb, dragul meu, rosti femeia apoi, contele de Lioncourt doreste sa-i faci portretul lui si logodnicei sale.
Am ramas uimit in momentul in care am auzit acest lucru. Mai fusesem cautat de diferite persoane, insa niciodata de un conte, cu atat mai putin de unul asa de bine cunoscut. Chiar imi suradea ideea de a ajunge sa ii fac un portret, fiindca visam sa ajung departe cu talentul meu si eram constient ca, pentru asta, am nevoie de o persoana care sa ma ajute. Pana acum, acea persoana fusese Lucas. Acum insa trebuia sa caut alta persoana, si deja imi venise ideea de a ma imprieteni cu acest conte de Lioncourt, care imi imaginam a fi un batran care abia isi tarsie picioarele si s-a logodit cu o fata tanara si frumoasa, cum se intampla deseori in aceste timpuri.
- Cand asta? intreb trezit din visare si adresandu-i un zambet sincer bunicii mele scumpe, care avea sa ma ajute sa fac ceea ce imi doresc. Ma bucuram ca ma recomandase acestui om.
- Astazi te asteapta, dupa-amiaza. Iti va da el mai multe detalii cu privire la desenele pe care urma sa i le faci. Am sesizat imediat faptul ca a zis nu doar un tablou, ci mai multe. Am tacut din gura, continuand sa ascult ceea ce are de spus. N-a mai continuat insa, ci m-a imbratisat strans.
Dupa ce am mancat nitel, mi-am facut toaleta si apoi, imbracat frumos, subire, mi-am luat panza si culorile si am plecat catre rau, fiindca doream sa pictez peisajul acela ce ma fermecase de mult-mult timp. Era o apa limpede in care cerul albastru si plin de nori pufosi se oglindea. In jurul acestuia, pe maluri, se aflau salcii batrane care isi aplecau pletele lungi peste suprafata de oglinda. Unde raul se rotea, facand o curba interesanta, era un cires ale carui flori isi scuturasera petalele roz pe apa. Arata magnific, asta era ceea ce vreau sa desenez, plus ca in spate se vedea malul celalalt, fiindca raul se unea cu un altul, rezultand un singur brat din cele doua. Frumusetea peisajului ma acaparase acum mult timp.
Ajuns acolo, in locul in care eu si Lucas pierdeam timpul in trecut, am aranjat ustensilele si mi-am dat bluza jos, ramanand intr-o camasa subtire din cauza caldurii. Ma aflam la umbra si in apropierea apei, ceea ce facea sa fie ceva mai racoare, insa tot am facea sa-mi fie cald. In apropiere se afla un izvoras frumos de unde puteam bea apa. In ciuda faptului ca era doar primavara, caldura dogoritoare nu se lasa asteptata, aflandu-ne in luna mai. Am ramas uimit in momentul in care am vazut o umbra dupa o salcie, disparand, strecurandu-se printre celelalte salcii, apoi i-am pierdut urma.
Eram cat se poate de sigur ca acela nu e un om, ba chiar ii simteam prezenta lui Lucas, insa ceva mai departe de mine. Nu ma temeam, doar ca inima imi fusese cuprinsa de dor. Am vrut sa-l urmez, insa stiam ca nu aveam de ce sa o fac si poate l-as fi suparat si n-ar mai fi venit. Ma asteptam sa vorbim dupa ceva timp. Gandeam ca poate sunt nebun, sau daca nu sunt nebun, atunci aia chiar e fantoma lui Lucas. Nu incercam sa ma mint ca e totul bine, mai vazusem si cand eram mic persoane pe care ceilalti nu le vedeau. Bunicul meu ma obligase intr-o zi sa blochez viziunile acelor oameni nevazuti pentru ei si asa facusem pana in acel moment, cand il vazusem pe Lucas.
Am inceput sa fredonez o melodie, luand pensula si apa intr-un pahar vechi si incepand sa pictez ceea ce vedeam. Lucas era din ce in ce mai aproape si, cu fiecare pas pe care il facea spre mine, simteam si o adiere usoara. Pletele salciilor incepura sa se legene usor, iar vantul imi gadila pielea fina, jucandu-se in parul meu blond. Ochii mi-au cazut ceva mai tarziu pe soarele ce incepuse sa isi schimbe pozitia, sa coboare, dandu-mi de inteles ca se apropie ora patru, cand ma hotarasem sa ma duc.
Desenul il terminasem, spre norocul meu, fiindca eram iute de mana. Desigur, mai aveam de lucrat la el, insa culorile de ulei imi permiteau sa revin asupra lor, fiindca nu se uscau o buna perioada de timp. Fericit, mi-am strans lucrurile si am pornit catre locuinta contelui de Lioncourt, un conac impunator. Nu se afla departe de locul unde eram eu, asa ca am ajuns in mai putin de un sfert de ceas. Am intrat in curtea mare si plina de flori, lasandu-ma imbatat de mirosul incantator. Un servitor a aparut in fata mea, graind usor:
- Domnisorul Caleb? Eu am dat afirmativ din cap. Sunteti asteptat de contele de Lioncourt. Se afla in gradina din spate, imi spuse si ma conduse in acel loc. Am ramas cu gura cascata sa-l vad pe contele de Lioncourt: un tanar inalt, cam de douzeci si ceva de ani. Avea parul negru si lung, prins intr-o coada la baza gatului, ochii de un negru abisal si trupul bine sculptat. Puteam spune foarte clar ca asta chiar era un barbat foarte frumos.
- Buna ziua, spun incet, cu voce stinsa. Contele de Lioncourt era chair un barbat impunator. Se uita la mine, analizandu-ma parca. Imi zambi atent, dupa care imi raspunse la salut si, intinzandu-mi mana, imi spuse:
- Eu sunt Eric.
- Caleb, incantat, domnule Eric.
Auzind ceea ce am spus, contele se puse pe ras, dupa care, stergandu-si o lacrima din coltul ochiului, imi ceru sa-i spun simplu Eric, nu '' domnule '' sau '' conte '' sau mai stiu eu cum. Am inceput sa vorbim multe lucruri. Se interesa mult asupra vietii mele, insa oricum o cunostea pe bunica, asa ca stia oricum destule despre mine.
- Iti pot vedea desenele? ma intreba zambind, privind insistent asupra foilor mele.
- Ah, sunt doar schite, dom... Eric, dar da, sigur ca le poti vedea.
Contele zambi si ramase uimit cand vazu ce talent am la a desena. Ma felicita alegandu-si cuvintele atent, dupa care ma intreba:
- Pot vedea acea panza?
Am dat afirmativ din cap si i-am intins noul tablou pe care il pictam, inceput abia cu putin timp in urma. Se minuna si de data asta, dupa care imi ceru:
- Crezi ca mi-ai putea desena si mie asa minunatii?
- Sigur, spun incet, rosind in obraji datorita atator complimente pe care mi le tot facea. Spuneti-mi...
- Nu-mi vorbi protocolar, Caleb, te rog. Suntem tineri, nu trebuie sa facem asta, in ciuda faptului ca ne purtam respect.
- Bine, Eric. Deci, spune-mi cum ai vrea sa arate tabloul tau si al logodnicei? Spunand acestea, l-am fixat cu privirea, asteptand raspunsul sau. Un servitor se apropie de noi, cerandu-ne politioc sa intram in casa, fiindca se apropia furtuna. Abia acum mi-am dat seama cat de intunecat e cerul, iar noi, aflandu-ne la umbra unor copaci desi, nu realizasem asta.
Mi-am strans schitele si desenele si am pornit catre casa. Eric imi puse mana pe talie, indemnandu-ma sa intru, fiindca incercasem sa-i dau lui voie sa intre inainte, insa nu accepta. Ma conduse catre camera sa si le ordona servitorilor sa nu ne deranjeze, dupa care inchise usa si, deschizand usa de la balcon si iesind acolo.
- Lasa-ti desenele pe masa si alatura-mi-te, imi spuse usor si imi zambi.
I-am zambit si eu si am iesit in balcon, privind cerul cenusiu acum. Eric expira aerul si spuse:
- In curand aerul se va racori... Se intoarse in acel moment spre mine si adauga cu zambetul pe buze: Ar trebui sa ne cunoastem mai bine! imi spuse si isi puse mana pe umarul meu.