23-07-2012, 12:10 AM
Epilog
Ascultam plictisit ultimul curs, rugandu-ma sa treaca mai repede timpul pentru a putea pleca...Cat de mult detestam orele pe care trebuia sa le petrec in salile de curs, dar nu puteam sa nu ma prezint, caci, pana la urma fusese alegerea mea sa urmez facultatea de inginerie mecanica la fel ca mama.
Trecusera aproape doi ani de zile de la accidentul meu si tot atat de cand renuntasem la cursele de masini...
Uneori simteam nevoia sa ma urc la volan si sa conduc ca bemeticul prin oras, la fel cum facea si in trecut, dar de fiecare data cand Mike afla facea ca toti dracii de ingrijorare...asa ca intr-un final am renuntat.
Nu vroiam sa-l ingrijorez si, ca sa fiu sincer, aveam momente cand imi era si mie frica. Nu de ce as putea sa patesc eu, ci de faptul ca daca as pati ceva, l-as pierde pe el. Aceasta era cea mai amre teama a mea si singura care imi alimenta cosmarurile.
Am oftat si mi-am lasat privirea sa cada pe ceasul de pe mana stanga. Nu mai era mult...inca putin...am inceput sa numar in gand secundele ca sa am o ocupatie, iar cand profesorul s-a ridicat de pe scaun si ne-a dat unda verde, am fost primul care a iesit pe usa.
Aproape am alergat pana la masina mea ce ma astepta in parcarea campusului, abia asteptand sa ajung la garaj si sa vad daca ajunsese cadoul ce-l comandasem pentru Mike. Astazi era o zi speciala, cel putin pentru mine: se implineau 2 ani de cand ne-am cunoscut, in acea zi ciudat de calda de primavara, cand mama reusise sa-mi aranjeze masina. Aproape ma bufni rasul cand mi-am amintit de prima noastra conversatie si m-am inrosit de-a binelea cand gandurile inocente imi fura inlocuite de imaginea noastra impreuna pe acel GTR...
Am pornit masina, indreptandu-ma cu o viteza legala spre garaj, sperand din tot sufletul ca voi ajunge inaintea lui Mike, care era plecat de cateva zile in Seattle cu niste afaceri. Imi era atat de dor de el incat credeam ca nu voi mai rezista...devenisem dependent de prezenta lui, dar nu-mi displacea acest lucru, ci din contra...
Intr-un final am ajuns si am sarit repede din masina, indreptandu-ma cu pasi mari spre intrarea in garaj, unde, spre bucuria mea ma astepta minunatul model de Bentley Salon din anul 1959...L-am admirat in tacere, plimbandu-mi mainile pe caroseria sa vopsita intr-un crem pal, apoi am aruncat o privire inauntru la tapiteria ce fusese facut la comanda acum jumatete de secol, inar, intr-un final la motorul ce avea toate piesele originale.
Masina era o adevarata capodopera...mai existau doar 3 in lume cu toate elementele originale si atat de bine pastrate. Stiam ca o va adora.
Intunericul si tacerea se lasara lin peste garajul linistit. M-am asigurat ca toata lumea va avea azi liber, iar eu i-am trimis un mesaj criptic lui Mike prin care ii spuneam sa vina urgent aici cand ii ajunge avionul.
In scurt timp, am auzit usile mari deschizandu-se, apoi pasii sai apasati ce sunau cu putere pe cimentul rece.
-Taki? vocea sa era ingrijorata.
-Mike, aici.
Urma sunetul vocii mele, pana ce ajunse aproape, dar, din cauza intunericului nu ma vazu. Mi-am incolacit bratele in jurul taliei sale si mi-am lipit pieptul de spatele sau, lasandu-mi narile sa se umple de mirosul sau specific ce ma innebunea. A tresarit cand m-a simtit, apoi s-a intors si mi-a cuprins buzele intr-un sarut lacom ce demostra ca si lui ii fusese dor de mine.
-Te iubesc, imi sopti la ureche, muscandu-mi lobul pana ce ma trecura mici fiori prin tot corpul.
-Si eu te iubesc. Mi-ai lipsit zilele astea...l-am tras mai aproape de mine, apoi i-am prins mana intr-a mea si m-am indreptat spre masina ce se afla in semiobscuritate. Veni dupa mine fara sa zica un singuru cuvant, dezbracandu-ma din priviri, dar cand vazu masina se opri.
-Taki...?
-Aniversare feri...dar nu am apucat sa continui caci deja ma ridica in brate, sprijinindu-ma de caroseria masinii. Mainile sale imi dezmierdau corpul, dandu-mi hainele jos una dupa alta, pana ce m-am trezit stand gol in fata sa.
-Superb...sopti cu o voce deosebit de perversa care ma facu sa rosesc. Stiam ca nu se refera la masina.Incepu din nou sa ma mangaie, pana ce mi-am dat frau liber glasului si gemetelor care pareau a-l incanta.
-Mike...ma...sina. Nu putem sa facem pe masina.
Atunci incepu sa rada si-mi saruta din nou buzele.
-Stai linistit, iubitule. Nu o faceam pe masina...o facem in masina. Tin minte ca o data mi-ai cerut asta...
Daca nu m-ar fi atins asa, probabil m-ar fi bufinit rasul. Imi aminteam vag de o discutie pe care o avusesem cu el la inceptul relatiei noastre pe tema acesta, dar nu m-am gandit ca si el isi amintea...
A deschis usa si m-a asezat inauntru pe bancheta, iar in curand toate geamurile s-au aburit...izolandu-ne in mica noastra oaza a placerilor interzise...
Dupa cateva ore bune in care ne-am delectat in moduri numai de noi stiute...am putut sa observ, in ciuda oboselii, un zambet satisfacut, dar pervers pe chipul lui Mike
-De ce zambesti? l-am intrebat cascand.
-Am mai marcat una...nu mai sunt decat vreo 10 si noaptea e lunga, iubitule...
Ma trase peste el si incepu din nou sa ma sarute, resusind sa ma duca in scurt timp pe noi culmi ale placerii...
Multumim mult pentru comentari si pentru ca ne-ati sustinut. Si uite asa, primul nostru fic scris in colaborare se incheie. :* :X
Ascultam plictisit ultimul curs, rugandu-ma sa treaca mai repede timpul pentru a putea pleca...Cat de mult detestam orele pe care trebuia sa le petrec in salile de curs, dar nu puteam sa nu ma prezint, caci, pana la urma fusese alegerea mea sa urmez facultatea de inginerie mecanica la fel ca mama.
Trecusera aproape doi ani de zile de la accidentul meu si tot atat de cand renuntasem la cursele de masini...
Uneori simteam nevoia sa ma urc la volan si sa conduc ca bemeticul prin oras, la fel cum facea si in trecut, dar de fiecare data cand Mike afla facea ca toti dracii de ingrijorare...asa ca intr-un final am renuntat.
Nu vroiam sa-l ingrijorez si, ca sa fiu sincer, aveam momente cand imi era si mie frica. Nu de ce as putea sa patesc eu, ci de faptul ca daca as pati ceva, l-as pierde pe el. Aceasta era cea mai amre teama a mea si singura care imi alimenta cosmarurile.
Am oftat si mi-am lasat privirea sa cada pe ceasul de pe mana stanga. Nu mai era mult...inca putin...am inceput sa numar in gand secundele ca sa am o ocupatie, iar cand profesorul s-a ridicat de pe scaun si ne-a dat unda verde, am fost primul care a iesit pe usa.
Aproape am alergat pana la masina mea ce ma astepta in parcarea campusului, abia asteptand sa ajung la garaj si sa vad daca ajunsese cadoul ce-l comandasem pentru Mike. Astazi era o zi speciala, cel putin pentru mine: se implineau 2 ani de cand ne-am cunoscut, in acea zi ciudat de calda de primavara, cand mama reusise sa-mi aranjeze masina. Aproape ma bufni rasul cand mi-am amintit de prima noastra conversatie si m-am inrosit de-a binelea cand gandurile inocente imi fura inlocuite de imaginea noastra impreuna pe acel GTR...
Am pornit masina, indreptandu-ma cu o viteza legala spre garaj, sperand din tot sufletul ca voi ajunge inaintea lui Mike, care era plecat de cateva zile in Seattle cu niste afaceri. Imi era atat de dor de el incat credeam ca nu voi mai rezista...devenisem dependent de prezenta lui, dar nu-mi displacea acest lucru, ci din contra...
Intr-un final am ajuns si am sarit repede din masina, indreptandu-ma cu pasi mari spre intrarea in garaj, unde, spre bucuria mea ma astepta minunatul model de Bentley Salon din anul 1959...L-am admirat in tacere, plimbandu-mi mainile pe caroseria sa vopsita intr-un crem pal, apoi am aruncat o privire inauntru la tapiteria ce fusese facut la comanda acum jumatete de secol, inar, intr-un final la motorul ce avea toate piesele originale.
Masina era o adevarata capodopera...mai existau doar 3 in lume cu toate elementele originale si atat de bine pastrate. Stiam ca o va adora.
Intunericul si tacerea se lasara lin peste garajul linistit. M-am asigurat ca toata lumea va avea azi liber, iar eu i-am trimis un mesaj criptic lui Mike prin care ii spuneam sa vina urgent aici cand ii ajunge avionul.
In scurt timp, am auzit usile mari deschizandu-se, apoi pasii sai apasati ce sunau cu putere pe cimentul rece.
-Taki? vocea sa era ingrijorata.
-Mike, aici.
Urma sunetul vocii mele, pana ce ajunse aproape, dar, din cauza intunericului nu ma vazu. Mi-am incolacit bratele in jurul taliei sale si mi-am lipit pieptul de spatele sau, lasandu-mi narile sa se umple de mirosul sau specific ce ma innebunea. A tresarit cand m-a simtit, apoi s-a intors si mi-a cuprins buzele intr-un sarut lacom ce demostra ca si lui ii fusese dor de mine.
-Te iubesc, imi sopti la ureche, muscandu-mi lobul pana ce ma trecura mici fiori prin tot corpul.
-Si eu te iubesc. Mi-ai lipsit zilele astea...l-am tras mai aproape de mine, apoi i-am prins mana intr-a mea si m-am indreptat spre masina ce se afla in semiobscuritate. Veni dupa mine fara sa zica un singuru cuvant, dezbracandu-ma din priviri, dar cand vazu masina se opri.
-Taki...?
-Aniversare feri...dar nu am apucat sa continui caci deja ma ridica in brate, sprijinindu-ma de caroseria masinii. Mainile sale imi dezmierdau corpul, dandu-mi hainele jos una dupa alta, pana ce m-am trezit stand gol in fata sa.
-Superb...sopti cu o voce deosebit de perversa care ma facu sa rosesc. Stiam ca nu se refera la masina.Incepu din nou sa ma mangaie, pana ce mi-am dat frau liber glasului si gemetelor care pareau a-l incanta.
-Mike...ma...sina. Nu putem sa facem pe masina.
Atunci incepu sa rada si-mi saruta din nou buzele.
-Stai linistit, iubitule. Nu o faceam pe masina...o facem in masina. Tin minte ca o data mi-ai cerut asta...
Daca nu m-ar fi atins asa, probabil m-ar fi bufinit rasul. Imi aminteam vag de o discutie pe care o avusesem cu el la inceptul relatiei noastre pe tema acesta, dar nu m-am gandit ca si el isi amintea...
A deschis usa si m-a asezat inauntru pe bancheta, iar in curand toate geamurile s-au aburit...izolandu-ne in mica noastra oaza a placerilor interzise...
Dupa cateva ore bune in care ne-am delectat in moduri numai de noi stiute...am putut sa observ, in ciuda oboselii, un zambet satisfacut, dar pervers pe chipul lui Mike
-De ce zambesti? l-am intrebat cascand.
-Am mai marcat una...nu mai sunt decat vreo 10 si noaptea e lunga, iubitule...
Ma trase peste el si incepu din nou sa ma sarute, resusind sa ma duca in scurt timp pe noi culmi ale placerii...
Sfarsit
Multumim mult pentru comentari si pentru ca ne-ati sustinut. Si uite asa, primul nostru fic scris in colaborare se incheie. :* :X
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui