[Terminat[ Razbunarea unui suflet ucigator

[LoLix]

Buna, pai se pare ca in sfarsit am ajuns si eu cu capitolul asta si cred ca de acum nu va mai bura asa de mult pana le postez pe celelalte, sau cel putin sper oricum. Este foarte posibil ca in acest capitol sa am multe greseli ptr ca nu am mai avut chef sa il coresctez si nici timp deci imi pare rau daca mai dati si de asa ceva. Deci astea fiind spuse eu va urez spor la citit.

Cap X: Un adio fericit

Siroaie de sange incep sa mi se scurga pe picior in jos iar mii de furnicauri imi impiedica orice miscare. Le spun alor mei sa fuga, sa se salveze dupa care ma pierd intr-un intuneric abisal.
…
Deschid lenes ochii simtind un fel de aer rece trecandu-mi pe la spate. Imi frec ochii cu o mana pentru a indeparta acea panza ce se asternuse inaintea ochilor mei. Deindata ce imaginea se clarifica imi dau seama ca ma aflu pe un pat moale pe care este intins un cearceaf alb. " Cum am ajuns aici? Eram afara, in ploaie." Ma ridic si inspectez imprejurimile, plimbandu-mi ochii albastrii dintr-o parte in alta a camerei uitandu-ma curioasa in stanga si in dreapta. Dupa cateva lucruri imi dau seama ca ma aflu in camera mea, adica cea de la bunica. Inlatur patura de culoare neagra si ma ridic cu grija la marginea patului observand ca sunt imbracata intr-o pereche de pantaloni scurti de culoare albastri si un maieu decoltat de culoare roz spre alb. Ma gandesc ca poate am avut un cosmar si acum m-am trezit iar mama, Michel, Alan si bunica ma asteapta in bucatarie cu micul dejun pregatit si cu nelipsitele zambete de dimineata. Imi place atmosfera de dimineata, spre deosebire de alte familii care incep ziua in plina cearta si contradictii noi o incepem in liniste cu zambete, rasete si glumele care nu lipsesc niciodata. E o atmosfera linistita desii lipseste un membru important al familiei. Intr-un sfarsit ma ridic de pe pat si ma indrept spe usa de la camera cu gandul la delicioasele clatite ale bunicii si la paharul de lapte proaspat. Imi indrept mana spre clanta cu intentia de a deschide usa dar, un sunet ce seamana cu cascatul unui copil ma face sa imi indrept privirea spre pat. Raman tablou, in pat se afla o fetita in varsta de vreo sapte sau sase ani cu parul blond si ochii albastri, imbracata intr-o camasa de seara cu bretele subtiri de culoare alba." Ce cauta acolo? Acum cateva minute nu era. " Ma uit uimita la ea, imi aduce aminte de cineva dar nu imi dau seama de cine. Usa se deschide iar eu ma indepartez de ea ca nu cumva sa ma loveasca. Pe usa intra o femeie micuta de statura, cu parul negru prins intro codita la spate si cu ochii albastri forte blanzi si caldurosi. Sincer ochii albastri cred ca sunt ceva specific in familia asta. Deindata ce realizez ca e mama incerc sa-i sar in brate fiind bucuroasa ca o vad, dar incercarea mea a dat gres deoarece in loc sa o iau pe mama in brate am cazut pe parchet trecand prin femeia ce se indreapta spe pat. "Ori am vedenii ori o iau razna, cum e posibil sa trec prin ea doar nu e o fantoma? Nu, asta e imposibil."
-Samanta, draga mea. Hai grabestete sa te imbraci si sa cobori jos la masa.
Vocea ei protectoare de parinte este imediat urmat de raspunsul fetei ce se da jos din pat si se indreapta spre dulap. Eu imi revin din soc si ma ridic de pe jos privind cu atentie la femeia ce se indreapta spre usa si paraseste incaperea. Ma indrept cu pasi speriati spre micuta fiinta ce isi cauta hainele de schimb. "Sunt eu... la sapte ani, adica..." Gandurile mele sunt intrerupte de fata ce se ridica cu cateva haine in brate si se indreapta spre iesirea din camera. Eu, curioasa de aflarea adevarului ma duc dupa ea coborand scarile si privind cu mare atentie micutul ingeras stiind sigur ca trebuie sa cada la penultima scara si asa se si intampla, cand ajunge la penultima scara calca stramb si cade lovindu-se in genunchi. Pielea alba a micutei se umple imediat de acel lichid rosu iar obrajii fetei se umplu imediat de lacrimi de durere. Trei persoane napustesc asupra ei dar, ea se ridica victorioasa si le spune ca este bine si ca ii este foame. Micutul ingeras intra in baie iar ceilalti se indreapta spre bucatarie, eu urmandu-i indeaproape. Ajunsa in bucatarie inspectez incaperea care nu este cu nimic schimbata, are aceeasi mobila veche pe peretele stang, aceeasi masa pe partea dreapta pusa in margine si aceeasi chiuveta plina de vase asezata langa geam. Usa de langa geam, cea care duce in gradina din spate e deschisa iar in pragul ei sta un baietel mic de vreo cinci anusori cu ochii mari albastri si parul saten ciufulit.
-Alan, hai la masa. Glasul mamei il trezeste pe cel mic din visare incepand sa fuga spre masa urmandu-i sfatul mamei. Un barbat binr facut, cu ochii albastri si parul saten il ia pe micutul meu frate in brate si il aseaza pe il aseaza pe un scaun de la masa in timp ce o femeie batrana, tot cu ochii albastri dar cu parul carunt, lung si prins in coada ii pune in fata un castron cu lapte in care mama ii rastoarna niste ursuleti maro. In timp ce micutul isi savura delicioasele cereale, in incapere aparu si micuta blondina imbracata intr-o rochita albastra. Bunica ii pune niste clatite si o cana de lapte pe o tava dupa care o ia de mana si ies impreuna pe usa indreptanduse spre o masuta din gradina. Le urmaresc cu privirea pana cand dispar in spatele usii care se inchide datorita curentului dupa care imi indrept privirea spre celelalte doua persoane mature care par sa aiba o discutie serioasa.
-Draga trebuie sa plec altfel voi intarzia! O anunta barbatul, iar dupa ce o saruta se indreapta spre iesire. Eu il urnez urcand in masina si indepartandu-ne rapid de casa. Tata isi continua drumul linistit fiind intrerupt de telefonul ce taraie alarmat pe bancheta din spate. Barbatul se intoarce cu spatele la drum luand telefonul, cand se intoarce observa un baietel mic cu parul blond si ochii albastri ce statea nemiscat in fata masinii. Tata intoarce brusc iar masina intra intr-un stalp. Imi revin din sperietura deschizand nesigura ochii si utandu-ma la tata care e plin de sange si inconstient. "Acum stiu ce s-a intamplat dar nu inteleg de ce m-a mintit mama." Siroaie de lacrimi incep sa mi se prelinga pe obraji indreptandu-mi atentia la baietelul de pe drum ce afiseaza un zambet plin de ura. "El sigur e Andrew" Imaginea incepe iar sa se intunece iar corpul meu amorteste treptat. Brusc aud niste voci si realizez ca ma aflu intr-o camera dar mai mult nu pot distinge datorita intunericului ce predomina.
-Daca nu respecti regulile, vei avea de suferit, atat tu cat si familia ta, Yehudi!! se aude vocea unui barbat ce pare destul de batran. Yehudi? Oare care din noi ca eu sigur nu sunt, Alan e prea mic iar mama, nu prea cred. Deci singurul ramas e tata dar nu inteleg ce reguli ar rebui sa respecte." O alta persoana raspunde cu o voce groasa si ragusita sa nu se lege de familia lui. In camera se face lumina si acum pot analiza cu atentie detaliile din incapere. Peretii bleo au cate o tenta de negru din loc in loc, parchetul visiniu si-a pierdut din culoare iar singurul obiect mobilier, biroul de langa geam de culoare negru este acoperit de multe harti. Un barbat ce afiseaza o fata autoritara se uita foarte serios, din spatele biroului, la ceilalti doi barbate ce stau in picioare. Unul dintre cei din picioare e tata dar pe ceilalti doi nu ii cunoasc.
-Daca te apropii de familia mea ii poti spune adio lui Andrew. I se adreseaza tata barbatului de la birou. “Daca am inteles eu bine acela trebuie sa fie tatal lui Andrew” Barbatul de la birou tace iar ceilalti doi parasesc incaperea. Acum sunt mai confuza ca inainte. Intunericul si senzatia de amorteala apare iar. Tipetele mamei si ale bunicii incep sa imi inunde urechile auzindu-se printer ele replica idioata a lui Andrew care le spune ca sunt deja moarta. Imi deschid repede ochii cu intentia de a-I spune blondului ca se inseala amarnic, dar, in loc sa ma aflu afara intre mama si bunica imi dau seama ca sunt intr-o camera intunecata cu geamul deschis astfel auzind foarte bine galagia de afara.
-Se pare ca te-ai trezit. La auzul acestor cuvinte un tremur imi strabate tot corpul facandu-mi sangele sa se agite. Imi intorc privirea spre marginea patului observand un barbat imbracat in alb, cu ochii albastri si cu parul saten privindu-ma fix.
-Esti bine? Ma intreaba barbatul cu o urma de ingrijorare in glas. Ochii mi se maresc, dar nu de spaima ci de fericire ca persoana din fata mea nu e altcineva decat tata. Un val de bucurie se napusteste asupra mea si, mai mult din instinc, il iau pe tata in brate aproape uitand de toate evenimentele de pana acum.
-Tata, nu stii cat de dor mi-a fost de tine. Barbatul imi raspunde la imbratisare oftand adanc.
-Stiu Sam, dar amandoi stim ca nu de asta ne aflam aici.
Realizand la ce se refera ma retrag de langa el si ma ghemuiesc pe pat uitandu-ma pierduta pe geam. “Acum sunt sigura ca o sa aflu adevarul, fie ca vreau, fie ca nu…”.