Pretul amintirilor

[mady]

Hello people ! Iata ca am revenit cu un nou capitol. Nu e prea grozav dar in fine am fost ocupata cu tezele simularile ,testarile etc,stiti voi detali detali.
O da si inainte sa imi scape , stiu ca v-am promis ca poate urmatorul capitol ( adik asta) va fi postat de Kame,dar amandoua am cazut de acord ca cel mai indicat ar fi sa postez eu iar urmatorul capitol va fi cu siguranta opera lui Kame.Asa! Acum ca am lamurit si asta iata capitolul.
Enjoi it!



Capitolul X




Am ramas de-a dreptul impietrita cand mi-am intors privirea pentru a-l observa pe cel din fata mea.Il priveam nedumerita in timp ce imi zambea hilar ,poate chiar ironic.Imi parea oarecum familial chipul si postura sa, insa nu stiam cine e.Imediat insa ce i-am privit ochii cu reflexii de safir,mi-am amintit instantaneu unde il mai vazusem .
-Stai putin! Eu te cunosc pe tine.Da da,esti tipul ala care....
-Esti chiar atat de surprinsa sa ma vezi? a intrebat luand o postura total dezinteresata.
Parea foarte sigur pe sine,dand dovada de o nota de aroganta si sarcasm.
-Cum adica surprinsa?! Sunt de-a dreptul bulvesata.Tu esti cel care m-a lasat in ziua aceea acolo,in mijlocul pustietatii ! am raspus, indiganata de proasta sa memorie.
A ras.Un ras pofticios,plin de mandrie,dar totusi discret mi-a rasunat in urechii.Nu l-am luat insa in seama continuand sa vorbesc pe un glas apasat in care se putea observa usor nervozitatea dar in acelasi timp jos pentru a nu atrage atentia.
-Deci inca nu mi-ai raspuns la intrebare: Cine esti si ce cauti aici?
M-a privit plictisit analizandu-ma in detaliu.Tipul asta chiar se credea atat de interesant? Nu pot nega,arata destul de bine.Ba chiar foarte bine in blugii sai de un albastru deschis,putin taiati pe alocuri si in camasa aceea de un alb imaculat,descheiata la primi trei nasturi peste care purta un frumos sacou negru destul de sport pentru un astfel de eveniment.
Mi-am ridicat in cele din urma putin mai sus capul pentru a-i intalni privirea,deoarece acesta era cu mult mai inalt ca mine.Ochii sai ma priveau pofticiosi,asteptand parca doar un semn de la mine.
-Cred ca te-am judecat gresit.Nu esti deloc asa cum te-a descris mama, a spus simplu,sorbind nonsalant din paharul cu sampanie pe care il tinea in mana.
-Mama?! Ce mama....stai putin,am continuat eu ,uimirea facandu-si loc pe chipul meu atat de alb.Am tacut cateva clipe,privindu-l sceptica,insa imediat ochii mi s-au facut cat cepele,exclamand uimita:Doar nu vreai sa spui...ca doamna Damon e....
-Mama mea,exact! Hai mai ca totusi esti mult mai inteligenta decat pari,a spus surazand pe un ton ironic.
Mi-am scuturat rapid capul sagetandu-l cu privirea.Cum isi permitea sa imi vorbesca asa.Cine se credea el? Bine poate mama si tata ii dadeau tot ce isi doreste ,dar asta nu insemna ca trebuia sa se considere atat de important.Am oftat nervoasa.Nu il cunosteam nici de cinci minute si deja simteam cum tot sangele mi se urca la cap,neputandu-ma abtine sa nu il plesnesc.Era un necioplit uracios si foarte foarte arogant.
-Oh chiar asa! Crede-ma sunt mult mai inteligenta de cat iti poti tu inchipui,dar nu am de ce sa dau explicatii unui badaran indiferent pe care nici macar nu il cunosc,i-am spus in timp ce mii de scantei stralucitoare imi scaparau din ochii de un negru aproape nefiresc.
-O da! Pai da-mi voie sa iti spun ca aproape toate fetele pe care le-am cunoscut pareau la fel de "inteligete" ca tine,dar nu e vina nimanui ca Dumnezeu a vrut sa mai existe si greseli pe lume,mi-a raspuns nonsalant privindu-ma iscoditor.
Ooo gata! Pana aici! Tipul asta intrecea masurara rau de tot.
-Nu mai spune! Pai eu cred ca Dumnezeu a avut ochii inchisi cand te-a creat pe tine si cel mai bine ar fi fost sa....,insa nu am mai apucat sa imi termin replica ce sigur l-ar fi usturat,deoarece vocea cristalina a doamnei Damon m-a intrerupt brusc.
-Vad ca va simtit destul de bine ! a exclamat ea pe un ton in care se observa usor o anume sadisfactie.
-Splendid! am raspuns amandoi in cor sincronizandu-ne perfect miscarile,in timp ce ii zambeam cat se poate de fals.
-Perfect ! Asta chiar ma bucura ! a spus multumita analizandu-ne fiecare expresie. Si atunci,avand in vedere ca va intelegeti atat de bine,Ace ce-ar fi sa o inviti pe Allison la dans?
In acel moment am tusit puternic,inecandu-ma brusc cu sampania pe care tocmai o degustam.
-Stiti,nu cred ca ar fi o idee buna,am incercat eu sa ma eschivez incercand cat de cat sa evadez din acesta situatie.
-Da mama,chiar nu e un moment potrivit pentru asta, a continuat Ace pe acelasi ton evaziv pe care il folosisem si eu.
Macar eram si noi de acord intr-o privinta.Innsistentele doamnei Damon au continuat insa:
-Dar de unde,prostii! Mie mi se pare un moment cat se poate de propice pentru un dans lent,elegant,care sa va dea posibilitatea sa va cun....
-Scuzati-ma dar cred ca ma chama mama! am spus repede departandu-ma rapid ce cei doi.Nici moarta nu aveam de gand sa dansez cu arogantul ala.Nu,nu! Nu in viata asta.
In scurt timp am ajuns langa mama care ,pe deasupra,era ocupata cu niste invitati.Din instinct,mi-am intors capul pentru ai observa pe doamna Damon si "simpaticul" ei fiu.Din gesturile si grimasele lui Ace se putea observa usor ca nu ii facea deloc placere sa asculte ceea ce ii spunea mama sa.Nu dura insa mult,caci dupa nici cinci minute,l-am vazut pe Ace cum se apropia tot mai mult de locul in care eu ma aflam.Ajuns langa mine,m-a apucat usor de brat strangandu-ma tare.
-Hei ce faci?! am exclamat uimita,in timp ce ma lasam purtata,sau mai degraba tarata spre mijlocul salii.
-Nu te flata,nu a fost ideea mea.Mama a insistat sa te invit la dans.
-O si asta ti se pare tie "invitat",i-am raspuns rece pe un ton cat se poate de ironic.
Poate as mai fi continuat cu reprosurile si remarcile ridicole,insa am considerat ca nu era cazul sa atrag si mai mult atentia invitatilor, care deja ne aruncau priviri suspicioase,preferand sa ma abtin.Ajunsi in mijlocul rigului de dans m-am oprit brusc privindu-l amenintator.Se vedea pe fata lui ca nu intelegea nimic,asa ca m-am hotarat sa il lamuresc:
-Doar nu te gandesti ca voi accepta ca mainile tale sa ma atinga?!
La auzul acestor vorbe nu a schitat insa absolut nimic,oftand doar,un oftat din care se putea usor observa neplacerea si nervozitatea.Nu a durat insa mult,deoarece,doar dupa cateva secunde si-a afisat din nou acel zambet arogant,plin de mandrie,insa oarecum pictisitor.M-a apucat mai apoi destul de brusc de talie,in ciuda protestelor mele.Intr-un final m-am resemnat incepand amandoi sa ne miscam lent ,pe ritmul melodiei.
Usor,usor,in timp ce inaintam mai mult in esenta lenta a cantecului, in minte mi-au aparut fragmente din momentele petrecute cu Wade.Nu stiu daca toate astea se datorau sampaniei,sau versurilor atat de triste,dar cert e ca imi aduceam aminte de absolut tot: de primul sarut,primul "te iubesc",prima atingere tandra,prima floare oferita in dar,si nu in ultimul rand,de prima noapte petrecuta impreuna.O foapte magica,la lumina lumanarilor,presarata cu flori si muzica buna.
Fara sa realizez,am inceput usor usor sa suspin,iar mai apoi sa plang.Imi simteam trupul tot mai moale,ca si cum ar fi fost facut din ceara iar gatul parca imi era sec.
Uimit, Ace mi-a apucat usor barbia privindu-ma pret de cateva secunde in ochii de un negru abisal.
- Hei uite...stiu ca e o melodie lenta si poate nu dasez exceptional,dar nu e cazul sa plagi. La urma urmei nu sunt chiar asa de rau!
Habar n-am avut insa ce-a zis.Gandurile mele erau mult prea departe.Am ramas impietrita pentru o clipa,dar imediat in urmatoarea secunda,m-am despris brutal din bratele sale indreptandu-ma grabita spre camera mea,in timp ce din ochi continuau sa imi cada lacrimi.
Nu i-am vazut expresia fetei,insa am putut auzi un singur cuvant inainte sa urc scarile,spre camera mea:
-Ciudata...!