Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Ooook honeyz, deci iar am intarziua, ca de obicei, dra sper sa nu va suparati pe mine
de data asa am un surpraiz
Va multumesc mult pentru commenturi <3 sunteti niste scumpe ^.^
Kissez

EDIT: Nu inteleg de ce imi apare bara asta \\ dupa ghilimele sau apostrof >.> poate numai eu o vad O.o anuntati-ma daca snu sunt singura, ca vad ca nu pot sa le sterg

Capitolul XXXVIII
<<<<(Povestit din punctul de vedere al lui Kyan)>>>>

Raspundeam intrebarilor puse de Alex si Sally, oprindu-ma din cand in cand doar in momentele in care Samantha intervenea la fel de prost crescuta ca intotdeauna. Ajunsesem de mii de ori sa ma intreb daca era cu adevarat sora lui Tyler si niciodata nu gaseam o asemanare.
Ma ingrijoram putin pentru el. Era atat de agitat, incat ii puteam vedea mainile tremurand si ajunsesem sa injur in gand faptul ca eram in direct. Aveam nevoie deja de o pauza... Una in care sa il pot strange din nou in brate si sa ii spun ca nu vreau sa isi faca griji.
"Da! Pe dracu' " ma contrazisem imediat, stiind ca nu voiam nimic ai mult decat sa ii sarut buzele moi pana i se inrosesc la fel de tare precum obisnuiesc sa o faca obrajii lui cand se jeneaza.
Adoram asta... Doar gandindu-ma la expresia lui nevinovata si rusinata puteam simti ca o iau razna. Cine nu ar pati la fel?
Buzele lui rozalii si mici, ochii mari si verzi, cu o privire la fel de inocenta ca intotdeuna, cel mai frumos chip pe care il vazusem vreodata la cineva, trupul mic si firav, piele fina... Toate imi apartineau... El, imi apartinea, si chiar nu ma interesa cine si ce avea de comentat.
-Kyan... Este prima data cand ai o relatie cu un baiat? ma intrebase Alex, asteptand calm raspunsul meu.
Stransesem din buze, amintindu-mi ca Tyler nu aflase un anumit detaliu despre mine, insa nu aveam de gand sa mint.
-Nu este prima data... spusesem, inainte ca Tyler sa isi indrepte privirea surprinsa spre mine. Este a doua, dar nu a fost nimic serios, ci mai degraba o confirmare a faptului ca prefer baietii.
Alex dadu afirmativ din cap in semn ca intelese, iar Sally, avea un zambet ce aproape ii acoperea toata fata. Dintr-un motiv sau altul, astfel de subiecte o entuziasmau.
-Iar tu, Tyler? intrebase tot Alex, indreptandu-si privirea spre micutul de langa mine, care ramasese blocat la acea prima intrebare adresata lui.
Duse mana cu microfonul in dreptul buzelor, insa cuvintele parca nu voiau sa ii iasa si in acelasi timp, obrajii i se inrosira.
Mi-am asezat palma peste mana lui, facand-l sa isi indrepte din nou atentia spre mine, si ii zambisem, sperand ca avea sa se relaxeze daca intelegea ca totul era in regula.
Inghitise cu greu inainte de a rosti primul cuvant.
-Da... adica, pentru mine da, este prima data, spuse cu vocea lui putin tremurata si nesigura.
-Ce parere ai avut prima data despre Kyan? intervenise Sally.
-... Nu foarte buna, avand in vedere toate cuvintele surorii mele care nu faceau decat sa il discrediteze. Apoi cand l-am intalnit...Uhm... Sincer, prima impresie nu a fost tocmai potrivita...
-Unde v-ati intalnit?
-Asta ramane secret, spusesem eu, incercand sa nu dezvalui chiar fiecare detaliu, care probabil nu ar trebui.
Sally se bosumflase, insa Tyler respirase usurat si se relaxase putin. Puteam vedea cat de preocupat era de raspunsurile pe care trebuia sa le dea, pentru ca ii era teama sa nu greseasca cu ceva. Oricum, orice ar fi spus, era in regula, insa el nu intelegea asta. Putea spune ce voia, iar detaliile personale sa le pastreze.
-Prima noastra intalnire nu a fost prea importanta... a doua doar si-a pus amprenta. Atunci am vorbit si am fost atat de placut surpins sa aflu ca nu seamana deloc cu sora lui.. din fericire.
-Si din nefericire, uite unde suntem acum.. cumnati! maraise Samantha. Dar atata timp cand e pentru fratiorul meu, accept orice e nevoie, adaugase apoi, privindu-l pe Tyler.
-Cum ai primit vestea? fusese ea intrebata de catre Alex.
-Logic, am fost socata la inceput, avand in vedere ca auzisem din greseala ca ei doi s-au sarutat.. adica vorbeau despre asta, iar Tyler, era extrem de confuz. Puteam spune sigur ca il placea pe Kyan, si totusi, din punctul meu de vedere a durat extrem de mult pana ce Tyler sa accepte sa pastreze acest animal de companie.
Cei doi gustara gluma Samanthei, la fel ca si restul salii, si ca sa fiu sincer, pana si eu zambisem in coltul gurii. Uneori putea fii amuzant sa te ciondanesti cu o femeie.
Din fericire, interviul nu mai durase decat inca zece minute, in care, Tyler ramase tacut, cu privirea coborata, ca un copilas pedepsit. Abia asteptam sa se termine totul, dar puteam pune pariu ca el era mult mai nerabdator decat mine.
Imediat ce ne ridicaseram de pe canapeaua aceea nenorocita, pe care parca intepenisem, Tyler inspirase adanc, ca si cum vorbise minute intregi, ceea ce ma facuse sa zambesc inainte de a-i ciufuli parul blond. Dar simteam o nevoie acuta de a-l strange in brate.
Avea o expresie seriosa si parea ingrijorat pentru ceva anume. Isi aranjase ochelarii, apoi ma privise.
-Putem pleca...? intrebase incet.
-Sigur micutule. Mergem acasa, rostisem zambaret, abia asteptand momentul in care aveam sa fim din nou singuri, insa imi spulberase visul imediat.
-Nu... Mergem la mine. Astfel voi fi sigur ca nu iti mai pun in pericol coastele. Asta daca vrei sa vii, spuse, plecandu-si capul.
De ce simteam ca ceva era in neregula?
-Tyler.. de ce sa mergem la tine? Nu vrei sa o deranjam pe sora-ta. Mergem la mine.
-Nici vorba, Kyan... Mergem cu Sam acasa. Punct.
Nu putea fi mai adorabil cand incerca sa fie serios... Totusi, nu voiam sa il supar sau sa creada ca nu tin cont de dorintele lui, asa ca ma conformasem, desi nu imi convenea sub nicio forma.
Dupa ce ne luaseram la revedere de la Alex si Sally, am plecat spre casa lui, odata cu Samanta care o luase inaintea noastra cu masina ei. Nenorocita nu avea de gand sa ne ofere nici macar o secunda in plus singuri in casa. Aveam atat de multe momente in care o uram cu adevarat, iar altele in care puteam fi amuzat de comentariile ei stupide.
-Ce te deranjeaza, micutule? il intrebasem, mutandu-mi privirea spre el pentru cateva clipe.
-Nimic.
Sincer, raspunsurile lui scurte puteau sa ma panicheze. Nu stiam la ce se gandea si nici nu imi spunea de unul singur ce anume il supara, asadar terbuia sa scot totul cu clestele de la el.
Am decis totusi ca cel mai bine era sa vorbim in liniste acasa, in camera lui... nu ma interesa, numai sa fi patru pereti, eu cu el si de preferat un pat. Nu se stie niciodata...
-Sa stii, incepuse Samantha de indata ce pasisem in casa. Eu nu accept galagie si daca aud ceva, pun vina pe tine si te spintec! Intelegi...?
Ridicasem o spranceana cand o auzisem.
-Cine esti tu? Mama cea vitrega?
-Nu, cumnata malefica! replicase ea imediat, aruncandu-se pe canapeaua ei.
Tyler continua sa fie tacut, ceea ce ma ingrijora, dintr-un motiv sau altul, asa ca il prinsesem de mana, facandu-l sa ma urmeze pana in propria sa camera.
-Deci, spune-mi... ce s-a intamplat? il intrebasem, inchizand usa in urma noastra, fara a-i da drumul mainii.
-Nu s-a intamplat nimic... mormaise, evitandu-mi privirea, ceea ce imi daduse un semnal de alarma.
-Haide micutule. Urasc sa nu stiu la ce te gandesti... E inca vorba de fata aia?
Tyler se indepartase de mine, asezandu-se pe marginea patului, lasandu-si capul plecat si frecandu-si mainile intre ele inainte de a ofta parca descurajat.
In astfel de momente, nu puteam decat sa sper ca nu aveam sa ne certam din nou, desi abia mai respiram in asteptarea catorva cuvinte, oricat de calm incercam sa par la suprafata.
-Cine era...? intrebase cu o anumita ezitare in voce.
-Cine sa fie...?
-Baiatul ala, Kyan... cine era? Nu mi-ai spus...
Intelesesem imediat la ce anume se referea si rasuflasem usurat, stiind ca aveam o explicatie foarte simpla, dar avand in vedere ca el putea despica firul in patru, nu puteam sa ma culc pe o ureche. Putea intelege lucrurile gresit.
Ma apropiasem de pat si ma asezasem langa el, inconjurandu-i umerii cu bratul si tragandu-l langa mine.
-Era un fan... Dar nu s-a intamplat decat o data si nu a fost nimic serios, asa cum am spus.
-Dar eu de ce nu stiam asta...?
Vocea lui dezamagita ma facu sa raman tacut pentru o clipa, dar nu pentru ca nu stiam ce trebuia sa spun, ci pentru ca ma lovise o dorinta imensa de a-l imbratisa.
-Pentru ca nu mi s-a parut nimic interesant in lucrul asta... A fost o chestie de doar cateva ore.
Tacuse din nou, si stiusem ca inca nu era complet convins. Ce ar mai fi fost de spus?
-... Era frumos? L-ai placut mult?
Zambisem fara sa vreau cand primisem mesajul ingrijorarii sale, apoi imi strecurasem degetele in parul lui blond cand isi intorsese chipul inrosit spre mine. Parea atat de nesigur si ingrijorat, desi incerca sa ascunda asta. Atat de adorabil...
Doar vazandu-l asa, imi crestea pulsul si dorinta de a-l face al meu pe loc. Dumnezeu stie cum ma abtineam sa nu o fac, cand pieptul incepea sa ma stranga de parca era intr-o menghina, iar despre altceva nu mai era necesara mentionarea...
-Da... frumos.. cel mai frumos, rostisem cand expresia ii devenise si mai ingrijorata si imi coborasem ochii la nivelul alor sai tinandu-i foarte aproape. Avea parul blond, continuasem apoi, stragand cateva suvite scurte din parul lui. Ochii verzi... Ii luasem ochelarii apoi imi asezasem degetul aratator pe tampla lui, coborand odata ce adaugasem: Si cele mai dulci buze de pe lume.
Zambisem cand ii observasem ochii mari si expresia mai inrosita decat inainte, atunci cand imi intelesese aluzia asupra lui. Parca incetase a respira cateva secunde.
Vazusem ca voia sa spuna ceva, chiar daca nu stia ce, dar imi asezasem degetul mare pe buza lui inferioara, si il sarutasem scurt, tragandu-l apoi in bratele mele, si ducandu-mi gura aproape de urechea lui.
-Nu l-am placut, ci l-am iubit cu toata fiinta mea...
Si-a agatat manutele de camasa mea, stangand-o in pumni, ceea ce adoram si imi dadea de inteles ca se rusinase cumplit. Nu puteam descrie sentimentul acela atat de puternic, care ma facea sa imi doresc sa il protejez ca pe o comoara, sa il sarut in fiecare minut si sa il imbratisez in fiecare secunda. Nu stiu daca el macar avea habar ce putea sa cauzeze unuia ca mine...
Tacuseram amandoi si nu aveam de gand sa ii dau drumul din bratele mele, iar cum stiam ca el nu avea sa scoata niciun cuvant o bucata buna de timp, voisem sa il lamuresc.
-Iubitule... nici macar nu imi amintesc cum arata baiatul ala. Tu ramai primul pentru mine... Primul pe care il iubesc. Tyler, nu vreau sa te indoiesti de asta niciodata, bine?
El daduse din cap in semn afirmativ, insa preferase a ramane tacut si a-si lasa fruntea sprijinita de pieptul meu. Cu siguranta putea sa imi auda bataile puternice ale inimii, dar pentru mine, asta conta catusi de putin. Ceea ce era important pentru mine, nu putea fi decat el si nimic altceva. Nu glumisem niciodata cand spusesem ca as da-o naibii de cariera pentru a-l avea langa mine, si nici nu crezusem ca aveam vreodata sa regret acel lucru daca eram nevoit sa il fac.
-Saruta-ma, ii soptisem in dreptul urechii, asteptandu-i apoi reactia, care nu intarziase sa apara imediat dupa ce imi distantasem putin chipul de al lui.
Isi ridicase usor capul, lasandu-si la iveala obrajii aceia imbujorati, apoi se intinse spre mine, agatandu-se mai tare de camasa mea cand imi atinse sfios buzele cu ale lui, apoi voise a se indeparta, dar eu nu puteam sa permit asa ceva.
Nu a trebuit sa folosesc multa forta pentru a-l intinde pe suprafata moale a patului, pentru ca apoi sa imi asez bratele pe de-o parte si de alta a capului sau.
-Nu asa, spusesem, privindu-i expresia putin surprinsa. Saruta-ma, Tyler... vreau sa te simt mult timp, nu numai o fractiune de secunda.
Palmele lui calde mi-au cuprins chipul, tragandu-ma spre el pana ce buzele ni s-au unit intr-un sarut, la fel de cast precum cel de dinainte, apoi ma privise ca si cum voia sa afle daca facea ceva gresit. Ochii lui verzi si nedumeriti nu reuseau decat sa ma innebuneasca, insa eram ingrozitor de dornic de a-i vedea fiecare miscare, fara ca eu sa fiu cel ce prelua initiativa.
Isi lipise iar buzele de ale mele, timp in care se agatase de gatul meu cu ambele brate, ezitand inainte de a-i permite limbii sale sa isi ceara dreptul asupra alei mele.
Cand in sfarsit ii putusem simti dulceata inconfundabila, eram pe cale de a ceda presiunii din corpul meu, insa ma abtinusem la gandul ca Tyler s-ar fi suparat ingrozitor daca decizia lui ar fi fost incalcata. De aceea...
-Tyler... pot sa...?
-Nu, Kyan... nu poti. Si nu e discutabil, venise raspunsul sigur, insa soptit de vocea lui ce suna atat de erotic pentru urechile mele.
-Dar ma distrugi, micutul meu... ma plansesem imediat, oftand si lasandu-mi fruntea pe pieptul lui.
-Vei supravietui inca o luna, spuse el atat de direct, incat parca ma lovise un fulger.
-O... O ce?! Cum?! sarisem ca ars, ridicandu-mi chipul. Tyler, o luna?! Sunt capabil sa accept o zi sau doua, dar o luna?! Nu vrei sa fac tumbe? M-as descurca mult mai bine... si stii ca nu sunt in stare sa fac un nenorocit de spargat! Chiar nu vorbesti serios...
-Doctorul a spus ca nu trebuie sa depui efort fizic, motivase rapid.
-Doctorul a spus si ca nu am sa cresc mai mult de un metru saptezeci, si uite cum ii dau in nas cu opstsprezece centimetri in plus fata de cat a zis el.
-Kyan, nu esti copil.
-Nu, sunt adult... Si mai rau! Tyler... Intelege-ma. Am si eu o limita... Nu pot rezista mult cu tine atat de aproape fara sa te ating. Si daca te ating, te vreau cu totul numai pentru mine... Ca acum.
Obrajii i se inrosira instantaneu, si pieptul ii saltase usor cand eu simteam ca aveam sa iau foc mai rau decat un butoi de benzina la vederea expresiei lui adorabile.
-Fi-as al dracu'... maraisem atunci cand ma dadusem batut, lasandu-mi trupul sa cada langa cel al lui Tyler. Renuntasem pe moment, dar trebuia sa fie nebun sa creada ca aveam sa astept o luna pentru niste coaste nenorocite.
Partea buna in toate astea era ca, macar il aveam langa mine, oricat de mult m-ar fi torturat gandul ca nu puteam sa il ating asa cum as fi vrut. Se putea declansa o avalansa pe cinste in interiorul meu, iar el nu si-ar dat seama... pentru ca niciodata nu realiza ce putea sa-mi faca doar cu o privire si un zambet. Ma innebunea fara voia lui...