Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Neeeee~xt
Oh geez, sunt atat de obosita incat cred ca au sa imi cada ochii si nu stiu ucm voi ajunge sa scriu saptamana asta @_@ (mi-a trebuit mie voluntariat>.<) Azywayz, this is the next chap
Kissez



Capitolul XXX

Buzele sale calde le framantau lent pe ale mele in timp ce limba imi era mangaiata de a sa, reusind a-mi trimite fiori placuti ce mi se adanceau pana in maduva oaselor.
Imi cuprinsese umerii, apoi coborase incet pe bratele mele, inclestandu-si degetele mainii drepte intre ale mele, cand palma stanga imi inconjurase spatele.
Fusesem brusc surprins cand trupul imi ajunsese pe canapeaua care era la doar un metru de Kyan. Cand ajunsesem acolo?
-Te-am prins! spuse el, victorios, facandu-mi cu ochiul.
Imi simtisem chipul cald, iar pieptul tresarind usor atunci cand ii intalnisem privirea adanca, fixata in ochii mei, insa insprirasem brusc atunci cand realizasem in ce postura ma aflam.
-Nu, Kyan! sarisem eu, impingandu-mi paleme in pieptul sau cand el scancise puternic si stramba din nas, speriindu-ma si indemnandu-ma sa imi retrag brusc mainile. Iarta-ma! Nu am vrut...! ma alarmasem eu imediat, inainte ca actorul sa ma sarute scurt, jucaus.
-Iar te-am prins! zise pe un ton copilaresc, scotand limba ca si cum incerca sa imi faca in ciuda.
-Kyan, nu te juca... Ma ingrijorezi, ma plansesem eu, incruntat.
-Iarta-ma, nu ma pot abtie sa te necajesc.
Afisase un zambet nevinovat apoi isi coborase capul, lipindu-si buzele de gatul meu.
-Kyan! Intelege, te rog! Nu poti...
-Imi dai voie sa decid eu ce pot sa fac si ce nu? intreba el pe un ton ironic, fara a-si ridica insa privirea spre mine.
-Uhm... Nu, Kyan! Esti mai mult sau mai putin incapatanat decat un catar!
-Nu ma intereseaza... gemu el, inchizandu-si usor ochii, tinandu-si inca zambetul pe buze.
Ambele sale maini se strecurara nerabdatoare sub tricoul meu negru, facandu-ma sa tresar.
-Nu, Kyan! Ah...! Ce faci?! sarisem eu cand ii simtisem dintii prinzand de pielea subtire a gatului meu, lingand-o si mai apoi sugand-o parca atat de pofticios...
-Te gust, raspunse aproape soptit. Asa ca da-mi voie... continuase apoi, urcandu-si palmele mari pe pielea trupui meu, pana cand ajunsese in dreptul coastelor mele, apoi le asezase pe pieptul meu, miscandu-si degetele pe suprafata mugurilor mei care ii raspundeau, fericiti de atingerile sale blande.
Gemusem atunci cand ii stransese intre doua degete, pe masura ce buzele sale ferme urmareau lent muchia claviculei mele.
Degetele sale lungi coborara pe marginile trupului meu, ajungand la capsa pantalonilor pe care o deschisese in graba, insa ma zvarcolisem sub actorul care nu imi dadu sansa de evadare.
-Kyan, te rog, inceteaza! Nu...
-A trecut prea mult timp... Tyler, prea mult... sopti el, cand mainile sale avusera indeajuns spatiu pentru a ajunge sub materialul blugilor mei, pe care ii coborase pana deasupra genunchilor mei.
-Stiu, dar...
-Nu vreau sa aud motive, se auzise vocea lui serioasa, insa inceata, ca o soapta.
Ii simtisem in scurt timp buzele dezmierdand pielea abdomenului meu, trimitandu-mi fiori fierbinti ce imi parcursera pielea infiorata, indemnandu-ma sa scap un alt geamat. Cobora lent, insa sigur spre locul ascuns sub boxerii mei a caror margine fusese prinsa intre degetele sale, si coborata la acelasi nivel cu pantalonii.
Imi simtisem obrajii incingandu-se pe masura ce blandetea atingerilor sale se indrepta spre zona cea mai sensibila a trupului meu, insa, care se oprira atunci cand se facuse auzit zgomotul unui telefon.
Kyan injurase printre dinti, apoi isi vara mana in buzunar, scotand de acolo micul aparat pe care il pusese nervos la ureche si raspunse fara a-i pasa de tonul lui, nu foarte politicos.
Recunoscusem repede vocea feminina care, logic, urla cu toate puterile sale, iar Kyan nu avusese de ales decat sa asculte.
Nu puteam intelege absolut nimic din acel bazait suparator, dar dupa ce totul se terminase, el isi arunca mobilul undeva departe, lasandu-l sa se tranteasca de podeaua incaperii.
Revenise atunci asupra mea, privindu-ma incruntat. Parea suparat.
-De cat timp nu ai mancat? intreba el, privindu-ma neincrezator.
Tacusem pentru cateva clipe bune, apoi ma balbaisem cand voisem sa ii dau un raspuns.
-Nu pot spune ca nu am mancat...
-Nu ai mancat de trei zile! Ce ai de gand? Sa te omori? Tii post negru, sau ce Dumnezeu?... Hai cu mine, ordona el, ridicandu-se in picioare, dandu-mi astfel mie sansa de a-mi aranja hainele pe care el le ravasise.
-De ce te enervezi asa? Nu e ca si cum stomacul tau sufera, rostisem eu bosumflat, in timp ce imi incheiam pantalonii.
-Daca tu ai voie sa te ingrijorezi pentru coastele mele, am si eu dreptul sa imi fac griji ca esti pe punctul sa imi lesini aici! Tyler, nu glumi cu asa ceva!
Imi simtisem inima trepidand atunci cand realizasem de unde proveneau nervii lui. Era ingrijorat pentru mine!
Acel gand imi aduse un mic zambet pe buze si imi plecasem chipul inrosit, incercand sa ascund faptul ca acea situatie era una fericita pentru mine.
-De ce nu mi-ai spus? intreba apoi, punandu-si mainile in san.
-Nu credeam ca era necesar... Au fost doar niste zile in care eu nu am avut pofta de mancare, motivasem eu, ridicandu-mi privirea jenata spre el.
-"Niste zile"... mormai el, trecandu-si agitat limba peste buze. Acele trei zile in care eu am fost spitalizat, Tyler!... Imi pare rau, rosti incet, privindu-ma atunci, lasandu-ma sa ii observ si regretul din vocea sa joasa.
-Dar nu... Kyan, nu e vina ta! Nu am patit nimic. Sunt bine... Nu ma vezi? Exagerezi doar, spusesem eu, facand un pas spre a ma apropia de el.
-Nu. Daca te-as fi lasat sa imi vorbesti, nu ai fi facut asa ceva... Acum vii sa mananci, stabilise el, prinzandu-ma de mana si indemnandu-ma sa ii urmez pasii spre bucatarie.
-Ce ai vrea? intreba de indata ce deschisese usa frigiderului de care se sprijinise, privind inauntru.
-Kyan, nu trebuie... Voi manca eu...
-Tu stai jos. Ma ocup eu de resul, ordona apoi, scotand mai multe alimente din frigider
Ma asezasem pe unul din scaunele mesei sale din lemn, urmarindu-i fiecare miscare pana cand acesta se intorsese spre mine cu o farfurie pe care era asezat un sandvis destul de mare.
-Scuze, e cam tot ce stiu sa fac. Nu sunt un gospodar prea bun, marturisise el, stramband nemultumit din gura in timp ce imi inmanase farfuria.
Zambisem multumit si amuzat in acelasi timp, apoi asezasem pe suprafata de lemn ceea ce Kyan imi pregatise, ridicandu-mi chipul pentru a-l putea privi.
-Multumesc... Kyan, iti multumesc ca iti faci griji, rostisem fara a incerca sa imi ascund obrajii putin imbujorati.
El imi zambise bland, apoi imi ciufulise parul deja ravasit si se aplecase, presandu-si scurt buzele pe ale mele.
-Macar atat pot face si eu... spuse imediat, facandu-mi cu ochiul. Haide, manaca, adauga pe urma, facand semn spe farfurie si indepartandu-se pentru a se sprijini de bufet.
Ii urmasem indemnul, iar in timp ce eu muscam din painea moale, auzisem un sunet venind din living. Era telefonul lui, pe care si-l lasase pe jos dupa ce vorbise cu Samantha... Nu stiu cum mai rezista acel telefon la cate lovituri si aruncari a primit. Kyan ofta, apoi isi indreptase pasii lenesi spre incaperea de unde luase micul aparat sacaitor si raspunse plictisit, dar din pacate nu reusisesm sa aud nimic din conversatie. Credeam ca tonul lui calm insemna ca nu se intamplase nimic rau...
-A fost Chris, spuse el de indata ce revenise in bucatarie, avand un zambet discret pe buze.
-S-a intamplat ceva? intrebasem eu, dupa care muscasem din sandvis.
El ridicase din umeri, nepasator.
-A spus ca are cateva poze cu noi doi, cumparate de la niste tipi care au vrut sa le faca publice. Cica ii sunt dator ca a platit pentru ele cat pentru insulele Bahamas...
Aproape ma innecasem cu painea ce inca nu am putut sa o mestec, insa reusisem sa nu fac scena sa devina atat de patetica.
Inghitisem cu greu mancarea, apoi imi ridicasem privirea spre actorul ce avea o atitudine atat de degajata.
-Cum adica?!Ce poze?! Unde?! Ce a zis Chris?! sarisem eu, vrand imediat sa aflu toate detaliile cu o expresie destul de ingrijorata.
-Unele din fata spitalului, altele din fata casei mele, noi doi in masina, unele in care ne sarutam... si a mai zis el ceva, dar nu am inteles bine, pentru ca urla ca dupa o viata mai buna.
-Si ce i-ai zis?! intrebasem agitat, ridicandu-ma de pe scaun.
-Ca nu ar fi trebuit sa se oboseasca sa le cumpere, rostise el, ridicand din umeri cu acelasi aer de nepasare.
Ramasesem blocat pentru o vreme, apoi imi amintisem ca eu eram singurul caruia ii mai pasa de acest lucru. Nici nu mai vedeam rostul agitatiei mele...
Inchisesem ochii pentru a ma calma, apoi am oftat descurajat, ciufulindu-mi parul si revenind langa scaunul meu, pe care, insa, nu ma asezasem.
-Deci... intr-un final chiar nu avem cum sa ascundem asta, nu-i asa? intrebasem eu, cuprinzandu-mi bratul stang cu mana dreapta, coborandu-mi privirea in pamant.
-Teoretic... si practic... nu. Pun pariu ca tipii de la care Chris are pozele sunt niste vechi amici de ai lui, pentru ca, altfel nu cred ca ar fi putut pune mana pe ele. Vezi tu, astia sunt ca niste rechini. Nu poti scapa viu odata ce esti atacat de unul, si daca scapi, oricum vine altul, deci e cam acelasi lucru intr-un final...
Parca vocea ii scazuse putin pe masura ce vorbea si ii vazusem privirea plimbandu-i-se prin camera, parca agitata si ingrijorata. Incepuse a-si musca obrazul pe interior, ceea ce semnaliza clar ca ceva nu era in regula.
-Tyler, nu e cale sa ascunzi asftel de lucuri, asadar, gandeste-te bine daca vrei sau nu sa continuam. Nu vreau sa te constrang la a-ti petrece zilele intr-un mod care nu iti convine... iar eu nu vreau sa ma ascund de nimeni, rosti el, odata ce privirea lui serioasa revenise asupra mea, facand ca un fior sa imi strabata trupul ce mi se cutremurase parca de spaima. Imi dadea cumva un ultimatum...?