27-04-2011, 11:31 PM
(Ultima modificare: 07-12-2014, 01:24 AM {2} de Yaoi Queen.)
Scuzati de intarziere va rog T^T Pastile astea
Si acum am venit cu nextul
Kissez sweethearts ^.^
Si va multumesc foaarte mult pentru commuri :"3
<3
Capitolul XXIX
Stand astfel, lipit de Kyan si atat de linistiti, ajunsesem chiar sa inchid ochii atunci cand incepuse a-mi mangaia crestetul capului, insa fusesem brusc speriat de usa care se deschisese. M-am ridicat in sezut atat de repede, ca si cum nu as fi stat acolo intins mai bine decat o pisica la soare, si vazusem intrand un domn inalt cu parul carunt, care era doctorul.
-Ce bine, rosti blondul, ridicandu-se si el greoi, apoi coborand din pat pentru a se apropia de acel domn. Spuneati ca pot fi externat, nu-i asa?
-Da, dar am venit sa va reamintesc ce...
-Da, da! Stiu povestea, fara efort fizic, sa stau cuminte, etcetera, etcetera. Pot sa plec? intreba Kyan ca un copil rasfatat.
-Nu, Kyan! intervenisem eu, incruntat. Nu poti pleca de aici pana nu spune dansul! Te rog sa il asculti...
-Dar a spus ca pot...! se planse el, intorcandu-si chipul rugator inspre mine. Imi dadea impresia unui copil ce se folosea de permisiunea trasa de par a unei mame. Cu siguranta medicul l-ar mai fi tinut in spital altfel.
-Sunt curios... el a cerut sa plece? intrebasem eu, indreptandu-mi privirea spre doctorul ce era proptit inaintea usii.
-De parca ar conta... vru actorul sa spuna, insa atunci mi-a fost raspuns la intrebare.
-Ah, dar domnul ceruse asta inca din prima zi, insa trebuia sa aflam daca are leziuni in urma loviturii de la cap... A trebuit sa il sedam chiar in acea noapte... Parea a avea virusul rabic . Nu stiu cum i-au facut radiografiile pentru cutia toracica.
-Bine, gata! sari Kyan imediat, vrand sa il opreasca pe domnul care imi comunica tot ceea ce eu nu stiusem. Si... cum mi-ai spus? intreba pe urma, confuz, ridicand o spranceana
-Rabie, Kyan. Domnul vrea sa spuna ca pareai turbat. Si lasa-l sa continuie... vreau sa aflu.
El isi indreptase atat atentia spre mine cat si pasii mari pe care ii facuse, pentru a ajunge langa patul pe care eu inca stateam asezat.
Se aplecase asupra mea, surprinzandu-ma atunci cand imi furase un sarut, reusind sa ma reduca la tacere, fiindu-mi mult prea jena fata de domnul doctor care observase totul. As fi vrut sa ma arunc sub cearceaful alb de pe pat, insa am preferat sa imi plec capul in pamant in incercarea de a-mi ascunde obrajii inrositi.
Actorul se asezase langa mine, petrecandu-si bratul peste umerii mei si tragandu-ma mai aproape.
-Deci pot sa plec? intreba el din nou, parca mai destins decat inainte.
-Aveti drum liber. O zi buna.
Il auzisem pe Kyan expirand usurat, apoi usa se inchisese, semn ca domnul acela plecase. Abia atunci imi ridicasem privirea spre el, vorbindu-i incet, de parca ii sopteam ceva.
-Kyan, daca faci asa de fiecare data, toata lumea va afla ca noi...
-Nu ma intereseaza. Sa afle toti! ma intrerupse el, dupa care imi ridicase barbia cu degetele mainii sale drepte. Toti sa stie ca te iubesc, la fel de bine cum o stii si tu.
Oare inima nu avea sa imi inceteze niciodata din trepidatul acela rapid si dureros de placut, iar trupul din a mi se cutremura? Trecusera doua ore de cand ma sarutase prima oara dupa atatea zile, iar acele sentimente continuau sa vina si sa revina...
Ma sarutase apasat, apoi revenise in picioare, punandu-si mainile in solduri.
-Asa. Acum sa zburam din locul asta infect.
Luase de pe un scaun o pereche de blugi care parca fusesera aruncati acolo neglijent, apoi scapase de pantalonii albi de trening, ramanand in boxerii sai negri. Imaginea ma facu sa imi plec capul rusinat si sa imi simt obrajii infierbantandu-mi-se treptat, iar cand vocea lui exclamase fericita ca era gata de plecare, ma ridicasem si eu in picioare. Tocmai isi tragea o camasa rosie pe el cand eu il privisem, insa o lasase deschisa, parca prea grabit sa o inchida.
-Ce mai am pe aici mi le va duce cineva acasa. Nu am chef sa stau sa adun fiecare obiect, chiar daca nu-s chiar multe...
-Nu ai pic de rabdare sa pleci de aici... rostisem eu apropiindu-ma de el.
-Exact. Abia astept sa pun piciorul afara. Urasc spitalele mai mult decat berea fara alcool.
Facu cativa pasi spre iesire, insa inainte sa puna mana pe clanta usii, il oprisem.
-Stai Kyan! nu iesi asa de aici... spusesem eu incet, prinzandu-l de camasa pe care incepusem sa o inchei nasture cu nasture.
Pentru un moment ramasese tacut, insa a ras scurt si incet cand observase ca doar de la al treilea nasture mainile imi devenisera alunecoase. Ma lasa totusi sa continui pana la jumatate, cand degetele mele pareau mult prea obosite pentru a continua.
Imi traspirasera palmele, devenind la fel de rosii ca obrajii mei incalziti din pricina stanjenelii mele. Ma simtisem putin ciudat, dar nu voiam sa iasa asa dezvelit. Era indejuns ca putea fi vazut astfel si prin intermediul internetului sau televizorului... nu trebuia sa fie vazut si pe viu. Oricum toata lumea il recunostea si era imposibil sa nu intoarca privrea dupa el. Cred ca acel gand ma impinse la a-i acoperi corpul.
-Dumnezele... esti adorabil! rostise Kyan, care ma facu sa imi ridic privirea spre el si sa il vad zambind.
Se aplecase spre mine, cuprinzandu-mi buzele intre ale sale. In acel punct nu se mai grabise. Parca avea tot timpul din lume pentru a-si misca lent buzele ferme peste ale mele, iar limba sa imi cerceteze lacasul cald si umed cu atata tandrete incat as fi crezut ca incepeam incetul cu incetul sa ma topesc pe propriile picioare.
Abia dupa ce se desprinsese de mine, reusisem sa inspir aerul cerut de plamani si sa revin pe planeta Pamant.
Atunci mainile lui reusira sa inchida restul nasturilor pe care eu nu am putut, si imi zambise usor.
-Mai bine acum? intreba el, cand eu dadusem afirmativ din cap.
Atunci deschiese usa pe care iesiseram amandoi, pentru a pasi pe holurile spitalului, insa inainte de asta, ma prinsese de mana, reusind sa ma surprinda.
-Kyan, e un spital... poti fi vazut.
-Ti-am spus ca nu ma intereseaza. Cat vrei sa repet asta?
-Kyan, te rog... Daca vom fi vazuti asa...
-Nu imi va afecta cariera, nici viata, nici ce sunt sau ce voi fi! Si chiar daca s-ar intampla, nu as avea ce sa regret, intelegi? Te rog, nu incepe din nou cu asta.
Vazand ca nu aveam cale de convingere, tacusem, urmandu-i pasii, iar el isi scosese telefonul din buzunar, formand un numar, dupa care comandase un taxi. Merseseram astfel pana cand am iesit din institutia medicala, insa incercasem sa ignor privirile curioase ale asistentelor si a diferitilor oameni care treceau pe langa noi cu ochii cascati. Ma simteam asa ciudat...
Ne oprisem chiar in fata spitalului dupa ce am coborat scarile, iar Kyan se intorsese spre mine zambitor, fara a-mi elibera mana.
-Acum trebuie sa ne vina taxiul, spuse el, cand eu imi coborasem privirea stanjenita.
-Kyan... Oricine poate sa ne surprinda acum. Sunt sigur ca paparazzi aia te urmaresc pretutindeni. Nu crezi...
-Drace! exlama el, parca putin enervat. Scapam de o problema si dam de alta? Daca mai continui, ma obligi sa le ofer ceva ce cu adevarat ma va "incrimina", dar sunt sigur ca te-ai supara daca te-as saruta acum in plina zi in vazul tuturor.
Abia dupa ce isi terminase propozitia, aparuse taxiul in care ne urcasem. Amandoi ne-am asezat pe bancheta din spate, iar Kyan isi dadu adresa, dupa care domnul sofer pornise in acea directie.
Ramasesem tacut si ingandurat, oftand deseori la gandul ca el era atat de nepasator in privinta a tot ceea ce cladise cu propriile maini. Ma ingrijora faptul ca eu as fi putut deveni motivul pentru care cariera sa sa dispara... ma ingrozea de fapt!
De indata ce ajunseseram inaintea portii inalte de fier, el ii platise soferului caruia ii multumise amabil, apoi descuiase usa pe care intraseram amandoi. Il urmasem lent, in ritmul pasilor sai lenesi, care mergeu pe poteca ingusta, iar cand descuiase usa casei, intra, arucandu-si cheile de indata ce ajunseseram in living.
Se intoarse atunci spre mine, oftand, puandu-si o mana in sold.
-Nu imi spune ca te-am suparat, zise, privindu-ma serios.
-Nu... Sunt doar putin ingrijorat, rostisem eu, incet, ridicandu-mi privirea spre el. Kyan, nu vreau sa se afle... nu vreau sa fii privit altfel...
Plescai nemultumit din gura apoi se apropiase, tragandu-ma in bratele sale si presandu-si buzele de fruntea mea de indata ce fusesem lipit de trupul lui.
-Nu intelegi... Am dreptul la asta. Am dreptul sa te am langa mine sa sa nu ma intereseze de ceea ce zic altii. Am dreptul sa te iubesc fara sa imi fie frica de bliturile camerelor de fotografiat sau de camerele de filmat. Dar asta nu se poate daca tie iti e frica sa fii cu mine, sau de ceea ce vor spune altii despre tine.
-Nu. Nu am spus asta... Vreau sa fiu cu tine. As vrea sa stau tot timpul cu tine, spusesem eu incet, dar hotarat, inconjurandu-i spatele cu bratele si lipindu-mi fruntea de pieptul sau. Da, imi e frica si de ceea ce ar spune restul despre mine, dar imi e mai frica de faptul ca ai putea pierde atat de multe din ceea ce ai... Eu unul nu am ce sa pierd, pentru ca niciodata nu am avut nimic altceva inafara de o sora si... acum pe tine. Dar asta e lumea mea... a ta e complet diferita.
-Ce conteaza mai mult pentru tine? Faptul ca am o cariera care imi aduce bani multi, sau ca te iubesc? intreba el serios, facandu-ma sa imi ridic pentru cateva clipe privirea usor uimita spre el.
-Normal ca e mult mai important faptul ca ma iubesti, Kyan, dar...
-Atunci, te rog, axeaza-te doar pe asta... Pe nimic altceva.
Oftasem inainte ca buzele sa i se apropie de ale mele, si sa le stapaneasca din nou, cum numai el stia mai bine, facandu-mi sangele sa imi fiarba in vene, iar trupul sa mi se cutremure.
-Dar, Kyan...
Voisem sa ii vorbesc imediat ce se desprinsese de mine, insa vocea lui soptita ma reduse la tacere de indata ce buzele i se apropiara de urechea mea.
-Sssh... Te iubesc, rostise el cand toate maruntaiele mele incepusera a se zvarcoli in mine, incalzindu-ma odata ce pielea imi fusese strapunsa de fiori puternici de atat de multe ori...
Inima imi luase razna cand auzisem din nou acele cuvinte... iar spuse astfel, erau pe punctul de a ma innebuni. Jocul cuvintelor sale putea sa lase o persoana fara respiratie... fara minte. Ma pierdusem in propriile ganduri cand isi lipise din nou buzele de ale mele, furandu-mi orice drept de a vorbi sau actiona.
Si acum am venit cu nextul
Kissez sweethearts ^.^
Si va multumesc foaarte mult pentru commuri :"3
<3
Capitolul XXIX
Stand astfel, lipit de Kyan si atat de linistiti, ajunsesem chiar sa inchid ochii atunci cand incepuse a-mi mangaia crestetul capului, insa fusesem brusc speriat de usa care se deschisese. M-am ridicat in sezut atat de repede, ca si cum nu as fi stat acolo intins mai bine decat o pisica la soare, si vazusem intrand un domn inalt cu parul carunt, care era doctorul.
-Ce bine, rosti blondul, ridicandu-se si el greoi, apoi coborand din pat pentru a se apropia de acel domn. Spuneati ca pot fi externat, nu-i asa?
-Da, dar am venit sa va reamintesc ce...
-Da, da! Stiu povestea, fara efort fizic, sa stau cuminte, etcetera, etcetera. Pot sa plec? intreba Kyan ca un copil rasfatat.
-Nu, Kyan! intervenisem eu, incruntat. Nu poti pleca de aici pana nu spune dansul! Te rog sa il asculti...
-Dar a spus ca pot...! se planse el, intorcandu-si chipul rugator inspre mine. Imi dadea impresia unui copil ce se folosea de permisiunea trasa de par a unei mame. Cu siguranta medicul l-ar mai fi tinut in spital altfel.
-Sunt curios... el a cerut sa plece? intrebasem eu, indreptandu-mi privirea spre doctorul ce era proptit inaintea usii.
-De parca ar conta... vru actorul sa spuna, insa atunci mi-a fost raspuns la intrebare.
-Ah, dar domnul ceruse asta inca din prima zi, insa trebuia sa aflam daca are leziuni in urma loviturii de la cap... A trebuit sa il sedam chiar in acea noapte... Parea a avea virusul rabic . Nu stiu cum i-au facut radiografiile pentru cutia toracica.
-Bine, gata! sari Kyan imediat, vrand sa il opreasca pe domnul care imi comunica tot ceea ce eu nu stiusem. Si... cum mi-ai spus? intreba pe urma, confuz, ridicand o spranceana
-Rabie, Kyan. Domnul vrea sa spuna ca pareai turbat. Si lasa-l sa continuie... vreau sa aflu.
El isi indreptase atat atentia spre mine cat si pasii mari pe care ii facuse, pentru a ajunge langa patul pe care eu inca stateam asezat.
Se aplecase asupra mea, surprinzandu-ma atunci cand imi furase un sarut, reusind sa ma reduca la tacere, fiindu-mi mult prea jena fata de domnul doctor care observase totul. As fi vrut sa ma arunc sub cearceaful alb de pe pat, insa am preferat sa imi plec capul in pamant in incercarea de a-mi ascunde obrajii inrositi.
Actorul se asezase langa mine, petrecandu-si bratul peste umerii mei si tragandu-ma mai aproape.
-Deci pot sa plec? intreba el din nou, parca mai destins decat inainte.
-Aveti drum liber. O zi buna.
Il auzisem pe Kyan expirand usurat, apoi usa se inchisese, semn ca domnul acela plecase. Abia atunci imi ridicasem privirea spre el, vorbindu-i incet, de parca ii sopteam ceva.
-Kyan, daca faci asa de fiecare data, toata lumea va afla ca noi...
-Nu ma intereseaza. Sa afle toti! ma intrerupse el, dupa care imi ridicase barbia cu degetele mainii sale drepte. Toti sa stie ca te iubesc, la fel de bine cum o stii si tu.
Oare inima nu avea sa imi inceteze niciodata din trepidatul acela rapid si dureros de placut, iar trupul din a mi se cutremura? Trecusera doua ore de cand ma sarutase prima oara dupa atatea zile, iar acele sentimente continuau sa vina si sa revina...
Ma sarutase apasat, apoi revenise in picioare, punandu-si mainile in solduri.
-Asa. Acum sa zburam din locul asta infect.
Luase de pe un scaun o pereche de blugi care parca fusesera aruncati acolo neglijent, apoi scapase de pantalonii albi de trening, ramanand in boxerii sai negri. Imaginea ma facu sa imi plec capul rusinat si sa imi simt obrajii infierbantandu-mi-se treptat, iar cand vocea lui exclamase fericita ca era gata de plecare, ma ridicasem si eu in picioare. Tocmai isi tragea o camasa rosie pe el cand eu il privisem, insa o lasase deschisa, parca prea grabit sa o inchida.
-Ce mai am pe aici mi le va duce cineva acasa. Nu am chef sa stau sa adun fiecare obiect, chiar daca nu-s chiar multe...
-Nu ai pic de rabdare sa pleci de aici... rostisem eu apropiindu-ma de el.
-Exact. Abia astept sa pun piciorul afara. Urasc spitalele mai mult decat berea fara alcool.
Facu cativa pasi spre iesire, insa inainte sa puna mana pe clanta usii, il oprisem.
-Stai Kyan! nu iesi asa de aici... spusesem eu incet, prinzandu-l de camasa pe care incepusem sa o inchei nasture cu nasture.
Pentru un moment ramasese tacut, insa a ras scurt si incet cand observase ca doar de la al treilea nasture mainile imi devenisera alunecoase. Ma lasa totusi sa continui pana la jumatate, cand degetele mele pareau mult prea obosite pentru a continua.
Imi traspirasera palmele, devenind la fel de rosii ca obrajii mei incalziti din pricina stanjenelii mele. Ma simtisem putin ciudat, dar nu voiam sa iasa asa dezvelit. Era indejuns ca putea fi vazut astfel si prin intermediul internetului sau televizorului... nu trebuia sa fie vazut si pe viu. Oricum toata lumea il recunostea si era imposibil sa nu intoarca privrea dupa el. Cred ca acel gand ma impinse la a-i acoperi corpul.
-Dumnezele... esti adorabil! rostise Kyan, care ma facu sa imi ridic privirea spre el si sa il vad zambind.
Se aplecase spre mine, cuprinzandu-mi buzele intre ale sale. In acel punct nu se mai grabise. Parca avea tot timpul din lume pentru a-si misca lent buzele ferme peste ale mele, iar limba sa imi cerceteze lacasul cald si umed cu atata tandrete incat as fi crezut ca incepeam incetul cu incetul sa ma topesc pe propriile picioare.
Abia dupa ce se desprinsese de mine, reusisem sa inspir aerul cerut de plamani si sa revin pe planeta Pamant.
Atunci mainile lui reusira sa inchida restul nasturilor pe care eu nu am putut, si imi zambise usor.
-Mai bine acum? intreba el, cand eu dadusem afirmativ din cap.
Atunci deschiese usa pe care iesiseram amandoi, pentru a pasi pe holurile spitalului, insa inainte de asta, ma prinsese de mana, reusind sa ma surprinda.
-Kyan, e un spital... poti fi vazut.
-Ti-am spus ca nu ma intereseaza. Cat vrei sa repet asta?
-Kyan, te rog... Daca vom fi vazuti asa...
-Nu imi va afecta cariera, nici viata, nici ce sunt sau ce voi fi! Si chiar daca s-ar intampla, nu as avea ce sa regret, intelegi? Te rog, nu incepe din nou cu asta.
Vazand ca nu aveam cale de convingere, tacusem, urmandu-i pasii, iar el isi scosese telefonul din buzunar, formand un numar, dupa care comandase un taxi. Merseseram astfel pana cand am iesit din institutia medicala, insa incercasem sa ignor privirile curioase ale asistentelor si a diferitilor oameni care treceau pe langa noi cu ochii cascati. Ma simteam asa ciudat...
Ne oprisem chiar in fata spitalului dupa ce am coborat scarile, iar Kyan se intorsese spre mine zambitor, fara a-mi elibera mana.
-Acum trebuie sa ne vina taxiul, spuse el, cand eu imi coborasem privirea stanjenita.
-Kyan... Oricine poate sa ne surprinda acum. Sunt sigur ca paparazzi aia te urmaresc pretutindeni. Nu crezi...
-Drace! exlama el, parca putin enervat. Scapam de o problema si dam de alta? Daca mai continui, ma obligi sa le ofer ceva ce cu adevarat ma va "incrimina", dar sunt sigur ca te-ai supara daca te-as saruta acum in plina zi in vazul tuturor.
Abia dupa ce isi terminase propozitia, aparuse taxiul in care ne urcasem. Amandoi ne-am asezat pe bancheta din spate, iar Kyan isi dadu adresa, dupa care domnul sofer pornise in acea directie.
Ramasesem tacut si ingandurat, oftand deseori la gandul ca el era atat de nepasator in privinta a tot ceea ce cladise cu propriile maini. Ma ingrijora faptul ca eu as fi putut deveni motivul pentru care cariera sa sa dispara... ma ingrozea de fapt!
De indata ce ajunseseram inaintea portii inalte de fier, el ii platise soferului caruia ii multumise amabil, apoi descuiase usa pe care intraseram amandoi. Il urmasem lent, in ritmul pasilor sai lenesi, care mergeu pe poteca ingusta, iar cand descuiase usa casei, intra, arucandu-si cheile de indata ce ajunseseram in living.
Se intoarse atunci spre mine, oftand, puandu-si o mana in sold.
-Nu imi spune ca te-am suparat, zise, privindu-ma serios.
-Nu... Sunt doar putin ingrijorat, rostisem eu, incet, ridicandu-mi privirea spre el. Kyan, nu vreau sa se afle... nu vreau sa fii privit altfel...
Plescai nemultumit din gura apoi se apropiase, tragandu-ma in bratele sale si presandu-si buzele de fruntea mea de indata ce fusesem lipit de trupul lui.
-Nu intelegi... Am dreptul la asta. Am dreptul sa te am langa mine sa sa nu ma intereseze de ceea ce zic altii. Am dreptul sa te iubesc fara sa imi fie frica de bliturile camerelor de fotografiat sau de camerele de filmat. Dar asta nu se poate daca tie iti e frica sa fii cu mine, sau de ceea ce vor spune altii despre tine.
-Nu. Nu am spus asta... Vreau sa fiu cu tine. As vrea sa stau tot timpul cu tine, spusesem eu incet, dar hotarat, inconjurandu-i spatele cu bratele si lipindu-mi fruntea de pieptul sau. Da, imi e frica si de ceea ce ar spune restul despre mine, dar imi e mai frica de faptul ca ai putea pierde atat de multe din ceea ce ai... Eu unul nu am ce sa pierd, pentru ca niciodata nu am avut nimic altceva inafara de o sora si... acum pe tine. Dar asta e lumea mea... a ta e complet diferita.
-Ce conteaza mai mult pentru tine? Faptul ca am o cariera care imi aduce bani multi, sau ca te iubesc? intreba el serios, facandu-ma sa imi ridic pentru cateva clipe privirea usor uimita spre el.
-Normal ca e mult mai important faptul ca ma iubesti, Kyan, dar...
-Atunci, te rog, axeaza-te doar pe asta... Pe nimic altceva.
Oftasem inainte ca buzele sa i se apropie de ale mele, si sa le stapaneasca din nou, cum numai el stia mai bine, facandu-mi sangele sa imi fiarba in vene, iar trupul sa mi se cutremure.
-Dar, Kyan...
Voisem sa ii vorbesc imediat ce se desprinsese de mine, insa vocea lui soptita ma reduse la tacere de indata ce buzele i se apropiara de urechea mea.
-Sssh... Te iubesc, rostise el cand toate maruntaiele mele incepusera a se zvarcoli in mine, incalzindu-ma odata ce pielea imi fusese strapunsa de fiori puternici de atat de multe ori...
Inima imi luase razna cand auzisem din nou acele cuvinte... iar spuse astfel, erau pe punctul de a ma innebuni. Jocul cuvintelor sale putea sa lase o persoana fara respiratie... fara minte. Ma pierdusem in propriile ganduri cand isi lipise din nou buzele de ale mele, furandu-mi orice drept de a vorbi sau actiona.
---MY YAOI BLOG-- *click*
![[Imagine: _Gay_Rights__by_Minty_Hippo.png]](http://i219.photobucket.com/albums/cc127/Yzabella_93/Banners/_Gay_Rights__by_Minty_Hippo.png)
![[Imagine: Not_a_choice___stamp_by_ethereal_cr.gif]](http://i219.photobucket.com/albums/cc127/Yzabella_93/fetze/Not_a_choice___stamp_by_ethereal_cr.gif)
Why is it that, as a culture we are more comfortable with seeing two men holding guns than holding hands? [Ernest Gaines]