Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Am sa mooor in curand de somn! @_@
Totusi, am reusit sa va aduc nextul
Thanks 4 teh comms sweethearts
Kissez

Capitolul XXVII

In seara aceea dormisem impreuna cu Samantha, pe patul din camera mea. Nu planuiseram asta, insa dupa acea baie, cand se presupunea ca trebuia sa ma simt mai bine, vorbisem cu Sam despre diverse lucruri, care trebuiau sa imi distanteze mintea de Kyan. Dar in tot ce spusesem, numele lui era prezent, fie ca voiam sau nu.
Ma simtisem patetic cand, din nou incepusem sa plang, relatandu-i surorii mele, fara cererea ei, scena din camera de spital. Simteam nevoia sa vorbesc despre asta, sa ma descarc, sa plang pana ce ochii aveau sa mi se usuce, insa nu ma ajutasera cu nimic aceste lucruri. Inca ma durea pieptul, iar mintea mea invartea ca pe roata cuvintele lui care imi cerusera sa plec.
Samantha ma dusese in camera mea si m-a intins pe pat, ea asezandu-se apoi langa mine, incercand in continuare sa ma consoleze cu toate cuvintele sale blande si cu mangaieri ce erau menite a ma linisti.
Adormisem intr-un final, dar habar nu am cand anume, iar cand imi deschisesem ochii, ea inca era acolo. Stiam insa, ca dormisem foarte putin. Puteam sa simt asta.
Parca imi si era rusine de ea... Baiat major sa planga astfel in fata surorii. Eram demn de mila! Insa ce puteam sa fac? Sa suspin cateva zile bune si sa redevin Tyler, tocilarul care merge la facultatea, pentru care, apropo, nu aplicasem. Fusesem atat de preocupat de petrecerea timpului facand alte lucruri printre care si intalnirile cu Kyan.
Totusi, nici macar ziua urmatoare nu fusese mai senina, dar spre norocul meu, Samantha inca ramasese rabdatoare langa mine, incercand sa ma inveseleasca. Parca murise cineva important mie... dar simteam ca era ceva mult mai rau de atat, stiindu-l pe el acolo si ca nu mai puteam sa il vad, sau, de fapt, ca nu voia el sa ma vada.
Atat de mult as fi vrut sa ii vorbesc, insa nu... imi era mult prea teama.

Telefonul fix suna incontinuu, indemnandu-ma sa ma ridic lenes din pat si sa ma indrept spre living. Daca m-ar fi vazut cineva pe fundul oceanului, ar fi presupus ca eram o epava dupa felul in care aratam. Si Titanicul ar fi fost catalogat ca find mai aratos.
Ridicasem receptorul la ureche, raspunzand apelului pe un ton obosit.
-Tyler, sper ca ai mancat! spuse vocea amenintatoare a surorii mele, care era plecata la o sedita foto.
-Da, am mancat, o mintisem eu, incercand sa par convingator.
-Minti, Tyler! De trei zile nu ai mai dormit deloc si nu ai bagat nici macar o firmitura de paine in gura! Jur ca daca ti se intampla ceva, am sa ii rup toate coastele cretinului de Lawson! Si putin ma va interesa apoi ca ma vei ura toata viata! Auzi?! Atunci iti voi da motiv sa te distrugi singur!
Vocea ei atat de ascutita ma facu sa indepartez pentru cateva clipe receptorul de urechea mea atacata de sunetele atat de inalte, apoi imi dadusem ochii peste cap, de indata ce putusem sa ii vorbesc.
-Nu e vina lui. Doar ca nu am pofta de mancare.
-Nu, pe dracu! atat ai plans zilele astea, de cred ca doar lacrimile ti-au mai ajuns in stomac! Tyler, nu ma face sa vin sa iti bag mancarea pe gat si sa te sedez! Stii foarte bine de ce sunt in stare!
-Linisteste-te, Sam. Sunt bine, ii rostisem eu incet, incercand sa o calmez.
Auzisem alte voci care veneau din locul unde era Sam, apoi aproape injurase cand a fost chemata pentru alte fotografii.
Imi ordonase din nou sa mananc, pe urma se scuzase cand fusese nevoita sa inchida.
Cand pusesem receptorul inapoi, m-am aruncat pe canapea, oftand si acoperindu-mi chipul cu palmele. Pe langa faptul ca ma simteam groaznic, mai si aratam asta. Parul imi era atat de ciufulit si neingrijit incat parca trecusem printr-o tornata, aveam niste cearcane ingrozitoare, pielea imi era palida, iar buzele uscate. Terifiant... Si daca eram la doi metri sub pamant, formolizat, as fi aratat mai bine.
Adevarul era ca ma simteam putin ametit, si da, stomacul meu urla dupa mancare, insa gatul nu mi se simtea in stare sa o primeasca, iar gura sa o mestece. Ma intrebam cat aveam sa fiu astfel pana cand ideea ca el nu ma mai voia avea sa fie de domeniul trecutului...
Trebuia sa fac ceva. Trebuia sa revin la vechiul Tyler.
Dupa mult timp de gandire, luasem decizia ca eram nevoit sa incep cu un dus. Nu mai era mult pana cand incepeau mustele sa roiasca in jurul meu.
Am scapat de imbracaminte de indata ce ma vazusem in baie, apoi pasisem in cabina de dus, pornind apa, lasand-o sa imi curete si sa imi revigoreze trupul.

Din cauza aburilor calzi si faptului ca nu mancasem de cateva zile, fusesem pe cale sa imi pierd echilibrul atunci cand pasisem inapoi pe gresia alba. A trebuit sa ma sprijin cateva clipe de cabina de dus si sa inchid ochii, pentru a ma regasi. Am oftat adanc, pe urma imi stersesem trupul cu un prosop, pe care mi-l legasem apoi in jurul taliei si iesisem din incaperea incalzita de aburi.
Imi luasem pe mine o pereche de blugi inchisi la culoare si un tricou negru, putin mai larg. Nu obisnuiam sa port lucruri mulate. E indeajus ca trupul meu era prea subtire pentru un baiat. Nu trebuia sa evidentiez si asta, pe langa faptul ca eram mic de statura.
Imi uscasem superficial parul, doar cat sa nu mai stea ca si cum fusese calcat de tren, apoi iesisem afara din casa. Nu aveam niciun punct de reper. Voiam sa cutreier strazile, ca un om lipsit de locuinta. Poate asa aveam norocul ca Sam sa nu ma prinda acasa cand avea sa se intoarca se la sedinta foto.
Era atat de cald afara... Caldura mi se parea insuportabila in momentul acela. Contribuia parca si mai mult la demoralizarea mea.
Ajuns intr-un parc, ma asezasem pe o banca, la umbra unui copac a carui ramuri formau un fel de umbrela deasupra mea. Macar avea sa imi fie mai racoare.
Imi ridicasem capul, privind frunzele printre care lumina soarelui reusea sa se strecoare si oftasem. Totusi, ma simteam mai bine decat intre patru pereti.
La un moment dat, ceva imi perturbase linistea, care pentru un moment fusese placuta.
Auzisem vocea unei fete care striga la cineva si imi intorsesem privirea in spate unde observasem un cuplu. Parea ca se certau.
Ea ii reprosa ceva. Puteam auzi foarte clar cum ii striga cum ca el o mintise, iar baiatul se scuza, cu glas de regret, insa spusese ca exista o explicatie, pe care ea nu voia sa o asculte.
Ironic, nu-i asa?
Ea continua sa urle, pana cand la un moment dat, baiatul isi pusese exasperat mainile in cap, apoi, parca dus in culmea nebuniei, ceru cu un urlet sa fie ascultat, iar fata amutise brusc, dandu-i astfel lui ocazia sa isi arunce scuza.
Il admirasem pentru curajul avut. Poate ar fi trebuit sa fac la fel, insa mereu e usor de spus si atat de greu de facut, cand eu nu mai eram in stare sa dau ochii cu Kyan. Spre deosebire de baiatul acela, eu ma dadusem batut atat de repede... Puteam sa imi dau seama ca isi iubea prietena. Vocea lui parea disperata si tremuranda atunci cand ii vorbea...
Dar cu ce eram diferit de el?
Nu fusesem in stare sa il fac pe Kyan sa ma asculte. Nu depusesem efort... Ci plecasem cu coada intre picioare. Avea sa creada cu adevarat ca nu insemnase nimic pentru mine. Nu incercasem nici macar sa astept pana sa inceteze in a ma mai acuza.
Imi simtisem inima strangandu-se dureros cand imi reamintisem, insa ma ridicasem de pe banca, mergand agale spre iesirea din parc... Si nu cea care ducea inapoi acasa.
Avusesem putini bani la mine, dar a fost indeajuns incat sa ma lase la cinci minute departare de spital, de unde a trebuit sa merg pe jos. Ar fi prea banal sa spun ca mersesem pur si simplu, pentru ca o luasem la fuga. In acel moment de plina incredere in propria persoana, imi spusesem ca avea sa ma ascult fie ca voia sau nu. Eu trebuia sa ii dau explicatia. Atat imi doream.
Nu eram cel mai bun atlet, dar in mai putin de trei minute, deschisesem in graba usile institutiei medicale. Era ora noua si jumatate dimineata. Stiam ca orele de vizita nu incepusera inca, insa trecusem in fuga pe langa receptie, auzind-o pe domnisoara de acolo strigand dupa mine.
Nici nu mai ezitasem sa apas clanta de la camera de spital in care era internat Kyan. Intrasem brusc, inchizand-o in urma mea, cand il vazusem pe el sprijinit de tablia patului si cu privirea pierduta pe geamul din dreapta sa. S-a intors totusi brusc spre mine, cand revenise pe pamant. Voise sa imi spuna ceva, insa ma apropiasem de el repede, incruntat, prinzandu-l de camasa in totalitate desfacuta.
-Asculta aici, prostule! incepusem eu, lucru care il facuse sa caste ochii, socat. Niciodata nu mi-am batut joc de tine! Niciodata nu am vrut asta! Singurul motiv pentru care eu am fost imbracat in fata la premiera nenorocitului tau de film, a fost numai pentru ca Sam nu a vrut sa fii lasat balta! Mi s-a parut o prostie, dar uite! Am acceptat-o pana la urma pentru ea! Si apoi ai aparut tu! Tu, care o cautai pe Taylor, care nu exista! Nu stiu ce motive a avut Sam sa iti spuna ca eu eram fratele geaman cand eu eram de fapt Taylor! Dar cred cu tarie ca voia doar sa taci naibii din gura! Apoi am fost noi doi! Mereu noi doi! Sau mai degraba, tu si Justin! Si ai continuat sa imi spui pe numele ala! O persoana inexistenta la fel ca Taylor! Si probabil nu ar fi trebuit sa accept sa fac prostia de a ma imbraca in fata si sa merg la premierea aia a ta! Dar daca nu as fi mers, nici nu te-as fi cunoscut!
Luasem o scurta pauza in care imi trasesem suflul, insa inca nu terminasem. Ma durea pieptul. Nu stiu cum inca mai aveam curajul sa ii vorbesc, insa imi simtisem ochii umezindu-se, iar vocea subtiindu-se din cauza nodului care mi se pusese in gat. Continuasem dupa ce imi adunasem puterile.
-Daca nu te-as fi cunoscut... Probabil ca acum eram la o facultate si nu ma interesa de persoana ta! Si totusi, te-am cunoscut, insa tu l-ai cunoscut pe Justin! Habar nu ai cum ma simteam cand te auzeam spunandu-mi pe un nume care nu imi apartinea! La inceput nu mi-a pasat chiar atat de mult, desi ma deranja, dar asta pentru ca eram doar prieteni, iar apoi... Apoi a inceput sa ma zgarie pur si simplu pe creier! Ma saturasem sa ma tin de aceeasi minciuna nenorocita! Voiam sa imi spui Tyler! Voiam ca atunci cand zambesti, sa te gandesti la Tyler, nu la Justin!
Imi simtisem lacrimile calde rostogolindu-se pe obrajii mei palizi, iar vocea spargandumi-se treptat.
-Imi era teama... Imi era teama sa iti spun cum ma numesc. Nu voiam sa se intample ceea ce s-a intamplat acum. De asta ma feream! Insa atunci ai venit la mine si ti-am spus ca sora mea te iubeste, iar asta pentru ca eu ii intelesesem gresit toate vorbele! Am marturisit cine eram, doar pentru ca nu stiam ce altceva sa iti spun ca sa punem punct a ceea ce era intre noi. Credeam ca Sam te iubeste... dar m-am inselat. Nu puteam sa imi fac sora sa sufere, dupa cate a indurat cu mine si cate a facut pentru mine... Dar ma durea atat de tare...Kyan! Ma durea, pentru ca si eu te iubesc si... si nu mai suport sa crezi ca nu ai insemnat nimic pentru mine! Esti singura persoana care nu statea langa mine doar pentru a o intalni pe Samantha Kannes... Esti singura persoana careia ii pasa de mine si te-ai purtat atat de frumos mereu si... nu pot nici macar printr-o minciuna sa spun ca nu insemni nimic pentru mine, tocmai pentru ca insemni prea mult!
Imediat ce imi terminsem discursul atat de lung, ii dadusem drumul camasii, apoi ma prabusisem pe scaunul de langa pat, ingropandu-mi chipul in palme. Parca imi dadusem tot sufletul afara. Imi lasasem suspinele sa se auda, neavand o modalitate de a le ascunde, insa ma simteam eliberat de o presiune imensa.
El tacu. Avea sa ma respinga din nou?
Cu acel gand ma ingrozisem singur, insa incercasem sa ma adun. Imi stersesem obrajii si ochii, vrand sa ma linistesc, dar continuam sa suspin si sa respir sacadat.
-Nu credeam ca va veni ziua in care ai sa ma faci prost in fata, rostise el, insa parca pe un ton amuzat.
-Imi pare rau... rostisem eu, ingrijorat.
-Stii, adineauri ma gandeam ca poate am fost putin dur... insa consider ca am avut destule motive. Nu am putut sa concep un motiv pentru care tocmai tu sa imi gresesti. Dupa cate s-au intamplat intre noi. Si ai dreptate. Sunt prost. Sunt un mare prost ca nu ti-am dat ocazia sa imi explici ce anume s-a intamplat de fapt. Dar acolo, cand mi-ai spus ca vrei sa punem punct, credeam ca aveam sa explodez, apoi cand mi-ai spus si de Samantha, am innebunit complet. Eram furios si nu puteam sa inteleg cu ce motiv m-ai mintit. Nu ma puteam gandi decat la faptul ca v-ati batut joc fara niciun motiv, cand eu ti-am oferit totul, si nu din punct de vedere material. Stii foarte bine ce simt pentru tine. Nu cred ca te-ai indoit vreodata, pentru ca mereu am fost sincer si stii asta.
Imi ridicasem capul, privindu-l cu ochii mari, plini de speranta.
-Nu, Kyan, nu m-am indoit, pentru ca tu mereu ai fost acolo sa imi amintesti... Dar jur ca nu am vrut sa imi bat joc... A fost o minciuna care la inceput parea nevinovata, apoi...
-Da, inteleg, rosti el, scurt si zambi in coltul gurii.
-Ce bine... soptisem eu usurat, zambindu-i cu gura stramba si ochii pe jumatate inchisi. Asta inseamna ca pot sa raman aici, cu tine...? intrebasem apoi, cand imi simtisem capul greu si mi-l lasasem inainte, sprijinit de pat. Scapasem de cea mai mare grija a mea. Eram atat de obosit incat ochii nu imi mai erau in stare a ramane deschisi, asa ca s-au adancit intr-o lume intunecata, pana cand visele incepusera sa isi joace rolul. Adormisem in sfarsit.