13-01-2011, 09:36 PM
Acum am terminat aşa că mă gândeam să îl pun.
Capitol pentru ... tobe vă rog :)) ... Dei-kun :x
Enjoy !
Ploaia cădea pe pământul rece, udând uşor vieţuitoarele lui. Soarele se ascundea pe după nori, evitând să fie în ochii trecătorilor. Animalele se ascundeau în căsuţele lor, la căldură. Vântul răvăşea uşor părul roz al fetei. Lacrimile-i cădeau şiroaie pe faţă, abţinându-se să nu ţipe. În mâinile-i firave ţinea un crin alb, ce tremura sub atingerea fină a palmelor ei. Deabia se ţinea pe picioare. Punctul ei de sprijin era brunetul. Picăturile de ploaie cădeau uşor, lovind umbrela neagră de deasupra capului său. Hainele negre erau monotone, aducând un aer sinistru atât asupra ei cât şi al lui. Rozalia căzu în genunchi, pe pământul ud şi moale de lângă groapă. Tristeţea din inima ei era atât de mare încât voia să intre ea în locul lui în sicriu. Era mort. În acel moment, brunetul se puse rapid lângă ea. Era trist. Trist pentru ea. Fata lăsă uşor crinul firav din mâna ei pe pământul de pe tatăl său şi, ajutată de brunet se ridică uşor în picioare. O ultimă lacrimă se prelinse pe faţa ei, iar atingând pământul dispăru. În acelaşi moment, un fulger lumină cerul, iar văzduhul fu străbătut de un tunet puternic.
Ochii săi verzi erau acum goi. Ea privea în faţă, însă fără vreun obiect fix. Privea în gol. Îi era dor de tatăl său. Şi acum îşi amintea cum lumina se stinse brusc în sala balului şi unul dintre vampiri îl secă de sânge pe tatăl său. Dar, îşi mai aminti şi cum de atunci în fiecare moment el fusese lângă ea. Se ridică brusc, începând să răscolească hainele din sertare. Sub ele, se afla un caiet măricel, de culoare roz. Aşezându-se pe pat iar, îl deschise. Chiar de la prima pagină îi sări în ochi o poză. Un bărbat înalt, cu ochii verzi ca iarba ce îşi ţinea în braţe soţia. Părul ei roz şi lung se afla la jumătatea taliei, iar ochii roşii priveau bucuroşi spre aparatul foto. În braţele ei se afla o micuţă fiinţă, cu o piele albă asemeni unui mărgăritar. Ochii verzi ca ai tatălui său străluceau ca două smaralde vii, iar moţul era de o culoare roz-pal. Fetiţa zâmbea fericită, întinzând braţele spre aparatul foto.
Rozalia îşi duse rapid mâna la gură, simţind că ochii o înţeapă din ce în ce mai tare. Inima i se umplu de tristeţe, simţind cum un val de melancolie se izbeşde de ea asemeni unui val de stânci. Caietul căzu pe jos, iar fata rămase stană de piatră. Simţi două braţe cum o prind de umeri. Întorcând privirea brusc, privirea ei se izbi de a brunetului. Pentru o clipă, ea simţi cum se pierde în ochii lui abisali, trecând în eternitate. Cu o mişcare rapidă, ea era în braţele lui, descărcându-se. Lacrimile îi cădeau rapid pe faţa ei, fata stângând cămaşa brunetului în mâinile ei. Sasuke îi mângâia părul uşor cu o mână, iar cu cealaltă o ţinea pe fată de talie, apropiind-o şi mai mult de el.
- Iubito, linişteşte-te ! Totul o să fie bine, vei vedea.
- Nu, Sasuke, nu v-a fi ! Din prima zi de când m-am născut, tata era lângă mine pretutindeni. Nu mergea nicăieri fără să mă ia cu el. Iar acum, totul să se risipească în mai puţin de un minut... nu pot concepe asta.
- Exact cum o să fac şi eu cu copilaşul nostru când o să vină pe lume sau cum o să reacţionez cum o să aflu că eşti însărcinată.
- Probabil că o să leşini. surâse rozalia, amuzată de ce spusese el.
- Cel mai probabil, iubit-o. adăugă el, apoi o sărută. Cu acel sărut, ea deveni din nou fata fără griji. Buzele lui erau unite cu ale ei. El îi mângâia limba cu a lui, imediat ce buzele sale fuseseră întredeschise. O trase mai aproape de el, adâncind şi mai mult sărutul.
Rămaseră îmbrăţişaţi. Undeva în timpul nopţii, ea adormi sub atingerile lui tandre şi pline de iubire, cu care credea că nu se va obişnui niciodată. El, stătea şi privea fiinţa din braţele lui. O iubea. Era sigur de asta, aşa cum nu mai fusese de nimic altceva în toată viaţa lui. Îi iubea ochii. Da, acei ochi mari şi verzi, ce de fiecare dată când îi privea îl vrăjeau. Îi iubea gura, mai exact buzele roşii ca rubinele, iar când îşi arăta zâmbetul acela fermecător el era nebun după ea. Adora pielea ei albă şi rece indiferent de vremea de afară. Adora modul ei de gândire şi inima-i mare. Dar, ce rost aveau toate aceste înşiruiri când el o iubea pe ea ?
Începu să râdă când conştientiza cât de nervos era când aflase că urma să se căsătorească cu o necunoscută. Cum îşi promisese că avea să o fată să regrete că s-a născut din prima clipă. Dar el fusese fermecat de zâmbetul ei din primul moment, neavând ocazia să îşi pună planul în aplicare. Încetă imediat ce îşi aminti că ea dormea cu capul pe pieptul său şi că putea să o trezească. Îi sărută uşor tâmpla, strângând-o şi mai tare în braţe.
- Nimeni nu o să te ia de lângă mine, iubire. adăugă, apoi adormi şi el.
Luna îi mângâia pe cei doi cu razele ei. În uşa balconului apăru chipul tatălui ei. Zâmbii privindu-i pe cei doi, apoi, imaginea lui se risipi odată cu vântul nemilos ce străbătea împrejurimile.
Aştept păreri. :)
Capitol pentru ... tobe vă rog :)) ... Dei-kun :x
Enjoy !
Capitolul 10 :
– Un ultim crin alb, o ultimă lacrimă şi un caiet cu amintiri. –
– Un ultim crin alb, o ultimă lacrimă şi un caiet cu amintiri. –
Ploaia cădea pe pământul rece, udând uşor vieţuitoarele lui. Soarele se ascundea pe după nori, evitând să fie în ochii trecătorilor. Animalele se ascundeau în căsuţele lor, la căldură. Vântul răvăşea uşor părul roz al fetei. Lacrimile-i cădeau şiroaie pe faţă, abţinându-se să nu ţipe. În mâinile-i firave ţinea un crin alb, ce tremura sub atingerea fină a palmelor ei. Deabia se ţinea pe picioare. Punctul ei de sprijin era brunetul. Picăturile de ploaie cădeau uşor, lovind umbrela neagră de deasupra capului său. Hainele negre erau monotone, aducând un aer sinistru atât asupra ei cât şi al lui. Rozalia căzu în genunchi, pe pământul ud şi moale de lângă groapă. Tristeţea din inima ei era atât de mare încât voia să intre ea în locul lui în sicriu. Era mort. În acel moment, brunetul se puse rapid lângă ea. Era trist. Trist pentru ea. Fata lăsă uşor crinul firav din mâna ei pe pământul de pe tatăl său şi, ajutată de brunet se ridică uşor în picioare. O ultimă lacrimă se prelinse pe faţa ei, iar atingând pământul dispăru. În acelaşi moment, un fulger lumină cerul, iar văzduhul fu străbătut de un tunet puternic.
Ochii săi verzi erau acum goi. Ea privea în faţă, însă fără vreun obiect fix. Privea în gol. Îi era dor de tatăl său. Şi acum îşi amintea cum lumina se stinse brusc în sala balului şi unul dintre vampiri îl secă de sânge pe tatăl său. Dar, îşi mai aminti şi cum de atunci în fiecare moment el fusese lângă ea. Se ridică brusc, începând să răscolească hainele din sertare. Sub ele, se afla un caiet măricel, de culoare roz. Aşezându-se pe pat iar, îl deschise. Chiar de la prima pagină îi sări în ochi o poză. Un bărbat înalt, cu ochii verzi ca iarba ce îşi ţinea în braţe soţia. Părul ei roz şi lung se afla la jumătatea taliei, iar ochii roşii priveau bucuroşi spre aparatul foto. În braţele ei se afla o micuţă fiinţă, cu o piele albă asemeni unui mărgăritar. Ochii verzi ca ai tatălui său străluceau ca două smaralde vii, iar moţul era de o culoare roz-pal. Fetiţa zâmbea fericită, întinzând braţele spre aparatul foto.
Rozalia îşi duse rapid mâna la gură, simţind că ochii o înţeapă din ce în ce mai tare. Inima i se umplu de tristeţe, simţind cum un val de melancolie se izbeşde de ea asemeni unui val de stânci. Caietul căzu pe jos, iar fata rămase stană de piatră. Simţi două braţe cum o prind de umeri. Întorcând privirea brusc, privirea ei se izbi de a brunetului. Pentru o clipă, ea simţi cum se pierde în ochii lui abisali, trecând în eternitate. Cu o mişcare rapidă, ea era în braţele lui, descărcându-se. Lacrimile îi cădeau rapid pe faţa ei, fata stângând cămaşa brunetului în mâinile ei. Sasuke îi mângâia părul uşor cu o mână, iar cu cealaltă o ţinea pe fată de talie, apropiind-o şi mai mult de el.
- Iubito, linişteşte-te ! Totul o să fie bine, vei vedea.
- Nu, Sasuke, nu v-a fi ! Din prima zi de când m-am născut, tata era lângă mine pretutindeni. Nu mergea nicăieri fără să mă ia cu el. Iar acum, totul să se risipească în mai puţin de un minut... nu pot concepe asta.
- Exact cum o să fac şi eu cu copilaşul nostru când o să vină pe lume sau cum o să reacţionez cum o să aflu că eşti însărcinată.
- Probabil că o să leşini. surâse rozalia, amuzată de ce spusese el.
- Cel mai probabil, iubit-o. adăugă el, apoi o sărută. Cu acel sărut, ea deveni din nou fata fără griji. Buzele lui erau unite cu ale ei. El îi mângâia limba cu a lui, imediat ce buzele sale fuseseră întredeschise. O trase mai aproape de el, adâncind şi mai mult sărutul.
Rămaseră îmbrăţişaţi. Undeva în timpul nopţii, ea adormi sub atingerile lui tandre şi pline de iubire, cu care credea că nu se va obişnui niciodată. El, stătea şi privea fiinţa din braţele lui. O iubea. Era sigur de asta, aşa cum nu mai fusese de nimic altceva în toată viaţa lui. Îi iubea ochii. Da, acei ochi mari şi verzi, ce de fiecare dată când îi privea îl vrăjeau. Îi iubea gura, mai exact buzele roşii ca rubinele, iar când îşi arăta zâmbetul acela fermecător el era nebun după ea. Adora pielea ei albă şi rece indiferent de vremea de afară. Adora modul ei de gândire şi inima-i mare. Dar, ce rost aveau toate aceste înşiruiri când el o iubea pe ea ?
Începu să râdă când conştientiza cât de nervos era când aflase că urma să se căsătorească cu o necunoscută. Cum îşi promisese că avea să o fată să regrete că s-a născut din prima clipă. Dar el fusese fermecat de zâmbetul ei din primul moment, neavând ocazia să îşi pună planul în aplicare. Încetă imediat ce îşi aminti că ea dormea cu capul pe pieptul său şi că putea să o trezească. Îi sărută uşor tâmpla, strângând-o şi mai tare în braţe.
- Nimeni nu o să te ia de lângă mine, iubire. adăugă, apoi adormi şi el.
Luna îi mângâia pe cei doi cu razele ei. În uşa balconului apăru chipul tatălui ei. Zâmbii privindu-i pe cei doi, apoi, imaginea lui se risipi odată cu vântul nemilos ce străbătea împrejurimile.
Aştept păreri. :)