Chestii scrise in momente de curata nebunie

[BloodyInnocence]

Albă ca Zapada – o ispită


Era acolo.
Mă chemă cu o voce hipnotizantă careia nu aveam puterea necesară pentru a-i rezista. Nu voiam să cedez din nou, să cad din nou în acel cerc vicios din care nu aveam nici o scapare. Nu mai doream să îmi dezamagesc parintii şi prietenii. Să îi fac să şi facă griji degeaba din cauza mea, din cauza slabiciunii de care dadeam dovadă din nou şi din nou şi din nou. Dar cum puteam să refuz?
Era chiar acolo, în fata mea, la câţiva centimetrii distanţă, stând fară nici o jenă în mâinile cuiva pe care numai prieten nu puteam să îl numesc.
Mă striga, implorându-mă să îi acord atentia necesară. Mâna mea se apropia de ea fară voia mea, degetele zvâcnindu-mi incontrolabil anticipând momentul absolut când aveau să atingă materialul moale, stralucitor în care era înfăşurată. Mi-am trecut limba peste buzele mele care se uscaseră din cauza fanteziei ce se afla în fata mea, simtind cum dorinta mea creşte exponential. Eram patetică şi slabă şi pusă faţă în faţă cu ispita nu aveam să câştig niciodată lupta. De fiecare dată aveam să cedez în fata promisiunilor deşarte pe care mi le şoptea la ureche ca o adevarată amantă perfectă. Pentru o secundă, doar una, dar îndeajuns pentru a sadi în mine o samânţă de realitate, ratiunea s-a întors în mintea mea încetoşată de promisiuni false, de cuvinte goale fară de valoare, întarită de imaginea scumpului meu frăţior rugându-mă să nu îmi mai fac rau, să nu îl mai parasesc. Mi-am retras atunci mâna de parcă m-ar fi ars, refuzând să cad în capcană. Am vrut să mă întors, să plec, să nu mai vad niciodată acel basm sucit, însă cel care îl ţinea în mâinile sale corupte nu m-a lasat. Din pacate pentru mine, pentru patetica mea încercare de a mă revolta, cel care se numea prietenul meu a întins drogul mai aproape de mine îndemnându-mă să încerc macar o dată pentru vremurile de mult uitate, pierdute în nopti care nu faceau nici un sens.
- Hai, papuşă, ştiu că vrei. Un pic să simti că pluteşti. O vad în ochii tai, dorinta de a urca spre noi culmi. Hai, o dată pentru vremurile bune.
Vremuri bune? Nu exista aşa ceva, dar avea dreptate. Dorinta aceea îmi strabatea tot trupul forţându-mă să îmi întind din nou mâna şi de data aceasta nimic nu m-a mai putut salva.
În câteva secunde pluteam, cazusem deja în cercul vicios pe care timp de patru luni reuşisem să îl evit şi nu puteam să mă fac să îmi pese. Totul era din nou bine în lume... sau cel putin aşa avea să fie atâta timp cât o aveam pe Albă ca Zapada lângă mine. Trupul nu îmi mai tremura incontrolabil, gura mea nu mai era uscată, setea care mă chinuia pe care nu puteam să o stâng cu absolut nimic nu mă mai deranja fiind stinsă de frumosul basm şi eu mă liniştisem. Da, totul era perfect atâta timp cât Albă ca Zapada mă ţinea în bratele ei inocente, pure şi atâta timp cât continuă să îmi şoptească cu acele buze roşii ale ei dulci nimicuri. Nu mă mai uitam în toate partile ca un iepure speriat aşteptându-mă ca din orice clipă să iasă cineva la mine să mă atace. Stateam undeva neimportant cu ochii închişi, doar bucurându-mă de extazul care mă acaparase. Apoi am început să mă gândesc la basmele de care eram obsedată atunci când eram mică. La cum cântam cu Ariel cu atâta pasiune dorindu-mi să fac parte dintr-o altfel de lume, la cum fermecată împreună cu Belle vedeam o altă personalitate a Bestiei şi într-un final la cum cu Albă ca Zapada aşteptam rabdatoare ca printul meu să apară să mă salveze. La aceste imagini un zâmbet apare pe chipul meu. Ce fericită eram când eram mică, cât de uşor puteam fi multumită, cât de uşor mă linişteam atunci când eram suparată trebuia doar să pun mâna pe una din cartile cu basmele mele favorite.
Huh.
În ce situatie sucită m-am trezit. Deşi am crescut, deşi nu mai eram un copil tot eram dependentă de un basm, de Albă ca Zapada. Ce umor sucit a avut cel care i-a spus aşa la ceva atât de nociv care nu face altceva decât să distrugă vietile consumatorilor.
Când cineva spunea Albă ca Zapadă cu siguranţă nu îi trecea prin minte sensul ascuns, cunoscut doar de alti iubitori ai acestui tip de basm. Ignoranta lor era dulce şi amuzantă pentru noi, drogatii care îşi traiesc viata în jurul acestui basm. Obsesia din copilarie m-a urmarit în adolescenţă deşi ceea ce în copilarie era ceva inocent şi dulce în adolescenţă a devenit ceva sucit, terifiant şi daunator. Nimic inocent în a te droga cu cocaină, nimic dulce în a trage pe nas acel praf alb şi cedând controlul mintii şi trupului tau acelui conducator tiran.
Nope, nimic inocent în a te droga cu cocaină, dar deşi ştiu asta, deja eram prea dusă pentru a ai reuşi cineva să mă salveze. Nici macar eu nu voiam să mă salvez, de ce ar mai dori cineva să încerce? Neah, era mult prea bine în bratele reci ale frumosului meu basm pentru a îmi mai dori să mă întorc înapoi. Şi totuşi nu pot întelege cum ceva atât de inocent ca Albă ca Zapada poate fi atât de nociv...
Nimeni nu mă poate salva, voi ramâne în acest cerc vicios pentru nici nu ştiu cât timp...