16-04-2012, 09:55 PM
***
Interiorul casei era la fel de impozant ca si exteriorul. Si nu pentru ca ar fi fost foarte luxos. Nu, departe de asta, dar atmosfera pe care covoarele persane de cea mai buna calitate si mobila din lemn greu inchisa la culoare pe care nu o mai gaseai in alta parte decat in Texas, il facu pe Kyle sa se simta din nou mic si neinsmnat. Nu trebuia sa fi un expert ca sa-ti dai seama ca el nu prea avea ce sa caute intr-un loc ca asta.
Totusi, isi pastra parerile pentru sine si ii urma pe ceilalti in camera mare deschisa ce parea sa fie folosita pe post de living. Spre deosebire de casa lui Ray sau de casa tatalui sau, camera pastra un iz provincial. Nu era neplacut, doar ciudat, cel putin pentru cineva care isi petrecuse toata viata in incaperi ca cele cu care era el obisnuit.
In mijlocul camerei se afla o mica masuta inconjurata de doua canapele cafeni.
Kyle inspecta cu interes restul camerei. In laterala gasi scarile care duceau la camerele de la etaj. Ridicandu-si capul, observa spatiul gol si distanta la care se afla tavanul, apoi micul colidor deschis de la etaj si usile celorlalte incaperi. Cunostea genul asta de constructii, dar era pentru prima oara cand vedea asa ceva. Casele in genul acesteia nu mai era la moda, asa ca In L.A. devenisera o specie pe cale de disparitie.
Ray il urmarea cu interes. Multumea oricui era dispus sa asculte ca firea curioasa a lui Kyle intrase in plina forta si il facu pe baiat sa uite, macar pentru cateva minute de intrebarile pe care le avea. Ultimul lucru pe care si-l dorea era o mica cearta de fata cu mama sa.
-Luati loc si odihniti-va. Ati batut cale lunga si cred ca sunteti obositi, zise femeia inainte de a se intoarce spre sotul ei. Frank, adu-le si tu ceva de baut.
-Ce vreti? Ray? Bere, wiskey?
-Wiskey, raspunse Ray inainte a se aseza.
-Wiskey sa fie. Kyle, acelasi lucru?
Baiatul tresari si-si intoarse privirea spre barbatul care ii zambea prietenos.
-Nu, lui adu-i un suc.
Frak ridica dintr-o spranceana intrebator. Kyle isi intoarse capul spre Ray si se incrunta.
-Nu m-ar deranja un wiskey.
-Inca esti minor, ii aminti Ray.
-Nu vad niciun organ al legii prin preajma ca sa intru in belele, deci...
-Niciun "deci".
-Haide, Rayland, nu fi atat de dur cu pustiul, il apostrofa Frank. Sunt sigur ca...
-Nu.
Frank o lasa balta. Stia din experienta ca atunci cand Ray folosea acel ton, nu mai avea niciun rost sa il contrazica. Ofta si se indrepta spre barul micut si foarte bine aprovizionatd din colt. Deschise usita, scoase o stica de Jack si doua pahare.
-Domnule Frank. Frank isi intoarse capul spre Kyle. Am si eu o intrebare. Rayland bea alcool la varsta mea.
-Nu am baut alcool la 15 ani.
-Foarte amuzant, Ray. Pacat ca eu am 17 ani, nu 15. Kyle ii oferi lui Frank un zambet larg si deosebit sarcastic.
Frank zambi si lasa sticla de wiskey jos.
-Pe vremea aceea Ray era la universitate in Anglia...
-Vezi?
-...dar, continua Frank ca si cum nu il auzise pe Ray, de fiecare data cand venea acasa bea cot la cot cu ceilalti barbati. Atunci nu era casatorit cu Helen, dar il cunoastem foarte bine pe pungasul asta.
Kyle ii oferi lui Rayland un zambet orbitor.
-Atunci, o sa beau si eu un pahar de wiskey, domnule Frank.
-Asa te vreau, pustiule. Si spune-mi doar Frank. Nu e nevoie sa fim pretentiosi.
Frank mai scoase un pahar si puse in fiecare cate doua masuri de wiskey. Inchise sticla, apoi lua paharele si le aseza pe masuta, dupa care lua loc pe cealalta canapea.
-Bine ai venit acasa. Ridica paharul. Ray si Kyle facura la fel. Ciocnira, apoi fiecare lua o gura din lichidul aramiu.
Kyle se ineca si incepu sa tuseasca.
-Am incercat sa te avetizez, ii sopti Ray il timp ce il batea pe spate.
Kyle lasa paharul jos simtaindu-se dintr-o data de 10 ori mai incins decat se simtise la aeroport in acea dimineata.
-Chestia asta e tare.
-Normal ca e. Aici nu beam posirca ce se vinde in marile orase, il asigura Frank ce isi dadu pe gat restul bauturii de parca ar fi baut apa.
-Observ.
-Ma bucur ca te-ai hotarat sa vi acasa, incepu Frank dupa o scurta pauza. Nu ma asteptam sa aduci pe cineva cu tine, zise uitandu-se spre Kyle care incerca sa se faca cat mai mic. Dar e o surpriza placuta, continua Frank. Sunt sigur ca si mama ta e de aceeasi parere.
Se intoarse spre Kyle.
-Multumesc, tinere ca l-ai adus pe incapatanatul asta acasa. Pentru o vreme chiar ne gandisem sa apelam la un profesionist sa duca treaba la bun sfarsit.
-Profesionist?
-Incearca sa-ti spuna ca ar fi fost in stare sa plateasca pe cineva sa ma lege, rapeasca si sa ma aduc aici, ii oferi Ray o explicatie.
-Prea multa bataie de cap. Dom...adica Frank, nu trebuia sa-i ziceti decat ca nu e in stare sa va faca o vizita si sa-i dati un argument bun. Apoi ar fi venit sigur. Stiti, nu prea ii place sa i se spuna ca nu e in stare sa faca ceva. Kyle ridica din umeri si-si fixa privirea pe unul dintre ornamentele de pe pereti, neobservand felul in care Frank se uita la el.
-Sunt prea batran ca psihologia inversa sa dea rezultate la mine.
-Nu-i adevarat, zise Kyle neluandu-si ochii de la perechea de coarne de cerb ce era atarnata deasupra usii. Nu ma intelege gresit, Ray, esti batran, aici sunt de acord cu tine, dar nu exista limita de varsta pentru efetele psihologiei inverse.
-Am destula experienta incat sa nu pic in plasa asta, Kyle.
-Experienta pe care ai acumulat-o de-a lungul timpului, banuiesc.
-Normal. Nu te poti astepta ca cineva de varsta ta...
-Ce ai mai acumultat de-a lungul timpului pe langa eperienta? Artrita? Fire albe? Riduri?
-Singurele fire albe pe care le am sunt cele pe care mi le-ai scos tu.
Frank se aseza mai bine si-i ii urmari pe cei doi cu zambetul pe buze. Helen veni din incaperea alturata si dori sa spuna ceva, dar Frank ii facu semn sa taca.
-Iti ies fire albe atat de repede?
-Daca esti tu implicat, da.
-Sti ca o data cu inaintarea in varsta firele albe iti vor deveni cele mai bune prietene, nu?
Ray ridica paharul si il duse la gura inainte de a raspunde.
-Nu sunt cu mult mai mare decat tine, Kyle. Si la fel cum inaintez eu in varsta o faci si tu.
-Da, dar eu inca sunt tanar si am toata viata inainte. Posibilitatile mele sunt nelimitate.
-Si ale mele sunt la fel.
-Nu cred. Nu a-i fi in stare sa profiti de o ocazie noua nici daca te-ar lovi in moalele capului.
-Vrei sa zici ca sunt inchis la minte?
Ray puse paharul inapoi pe masa.
-Exact asta vreau sa zic. Si sclavul rutinei. Kyle isi incrucisa mainile pe piept si ii zambi.
-Asta e cel mai stupid lucru pe care l-am auzit.
-Atunci, demonstreaza-mi ca ai dreptate si eu ma insel. Daca o faci o sa-mi plec capul in fata ta si o sa recunosc ca am gresit. Ba mai mult, o sa-mi cer si scuze in mod oficial pentru ca ti-am insultat tineretea.
-Asa sa fie!
Kyle se intoarse spre Frank.
-Vedeti, psihologia inversa functioneaza de fiecare data. Se ridica de langa Ray. Va suparati daca ies sa iau o gura de aer?
-Nu, draguta, il asigura repede Helen. Ce ai zice de un tur al imprejurimilor.
Il prinse pe Kyle de mana si il trase dupa ea pe usile deschise ale terasei, disparand din aria vizuala a celor doi barbati.
Ray ofta si isi intinse picioarele lungi, incercand sa evite privirea iscoditoare a lui Frank. Lua paharul aproape gol in mana si incepu sa se joace cu el, urmarind urmele pe care le lasa lichidul pe suprafata transparenta.
-Imi place pustiul. E micut, dar are curaj daca te infrunta pe tine.
-Curaj sau prostie? Ray pufni. E doar un pusti incapatanat care nu stie cand sa-si inchida gura, Frank.
-Pe care ai hotarat sa-l aduci aici sub pretextul ca trebuie sa inchei o afacere importanta? Ray, nu te mai ocupi de afacerile mosiei de ani de zile. Tu singur ai spus ca mama ta e perfect capabila sa-si poarte singura de grija, si tind sa fiu de acord.
Ray ii oferi lui Frank o privire graitoare.
-Da, dar el nu stie asta si prefer ca lucrurile sa ramana asa.
Inghiti ultima sorbitura de wiskey, apoi se ridica si se indrepta spre bar. Isi mai puse inca un pahar si se aseza inapoi. Avea nevoie de alcool daca vroia sa supravieturiasca discutiei.
-Ray, ce naiba se intampla? Nu esti genul de om care sa se ascunda! Nu ai dat niciun semn de viata dupa moartea lui Philipe, nu ai raspuns la telefon...pur si simplu te-ai inchis in tine. Si dintr-o data apari cu un tanar la usa noastra si nu dai nicio explicatie.
-Vreai sa plec, Frank?
Barbatul tranti paharul pe care il avusese in mana si se incrunta la Ray.
-La naiba, Rayland. Asta este casa ta, sti bine asta. Nu-ti cer sa pleci. Vrea doar sa stiu ce se intampla. Si eu si mama ta am fost ingrijorati. Cred ca meritam o explicatie!
-Nu am chef sa ma cert, Frank. Si da, meriti o explicatie.
In cateva cuvinte Rayland in rezuma ce se intamplase de cand il cunoscuse pe Kyle, evitand partea in care aproape se culcase cu el sau faptul ca se simtea atras, cel putin din punct de vedere fizic de Kyle. Cand termina de vorbit peste ei se lasa linistea.
-Nenorocitul! Cum a putut sa-i faca asa ceva propriului sau fiu? Mai ales dupa toate prin cate a trecut?
-Nu vreau sa-i gasesc scuze lui Lancaster, dar multi ar fi procedat la fel. Sti si tu cum ii vede lumea pe cei ca mine. Colturile buzelor i se ridicasera intr-un zambet trist. Parerile preconcepute sunt cel mai mare dusman al nostru.
-Stiu, dar asta nu il scuza. Omul trebuie judecat dupa faptele sale, nu dupa inclinatiile sexuale, afirma Frank cu tarie.
-In fine, nu mai are rost sa discutam. Rezultatul e acelasi. Tot ce vreau, Frank, e ca Kyle sa fie pentru o vreme departe de L.A. Avocatii mei au vorbit deja cu avocatii lui Lancaster.
-Pentru ce?
Ray ranji.
-Omul e o vipera. Nu am vrut sa am surprize. Am facut o intelegere cu el. L-am asigurat ca Newcrest.CO nu va rupe legatura cu firma lui daca ma numeste pe mine tutorele lui Kyle pana cand acesta va implini 18 ani.
-Si a fost deacord cu chestia asta?
-Jubila de fericire. Nici nu a clipit cand a semnat actele.
Ray se ridica, inconjura canapeaua si se indrepta spre usile deschise ale terasei. Se sprijini de tocul lor si il cauta pe Kyle cu privirea. Asa cum banuise, mama sa ii arata tarcul unde tineau manjii. Tot corpul ii fu strabatut de un val de caldura cand vazu cat de lipsit de griji parea.
-Kyle stie?
Ray ofta.
-Nu si nu vreau sa afle.
-E dreptul lui.
-Poate, dar cred ca e mai bine sa tin asta pentru mine. Ray ridica din umeri.
Il auzi pe Frank ridicandu-se si venind in spatele sau, dar nu se intoarse.
-Nu credeam ca voi apuca sa vad ziua cand lui Ray Newcrest sa-i fie frica de un pusti de 17 ani.
Ray putu sa-i simta zambetul din voce, dar nu avea ce sa-i spuna. Avea dreptate. Lui chiar ii era frica de Kyle.
-Nici eu, Frank. Nici eu...
Restul zilei trecu repede. Dupa ce isi terminasera bautura, Ray si Frank se inchisera in birou pentru a discuta despre stare financiara a mosiei, iar Kyle isi petrecuse majoritatea timpului afara, cercetand imprejurimile casei principale.
Abia, in jur de ora 8 seara se reintalnisera in camera de zi pentru a cina. Totul decurse mai lin de cat se astepta Kyle asa ca pana la sfarsitul mesei reusi si el sa se linisteasca. Era ciudat, dar pentru prima oara in mult timp, nu-l deranja deloc atmosfera de familie. Si tot pentru prima oara in mult timp reusise sa-si recapete macar o parte din pofta de mancare. Nu mancase la fel de mult ca ceilalti de la masa, daca se gandea bine probabil mancase chiar mai putin decat Maria, dar pentru el era in inceput. In plus, stia ca daca va exagera urma sa se aleaga cu o durere de stomac de toata frumusetea pana dimineata. Asa ca, se multimi sa guste din fiecare fel cate un pic, pana crezu ca va exploda.
-Ti-a placut masa, Kyle? Ai mancat foarte putin. Observa Helen in timp ce strangea vasele.
-A fost delicioasa. Multumesc. Kyle se ridica de pe scaun si se apuca sa strnga farfuriile goale de langa el.
-Stai linistit, draguta. Ma descurc, il asigura femeia in timp ce se indrepta spre bucatarie.
-Sunt cam multe. Nu are rost sa faceti atatea drumuri. In plus, nu ma deranjeaza deloc.
Baiatul o urma, avand grija sa scape portelanurile grele pe care le avea in brate. Intra in bucatarie si le aseza pe ghiuveta.
Intre timp femeia dadu drumul la apa calda si baga vasele in ea, apoi adauga niste detergent.
-Pune-le langa astea. O sa le las putin in apa calda si le voi spala mai tarziu. Femeia se indrepta spre friguder, Deschise usa si ramase in cadrul ei cateva momente.
-Vrei o inghetata?
-Multumesc, dar nu. Sunt plin.
Helen inchise usa si se intoarse spre el.
-Nu-mi vine sa cred ca ai mancat atat de putin si esti plin. Trebuie sa mai pui niste carne pe oasele alea ale tale, draguta.
Kyle se inrosi si-si pleca capul in pamant. Stia cum arata in comparatie cu alti baieti de varsta lui. Nu-i placea sa i se reaminteasca.
-Capul sus. Nu trebuie sa te rusinezi. Femeia se apropie de el si-l batu prieteneste pe umar. Nici Ray nu a fost yoy yimpul atat de mare precum il vezi acum.
Asta ii captase atentia.
-Serios?
-Era cel mai mic din clasa lui. Asa a fost tot timpul pana a implinit 15 ani, apoi, dintr-o data a inceput sa creasca. Cand s-a intors din Anglia, dupa ce a terminat univeristatea, nu l-am mai recunoscut.
Kyle chicoti dintr-o data binedispus.
-Nu mi-l imaginez pe Ray mic.
-Lasa, maine o sa caut albumul cu pozele de cand era copil. Ii facu cu ochiul complice. Hai sa ne intoarcem la baieti. Cine stie ce credca facem atata aici.
Kyle o urma in living. Ray si Frank statea intinsi pe cele doua canapele. Frank fuma un trabuc, dar Ray se rezuma doar la paharul lui wiskey. Cand il vazu pe Kyle, isi dadu pe gat restul bauturii si puse paharul pe masa inainte de a se ridica.
-E tarziu si ziua de azi a fost cam lunga. Cred ca ar fi mai bine daca noi am merge la somn.
Kyle il aproba printr-o miscare aproape imperceptibila a capului. Nu-i placea sa recunoasca, dar si el era frant. Avea nevoie de un pat cal di un somn bun inainte de a o lua de la capat a doua zi.
-Cum vreti. Am pregatit camera pe care o foloseai inainte. Bagajele voastre sunt deja...
-Kyle va dormi in fosta mea camera, isi intrerupese Ray mama. O sa-i mut bagajul din camera mea acolo imediat ce urcam sus.
Kyle inghiti in sec, in timp ce toata buna lui dispozitie de mai devreme zbura pe fereastra. La fel si sperantele unui somn linistit.
-Dar credeam ca...incepu Helen, dar prinse privirea lui Frank si tacu. Isi drese glasul inainte de a continua. Bine atunci, daca asa vreti. Noapte buna si ne vedem dimineata la micul dejun.
-Multumim, domna Helen.
-Spune-mi Helen, draguta. Aici suntem in familie.
Da, dar nu familia mea, gandi Kyle, insa ii zambi si o aproba, apoi il urma pe Rayland sus pe scari pana ce ajunsera in dreptul unei usi.
-Asta a fost camera mea cand locuiam aici. Nu stiu ce gusturi ai, dar cred ca o sa-ti placa. Ray deschise usa si il impinse pe Kyle inauntru.
Camera nu era foarte mare, dar nici mica. Peretele opus usii era dominat de un geam imens care era intredeschis. In stanga Kyle observa patul de o singura persoana si o noptiera. Langa el in coltul indepartat al camerei un birou micut, iar in partea opusa un sifonier de marime medie si niste rafturi pline de carti.
-Sper ca intelegi ca nu putem dormi impreuna. Nu vreau ca ai mei sa...
-Stai linistit. Nici nu ma asteptam sa o facem, minti repede Kyle. Se intoarse si il privi pe Rayland. Ar fi vrut sa se ridice pe varfuri si sa-l sarute, dar stia ca gestul nu ar fi apreciat. Si indiferent ce ii zisese cu o zi in urma, nu ii placea sa fie respins. Prefera sa joace la sigur.
-Pai, atunci banuiesc ca ne vedem la micul dejun. Noapte buna, Rayland... si multumesc inca o data ca m-ai lasat sa te insotesc aici.
Ray ezita pentru un moment inainte de a se intoarce si se a de indrepta spre usa.
-Noapte buna. Ne vedem maine.
Iesi si inchise usa in urma lui, lasandu-l pe Kyle singur. Acesta isi dadu blugii jos si se tranti in pat. Nu se chinui sa se acopere. Stia ca nu va adormi. Se aseza cat mai bine pe spate, isi puse mainile sub cap si ramase asa, privind iregularitatile de pe tavan pana cand intreaga casa se cufunda in bezna si zgomotele se estompara.
Aia avea sa fie o noapte al naibii de lunga, medita el inchizandu-si intr-un final ochii si incepand sa numere.
Interiorul casei era la fel de impozant ca si exteriorul. Si nu pentru ca ar fi fost foarte luxos. Nu, departe de asta, dar atmosfera pe care covoarele persane de cea mai buna calitate si mobila din lemn greu inchisa la culoare pe care nu o mai gaseai in alta parte decat in Texas, il facu pe Kyle sa se simta din nou mic si neinsmnat. Nu trebuia sa fi un expert ca sa-ti dai seama ca el nu prea avea ce sa caute intr-un loc ca asta.
Totusi, isi pastra parerile pentru sine si ii urma pe ceilalti in camera mare deschisa ce parea sa fie folosita pe post de living. Spre deosebire de casa lui Ray sau de casa tatalui sau, camera pastra un iz provincial. Nu era neplacut, doar ciudat, cel putin pentru cineva care isi petrecuse toata viata in incaperi ca cele cu care era el obisnuit.
In mijlocul camerei se afla o mica masuta inconjurata de doua canapele cafeni.
Kyle inspecta cu interes restul camerei. In laterala gasi scarile care duceau la camerele de la etaj. Ridicandu-si capul, observa spatiul gol si distanta la care se afla tavanul, apoi micul colidor deschis de la etaj si usile celorlalte incaperi. Cunostea genul asta de constructii, dar era pentru prima oara cand vedea asa ceva. Casele in genul acesteia nu mai era la moda, asa ca In L.A. devenisera o specie pe cale de disparitie.
Ray il urmarea cu interes. Multumea oricui era dispus sa asculte ca firea curioasa a lui Kyle intrase in plina forta si il facu pe baiat sa uite, macar pentru cateva minute de intrebarile pe care le avea. Ultimul lucru pe care si-l dorea era o mica cearta de fata cu mama sa.
-Luati loc si odihniti-va. Ati batut cale lunga si cred ca sunteti obositi, zise femeia inainte de a se intoarce spre sotul ei. Frank, adu-le si tu ceva de baut.
-Ce vreti? Ray? Bere, wiskey?
-Wiskey, raspunse Ray inainte a se aseza.
-Wiskey sa fie. Kyle, acelasi lucru?
Baiatul tresari si-si intoarse privirea spre barbatul care ii zambea prietenos.
-Nu, lui adu-i un suc.
Frak ridica dintr-o spranceana intrebator. Kyle isi intoarse capul spre Ray si se incrunta.
-Nu m-ar deranja un wiskey.
-Inca esti minor, ii aminti Ray.
-Nu vad niciun organ al legii prin preajma ca sa intru in belele, deci...
-Niciun "deci".
-Haide, Rayland, nu fi atat de dur cu pustiul, il apostrofa Frank. Sunt sigur ca...
-Nu.
Frank o lasa balta. Stia din experienta ca atunci cand Ray folosea acel ton, nu mai avea niciun rost sa il contrazica. Ofta si se indrepta spre barul micut si foarte bine aprovizionatd din colt. Deschise usita, scoase o stica de Jack si doua pahare.
-Domnule Frank. Frank isi intoarse capul spre Kyle. Am si eu o intrebare. Rayland bea alcool la varsta mea.
-Nu am baut alcool la 15 ani.
-Foarte amuzant, Ray. Pacat ca eu am 17 ani, nu 15. Kyle ii oferi lui Frank un zambet larg si deosebit sarcastic.
Frank zambi si lasa sticla de wiskey jos.
-Pe vremea aceea Ray era la universitate in Anglia...
-Vezi?
-...dar, continua Frank ca si cum nu il auzise pe Ray, de fiecare data cand venea acasa bea cot la cot cu ceilalti barbati. Atunci nu era casatorit cu Helen, dar il cunoastem foarte bine pe pungasul asta.
Kyle ii oferi lui Rayland un zambet orbitor.
-Atunci, o sa beau si eu un pahar de wiskey, domnule Frank.
-Asa te vreau, pustiule. Si spune-mi doar Frank. Nu e nevoie sa fim pretentiosi.
Frank mai scoase un pahar si puse in fiecare cate doua masuri de wiskey. Inchise sticla, apoi lua paharele si le aseza pe masuta, dupa care lua loc pe cealalta canapea.
-Bine ai venit acasa. Ridica paharul. Ray si Kyle facura la fel. Ciocnira, apoi fiecare lua o gura din lichidul aramiu.
Kyle se ineca si incepu sa tuseasca.
-Am incercat sa te avetizez, ii sopti Ray il timp ce il batea pe spate.
Kyle lasa paharul jos simtaindu-se dintr-o data de 10 ori mai incins decat se simtise la aeroport in acea dimineata.
-Chestia asta e tare.
-Normal ca e. Aici nu beam posirca ce se vinde in marile orase, il asigura Frank ce isi dadu pe gat restul bauturii de parca ar fi baut apa.
-Observ.
-Ma bucur ca te-ai hotarat sa vi acasa, incepu Frank dupa o scurta pauza. Nu ma asteptam sa aduci pe cineva cu tine, zise uitandu-se spre Kyle care incerca sa se faca cat mai mic. Dar e o surpriza placuta, continua Frank. Sunt sigur ca si mama ta e de aceeasi parere.
Se intoarse spre Kyle.
-Multumesc, tinere ca l-ai adus pe incapatanatul asta acasa. Pentru o vreme chiar ne gandisem sa apelam la un profesionist sa duca treaba la bun sfarsit.
-Profesionist?
-Incearca sa-ti spuna ca ar fi fost in stare sa plateasca pe cineva sa ma lege, rapeasca si sa ma aduc aici, ii oferi Ray o explicatie.
-Prea multa bataie de cap. Dom...adica Frank, nu trebuia sa-i ziceti decat ca nu e in stare sa va faca o vizita si sa-i dati un argument bun. Apoi ar fi venit sigur. Stiti, nu prea ii place sa i se spuna ca nu e in stare sa faca ceva. Kyle ridica din umeri si-si fixa privirea pe unul dintre ornamentele de pe pereti, neobservand felul in care Frank se uita la el.
-Sunt prea batran ca psihologia inversa sa dea rezultate la mine.
-Nu-i adevarat, zise Kyle neluandu-si ochii de la perechea de coarne de cerb ce era atarnata deasupra usii. Nu ma intelege gresit, Ray, esti batran, aici sunt de acord cu tine, dar nu exista limita de varsta pentru efetele psihologiei inverse.
-Am destula experienta incat sa nu pic in plasa asta, Kyle.
-Experienta pe care ai acumulat-o de-a lungul timpului, banuiesc.
-Normal. Nu te poti astepta ca cineva de varsta ta...
-Ce ai mai acumultat de-a lungul timpului pe langa eperienta? Artrita? Fire albe? Riduri?
-Singurele fire albe pe care le am sunt cele pe care mi le-ai scos tu.
Frank se aseza mai bine si-i ii urmari pe cei doi cu zambetul pe buze. Helen veni din incaperea alturata si dori sa spuna ceva, dar Frank ii facu semn sa taca.
-Iti ies fire albe atat de repede?
-Daca esti tu implicat, da.
-Sti ca o data cu inaintarea in varsta firele albe iti vor deveni cele mai bune prietene, nu?
Ray ridica paharul si il duse la gura inainte de a raspunde.
-Nu sunt cu mult mai mare decat tine, Kyle. Si la fel cum inaintez eu in varsta o faci si tu.
-Da, dar eu inca sunt tanar si am toata viata inainte. Posibilitatile mele sunt nelimitate.
-Si ale mele sunt la fel.
-Nu cred. Nu a-i fi in stare sa profiti de o ocazie noua nici daca te-ar lovi in moalele capului.
-Vrei sa zici ca sunt inchis la minte?
Ray puse paharul inapoi pe masa.
-Exact asta vreau sa zic. Si sclavul rutinei. Kyle isi incrucisa mainile pe piept si ii zambi.
-Asta e cel mai stupid lucru pe care l-am auzit.
-Atunci, demonstreaza-mi ca ai dreptate si eu ma insel. Daca o faci o sa-mi plec capul in fata ta si o sa recunosc ca am gresit. Ba mai mult, o sa-mi cer si scuze in mod oficial pentru ca ti-am insultat tineretea.
-Asa sa fie!
Kyle se intoarse spre Frank.
-Vedeti, psihologia inversa functioneaza de fiecare data. Se ridica de langa Ray. Va suparati daca ies sa iau o gura de aer?
-Nu, draguta, il asigura repede Helen. Ce ai zice de un tur al imprejurimilor.
Il prinse pe Kyle de mana si il trase dupa ea pe usile deschise ale terasei, disparand din aria vizuala a celor doi barbati.
Ray ofta si isi intinse picioarele lungi, incercand sa evite privirea iscoditoare a lui Frank. Lua paharul aproape gol in mana si incepu sa se joace cu el, urmarind urmele pe care le lasa lichidul pe suprafata transparenta.
-Imi place pustiul. E micut, dar are curaj daca te infrunta pe tine.
-Curaj sau prostie? Ray pufni. E doar un pusti incapatanat care nu stie cand sa-si inchida gura, Frank.
-Pe care ai hotarat sa-l aduci aici sub pretextul ca trebuie sa inchei o afacere importanta? Ray, nu te mai ocupi de afacerile mosiei de ani de zile. Tu singur ai spus ca mama ta e perfect capabila sa-si poarte singura de grija, si tind sa fiu de acord.
Ray ii oferi lui Frank o privire graitoare.
-Da, dar el nu stie asta si prefer ca lucrurile sa ramana asa.
Inghiti ultima sorbitura de wiskey, apoi se ridica si se indrepta spre bar. Isi mai puse inca un pahar si se aseza inapoi. Avea nevoie de alcool daca vroia sa supravieturiasca discutiei.
-Ray, ce naiba se intampla? Nu esti genul de om care sa se ascunda! Nu ai dat niciun semn de viata dupa moartea lui Philipe, nu ai raspuns la telefon...pur si simplu te-ai inchis in tine. Si dintr-o data apari cu un tanar la usa noastra si nu dai nicio explicatie.
-Vreai sa plec, Frank?
Barbatul tranti paharul pe care il avusese in mana si se incrunta la Ray.
-La naiba, Rayland. Asta este casa ta, sti bine asta. Nu-ti cer sa pleci. Vrea doar sa stiu ce se intampla. Si eu si mama ta am fost ingrijorati. Cred ca meritam o explicatie!
-Nu am chef sa ma cert, Frank. Si da, meriti o explicatie.
In cateva cuvinte Rayland in rezuma ce se intamplase de cand il cunoscuse pe Kyle, evitand partea in care aproape se culcase cu el sau faptul ca se simtea atras, cel putin din punct de vedere fizic de Kyle. Cand termina de vorbit peste ei se lasa linistea.
-Nenorocitul! Cum a putut sa-i faca asa ceva propriului sau fiu? Mai ales dupa toate prin cate a trecut?
-Nu vreau sa-i gasesc scuze lui Lancaster, dar multi ar fi procedat la fel. Sti si tu cum ii vede lumea pe cei ca mine. Colturile buzelor i se ridicasera intr-un zambet trist. Parerile preconcepute sunt cel mai mare dusman al nostru.
-Stiu, dar asta nu il scuza. Omul trebuie judecat dupa faptele sale, nu dupa inclinatiile sexuale, afirma Frank cu tarie.
-In fine, nu mai are rost sa discutam. Rezultatul e acelasi. Tot ce vreau, Frank, e ca Kyle sa fie pentru o vreme departe de L.A. Avocatii mei au vorbit deja cu avocatii lui Lancaster.
-Pentru ce?
Ray ranji.
-Omul e o vipera. Nu am vrut sa am surprize. Am facut o intelegere cu el. L-am asigurat ca Newcrest.CO nu va rupe legatura cu firma lui daca ma numeste pe mine tutorele lui Kyle pana cand acesta va implini 18 ani.
-Si a fost deacord cu chestia asta?
-Jubila de fericire. Nici nu a clipit cand a semnat actele.
Ray se ridica, inconjura canapeaua si se indrepta spre usile deschise ale terasei. Se sprijini de tocul lor si il cauta pe Kyle cu privirea. Asa cum banuise, mama sa ii arata tarcul unde tineau manjii. Tot corpul ii fu strabatut de un val de caldura cand vazu cat de lipsit de griji parea.
-Kyle stie?
Ray ofta.
-Nu si nu vreau sa afle.
-E dreptul lui.
-Poate, dar cred ca e mai bine sa tin asta pentru mine. Ray ridica din umeri.
Il auzi pe Frank ridicandu-se si venind in spatele sau, dar nu se intoarse.
-Nu credeam ca voi apuca sa vad ziua cand lui Ray Newcrest sa-i fie frica de un pusti de 17 ani.
Ray putu sa-i simta zambetul din voce, dar nu avea ce sa-i spuna. Avea dreptate. Lui chiar ii era frica de Kyle.
-Nici eu, Frank. Nici eu...
Restul zilei trecu repede. Dupa ce isi terminasera bautura, Ray si Frank se inchisera in birou pentru a discuta despre stare financiara a mosiei, iar Kyle isi petrecuse majoritatea timpului afara, cercetand imprejurimile casei principale.
Abia, in jur de ora 8 seara se reintalnisera in camera de zi pentru a cina. Totul decurse mai lin de cat se astepta Kyle asa ca pana la sfarsitul mesei reusi si el sa se linisteasca. Era ciudat, dar pentru prima oara in mult timp, nu-l deranja deloc atmosfera de familie. Si tot pentru prima oara in mult timp reusise sa-si recapete macar o parte din pofta de mancare. Nu mancase la fel de mult ca ceilalti de la masa, daca se gandea bine probabil mancase chiar mai putin decat Maria, dar pentru el era in inceput. In plus, stia ca daca va exagera urma sa se aleaga cu o durere de stomac de toata frumusetea pana dimineata. Asa ca, se multimi sa guste din fiecare fel cate un pic, pana crezu ca va exploda.
-Ti-a placut masa, Kyle? Ai mancat foarte putin. Observa Helen in timp ce strangea vasele.
-A fost delicioasa. Multumesc. Kyle se ridica de pe scaun si se apuca sa strnga farfuriile goale de langa el.
-Stai linistit, draguta. Ma descurc, il asigura femeia in timp ce se indrepta spre bucatarie.
-Sunt cam multe. Nu are rost sa faceti atatea drumuri. In plus, nu ma deranjeaza deloc.
Baiatul o urma, avand grija sa scape portelanurile grele pe care le avea in brate. Intra in bucatarie si le aseza pe ghiuveta.
Intre timp femeia dadu drumul la apa calda si baga vasele in ea, apoi adauga niste detergent.
-Pune-le langa astea. O sa le las putin in apa calda si le voi spala mai tarziu. Femeia se indrepta spre friguder, Deschise usa si ramase in cadrul ei cateva momente.
-Vrei o inghetata?
-Multumesc, dar nu. Sunt plin.
Helen inchise usa si se intoarse spre el.
-Nu-mi vine sa cred ca ai mancat atat de putin si esti plin. Trebuie sa mai pui niste carne pe oasele alea ale tale, draguta.
Kyle se inrosi si-si pleca capul in pamant. Stia cum arata in comparatie cu alti baieti de varsta lui. Nu-i placea sa i se reaminteasca.
-Capul sus. Nu trebuie sa te rusinezi. Femeia se apropie de el si-l batu prieteneste pe umar. Nici Ray nu a fost yoy yimpul atat de mare precum il vezi acum.
Asta ii captase atentia.
-Serios?
-Era cel mai mic din clasa lui. Asa a fost tot timpul pana a implinit 15 ani, apoi, dintr-o data a inceput sa creasca. Cand s-a intors din Anglia, dupa ce a terminat univeristatea, nu l-am mai recunoscut.
Kyle chicoti dintr-o data binedispus.
-Nu mi-l imaginez pe Ray mic.
-Lasa, maine o sa caut albumul cu pozele de cand era copil. Ii facu cu ochiul complice. Hai sa ne intoarcem la baieti. Cine stie ce credca facem atata aici.
Kyle o urma in living. Ray si Frank statea intinsi pe cele doua canapele. Frank fuma un trabuc, dar Ray se rezuma doar la paharul lui wiskey. Cand il vazu pe Kyle, isi dadu pe gat restul bauturii si puse paharul pe masa inainte de a se ridica.
-E tarziu si ziua de azi a fost cam lunga. Cred ca ar fi mai bine daca noi am merge la somn.
Kyle il aproba printr-o miscare aproape imperceptibila a capului. Nu-i placea sa recunoasca, dar si el era frant. Avea nevoie de un pat cal di un somn bun inainte de a o lua de la capat a doua zi.
-Cum vreti. Am pregatit camera pe care o foloseai inainte. Bagajele voastre sunt deja...
-Kyle va dormi in fosta mea camera, isi intrerupese Ray mama. O sa-i mut bagajul din camera mea acolo imediat ce urcam sus.
Kyle inghiti in sec, in timp ce toata buna lui dispozitie de mai devreme zbura pe fereastra. La fel si sperantele unui somn linistit.
-Dar credeam ca...incepu Helen, dar prinse privirea lui Frank si tacu. Isi drese glasul inainte de a continua. Bine atunci, daca asa vreti. Noapte buna si ne vedem dimineata la micul dejun.
-Multumim, domna Helen.
-Spune-mi Helen, draguta. Aici suntem in familie.
Da, dar nu familia mea, gandi Kyle, insa ii zambi si o aproba, apoi il urma pe Rayland sus pe scari pana ce ajunsera in dreptul unei usi.
-Asta a fost camera mea cand locuiam aici. Nu stiu ce gusturi ai, dar cred ca o sa-ti placa. Ray deschise usa si il impinse pe Kyle inauntru.
Camera nu era foarte mare, dar nici mica. Peretele opus usii era dominat de un geam imens care era intredeschis. In stanga Kyle observa patul de o singura persoana si o noptiera. Langa el in coltul indepartat al camerei un birou micut, iar in partea opusa un sifonier de marime medie si niste rafturi pline de carti.
-Sper ca intelegi ca nu putem dormi impreuna. Nu vreau ca ai mei sa...
-Stai linistit. Nici nu ma asteptam sa o facem, minti repede Kyle. Se intoarse si il privi pe Rayland. Ar fi vrut sa se ridice pe varfuri si sa-l sarute, dar stia ca gestul nu ar fi apreciat. Si indiferent ce ii zisese cu o zi in urma, nu ii placea sa fie respins. Prefera sa joace la sigur.
-Pai, atunci banuiesc ca ne vedem la micul dejun. Noapte buna, Rayland... si multumesc inca o data ca m-ai lasat sa te insotesc aici.
Ray ezita pentru un moment inainte de a se intoarce si se a de indrepta spre usa.
-Noapte buna. Ne vedem maine.
Iesi si inchise usa in urma lui, lasandu-l pe Kyle singur. Acesta isi dadu blugii jos si se tranti in pat. Nu se chinui sa se acopere. Stia ca nu va adormi. Se aseza cat mai bine pe spate, isi puse mainile sub cap si ramase asa, privind iregularitatile de pe tavan pana cand intreaga casa se cufunda in bezna si zgomotele se estompara.
Aia avea sa fie o noapte al naibii de lunga, medita el inchizandu-si intr-un final ochii si incepand sa numere.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui