[Terminat] I just wanna love you!

[MiraA]

Ms de comm

***

Nu dura mult ca toata lumea din club sa se bata cu toata lumea. In agitatia ce se produse Hanah reusise sa se indrepte spre iesire, insa nu se misca de acolo, incercand sa-l zareasca pe Jesse.
Acesta insa era inca prins in valtoarea situatiei. Sonny disparuse aproape imediat, baiatul ramand mai mult sau mai putin singur cu cele trei namile care nu pareau a avea altceva mai bun de facut decat sa-l bata mar.
Jesse ii cerceta atent pe cei trei barbati care reusisera sa-l inconjoare, incerc sa gaseasca o portita de scapare, care insa nu era prezenta. Se feri cu dibacie de prima lovitura care veni din fata, se lasa pe vine ca sa se fereasca pe o doua, apoi se ridica ta timp pentru a para un pumn ce venea din spatele sau. Prinse mana atatacatorului si il arunca in fata peste urmarul sau. Cand barbatul atinse cu spatele podeaua, Jesse il lovi cu picioarul in capul pieptului si il lasa inconstient dupa care se intoarse spre ceilalti doi. Unul dintre el reusi sa-l loveasca cu pumnul in fata. Jesse se dezechilibra si facu catia pasi in spate pana ce se lovi de un perete. Se lasa repede in jos ca sa se fereasca de un nou pumn, insa piciorul care il lovi in stomac il lua prin surprindere. Cazu in genunchi si tusi de cateva ori incercand sa-si recapate suflul.
Cineva ii prinse mainile si i le imobiliza la spate. Jesse isi incorda maxilarul incercand sa nu urle de durere cand atacatorul ii rasuci mana stanga. Cazu in genunchi. Acelasi barbat il prinse de par si ii trase capul in sus. Jesse se conforma. Nu avea niciun rost sa se zbata acum. Nu ar fi facut decat sa inrautateasca situatia.
-Nu esti chiar atat de tare precum crezi.
Barbatul ranji.
-Nu jucati corect. Voi sunteti trei, eu numai unul, zise Jesse printre dinti.
-Viata nu e corecta cu nimeni. De ce crezi ca tu ai fi o exceptie.
Jesse trebuia sa-i dea tipului dreptate. El in mod cert nu era nicio exceptie. Dar, lasand filosofiile la o parte, trebuia sa scape de acolo. Nu-si permitea sa se joace pentru mult timp. Respira de cateva ori adanc, incercand sa-si adune fortele. Desigur, totul ar fi mers mult mai repede si mai bine daca una dintre namile nu ar fi rasarit in fata lui si nu l-ar fi pocnit peste fata.
Tamplele ii zvacneau. Isi simtea capul greu. O dara de sange intunecat incepuse sa i se prelinga pe obraz in jos pana pe gat.
La dracu', daca continuau in ritmul asta...
Un alt pumn ii intoarse fata in directia opusa. Privirea i se impaienjeni. Nu il mai vedea clar pe cel din fata sa. Avea impreia ca totul se invarte cu el.
In spate auzi sunetul de sticla sparta, apoi simti cum mainile ii sunt eliberate.
Se avanta spre tipul din fata lui, care fiind luat prin surprindere, nu avusese timp sa se fereasca. Il lovi intre picioare, apoi il pocni de doua ori peste fata. Trupul mare cazu la pamant.
Jesse se clatina pe picioare. Simti cand cineva il prinsese de mana. Se intoarse pregatit pentru a lovi, dar se opri la timp cand vazu ca nu era decat Hanah.
-De ce dracu' mai esti inca aici?
Vocea sa oscila intre enervare si oboseala.
-Nu aveam de gand sa te las singur. Hai sa plecam de aici!
Femeia il trase repede dupa ea pana la masina. Deschise usa din dreapta si il ajuta sa se aseze pe scaun, apoi ocoli masina si se aseza pe scaunul soferului. Porni motorul si parasi parcarea clubului.
-Jesse...
Jesse statea rezemat cu capul de geam. Simtea cum sangele i se scurge din tample. Il dureau coastele si mana stanga ii ardea. Ii venea sa vomite. Spera sa se poata abtine pana cand vor ajunge acasa. Nu vroia sa se gandeasca la explicatia pe care va trebui sa i-o dea lui Blake.
-Trebuie sa te duc la spital, continua Hanah pe un ton ingrijorat.
-Nu. Du-ma acasa. O sa-mi revin pana maine dimineata.
-Dar...
-Niciun dar. Acasa, Hanah.
Femeia injura in soapta, dar il asculta. Ii facuse si asa destul de multe necazuri. Daca nu ar fi aparut ea, el niciodata nu ar fi ajuns in halul asta.
-Jesse, imi pare rau. Nu ar fi trebuit sa vin dupa tine. Daca te-as fi ascultat...lasa fraza neterminata. Astepta cateva secunde, dar nu primi niciun raspuns. Primul gand a fost ca Jesse e mult prea suparat pentru a vorbi cu ea, dar cand isi intoarse capul isi dadu seama ca greseste. Ii atinse umarul cu mana si-l misca putin.
-Jesse?
Nu primi niciun raspuns.
Trase mai tare pana cand capul baiatului aluneca intr-o parte.
-Jesse!
Isi pierduse cunostiinta. Un sentiment de teama ii strapunse inima. Porni masina si o intoarse. Trebuia sa-l duca la spital. Trebuia sa vorbeasca cu Blake. El va sti ce sa faca!

*

Blake statea sprijinit de spatarul scaunului si citea fisa unui pacient cand vocea din interfon il aduse la realitate.
"Domnul doctor Blake Thorton este rugat sa se prezite la Urgente". Repet: "domnul doctor Blake Thorton este rugat sa se prezinte la Urgente."
Blake lasa dosarul deoparte, isi imbraca halatul ce-l aruncase pe cuier si iesi repede din biroul minuscul. Colidoarele erau aproape pusti la ora aceea tarzie. Doar cate o asistenta se mai plimba de la o incapere la alta pentru a verifica pacientii.
Lua liftul si cobora cele trei etaje pana la parter. Aici, ca de obicei, era o nebunie de nedescris. Se duse prima data la receptie. Una dintre asistente, cea mai tanara ii zambi.
-Ma gandeam ca ati plecat deja, domnule doctor. Chiar vroiam sa anunt ca nu sunteti prezent.
-Imi plac orele suplimentare. Blake ii intoarse zambetul. Ce s-a intamplat? De ce am fost chemat?
Asistenta nu apuca sa-i raspunda, caci aparu Hanah. Se agata de bratul lui, tremurand toata si aproape plangand.
-Mama, ce s-a intamplat? A patit tata ceva?
Femeia nega din cap.
-Tatal tau e bine.
-Atunci...?
Intrebarea ii ingheta pe buze. Nu mai exista decat un sigur motiv pentru care mama sa ar fi reactionat asa. O desprinse de bratul sau si alerga spre Urgente. Aproape trantise usile de perete cand patrunse in incapere. Mirosul de dezinfectat si sange era mai persistent aici.
O asistenta se uita la el intrebator.
-Am fost chemat. Cine a sosit acum?
-Patul trei. Doamna care la insotit a zis sa va chemam pe dumneavoastra.
Blake trecu pe langa ea si se indrepta spre patul 3. Trase draperiile ce incojurau patul si il vazu.
Jesse era intins pe spate. Avea ochii larg deschisi, dar parea sa priveasca ceva anume. Camasa alba ii era patata de sange. Deasupra arcadei avea o taietura urata care inca sangera. Fata ii era vanata si putin umflata in parte stanga, iar buza de jos ii fusese sparta.
-Jesse? intreba Blake ezitand.
Tanarul isi muta privirea spre el. Se incrunta pentru un moment, inainte de a-si inchide ochii.
-Nu suntem acasa, nu-i asa?
-Nu, nu suntem. Esti la spital.
Blake se lupta din greu cu mania si cu o senzatie stranie de sufocare. Se apropie de masuta si lua o pereche de manusi de unica folosinta. Si le trase pe maini, apoi ii atinse lui Jesse fata. Acesta se stramba.
-I-am zis la Hanah ca ar fi trebuit sa ma duca acasa, zise Jesse printre dinti, chinuindu-se sa respire normal.
-Crezi ca acolo nu as fi observat cum arati? Jesse, ce naiba s-a intamplat?
Jesse trasari cand Blake atinse taietura. Nu-i raspunse.
-Va trebui sa o cos. Nu e foarte adanca. Nu va ramane nicio cicatrice.
Vocea lui era neobisnuit de indiferenta, dar cand lua acul medicinal in mana observa ca aceasta ii tremura. Ofta si il lasa deoaparte. Se apleca spre Jesse si il cuprinse in brate. Nevoia de a-l sti in siguranta era mai mare decat reguile pe care trebuia sa le respecta ca doctor.
-Imi pare rau, murmura Jesse. Nu credeam ca se va ajunge aici. Nu vroiam sa te ingrijorez.
Se agata cu mainile de halatul lui Blake si-i inhala mirosul intoxifiant. Nu avea nevoie de mai mult pentru a-si reveni.
-Intr-una din zilele astea imi vei provoca un infarct.
-Nu cu intentie, preciza Jesse, glumind.
Ajutat de Blake se ridica in sezut. Inca era ametit, dar nu atat de rau ca in masina. Era sigur ca ar fi putut sa stea pe propriile lui picioare fara sa cada. Totusi isi inchise ochii. Asa durerea de cap devenea aproape suportabila. Simtise din nou mana lui Blake pe fata sa si mirosul inncecacios al dezinfectantului. Isi musca obrazul pe interior cand lichidul ajunsese in taietura.
-Imi pare rau, ii spuse Blake. Imediat voi termina.
Jesse aproba din cap.
-Esti suparat?
-Da, sunt.
-Si de ce nu-mi spui nimic?
-Pentru ca am vaga impresie ca de data asta nu esti tu devina pentru tot ce s-a intamplat.
Cand Jesse nu-i raspunse, a stiut ca are dreptate.
-Parintii mei cauzeaza numai probleme. Blake ofta. Eu ar trebui sa-mi cer iertare, nu tu.
-Nu e chiar asa. Nu sti ce s-a intamplat, Blake. Nu poti sa-i invinovatesti pentru ceva in care...
-Si nici nu o sa-i invinovatesc pana cand nu aflu toata povestea. Dar asta ramane pe mai tarziu cand vom ajunge acasa.
Jesse ofta. Stia ca nu va iesi nimic bun din toata afacerea asta. Se uita spre Blake care pregatea o siringa. Inghiti in sec si-si icnhise ochii obosit.
-Sa stai nemiscat, il instrui Blake pe un ton serios.
Jesse dadu din cap si astepta. Simti impunsatura acului deasupra arcadei sale. Astepta o vreme, pana cand isi observa ca nu mai simte nicio durere.
-Si acum?
-O sa-ti pun cateva copci. Nu o sa dureze mult si nici nu o sa doara.
Jesse aproba din cap. A ramas nemiscat cat timp Blake si-a facut treaba, apoi, cand a terminat, a rasaflat usurat.
-Nu a durut deloc. Ii zambi in semn de multumire.
-O sa te doara putin dupa ce trece efectul serului. Iti prescriu niste calmante ca sa poti dormi mai bine la noapte. Blake lua un pix si se aseza pe scaunul cel mai aproapiat. Scoase teancul de retete, completa una si rupse foaia. Isi nu i-o dadu lui Jesse. O baga la el in buzunar.
-Stiu o modalitate mai buna pentru a inaltura durerea. Jesse cobora de pe pat, multumit ca picioarele nu ii mai erau atat de moi ca inainte cu cateva ore. Se apropie de Blake, care cand il vazu, se ridica de pe scaun si il saruta pe buze.
Chiar daca prima intentia a fost de-al indeparta, imediat ce buzele lor se atinsera, Blake uita de bun simt si de faptul ca se afla la spital. Isi duse mainile de-o parte si de alta a corpului lui Jesee si il trase spre el.
-Domnule doctor...?
Vocea soptita ii trezi si ii aduse pe amandoi cu picioarele pe pamant. Jesse se indeparta de Blake si-si pleca privirea, incercand sa se adune.
Blake tusi si-si drese glasul.
-Da? Ce s-a intamplat?
-Sunteti chemat la receptie, domnule.
-Bine, bine. Vin acum. Se intoarse spre Jesse. Mama e in sala de asteptare. Du-te la ea si vin si eu imediat. Mergem impreuna acasa.
-Bine.
-Sau as putea sa te internez pentru seara asta, daca te simti rau.
-Nu! Jesse zambi si gesticula din maini. Ma simt perfect. Pana maine o sa fiu ca nou. Se intoarse cu spatele si se indrepta spre iesire. Ne vedem in cateva minute.
Blake privi in urma sa pentru cateva momente inainte de a se indrepta spre receptie. Odata ajuns acolo, semna niste acte, apoi se intoarse pana la el in birou de unde isi lua lucrurile, dupa care reveni la parter si intra in sala de asteptare.
Holul spatios era aproape gol. Pe scaunele de plastic albastre se aflau cinci persoane, iar pe canapele, daca nu-l numara pe Jesse, inca trei barbati si o femeie. Mama sa statea sprijinita cu spatele de un perete si privea prin fereastra deschisa doar pe jumatate.
Blake se duse si isi puse mainile pe spatele ei. Femeia tresari si se intoarse spre el. Ochii ei la fel de verzi ca si ai lui erau plini de remuscari si griji.
-Va fi bine, ii spuse el ca sa o linisteasca. Tonul sau domol, calculat o faca sa suspine, apoi sa-si plece privirea in pamant.
-E vina mea ca...
-Vorbim despre asta acasa, o intrerupse el imediat. Se intoarse spre canapeaua unde Jesse atipise. Coama de bar brunet i se revarsa peste fata, acoperindu-i trasaturile lovite, dar care pastrau totusi o urma de delicatete.
-A adormit. Hanah se apropie de Jesse si il trase putin de haina.
-Jesse...ii sopti, incercand sa-l trezeasca.
-Lasa-l sa doarma. E de la calmant.
-Ce calmant?
-I-am dat si un calmant dupa ce l-am cusut, dar a fost atat de preocupat incat nu si-a dat seama ca l-a luat.
-Si atunci cum...?
Cand Blake a ridicat trupul tanarului in bratele sale ca si cum n-ar fi cantarit nici macar un kilogram, Hanah alesese sa taca. Ii urma tacuta pana la masina lui Blake.
Acesta il aseza pe Jesse in spate, apoi trecu pe locul soferului si porni masina. Hanah crapa un pic geamul din dreapta, dorind sa simta dezmierdarea gingasa a aerului racoros al noptii. Vocea fiului sau o aduse, insa, la realitate:
-Cand vom ajunge acasa, tu si tata vei avea niste explicatii de dat.
Tonul calm pe care fusese spusa afirmatia ii crea o senzatie de rau la stomac. Isi cunostea fiul mult prea bine pentru a sti ca sub masca aceea de calmitate, se ascunde un caracter care este pe cale sa erupa. Dar nu putea sa-l condamne. Avea dreptate. Chiar aveau explicatii de dat.