14-05-2011, 05:08 PM
Am reusit si eu in sfarsit sa intru pe zup la ora asta 
...foarte rar mai reusesc zilele astea ks foarte multi utilizatori on...dar trecand peste asta, vreau sa va multumesc la toate ca ati citit si ca cititi in continuare acesta poveste (nici nu stiti cat de mult inseamna pentru mine cand imi spuneti ca va place).
Si acum...inainte sa pun urmatorul capitol as vrea sa fac o mica precizare...zilele trecute(sau mai bine zis noptile trecute) mi-a venit o idee grozava, as zice eu (nu stiu ce ziceti voi) si m-am hotarat sa scriu partea a doua a povestii. Dar, precizez ca vor fi anumite modificari (sa nu-mi dati in cap)
Nu stiu de voi, dar mie imi place de Ray...din pacat nu am reusit sa-i desenez caracterul prea bine, caci nu am putut sa-l folosesc prea mult. Prima data, am vrut ca in partea a doua a ficului, Ray sa fie personajul principal, iar Jesse si Blake sa devina personaje secundare, dar dupa ce m-am gandit mai bine, am ales ca atat Ray si personajul
nu va spun prea multe despre noul personaj pe care il creez) cat si Jesse si Blake sa fie personaje principale. In modul acesta actiunea sper eu ca nu va fi deloc plictisitoare.
Mi-a luat un pic mai mult sa creez persoana potrivita pentru Ray avand in vedere ca el este genul badboy-ului destept, arogant si incapatanat(doar este fratele lui Jesse), dar cu ajutorul Izei, a lui Gaby si a unei colege mi-am facut cat de cat o idee a cum ar trebui sa arate si sa se comporte el. Multumesc fetelor
Si acum...cred k v-am plictisit destul...nexttt:
***
Cand isi deschise ochii din nou isi dadu cu stupoare seama ca e deja dimineata. Fusese atat de obosit inca reusi sa adoarma? Nu-i venea sa creada asa ceva.
Se ridica din pat, cascand somnoros si iesii afara din camera sa, asteptand sa gaseasca apartamentul gol, dar, spre nefericirea lui, Issabela era inca acolo, stand picior peste picior si citind o revista mondena.
-Inca nu ai plecat? Ce dracu’ mai cauti inca aici? O ocoli si se indrepta spre bucatarie, unde isi turna niste cafea instant intr-o cana mare, peste care adauga apa fierbinte, fara zahar. Sorbii din lichidul amarui, incercand sa-si controleze nervii, dar era in van. Daca femeia asta nu va pleca de buna voie o va da cu mana lui afara. Avea lucruri mai importante de facut, cum ar fi sa mearga si sa-l vada pe Jesse.
-Pot sa fiu si eu incapatanata, Blake. Nu vreau sa plec, zise femeia neafectata de tonul sau.
Blake ofta, pregatindu-se pentru o noua runda de cearta, dar atentia i-a fost captata de micul pachet ce se afla pe masuta de cafea. Il lua in mana si desfacu hartia frumos aranjata, fiind curios sa vada ce e inauntru.
Cand invelisul fusese inalturat se bloca: era o carte.
Pe muchie de cutit
Adevarata viata a unui chirurg
Jesse Rosson
-Cine ti-a dat asta? De unde ai cartea asta?
-A venit aseara un pusti cu ea, dupa ce ai adormit, zise femeia indiferenta, continuand sa citeasca revista.
Un pusti…nu putea fi Jesse, nu-i asa? Daca Jesse venise si o vazu aici pe Issabela…nici nu vroia sa-si imagineze la ce se gandea acum
-Cum arata pustiul, Issabela? Spune-mi! Se duse langa femeie si o privi drept in ochi, asteptand sa-i raspunda.
-Pai…sa vedem: era dragut, mai bine zis frumos, dar prea tanar pentru mine. Nu cred ca avea mai mult de 18 ani. Brunet, par destul de lung si niste ochii...
-…mari si albastrii, continua Blake idée ei.
-Da, exact. Cum de stiai?
-Ce i-ai spus? Ce ti-a spus el tie?
-Nu mai fi atat de nerabdator. Mi-a zis sa-ti transmit ca i-a facut placere sa lucreze cu tine si mie mi-a urat noroc, mai adauga zambind.
-Noroc cu ce, femeie?
-Pana sa-mi dea pachetul am povestit un pic sau mai bine zis eu am povestit si el a ascultat. Simteam nevoia sa ma destainui cuiva si i-am zis de ce am venit aici. Era un pusti foarte de treaba.
Daca nu ar fi avut destul autocontrol, ar fi strans-o de gat. Asta era cel mai rau lucru ce i se putea intampla. Trebuia sa mearga si sa vorbeasca cu el. Nu putea sa lase lucrurile asa.
Intra repede in camera sa si trase o pereche de pantaloni si un tricou pe el, apoi lua cartea si dorii sa iasa afara din apartament.
Stai, unde pleci asa? Il intreba femeia.
-Nu e treaba ta. Cand vin nu mai vreau sa te gasesc aici. Asta e ultimul lucru pe care il mai strici in viata mea, Issabela! Daca nu reusesc sa repar lucrurile, jur ca vei regreta ziua in care m-ai cunoscut.
Nu mai astepta raspunsul ei, ci iesii val vartej afara din apartament si se indrepta cu pasi repezi spre masina ce se afla in parcarea subterana a cladirii.
Jess…nici nu vroia sa-si imagineze ce parere avea despre el. Il cunostea destul de bine, incat sa stie ca nu ar accepta pe cineva despre care banuia ca il insala.
Accelera, napsandu-i de traficul destul de intens din acea dimineata. Norocul sau era ca nu statea atat de departe de Jesse. Cu masina putea ajunge in 15 minute, dar trebui sa ia in considerare ca tanarul avusese la dispozitie toata noaptea ca sa se gandeasca la aceasta situatie, pe cand el…
Nu, nu…nu putea sa fie atat de pesimist. Jesse era o persoana logica, va intelege cand ii va povesti. Trebuia sa inteleaga.
Odata ce ajunse isi parca masina, lua cartea de pe scaunul din dreapta si alerga spre intrarea in blocul de apartamente, apoi urca cu liftul pana la etajul lui Jesse, dar cand se trezi stand in fata usii apartamentului ezita. Trase adanc aer in piept, incercand sa-si calemeze bataile repezi ale inimii si sentimentul neplacut de neliniste.
Batu o data, dar nu primii niciun raspuns. Mai batu o data, dar nimic.
-Jesse? Din prostie incerca sa deschida usa si, spre surpinderea sa, nu era inchisa cu cheia. Intra inauntru, gandindu-se ca Jesse probabil fusese prea suparat aseara ca sa-si mai dea seama ca nu si-a inchis usa. Cerceta apartamentul, dar..era gol
Jesse! Striga inca o data. Nimic.
Acum era speriat de-a binelea. Unde putea fi? Daca patise ceva?
Nu era stilul lui Jesse sa plece asa, pur si simplu.
Respira de cateva ori adanc, incercand sa se calmeze si sa gandeasca logic. Oare unde ar fi putut pleca Jesse? Poate exagera…poate iesise doar pana afara si se va intoarce in curand. Nu avea de unde sa stie, deci, cel putin pentru moment va astepta.
Se aseza pe pat si deschise cartea. O rasfoi o vreme, dar nu avea destula rabdare de a o citi cu adevarat. Pana la urma, integend ca nu se poate concentra deloc, o lasa langa el pe pat si se intinse pe spate. Statu asa o vreme, admirand iregularitatile tavanului, dar pana la urma se dadu batut. Nu putea sa astepte.
Isi scoase telefonul mobil din buzunar si suna la singura persoana care credea ca ar putea sti unde disparuse Jesse.
-Da? Raspunse o voce groasa ce parea obosita si stresata. Roberts aici. Cu ce va pot ajuta?
-Roberts, sunt Blake…dar nu apuca sa intrebe ce dorea caci Ian i-a luat-o inainte.
-Ati primit cartea, domnule Thorton?
-Da, am primit-o, dar nu de asta v-am sunat.
-Trebuie sa spun ca Jesse s-a intrecut pe sine de data asta. La naiba, dupa o asemenea capodopera ma gandesc serios sa-l pun sa scrie numai articole mondene. Stati un pic…daca nu m-ati sunat pentru asta, zise intr-un final Ian, intelegand ce-i spusese Blake mai devreme, de ce m-ati sunat?
-Jesse…ati vorbit cu Jesse?
-Da, cum sa nu vorbesc. M-a sunat aseara si mi-a spus ca pleaca. Se opri brusc si pentru cateva minute nu se auzi niciun cuvant. Nu va spus nimic…concluziona intr-un final.
-Nu. Blake ofta si-si inchise ochii. Deci, era adevarat. Jesse chiar plecase si cine stie cand avea de gand sa se intoarca sau daca mai intentiona sa se intoarca. Stiti unde a plecat?
-Nu mi-a spus decat ca are ceva probleme personale de rezolvat. Cand un jurnalist zice asa ceva, cel mai bine e sa nu intrebi…Ian ofta. Imi pare rau ca nu va pot ajuta, dar daca va mai suna o sa va anunt imediat.
-Multumesc…as aprecia asta. Blake inchise telefonul. Avea impresia ca intraga lume i-a picat in cap. Jesse disparuse…
Pur si simplu please fara sa-i spuna un sigur cuvant. Asa se termina?
Reusise Issabela sa strice si acesta parte din viata sa?
Ii venea sa planga, dar nu mai avea puterea necesara. Nu mai vroia nimic, nimic inafara de el. Asta nu putea fi sfarsitul! Refuza sa creada una asa ceva!
-Blake, esti in starea asta de o saptamana, zise Daniel privindu-si ingrijorat prietenul. Blake statea sprijinit cu capul de birou si cu ochii inchisi. Era palid, slabise si nu se mai putea concentra. Ba mai mult, in ultimele nopti nu inchisese un ochi. Pe scurt, era o epava.
Trebuie sa-ti revi, omule. Ai responsabilitati, pacienti…Indiferent ce ai patit nu poti ramane asa.
-Vorbesti prea mult, zise Blake intr-un final. Ma doare capul.
-Sunt sigur ca Jesse e bine. Poate are doar foarte mult de lucru. Daniel se aseza pe scaunul de langa biroul lui Blake si il privi. Nu-i placea deloc sa-si vada prietenul intr-o stare ca aceasta. Ar fi vrut sa-l ajute, insa nu stia cum. Faptul ca Jesse nu daduse niciun semn de viata nu prevestea nimic bun.
-Daca a patit ceva? Amandoi stim ce fel de reportaje face Jesse…Daca ceva nu a mers bine? Doamne, Daniel, nici macar nu stiu ce as face daca as primi un telefon de acest gen. Simt ca innebunesc.
-Blake, Jesse e baiat descuracaret. Va fi bine. Vei vedea ca in curand te va suna si iti vei da seama ca ti-ai facut griji degeaba.
Il batu prieteneste pe umar si ii zambi in semn de incurajare.
Pana la urma Blake se ridica de pe scaun, isi indrepta spatele si merse langa masuta unde il astepta filtrul plin de cafea tare. Isi puse o cana mare si sorbi din ea cu nesat, gandindu-se la cafeaua pe care i-o facuse Jesse aproape in fiecare dimineata cand fusesera la ai lui. Cat de dor putea sa-i fie de el…
-La dracu’! Eu nu mai rezist!
Se reintoarse la birou si puse mana pe telefon, formand repede numarul centralei.
-As dori numarul de telefon al companiei Newcrest, va rog. Vocea lui era sigura, dura si continea toate trairile pe care incercase sa le respinga in ultima saptamana. Puteti sa-mi faceti dumneavoastra legatura, intreba dupa cateva momente.
Sprijini receptorul intre umari si ureche si sorbi o gura din cafeaua calda, asteptand ca cineva de la capatul celalalt al firului sa-I raspunda.
-Grupul Newcrest, spuse o voce feminine placuta. Cu ce va pot ajuta?
-Vreau sa vorbesc cu Rayland Newcrest.
-Imi pare rau, dar domnul Newcrest este intr-o sedinta importanta acum si nu poate raspunde, dar daca imi lasati un numar de contact in voi anuntat de indata ce…
-Spune-ti ca e vorba de Jesse. Acum, daca nu va suparati. Voi astepta pe fir.
Ciudat, insa femei il asculta si-i puse apelul in asteptare. Nu dura mult pana ce auzi vocea groasa a lui Ray.
-Ce a patit Jesse, Thorton?
-A disparut, raspunse scurt Blake, fara a se obosi a-si salute “cumnatulâ€.
-Ce dracu s-a intamplat intre voi doi? Ce i-ai facut?
-E o poveste lunga, zise Blake oftand. Tu sti ceva de el? A vorbit cu tine?
-Nu. Nu am vorbit de cand ne-am vazut in Alaska. Se lasa linistea pentru cateva moment scurte, apoi Ray adauga: Lasa-ma sa dau niste telefoane. Te sun imediat ce aflu ceva.
Blake inchise si se aseza inapoi pe scaun, privind afara. Spera ca Ray sa aiba mai mult noroc decat el. In ciuda faptului ca se simtea prost, il bufnea rasul. Trebuia sa fie cu adevarat disperat de il sunase pe fratele lui Jesse.
Din fericire nu fusese nevoit sa astepte mult. In mai putin de 10 minute telefonul suna. Aproape sari de pe scaun si smulse receptorul, raspunzand cu un ton rastit si nerabdator.
-Ai aflat ceva? Nici macar nu astepta ca persoana de la celalalt fir sa se prezinte.
-E in Londra. Sau cel putin acolo a zburat saptamana trecuta. Ray facu o pauza si ofta. Blake, asta nu-mi miroase a bine. Indiferent ce s-ar fi intamplat intre tine si el, nu ar fi plecat asa. Nu-i sta in fire. Ma intreb daca…
-Daca ce?
-Daca nu l-a gasit…Ce ai de gand sa faci acum, cand ai aflat unde este?
-Simplu: ma duc dupa el, evident. Pentru prima oara in sapte zile, doctoral zambi. Chiar daca intelese ce insinuase Ray, se simtea usurat. Macar stia unde este si avea posibilitatea de a-l opri daca vroia sa fac vreo nebunie.
-Ma asteptam sa zici asta. Cand ajungi acolo, du-te direct la Scotland Yard si vorbeste cu detectivul Felix Merrywater. Daca Jesse s-a intors in Marea Britanie, Felix ar trebui sa stie unde este si ce are de gand. O sa-l anunt ca esti pe drum.
-Merci, zise Blake. Acum scuza-ma, dar trebui sa fac niste rezervari la av…
-E aranjat. Pleci in jumatate de ora. Daca as fi in locul tau m-as grabi. Vocea lui Ray era amuzata, dar in acelasi timp seriosa.
-Cum naiba ai stiut ca voi dori sa plec?
-Ma pricep la oameni. Nu esti chiar asa de greu de citit. Drum bun, Blake.
Zicand acestea inchise telefonul.
...foarte rar mai reusesc zilele astea ks foarte multi utilizatori on...dar trecand peste asta, vreau sa va multumesc la toate ca ati citit si ca cititi in continuare acesta poveste (nici nu stiti cat de mult inseamna pentru mine cand imi spuneti ca va place).Si acum...inainte sa pun urmatorul capitol as vrea sa fac o mica precizare...zilele trecute(sau mai bine zis noptile trecute) mi-a venit o idee grozava, as zice eu (nu stiu ce ziceti voi) si m-am hotarat sa scriu partea a doua a povestii. Dar, precizez ca vor fi anumite modificari (sa nu-mi dati in cap)
Nu stiu de voi, dar mie imi place de Ray...din pacat nu am reusit sa-i desenez caracterul prea bine, caci nu am putut sa-l folosesc prea mult. Prima data, am vrut ca in partea a doua a ficului, Ray sa fie personajul principal, iar Jesse si Blake sa devina personaje secundare, dar dupa ce m-am gandit mai bine, am ales ca atat Ray si personajul
nu va spun prea multe despre noul personaj pe care il creez) cat si Jesse si Blake sa fie personaje principale. In modul acesta actiunea sper eu ca nu va fi deloc plictisitoare.Mi-a luat un pic mai mult sa creez persoana potrivita pentru Ray avand in vedere ca el este genul badboy-ului destept, arogant si incapatanat(doar este fratele lui Jesse), dar cu ajutorul Izei, a lui Gaby si a unei colege mi-am facut cat de cat o idee a cum ar trebui sa arate si sa se comporte el. Multumesc fetelor
Si acum...cred k v-am plictisit destul...nexttt:***
Cand isi deschise ochii din nou isi dadu cu stupoare seama ca e deja dimineata. Fusese atat de obosit inca reusi sa adoarma? Nu-i venea sa creada asa ceva.
Se ridica din pat, cascand somnoros si iesii afara din camera sa, asteptand sa gaseasca apartamentul gol, dar, spre nefericirea lui, Issabela era inca acolo, stand picior peste picior si citind o revista mondena.
-Inca nu ai plecat? Ce dracu’ mai cauti inca aici? O ocoli si se indrepta spre bucatarie, unde isi turna niste cafea instant intr-o cana mare, peste care adauga apa fierbinte, fara zahar. Sorbii din lichidul amarui, incercand sa-si controleze nervii, dar era in van. Daca femeia asta nu va pleca de buna voie o va da cu mana lui afara. Avea lucruri mai importante de facut, cum ar fi sa mearga si sa-l vada pe Jesse.
-Pot sa fiu si eu incapatanata, Blake. Nu vreau sa plec, zise femeia neafectata de tonul sau.
Blake ofta, pregatindu-se pentru o noua runda de cearta, dar atentia i-a fost captata de micul pachet ce se afla pe masuta de cafea. Il lua in mana si desfacu hartia frumos aranjata, fiind curios sa vada ce e inauntru.
Cand invelisul fusese inalturat se bloca: era o carte.
Pe muchie de cutit
Adevarata viata a unui chirurg
Jesse Rosson
-Cine ti-a dat asta? De unde ai cartea asta?
-A venit aseara un pusti cu ea, dupa ce ai adormit, zise femeia indiferenta, continuand sa citeasca revista.
Un pusti…nu putea fi Jesse, nu-i asa? Daca Jesse venise si o vazu aici pe Issabela…nici nu vroia sa-si imagineze la ce se gandea acum
-Cum arata pustiul, Issabela? Spune-mi! Se duse langa femeie si o privi drept in ochi, asteptand sa-i raspunda.
-Pai…sa vedem: era dragut, mai bine zis frumos, dar prea tanar pentru mine. Nu cred ca avea mai mult de 18 ani. Brunet, par destul de lung si niste ochii...
-…mari si albastrii, continua Blake idée ei.
-Da, exact. Cum de stiai?
-Ce i-ai spus? Ce ti-a spus el tie?
-Nu mai fi atat de nerabdator. Mi-a zis sa-ti transmit ca i-a facut placere sa lucreze cu tine si mie mi-a urat noroc, mai adauga zambind.
-Noroc cu ce, femeie?
-Pana sa-mi dea pachetul am povestit un pic sau mai bine zis eu am povestit si el a ascultat. Simteam nevoia sa ma destainui cuiva si i-am zis de ce am venit aici. Era un pusti foarte de treaba.
Daca nu ar fi avut destul autocontrol, ar fi strans-o de gat. Asta era cel mai rau lucru ce i se putea intampla. Trebuia sa mearga si sa vorbeasca cu el. Nu putea sa lase lucrurile asa.
Intra repede in camera sa si trase o pereche de pantaloni si un tricou pe el, apoi lua cartea si dorii sa iasa afara din apartament.
Stai, unde pleci asa? Il intreba femeia.
-Nu e treaba ta. Cand vin nu mai vreau sa te gasesc aici. Asta e ultimul lucru pe care il mai strici in viata mea, Issabela! Daca nu reusesc sa repar lucrurile, jur ca vei regreta ziua in care m-ai cunoscut.
Nu mai astepta raspunsul ei, ci iesii val vartej afara din apartament si se indrepta cu pasi repezi spre masina ce se afla in parcarea subterana a cladirii.
Jess…nici nu vroia sa-si imagineze ce parere avea despre el. Il cunostea destul de bine, incat sa stie ca nu ar accepta pe cineva despre care banuia ca il insala.
Accelera, napsandu-i de traficul destul de intens din acea dimineata. Norocul sau era ca nu statea atat de departe de Jesse. Cu masina putea ajunge in 15 minute, dar trebui sa ia in considerare ca tanarul avusese la dispozitie toata noaptea ca sa se gandeasca la aceasta situatie, pe cand el…
Nu, nu…nu putea sa fie atat de pesimist. Jesse era o persoana logica, va intelege cand ii va povesti. Trebuia sa inteleaga.
Odata ce ajunse isi parca masina, lua cartea de pe scaunul din dreapta si alerga spre intrarea in blocul de apartamente, apoi urca cu liftul pana la etajul lui Jesse, dar cand se trezi stand in fata usii apartamentului ezita. Trase adanc aer in piept, incercand sa-si calemeze bataile repezi ale inimii si sentimentul neplacut de neliniste.
Batu o data, dar nu primii niciun raspuns. Mai batu o data, dar nimic.
-Jesse? Din prostie incerca sa deschida usa si, spre surpinderea sa, nu era inchisa cu cheia. Intra inauntru, gandindu-se ca Jesse probabil fusese prea suparat aseara ca sa-si mai dea seama ca nu si-a inchis usa. Cerceta apartamentul, dar..era gol
Jesse! Striga inca o data. Nimic.
Acum era speriat de-a binelea. Unde putea fi? Daca patise ceva?
Nu era stilul lui Jesse sa plece asa, pur si simplu.
Respira de cateva ori adanc, incercand sa se calmeze si sa gandeasca logic. Oare unde ar fi putut pleca Jesse? Poate exagera…poate iesise doar pana afara si se va intoarce in curand. Nu avea de unde sa stie, deci, cel putin pentru moment va astepta.
Se aseza pe pat si deschise cartea. O rasfoi o vreme, dar nu avea destula rabdare de a o citi cu adevarat. Pana la urma, integend ca nu se poate concentra deloc, o lasa langa el pe pat si se intinse pe spate. Statu asa o vreme, admirand iregularitatile tavanului, dar pana la urma se dadu batut. Nu putea sa astepte.
Isi scoase telefonul mobil din buzunar si suna la singura persoana care credea ca ar putea sti unde disparuse Jesse.
-Da? Raspunse o voce groasa ce parea obosita si stresata. Roberts aici. Cu ce va pot ajuta?
-Roberts, sunt Blake…dar nu apuca sa intrebe ce dorea caci Ian i-a luat-o inainte.
-Ati primit cartea, domnule Thorton?
-Da, am primit-o, dar nu de asta v-am sunat.
-Trebuie sa spun ca Jesse s-a intrecut pe sine de data asta. La naiba, dupa o asemenea capodopera ma gandesc serios sa-l pun sa scrie numai articole mondene. Stati un pic…daca nu m-ati sunat pentru asta, zise intr-un final Ian, intelegand ce-i spusese Blake mai devreme, de ce m-ati sunat?
-Jesse…ati vorbit cu Jesse?
-Da, cum sa nu vorbesc. M-a sunat aseara si mi-a spus ca pleaca. Se opri brusc si pentru cateva minute nu se auzi niciun cuvant. Nu va spus nimic…concluziona intr-un final.
-Nu. Blake ofta si-si inchise ochii. Deci, era adevarat. Jesse chiar plecase si cine stie cand avea de gand sa se intoarca sau daca mai intentiona sa se intoarca. Stiti unde a plecat?
-Nu mi-a spus decat ca are ceva probleme personale de rezolvat. Cand un jurnalist zice asa ceva, cel mai bine e sa nu intrebi…Ian ofta. Imi pare rau ca nu va pot ajuta, dar daca va mai suna o sa va anunt imediat.
-Multumesc…as aprecia asta. Blake inchise telefonul. Avea impresia ca intraga lume i-a picat in cap. Jesse disparuse…
Pur si simplu please fara sa-i spuna un sigur cuvant. Asa se termina?
Reusise Issabela sa strice si acesta parte din viata sa?
Ii venea sa planga, dar nu mai avea puterea necesara. Nu mai vroia nimic, nimic inafara de el. Asta nu putea fi sfarsitul! Refuza sa creada una asa ceva!
-Blake, esti in starea asta de o saptamana, zise Daniel privindu-si ingrijorat prietenul. Blake statea sprijinit cu capul de birou si cu ochii inchisi. Era palid, slabise si nu se mai putea concentra. Ba mai mult, in ultimele nopti nu inchisese un ochi. Pe scurt, era o epava.
Trebuie sa-ti revi, omule. Ai responsabilitati, pacienti…Indiferent ce ai patit nu poti ramane asa.
-Vorbesti prea mult, zise Blake intr-un final. Ma doare capul.
-Sunt sigur ca Jesse e bine. Poate are doar foarte mult de lucru. Daniel se aseza pe scaunul de langa biroul lui Blake si il privi. Nu-i placea deloc sa-si vada prietenul intr-o stare ca aceasta. Ar fi vrut sa-l ajute, insa nu stia cum. Faptul ca Jesse nu daduse niciun semn de viata nu prevestea nimic bun.
-Daca a patit ceva? Amandoi stim ce fel de reportaje face Jesse…Daca ceva nu a mers bine? Doamne, Daniel, nici macar nu stiu ce as face daca as primi un telefon de acest gen. Simt ca innebunesc.
-Blake, Jesse e baiat descuracaret. Va fi bine. Vei vedea ca in curand te va suna si iti vei da seama ca ti-ai facut griji degeaba.
Il batu prieteneste pe umar si ii zambi in semn de incurajare.
Pana la urma Blake se ridica de pe scaun, isi indrepta spatele si merse langa masuta unde il astepta filtrul plin de cafea tare. Isi puse o cana mare si sorbi din ea cu nesat, gandindu-se la cafeaua pe care i-o facuse Jesse aproape in fiecare dimineata cand fusesera la ai lui. Cat de dor putea sa-i fie de el…
-La dracu’! Eu nu mai rezist!
Se reintoarse la birou si puse mana pe telefon, formand repede numarul centralei.
-As dori numarul de telefon al companiei Newcrest, va rog. Vocea lui era sigura, dura si continea toate trairile pe care incercase sa le respinga in ultima saptamana. Puteti sa-mi faceti dumneavoastra legatura, intreba dupa cateva momente.
Sprijini receptorul intre umari si ureche si sorbi o gura din cafeaua calda, asteptand ca cineva de la capatul celalalt al firului sa-I raspunda.
-Grupul Newcrest, spuse o voce feminine placuta. Cu ce va pot ajuta?
-Vreau sa vorbesc cu Rayland Newcrest.
-Imi pare rau, dar domnul Newcrest este intr-o sedinta importanta acum si nu poate raspunde, dar daca imi lasati un numar de contact in voi anuntat de indata ce…
-Spune-ti ca e vorba de Jesse. Acum, daca nu va suparati. Voi astepta pe fir.
Ciudat, insa femei il asculta si-i puse apelul in asteptare. Nu dura mult pana ce auzi vocea groasa a lui Ray.
-Ce a patit Jesse, Thorton?
-A disparut, raspunse scurt Blake, fara a se obosi a-si salute “cumnatulâ€.
-Ce dracu s-a intamplat intre voi doi? Ce i-ai facut?
-E o poveste lunga, zise Blake oftand. Tu sti ceva de el? A vorbit cu tine?
-Nu. Nu am vorbit de cand ne-am vazut in Alaska. Se lasa linistea pentru cateva moment scurte, apoi Ray adauga: Lasa-ma sa dau niste telefoane. Te sun imediat ce aflu ceva.
Blake inchise si se aseza inapoi pe scaun, privind afara. Spera ca Ray sa aiba mai mult noroc decat el. In ciuda faptului ca se simtea prost, il bufnea rasul. Trebuia sa fie cu adevarat disperat de il sunase pe fratele lui Jesse.
Din fericire nu fusese nevoit sa astepte mult. In mai putin de 10 minute telefonul suna. Aproape sari de pe scaun si smulse receptorul, raspunzand cu un ton rastit si nerabdator.
-Ai aflat ceva? Nici macar nu astepta ca persoana de la celalalt fir sa se prezinte.
-E in Londra. Sau cel putin acolo a zburat saptamana trecuta. Ray facu o pauza si ofta. Blake, asta nu-mi miroase a bine. Indiferent ce s-ar fi intamplat intre tine si el, nu ar fi plecat asa. Nu-i sta in fire. Ma intreb daca…
-Daca ce?
-Daca nu l-a gasit…Ce ai de gand sa faci acum, cand ai aflat unde este?
-Simplu: ma duc dupa el, evident. Pentru prima oara in sapte zile, doctoral zambi. Chiar daca intelese ce insinuase Ray, se simtea usurat. Macar stia unde este si avea posibilitatea de a-l opri daca vroia sa fac vreo nebunie.
-Ma asteptam sa zici asta. Cand ajungi acolo, du-te direct la Scotland Yard si vorbeste cu detectivul Felix Merrywater. Daca Jesse s-a intors in Marea Britanie, Felix ar trebui sa stie unde este si ce are de gand. O sa-l anunt ca esti pe drum.
-Merci, zise Blake. Acum scuza-ma, dar trebui sa fac niste rezervari la av…
-E aranjat. Pleci in jumatate de ora. Daca as fi in locul tau m-as grabi. Vocea lui Ray era amuzata, dar in acelasi timp seriosa.
-Cum naiba ai stiut ca voi dori sa plec?
-Ma pricep la oameni. Nu esti chiar asa de greu de citit. Drum bun, Blake.
Zicand acestea inchise telefonul.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui