22-03-2011, 03:36 PM
***
Isi deschise incet ochii, privind confuz in camera intunecata. Unde naiba era? Ce se intamplase?Clipi de cateva ori in incercarea de a-si limpezii capul, dar degeaba. Nu-si amintea ultima oara cand fusese atat de ametit. Se lasa din nou sa cada pe perne si-si acoperii ochii cu mana...statu asa cateva minute, apoi cu o viteza uluitoare amintirile il napadira: vanatoarea, noaptea petrecuta in padure, frigul si...Hank. HANK!! Unde era batranul? Dadu repede patura la o parte cu intentia de a sari din pat, dar se dezechilibra si cazu pe jos. La naiba! Se ridica cu greu, ignorand durerea si amorteala din membre si iesi afara din incapere...Se opri cand ajunse in capul scarilor si-si trase suflul. Nu-i venea sa creada ca deja obosise si nu mersese mai mult de 10 metrii. Se prinse cu mana de balustrada de lemn frumos incrustata, luptand cu ameteala si raul de la stomac si asculta vocile ce veneau din living. Pe unele le cunostea, pe altele nu, dar nu asta il interesa acum. Cobora sustinandu-se de bara pana ce ajunse la intrarea in incaperea principala. In momentul in care isi facuse simtita prezenta toate privirile se indreptara spre el. Apoi auzi o voce deosebit de revoltata si ingrijorata:
-Jesse, de ce naiba nu esti in pat? Ce cauti aici? Blake se apropie de el cu pasi mari si-si puse mainile pe dupa umerii tanarului pentru a-l sustine.
-Lasa asta...ce voce ragusita avea...Hank. Ce a patit Hank? Unde-i? Mainile lui Jesse il strangeau pe Blake de camasa.
-Sunt bine, tinere.
Jesse isi intoarse privirea in directia de unde venea vocea si ofta usurat. Chiar parea a fi bine, asta daca nu luai in considerare piciorul pe care il avea in gips.
-Ma bucur...sa te vad. Isi lasa corpul moale, sprijinit de cel a lui Blake. Acesta il inconjura cu bratele si ii depuse un sarut usor pe frunte, dupa care il ajuta sa se aseze pe canapea. M-am speriat, zise intr-un final tanarul. Nu stiam ce s-a intamplat. Isi duse mana la cap si-si freca tamplele cu miscari circulare.
-V-am gasit, ii zise Blake privindu-l in ochi, exact la timp. Stransoarea din jurul lui deveni un pic mai rigida, dar nu il deranja acest lucru. Il facea sa se simta protejat si in siguranta.
-Cat timp am fost incostiient?
-Doua zile. Hana fusese cea care ii raspunse. Ne-am speriat cand am vazut ca nu reactionezi, asa ca am adus inca un doctor de la spital sa te consulte. Si el si Blake sustineau ca ai scapat de ce era mai rau si te odihneai doar. Spuneau ca-ti vei reveni, dar Hank nici nu a vrut sa auda. A fost foarte ingrijorat pentru tine. Hana ii stranse mana.I ti multumesc ca l-ai salvat.
-Nu ai de ce sa-mi multumesti, oricine ar fi facut la fel. Ii zambii femeii si inchise din nou ochii in incercarea de a atenua durerea de cap.
-Nu oricine ar fi facut asta. Vocea lui Hank parea un pic rusinata, dar asta nu o facea mai putin autoritara.I ti multumesc.
-Pentru putin...ma bucur doar ca totul s-a terminat cu bine. Zambi, dar zambetul sau era doar o umbra a ceea ce fusese in urma cu cateva zile. Isi lasa capul sa se odihneasca pe umarul lui Blake, tinandu-si ochii in continuare inchisi. Auzea vocile celor din jur, dar se simtea mult prea obosit ca sa se implice in conversatie. La un moment dat avusese impresia ca pluteste, asa ca se agata mai bine de bluza lui Blake si-si ascunse capul la pieptul lui, inhaland acel miros care il innebunea. Cand deschise ochii observa ca se afla din nou in camera intunecoasa in pat, iar alaturi de el statea doctorul.
-Blake...ce s-a intamplat? de ce te uiti asa la mine? Intinse mana ca sa se asigure ca era acolo. Inca nu-i venea sa creada ca scapase si de aceasta data. Atunci, cand se aflase in padure, chiar credea ca va murii.
-Imi pare rau, Jesse. Vocea lui era amara si ii tremura un pic. Nu am vrut sa te ranesc, nu am vrut sa ma cert cu tine atunci. Doctorul se apropie de el si-l stranse la pieptul sau, nedorind sa-i mai dea drumul. Nu vreau sa te pierd.
Jesse ii mangaie fata cu palma sa rece,trasand linii usoare peste pielea incordata.
-Ce tot vorbesti acolo? Nu m-ai ranit. Chiar daca nu-mi amintesc multe lucruri din ultimele zile, stiu ca tu m-ai salvat. Nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Baiatul ofta. Iar in privinta certei noastre si eu sunt vinovat. Eram atat de hotarat sa-i arat lui Hank ca sunt defapt un barbat, incat nu mi-a trecut prin cap ca excursia asta ar fi cam periculoasa daca eu si el am fi in aceeasi echipa. Nu e vina ta.
-Nu am dormit deloc in noaptea aia. Ma tot intrebam de ce nu am fost in stare sa-ti spun ce simt?imi era frica ca nu voi mai avea ocazia sa-ti marturisesc ca te iubesc.
-Si eu te iubesc...isi apropie fata de cea a doctorului si il saruta scurt pe buze. Cine si-ar fi imaginat ca el si-ar putea gasi fericirea in bratele unui barbat? Mi-e somn, zise cascand.
-Atunci dormi, ii zise, acoperindu-l cu plapuma. Voi fi aici cand te vei trezi.
MUltumesc tuturor de comm-uri si imi cer scuze ca acest capitol e atat de scurt (nu imi sta in fire sa scriu asa de putin), dar promit ca ma voi revansa la celelalte
Isi deschise incet ochii, privind confuz in camera intunecata. Unde naiba era? Ce se intamplase?Clipi de cateva ori in incercarea de a-si limpezii capul, dar degeaba. Nu-si amintea ultima oara cand fusese atat de ametit. Se lasa din nou sa cada pe perne si-si acoperii ochii cu mana...statu asa cateva minute, apoi cu o viteza uluitoare amintirile il napadira: vanatoarea, noaptea petrecuta in padure, frigul si...Hank. HANK!! Unde era batranul? Dadu repede patura la o parte cu intentia de a sari din pat, dar se dezechilibra si cazu pe jos. La naiba! Se ridica cu greu, ignorand durerea si amorteala din membre si iesi afara din incapere...Se opri cand ajunse in capul scarilor si-si trase suflul. Nu-i venea sa creada ca deja obosise si nu mersese mai mult de 10 metrii. Se prinse cu mana de balustrada de lemn frumos incrustata, luptand cu ameteala si raul de la stomac si asculta vocile ce veneau din living. Pe unele le cunostea, pe altele nu, dar nu asta il interesa acum. Cobora sustinandu-se de bara pana ce ajunse la intrarea in incaperea principala. In momentul in care isi facuse simtita prezenta toate privirile se indreptara spre el. Apoi auzi o voce deosebit de revoltata si ingrijorata:
-Jesse, de ce naiba nu esti in pat? Ce cauti aici? Blake se apropie de el cu pasi mari si-si puse mainile pe dupa umerii tanarului pentru a-l sustine.
-Lasa asta...ce voce ragusita avea...Hank. Ce a patit Hank? Unde-i? Mainile lui Jesse il strangeau pe Blake de camasa.
-Sunt bine, tinere.
Jesse isi intoarse privirea in directia de unde venea vocea si ofta usurat. Chiar parea a fi bine, asta daca nu luai in considerare piciorul pe care il avea in gips.
-Ma bucur...sa te vad. Isi lasa corpul moale, sprijinit de cel a lui Blake. Acesta il inconjura cu bratele si ii depuse un sarut usor pe frunte, dupa care il ajuta sa se aseze pe canapea. M-am speriat, zise intr-un final tanarul. Nu stiam ce s-a intamplat. Isi duse mana la cap si-si freca tamplele cu miscari circulare.
-V-am gasit, ii zise Blake privindu-l in ochi, exact la timp. Stransoarea din jurul lui deveni un pic mai rigida, dar nu il deranja acest lucru. Il facea sa se simta protejat si in siguranta.
-Cat timp am fost incostiient?
-Doua zile. Hana fusese cea care ii raspunse. Ne-am speriat cand am vazut ca nu reactionezi, asa ca am adus inca un doctor de la spital sa te consulte. Si el si Blake sustineau ca ai scapat de ce era mai rau si te odihneai doar. Spuneau ca-ti vei reveni, dar Hank nici nu a vrut sa auda. A fost foarte ingrijorat pentru tine. Hana ii stranse mana.I ti multumesc ca l-ai salvat.
-Nu ai de ce sa-mi multumesti, oricine ar fi facut la fel. Ii zambii femeii si inchise din nou ochii in incercarea de a atenua durerea de cap.
-Nu oricine ar fi facut asta. Vocea lui Hank parea un pic rusinata, dar asta nu o facea mai putin autoritara.I ti multumesc.
-Pentru putin...ma bucur doar ca totul s-a terminat cu bine. Zambi, dar zambetul sau era doar o umbra a ceea ce fusese in urma cu cateva zile. Isi lasa capul sa se odihneasca pe umarul lui Blake, tinandu-si ochii in continuare inchisi. Auzea vocile celor din jur, dar se simtea mult prea obosit ca sa se implice in conversatie. La un moment dat avusese impresia ca pluteste, asa ca se agata mai bine de bluza lui Blake si-si ascunse capul la pieptul lui, inhaland acel miros care il innebunea. Cand deschise ochii observa ca se afla din nou in camera intunecoasa in pat, iar alaturi de el statea doctorul.
-Blake...ce s-a intamplat? de ce te uiti asa la mine? Intinse mana ca sa se asigure ca era acolo. Inca nu-i venea sa creada ca scapase si de aceasta data. Atunci, cand se aflase in padure, chiar credea ca va murii.
-Imi pare rau, Jesse. Vocea lui era amara si ii tremura un pic. Nu am vrut sa te ranesc, nu am vrut sa ma cert cu tine atunci. Doctorul se apropie de el si-l stranse la pieptul sau, nedorind sa-i mai dea drumul. Nu vreau sa te pierd.
Jesse ii mangaie fata cu palma sa rece,trasand linii usoare peste pielea incordata.
-Ce tot vorbesti acolo? Nu m-ai ranit. Chiar daca nu-mi amintesc multe lucruri din ultimele zile, stiu ca tu m-ai salvat. Nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Baiatul ofta. Iar in privinta certei noastre si eu sunt vinovat. Eram atat de hotarat sa-i arat lui Hank ca sunt defapt un barbat, incat nu mi-a trecut prin cap ca excursia asta ar fi cam periculoasa daca eu si el am fi in aceeasi echipa. Nu e vina ta.
-Nu am dormit deloc in noaptea aia. Ma tot intrebam de ce nu am fost in stare sa-ti spun ce simt?imi era frica ca nu voi mai avea ocazia sa-ti marturisesc ca te iubesc.
-Si eu te iubesc...isi apropie fata de cea a doctorului si il saruta scurt pe buze. Cine si-ar fi imaginat ca el si-ar putea gasi fericirea in bratele unui barbat? Mi-e somn, zise cascand.
-Atunci dormi, ii zise, acoperindu-l cu plapuma. Voi fi aici cand te vei trezi.
MUltumesc tuturor de comm-uri si imi cer scuze ca acest capitol e atat de scurt (nu imi sta in fire sa scriu asa de putin), dar promit ca ma voi revansa la celelalte
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui