04-11-2010, 12:17 AM
***
Jaluzelele geamurilor erau trase, lumina soarelui nereusind sa patrunda in uriasa incapere. Aerul inchis era imbacsit cu mirosul fin al trabucurilor cubaneze si al izului de vanilie. Combinatia inecacioasa il facu pe tanar sa strambe din nas. Nu era mare fan nici al tutunului , nici al vaniliei.Isi aduse aminte ca in liceu incercase sa se apuce de fumat, dar esuase lamentabil, lucru de care acum era mandru. Totusi si in zi de azi pastra in apropiere un pachet de tigari si o bricheta. Asa pentru orice eventualitate. Zambi in sinea lui cand isi dadu seama ca prezentul pachet de Mallboro il cumparase in urma cu un an si jumatate de la o mic magazin din Sydnei si inca mai avea 18 tigari in el.
Seful sau era un om masiv, dar fara a lasa impresia de corpolent. In varsta de 50 de ani, Ian Roberts era unul dintre cei mai buni jurnalisti pe care SUA putea sa-i ofere si printre putinii pentru care etica si profesionalismul erau pe primul loc. Majoritatea jurnalistilor mergeau pe deviza scopul scuza mijloacele, facand orice pentru a prinde un subiect bun. Si cand zic orice, ma refer chiar la orice:mita, santaj, poate chiar si crima daca situatia ar cere-o. Roberts era diferit. Facea parte din acei jurnalisti vechi, monument al vremurilor trecute cand subiectele serioase aveau o mai mare insemnatate decat barfele in care era scaldata lumea acum. Ca un capitan falnic statea de straja si isi manuia cu dibacie corabia printre valurile involburate pana la destinatie. Niciodata mai inainte de punctul final al calatoriei sale.Ian Roberts era un om mare, integru si era deasemenea barbatul pe care Jesse il admira cel mai mult. Il privea cum statea in spatele biroului masiv de mahon, cu capul plecat in niste foi si cu manecile camasii suflecate pana la coate. Camasa alba, imaculata era strabatuta de cateva cute in jurul pieptului, semn ca seful sau nu prea avusese stare la acele ore matinale ale diminetii. Ridica ochii si il masura pe tanar din cap pana-n picioare, cu o privire plina de usurare dar in acelasi timp si frustrare.
-A dat Domnul sa apari!zise in maniera sa obisnuit de directa, ridicandu-se in picioare si apropindu-se de baiat. N-ai idee cate griji mi-am facut pentru tine, tinere!
Jesse isi pleca privirea in pamant pentru un moment, chinuindu-se sa-si alcatuiasca o expresie cat mai fireasca. Totusi grija care i-o purta mentorul sau reusi sa-i atinga o coarda sensibila.
-Ei bine, acum am ajuns. Tonul ii era marcat de emotia pe care o simtea. Facu o pauza dupa care adauga cu un mic suras:cu articol cu tot.
-Articolul este important, dar nu la el am refeream acum. Ma bucur ca ai ajuns tu aici si ca esti intreg.
Jesse ofta. Trebuia sa-si fi dat seama ca mica aventura prin care trecuse va ajunge si la urechile lui Ian.
-Deci ai aflat?zise intr-un final. Nu-ti face probleme, sunt cat se poate de bine.
Barbatul mai in varsta incepu sa se plimbe prin camera cu mainile la spate. Tot timpul facea asta cand era preocupat. Baiatul se intreba ce ar putea sa-i treaca prin cap.
-Ce-ti face umarul?te doare?
-E bine. Glontele a intrat si a iesit .M-am ales cu o gaura si ceva sange pierdut...si un articol complet as putea spune.Cat desprea durere...ma face sa ma simt viu, deci nu ma plang.
-Nu te-ai schimbat deloc. Ai fost impuscat acum trei zile si tu te gandesti la nenorocitul ala de articol.
-Credeam ca asta te preocupa acum. M-am intalnit cu Nick si mi-a zis ca te plimbi ca leul in cusca. Era normal sa ma duca gandul la articol.
-Defapt eram ingrijorat din cauza ta. Am trimis pe cineva la tine acasa ca sa vada cum te simti. Dupa cum poti sa-ti dai seama nu prea am cum sa plec de aici momentan. Cu ocazia asta puteai sa-mi trimiti si articolul. Stiu ca nu prea ai incredere in internet ca sa mi-l trimiti prin e-mail. Dar cand a ajuns acolo tu plecasesi deja.
Ian se opri din mers si se reintoarse in spatele biroului unde lua loc, indemnandu-l pe Jesse sa faca acelasi lucru. Nu esti tocmai in starea necesara de a face plimbari. Apoi ridicand un pic tonul:pentru numele lui Dumnezeu ar trebui sa fii la spital sau in cel mai rau caz in pat sa te odihnesti!
-Faci din tantar armasar,sefu', zise Jesse surazand strengareste. Sunt bine. Apoi scoase din mapa pe care o avea sub brat niste foi albe scrise la calculator. Roberts le lua si citi continutul lor in cateva clipe fluierand apreciativ.
-Ai prins lozul cel mare, pustiule!
-Probabil. Jesse deveni serios cand se gandi la toata incurcatura aia nenorocita. Cine s-ar fi ganditi ca mai marii industriei rusesti fusesera santajati si cu banii care urmau a fi luati de la ei se pregatea un adevarat atac terorist. Era o idee buna, daca ar fi gandit obiectiv.O lovitura de asemenea anvergura sigur trebuia sa coste bani grei, dar in acelasi timp riscul asumat era de doua ori mai mare. Teroristii puteau fi prinsi oricand, daca nu erau atenti.I se facea rau numai cand se gandea prin ce trecusera bietii oameni. Desigur, nu erau nici ei fara pata, dar lovitura data fusese una sub centura. Sa ti se rapeasca proprii copii, care sa fie amenintati cu moartea din cauza unor greseli pe care tu le-ai facut in trecut, era cosmarul oricarui parinte. Politia facuse, desigur, unele investigatii discrete, dar nu reusisera sa afle nimic pana in seara schimbului. Rapitorii erau profesionisti, niste umbre care reuseau sa se piarda fara urma in noapte. Toata lumea hotarase:banii trebuiau platiti!
Jesse rememora ce se intamplase in urma cu trei zile. Avea indicii ca ceva nu era tocmai in regula cu acel bal de caritate. Instinctul ii spune ca era mult mai mult decat un eveniment monden la care participa toata elita ruseasca. Se folosise de numele sau(nume pe care foarte rar il folosea dealtfel) pentru a fi inclus pe lista invitatiilor. Si astfel aflase:balul nu era decat o acoperire pentru schimbul care urma sa aiba loc.Toti banii "donati" urmau a fi trecuti in contul rapitorilor. Din pacate insa lucrurile luasera o intorsatura proasta. Politia primise un pont anonim si intrase in forta in cladire. Rapitorii crezand ca au fost tradati au dat drumul la focul de arme. Iadul s-a dezlantuit. Cativa civili erau la pamant inconjurati de balti de sange. Printre ei si o fetita care plangea langa tatal ei ce fusese doborat. Daca ar fi ramas un simplu observator probabil ar fi avut cosmaruri pana in ultima zi a vietii sale. Jesse alerga si lua fetita in brate in incercarea de a o proteja de gloantele care zburau din toate partile. Ghinionul facuse ca unul sa-l nimereasca drept in umarul stang. Reusi sa duca totusi copilul intr-un loc sigur dupa care se facu nevazut printre marea de oameni panicati. Ajunsese pana la urma in camera sa de hotel.
-Foarte reusit. Imi place, zise Ian reusind sa-l smulga pe Jesse din visare. Va fi publicat in editia din seara asta. Buna treaba.
-Merci!Jesse incepu sa zambeasca. Nu ai alta treaba pentru mine?
-Ma gandeam ca o sa intrebi. Ian deschise sertarul de la birou si scoase un dosar pe care i-l inmana baiatului. Acesta il lua curios si-l deschise pentru a vedea ce contine. La o prima vedere dadu de o poza ce parea destul de noua. Din ea chipul unui barbat il privea lenes.Parea a avea in jur de 30-33 de ani. Chipul lunguiet, cu trasaturi fine, dar in acelasi timp accentuate era alb ca spuma laptelui, ochii mari, verzi se intrezareau dintre firele bretonului care ii cadea neglijent pe frunte, restul parului scurt si de culoarea caramelului asemanandu-se cu o coama de leu infoiata. Zambea. Avea un zambet placut, care te invaluia, un zambet care te atragea ca un magnet. Jesse se trezi uitandu-se la perfectiunea si albeata dintilor, la buzele rozalii usor curbate si la gropitele ce ii aparusera in obraji. Era cel mai frumos barbat pe care il vazuse vreodata si nu ii era rusine sa recunoasca.
-Cine este tipul?intreba din ce in ce mai curios.
-Numele lui e Blake Thorton si e chirurg sef la Spitalul Central.
-Asa de tanar?Jesse fluiera apreciativ. Frumos si destept. Buna combinatie. Si ce treaba am eu cu domnul Thorton?Ian incepu sa se fastaceasca un pic. Nu prea stia cum o sa primeasca Jesse vestea.
-Pai...vreau sa scrii o carte despre doctorul Blake.
Jesse isi privi seful ca un tampit nestiind ce sa faca:sa rada sau sa planga.Desigur, nu facuse nici una, nici alta.
-Tu chiar vorbesti serios?intreba dupa un moment de tacere. Eu nu scriu articole mondene, cu atat mai putin carti. De ce nu ii oferi slujba lui Katy. Ea ii experta in domeniu.
-Tu ai vazut cum arata tipul asta?chiar si Katy i-ar pica in plasa.
Jesse nu si-o imagina pe Katy picad oricui in plasa. Femeia aia era un monstru cand era vorba de munca ei, dar din respect nu zise nimic, multumindu-se cu o aprobare din cap. Ian continua:esti un observator bun. Ochii tai pot vedea ce altora le scapa. In plus, din cate am auzit, Blake e un tip dificil si nu e de acord cu acest proiect.
Jesse se incrunta.
-Daca el nu vrea acesta carte scrisa, atunci cine?
-Consiliul spitalului, zise Roberts oftand. Blake e unul dintre cei mai talentati chirurgi si cel mai tanar sef de sectie de la noi din tara. Chiar daca provine dintr-o familie bogata se stie ca a reusit bizuindu-se doar pe propriile puteri. In urma cu 5 ani s-a casatorit cu Issbela Anderson. Ceva alianta intre familii...sti si tu...
-Da...banii se casatoresc cu bani.
-Dar nu a fost sa fie, continua Ian. Au divortat acum doi ani si el s-a mutat din D.C. aici. Cam asta e tot ce stiu.
Jesse privi ganditor poza.
-De ce au divortat?
-Ei au spus ca era nepotrivire de caracter.
-Ceea ce se traduce in lumea buna prin adulter, completa Jesse.
-Probabil asa este, dar nu se stie nimic concret.
-Si totusi ce legatura are cartea asta cu consiliul spitalului?
-E o miscare strategica. Restructurarile masive din ultima vreme i-a cam speriat.Spera ca aceasta carte la va face publicitate, aducandu-le ceva fonduri suplimentare.
-Deci, concluziona Jesse, domnul Blake e un banner publicitar. Pufni. Nici nu-i de mirare ca nu-i place ideea.
-Ai dreptate. Tocmai de aceea te trimit pe tine acolo. Tu vei putea sa-i faci fata si vei scoate si nenorocita aia de carte in timp util. Si sunt sigur ca va fi ceva de calitate.Dupa o pauza adauga un pic rusinat:numai bine ti se va vindeaca si umarul pana una alta.
"Deci asta era!", gandi Jesse. Roberts vroia ca el sa ia o pauza, sa stea pe curul lui acasa o vreme. Era magulit de grija pe care i-o purta.
-Am vreo alta optiune?intreba pe jumatate resemnat
-Ori asta, ori concediu medical. Tu alegi, adauga cu fermitate Roberts.
Jesse nu se putu abtine sa nu zambeasca.
-Deci, sefu', cand ziceai ca incep?
Merci mult de comm.O sa incerc de acum incolo sa las spatiu dupa virgule si puncte.Si in ceea ce il priveste pe Jesse,nu am uitat sa-l descriu.Va veti putea face o imagine mai clara a lui in capitolul urmator...Pupici si merci inca o data.
Jaluzelele geamurilor erau trase, lumina soarelui nereusind sa patrunda in uriasa incapere. Aerul inchis era imbacsit cu mirosul fin al trabucurilor cubaneze si al izului de vanilie. Combinatia inecacioasa il facu pe tanar sa strambe din nas. Nu era mare fan nici al tutunului , nici al vaniliei.Isi aduse aminte ca in liceu incercase sa se apuce de fumat, dar esuase lamentabil, lucru de care acum era mandru. Totusi si in zi de azi pastra in apropiere un pachet de tigari si o bricheta. Asa pentru orice eventualitate. Zambi in sinea lui cand isi dadu seama ca prezentul pachet de Mallboro il cumparase in urma cu un an si jumatate de la o mic magazin din Sydnei si inca mai avea 18 tigari in el.
Seful sau era un om masiv, dar fara a lasa impresia de corpolent. In varsta de 50 de ani, Ian Roberts era unul dintre cei mai buni jurnalisti pe care SUA putea sa-i ofere si printre putinii pentru care etica si profesionalismul erau pe primul loc. Majoritatea jurnalistilor mergeau pe deviza scopul scuza mijloacele, facand orice pentru a prinde un subiect bun. Si cand zic orice, ma refer chiar la orice:mita, santaj, poate chiar si crima daca situatia ar cere-o. Roberts era diferit. Facea parte din acei jurnalisti vechi, monument al vremurilor trecute cand subiectele serioase aveau o mai mare insemnatate decat barfele in care era scaldata lumea acum. Ca un capitan falnic statea de straja si isi manuia cu dibacie corabia printre valurile involburate pana la destinatie. Niciodata mai inainte de punctul final al calatoriei sale.Ian Roberts era un om mare, integru si era deasemenea barbatul pe care Jesse il admira cel mai mult. Il privea cum statea in spatele biroului masiv de mahon, cu capul plecat in niste foi si cu manecile camasii suflecate pana la coate. Camasa alba, imaculata era strabatuta de cateva cute in jurul pieptului, semn ca seful sau nu prea avusese stare la acele ore matinale ale diminetii. Ridica ochii si il masura pe tanar din cap pana-n picioare, cu o privire plina de usurare dar in acelasi timp si frustrare.
-A dat Domnul sa apari!zise in maniera sa obisnuit de directa, ridicandu-se in picioare si apropindu-se de baiat. N-ai idee cate griji mi-am facut pentru tine, tinere!
Jesse isi pleca privirea in pamant pentru un moment, chinuindu-se sa-si alcatuiasca o expresie cat mai fireasca. Totusi grija care i-o purta mentorul sau reusi sa-i atinga o coarda sensibila.
-Ei bine, acum am ajuns. Tonul ii era marcat de emotia pe care o simtea. Facu o pauza dupa care adauga cu un mic suras:cu articol cu tot.
-Articolul este important, dar nu la el am refeream acum. Ma bucur ca ai ajuns tu aici si ca esti intreg.
Jesse ofta. Trebuia sa-si fi dat seama ca mica aventura prin care trecuse va ajunge si la urechile lui Ian.
-Deci ai aflat?zise intr-un final. Nu-ti face probleme, sunt cat se poate de bine.
Barbatul mai in varsta incepu sa se plimbe prin camera cu mainile la spate. Tot timpul facea asta cand era preocupat. Baiatul se intreba ce ar putea sa-i treaca prin cap.
-Ce-ti face umarul?te doare?
-E bine. Glontele a intrat si a iesit .M-am ales cu o gaura si ceva sange pierdut...si un articol complet as putea spune.Cat desprea durere...ma face sa ma simt viu, deci nu ma plang.
-Nu te-ai schimbat deloc. Ai fost impuscat acum trei zile si tu te gandesti la nenorocitul ala de articol.
-Credeam ca asta te preocupa acum. M-am intalnit cu Nick si mi-a zis ca te plimbi ca leul in cusca. Era normal sa ma duca gandul la articol.
-Defapt eram ingrijorat din cauza ta. Am trimis pe cineva la tine acasa ca sa vada cum te simti. Dupa cum poti sa-ti dai seama nu prea am cum sa plec de aici momentan. Cu ocazia asta puteai sa-mi trimiti si articolul. Stiu ca nu prea ai incredere in internet ca sa mi-l trimiti prin e-mail. Dar cand a ajuns acolo tu plecasesi deja.
Ian se opri din mers si se reintoarse in spatele biroului unde lua loc, indemnandu-l pe Jesse sa faca acelasi lucru. Nu esti tocmai in starea necesara de a face plimbari. Apoi ridicand un pic tonul:pentru numele lui Dumnezeu ar trebui sa fii la spital sau in cel mai rau caz in pat sa te odihnesti!
-Faci din tantar armasar,sefu', zise Jesse surazand strengareste. Sunt bine. Apoi scoase din mapa pe care o avea sub brat niste foi albe scrise la calculator. Roberts le lua si citi continutul lor in cateva clipe fluierand apreciativ.
-Ai prins lozul cel mare, pustiule!
-Probabil. Jesse deveni serios cand se gandi la toata incurcatura aia nenorocita. Cine s-ar fi ganditi ca mai marii industriei rusesti fusesera santajati si cu banii care urmau a fi luati de la ei se pregatea un adevarat atac terorist. Era o idee buna, daca ar fi gandit obiectiv.O lovitura de asemenea anvergura sigur trebuia sa coste bani grei, dar in acelasi timp riscul asumat era de doua ori mai mare. Teroristii puteau fi prinsi oricand, daca nu erau atenti.I se facea rau numai cand se gandea prin ce trecusera bietii oameni. Desigur, nu erau nici ei fara pata, dar lovitura data fusese una sub centura. Sa ti se rapeasca proprii copii, care sa fie amenintati cu moartea din cauza unor greseli pe care tu le-ai facut in trecut, era cosmarul oricarui parinte. Politia facuse, desigur, unele investigatii discrete, dar nu reusisera sa afle nimic pana in seara schimbului. Rapitorii erau profesionisti, niste umbre care reuseau sa se piarda fara urma in noapte. Toata lumea hotarase:banii trebuiau platiti!
Jesse rememora ce se intamplase in urma cu trei zile. Avea indicii ca ceva nu era tocmai in regula cu acel bal de caritate. Instinctul ii spune ca era mult mai mult decat un eveniment monden la care participa toata elita ruseasca. Se folosise de numele sau(nume pe care foarte rar il folosea dealtfel) pentru a fi inclus pe lista invitatiilor. Si astfel aflase:balul nu era decat o acoperire pentru schimbul care urma sa aiba loc.Toti banii "donati" urmau a fi trecuti in contul rapitorilor. Din pacate insa lucrurile luasera o intorsatura proasta. Politia primise un pont anonim si intrase in forta in cladire. Rapitorii crezand ca au fost tradati au dat drumul la focul de arme. Iadul s-a dezlantuit. Cativa civili erau la pamant inconjurati de balti de sange. Printre ei si o fetita care plangea langa tatal ei ce fusese doborat. Daca ar fi ramas un simplu observator probabil ar fi avut cosmaruri pana in ultima zi a vietii sale. Jesse alerga si lua fetita in brate in incercarea de a o proteja de gloantele care zburau din toate partile. Ghinionul facuse ca unul sa-l nimereasca drept in umarul stang. Reusi sa duca totusi copilul intr-un loc sigur dupa care se facu nevazut printre marea de oameni panicati. Ajunsese pana la urma in camera sa de hotel.
-Foarte reusit. Imi place, zise Ian reusind sa-l smulga pe Jesse din visare. Va fi publicat in editia din seara asta. Buna treaba.
-Merci!Jesse incepu sa zambeasca. Nu ai alta treaba pentru mine?
-Ma gandeam ca o sa intrebi. Ian deschise sertarul de la birou si scoase un dosar pe care i-l inmana baiatului. Acesta il lua curios si-l deschise pentru a vedea ce contine. La o prima vedere dadu de o poza ce parea destul de noua. Din ea chipul unui barbat il privea lenes.Parea a avea in jur de 30-33 de ani. Chipul lunguiet, cu trasaturi fine, dar in acelasi timp accentuate era alb ca spuma laptelui, ochii mari, verzi se intrezareau dintre firele bretonului care ii cadea neglijent pe frunte, restul parului scurt si de culoarea caramelului asemanandu-se cu o coama de leu infoiata. Zambea. Avea un zambet placut, care te invaluia, un zambet care te atragea ca un magnet. Jesse se trezi uitandu-se la perfectiunea si albeata dintilor, la buzele rozalii usor curbate si la gropitele ce ii aparusera in obraji. Era cel mai frumos barbat pe care il vazuse vreodata si nu ii era rusine sa recunoasca.
-Cine este tipul?intreba din ce in ce mai curios.
-Numele lui e Blake Thorton si e chirurg sef la Spitalul Central.
-Asa de tanar?Jesse fluiera apreciativ. Frumos si destept. Buna combinatie. Si ce treaba am eu cu domnul Thorton?Ian incepu sa se fastaceasca un pic. Nu prea stia cum o sa primeasca Jesse vestea.
-Pai...vreau sa scrii o carte despre doctorul Blake.
Jesse isi privi seful ca un tampit nestiind ce sa faca:sa rada sau sa planga.Desigur, nu facuse nici una, nici alta.
-Tu chiar vorbesti serios?intreba dupa un moment de tacere. Eu nu scriu articole mondene, cu atat mai putin carti. De ce nu ii oferi slujba lui Katy. Ea ii experta in domeniu.
-Tu ai vazut cum arata tipul asta?chiar si Katy i-ar pica in plasa.
Jesse nu si-o imagina pe Katy picad oricui in plasa. Femeia aia era un monstru cand era vorba de munca ei, dar din respect nu zise nimic, multumindu-se cu o aprobare din cap. Ian continua:esti un observator bun. Ochii tai pot vedea ce altora le scapa. In plus, din cate am auzit, Blake e un tip dificil si nu e de acord cu acest proiect.
Jesse se incrunta.
-Daca el nu vrea acesta carte scrisa, atunci cine?
-Consiliul spitalului, zise Roberts oftand. Blake e unul dintre cei mai talentati chirurgi si cel mai tanar sef de sectie de la noi din tara. Chiar daca provine dintr-o familie bogata se stie ca a reusit bizuindu-se doar pe propriile puteri. In urma cu 5 ani s-a casatorit cu Issbela Anderson. Ceva alianta intre familii...sti si tu...
-Da...banii se casatoresc cu bani.
-Dar nu a fost sa fie, continua Ian. Au divortat acum doi ani si el s-a mutat din D.C. aici. Cam asta e tot ce stiu.
Jesse privi ganditor poza.
-De ce au divortat?
-Ei au spus ca era nepotrivire de caracter.
-Ceea ce se traduce in lumea buna prin adulter, completa Jesse.
-Probabil asa este, dar nu se stie nimic concret.
-Si totusi ce legatura are cartea asta cu consiliul spitalului?
-E o miscare strategica. Restructurarile masive din ultima vreme i-a cam speriat.Spera ca aceasta carte la va face publicitate, aducandu-le ceva fonduri suplimentare.
-Deci, concluziona Jesse, domnul Blake e un banner publicitar. Pufni. Nici nu-i de mirare ca nu-i place ideea.
-Ai dreptate. Tocmai de aceea te trimit pe tine acolo. Tu vei putea sa-i faci fata si vei scoate si nenorocita aia de carte in timp util. Si sunt sigur ca va fi ceva de calitate.Dupa o pauza adauga un pic rusinat:numai bine ti se va vindeaca si umarul pana una alta.
"Deci asta era!", gandi Jesse. Roberts vroia ca el sa ia o pauza, sa stea pe curul lui acasa o vreme. Era magulit de grija pe care i-o purta.
-Am vreo alta optiune?intreba pe jumatate resemnat
-Ori asta, ori concediu medical. Tu alegi, adauga cu fermitate Roberts.
Jesse nu se putu abtine sa nu zambeasca.
-Deci, sefu', cand ziceai ca incep?
Merci mult de comm.O sa incerc de acum incolo sa las spatiu dupa virgule si puncte.Si in ceea ce il priveste pe Jesse,nu am uitat sa-l descriu.Va veti putea face o imagine mai clara a lui in capitolul urmator...Pupici si merci inca o data.
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui