08-07-2010, 01:34 PM
Fetelor, multumesc de commuri. Va mai astept si ma bucur ca va place. Imi cer scuze pentru greselile de tastare. Teru, in ceea ce priveste esarfele, este un anumit scop pentru care voi accentua diverse elemente vestimentare. Incerc sa fac o distinctie:D. Sper sa nu va dezamageasca acest capitol.
Capitolul 3
Privea calma, surazand stins, de la fereastra sufrageriei. Dincolo de gardul destul de inalt, marginit cu arbusti de liliac si iasomie se vedea o portiune din strada linistita si banala. Cate o masina trecea din cand in cand si vreun vecin plictisitor inchidea constincios porta in urma sa, singur sau tragand de mana un copilas capricios si rasfatat. Dincolo de aparenta relaxare, simtea inima batandu-i usor accelerat, ca si cum, in acest moment, cand riscul si pericolul se estompau se incapatana sa ii demonstreze mai mult ca oricand ca e vie.
Se intoarse, tragand in urma ei perdeaua alba, subtire. Se tranti fara chef pe canapea, masurand camera din priviri. O biblioteca veche, vasta si frumos ornamentata. Doua fotolii confortabile, cu tapiseria alba si manerele din lemn negru si lucios. Canapeaua asortata pe care statea. O masuta din sticla, cu picioare subtiri, sculptate, asezata pe covorasul oval, moale si pufos. Pe acesta era aruncat neglijent un ziar, indoit la unul din articolele de pe prima pagina.
Moarte la New York
“Ferita pana acum de privirile curioase ale trecatorilor si de aglomeratia excesiva, Cafeneaua Light, una dintre cele mai retrase si de moda veche de pe 1st Avenue, a devenit scena unei crime. Desi autoritatile iau in calcul posibilitatea sinuciderii, faptele doboara aceasta ipoteza. Nimeni nu stie cine ar fi putut comite o astfel de atrocitate. Victima se pare ca a fost otravita cu…â€
Banalitatile de rigoare, lucrurile scrise de obicei in ziare la moartea unei persoane a carei influenta apasa umerii multora. Bineinteles ca majoritatea erau usurati. Elena Dragomirof nu fusese nici o persoana amabila, cat de cat draguta, nici una inzestrata cu simtul pericolului. Altfel ar fi fugit cand, asezata la masa din fata ei, isi expusese pas cu pas intentiile. Ar fi fugit vazand sclipirea nebuneasca a adrenalinei in ochii ei. Cel putin ar fi renuntat la zambetul acela batjocoritor, atat de nepotrivit pe chipul unui cadavru. Da, ar fi putut muri oricum, dar o facuse innecata in aceasi rutina blestemata in care isi petrecuse zilele. Nu fusese o persoana pe care sa-ti faca placere sa o cunosti. Meritase ceea ce i se intamplase pe deplin. Nu se bucura ca ii furase suflul vietii, dar nici nu simtea un regret special. Partea buna cand lucrai pentru mafie: niciodata nu exista posibilitatea sa-ti para rau de ceea ce faceai.
Si totusi, gandit la rece, ceva nu era bine. De ce acum? De ce dupa atatia ani de umilire, Dracone hotarase sa scape de ea tocmai acum? Fiindca Elena il calcase in picioare de multe ori si ea stia asta la fel de bine ca si el. Fusese mereu acolo, razand batjocoritoare, singura femeie in momentul de fata care facea parte dintre capi. Singura dintre ei toti care reusise nu sa imblanzeasca bestia pe care batranul o avea inauntrul sau, ci izbutise sa o domine. Din nefericire, aceasta distractie, fiecare bucatica de teren crezuta castigata an dupa an o adusese in fata unui destin pe care nu il putuse domestici.
La randul ei, si-o amintea destul de bine, desi avusese putine ocazii sa o vada. Nu fusese ceea ce se poate numi o femeie frumoasa, dar cu siguranta fusese una impresionanta. Avea trasaturi ascetice, nasul drept si fruntea inalta, cu obrajii parca sculptati perfect intr-o stanca. Avea insa barbia mult prea pronuntata, iar cicatricea care ii brazda partea dreapta a fetei nu o facea mai placuta privirii. Obisnuia sa isi poarte parul lung, roscat si des, liber pe umerii, ceea ce in combinatie cu ochii ei negri ii dadea un aer usor infiorator. Nu fusese frumoasa. Dar fusese ceea ce se poate numi, in mod ciudat, o personalitate. Avea inteligenta, o logica in gandire care ii surprindea si intimida pe cei din jur. Mai rationala decat orice barbat, ii depasise pe multi, dar lasase in urma conditia ei de femeie. Cu timpul, incetase sa se mai increada in simturi. Ajunsa in varf, riscand din ce in ce mai mult, avantandu-se in jocul puterii, al banilor si tiraniei, uitase ca nu orice miza se putea juca pe o singura carte. Si actionand exact ca aceia din jurul ei, etalandu-si punctele slabe unul cate unul, pierduse totul. Cu exceptia unui ultim as pe care il predase mai departe. Stia ca era asa. Aceasta femeie avusese un secret. Ceva ce lasase in urma. Si din acest punct de vedere, era mai mult ca sigura, si ea si Dracone pierdusera: pentru ca nici unul dintre ei nu stia ce facuse in New York in ultimele ei zile de viata.
Tresari ingrozitor atunci cand telefonul suna, spargand linistea in care se cufundase. Dezmeticindu-se, se repezi sa raspunda, expresia schimbandu-i-se repede intr-una vinovata.
-Vin acum! In zece minute sunt acolo, promit!
-Ar fi bine sa fie asa! ii raspunse o voce care se voia amenintatoare.
Inchise, repezindu-se in hol. Arunca o privire furisa in oglinda. Aceleasi haine pe care le purtase si inainte: o bluza alba, cu manecile largi si o pereche de blugi negri. Isi incalta repede sandalele si dadu sa apuce rucsacul. Se razgandi insa in ultimul moment, azvarlindu-l pe canapeaua din sufragerie. Iesi din casa in fuga, cu mii de reprosuri inchipuite rasunandu-i in urechi.
Pe tapiseria alba, iesind din rucsacul de piele, materialul vaporos al unei rochii galbene, de vara, sclipea in razele firave de lumina ce izbuteau sa treaca prin perdea.
***
-Marco! Marco! Omule, daca n-ai de gand sa te intorci cu picioarele pe pamant, putem la fel de bine sa renuntam acum. Nu are niciun rost. Esti cu totul pe alta planeta. Marco! Tu macar asculti ce-ti spun? Si pentru numele lui Dumnezeu, nu mai zdrancani coardele alea infernale!
Degetele lui se desclestara lasand chitara sa ii alunece din mana. O prinse inainte sa atinga podeaua, inchizand-o cu grija in husa. Se aseza apoi pe un scaun la intamplare, cuprinzandu-si capul in palmele amortite.
-Ce se intampla cu tine? Sau acum nici asta nu mai e treaba mea?
-Vrei sa taci si sa incetezi cu prostiile? Chiar nu e momentul potrivit sa-mi ti si tu lectia de morala. Am destule la care sa ma gandesc.
-Cum ar fi?
Nu ii raspunse imediat, parand sa il cantareasca din priviri. Adevarul era ca nu stia cum sa isi impartaseasca problema, atata timp cat nici el nu stia foarte bine care este aceasta.. Ceva il nelinistea. Ceva in legatura cu fata care, purtand numele eroinei lui Shakespeare, ii parea atat de diferita de clasica Julieta a lui Romeo. Era ceva cu fata asta. Ceva cunoscut. O stia de undeva. O mai vazuse candva, poate chiar fusesera prieteni. Poate in copilarie. Vreo cunostinta dintr-o calatorie, si asta era probabil. Deschise gura incercand pana la urma sa spuna ceva, dar nagasind cuvintele potrivite. Nu, trebuia inainte sa afle. Apoi putea vorbi cu Santiago cat dorea.
-Ne vedem mai tarziu. Am ceva urgent de facut.
-Dar…
El iesise deja pe usa, cu husa neglijent azvarlita pe umar, lasandu-l sa isi impartaseasca protestele cu clapele.
***
Usa restaurantului se inchise cu zgomot in urma barbatului care intra. Privi in jur derutat, apoi se indrepta spre unul dintre chelneri. Acesta isi ridica privirea cu calmul imperturbabil al angajatului plictisit intiparit pe chip.
-Domnul doreste ceva?
-Am facut o rezervare acum doua zile pe numele Matias Dracone. O masa pentru doua persoane.
-Da, dumnealui deja a sosit.
Il conduse spre una dintre mesele mai retrase. Acolo, avand deja in fata un pahar de wisky, un barbat in jur de douazeci si cinci de ani isi fixa privirea asupra lor. Giorgio inghiti in sec dand cu ochii de interlocutorul sau. Pentru a mia oara in viata lui isi spuse ca semana mai mult cu un lup decat cu un om. Irisii aceia cenusii, parand sa pastreze intotdeauna o scanteie infometata in stralucirea lor ii dadeau fiori. Parul blond-cenusiu ravasit pe pielea bronzata ii ascundea cicatricea micuta pe care o avea pe frunte. Stia din experienta ca buzele acelea carnoase se strangeau usor, incretindu-se, atunci cand posesorul lor simtea pericolul plutind in aer. Dar acum nu era asa. Era relaxat, relaxat si simtind apropierea unei oferte de zile mari. Chiar zambea, superior tuturor, si privirea arzatoare a femei de la masa din apropiere ii spunea clar ca era un zambet seducator.
-Ma bucur ca ati putut sa raspundeti atat de promt rugaminti mele de a ne intalni.
-Intamplarea a facut, dragul meu Giorgio, sa imi propui mereu afaceri excelente din partea sefului tau. Desi acum as putea foarte bine sa nu accept oferta, daca nu mi se ofera un onorariu consistent. Batranul Dracone devine din an in an mai pretentios.
-Signor Dracone va ofera zece mii de dolari, cu singura conditie de a nu il dezamagi.
Irisii cenusii se dilatara de o brusca placere. Zambetul animalic se adancea pe fata lui Alexander Pane cu fiecare cuvant rostit.
Privea calma, surazand stins, de la fereastra sufrageriei. Dincolo de gardul destul de inalt, marginit cu arbusti de liliac si iasomie se vedea o portiune din strada linistita si banala. Cate o masina trecea din cand in cand si vreun vecin plictisitor inchidea constincios porta in urma sa, singur sau tragand de mana un copilas capricios si rasfatat. Dincolo de aparenta relaxare, simtea inima batandu-i usor accelerat, ca si cum, in acest moment, cand riscul si pericolul se estompau se incapatana sa ii demonstreze mai mult ca oricand ca e vie.
Se intoarse, tragand in urma ei perdeaua alba, subtire. Se tranti fara chef pe canapea, masurand camera din priviri. O biblioteca veche, vasta si frumos ornamentata. Doua fotolii confortabile, cu tapiseria alba si manerele din lemn negru si lucios. Canapeaua asortata pe care statea. O masuta din sticla, cu picioare subtiri, sculptate, asezata pe covorasul oval, moale si pufos. Pe acesta era aruncat neglijent un ziar, indoit la unul din articolele de pe prima pagina.
Moarte la New York
“Ferita pana acum de privirile curioase ale trecatorilor si de aglomeratia excesiva, Cafeneaua Light, una dintre cele mai retrase si de moda veche de pe 1st Avenue, a devenit scena unei crime. Desi autoritatile iau in calcul posibilitatea sinuciderii, faptele doboara aceasta ipoteza. Nimeni nu stie cine ar fi putut comite o astfel de atrocitate. Victima se pare ca a fost otravita cu…â€
Banalitatile de rigoare, lucrurile scrise de obicei in ziare la moartea unei persoane a carei influenta apasa umerii multora. Bineinteles ca majoritatea erau usurati. Elena Dragomirof nu fusese nici o persoana amabila, cat de cat draguta, nici una inzestrata cu simtul pericolului. Altfel ar fi fugit cand, asezata la masa din fata ei, isi expusese pas cu pas intentiile. Ar fi fugit vazand sclipirea nebuneasca a adrenalinei in ochii ei. Cel putin ar fi renuntat la zambetul acela batjocoritor, atat de nepotrivit pe chipul unui cadavru. Da, ar fi putut muri oricum, dar o facuse innecata in aceasi rutina blestemata in care isi petrecuse zilele. Nu fusese o persoana pe care sa-ti faca placere sa o cunosti. Meritase ceea ce i se intamplase pe deplin. Nu se bucura ca ii furase suflul vietii, dar nici nu simtea un regret special. Partea buna cand lucrai pentru mafie: niciodata nu exista posibilitatea sa-ti para rau de ceea ce faceai.
Si totusi, gandit la rece, ceva nu era bine. De ce acum? De ce dupa atatia ani de umilire, Dracone hotarase sa scape de ea tocmai acum? Fiindca Elena il calcase in picioare de multe ori si ea stia asta la fel de bine ca si el. Fusese mereu acolo, razand batjocoritoare, singura femeie in momentul de fata care facea parte dintre capi. Singura dintre ei toti care reusise nu sa imblanzeasca bestia pe care batranul o avea inauntrul sau, ci izbutise sa o domine. Din nefericire, aceasta distractie, fiecare bucatica de teren crezuta castigata an dupa an o adusese in fata unui destin pe care nu il putuse domestici.
La randul ei, si-o amintea destul de bine, desi avusese putine ocazii sa o vada. Nu fusese ceea ce se poate numi o femeie frumoasa, dar cu siguranta fusese una impresionanta. Avea trasaturi ascetice, nasul drept si fruntea inalta, cu obrajii parca sculptati perfect intr-o stanca. Avea insa barbia mult prea pronuntata, iar cicatricea care ii brazda partea dreapta a fetei nu o facea mai placuta privirii. Obisnuia sa isi poarte parul lung, roscat si des, liber pe umerii, ceea ce in combinatie cu ochii ei negri ii dadea un aer usor infiorator. Nu fusese frumoasa. Dar fusese ceea ce se poate numi, in mod ciudat, o personalitate. Avea inteligenta, o logica in gandire care ii surprindea si intimida pe cei din jur. Mai rationala decat orice barbat, ii depasise pe multi, dar lasase in urma conditia ei de femeie. Cu timpul, incetase sa se mai increada in simturi. Ajunsa in varf, riscand din ce in ce mai mult, avantandu-se in jocul puterii, al banilor si tiraniei, uitase ca nu orice miza se putea juca pe o singura carte. Si actionand exact ca aceia din jurul ei, etalandu-si punctele slabe unul cate unul, pierduse totul. Cu exceptia unui ultim as pe care il predase mai departe. Stia ca era asa. Aceasta femeie avusese un secret. Ceva ce lasase in urma. Si din acest punct de vedere, era mai mult ca sigura, si ea si Dracone pierdusera: pentru ca nici unul dintre ei nu stia ce facuse in New York in ultimele ei zile de viata.
Tresari ingrozitor atunci cand telefonul suna, spargand linistea in care se cufundase. Dezmeticindu-se, se repezi sa raspunda, expresia schimbandu-i-se repede intr-una vinovata.
-Vin acum! In zece minute sunt acolo, promit!
-Ar fi bine sa fie asa! ii raspunse o voce care se voia amenintatoare.
Inchise, repezindu-se in hol. Arunca o privire furisa in oglinda. Aceleasi haine pe care le purtase si inainte: o bluza alba, cu manecile largi si o pereche de blugi negri. Isi incalta repede sandalele si dadu sa apuce rucsacul. Se razgandi insa in ultimul moment, azvarlindu-l pe canapeaua din sufragerie. Iesi din casa in fuga, cu mii de reprosuri inchipuite rasunandu-i in urechi.
Pe tapiseria alba, iesind din rucsacul de piele, materialul vaporos al unei rochii galbene, de vara, sclipea in razele firave de lumina ce izbuteau sa treaca prin perdea.
***
-Marco! Marco! Omule, daca n-ai de gand sa te intorci cu picioarele pe pamant, putem la fel de bine sa renuntam acum. Nu are niciun rost. Esti cu totul pe alta planeta. Marco! Tu macar asculti ce-ti spun? Si pentru numele lui Dumnezeu, nu mai zdrancani coardele alea infernale!
Degetele lui se desclestara lasand chitara sa ii alunece din mana. O prinse inainte sa atinga podeaua, inchizand-o cu grija in husa. Se aseza apoi pe un scaun la intamplare, cuprinzandu-si capul in palmele amortite.
-Ce se intampla cu tine? Sau acum nici asta nu mai e treaba mea?
-Vrei sa taci si sa incetezi cu prostiile? Chiar nu e momentul potrivit sa-mi ti si tu lectia de morala. Am destule la care sa ma gandesc.
-Cum ar fi?
Nu ii raspunse imediat, parand sa il cantareasca din priviri. Adevarul era ca nu stia cum sa isi impartaseasca problema, atata timp cat nici el nu stia foarte bine care este aceasta.. Ceva il nelinistea. Ceva in legatura cu fata care, purtand numele eroinei lui Shakespeare, ii parea atat de diferita de clasica Julieta a lui Romeo. Era ceva cu fata asta. Ceva cunoscut. O stia de undeva. O mai vazuse candva, poate chiar fusesera prieteni. Poate in copilarie. Vreo cunostinta dintr-o calatorie, si asta era probabil. Deschise gura incercand pana la urma sa spuna ceva, dar nagasind cuvintele potrivite. Nu, trebuia inainte sa afle. Apoi putea vorbi cu Santiago cat dorea.
-Ne vedem mai tarziu. Am ceva urgent de facut.
-Dar…
El iesise deja pe usa, cu husa neglijent azvarlita pe umar, lasandu-l sa isi impartaseasca protestele cu clapele.
***
Usa restaurantului se inchise cu zgomot in urma barbatului care intra. Privi in jur derutat, apoi se indrepta spre unul dintre chelneri. Acesta isi ridica privirea cu calmul imperturbabil al angajatului plictisit intiparit pe chip.
-Domnul doreste ceva?
-Am facut o rezervare acum doua zile pe numele Matias Dracone. O masa pentru doua persoane.
-Da, dumnealui deja a sosit.
Il conduse spre una dintre mesele mai retrase. Acolo, avand deja in fata un pahar de wisky, un barbat in jur de douazeci si cinci de ani isi fixa privirea asupra lor. Giorgio inghiti in sec dand cu ochii de interlocutorul sau. Pentru a mia oara in viata lui isi spuse ca semana mai mult cu un lup decat cu un om. Irisii aceia cenusii, parand sa pastreze intotdeauna o scanteie infometata in stralucirea lor ii dadeau fiori. Parul blond-cenusiu ravasit pe pielea bronzata ii ascundea cicatricea micuta pe care o avea pe frunte. Stia din experienta ca buzele acelea carnoase se strangeau usor, incretindu-se, atunci cand posesorul lor simtea pericolul plutind in aer. Dar acum nu era asa. Era relaxat, relaxat si simtind apropierea unei oferte de zile mari. Chiar zambea, superior tuturor, si privirea arzatoare a femei de la masa din apropiere ii spunea clar ca era un zambet seducator.
-Ma bucur ca ati putut sa raspundeti atat de promt rugaminti mele de a ne intalni.
-Intamplarea a facut, dragul meu Giorgio, sa imi propui mereu afaceri excelente din partea sefului tau. Desi acum as putea foarte bine sa nu accept oferta, daca nu mi se ofera un onorariu consistent. Batranul Dracone devine din an in an mai pretentios.
-Signor Dracone va ofera zece mii de dolari, cu singura conditie de a nu il dezamagi.
Irisii cenusii se dilatara de o brusca placere. Zambetul animalic se adancea pe fata lui Alexander Pane cu fiecare cuvant rostit.