18-09-2010, 01:20 PM
Thanks de comentarii >:D< Ma bucur ca va place si apreciez ca imi spuneti parerile voastre ^.^
Imi cer scuze pentru intarziere, dar am tras tare mult de capitolul acesta caci inspiratia mi-a jucat feste si mi-a luat ceva timp sa il termin. In orice caz sper sa va placa :]
Sunt sute de gânduri, mii de întrebări, milioane de cuvinte...Cu ce scop? O să ajute la aflarea vreunui adevăr al lumii? Îi va păsa cuiva de ele? Nu. Sunt doar întrebările puse de mine, care constat că sunt din ce în ce mai stupide, mai infantile. Încotro se duc norii? Ce culoare are în realitate cerul? De ce te îndrăgosteşti? Şi mai presus de toate, eşti în stare să faci orice pentru sentimentul ăsta? După cum am spus, întrebări copilăroase, de elevă de a 8’a, aflată în pragul primei iubiri. Dar eu de ce le pun? Mai un an şi termin liceul, ar trebui să fiu mai matură, să nu îmi pese atât de mult de astfel de lucruri. De ce?
Atmosfera e ciudată în acest loc. Grea, încărcată cu acel ceva care nu îl cunosc, dar rămâne neapăsătoare. Mă uit în jur. Camera mea mi se pare străină, nu recunosc nimic din ce e aici. O ameţeală uşoară îmi dă târcoale. Ce? Unde? Când? Cum? Aud sunete. Voci subţiri, care şoptesc pe după draperii. Credeam că am scăpat de vocea aceea o dată ce am acceptat faptul că îmi pasă de Matt. Sunetele se apropie şi se depărtează de mine. Aud frânturi, silabe şi câte un cuvânt. Vorbesc de ghinion, neîmplinire, suferinţă, un joc pierdut şi o inimă rănită. Ce e asta? O glumă? Vreau să mă ridic din pat, dar ceva mă opreşte. Aerul devinde cald, ochii îmi sunt fierbinţi şi mă ustură, iar capul îmi vâjâie. O senzaţie se sufocare nu îmi dă pace. Ce se întâmplă?
- Adelle, masa!
Deschid ochii larg, într-un mod aproape dureros. M-am trezit, iar aia...Aia a fost doar un vis. Mă ridic, dar cu o oarecare greutate. Privesc camera. Totul a revenit la normal, nimic ciudat, aer respirabil, temperatura bună. Astfel de lucruri mă sperie, mă fac să cred că încep să îmi pierd minţile. Dar ce ştiu eu? Poate aşa sunt toate fetele care suferă de boala asta numită pasiune.
Îmi iau geanta care am aruncat-o aseară într-un colţ, la întâmplare şi îmi iau pisica în braţe. Dee e un fel de mingiuţă antistres pentru mine. De fiecare dată când o atingeam pur şi simplu uitam de toate, mă relaxam complet, dar se pare ca toate lucrurile bune au un sfârşit, la fel ca efectul pisicii asupra mea. Dau ochii peste cap nemulţumită şi pornesc în jos pe scări.
Paşii mei se aud prea puternic, sunt prea grei, lipsiţi de graţie. Parfumul e prea tare. Oare bluza asta mă face grasă? Absurditatea acestor întrebări, a acestor concluzii m-ar fi scos din sărite să le aud din gura altcuiva. Dar eu gândeam astfel de lucruri. Sunt stresată şi nu ştiu de ce. Toate sunt perfecte în jur numai eu nu. Fiecare lucru îl completează pe celălalt, doar eu sunt total pe dianfară, fără un loc precis. De când mă ştiu consider că lucrurile se întâmplă într-o ordine logică, nimic nu e la întâmplare, dar ceea ce trăiesc eu e aiurea! Şi aşa mă trezesc stând cu mâţa în braţe, în uşa bucătăriei şi toate privirile sunt ţintă spre mine. O las pe Dee din braţe şi păşesc mai departe spre frigider fără vreo explicaţie de doi bani pentru comportamentul de acum câteva secunde.
Umplu un pahar cu lapte şi mă aşez la masă. Liniştea din acea încăpere mă înebuneşte! Alex îmi întinde un plic zâmbind.
- Cu plăcere!
Îl iau şi mă uit la el confuză. Măcar nu e lipit. Scot dinăuntru o hârtie vişinie cu margini aurii. Titlul mare din partea de sus a paginii îmi lasă un gust amar şi prefer să nu îi dau prea mare atenţie, dar numele meu două rânduri mai jos mă lasă rece.
- M-ai înscris pentru rolul Julietei? urlu eu la Alex.
El dă din cap indiferent. În dreapta lui mama radiază de fericire, iar tata se uită la mine mândru. Ce dracu'? Nervoasă, confuză, speriată şi totuşi puţin nerăbdătoare; cam astea ar fi sentimentele care le trăiesc în momentul de faţă.
- Uită-te cine e Romeo.
Caut disperată printre cuvinte. Cine ştie ce dobitoc joacă. Ah, sper din tot sufletul să fie o farsă. Într-un final găsesc şi numele care mă lasă fără suflare. Matt.
Te urăsc Alex. Te iubesc Alex. Cu acestea cuvinte pot reda perfect senzaţia mea din acest moment.
Oricât de încântată aş fii, un lucru mă îngrijorează: sunt o actriţă jalnică. Câte fete nu vor să dea probă pentru rolul Julietei, de ce m-ar alege tocmai pe mine din toate?
- Eşti singura care s-a înscris pentru rol, a spus Alex ca o constatare.
Vreau să sar în sus, să ţip, să urlu. Ăsta e noroc! Simt că îmi voi distruge faţa dacă voi continua să zâmbesc în halul acesta, dar eman fericire prin fiecare por. Da!
-Am rupt eu afişele care anunţau înscrierea ca să nu le vadă alte doritoare, a adăugat A. sec.
El a...A făcut asta pentru mine. Pentru mine.
-Eşti cel mai tare! am strigat luându-l în braţe.
El răspunde gestului meu şi mă îmbrăţişează la rândul său. Mă aşez la masă şi încerc să evit privirea curioasă a mamei care pariu că se întreba cine îl joacă pe Romeo şi ce treabă are el cu mine. Eh, păcat că nu am de gând să îi spun.
Laptele mi se pare mai delicios ca niciodată, nuanţă spălăcită de galben din bucătărie arată absolut superb. Până şi cravata tatei care nu se asortează cu cămaşa mi se pare drăguţă. Dau pe afară de optimism şi de bucurie şi mă simt de parcă aş fi beată. Îmi plimb degetele pe hârtia deja şifonată de prea multă atenţie şi mă gândesc la ea ca la o comoară. E adevărat, voi fi Julieta! strig în sinea mea.
Soneria îmi întrerupe bucuria. Mă ridic de la masă, dar îmi iau şi hârtia vişinie cu mine. Dacă dispare subit? Gâdurile de copil prost nu mă încântă, însă nu mai am nici un strop de control asupra emoţiilor mele. Deschid uşa.
- Hei!
Vocea lui. Romeo al meu e aici! Dar prinţul din poveste nu observa fericirea mea, în schimb se uita atent la hârtia care o strângeam în mână. Mă enerva faptul că nu îmi dădea atenţia de care aveam nevoie.
- Te-ai înscris şi tu? Ce tare! Succes, A.!
- Dar sunt singura concurentă, am adăugat eu grăbită.
Mă uit la el disperată. Nu spune nimic, nu schiţează nici un gest. Dacă a mai anunţat el pe cineva de scenetă? Îmi e frică.
- Ah, am înscris-o şi eu pe July, ieri!
Şi uite ăsta mi-a fost norocul! Ce să spun? Te ador July. Sper să îţi suceşti glezna înainte de spectacol.
Imi cer scuze pentru intarziere, dar am tras tare mult de capitolul acesta caci inspiratia mi-a jucat feste si mi-a luat ceva timp sa il termin. In orice caz sper sa va placa :]
Eşti în stare de orice pentru dragoste?
1
Sunt sute de gânduri, mii de întrebări, milioane de cuvinte...Cu ce scop? O să ajute la aflarea vreunui adevăr al lumii? Îi va păsa cuiva de ele? Nu. Sunt doar întrebările puse de mine, care constat că sunt din ce în ce mai stupide, mai infantile. Încotro se duc norii? Ce culoare are în realitate cerul? De ce te îndrăgosteşti? Şi mai presus de toate, eşti în stare să faci orice pentru sentimentul ăsta? După cum am spus, întrebări copilăroase, de elevă de a 8’a, aflată în pragul primei iubiri. Dar eu de ce le pun? Mai un an şi termin liceul, ar trebui să fiu mai matură, să nu îmi pese atât de mult de astfel de lucruri. De ce?
Atmosfera e ciudată în acest loc. Grea, încărcată cu acel ceva care nu îl cunosc, dar rămâne neapăsătoare. Mă uit în jur. Camera mea mi se pare străină, nu recunosc nimic din ce e aici. O ameţeală uşoară îmi dă târcoale. Ce? Unde? Când? Cum? Aud sunete. Voci subţiri, care şoptesc pe după draperii. Credeam că am scăpat de vocea aceea o dată ce am acceptat faptul că îmi pasă de Matt. Sunetele se apropie şi se depărtează de mine. Aud frânturi, silabe şi câte un cuvânt. Vorbesc de ghinion, neîmplinire, suferinţă, un joc pierdut şi o inimă rănită. Ce e asta? O glumă? Vreau să mă ridic din pat, dar ceva mă opreşte. Aerul devinde cald, ochii îmi sunt fierbinţi şi mă ustură, iar capul îmi vâjâie. O senzaţie se sufocare nu îmi dă pace. Ce se întâmplă?
- Adelle, masa!
Deschid ochii larg, într-un mod aproape dureros. M-am trezit, iar aia...Aia a fost doar un vis. Mă ridic, dar cu o oarecare greutate. Privesc camera. Totul a revenit la normal, nimic ciudat, aer respirabil, temperatura bună. Astfel de lucruri mă sperie, mă fac să cred că încep să îmi pierd minţile. Dar ce ştiu eu? Poate aşa sunt toate fetele care suferă de boala asta numită pasiune.
Îmi iau geanta care am aruncat-o aseară într-un colţ, la întâmplare şi îmi iau pisica în braţe. Dee e un fel de mingiuţă antistres pentru mine. De fiecare dată când o atingeam pur şi simplu uitam de toate, mă relaxam complet, dar se pare ca toate lucrurile bune au un sfârşit, la fel ca efectul pisicii asupra mea. Dau ochii peste cap nemulţumită şi pornesc în jos pe scări.
Paşii mei se aud prea puternic, sunt prea grei, lipsiţi de graţie. Parfumul e prea tare. Oare bluza asta mă face grasă? Absurditatea acestor întrebări, a acestor concluzii m-ar fi scos din sărite să le aud din gura altcuiva. Dar eu gândeam astfel de lucruri. Sunt stresată şi nu ştiu de ce. Toate sunt perfecte în jur numai eu nu. Fiecare lucru îl completează pe celălalt, doar eu sunt total pe dianfară, fără un loc precis. De când mă ştiu consider că lucrurile se întâmplă într-o ordine logică, nimic nu e la întâmplare, dar ceea ce trăiesc eu e aiurea! Şi aşa mă trezesc stând cu mâţa în braţe, în uşa bucătăriei şi toate privirile sunt ţintă spre mine. O las pe Dee din braţe şi păşesc mai departe spre frigider fără vreo explicaţie de doi bani pentru comportamentul de acum câteva secunde.
Umplu un pahar cu lapte şi mă aşez la masă. Liniştea din acea încăpere mă înebuneşte! Alex îmi întinde un plic zâmbind.
- Cu plăcere!
Îl iau şi mă uit la el confuză. Măcar nu e lipit. Scot dinăuntru o hârtie vişinie cu margini aurii. Titlul mare din partea de sus a paginii îmi lasă un gust amar şi prefer să nu îi dau prea mare atenţie, dar numele meu două rânduri mai jos mă lasă rece.
- M-ai înscris pentru rolul Julietei? urlu eu la Alex.
El dă din cap indiferent. În dreapta lui mama radiază de fericire, iar tata se uită la mine mândru. Ce dracu'? Nervoasă, confuză, speriată şi totuşi puţin nerăbdătoare; cam astea ar fi sentimentele care le trăiesc în momentul de faţă.
- Uită-te cine e Romeo.
Caut disperată printre cuvinte. Cine ştie ce dobitoc joacă. Ah, sper din tot sufletul să fie o farsă. Într-un final găsesc şi numele care mă lasă fără suflare. Matt.
Te urăsc Alex. Te iubesc Alex. Cu acestea cuvinte pot reda perfect senzaţia mea din acest moment.
Oricât de încântată aş fii, un lucru mă îngrijorează: sunt o actriţă jalnică. Câte fete nu vor să dea probă pentru rolul Julietei, de ce m-ar alege tocmai pe mine din toate?
- Eşti singura care s-a înscris pentru rol, a spus Alex ca o constatare.
Vreau să sar în sus, să ţip, să urlu. Ăsta e noroc! Simt că îmi voi distruge faţa dacă voi continua să zâmbesc în halul acesta, dar eman fericire prin fiecare por. Da!
-Am rupt eu afişele care anunţau înscrierea ca să nu le vadă alte doritoare, a adăugat A. sec.
El a...A făcut asta pentru mine. Pentru mine.
-Eşti cel mai tare! am strigat luându-l în braţe.
El răspunde gestului meu şi mă îmbrăţişează la rândul său. Mă aşez la masă şi încerc să evit privirea curioasă a mamei care pariu că se întreba cine îl joacă pe Romeo şi ce treabă are el cu mine. Eh, păcat că nu am de gând să îi spun.
Laptele mi se pare mai delicios ca niciodată, nuanţă spălăcită de galben din bucătărie arată absolut superb. Până şi cravata tatei care nu se asortează cu cămaşa mi se pare drăguţă. Dau pe afară de optimism şi de bucurie şi mă simt de parcă aş fi beată. Îmi plimb degetele pe hârtia deja şifonată de prea multă atenţie şi mă gândesc la ea ca la o comoară. E adevărat, voi fi Julieta! strig în sinea mea.
Soneria îmi întrerupe bucuria. Mă ridic de la masă, dar îmi iau şi hârtia vişinie cu mine. Dacă dispare subit? Gâdurile de copil prost nu mă încântă, însă nu mai am nici un strop de control asupra emoţiilor mele. Deschid uşa.
- Hei!
Vocea lui. Romeo al meu e aici! Dar prinţul din poveste nu observa fericirea mea, în schimb se uita atent la hârtia care o strângeam în mână. Mă enerva faptul că nu îmi dădea atenţia de care aveam nevoie.
- Te-ai înscris şi tu? Ce tare! Succes, A.!
- Dar sunt singura concurentă, am adăugat eu grăbită.
Mă uit la el disperată. Nu spune nimic, nu schiţează nici un gest. Dacă a mai anunţat el pe cineva de scenetă? Îmi e frică.
- Ah, am înscris-o şi eu pe July, ieri!
Şi uite ăsta mi-a fost norocul! Ce să spun? Te ador July. Sper să îţi suceşti glezna înainte de spectacol.