23-05-2010, 06:05 PM
@FallenAngel - San`q de comm >:D< Sper a descrierea este mai buna in acest capitol si sper sa iti placa :3
@Biu - Multumesc >:D< Scuze de capitolul scurt, totusi sper sa iti placa :3
@Sulfurici - Mersi de parere >:D< STiu ca nu sunt cele mai lungi capitole din istorie si scuze si tie pentru asta -.- Sper sa iti placa continuarea :3
Revenind la capitol, acesta este penultimul capitol din prima intrebare. I hope you'll like it :3
Daca mă gândesc înseamnă că îmi pasă? Dacă visez înseamnă că îmi doresc? Nu vreau, fiindcă mie nu îmi pasă, dar atunci de ce mă tot gândesc? Fără sens! Toate aceste întrebări retorice...De ce Doamne Iartă-mă le tot pun? Sunt conştientă că nu îmi va răspunde nimeni la ele. De ce? Sau poate îmi răspunde? Ah, uite! O fac din nou. Sunt sătulă să mă tot gândesc la el, la întâmplarea aia idioată, la vocea stupidă din capul meu care continua să afirme că sunt îndragostită. Gata. Stop. Lucrurile au mers prea departe. Tot ce am de făcut este să mă calmez şi să gândesc situaţia la rece. Toată această chestie a fost cauzată de stres, începând cu acea cădere stupidă şi continuând cu faptul că am plâns treizeci de minute.
Pune pe listă şi o supradoză de gelozie.
Mda, poate şi asta. M-am ridicat de pe pat. Trebuia să ajung la şcoală. Îmi mişcam picioarele leneş spre oglindă. Eram îmbrăcată, geanta era pusă şi părul arăta bine. OK, sunt pregătită să plec. Am ieşit pe uşa, dar înainte am aruncat o ultimă privire în cameră. Făcusem curat. Premieră!
Am coborât scările în viteză şi m-am dus în bucătărie. Ca de obicei mama îmi prăjise pâine şi făcuse cafea pentru amândouă. Tata deja plecase la lucru, deci dimineaţa asta nu am şanse să îl văd. Mi-am luat cana şi am umplut-o cu vârf. Alex a coborât şi el într-un final, adormit şi vai de capu' lui, semn că s-a jucat pe calculator toată noaptea. S-a uitat urât la ceafeaua mea. Mda, încă susţine că e ca şi cum mă droghez. S-a pus pe scaun, lângă mine. Mama i-a dat un iaurt cu pâine prăjită. Ce să spun, el e sănătosul familiei.
-Drogat-o! spuse uitându-se din nou la ceaşca mea de cafea.
Nu l-am luat în seamă, m-am obişnuit să îmi spună aşa. Chiar nu mă deranja. Am terminat de mâncat şi am luat farfuria să o pun în chiuvetă.
- Mergem împreună, da? Vin şi Matt şi July cu noi.
Când i-am auzit numele mi s-a pus un nod în stomac.
- Nu pot! Trebuie să ajung mai devreme azi! De fapt, plec chiar acum. Pa!
M-am ridicat şi am mers să mă încalţ. Nu vreau să îl văd, cu atât mai mult împreună cu ea. Dacă ne întâlnim o să îmi pierd cumpătul şi toată minciuna mea o să se ducă dracului! Nu îmi pot permite un dialog cu el. M-aş înroşi, aş începe să mă bâlbâi şi mi s-ar înmuia genunchii şi într-un final m-aş face de căcat.
Păşeam grăbită pe stradă. Picioarele începeau să mă doară de la paşii mei mult prea apăsaţi şi rapizi. Nu mă uitam la drum, doar la picioare. Îmi fixasem vârful bascheţilor cu privirea, parcă încercam să îi hipnotizez. Am ocolit milimetric un coş de gunoi pe care era să îl iau în braţe. Totuşi, acest lucru nu m-a determinat să ridic privirea.
Am continuat să merg. La fel de repede, admirând guma de mestecat de pe jos. M-am oprit în cineva. Acel cineva m-a prins de umeri. Am ridicat privirea.
- Matt!
Exclamaţia mea m-a uimit atât pe mine cât şi pe el. Se uita mirat la mine, apoi a început să râdă ca un fraier. Râdea aşa frumos şi ochii îi strălucea când făcea asta. Mi-a dat drumul şi s-a oprit din râs. Acum pur şi simplu zâmbea larg. Faţa aproape că îi strălucea.
- Mergem împreună?
- Åži July?
Abia după ce am terminat întrebarea mi-am dat seama că am scuipat numele fetei. Am roşit toată şi am plecat capul. Cum am reuşit să fac aşa o tâmpenie? El râdea. Râdea în hohote şi la un moment dat mă temeam să nu se spargă.
- Nici ţie nu îţi place July, nu? a întrebat el încă râzând.
Am băgat capul în pământ.
-Nope.
Ah! Ce căcat! Adelle, de când eşti tu sinceră? I-am insultat iubita, dar el încă râdea. Ce băiat!
- Dacă o să o cunoşti o să îţi placă de ea.
Mda, vezi să nu. Mi-a făcut semn să mergem la şcoală. L-am urmat tăcută, fără să îmi ridic privirea din pământ. Mi-am atins obrajii cu mâinile. Erau fieribnţi şi bănuiesc că şi foarte roşii. De ce? În mersul meu legănat îl antingeam din cand în când. Atunci mă feream. Îmi retrăgeam mâna rapid şi o băgam în buzunar. Şi zâmbeam în sinea mea, fiindcă îmi plăcea să mă atingă, chiar şi aşa din greşeală. Şi îmi placea şi zâmbetul său puţin ironic atunci când mă vedea cum îmi retrag mâinile. Mă simţeam un copil mic, căruia îi e frică să nu fie descoperit că a furat o bomboană. Era ca un joc, care tocmai l-am descoperit şi mă bucuram de el din tot sufletul.
- Hei A.!
Vocea prietenei mele m-a făcut să tresar. Chiar nu mi-am dat seama când am ajuns la şcoală. Matt mi-a făcut cu mâna şi s-a dus spre gaşca lui, iar eu spre fete. Le auzeam vocile în fundal şi dădeam din cap la fiecare întrebare a lor. În schimb eram foarte atentă la el. Fără să îmi dau seama a prins din nou acea strălucire în ochii mei, dar de această dată mi-am controlat emoţiile şi nu am căzut.
-Adelle, mai eÅŸti cu noi?
- Aha...
Dar afirmaţia mea nu a convins pe nimeni. În orice caz, ele au continuat să vorbească şi m-au lăsat să visez liniştită.
Visez? Înseamnă că îmi doresc. Mă gândesc? Da, pentru că îmi pasă. Pot să îi mint pe cei din jur, dar nu pot să mă mint pe mine. Simplul gând că am acceptat situaţia a trezit în mine un licăr ciudat. Era o senzaţie nouă, imposibil de descris. Toate emoţiile se strângeau într-un curcubeu şi inima era în loc de soare pe cerul sufletului meu. O gândire infantilă, concluzii stupide şi fapte caraghioase; la asta sunt împinsă de propria mea pasiune. Pasiune pentru ce? Pentru un singur om, un nimeni în faţa tuturor, dar un zeu în viaţa mea.
@Biu - Multumesc >:D< Scuze de capitolul scurt, totusi sper sa iti placa :3
@Sulfurici - Mersi de parere >:D< STiu ca nu sunt cele mai lungi capitole din istorie si scuze si tie pentru asta -.- Sper sa iti placa continuarea :3
Revenind la capitol, acesta este penultimul capitol din prima intrebare. I hope you'll like it :3
3
Daca mă gândesc înseamnă că îmi pasă? Dacă visez înseamnă că îmi doresc? Nu vreau, fiindcă mie nu îmi pasă, dar atunci de ce mă tot gândesc? Fără sens! Toate aceste întrebări retorice...De ce Doamne Iartă-mă le tot pun? Sunt conştientă că nu îmi va răspunde nimeni la ele. De ce? Sau poate îmi răspunde? Ah, uite! O fac din nou. Sunt sătulă să mă tot gândesc la el, la întâmplarea aia idioată, la vocea stupidă din capul meu care continua să afirme că sunt îndragostită. Gata. Stop. Lucrurile au mers prea departe. Tot ce am de făcut este să mă calmez şi să gândesc situaţia la rece. Toată această chestie a fost cauzată de stres, începând cu acea cădere stupidă şi continuând cu faptul că am plâns treizeci de minute.
Pune pe listă şi o supradoză de gelozie.
Mda, poate şi asta. M-am ridicat de pe pat. Trebuia să ajung la şcoală. Îmi mişcam picioarele leneş spre oglindă. Eram îmbrăcată, geanta era pusă şi părul arăta bine. OK, sunt pregătită să plec. Am ieşit pe uşa, dar înainte am aruncat o ultimă privire în cameră. Făcusem curat. Premieră!
Am coborât scările în viteză şi m-am dus în bucătărie. Ca de obicei mama îmi prăjise pâine şi făcuse cafea pentru amândouă. Tata deja plecase la lucru, deci dimineaţa asta nu am şanse să îl văd. Mi-am luat cana şi am umplut-o cu vârf. Alex a coborât şi el într-un final, adormit şi vai de capu' lui, semn că s-a jucat pe calculator toată noaptea. S-a uitat urât la ceafeaua mea. Mda, încă susţine că e ca şi cum mă droghez. S-a pus pe scaun, lângă mine. Mama i-a dat un iaurt cu pâine prăjită. Ce să spun, el e sănătosul familiei.
-Drogat-o! spuse uitându-se din nou la ceaşca mea de cafea.
Nu l-am luat în seamă, m-am obişnuit să îmi spună aşa. Chiar nu mă deranja. Am terminat de mâncat şi am luat farfuria să o pun în chiuvetă.
- Mergem împreună, da? Vin şi Matt şi July cu noi.
Când i-am auzit numele mi s-a pus un nod în stomac.
- Nu pot! Trebuie să ajung mai devreme azi! De fapt, plec chiar acum. Pa!
M-am ridicat şi am mers să mă încalţ. Nu vreau să îl văd, cu atât mai mult împreună cu ea. Dacă ne întâlnim o să îmi pierd cumpătul şi toată minciuna mea o să se ducă dracului! Nu îmi pot permite un dialog cu el. M-aş înroşi, aş începe să mă bâlbâi şi mi s-ar înmuia genunchii şi într-un final m-aş face de căcat.
Păşeam grăbită pe stradă. Picioarele începeau să mă doară de la paşii mei mult prea apăsaţi şi rapizi. Nu mă uitam la drum, doar la picioare. Îmi fixasem vârful bascheţilor cu privirea, parcă încercam să îi hipnotizez. Am ocolit milimetric un coş de gunoi pe care era să îl iau în braţe. Totuşi, acest lucru nu m-a determinat să ridic privirea.
Am continuat să merg. La fel de repede, admirând guma de mestecat de pe jos. M-am oprit în cineva. Acel cineva m-a prins de umeri. Am ridicat privirea.
- Matt!
Exclamaţia mea m-a uimit atât pe mine cât şi pe el. Se uita mirat la mine, apoi a început să râdă ca un fraier. Râdea aşa frumos şi ochii îi strălucea când făcea asta. Mi-a dat drumul şi s-a oprit din râs. Acum pur şi simplu zâmbea larg. Faţa aproape că îi strălucea.
- Mergem împreună?
- Åži July?
Abia după ce am terminat întrebarea mi-am dat seama că am scuipat numele fetei. Am roşit toată şi am plecat capul. Cum am reuşit să fac aşa o tâmpenie? El râdea. Râdea în hohote şi la un moment dat mă temeam să nu se spargă.
- Nici ţie nu îţi place July, nu? a întrebat el încă râzând.
Am băgat capul în pământ.
-Nope.
Ah! Ce căcat! Adelle, de când eşti tu sinceră? I-am insultat iubita, dar el încă râdea. Ce băiat!
- Dacă o să o cunoşti o să îţi placă de ea.
Mda, vezi să nu. Mi-a făcut semn să mergem la şcoală. L-am urmat tăcută, fără să îmi ridic privirea din pământ. Mi-am atins obrajii cu mâinile. Erau fieribnţi şi bănuiesc că şi foarte roşii. De ce? În mersul meu legănat îl antingeam din cand în când. Atunci mă feream. Îmi retrăgeam mâna rapid şi o băgam în buzunar. Şi zâmbeam în sinea mea, fiindcă îmi plăcea să mă atingă, chiar şi aşa din greşeală. Şi îmi placea şi zâmbetul său puţin ironic atunci când mă vedea cum îmi retrag mâinile. Mă simţeam un copil mic, căruia îi e frică să nu fie descoperit că a furat o bomboană. Era ca un joc, care tocmai l-am descoperit şi mă bucuram de el din tot sufletul.
- Hei A.!
Vocea prietenei mele m-a făcut să tresar. Chiar nu mi-am dat seama când am ajuns la şcoală. Matt mi-a făcut cu mâna şi s-a dus spre gaşca lui, iar eu spre fete. Le auzeam vocile în fundal şi dădeam din cap la fiecare întrebare a lor. În schimb eram foarte atentă la el. Fără să îmi dau seama a prins din nou acea strălucire în ochii mei, dar de această dată mi-am controlat emoţiile şi nu am căzut.
-Adelle, mai eÅŸti cu noi?
- Aha...
Dar afirmaţia mea nu a convins pe nimeni. În orice caz, ele au continuat să vorbească şi m-au lăsat să visez liniştită.
Visez? Înseamnă că îmi doresc. Mă gândesc? Da, pentru că îmi pasă. Pot să îi mint pe cei din jur, dar nu pot să mă mint pe mine. Simplul gând că am acceptat situaţia a trezit în mine un licăr ciudat. Era o senzaţie nouă, imposibil de descris. Toate emoţiile se strângeau într-un curcubeu şi inima era în loc de soare pe cerul sufletului meu. O gândire infantilă, concluzii stupide şi fapte caraghioase; la asta sunt împinsă de propria mea pasiune. Pasiune pentru ce? Pentru un singur om, un nimeni în faţa tuturor, dar un zeu în viaţa mea.