Prietenia

[Romania]

Eu unul sunt de parere ca adevarata prietenie exista, insa este o floare destul de rara in opinia mea, chiar daca citind cateva posturi ale diversilor useri pe acest subiect deduc ca nu sunt putini cei care au fost binecuvantati cu un numar mic de persoane de incredere si care in opinia lor merita sa fie numite "prieten". Insa nu este mai putin adevarat ca marea parte din cei care au comentat aici sunt la varsta adoloscentei unde acest sentiment de comuniune este mai usor de manifestat decat la alte varste ulterioare.

Cand suntem mici si inocenti cu totii tanjim dupa un partener de joaca cu care sa ne petrecem timpul cat mai mult si sa impartasim aceleasi placeri ludice, prin urmare mergem cu parintii la groapa de nisip din parculetul invecinat si facem imediat 3-4 prieteni pitici care vor si ei sa ti se alature in stradania ta de a face cel mai mare morman de nisip vazut vreodata de acel parc ....este entuziasmul acela, inocenta specifica varstei care ne permite sa ne atasam foarte rapid si fara prea multe pretentii de noile noastre cunostinte.

Dupa vine pubertatea, nu mai esti chiar atat de naiv, ai cerinte deja de la un potential prieten, esti mai prudent cui ii oferi increderea ta pentru a nu mai fi ranit, deoarece se presupune ca deja ai suferit de pe urma unui fost amic care s-a ofticat ca nu voiai sa il lasi si pe el sa se joace cu noul tau robotel luat de parinti, dandu-ti o palma peste scafarlie . Acum vin marile schimbari, simti poate fiorul primei tale iubiri, vrei sa ai pe cineva aproape in afara de parinti caruia sa ii spui ce te framanta sau sa impartasesti opinii si sfaturi.....cauti sa fii inteles, acceptat pentru ceea ce ai devenit in acesta etapa importanta a vietii. Unii gasesc acele persoane, altii nu....depinde si de sansa, dar ideea este ca si in perioada asta suntem dependenti de a ne identifica cu un grup sau cu o persoana, sa nu ne consideram total singuri si neputinciosi in fata problemelor si tumultul vietii de adolescent.

Pe urma vinea maturitatea, varsta de +20 de ani, o parte din prietenii nostri o iau pe drumuri diferite, multi pleaca din tara in strainatate fara sa se mai intoarca, cativa isi intemeieaza o familie, relatiile nu mai sunt la fel si multi traiesc de pe urma nostalgiei anilor trecuti cand nimic nu ii desparteau. Simti ca vrei sa iti suni prietenul la 2 noaptea ca pe vreumuri, deoarece ai mare nevoie de cineva cu care sa vorbesti, dar stii ca are un copil mic de 1 an si poti sa il scoli, deci o lasi balta.....incerci sa-l scoti la o bere, el te refuza politicos, deoarece i-a promis sotiei ca merge la cumparaturi cu ea si tot felul de situatii de genul. Si uite asa ajungi in cele din urma sa iti dai seama ca prietenia s-a transformat in ceva mai formal decat iti aduceai tu aminte ca era si nu mai te simti atat de legat de aceasta, deoarece acum esti pe picioarele tale, stii ce vrei de la viata, te cunosti mai bine ca inainte si acum altele sunt prioritatile. Prietenia din trecut ramane oarecum aceeasi, insa evolueaza la un alt nivel devenind mai matura, dar totodata si mai solida, multi poate o sa interpreteaza acesta trecere ca o racire a relatiei, dar s-ar insela crezand asta, pur si simplu coordonatele care o conditioneaza devin altele. Un alt lucru pe care l-am remarcat este ca in aceasta etapa iti faci prieteni noi de nadejde si incredere foarte greu, de obicei relatiile cele mai stranse sunt cele formate pana in facultate, desigur mai sunt exceptii, dar in mare cam acesta este adevarul.

So, depinde acum ce intelegem fiecare prin prietenie adevarata si ce asteptam de la un "prieten", eu unul pot spune ca am amici cu care ma inteleg extrem de bine, dar din pacate nu pot sa ii consider in adevaratul sens prieteni, insa nici eu poate nu am fost unul exemplar pentru ei pentru a merita mai mult, prin urmare nu-i condamn, vorba aceea "Singura cale sa ai un prieten este sa fii unul".