21-02-2009, 12:31 AM
Va multumesc pentru comentariile aduse ficului meu. Imi cer scuze ca nu am mai postat de mult,dar pur si simplu nu am putut .. So well am adus urmatoarea parte,si sper sa ocolesc mai mult greselile si sa imi reuseasca mai bine ^^
<< Dupa aceasta mica conversatie , in timp ce in mintea si inima lui Ren se cuibarisera atat de multe sentimente contradictorii satenul il strange in brate, apoi ii zambeste.
Momentele pentru pregatirea de liceu au trecut cat ai clipi iar in clipa urmatoare cei doi se aflau in masina indreptandu-se spre liceu.
Coborand din masina Ren ii zambeste prietenului sau destul de vesel ( sau cel putin asa i-a dat impresia celui din masina ). Sentimentele lui se schimbasera, revenisera, si iar se schimbasera. Nu stia cum sa reactioneze si de ce inima lui o lua razna. Parca si creierul sau se distrugea fragmentel cu fragmentel dupa fiecare clipa de gandire , aproape inconstienta. Dupa acel zambet "vesel" adolescentul merge in fuga catre liceu iar acolo intra fara a se uita in stanga sau in drepata. Din partea sa nimeni nu se afla in jurul sau pana in momentul in care a avut contact cu sala de clasa. Acolo parca o raza de lumina a aparut pentru a-i lumina calea. Se simtea mai bine acum, cand ajunsese acolo. Simtea cum parca scapase de probleme, cum se ascunsese undeva intr-o mantie incetosata unde acele indoilei pe care le avea nu il puteau urmarii iar cei doi baieti erau doar in amintirea sa. Dar nu dorea acest lucru,vroia ca unul dintre ei sa fie pentru el. Si oare care era?
-Renjiiii !! Vino aici imediat.
Baiatul se uita in fundul clasei, acolo se aflau cele doua prietene ale sale, roscata si Miko. Parca si ele il urmareau ca o umbra,de care oricat ar fi incercat nu puteau scapa. Aveau sa il intrebe atat de multe lucruri : de ce plecase? de le lasase acolo? de ce nu le daduse nici macar un telefon?. Nu avea chef de intrebari cicalitoare,dar bunul simt il oprea sa le spuna asta asa ca merge drept spre ele cu acelasi zambet pe care il avea si cand coborase din masina. Era atat de fals, si fortat. Dar cum nimeni nu isi datea seama de acest lucru? Nu il mai cunosteau? Se schimbase atat de mult?
-Ce s-a intamplat? Nu-mi spune i-a luat foc creierul cuiva iar eu trebuie sa fac pe pompierul pentru a i-l stinge.
-Ha Ha Ha ce glumet suntem azi. Ia spune tu de ce ai plecat ieri? Si nu accept scuze jalnice ca : am uitat aragazul aprins, spuse Miko
-Of lasa-l,cred ca daca ar fi vrut sa ne spuna ceva in legatura cu acest lucru s-ar fi nazair asupra noastra cu explicatii fara ca noi sa ii punem niciun fel de intrebari. Tot ceea ce vrea este putina liniste pentru a -si pune intr-o anumita ordine gandurile si pentru a vedea oare ce simte cu adevarat,sau cel putin eu asta cred. Spuse zambind roscata incercand sa para pe prostuta la sfarsitul propozitiei,afisandu-si un zambet copilaresc.
In gandul sau baiatul putea sa jure ca aceasta ii citise mintile. Chiar il intelegea atat de bine sau ghicise pur si simplu?
Ren inclina din cap in semn de aprobare in ceea ce spusese Mitsue. Era mai bine sa lase lucrurile asa, la cat erau de incurcate nimic nu le-ar mai fi putut descurca in acest moment. Si oricum sirul de intrebari cicalitoare nu a mai putut continua nici daca ar fi vrut caci profesorul de matematica isi face aparitia in sala de clasa,se arunca pe scaun si incepe sa faca prezenta. Urma sa fie o alta zi plictisitoare de scoala,dar macar se detasase de problemele ce ii mancau sufletul. Era un las pentru ca fugea asa, pentru ca se ascundea. El insasi stia acest lucru si nu il nega,cu toate acestea continua sa il practice.
In timp ce Renji incerca sa isi ascunda gandurile in problemele de matematica satenul conducea cu o viteza umitor de mica fiind adancit la randul sau in ganduri. Serviciul nu intra in discutie in acest moment,sau cel putin entuziasmul pentru acesta.. In mintea sa se invarteau doar vorbele ce iubitul sau i le spusese cu ceva momente mai inainte:
- Imi pare rau.. Imi pare rau Yuzi pentru tot ce ti-am facut ,pentru tot ce iti fac.Pentru aceasta imensa suferinta pe care ti-o provoc.Eu te iubesc cu adevarat si niciodata nu as vrea sa te pierd indiferent de ce s-ar intampla..vreau sa stii ca eu nu vreau sa te ranesc,eu nu vreau sa iti creez probleme... ..
Era romantic, era induiosator,...dar atunci de ce durea atat de tare cand se gandea la asta? Il iubea, sentimentele ii erau impartasite. Isi putea dori ceva mai mult? Poate ca in acest moment i se parea acesta doar un prost pretext de a fi alaturi de el. Nu vreau sa te pierd indiferent de ce s-ar intampla,asa spusese tanarul...dar oare nu era decat acel stupid pretext de a avea pe cineva alaturi si de a fi adorat?
Nu avea cum sa se intample acest lucru pentru ca o fiinta atat de inocenta,atat de nevinovata si pura ca Ren nu putea gandi asa,era mai prejos decat orice i-ar fi putut trece prin minte. Dar atunci, de ce se gandea la asta?
Urmand pe langa acestea si intrebarile conduse poate de gelozie : Se gandeste acum la mine? Ma iubeste? Se uita la altcineva cum se uita la mine? Ii zambeste altcuiva cum imi zambeste mie?
Am devenit patetic.. Sunt adancit in aceste ganduri prostesti si partea cea mai proasta este ca nici macar nu stiu cum sa scap de ele.Poate ca nici nu vreau sa faca asta. Simt cum s-a creat o bariera ciudata intre noi. In acelasi timp parca il cunosc mai bine ca niciodata mai bine ca oricand si pe de alta parte,simt cum parca nu il cunosc de loc. S-a schimbat? Nu, este doar o impresie.
In timp ce aceste vorbe ii treceau prin creier si i se scurgeau in vene barbatul ajunge in fata biroului unde coboara destul de detasat de ceea ce facea.Isi continua drumul fara a privi in alte parti. Avea sa fie una din acele zile in care nu se putea gandi la altceva decat la el!
Ziua a trecut atat de greu iar dupa amiaza sosise. Soarele nu mai era pe cer iar picaturile de ploaie incepusera sa coboare din cer. Era o dupa amiaza urata,ploua si parea sa nu se mai opreasca.
-Ren eu chem un taxi, vrei sa mergi cu mine?
-Oh imi pare rau Miko dar voi merge pe jos,stam in directii total diferite. Mai bine mergi tu singura cu taxi-ul, nici macar nu am bani la mine. Asa ca vom mai vorbi maine. Ai grija de tine.
Cat de dureros a sunat asta pentru tanara adolescenta. O bariera se crease brusc intre acestia.De ce? nu stia nici ea,dar era atat de vid. Parca acum picaturile de ploaie se auzeau cazand rand pe rand intr-o incapere neagra , o incapere atat de mica in care si sgomotul pe care il facea picatura de ploaie in drumul spre contactul cu solul se auzea. De ce crease aceasta diferenta intre ei? O durea..Erau amici,erau cei mai buni prieteni iar destramarea acestui lant era infiorator. Dar nu putea sa se lase vazut acest lucru, nu trebuia decat sa ii fie alaturi. Asa ca aceasta afirma din cap si pleaca.
De aceasta data baiatul ramane singur cu roscata ce parca nu vroia sa se dezlipeasca de trupul sau. Il tinea de brat si il privea spunandu-i ca ii este frica. De ce? Sa nu fie insfacata de puritatea ploii ? Poate...
-Mitsue,uite ia umbrela mea. Vad ca tu nu ai una. Eu voi merge pe jos acasa, presupun ca si tu vei face asta.. Asa ca poti lua umbrela mea eu voi merge prin ploaie,voi fugi astfel voi ajunge cat mai repede acasa.
-Dar...
Fata nu apuca sa isi continue propozitia ca a fost lasata singura cu o umbrela in mana. Pasii se auzeau prin ploaie si fiecare sunet crea un vid ingrozitor. Simtea atata suferinta doar prin niste pasi apasati. Cine era acest nou baiat? Cine crease aceasta creatura nestiuta? Se schimbase,se schimbase mult.... <<
<< Dupa aceasta mica conversatie , in timp ce in mintea si inima lui Ren se cuibarisera atat de multe sentimente contradictorii satenul il strange in brate, apoi ii zambeste.
Momentele pentru pregatirea de liceu au trecut cat ai clipi iar in clipa urmatoare cei doi se aflau in masina indreptandu-se spre liceu.
Coborand din masina Ren ii zambeste prietenului sau destul de vesel ( sau cel putin asa i-a dat impresia celui din masina ). Sentimentele lui se schimbasera, revenisera, si iar se schimbasera. Nu stia cum sa reactioneze si de ce inima lui o lua razna. Parca si creierul sau se distrugea fragmentel cu fragmentel dupa fiecare clipa de gandire , aproape inconstienta. Dupa acel zambet "vesel" adolescentul merge in fuga catre liceu iar acolo intra fara a se uita in stanga sau in drepata. Din partea sa nimeni nu se afla in jurul sau pana in momentul in care a avut contact cu sala de clasa. Acolo parca o raza de lumina a aparut pentru a-i lumina calea. Se simtea mai bine acum, cand ajunsese acolo. Simtea cum parca scapase de probleme, cum se ascunsese undeva intr-o mantie incetosata unde acele indoilei pe care le avea nu il puteau urmarii iar cei doi baieti erau doar in amintirea sa. Dar nu dorea acest lucru,vroia ca unul dintre ei sa fie pentru el. Si oare care era?
-Renjiiii !! Vino aici imediat.
Baiatul se uita in fundul clasei, acolo se aflau cele doua prietene ale sale, roscata si Miko. Parca si ele il urmareau ca o umbra,de care oricat ar fi incercat nu puteau scapa. Aveau sa il intrebe atat de multe lucruri : de ce plecase? de le lasase acolo? de ce nu le daduse nici macar un telefon?. Nu avea chef de intrebari cicalitoare,dar bunul simt il oprea sa le spuna asta asa ca merge drept spre ele cu acelasi zambet pe care il avea si cand coborase din masina. Era atat de fals, si fortat. Dar cum nimeni nu isi datea seama de acest lucru? Nu il mai cunosteau? Se schimbase atat de mult?
-Ce s-a intamplat? Nu-mi spune i-a luat foc creierul cuiva iar eu trebuie sa fac pe pompierul pentru a i-l stinge.
-Ha Ha Ha ce glumet suntem azi. Ia spune tu de ce ai plecat ieri? Si nu accept scuze jalnice ca : am uitat aragazul aprins, spuse Miko
-Of lasa-l,cred ca daca ar fi vrut sa ne spuna ceva in legatura cu acest lucru s-ar fi nazair asupra noastra cu explicatii fara ca noi sa ii punem niciun fel de intrebari. Tot ceea ce vrea este putina liniste pentru a -si pune intr-o anumita ordine gandurile si pentru a vedea oare ce simte cu adevarat,sau cel putin eu asta cred. Spuse zambind roscata incercand sa para pe prostuta la sfarsitul propozitiei,afisandu-si un zambet copilaresc.
In gandul sau baiatul putea sa jure ca aceasta ii citise mintile. Chiar il intelegea atat de bine sau ghicise pur si simplu?
Ren inclina din cap in semn de aprobare in ceea ce spusese Mitsue. Era mai bine sa lase lucrurile asa, la cat erau de incurcate nimic nu le-ar mai fi putut descurca in acest moment. Si oricum sirul de intrebari cicalitoare nu a mai putut continua nici daca ar fi vrut caci profesorul de matematica isi face aparitia in sala de clasa,se arunca pe scaun si incepe sa faca prezenta. Urma sa fie o alta zi plictisitoare de scoala,dar macar se detasase de problemele ce ii mancau sufletul. Era un las pentru ca fugea asa, pentru ca se ascundea. El insasi stia acest lucru si nu il nega,cu toate acestea continua sa il practice.
In timp ce Renji incerca sa isi ascunda gandurile in problemele de matematica satenul conducea cu o viteza umitor de mica fiind adancit la randul sau in ganduri. Serviciul nu intra in discutie in acest moment,sau cel putin entuziasmul pentru acesta.. In mintea sa se invarteau doar vorbele ce iubitul sau i le spusese cu ceva momente mai inainte:
- Imi pare rau.. Imi pare rau Yuzi pentru tot ce ti-am facut ,pentru tot ce iti fac.Pentru aceasta imensa suferinta pe care ti-o provoc.Eu te iubesc cu adevarat si niciodata nu as vrea sa te pierd indiferent de ce s-ar intampla..vreau sa stii ca eu nu vreau sa te ranesc,eu nu vreau sa iti creez probleme... ..
Era romantic, era induiosator,...dar atunci de ce durea atat de tare cand se gandea la asta? Il iubea, sentimentele ii erau impartasite. Isi putea dori ceva mai mult? Poate ca in acest moment i se parea acesta doar un prost pretext de a fi alaturi de el. Nu vreau sa te pierd indiferent de ce s-ar intampla,asa spusese tanarul...dar oare nu era decat acel stupid pretext de a avea pe cineva alaturi si de a fi adorat?
Nu avea cum sa se intample acest lucru pentru ca o fiinta atat de inocenta,atat de nevinovata si pura ca Ren nu putea gandi asa,era mai prejos decat orice i-ar fi putut trece prin minte. Dar atunci, de ce se gandea la asta?
Urmand pe langa acestea si intrebarile conduse poate de gelozie : Se gandeste acum la mine? Ma iubeste? Se uita la altcineva cum se uita la mine? Ii zambeste altcuiva cum imi zambeste mie?
Am devenit patetic.. Sunt adancit in aceste ganduri prostesti si partea cea mai proasta este ca nici macar nu stiu cum sa scap de ele.Poate ca nici nu vreau sa faca asta. Simt cum s-a creat o bariera ciudata intre noi. In acelasi timp parca il cunosc mai bine ca niciodata mai bine ca oricand si pe de alta parte,simt cum parca nu il cunosc de loc. S-a schimbat? Nu, este doar o impresie.
In timp ce aceste vorbe ii treceau prin creier si i se scurgeau in vene barbatul ajunge in fata biroului unde coboara destul de detasat de ceea ce facea.Isi continua drumul fara a privi in alte parti. Avea sa fie una din acele zile in care nu se putea gandi la altceva decat la el!
Ziua a trecut atat de greu iar dupa amiaza sosise. Soarele nu mai era pe cer iar picaturile de ploaie incepusera sa coboare din cer. Era o dupa amiaza urata,ploua si parea sa nu se mai opreasca.
-Ren eu chem un taxi, vrei sa mergi cu mine?
-Oh imi pare rau Miko dar voi merge pe jos,stam in directii total diferite. Mai bine mergi tu singura cu taxi-ul, nici macar nu am bani la mine. Asa ca vom mai vorbi maine. Ai grija de tine.
Cat de dureros a sunat asta pentru tanara adolescenta. O bariera se crease brusc intre acestia.De ce? nu stia nici ea,dar era atat de vid. Parca acum picaturile de ploaie se auzeau cazand rand pe rand intr-o incapere neagra , o incapere atat de mica in care si sgomotul pe care il facea picatura de ploaie in drumul spre contactul cu solul se auzea. De ce crease aceasta diferenta intre ei? O durea..Erau amici,erau cei mai buni prieteni iar destramarea acestui lant era infiorator. Dar nu putea sa se lase vazut acest lucru, nu trebuia decat sa ii fie alaturi. Asa ca aceasta afirma din cap si pleaca.
De aceasta data baiatul ramane singur cu roscata ce parca nu vroia sa se dezlipeasca de trupul sau. Il tinea de brat si il privea spunandu-i ca ii este frica. De ce? Sa nu fie insfacata de puritatea ploii ? Poate...
-Mitsue,uite ia umbrela mea. Vad ca tu nu ai una. Eu voi merge pe jos acasa, presupun ca si tu vei face asta.. Asa ca poti lua umbrela mea eu voi merge prin ploaie,voi fugi astfel voi ajunge cat mai repede acasa.
-Dar...
Fata nu apuca sa isi continue propozitia ca a fost lasata singura cu o umbrela in mana. Pasii se auzeau prin ploaie si fiecare sunet crea un vid ingrozitor. Simtea atata suferinta doar prin niste pasi apasati. Cine era acest nou baiat? Cine crease aceasta creatura nestiuta? Se schimbase,se schimbase mult.... <<