04-09-2008, 12:29 PM
Postare mai rapida cu ocazia zilei de nastere a lui Yuuri(happy sweet 19!) :)
iLove, da..stiu ca fac asa..am observat ca nici eu nu mai stiu cand recitesc..sper ca va fi mai bine. Hm..nori..who knows? nu era in statie(fiindca, de obicei, o lua in directia opusa scolii pentru a ajunge in acea statie, etc...eu asa imi amintesc :))).Hm...vom vedea..thank you & chuu
20 Aprilie
Soarele se oglindeşte în ochelarii maronii ai unui tânar brunet, iar vântul bate-n ironie. Parul lung, inegal, se mişcă plin de încredere în aerul uşor rece şi stralucirea acestuia atrage toate privirile.
Cuvintele rostite în mod ritmat se aud în căştile sale negre şi-i strabat mintea şi sufletul.
— Trebuie să mai exersez.. – oftează, închiyând aparatul de muzică şi intrând în complexul modern din fata sa.
Ajuns în cladire, salută câteva persoane cunoscute, apoi se îndreaptă spre scari. Se simte putin ciudat, fiind obişnuit ca, în ultimele saptamâni, să fie aşteptat la intrare de catre un aparent înger feminin, care să-i lumineze ziua lungă de muncă.
« Idiotule.. » murmură, amintindu-şi continuu de faptul că acea fată nu-i mai apartine. Toată relatia s-a distrus, ca întotdeauna de altfel, dintr-o banală ceartă. « Eşti plictisitor.. » se critică din nou, apoi intră în studio.
« Eşti jalnic. De ce te mai gândeşti la el ? L-ai parasit, nu te-a mai interesat şi ai terminat. Poate s-a şi sinucis. Asta te-ar bucura, nu ? Te-ai simti important în aroganta ta patetică.. Mi-e silă. Mi-e silă de tine şi de modul tau de a gândi.
Oh, eşti atât de draguţ. Acum îl vrei înapoi, nu ? Ai reuşit în sfârşit să gaseşti simplul adevar : îl iubeşti, iar el şi-ar da viata dacă i-ai cere asta. Prea târziu, Yuu.. Nu-ţi mai apartine şi nu poti să faci nimic pentru a-l lua înapoi. Este ceea ce meriti – nu l-ai apreciat.
« Îmi pare rau ! Crede-mă, nu pot trai fară tine ! »
Chiar vrei să-i spui replicile acestea patetice ? Trezeşte-te la realitate, Yuuri. Viata nu este facută pentru a avea tot ce îţi doreşti..din potrivă. »
În liniştea noptii, se aude un strigat înfundat, apoi câteva lacrimi se preling pe obrajii solistului aflat în pat, în întuneric. « A fost doar un coşmar.. » îşi spune, încercând să se convingă, apoi se îndreaptă spre geam. « ..dar oricine ar fi fost în el, avea dreptate : Uită-l. »
Totul în jurul sau s-a încalzit, iar singurul lucru care-l face să ramână în viaţă este gândul că orele sunt mai scurte în această zi. S-a simtit rau toată ziua, a fost incomodat de remuşcarile provenite de la faptele sale din ultimele zile, dar acum o parte din coşmar ia sfârşit. Nori nu a venit nici acum la liceu şi nici nu l-a anuntat ce se întâmplă, dar indiferenta acestuia îi dă – în mod ciudat – curaj să-l viziteze.
Orele iau sfârşit, iar adolescentul brunet se indreaptă cu paşi grabiti spre casa colegului sau. În lipsă de ocupatie, pe drum începe să-şi formuleze întrebarile şi scuzele pe care urmează să le spună în fata acestuia.
După multe minute grele, ajunge în sfârşit în fata vilei colegului sau. Apasă puternic pe butonul negru, de plastic al soneriei, apoi aşteaptă un timp, până când uşa se deschide.
„O să mă omoare..” îşi repetă în gând, ţinându-şi ochii închişi şi muşcându-şi buzele continuu.
— Îmi pare rau!
Tânarul cu parul argintiu, stralucitor din dreptul uşii îl priveşte putin mirat, vizibil deranjat de soarele puternic de afară. Oboseala i se citeşte pe chip, iar ochii plictisiti tind să i se închidă, dar reuşeşte să se mentină treaz.
— Pentru ce? – îl întreabă nedumerit, apoi îi prinde mâinile într-ale sale, tragându-l în casă.
„Eşti ciudat. Eşti egoist. Eşti indiferent. Te urasc. Nu te suport. Nu vreau să te mai vad niciodată..” – sunt cuvinte pe care vrea să i le spună, dar, gândindu-se la faptul că poate acele enunturi nu sunt destinate lui Nori, ci acelui tânar care, şi acum când este total separat de el, îi guvernează gandirea, tace.
— Mă derutezi..De ce nu ai venit? De ce nu vorbeşti cu mine? – cuvintele sunt prea frumoase, având în vedere chinul pe care i l-au provocat remuşcarile, dar, până la urmă, aşa a fost învăţat şi nu-şi mai poate schimba felul de a vorbi.
Nu primeşte drept raspuns decât câteva mângâieri blânde pe par, dar oricum se mai calmează.
Se urăşte, nu-şi suportă personalitatea din cauza faptului că nu poate să ramână suparat prea mult pe nicio persoană, oricât de multă durere îi provoacă aceasta. În ultimele saptamâni se condamnă continuu pentru faptul că totul s-a terminat numai din vina sa. Monotonia fiecarei zile îl face să-şi dorească să dispară şi mai mult : plânge în fiecare noapte, iar ziua trebuie să-şi joace rolul de student împacat cu viata sa.
— Am stat.. – îl sarută lent pe frunte, apropiindu-l tot mai mult de pieptul sau. Replica nu îl ajută deloc să se simtă mai bine, dar stă tacut în continuare, nedorindu-şi o ceartă. - ..şi m-am gândit. Te … - îşi continuă enuntul şi se opreşte în mijlocul celul de-al doilea, vrând să-şi lase prietenul să-l continue, cu vorbe sau în gând.
Note: Versurile in engleza nu sunt creatia mea. Le-am imprumutat cu acordul unei prietene(thanks!).
Si..incep diacriticele..(cred ca lipsa lor nu se incadreaza la greseli,nu?)
Si...ca as nu fie prea scurt, desenul pentru ziua de astazi.. -- Maybe too cute..Happy B-day!!
iLove, da..stiu ca fac asa..am observat ca nici eu nu mai stiu cand recitesc..sper ca va fi mai bine. Hm..nori..who knows? nu era in statie(fiindca, de obicei, o lua in directia opusa scolii pentru a ajunge in acea statie, etc...eu asa imi amintesc :))).Hm...vom vedea..thank you & chuu
20 Aprilie
Soarele se oglindeşte în ochelarii maronii ai unui tânar brunet, iar vântul bate-n ironie. Parul lung, inegal, se mişcă plin de încredere în aerul uşor rece şi stralucirea acestuia atrage toate privirile.
As she lays still in my arms,
Her heart pounding like a drum,
My mind races.
Her warm flesh grasping mine,
Pleading with me,
Wishing to stay.
Her heart pounding like a drum,
My mind races.
Her warm flesh grasping mine,
Pleading with me,
Wishing to stay.
Cuvintele rostite în mod ritmat se aud în căştile sale negre şi-i strabat mintea şi sufletul.
— Trebuie să mai exersez.. – oftează, închiyând aparatul de muzică şi intrând în complexul modern din fata sa.
Ajuns în cladire, salută câteva persoane cunoscute, apoi se îndreaptă spre scari. Se simte putin ciudat, fiind obişnuit ca, în ultimele saptamâni, să fie aşteptat la intrare de catre un aparent înger feminin, care să-i lumineze ziua lungă de muncă.
« Idiotule.. » murmură, amintindu-şi continuu de faptul că acea fată nu-i mai apartine. Toată relatia s-a distrus, ca întotdeauna de altfel, dintr-o banală ceartă. « Eşti plictisitor.. » se critică din nou, apoi intră în studio.
***
« Eşti jalnic. De ce te mai gândeşti la el ? L-ai parasit, nu te-a mai interesat şi ai terminat. Poate s-a şi sinucis. Asta te-ar bucura, nu ? Te-ai simti important în aroganta ta patetică.. Mi-e silă. Mi-e silă de tine şi de modul tau de a gândi.
Oh, eşti atât de draguţ. Acum îl vrei înapoi, nu ? Ai reuşit în sfârşit să gaseşti simplul adevar : îl iubeşti, iar el şi-ar da viata dacă i-ai cere asta. Prea târziu, Yuu.. Nu-ţi mai apartine şi nu poti să faci nimic pentru a-l lua înapoi. Este ceea ce meriti – nu l-ai apreciat.
« Îmi pare rau ! Crede-mă, nu pot trai fară tine ! »
Chiar vrei să-i spui replicile acestea patetice ? Trezeşte-te la realitate, Yuuri. Viata nu este facută pentru a avea tot ce îţi doreşti..din potrivă. »
În liniştea noptii, se aude un strigat înfundat, apoi câteva lacrimi se preling pe obrajii solistului aflat în pat, în întuneric. « A fost doar un coşmar.. » îşi spune, încercând să se convingă, apoi se îndreaptă spre geam. « ..dar oricine ar fi fost în el, avea dreptate : Uită-l. »
***
Totul în jurul sau s-a încalzit, iar singurul lucru care-l face să ramână în viaţă este gândul că orele sunt mai scurte în această zi. S-a simtit rau toată ziua, a fost incomodat de remuşcarile provenite de la faptele sale din ultimele zile, dar acum o parte din coşmar ia sfârşit. Nori nu a venit nici acum la liceu şi nici nu l-a anuntat ce se întâmplă, dar indiferenta acestuia îi dă – în mod ciudat – curaj să-l viziteze.
Orele iau sfârşit, iar adolescentul brunet se indreaptă cu paşi grabiti spre casa colegului sau. În lipsă de ocupatie, pe drum începe să-şi formuleze întrebarile şi scuzele pe care urmează să le spună în fata acestuia.
După multe minute grele, ajunge în sfârşit în fata vilei colegului sau. Apasă puternic pe butonul negru, de plastic al soneriei, apoi aşteaptă un timp, până când uşa se deschide.
„O să mă omoare..” îşi repetă în gând, ţinându-şi ochii închişi şi muşcându-şi buzele continuu.
— Îmi pare rau!
Tânarul cu parul argintiu, stralucitor din dreptul uşii îl priveşte putin mirat, vizibil deranjat de soarele puternic de afară. Oboseala i se citeşte pe chip, iar ochii plictisiti tind să i se închidă, dar reuşeşte să se mentină treaz.
— Pentru ce? – îl întreabă nedumerit, apoi îi prinde mâinile într-ale sale, tragându-l în casă.
***
„Eşti ciudat. Eşti egoist. Eşti indiferent. Te urasc. Nu te suport. Nu vreau să te mai vad niciodată..” – sunt cuvinte pe care vrea să i le spună, dar, gândindu-se la faptul că poate acele enunturi nu sunt destinate lui Nori, ci acelui tânar care, şi acum când este total separat de el, îi guvernează gandirea, tace.
— Mă derutezi..De ce nu ai venit? De ce nu vorbeşti cu mine? – cuvintele sunt prea frumoase, având în vedere chinul pe care i l-au provocat remuşcarile, dar, până la urmă, aşa a fost învăţat şi nu-şi mai poate schimba felul de a vorbi.
Nu primeşte drept raspuns decât câteva mângâieri blânde pe par, dar oricum se mai calmează.
Se urăşte, nu-şi suportă personalitatea din cauza faptului că nu poate să ramână suparat prea mult pe nicio persoană, oricât de multă durere îi provoacă aceasta. În ultimele saptamâni se condamnă continuu pentru faptul că totul s-a terminat numai din vina sa. Monotonia fiecarei zile îl face să-şi dorească să dispară şi mai mult : plânge în fiecare noapte, iar ziua trebuie să-şi joace rolul de student împacat cu viata sa.
— Am stat.. – îl sarută lent pe frunte, apropiindu-l tot mai mult de pieptul sau. Replica nu îl ajută deloc să se simtă mai bine, dar stă tacut în continuare, nedorindu-şi o ceartă. - ..şi m-am gândit. Te … - îşi continuă enuntul şi se opreşte în mijlocul celul de-al doilea, vrând să-şi lase prietenul să-l continue, cu vorbe sau în gând.
***
Note: Versurile in engleza nu sunt creatia mea. Le-am imprumutat cu acordul unei prietene(thanks!).
Si..incep diacriticele..(cred ca lipsa lor nu se incadreaza la greseli,nu?)
Si...ca as nu fie prea scurt, desenul pentru ziua de astazi.. -- Maybe too cute..Happy B-day!!