Iubire la suprapreţ

[Cherie]

Heeei.
Îmi cer scuze de întârziere, nu prea am avut timp de nimic de când a început şcoala. Dar mă rog, uitaţi capitolul.
Sper să vă placă!

Capitolul 21

Ce dracu’ făceam?
Victor mă împinsese în apropierea scărilor de la intrarea în bloc, ca să fiu la adăpost, pentru că începuse să plouă prea tare. Oh Doamne, chiar şi când eram pe cale să-i spun de trecutul meu îngrozitor avea grijă de mine şi mă proteja. Nu am protestat, concentrându-mă pe ceea ce aveam să-i spun. Nimic de bine. Şi nici nu îmi găseam cuvintele şi forţa necesară ca să reuşesc să-i spun ceva. Nici măcar un „Nu am fost întotdeauna aşa cum mă ştii” sau ceva de genul.
Şi totuşi, cum puteam să-i spun despre dependenţa mea când el nici nu-mi dădea voie să fac asta ? Când mă copleşea cu dragostea lui şi se purta aşa cu mine?
Haide, mă îmbărbătam, spune-i că ai fost o drogată şi că aproape ţi-ai omorât fratele îngrijorându-l fără limită. Că plecai zi şi noapte de acasă, că nu există drog pe care să nu-l fi luat, că începusei să furi drogurile celor din grup şi că toţi banii pe care-i muncea Nate se duceau pe rahaturile alea. Că ai fost la un pas de moarte şi nu ştia nimeni, iar când Nate a văzut vânătăile de pe corpul tău provocate de spălăturile stomacale i-ai spus că-l urăşti din toată inima că se bagă în viaţa ta. Spune-i toate astea. Te iubeşte. Va trece cu vederea peste ele. Nici el nu a fost un sfânt, nu? La treişpe ani şi-o trăsese cu aproximativ toate fetele din şcoală. Poţi să-i spui. Haide!
Dar oare chiar vroiam să-i spun? Chiar vroiam să-i spun toate astea şi să-mi distrug imaginea – creată oricum în urma relaţiei cu el ? Să distrug tot ceea ce creasem împreună în ultimii trei ani? Să distrug lumea mea de basm ? Pe bune acum, chiar vroiam ca Victor să mă urască? Vroiam eu oare să fiu rănită, distrusă şi dată la o parte ? Aruncată într-un hău fără fund ?
NU! Nu vroiam nimic din toate aceste lucruri. Deoarece, cu tot ce se întâmplase în ultima perioadă – faptul că mi-am dat seama de ceea ce am simţit dintotdeauna pentru Eric şi jocul „ De-a cine chinuie mai tare pe cine ” dintre noi doi – eu îl iubeam pe Victor. Foarte mult, deşi nu la fel ca la început când eram nebună după el şi-l sorbeam toată ziua din priviri. Ce mai conta cât, important era că îl iubeam. Iar dacă mă despărţeam de el... Eram terminată. Victor era unicul meu sprijin, fără el eram un nimic. Nu puteam supravieţui lui Eric fără să-l am pe iubitul meu lângă mine. Pur şi simplu, nu mă vedeam fără Victor. Eram obişnuită ca el să fie oricând şi oriunde cu mine. Adoram să-i respir aerul şi eram înnebunită să-l ştiu privindu-mă, mirosindu-mă, atingându-mă şi orice alt gest ce ţinea de mine. Nu puteam să accept faptul că în curând nu mai aveam să fiu „ fata lui Archibald ” şi că prin noi nu mai aveam să mă refer la mine şi la el.
Dar şi dacă nu-i spuneam era acelaşi lucru. Eric era hotărât să mă distrugă, dar o făcea încet, cu grijă, calculându-şi toate mişcările. Ceea ce mă făcea să mă aştept oricând ca Victor să strige la mine „De ce a trebuit să aflu de la boul ăla de Eric că ai fost dependentă de droguri?”. Aşa că mai bine îi spuneam eu. Poate aveam şansa să treacă cu vederea peste şi să-mi aprecieze sinceritatea.
La naiba, nu eşti sinceră când îi spui după trei ani în care te-a făcut să pari perfectă în faţa tuturor şi ţi-a pus totul la picioare! îmi striga conştiinţa cu o voce ce denota multă scârbă şi dezgust.
Şi totuşi, continuam să sper. Doamne, îmi spuneam, sunt cea mai oribilă persoană din lume, sunt conştientă, dar dacă îl vei face să fie indulgent cu mine şi să mă iubească la fel de mult îţi promit că voi da uitării ceea ce simt pentru Eric şi voi încerca să-l iubesc la fel de mult cât mă iubeşte el pe mine!
-Roselyn, voi întârzia! Spune odată ce ai de spus, te rog!
Tonul lui uşor iritat mă trezise din contemplările mele. Oh nu, deja era nervos!
Uitasem că trebuia să se întâlnească cu tatăl lui şi că acesta ura nepunctualitatea. Dar nu puteam să mă grăbesc, nu vroiam să-i spun orice lucru. Eram pe cale să-i spun că am fost dependentă de droguri. Mai aveam oricum câteva lucruri de făcut înainte de a începe discuţia cu adevărat. Vroiam cu disperare să mă asigur că nu se va întâmpla nimic după ce-i voi spune.
-Mă iubeşti?
Vocea mi-era stinsă, de parcă eram în convalescenţă şi făceam un efort supraomenesc pentru a vorbi. Ştiam cât de mult mă iubeşte, mi-o dovedea zi şi noapte. Dar ura cu desăvârşire să-l întreb dacă o face. Spunea că îl fac să creadă că-i pun la îndoială sentimentele şi că numai tipele ca Brid îşi seacă iubiţii cu întrebarea aceasta ca să se asigure că nu vor fi părăsite prea curând pentru altă tipă. Apoi îmi înşira toate motivele pentru care nu m-ar putea părăsi vreodată. Am oftat şi am început să simt o durere cruntă în zona pieptului.
-Pentru numele lui Dumnezeu, Roselyn, ţi-o spun în fiecare clipă! Ce naiba e cu tine zilele astea?
Chiar era nervos. Îmi dădeam seama după felul în care stătea. Era atât de încordat şi avea o privire care mă făcea să mă îndepărtez cu ceva paşi de el. Bănuiam că din cauza faptului că era ud leoarcă. Din părul castaniu se scurgea apa, iar hainele îi erau atât de ude încât se lipiseră de piele.
-Răspunde la întrebare, am zis pe un ton răspicat, dar cu o figură rece.
Ridică din sprânceană. Ştia că nu era de bine când vorbeam şi mă purtam în felul acela. Măcar mă puteam bucura de faptul că mă ştia de frică, dacă pot să numesc aşa reacţia lui. Era a doua oară când foloseam tonul acela cu el, dar fusese martor la toate discuţiile cu Nate şi colegii din clasă şi ştia că şansele de supravieţuire în faţa „ uraganului Hope ” erau extrem de slabe. Era din familie. În cartierul în care am crescut, familia mea era cunoscută drept cea mai impulsivă şi nimeni nu se certa cu noi. Eric, în schimb, provenea dintr-o familie de oameni buni şi atât de blânzi. Chiar îmi părea rău de felul în care-l făcusem eu să fie acum. Pentru că eu eram cea din cauza căreia se purta aşa dragul meu prieten. Fostul meu prieten, am uitat.
Victor oftă prelung în timp ce trânti punga cu îngheţată pe cimentul ud şi rece. Apoi îmi luă faţa în mâini şi, ţintuindu-mă cu privirea, şopti:
-Enorm. Tu nici măcar n-ai putea înţelege cât de mult te iubesc.
-Dovedeşte-o, am zis pe acelaşi ton, dar cu un zâmbet trist în colţul gurii.
A rânjit. În felul ăla unic ce mă făcea să mă topesc în adevăratul sens al cuvântului. Dar nu era deloc de bine. Era ca o zguduitură puternică, am simţit cum un bolovan de proporţii enorme mi-a căzut în cap şi mi-a fărâmat cutia craniană. Doamne, chiar îl iubeam! La fel ca întodeauna. Altfel nu aş putea explica senzaţia care-mi dominase corpul în ultimul minut. Şi nici felul în care tremuram atunci când mâna lui mi-a atins obrazul într-un gest foarte tandru, apoi a început să sărute orice parte vizibilă a corpului meu, m-a mirosit şi am simţit că odată cu mirosul parfumului meu pe care-l inhala lua şi o parte din mine. Doamne, te rog, nu uita de promisiunea mea!
Era o tortură, clar. Oare aşa se întâmplă de fiecare dată când vrei să mărturiseşti ceva îngrozitor? Eşti supus unei torturi groaznice care te împiedică să mai spui adevărul? Şi totuşi, din câte se părea, asta nu era nici pe jumate la fel de dureros ca ceea ce avea să urmeze.
Aveam ochii închişi când mă sărutase scurt pe buze. După acel preludiu în care mă înnebunise mă aşteptam la ceva mai pasional, mai intens, mai demn de mine. Atunci am simţit, pentru prima oară în ultima perioadă, că-l vroiam pe Victor. Mult de tot. Şi că nu aveam să mă satur niciodată de el.
Am strâns din ochi, fără să-i deschid şi mi-am înfipt unghiile în braţele sale. L-am simţit tresărind sub atingerea mea sălbatică, apoi începuse să râdă înţelegând istantaneu ceea ce vroiam. Imediat după, cu un gest sălbatic, îşi lipi buzele de ale mele iniţiind cel mai nebunesc sărut de care avusesem parte până atunci. Jocul în care intraseră limbile noastre nu mai fusese niciodată atât de plin de viaţă, iar eu nu fusesem niciodată atât de obsedată să-l ştiu sărutându-mă cu atâta ardoare. Degetele noastre erau împletite atât de strâns încât mi se învineţiseră. Şi nu ştiu dacă văzuse acest lucru, dar îşi desprinsese mâinile dintr-o dată din strânsoare şi mă trase şi mai aproape de el, astfel încât, dacă ne vedea cineva ar fi zis că suntem doar o singură fiinţă. Şi în acel moment chiar asta eram. Inimile noastre băteau acelaşi ritm şi ne coordonasem respiraţia în aşa fel încât atunci când inspira el inspiram şi eu şi tot aşa.
De ce, Doamne, m-ai făcut atât de proastă? Trebuia neapărat să se ajungă la asta ca să realizez că-l iubesc şi pe el, poate nu la fel de mult ca pe idiotul ăla de Eric ? mă întrebam disperată.
Când în sfârşit am realizat că-mi făcuse varză buzele şi că gâtul îmi era plin de urmele dinţilor lui, am început să râdem.
-Era mişto dacă sărutul ăsta avea alt deznodământ, am bălmăjit visătoare.
-Dacă nu era tata, crede-mă că dădeam dracu’ tot ce ţi-am spus în ultimii trei ani şi ai fi avut parte de deznodământul pe care ţi-l doreşti. Realizezi cum ar fi fost? Mă întreb care pat ar fi cedat mai repede, al meu sau al tău? Cred că o să-l pun în discuţie doar pe al meu, că la tine m-ar rupe Nate în bătaie. Uau, stai... Cât de obsedat am părut zicând asta?
Aveam ochii înecaţi în lacrimi. Vezi, idioato? Acum vrei tu să faci pe iubita perfectă, când are de gând să se culce cu tine! Când vrea el, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, să se culce cu tine! Zbiera o voce în capul meu. Nu era conştiinţa, aia dădea de zor cu „ Spune-i odată! ”
I-am spus că şi eu îmi doream la fel de mult acel deznodământ şi că amândoi eram la fel de obsedaţi pentru că ne iubeam. M-a sărutat scurt pe buze, dar atât de brusc şi de violent încât nici nu a semănat cu un sărut. Dar îmi plăcea... Şi brusc şi-a amintit că aveam ceva să-i spun şi mi-a zis că aveam zece minute la dispoziţie. Rahat!
Am tăcut pentru câteva secunde, timp în care Victor s-a prins de gravitatea situaţiei şi a redevenit serios. După ce primisem o porţie din dragostea lui şi după ce mă asigurase – cel puţin eu asta am înţeles – că avea să se culce cu mine cât mai curând posibil, nu mai eram în stare de nimic. Îmi pierise curajul, deşi nu-mi venea să cred asta, şi mi-era foarte greu să rostesc cu voce tare ceea ce am fost odată. Pentru că odată ce recunoşteam acel lucru, îmi veneau în minte toate acele scene în care arătam ca o muribundă.
Am oftat prelung, am luat o gură mare de aer şi, trecându-mi mâna prin părul umed, am rostit cu o voce răguşită, dar totuşi se înţelesese clar:
-Până să te cunosc am fost dependentă de droguri.
Pentru un moment am crezut că se oprise timpul în loc. Dar nu aveam eu norocul ăsta.
Mă aşteptam să-i pice faţa de uimire, să-mi spună că nu mă crede, să înceapă să râdă zicând că glumele mele deveneau din ce în ce mai bune. Să facă ceva de genul. Dar nu. El doar a rămas nemişcat, privindu-mă totuşi într-un mod straniu, ce-mi dădea fiori. Înţelesese oare ce îi spusesem?
Am înghiţit în sec şi am continuat să vorbesc. Vocea mea sunase mereu atât de rău, atât de chinuită?
-Aveam paişpe ani când mi s-a spus să încerc ceva nou dacă vroiam să rămân populară şi ştii şi tu de obsesia mea cu popularitatea. Doar că atunci era ceva mai rău, parcă nu conta nimic altceva decât ca eu să fiu cea mai sclipitoare entitate ce învăţa pe atunci în şcoala aceea. Un tip din ultimul an îmi sugerase asta. Era defapt Ethan Jones, cel mai tare tip din şcoală şi totodată cel mai periculos, dar şi cel care se ocupase de imaginea mea când am intrat în jocul ăla. Era un amic foarte bun şi mă ajutase de multe ori, iar eu îi eram datoare vândută. Şi într-o zi mi-a spus că cei din şcoală începuseră să se plictisească de mine.
Am făcut o pauză ca să văd cum reacţionează, căci în tot acest timp am avut ochii închişi. Nu vroiam să mă las furată de amintiri şi să-mi apară imaginile acelea îngrozitoare cu mine când mă drogam prin faţa ochilor. Începusem să simt un gust amar în gură. Mi-era greaţă.
Cu toate acestea, n-am putut observa nimic nou în atitudinea lui Victor, înafara faptului că muşchii feţei erau foarte încordaţi. Cât calm poate zace în omul ăsta? mă întrebam disperată. Păstrase aceeaşi privire stranie şi era tot nemişcat şi serios. Aşteptând să termin ceea ce aveam de spus ca să înceapă să dea cu mine de toţi pereţii. Eram sigură că asta aştepta.
Am mai făcut un pas în faţă şi mi-am sprijinit fruntea de pieptul lui, agăţându-mă de braţele sale.
-Am acceptat bucuroasă propunerea lui fără să-l întreb despre ce era vorba.
L-am strâns mai tare de braţe.
-Am început de fapt cu fumatul. Când Ethan m-a prezentat celor din grupul lui ( ştiam foarte bine cu ce anume se ocupa grupul acela şi cât de periculos era să umblu cu ei, mai ales că toţi erau mai mari, unii chiar la liceu ), am fost provocată să arăt că am aptitudini şi că sunt demnă de grupul lor. Şi eu am luat ţigara din gura unuia dintre fiţoşii aceia care mă luau peste picior, am băgat-o în gură şi am tras adânc în piept asemenea unei experte, deşi era prima oară când băgam o ţigară în gură. Abia mai târziu aflasem că fumasem marijuana.
Eram acolo. Totul era clar, se vedea orice detaliu. Eu ceva mai scundă, arătând prea bine la vârsta aia, îmi deplasam corpul cu nişte mişcări rapide şi graţiose. Eram ca o gazelă. Dar atât de înfumurată. Îi priveam pe toţi de sus deşi eram prospătura şi făceam pe şefa cu ei. Probabil ăla era şi motivul pentru care mă adorau. Pentru că îndeplineam condiţiile impuse de ei: o tipă bună, cu nasul pe sus, care trage bine în piept, impulsivă, tare în gură, care se face remarcată şi care se impune.
-Am trecut foarte repede la droguri. Şi la fel de repede am devenit şi dependentă. Am luat toate drogurile existente şi inexistente, dar aveam ceva cu amfetamina şi cu ecstasy. Parcă şi heroina îmi plăcea la fel de mult, deşi aveam oroare de ace.
Îmi venea să vomit, dar am tras aer adânc în piept şi am reuşit să continui:
-Să te scutesc de detaliile acestea dezgustătoare. Am fost la un pas de moarte de foarte multe ori, iar pe Nate îl minţeam de fiecare dată când venea după mine la spital, deşi asta se întâmpla mai rar fiindcă nimic din ce se întâmpla cu membrii grupului nu se afla. Toată chestia asta cu drogurile nu a ţinut decât vreo şase luni, timp în care ajunsesem o sfrijită. Eram atât de slabă şi de palidă că Nate începea să plângă de fiecare dată când mă vedea şi asta destul de rar, că nu treceam cu săptămânile pe acasă. Lumea când mă vedea pe stradă se uita îngrozită la mine, iar cunoştinţele credeau că sunt grav bolnavă sau pe moarte.
Mă durea fiecare părticică din corp şi aveam o stare de ameţeală cumplită. Nu mă puteam ţine pe picioare şi totul se învârtea în jurul meu. Aş fi căzut jos dacă nu mă prindea el. Am ridicat privirea uimită, dar mi-aş fi dorit să n-o fac căci gestul lui nu reprezenta nimic din ce mi-aş fi dorit să reprezinte. Era un gentleman desăvârşit, nu ar fi lăsat nicio fată să cadă pe jos.
-Dă-mi drumul, am murmurat, dar el m-a strâns mai tare de umeri săgetându-mă cu o privire rece şi furioasă. Nu ştiam că plâng până să mi se oprească una din lacrimi pe buze şi să-i simt gustul sărat ce-mi provoca usturimi pe buza rănită.
-Victor, ce naiba!? Dacă vrei să mă torturezi, zi dracu’ ceva! Am supravieţuit atâtor atacuri venite din partea lui Eric, nu poate fi mai rău, am strigat disperată.
A început să râdă, dar era ceva straniu în râsul lui cândva melodios. Mă speria. Prea tare. Dar s-a oprit brusc şi s-a încruntat la mine. Nu ştiam ce să înţeleg din toate reacţiile lui. Faptul că stătea acolo fără să facă nimic, că nu zbiera la mine, că râdea în felul ăla, că mă prinsese înaine să cad. Te iubeşte, mi-a amintit una din vocile mele interioare.
Victor mi-a mai aruncat o privire tăioasă, ordondu-mi să continui povestirea. Am înghiţit în sec. Urma partea îngrozitoare, cea cu Nate şi iubita lui, Alessia. Lacrimile deja îmi şiroiau din ce în ce mai tare.
-Doamne, am strigat înnebunită, îngropându-mi faţa în palme, era să-mi omor fratele! Era foarte îngrijorat. Nu dormea zi şi noapte, panica îl urmărea pretutindeni. Plângea de fiecare dată când ajungeam acasă şi mă prăbuşeam în mijlocul sufrageriei. Uitase de faptul că trebuia să dea nişte examene, uitase de lume, de iubita lui, Alessia. Ajunsese la fel ca mine, doar că la el era pe sistem nervos.
Victor îşi plecase privirea în pământ astfel încât să nu-i văd faţa. Ţinea la Nate enorm şi îl admira foarte mult pentru dragostea şi grija pe care mi-o purta. Bănuiesc că această parte a poveştii îl făcea să mă urască cu adevărat. Întotdeauna mi-a spus să am grijă de Nate şi să-l preţuiesc fiindcă un frate ca el rar se mai găsea sau poate chiar era unic.
Mi-am sprijinit din nou capul de pieptul lui şi l-am apucat strâns de jacheta cenuşie din care se scurgea apă. Începusem să plâng în hohote.
-Am să mă urăsc toată viaţa pentru asta! Într-o seară a primit un apel de la părinţii Alessiei, din cauza căruia a făcut un pre-infarct. Corpul Alessiei fusese găsit printre blocurile de la marginea oraşului. Fusese violată în cel mai brutal mod, apoi înjunghiată în inimă. Nate a iubit-o mult. Atât de mult încât îi promisese ca se vor căsători imediat ce terminau liceul. Şi merita toată dragostea lui. Alessia a fost cea mai minunată fiinţă pe care am cunoscut-o. Şi cea mai frumoasă. Un înger... Pierdut pentru totdeauna.
Începuse să plângă, am strigat înnebunită în sinea mea când am ridicat privirea să văd ce mai face. Avea o figură împietrită şi o privire sumbră. Cine ar fi crezut că în urmă cu câteva minute sărutul lui mă făcuse să-mi pierd minţile ?
-Abia atunci m-am trezit la realitate. În timp ce celei care ar fi trebuit să-mi fie cumnată i se făcea autopsia, iar fratelui meu nu i se dădea nicio şansă, eu mă înecam în cocaină. Metaforic vorbind. Eric m-a găsit tolănită în mijlocul străzii vorbind de una singură. Cu stelele. El şi fratele meu s-au înţeles din totdeauna, ştii prea bine. Sunt cei mai buni prieteni, inseparabili... ( Dacă ar fi să se certe vreodată, atunci ar fi numai şi numai din cauza mea şi a idioţeniei mele. ) În timp ce eu mă distram strigând la stele, el fusese alături de fratele meu. Asta mi-a reproşat tot drumul cât m-a purtat în braţe până la spitalul în care era internat fratele meu. Încă eram sub influenţa drogurilor. Nu-mi dădeam seama de ceea ce spunea sau de ceea ce făcea. Până l-am văzut pe Nate pe patul de spital. Atunci, pentru prima oară, am simţit ca vreau să mor. Mă uram. Şi e greu de crezut având în vedere că sunt aşa cum sunt; o vacă narcisistă, egoistă, vanitoasă şi orgolioasă.
-La strigătele mele Nate a deschis ochii. Deşi era total inapt, mi-a aruncat unul din zâmbetele sale ce emanau căldură şi blândeţe. Cu lacrimile şiroindu-mi pe obraz i-am strigat că voi renunţa la droguri şi ţigări numai să nu mă părăsească. Şi n-a făcut-o, cu toate că eu mi-am respectat promisiunea doar pe jumătatea.
Spusesem toate acele cuvinte printre hohote de plâns. La un moment dat aveam impresia că doar le gândeam, atât de joasă şi de înăbuşită îmi era vocea. La ultima propoziţie, Victor îşi ridicase brusc capul şi se uitase în ochii mei cu o privire tăioasă şi plină de ură. Îngheţasem, dar am înghiţit în sec şi am deschis gura ca să continui:
-Am continuat să fumez în tot acest timp pe ascuns. Singurul care ştia era... ăh, Eric.
Îşi încleştase pumnii la auzul numelui vecinului meu. Naiba să mă ia, chiar nu puteam să tac? Am înghiţit în sec pentru a nu ştiu câta oară şi am continuat:
-De fiecare dată când mă prindea mi le arunca. Avea grijă să-mi arunce toate cartuşele pe care le cumpăram de la vechi cunoştinţe de fiecare dată când trecea pe la Nate şi nu mă găsea pe acasă, adică mai tot timpul. Şi totuşi, am aproape o lună de când n-am mai fumat...
Am oftat din nou - pentru a câta oară pe ziua de azi? Nu mai aveam nimic de spus. Discursul oricum se terminase de mult. Partea cu Eric era un bonus, deşi nu ar fi trebuit să menţionez despre asta. Acum îmi aşteptam sentinţa, cu pumnii încleştaţi, ochii închişi şi un zâmbet chinuit în colţul gurii.
Totuşi, tăcerea aia insuportabilă mă seca de-a dreptul. Zgomotul pe care-l făceau picăturile de ploaie când se izbeau de asfaltul rece întârea şi mai mult sentimentul de disperare care zăcea în mine.
-E cazul să spui şi tu ceva, Victor!
Mă miră faptul că încă mai puteam fi sarcastică.
-Pleacă...
Parcă nici nu l-am auzit. Nu era vocea lui atât de melodioasă, de profundă pe care o ştiam. Era o şoaptă îngrozită, dezgustată de ceea ce auzea.
-Nu înţeleg.
-Ţi-am spus să pleci, ce-i atât de greu de înţeles?
Ridicase privirea; se uita în ochii mei şi-i puteam vedea furia ţinută strâns în lanţuri. Sprâncenele se ridicaseră în mod sugestiv şi maxilarul îi era încordat. Explodează odată, omule! Dezvăluie-ţi furia! Mă omori cu bunătatea, calmul şi răbdarea ta! Am râs ironic. Am încercat mai mult. Şi a eşuat.
-Hei, Victor, poţi să-mi spui ce crezi! Sunt tare, îţi aminteşti? Vreau să-ţi aflu părerea; vreau să ştiu dacă vrei s-o continuăm, dacă mă ierţi că ţi-am ascuns asta în tot timpul ăsta...
-Ţi-am spus totul. Sunt lucruri pe care nu le-am zis nimănui, dar ţie da. Am avut deplină încredere în tine, dar chiar nu înţeleg ce te-a putut împiedica să-mi spui lucrul ăsta până acum. Oh, ba da. Ştiu. Era în joc imaginea ta...
Şi-a trecut mâna prin păr şi m-a privit de sus, cu aroganţă.
-Ar fi cazul să pleci, Roselyn!
-Deci ne despărţim.
Cum am reuşit să spun asta cu calmitatea aia? În mine totul era distrus. Mă aşteptam să plâng în hohote, să urlu şi să ţip de durere, poate chiar să plâng cu lacrimi de sânge dacă asta era posibil. Dar nu. Eram mai calmă decât aş fi crezut şi mă simţeam uşurată acum că-i spusesem. Păcat că toate visele acelea, cum că ar trece cu vederea peste, nu se împliniseră. De fapt, ştiam că erau imposibile – dar aveam dreptul să visez, nu?
-Doar pleacă odată! a strigat în cele din urmă furios.
Şi am plecat. N-am aşteptat o altă reacţie. Nu pot să mint – mi-era frică de el, de reacţia lui, de faptul că ar vrea să ne despărţim. Mă durea felul în care mă gonise. Cu atâta aroganţă şi răutate. Dar aveam un orgoliu de proporţii infinite. Nu voiam să-mi fie călcat în picioare. Nu de alţii.
Am intrat în bloc, trântind uşa de la intrare. Picioarele nu mă mai ţineau şi m-am prăbuşit pe marmura rece şi prăfuită. Am început să plâng cu adevărat – jelind de durere, amintindu-mi de toate momentele cu Victor, inhalându-i mirosul ce rămăsese impregnat în hainele mele pentru ultima oară.

Tot ce-a fost, a fost doar un vis frumos, în care noi doi ne-am pierdut... *
_______________________________________________________________________
*Versuri din cântecul Un vis ( Adda )