Iubire la suprapreţ

[Cherie]

Buna, buna.
Imi cer scuze pentru intarziere. Am avut probleme cu pc-ul [ceva cu hard-ul, deci a fost foarte grav], dar acum totul e okey. Imi cer scuze pentru lipsa diacriticilor si greselilor de tastare; cat timp pc-ul a fost in convalescenta m-am folosit de laptop unde nu am diacritici si nu prea sunt atenta la ce scriu. Mie, personal, capitolul asta nu mi se pare cine stie, dar sper sa va satisfaca cat de cat.
Ah, mai era ceva de zis.
Wildrose si restul care s-au simtit prost si m-au considerat nesimtita din cauza primului post - imi cer scuze. Chiar imi pare rau. Nu am vrut sa sune asa; toate acele lucruri erau defapt ironii la adresa mea, genul ala de cuvinte cu doua intelesuri daca ma intelegeti. Nu ma credeti, asta e. Ma simteam obligata sa fac asta - sa-mi cer scuze :D.
In rest tin sa va multumesc pentru comentarii si sustinere.
Lectura placuta si o seara buna tuturor!



[center]Capitolul noua[/center]



Candva mi-era frica sa iubesc... O sa ma doara, imi spuneam. Eram sigura ca asa va fi. Fiecare imbratisare, fiecare sarut – toate imbibate in chin si durere. Nu voiam sa iubesc; voiam sa fiu iubita. Dar legea firii e clara: ceva in schimbul a altceva. Nu puteam sa cer iubire fara sa dau altceva in schimb.
Si eram o proasta. Iubeam deja. Dar mi-era frica sa accept, sa recunosc. Un singur lucru ma impiedica: daca nu eram iubita? Mai bine pierdeam totul decat sa sufar. Dragostea e un sentiment nebun – e samanta nebuniei pure. Nu aveam nevoie de ea, imi spuneam. Nu vroiam sa fiu distrusa pe interior. Nu vroiam sa ma transform intr-o carcasa goala. Era mai bine s-o ignor. Astfel totul avea sa fie bine...

[center]*[/center]

De dimineata cand m-am trezit eram singura. Deobicei era un prilej de bucurie faptul ca nu-l prindeam pe fratele meu acasa, dar acum simteam un gol un stomac – si nu pentru ca imi era foame. Mi-a spus ca saptamana asta are un program lejer la teatru, deci n-avea cum sa plece asa de devreme. Daca il deranjase ca n-am vrut sa-i vorbesc aseara si acum ma evita? La naiba cu ifosele mele. De ce nu puteam sa fiu si eu o fiinta normala, care sa nu le mai provoace atatea griji celor care tin la ea? De cand ma stiu am avut un talent innascut in a-i ingrijora pe toti; mama si tata, Nate, Victor... Eric cand inca eram prieteni. Pe toti. Pe langa toate acestea, capul ma durea ingrozitor si nu stiam ce ar trebui sa fac. Nate imi dadea niste pastile... Daca as stii si ce pastile, ar fi minunat!
In fata usii, pe care seara trecuta o inchisesem cu cheia, era asezata tava cu micul dejun, iar de clanta era agatat umerasul cu uniforma liceului – spalata, calcata si apretata. Un alt motiv pentru care asociam viata mea de adolescenta cu cea a celor din Gossip Girl era faptul ca liceul nostru avea uniforme asemanatoare celor din serial. Am luat umerasul cu grija si l-am pus pe marginea patului, apoi m-am aplecat sa iau tava in mijlocul careia tronau clatitele inca fierbinti si paharul cu lapte. Aveam de gand sa le mananc de data asta si nu pentru ca imi era foame sau pentru ca aratau incredibil de apetisante, ci doar pentru ca, numai gandindu-ma ca fratele meu s-a trezit dis-de-dimineata sa-mi pregateasca toate acestea, ma simteam vinovata. Bine, imi era si foame. Am pus tava pe una din noptierele colorate ce incadrau patul, apoi mi-am luat telefonul mobil si l-am sunat pe Nate. Imi raspunse imediat:
-E totul in regula, Rose?
Parea foarte ingrijorat chiar daca l-am auzit strigand o injuratura la adresa lui Luke – un proaspat regizor foarte chipes care obisnuia sa ia peste picior relatia mea cu Nate .
-Buna dimineata si tie, iubitul meu frate, i-am spus pe un ton bland, desi eram sarcastica.
-'Neata. Pe bune, Roselyn. Chiar m-ai speriat. Nu ma suni niciodata dimineata. Sigur e totul bine?
-Da. Totul e perfect datorita tie. Nu vroiam decat sa-mi cer scuze pentru...
-Nici sa n-aud! pufni el. De ce iti ceri scuze? Ca ai vrut doar sa fii cateva momente singura si sa-ti limpezesti mintea? Pe bune, Rose, asta e o mare prostie. Aseara n-am vrut decat sa vad daca era ceva mai grav. Atat doar.
-Deci nu esti suparat ca n-am vrut sa-ti vorbesc aseara, am rasuflat usurata.
-Logic ca nu, imi raspunse. Nu m-as putea supara pe tine niciodata, prostuto!
-Atunci de ce nu esti aici, cu mine, in aceasta dimineata? Parca aveai un program lejer zilele astea...
-Mda, cred ca am uitat sa-ti spun ca azi e ziua lui Luke si vrea sa petrecem, imi explica pe un ton plictisit si neinteresat.
-Ah. Spune-i..., dar inainte sa termin, Nate deja ii strigase regizorului ca ii uram “La multi ani!”. L-am auzit apoi pe Luke strigand “Manca-o-ar tata pe ea de sora iubitoare! Cum se gandestea ea la prietenii lu’ fracsu’, nu conteaza daca sunt tot feluld de specimene mutante – ca maimutoiul de Nathaniel Hope!” si am inceput sa rad. Oamenii astia erau atat de nebuni. Dar imi placeau mult si se pare ca si ei ma placeau pe mine. Ma faceau sa ma simt bine de fiecare data cand treceam pe acolo.
Mi-a mai spus niste prostii pe care iarasi cred ca le-a cules din vreo carte pentru copii si parinti, apoi l-am intrebat de pastile. Am regretat asta imediat. Parca innebunise. Vroia sa ma duc la medic, poate era ceva grav. In cele din urma i-am explicat ca doar ma durea capul si mi-a spus ca am sa gasesc cateva pe masa din bucatarie. Isi luase una de dimineata, pe langa cele pentru inima pe care i le prescrisese doctorul atunci cand s-a intamplat ce s-a intamplat, si le uitase pe masa.
-Te las acum, Nate. Stii tu, scoala, i-am spus plictisita si dupa ce ne-am marturisit dragostea unul altuia, el printre injuraturi, i-am inchis razand. Apoi m-am asezat in mijlocul patului, mi-am luat tava in mana si am inceput sa mananc. Eram prea infometata sa fac altceva. Sigur aveam sa ma prabusesc undeva pe hol sau in baie daca nu puneam ceva in gura.
In timp ce mancam, mi-am simtit telefonul vibrand scurt sub mine. Un mesaj. De la Victor:

[center]Nu pot sa vin dupa tine azi, iubito. Domnul Jacob Archibald vrea sa-si vada fiul renegat. Are o afacere pentru el... Doar nu credeai ca are de gand sa ma acepte acum, nu? Numai cand vine vorba de afaceri isi aminteste ca are un copil.
Ma rog, ai grija de tine.
Te iubesc.[/center]
M-am holbat cateva minute la ecranul telefonului. Victor era o comoara. Putea sa-mi spuna orice despre tatal sau. Stiu ca incerca din rasputeri, prin mijloace in care sa nu se umileasca totusi, sa schimbe ceva in relatia sa cu tatal sau. Eram atat de mandra de el! Cate a pierdut domnul Archibald renegandu-si fiul...
Am tastat rapid un mesaj in care i-am spus sa nu-si mai faca griji aiurea pentru mine, i-am urat succes cu tatal sau si ca-l iubesc, apoi am luat-o la goana la baie pentru ca nu aveam timp sa lenevesc. Nu vroiam absolut deloc sa dau ochii cu Eric azi. Mi-era teama de felul in care voi reactiona cand se va uita la mine cu privirea aceea increzuta, dar atat de seducatoare. Si apoi, eram infricosata de felul in care voi reactiona in momentul cand el se va saruta cu Bridget, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat seara trecuta intre noi. Nu era deloc corect! Chiar si pentru cateva secunde, chiar daca era din razbunare, chiar daca eu nu-i aratasem cat de mult mi-a placut, buzele lui se unisera cu ale mele, iar asta nu era un lucru fara importanta. Pentru el fix asta insemna. Mai mult ca sigur. Abia acum realizam ca acela fusese doar inceputul. Pumnalul doar imi zgariase pielea. Adevarata lovitura de cutit avea sa vina in curand si-atunci...
Azi uniforma imi statea mai bine ca oricand si vazand asta ma fulgerase o idee nemaipomenita. O bentita! Lata era perfecta. Aveam destul volum, iar varfurile bretonului erau rasucite spre exterior. Dupa ce am terminat si cu sesiunea de machiaj – unul cat mai natural ce-i drept – mi-am luat geanta si am iesit din apartament fara sa ma grabesc. Plecasem cu o jumatate de ora mai devreme, deci nu aveam cum sa dau ochii cu Eric.

Am fost destul de surprinsa cand am ajuns in fata liceului si am vazut parcata o limuzina superba, de un negru metalic. Cel mai mult m-a surprins ceea ce scria pe placuta cu numarul de inmatriculare, adica numele de familie al iubitului meu. Am inceput sa grabesc pasul, iar cand am ajuns la cativa centimetri de ea, soferul destul de inalt coborase sa deschida portiera. Victor iesise arborandu-mi zambetul sau fermecator, dar in ochii lui ciocolatii puteam citi altceva. Era furios.
-Ce s-a intamplat? l-am intrebat in timp ce intram in curtea liceului.
Nu-mi raspunse. Ma stranse mai tare la pieptul lui si incepu sa grabeasca pasul. N-am mai insistat pe subiectul asta. Stiam ca majoritatea barbatilor urau femeile insistente. Eu nu eram insistenta... Spre deosebire de buna mea prietena, Bridget.
-Atunci voi vorbi eu, am spus doar pentru a inlatura tacerea aceea insuportabila. Nu aveam despre ce sa vorbesc, dar puteam improviza.
-Te ascult, a murmurat dupa mult timp in care eu n-am facut decat sa ma holbez la el.
Am ramas blocata. Deobicei ma saruta si nu-mi dadea ocazia sa vorbesc. Imi spunea mereu ca buzele mele sunt facute pentru altceva, nu pentru palavrageli tampite atat de atipice mie. Si incepeam sa ne ciondanim. Dar azi era diferit...
-E un infern sa vin pana aici fara tine, am zis pe un ton plangaret. Era adevarat. Imi lua zece minute sa ajung la liceu, dar fara el parca imi lua mult mai mult. Zile, saptamani, poate chiar luni.
Liniste din nou. Am continuat cu vocea gatuita:
-Azi dimineata mi-a fost rau. Nu era chiar o minciuna. Ma duruse capul si aveam ceva stari de ameteala.
Se opri brusc, parca lovit de fulger. Imi lua fata in mainile sale tremurande si puteam sa ii vad nelinistea si ingrijorarea in ochii ciocolatii ce ii fixau pe ai mei.
-Cum s-a intamplat asta? sopti el. Si de ce arati in felul asta? Stii ca ai probleme daca nu te odihnesti cum trebuie.
-In sfarsit, am murmurat eu. In sfarsit ti-am captat atentia.
Facu ochii mari, apoi ma stranse in brate.
-Prostuto, stii doar ca atentia pe care ti-o acord e deplina si nedivizata, imi spuse. Acum serios. De ce arata iubita mea in halul asta?
Pentru ca e o mare proasta.
-Nu stiu, am murmurat departandu-ma de el. Dar spune-mi te rog cum a fost cu tatal tau! Sunt ingrijorata... Pari foarte prost dispus.
-Nu sunt, ma contrazise. Vrei sa-ti dovedesc? intreba arborand zambetul sau increzut, cel de care ma indragostisem.
Am dat din cap afirmativ. M-a tras spre el si l-am prins de brat. S-a uitat spre mine, a suras, apoi mi-a luat fata in palme. Mi-a mangaiat barbia, m-a privit in ochi si apoi si-a lipit buzele de ale mele. Le-am simtit cum imi luau tot aerul, cum mi le cuprinsese de parca era ultima oara cand o facea… Era ceva ciudat in sarutul asta. Probabil ca vroia doar sa se linisteasca.
Cand Eric si Bridget ajunsesera inca ne aflam in curtea liceului. Asta pentru ca se tinea un careu; directorul vroia sa ne vorbeasca despre ceva. Nu am fost prea atenta despre ce anume. Victor tocmai imi povestea, plin de repulsie, ceea ce se intamplase cu tatal sau. Domnul Archibald, chiar nu puteam sa-i spun pe numele mic cum o facea el, i-a spus ca in seara asta se va tine o licitatie nu stiu unde si ca noi – da, eu si Victor – trebuia sa ne prezentam in numele familiei Archibald pentr a recupera diferite lucruri ce apartinusera familiei, dar care se pierdusera cu timpul. Nici macar nu-l rugase, imi spusese acesta.
Deabia cand Bridget imi sarise la gat si imi saruta zgomotos ambii obraji mi-am dat seama ca au ajuns. Eric parea foarte madru si nepasator, arborand acelasi zambet pe care obisnuia sa-l afiseze prin preajma mea si fixandu-ma intr-un mod ciudat. Mi-am indreptat imediat privirea in alta parte. Azi eram o carte deschisa, cu sau fara voia mea. Nu ma mai puteam controla. Daca se mai uita mult la mine simteam ca innebunesc. La propriu.
Victor si Bridget observara si ei atmosfera ciudata dintre noi doi; iubitul meu doar ridica din sprancene intrebandu-ma din priviri daca totul este in regula. In schimb, curioasa mea prietena intreba cu voce tare, destul de iritata. Ma surprinse si pe mine raspunsul sec al lui Eric. Ce sa mai spun de Bridget care reactionase de parca ii spusese altceva; am vazut cateva lacrimi alunecandu-i pe obraz. Nu sunt o persoana chiar atat de rea, as fi linistit-o, dar nu ma simteam in stare sa ma misc.
Si atunci o spuse, tintuindu-ma cu privirea. Imi scotea ochii ca nu i-am fost o prietena buna lui, nu avea nicio legatura cu iubita sa. Era atat de dureros. Fusese ca o palma peste fata. Cel mai tare m-a durut cand i s-a adresat lui Victor. Mie putea sa-mi faca orice, nu-mi pasa. Dar lui sa nu-i zica niciodata nimic. Nimeni nu stia cat de impulsiv era Victor... Si ma bucur totusi ca dragostea lui era mult mai puternica si ca reusise sa se calmeze.
L-am vazut indepartandu-se nepasator, cu mainile in buzunare. Ce ii pasa lui ca ii facea pe altii sa sufere... Dar nu asta facusem si eu candva? O strigase pe Brid si am ramas perplexa cand aceasta il refuzase, folosind acelasi ton pe care il folosise si Eric.
Ceva mai tarziu, secretara tatalui lui Victor ii spusese ca licitatia s-a amanat pentru saptamana viitoare, lucru ce l-a enervat enorm. Nu am vrut sa-l stresez prea mult cu dependenta mea fata de el, asa ca m-am ocupat putin de Bridget si l-am lasat sa se linisteasca. I-am dat tot felul de sfaturi. Unele sincere, altele...
Ce? Doar nu puteam sa-i zic ce trebuie sa faca sa se impace.
In primul rand, si eu il iubeam pe Eric.
In al doilea rand, nu eram atat de proasta incat sa nu profit de ocazia asta. Certati, Eric nu mai avea ce sa caute prin preajma mea, deci puteam respira linisita. Deja incepeam sa ma simt ma bine. Brid si Victor vazusera asta si erau foarte incantati. Asa ca, seara, am iesit toti trei sa mancam o inghetata. Victor venise cu ideea; vroia sa o inveselim pe amica noastra. Si, desi el ne invitase, fusese foarte tacut si retras si nici macar nu-mi raspundea calumea la saruturi. Bine, asta cred ca o facea din cauza faptului ca Bridget isi plangea de mila si, fata de mine, el se simtea prost. As fi gonit-o imediat daca nu ma gandeam ca as putea trece oricand prin asa ceva. Am luat-o in brate, mangaindu-i parul matasos prin care erau strecurate si niste bucle si am incurajat-o spunandu-i tot felul de chestii. In primul rand i-am spus sa nu-l caute. Sa astepte sa vina el dupa ea; asa ii dovedea ca o iubeste. Nu era chiar foarte adevarat.
In timp ce mergeam spre casa imreuna cu Victor avusesem o revelatie. Pe care totusi n-am reusit s-o duc la bun sfarsit. Vroiam sa ma culc cu el. Bineinteles, a fost foarte sceptic cand i-am spus, apoi a luat-o cu chestii tipice gen nu vrea sa regret si ca e o decizie importanta si alte porcarii. Dar eu ma incapatanam. Vroiam s-o fac. Astfel as fi scapat de sentimentul de vinovatie. Apoi mi-am dat seama ca eram o ipocrita si ca avea dreptate – cat de egoista puteam fi? Mi-a spus ca sunt mai importanta decat insasi viata lui si ca nu vroia sa regret nici macar o secunda petrecuta alaturi de el. In cele din urma mi-a inchis gura cu o serie de saruturi ca la carte – bine, nu se comparau cu cel al lui Eric, dar cel putin astea erau din dragoste si imi ofereau senzatia de care aveam nevoie; placerea era atat de mare incat deabia ma mai tineam pe picioare.

Nu-mi venea sa cred ca au trecut atatea zile, iar Brid si Eric nu s-au impacat. Faptul ca el numai era pe langa mine imi oferea o senzatie de usurare si confort cum n-am mai avut de ceva timp. Eram foarte bine dispusa si petreceam poate prea mult timp alaturi de Victor; Nate se prostea acasa zicand ca are nevoie de sora lui. Uneori se prefacea ca e bolnav ca sa ma faca sa stau cu el. Orice ar fi, fusese o saptamana de milioane.
Era vineri. Ora de istorie tocmai se terminase, iar eu il rugasem pe Victor sa se duca la bufet sa-mi ia un iaurt. Asta pentru ca Brid imi daduse un biletel in ora in care scria ca vrea sa vorbeasca ceva cu mine. La inceput Victor a fost destul de sceptic; nu mancam in timp ce eram la scoala. Dar s-a dus pana la urma. Vazand asta, Bridget isi lipi scaunul de banca mea si se apleca peste ea, ca sa fie cat mai aproape de mine. Mi-am dat seama ca era ceva important din moment ce nu vroia sa mai auda si altcineva discutia noastra.
-Vreau... vreau sa stiu mai multe despre Eric, murmura cu ochii plin de lacrimi.
-Credeam ca stii destule. Nu era el iubitul perfect care iti spunea totul?
-Am mintit, sopti ea.
-Ma rog, nu-mi pasa. Ce vrei sa stii?
-Despre familia lui, zise pe un ton hotarat.
Mi-am incrucisat bratele la piept si m-am incruntat la ea. De ce ar interesa-o familia lui? Nu era nimic serios intre ei. Cred. Si mai ales, cum de Eric nu i-a spus nimic despre parintii lui? Ma intreb daca stia macar ca au murit cand el avea doar sase ani.
Vazandu-ma pe ganduri completa:
-Nu stiu absolut nimic. N-a pomenit niciodata de ei.
M-am holbat timp de cateva secunde la chipul ei palid; incepuse sa planga. Probabil ca avea un motiv pentru care nu-i spusese nimic despre familia sa. Nu cred ca ar fi prea frumos din partea mea sa vorbesc; i-am cauzat destule suferinte pana acum. Si nu vroiam sa ma urasca mai mult de atat, asta daca se putea mai mult.
-Imi pare rau, Brid, i-am spus in timp ce-mi netezeam camasa. Asta e singurul lucru despre care nu mi-a vorbit cand eram prieteni. Iar eu nu am insistat pe subiectul asta; uraste insistentele.
Da, era o aluzie. Poate se prindea ca ea are multe dintre defectele pe care el nu le agreaza.
Nu mi-am dat seama ca Eric intrase la noi in clasa, desi observasem faptul ca atentia tuturor era concentrata asupra unui lucru sau a unei persoane. Am crezut ca era ceva neinteresant; nu eram mare amatoare de scandaluri, caci asta le atragea atentia deobicei colegilor mei. Cand am vazut-o pe Brid departandu-si scaunul de banca mea am realizat ca se intampla ceva. Am vrut sa-mi intorc privirea, dar prea tarziu; el ajunsese deja la banca noastra si se puse fix in fata mea. Sa scoatem din discutie bataile nebunesti ale inimii mele, ameteala provocata de parfumul sau si cheagul de sange ce mi se oprea undeva in creier – astea nu erau chiar foarte deranjante. Dar sa te pui asa in fata unei femei e chiar lipsa de respect! Unde erau manierele sale?
Cand l-am auzit cerandu-si scuze m-am simtit de parca o piatra imi zdrobise capul; unde era orgoliul despre care aminteam in fiecare discutie ce o aveam cu fratele meu? In fata ei se putea umili, dar pe mine nu ma putea ierta sau macar sa treaca cu vederea peste ceea ce facusem? Era mai usor sa te umilesti in fata uneia ca Bridget decat sa-ti ierti (fosta) cea mai buna prietena?
Nu cred ca aveam un raspuns la intrebarea asta. Cert este ca am reusit sa-mi ascund reactiile; ma prefaceam ca-mi invat la franceza, batand in acelasi timp cu degetele in banca. Asta ca sa se inteleaga ca ma enerva lipsa manierelor sale.
-V-am spus sa nu-l lasati sa intre, striga Victor batand cu pumnul in banca. Venise la numai cateva secunde dupa ce iesisera ei doi, mai veseli si indragostiti ca niciodata.
-Am incercat, spuse Dan. Nu suntem prosti sa ne punem cu el, Victor. Si apoi, Hope e iubita ta. Nu suntem noi obligati s-o ferim de necazuri. Pe care, apropo, si le face cu mana ei.
-Incetati! am strigat cand l-am vazut pe Victor pregatindu-se sa-i dea un pumn. Victor, intelegi ca pe el il doare fix undeva de mine? El a venit pentru ea. Nici macar n-a clipit spre mine.
Victor ma privi in ochi timp de cateva secunde, apoi ma trase brusc inspre el, lipindu-ma de trupul lui. Mi-am lipit obrazul de pieptul sau ascultandu-i bataile ritmice ale inimii in timp ce le spunea celor din clasa, ceva mai calm acum, ca oricare dintre ei ar fi facut la fel pentru iubita lui si ca nu avea de gand sa-si ceara scuze pentru iesirea sa.

Seara, cand am ajuns acasa, Nate era foarte agitat si nici nu-si daduse seama cand intrasem in casa. Era in sufragerie, aranjand niste valize intr-un loc in care n-ar fi deranjat pe nimeni. Cand le-am vazut, m-am uitat la el destul de sceptica.
-Ce-i cu alea?
-Hm, tu ce crezi ca as putea face cu niste valize?
Deabia atunci am realizat.
-U-unde pleci? am intrebat soptit, ingrozita de un singur gand. Sper ca nu indraznesti sa ma lasi singura...
Nate ma privi in ochi – albastrul lor imi amintea de vremurile cand ma plimbam cu Eric pe nisipul cald, tinandu-ne de mana, iar valurile spumegande ale marii se spargeau de stanci – vadit uimit de reactia pe care o avusesem, apoi se apropie de mine si ma imbratisa scurt:
-Nu, Einstein. Eu nu plec nicaieri fara tine. O sa plecam amandoi.