02-09-2010, 12:18 PM
Mi-am întrebat odată un prieten: ce's prietenii pentru tine?
Mi-a răspuns ceva de genul: persoane care ar veni să mă ajute oricând, oricum, la orice oră, când aş avea nevoie de ei.
În mare, a trebuit să fiu de acord cu el. Prietenii adevăraţi nu sunt aceia care doar ies cu tine, le place compania ta şi aşa mai departe. Sunt cei care pot risca pentru tine, cărora le pasă cu adevărat de soarta ta.
Mi-a răspuns ceva de genul: persoane care ar veni să mă ajute oricând, oricum, la orice oră, când aş avea nevoie de ei.
În mare, a trebuit să fiu de acord cu el. Prietenii adevăraţi nu sunt aceia care doar ies cu tine, le place compania ta şi aşa mai departe. Sunt cei care pot risca pentru tine, cărora le pasă cu adevărat de soarta ta.
În orice caz. Un om nu poate trăi fără " prieteni" chiar dacă sunt adevăraţi sau nu. Lets be serious, cum să stai aşa fără să vorbeşti cu nimeni? Mai sunt şi persoane mai... anti-sociale, dar părerea mea este că acele persoane au ceva înăuntru, le macină zi de zi, minut după minut pentru că ar vrea să discute cu cineva şi nu au cu cine. De fapt, sunt mai mult decât convinsă că majoritatea au cel puţin un confident căruia deşi poate nu îi spun exact totul şi cine ştie ce, tot mai scapă ceva de pe suflet. Asta este natura umană, nu poţi îndura tu totul de unul singur.
For instance, eu aş putea trăi fără nimeni prin preajma mea, fără oameni cu care să vb., fără cunoştinţe, fără prieteni. Înconjurată doar de străini. Aş putea... puţină vreme ce-i drept dar aş putea. Şi după m-aş simţi goală pe dinăuntru, distrusă, făcută praf şi aşa mai departe. Viaţa fără prieteni, chiar dacă nu sunt ei adevărat, nu e viaţă. Doar nu o să trăieşti singur. Ai un iubit / o iubită şi nu ai nevoie de prieteni. Haide, bă. Fii serios. . . Şi ăştia se duc mai repede decât prietenii ( Sau "astea" ). Nu ştiu dacă am prieteni adevăraţi şi nici nu mă ostenesc să aflu. Pentru că prietenia în zilele noastre... Hmm, să zicem doar că nu te poţi aştepta la prea multe din partea persoanelor dn jurul tău sau poate tocmai asta e, te poţi aştepta la prea multe şi nu ştii niciodată pe ce front ar ataca. Personal am încredere totală doar în mine. Pentru că, desigur, pot avea încredere şi în alte persoane dar dacă sunt legată la ochi pusă pe marginea unei stânci, ei bine nu aş avea încredere în niciunul din prietenii mei că NU m-ar împinge... dacă "moartea" ( aici vb. ipotetic, generalizând, nu mă refer la moartea propriu zisă ) mea i-ar ajuta cu ceva, probabil mi-ar da un şut în fund. Unii elegant alţii brusc. În fine, ceea ce vreau să zic este că eu mă bucur de clipele frumoase, sentimentele care se nasc pe moment, încrederea -aia care există ea. Pentru că nu mi-ar plăcea să fiu singură pe lume. Dacă nu ai prieteni, trebuie să te refugiezi în familie. Şi.. apăi, nici familia nu o să îţi aducă confortul disperat pe care îl cauţi.
Naivitate? toţi arătăm când vine vorba de prieteni. Intenţionat sau nu. Asta e natura umană. Normal că nu poţi trăi fără ei. E absurd.