13-02-2010, 09:50 PM
Muuuuuuuuuuuulţumesc <3 pentru comentarii! mă bucur că v-a plăcut atât de mult capitolul precedent . * heart beating faster * sunt atât de fericită. sper să vă placă în continuare ! Am venit şi cu 24 [ e prea curând ? :-s ] . Sper să fie pe placul vostru. Nu m-am uitat după greşeli -.- lenea asta.
Lectură plăcută!
[center]Capitolul Douăzeci şi Patru[/center]
Ce zi!
Odată ce s-a terminat şi ora de psihologie, au urmat altele. Nu am mai avut parte de Will , şi Mircea s-a tirat de la liceu . Am putut sta oarecum liniştită.
„ Oarecum†pentru că fetele au continuat să mă întrebe miliarde de lucruri. Ca să aud că de fapt şi de drept, William era unul dintre cei mai drăguţi băieţi din şcoală şi că toate ar fi vrut să aibă o şansă la el. Sau , aproape toate tipele. Din partea mea ar putea să îl ia, nu mă deranjează. Se vedea că erau într-un fel, sau altul, invidioase. Eh, trebuie să recunosc că asta provoacă satisfacţie oricărei fete. Mureau de gelozie, şi eu am făcut puţin ( sau mai mult ) pe nevinovata . A fost destul de amuzant să văd cum vor să ştie mai multe şi eu nu le dădeam nici măcar un detaliu.
Totuşi, când m-am plictisit le-am trimis pe toate undeva cu tot cu întrebările lor de tot rahatul. Erau prea obsedate. Şi apoi, Will nu era chiar aşa star de cinema. Arăta bine, trebuia să o recunosc. Însă, nu era cazul să se facă atâta fus pentru el! Mă stresa asta.
Atunci când am izbucnit în ţipat am atras atenţia unei alte fete, care a venit imediat să se prezinte. O tipă cu părul scurt tuns băieţeşte. Fără pic de sex appeal dacă ar fi fost să mă întrebi pe mine. Era înaltă, plată, sâni nu prea avea, fund micuţ. În fine, detalii. Dar avea o faţă destul de drăguţă şi nişte ochi albaştrii superbi.
- Salut, eu’s Brb.
Sincer chiar am început să râd când am auzit-o şi aceasta a zâmbit satisfăcută.
- Eu Ela, dar de ce Brb?
Nu putusem să nu fiu curioasă.
- Badea Raluca Bianca. Era o glumă.
Şi aşa m-am împrietenit în prima mea zi de liceu cu tipa asta, foarte ok. A fost singura care credea că-i de-a dreptul enervant faptul că toţi au sărit pe mine cu atâtea lucruri de spus şi aşa mai departe . Am observat şi faptul că nu prea se saluta cu ceilalţi. Oare de ce?
Nu am discutat despre acest lucru, sau altceva, căci nu avusesem ocazia. A fost o zi destul de scurtă după acele întâmplări, şi am fost bucuroasă când soneria a sunat pentru a ne trimite acasă. În sfârşit.
- Ciao!
Am strigat înainte să plec, pe un ton destul de vesel. Câţiva mi-au răspuns.
- Bye-bye!
Am auzit-o pe Bianca accentuând şi ceilalţi şi-au mutat privirile spre ea. Nu am dat importanţă prea mare acestui detaliu, dar mi s-a părut curios.
Poate că toţi ciudaţii mă simpatizau pe mine. Oh, da. Asta mă făcea şi pe mine o mare ciudată. Cred.
Când am ieşit din incinta liceului, cineva mi-a sărit în spate râzând .
- Bună şi ţie Iulia.
Am spus liniştită încercând să îmi refac echilibrul.
- Bau-bau! Ce’aci?
Am început să mergem spre casă şi am tot vorbit despre ziua de azi.
- Am auzit că a fost o încăierare la tine-n clasă, dar nu am înţeles prea bine ce şi cum . Zi-mi, zi-mi, zi-mi! Te rog!
Miss Ador Bârfa. Da, cred că i se potrivea acest apelativ. Am oftat şi m-am văzut nevoită să îi zic .
- Păi e tipul ăsta Mircea, ştii care m-a sărutat. În fine, a apărut şi băiatu’ ăsta cu care am fost eu cândva, Will. Şi nu ştiam că e în liceul ăsta aşa că a venit la mine, şi eu am rămas : what the f**k? Apoi apare Mircea şi îl dă la o parte, aruncă replica aia de macho-man : E a mea. Şi apoi intră profesorul.
Am spus totul aproape pe nerăsuflate şi chiar mi-a venit să râd după aceasta. Bineînţeles, Iulia deja o făcea.
- GlumeÅŸti!
A accentuat încă foarte amuzantă. Eu am dat din umeri.
- E chiar aÅŸa de neobiÅŸnuit?
A dat din cap în semn negativ.
- Nu asta.
Mi-am încruntat sprâncenele.
- Dar?
Încercam să scot alte informaţii de la ea.
- Despre Will vreau să zic. Chiar a venit acolo? Şi, Mircea a făcut asta? Deci : uau!
Asta m-a făcut să zâmbesc şi să mă întreb ce naiba era aşa de anormal. Aşa că am vorbit.
- Ăştia doi sunt „ duşmani†, sau ce? Mi se pare că şi-au găsit un mijloc bun prin care să se tot certe. Ups, eu am căzut acolo.
S-a uitat la mine serioasă. Acum ce mai făcusem?
- Nu asta!
Eh nu credeam că se enerva atât de uşor. S-a văzut nevoită să continue din moment ce eu nu înţelegeam despre ce dracu vorbeşte. Dacă tot gândea cine ştie ce, atunci să îşi împărtăşească imaginaţia bogată cu mine. Căci şi eu vroiam să aflu. Bine, eram puţin curioasă.
Dacă stăteam să analizez lucrurile : era ceva normal. Un tip mă sărută aşa, de parcă avea voie oricând – oricum . Apoi zice că sunt a lui, când apare un alt băiat care, vai, şi el mă place.
Cineva trebuia să îmi dea şi mie nişte explicaţii. Nu?
- Deci, William este tipul care frânge inimile tuturor . Poate că ţie ţi se pare că atunci e ceva normal să fugă după fete. Nu, de fapt toate fetele merg la el. Şi mi se pare total ciudat să se ducă el la una. În fine, următorul punct. A făcut o pauză şi a chicotit. Ne apropiam de casă. Mergeam pe jos, căci nu stăteam atât de departe cât să avem nevoie de un mijloc de transport.
- Mircea... Nici eu nu îl cunosc aşa tare, dar ştiu că e genu’ care nu se dă la fete, sau aşa. Tot la fel, ele vin la el. Cred. Anu’ trecut o colegă de-a mea, adică fostă, i-a zis că-l place şi i-a râs în nas. I-a spus că n-are ea faţă de el.
Surprinzător. Era probabil un nenorocit care frângea inimile fetelor. Dacă aşa era , ei bine nu aveam nicio problemă dacă îl puneam primul pe lista mea neagră. Adică de cuceriri fulger ce se lasă cu suferinţă pentru partea masculină.
- Şi îţi dai seama, colegă-mea a fost foarte tristă. Ea era şi mai timidă , nici nu ştiu cum a reuşit să îi zică. Şi ca dracu el i-a râs în faţă. La propriu. Şi el oricum nu se ţine niciodată după gagici, eu am crezut că-i homo.
Vorbea repede şi chiar a început să râdă la final. Eu mi-am trecut mâna prin păr şi am zâmbit, cred că a fost un gest sadic.
- Cred c-ar fi bine să te păzeşti de el.
A adăugat oarecum îngrijorată.
- Chiar dacă nu ştiu ce vrea cu tine.... Nu ştiu, nu prea pare băiat bun.
Mie îmi plac tipii răi.
Bine, nu trebuia să ştie şi ea asta.
- Mersi de grijă, dar mă descurc eu.
Tonul meu era plictisit. Nici nu am observat că ajunsesem în faţa casei mele, ea stătea în cealaltă. A fugit şi mi-a făcut cu mâna, i-am răspuns în acelaşi mod şi am decis să intru în locuinţă.
Spre marea mea uimire, nu era nimeni acasă. Am făcut un efort şi am rezolvat temele şi învăţat pentru ziua următoare. Aveam două teste, cât de groaznic. Când am terminat am fost surprinsă de zgomotul pe care îl făcea stomacul meu, muream de foame.
Coborând la bucătărie am zărit-o pe Liliana. Am crezut că era tristă, stând acolo pe un scaun cu capul lăsat în jos, lumina stinsă. Totuşi când am aprins becul şi m-am uitat în jur, am văzut-o zâmbind. Era deja ridicată în picioare.
- Bună Ela, oh.. Scuze , nici nu mi-am dat seama că ai venit. O să îţi pregătesc ceva de mâncare. S-a lăsat seara, o să vină şi Mihai mai târziu... Ă, ce vrei să papi?
Mie mi se părea mai degrabă că expresia feţei sale era forţată şi că vorbea aşa într-una ca să nu plângă. Hei! Ce-i cu tine? Nu trebuia să îmi pese mie de această femeie. Dacă avea chef putea să şi moară, mă durea direct în fund de ce i se întâmpla.
Nu! Nici acolo. Am rectificat în gând şi m-am aşezat pe un scaun.
- Mda, o să mănânc acu’.
Am zis lipsită de emoţie şi aceasta a dat din cap pregătindu-mi ceva de haleală. După aceasta, am urcat sus şi am făcut un duş. Înapoi în dormitor, am sunat-o pe mama şi pe Aura şi am bârfit în jur de vreo oră. În cele din urmă am decis să intru pe Messenger să văd cine mai era.
Online îl puteam vedea şi pe Dani. Dar nu am vrut să îl bag în seamă. Mă holbam la numele lui şi la statusul lui. La avatarul pe care îl avea. Într-un final, el a fost cel care a zis ceva.
[center] Daniel : Bună Ela, ce faci?
Sexy Chick : Bine, tu?
Daniel : Bine . Am intrat puţin. Îmi pare rău că nu am mai apucat să vorbim când ai plecat. Mi-e dor de tine, ştii?
Daniel : Ţie?
Sexy Chick : Nup.
Daniel : Înţeleg. . .
[/center]
M-am simţit îngrozitor atunci când m-a băgat în seamă. Inima mea bătea cu o rapiditate extraordinară şi simţeam că o să îmi explodeze capul şi totodată pieptul. Îmi era teamă să tastez, să vorbesc. Frica îmi cuprinsese trupul, sau cel puţin aşa credeam. Căci de fiecare dată când aşteptam să îmi tasteze următoarea replică, simţeam că o să cedez. Că o să îi spun : vreau să te văd. Şi ştiam că nu e posibil.
Mi-aş fi făcut rău mie însumi. Încă îmi mai plăcea de el. Era adevărat, se părea că încă nu ştersesem asta din mintea şi inima mea. Mi-am dus instinctiv mâna la medalionul ascuns sub tricou. „ Je t’aime†avea inscripţionat pe acesta. Şi nu mi-l dădusem jos.
Eram o lasă. Chiar eram, nu?
Îmi era dor de el! De muream, şi aş fi vrut să îl pot vedea. Nu puteam permite ca şi el să afle acest lucru. Nu! Aş fi fost prea slabă.
„ Înţeleg. . . †Ce vorbe, de parcă ar fi cu adevărat adevărat. Nu înţelegea nimic de fapt. Nu ştia ce era în sufletul meu şi cât mi-aş fi dorit să .... Să fac atâtea lucruri.
[center] Daniel : Deci încă eşti supărată pe mine.
Daniel : De aici de unde sunt, nu pot să fac nimic să repar asta. Cred . Dar mie mi-e dor de tine . . .
Daniel : Acum nu are rost să îţi zic asta. Ştiu. Scuze că te-am deranjat.[/center]
Nu am răspuns la niciuna din aceste vorbe. Căci nu am vrut, nu ştiam ce . Eram supărată pe el? Nu. Sau da? Nici eu nu ştiam. Şi de ce să nu fiu? Ştiuse mai devreme că urma să plece în America cu o bursă, şi totuşi făcuse paşii aceia pentru a fii cu mine . Ca să mă lase baltă.
Nu eşti corectă Mirabela! Mi-a şoptit conştienţa.
Nici el nu era. Nu . Eram amândoi vinovaţi, din perspectiva mea. Am închis calculatorul şi am decis să mă bag la somn. Trebuia să mă odihnesc, să mi-l scot din minţi. Ce era în neregulă cu mine? De fapt, cu el? Ce să repare? Ar fi putut, în primul rând dacă nu ar fi plecat şi m-ar fi părăsit. Acel idiot fără pic de suflet.
Hei. Eram iar egoistă. Nu doar eu existam în lumea aceasta, avea şi el o viaţă. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu „ viaţa†lui . Ştiu, suna de parcă eram obsedată. Pentru că el nu ar fi fost totul pentru existenţa mea, mi-aş fi dorit totuşi ca eu să fi fost pentru el . Chiar dacă eram groaznică, nu îmi păsa.
Atunci ar fi fost cazul ca cineva să îmi explice. . . De ce strângeam medalionul acela între degete , ţinându-l aproape de mine. De ce nu îl dădeam jos de la gât şi mergeam mai departe, în fond nimic nu se întâmplase. Era un băiat ca oricare altul.
- Dani , prostule! Nici măcar nu ai ce să înţelegi la mine. Idiotule!
Acum ajunsesem să vorbesc şi singură, dar gura mea şi-a dat drumul fără ca eu să fiu conştientă de acest lucru. Am închis ochii şi am adormit, nici măcar nu mă schimbasem la pijama.
Vroiam doar să uit . Să nu visez, şi să mă odihnesc.
Ceea ce am visat nu a fost legat nici de fostul meu iubit, nici de prietenii pe care îi vedeam înainte. Mai degrabă eram înconjurată de toate aceste noi cunoştinţe care nu mă lăsau în pace. Mă simţeam singură aici, printre atâtea feţe ce mi se păreau străine. Brusc am văzut-o şi pe Liliana, îmi zâmbea.
Atât mi-am amintit din visul ciudat când ceasul a sunat, anunţându-mă că venise a doua zi. Era şapte dimineaţa.
Ca de fiecare dată, urmând ritualul acela stupid, am plecat spre liceu ( împreună cu Iulia de această dată ) şi când am ajuns acolo , totul era calm şi liniştit. Ploua, deci eram pe jumătate fleaşcă atunci când am intrat în clasă. Am salutat pe toată lumea, ajunsesem ultima. Bianca a venit la mine şi m-a pupat pe obraz.
Câtă familiaritate.
Am observat că celorlalţi acest gest li se părea extrem de ciudat. După acele feţe uimite. Nu l-am luat în seama.
- Bună Bia, ai văzut ce-i afară? Ca dracu!
Am încercat să fac conversaţie scoţându-mi geaca de ploaie şi punând-o undeva în cuier. Mi-am scuturat părul şi mi-am pus gheozdanul în bancă.
- Mda! Eu am venit cu maÅŸina deci nu m-am udat!
Mi-a zâmbit larg. Ok, deci era clar prea prietenoasă.
- Îmi scapă mie ceva?
Am întrebat-o sperând că o să mă lămurească.
- Nimic. Ăă, nu ştiu despre ce vorbeşti . Îmi place pierce-ul tău. Vreau şi eu unul, sunt aşa de invidioasă.
Inconştient am început să râd.
- Nu-i mare chestie, imediat se rezolvă. O gaură şi pac-pac, e gata.
I-am făcut cu ochiul şi aceasta mi-a dat rapid o replică.
- Ah, atunci aşa să fie! Mergi cu mine după ore să îmi trag şi eu un pierce, bine?
Am ridicat din sprâncene şi am văzut-o ferindu-şi privirea.
- Ä‚, scuze. . .
Am dat din umeri.
- Ce avem ultima oră?
Ochii ei albaştrii străluceau, avea tonul uşor surprins.
- Matematică.
Am chicotit.
- Atunci chiulim, bine aÅŸa?
Nu a mai apucat să zică ceva căci profesoara de română a intrat în clasă, a dat însă din cap într-un mod afirmativ şi mi-a trimis un bilet în timpul orei.
[center] Mulţam.[/center]
Scria scurt. Nu am găsit ceva să răspund la asta. Târziu, cu douăzeci de minute înainte să se sune, şi-a făcut apariţia şi Mircea.
Desigur că nu a mai fost primit ci dat afară, dar ochii lui mă uimiseră. Ca şi expresia feţei. Superioară, îngâmfată şi totodată seducătoare. Mă ameninţa şi totodată mă atrăgea, de parcă aveam cu adevărat o legătură strânsă.
De ce se uita aÅŸa la mine?
Lectură plăcută!
[center]Capitolul Douăzeci şi Patru[/center]
Ce zi!
Odată ce s-a terminat şi ora de psihologie, au urmat altele. Nu am mai avut parte de Will , şi Mircea s-a tirat de la liceu . Am putut sta oarecum liniştită.
„ Oarecum†pentru că fetele au continuat să mă întrebe miliarde de lucruri. Ca să aud că de fapt şi de drept, William era unul dintre cei mai drăguţi băieţi din şcoală şi că toate ar fi vrut să aibă o şansă la el. Sau , aproape toate tipele. Din partea mea ar putea să îl ia, nu mă deranjează. Se vedea că erau într-un fel, sau altul, invidioase. Eh, trebuie să recunosc că asta provoacă satisfacţie oricărei fete. Mureau de gelozie, şi eu am făcut puţin ( sau mai mult ) pe nevinovata . A fost destul de amuzant să văd cum vor să ştie mai multe şi eu nu le dădeam nici măcar un detaliu.
Totuşi, când m-am plictisit le-am trimis pe toate undeva cu tot cu întrebările lor de tot rahatul. Erau prea obsedate. Şi apoi, Will nu era chiar aşa star de cinema. Arăta bine, trebuia să o recunosc. Însă, nu era cazul să se facă atâta fus pentru el! Mă stresa asta.
Atunci când am izbucnit în ţipat am atras atenţia unei alte fete, care a venit imediat să se prezinte. O tipă cu părul scurt tuns băieţeşte. Fără pic de sex appeal dacă ar fi fost să mă întrebi pe mine. Era înaltă, plată, sâni nu prea avea, fund micuţ. În fine, detalii. Dar avea o faţă destul de drăguţă şi nişte ochi albaştrii superbi.
- Salut, eu’s Brb.
Sincer chiar am început să râd când am auzit-o şi aceasta a zâmbit satisfăcută.
- Eu Ela, dar de ce Brb?
Nu putusem să nu fiu curioasă.
- Badea Raluca Bianca. Era o glumă.
Şi aşa m-am împrietenit în prima mea zi de liceu cu tipa asta, foarte ok. A fost singura care credea că-i de-a dreptul enervant faptul că toţi au sărit pe mine cu atâtea lucruri de spus şi aşa mai departe . Am observat şi faptul că nu prea se saluta cu ceilalţi. Oare de ce?
Nu am discutat despre acest lucru, sau altceva, căci nu avusesem ocazia. A fost o zi destul de scurtă după acele întâmplări, şi am fost bucuroasă când soneria a sunat pentru a ne trimite acasă. În sfârşit.
- Ciao!
Am strigat înainte să plec, pe un ton destul de vesel. Câţiva mi-au răspuns.
- Bye-bye!
Am auzit-o pe Bianca accentuând şi ceilalţi şi-au mutat privirile spre ea. Nu am dat importanţă prea mare acestui detaliu, dar mi s-a părut curios.
Poate că toţi ciudaţii mă simpatizau pe mine. Oh, da. Asta mă făcea şi pe mine o mare ciudată. Cred.
Când am ieşit din incinta liceului, cineva mi-a sărit în spate râzând .
- Bună şi ţie Iulia.
Am spus liniştită încercând să îmi refac echilibrul.
- Bau-bau! Ce’aci?
Am început să mergem spre casă şi am tot vorbit despre ziua de azi.
- Am auzit că a fost o încăierare la tine-n clasă, dar nu am înţeles prea bine ce şi cum . Zi-mi, zi-mi, zi-mi! Te rog!
Miss Ador Bârfa. Da, cred că i se potrivea acest apelativ. Am oftat şi m-am văzut nevoită să îi zic .
- Păi e tipul ăsta Mircea, ştii care m-a sărutat. În fine, a apărut şi băiatu’ ăsta cu care am fost eu cândva, Will. Şi nu ştiam că e în liceul ăsta aşa că a venit la mine, şi eu am rămas : what the f**k? Apoi apare Mircea şi îl dă la o parte, aruncă replica aia de macho-man : E a mea. Şi apoi intră profesorul.
Am spus totul aproape pe nerăsuflate şi chiar mi-a venit să râd după aceasta. Bineînţeles, Iulia deja o făcea.
- GlumeÅŸti!
A accentuat încă foarte amuzantă. Eu am dat din umeri.
- E chiar aÅŸa de neobiÅŸnuit?
A dat din cap în semn negativ.
- Nu asta.
Mi-am încruntat sprâncenele.
- Dar?
Încercam să scot alte informaţii de la ea.
- Despre Will vreau să zic. Chiar a venit acolo? Şi, Mircea a făcut asta? Deci : uau!
Asta m-a făcut să zâmbesc şi să mă întreb ce naiba era aşa de anormal. Aşa că am vorbit.
- Ăştia doi sunt „ duşmani†, sau ce? Mi se pare că şi-au găsit un mijloc bun prin care să se tot certe. Ups, eu am căzut acolo.
S-a uitat la mine serioasă. Acum ce mai făcusem?
- Nu asta!
Eh nu credeam că se enerva atât de uşor. S-a văzut nevoită să continue din moment ce eu nu înţelegeam despre ce dracu vorbeşte. Dacă tot gândea cine ştie ce, atunci să îşi împărtăşească imaginaţia bogată cu mine. Căci şi eu vroiam să aflu. Bine, eram puţin curioasă.
Dacă stăteam să analizez lucrurile : era ceva normal. Un tip mă sărută aşa, de parcă avea voie oricând – oricum . Apoi zice că sunt a lui, când apare un alt băiat care, vai, şi el mă place.
Cineva trebuia să îmi dea şi mie nişte explicaţii. Nu?
- Deci, William este tipul care frânge inimile tuturor . Poate că ţie ţi se pare că atunci e ceva normal să fugă după fete. Nu, de fapt toate fetele merg la el. Şi mi se pare total ciudat să se ducă el la una. În fine, următorul punct. A făcut o pauză şi a chicotit. Ne apropiam de casă. Mergeam pe jos, căci nu stăteam atât de departe cât să avem nevoie de un mijloc de transport.
- Mircea... Nici eu nu îl cunosc aşa tare, dar ştiu că e genu’ care nu se dă la fete, sau aşa. Tot la fel, ele vin la el. Cred. Anu’ trecut o colegă de-a mea, adică fostă, i-a zis că-l place şi i-a râs în nas. I-a spus că n-are ea faţă de el.
Surprinzător. Era probabil un nenorocit care frângea inimile fetelor. Dacă aşa era , ei bine nu aveam nicio problemă dacă îl puneam primul pe lista mea neagră. Adică de cuceriri fulger ce se lasă cu suferinţă pentru partea masculină.
- Şi îţi dai seama, colegă-mea a fost foarte tristă. Ea era şi mai timidă , nici nu ştiu cum a reuşit să îi zică. Şi ca dracu el i-a râs în faţă. La propriu. Şi el oricum nu se ţine niciodată după gagici, eu am crezut că-i homo.
Vorbea repede şi chiar a început să râdă la final. Eu mi-am trecut mâna prin păr şi am zâmbit, cred că a fost un gest sadic.
- Cred c-ar fi bine să te păzeşti de el.
A adăugat oarecum îngrijorată.
- Chiar dacă nu ştiu ce vrea cu tine.... Nu ştiu, nu prea pare băiat bun.
Mie îmi plac tipii răi.
Bine, nu trebuia să ştie şi ea asta.
- Mersi de grijă, dar mă descurc eu.
Tonul meu era plictisit. Nici nu am observat că ajunsesem în faţa casei mele, ea stătea în cealaltă. A fugit şi mi-a făcut cu mâna, i-am răspuns în acelaşi mod şi am decis să intru în locuinţă.
Spre marea mea uimire, nu era nimeni acasă. Am făcut un efort şi am rezolvat temele şi învăţat pentru ziua următoare. Aveam două teste, cât de groaznic. Când am terminat am fost surprinsă de zgomotul pe care îl făcea stomacul meu, muream de foame.
Coborând la bucătărie am zărit-o pe Liliana. Am crezut că era tristă, stând acolo pe un scaun cu capul lăsat în jos, lumina stinsă. Totuşi când am aprins becul şi m-am uitat în jur, am văzut-o zâmbind. Era deja ridicată în picioare.
- Bună Ela, oh.. Scuze , nici nu mi-am dat seama că ai venit. O să îţi pregătesc ceva de mâncare. S-a lăsat seara, o să vină şi Mihai mai târziu... Ă, ce vrei să papi?
Mie mi se părea mai degrabă că expresia feţei sale era forţată şi că vorbea aşa într-una ca să nu plângă. Hei! Ce-i cu tine? Nu trebuia să îmi pese mie de această femeie. Dacă avea chef putea să şi moară, mă durea direct în fund de ce i se întâmpla.
Nu! Nici acolo. Am rectificat în gând şi m-am aşezat pe un scaun.
- Mda, o să mănânc acu’.
Am zis lipsită de emoţie şi aceasta a dat din cap pregătindu-mi ceva de haleală. După aceasta, am urcat sus şi am făcut un duş. Înapoi în dormitor, am sunat-o pe mama şi pe Aura şi am bârfit în jur de vreo oră. În cele din urmă am decis să intru pe Messenger să văd cine mai era.
Online îl puteam vedea şi pe Dani. Dar nu am vrut să îl bag în seamă. Mă holbam la numele lui şi la statusul lui. La avatarul pe care îl avea. Într-un final, el a fost cel care a zis ceva.
[center] Daniel : Bună Ela, ce faci?
Sexy Chick : Bine, tu?
Daniel : Bine . Am intrat puţin. Îmi pare rău că nu am mai apucat să vorbim când ai plecat. Mi-e dor de tine, ştii?
Daniel : Ţie?
Sexy Chick : Nup.
Daniel : Înţeleg. . .
[/center]
M-am simţit îngrozitor atunci când m-a băgat în seamă. Inima mea bătea cu o rapiditate extraordinară şi simţeam că o să îmi explodeze capul şi totodată pieptul. Îmi era teamă să tastez, să vorbesc. Frica îmi cuprinsese trupul, sau cel puţin aşa credeam. Căci de fiecare dată când aşteptam să îmi tasteze următoarea replică, simţeam că o să cedez. Că o să îi spun : vreau să te văd. Şi ştiam că nu e posibil.
Mi-aş fi făcut rău mie însumi. Încă îmi mai plăcea de el. Era adevărat, se părea că încă nu ştersesem asta din mintea şi inima mea. Mi-am dus instinctiv mâna la medalionul ascuns sub tricou. „ Je t’aime†avea inscripţionat pe acesta. Şi nu mi-l dădusem jos.
Eram o lasă. Chiar eram, nu?
Îmi era dor de el! De muream, şi aş fi vrut să îl pot vedea. Nu puteam permite ca şi el să afle acest lucru. Nu! Aş fi fost prea slabă.
„ Înţeleg. . . †Ce vorbe, de parcă ar fi cu adevărat adevărat. Nu înţelegea nimic de fapt. Nu ştia ce era în sufletul meu şi cât mi-aş fi dorit să .... Să fac atâtea lucruri.
[center] Daniel : Deci încă eşti supărată pe mine.
Daniel : De aici de unde sunt, nu pot să fac nimic să repar asta. Cred . Dar mie mi-e dor de tine . . .
Daniel : Acum nu are rost să îţi zic asta. Ştiu. Scuze că te-am deranjat.[/center]
Nu am răspuns la niciuna din aceste vorbe. Căci nu am vrut, nu ştiam ce . Eram supărată pe el? Nu. Sau da? Nici eu nu ştiam. Şi de ce să nu fiu? Ştiuse mai devreme că urma să plece în America cu o bursă, şi totuşi făcuse paşii aceia pentru a fii cu mine . Ca să mă lase baltă.
Nu eşti corectă Mirabela! Mi-a şoptit conştienţa.
Nici el nu era. Nu . Eram amândoi vinovaţi, din perspectiva mea. Am închis calculatorul şi am decis să mă bag la somn. Trebuia să mă odihnesc, să mi-l scot din minţi. Ce era în neregulă cu mine? De fapt, cu el? Ce să repare? Ar fi putut, în primul rând dacă nu ar fi plecat şi m-ar fi părăsit. Acel idiot fără pic de suflet.
Hei. Eram iar egoistă. Nu doar eu existam în lumea aceasta, avea şi el o viaţă. Mi-aş fi dorit ca eu să fiu „ viaţa†lui . Ştiu, suna de parcă eram obsedată. Pentru că el nu ar fi fost totul pentru existenţa mea, mi-aş fi dorit totuşi ca eu să fi fost pentru el . Chiar dacă eram groaznică, nu îmi păsa.
Atunci ar fi fost cazul ca cineva să îmi explice. . . De ce strângeam medalionul acela între degete , ţinându-l aproape de mine. De ce nu îl dădeam jos de la gât şi mergeam mai departe, în fond nimic nu se întâmplase. Era un băiat ca oricare altul.
- Dani , prostule! Nici măcar nu ai ce să înţelegi la mine. Idiotule!
Acum ajunsesem să vorbesc şi singură, dar gura mea şi-a dat drumul fără ca eu să fiu conştientă de acest lucru. Am închis ochii şi am adormit, nici măcar nu mă schimbasem la pijama.
Vroiam doar să uit . Să nu visez, şi să mă odihnesc.
Ceea ce am visat nu a fost legat nici de fostul meu iubit, nici de prietenii pe care îi vedeam înainte. Mai degrabă eram înconjurată de toate aceste noi cunoştinţe care nu mă lăsau în pace. Mă simţeam singură aici, printre atâtea feţe ce mi se păreau străine. Brusc am văzut-o şi pe Liliana, îmi zâmbea.
Atât mi-am amintit din visul ciudat când ceasul a sunat, anunţându-mă că venise a doua zi. Era şapte dimineaţa.
Ca de fiecare dată, urmând ritualul acela stupid, am plecat spre liceu ( împreună cu Iulia de această dată ) şi când am ajuns acolo , totul era calm şi liniştit. Ploua, deci eram pe jumătate fleaşcă atunci când am intrat în clasă. Am salutat pe toată lumea, ajunsesem ultima. Bianca a venit la mine şi m-a pupat pe obraz.
Câtă familiaritate.
Am observat că celorlalţi acest gest li se părea extrem de ciudat. După acele feţe uimite. Nu l-am luat în seama.
- Bună Bia, ai văzut ce-i afară? Ca dracu!
Am încercat să fac conversaţie scoţându-mi geaca de ploaie şi punând-o undeva în cuier. Mi-am scuturat părul şi mi-am pus gheozdanul în bancă.
- Mda! Eu am venit cu maÅŸina deci nu m-am udat!
Mi-a zâmbit larg. Ok, deci era clar prea prietenoasă.
- Îmi scapă mie ceva?
Am întrebat-o sperând că o să mă lămurească.
- Nimic. Ăă, nu ştiu despre ce vorbeşti . Îmi place pierce-ul tău. Vreau şi eu unul, sunt aşa de invidioasă.
Inconştient am început să râd.
- Nu-i mare chestie, imediat se rezolvă. O gaură şi pac-pac, e gata.
I-am făcut cu ochiul şi aceasta mi-a dat rapid o replică.
- Ah, atunci aşa să fie! Mergi cu mine după ore să îmi trag şi eu un pierce, bine?
Am ridicat din sprâncene şi am văzut-o ferindu-şi privirea.
- Ä‚, scuze. . .
Am dat din umeri.
- Ce avem ultima oră?
Ochii ei albaştrii străluceau, avea tonul uşor surprins.
- Matematică.
Am chicotit.
- Atunci chiulim, bine aÅŸa?
Nu a mai apucat să zică ceva căci profesoara de română a intrat în clasă, a dat însă din cap într-un mod afirmativ şi mi-a trimis un bilet în timpul orei.
[center] Mulţam.[/center]
Scria scurt. Nu am găsit ceva să răspund la asta. Târziu, cu douăzeci de minute înainte să se sune, şi-a făcut apariţia şi Mircea.
Desigur că nu a mai fost primit ci dat afară, dar ochii lui mă uimiseră. Ca şi expresia feţei. Superioară, îngâmfată şi totodată seducătoare. Mă ameninţa şi totodată mă atrăgea, de parcă aveam cu adevărat o legătură strânsă.
De ce se uita aÅŸa la mine?