O trecem pe feminin

[Teh]

Waiiiiii <3 mulţumesc tuturor pentru comentarii , aprecieri, menţionarea greşelilor, etc :X mulţumesc că treceţi pe aici şi că citiţi lucrarea. Sper să vă placă în continuare.
Ceea ce am vrut să evidenţiez cu toată treaba cu Dani a fost faptul că Mira nu vrea să se lase nici cucerită nici doborâtă şi nici să îşi lase orgoliul la o parte. Aşa sunt o mulţime de adolescente. Dacă greşesc sau nu, nu vor să ştie. Aşa sunt ele : )) laughs* enfin... sper să continuaţi să citiţi şi să îmi daţi părerile voastre <333

Lectură plăcută!

[center]Capitolul Douăzeci[/center]

Încă de când am apăsat butonul verde , pentru a răspunde apelului, am ştiut că urma să mă certe. Să urle la mine sau lucruri de genul acesta. Ca apoi să îmi zică faptul că o să stau la el şi o să trăiesc acolo, în noua lui casă. O să merg la un liceu strict sub supravegherea sa. Şi pe scurt : am dat de dracu. În fine, ideea e că nu îmi păsa atât de tare în acea clipă. Ha. Desigur că asta a ţinut până ce am auzit vocea bătrânului. Nu îmi uram tatăl dar acum nici drag prea tare nu-mi era. Nenorocitul. Şi el era bărbat, aşa că de ce trebuia să îmi pese mie de el? În niciun caz, să se ducă dracului . Era rău ceea ce ziceam eu. Am oftat şi am tras aer adânc în piept eliberându-mi mintea. Eram doar nervoasă.
Da. De aceea vorbeam urât despre părintele meu. Adică, gândeam. Speram oarecum că erau doar idei aruncate la furie, ar fi fost grav să îmi insult aşa părintele. Cred.
- Bună tati.
Am spus pe cel mai inocent ton posibil.
- Ce e „bună” la chestia asta Mirabela? Inconştient-o! Nu-mi vine să cred că tocmai am primit un telefon de la şcoala ta să îmi sublinieze faptul că eşti o iresponsabilă, o bătăuşă şi o elevă groaznică. Unde ţi-e capul?
Am chicotit în sinea mea . Aş fi vrut să îi răspund eu acum câte ceva, dar nu trebuia să îmi agravez situaţia prea tare. Nu ? Şi la o adică, ce mai conta?
- Pe umeri.
Poate că nu ar fi trebuit să zic asta, căci mai rău a început să se enerveze. Bravo Ela dragă, ţi-o faci cu mâna ta .
- Eşti idioată? Nu îmi vine să cred. O să plec imediat înspre tine şi o să avem o discuţie serioasă domnişoară. E numai vina lu’ mă-ta , că dacă ar fi ştiut să te crească cum trebuie atunci nu eram în situaţia asta.
Oh da. Hai să dăm vina pe biata mea mamă . Nu ? Când tu mergeai şi te tăvăleai cu altele prin cine ştie ce locuri şi poate ai făcut plozi şi prin altă parte. Mda, ea stătea acasă cu mine şi cu fratele meu. Având grijă ca nouă să nu ne lipsească nimic. Tu eşti singurul idiot aici. Crede-mă. Înainte să pot zice ceva, a vorbit acesta.
- Şi Cristi? Ce dracu face Cristi? Nu are grijă de ce faci deloc, nu-mi vine să cred. O să am eu o vorbă şi cu el mai târziu.
Acum clar că îmi sărise piuliţa. Ce naiba avea omul ăsta? Era un cretin de-a binelea, sau ce? Şi mai era şi tatăl meu. Era timpul ca cineva să îi bage minţile-n cap. Nu mă interesa dacă vorbea la nervi sau nu , dar trebuia să pun punct acestor lucruri. Inima mea a început să bată mai tare, entuziasmată şi totodată gata de luptă. Tonul meu era ridicat.
- Da! Da desigur domnule. Dă vina pe alţii pentru faptul că tu nu ai fost aici cu mine. Acum ce vrei să zici? Că frate-meu trebuia să îţi ţină locul? Am făcut o pauză. Da, asta ai fi vrut. Tu să scapi basma curată. Ei, ia uite că nu-i aşa . Şi o să trebuiască să îţi asumi responsabilitatea că te-ai culcat cu alta şi-ai înşelat-o pe mama. Ţi-e uşor să vorbeşti ca un laş când tu nu te-ai implicat cum trebuie în creşterea mea. Ia lasă-mă în pace cu toate teoriile tale de tot căcatu’. Vorbim când ajungi, dacă am chef .
I-am închis şi am apăsat butonul de debranşare a telefonului. Să mă lase în pace! Nu vine el să facă „ legea” aici. Să îmi arunce mie o tonă de reguli . Nu domnule, unde se credea? Nu a fost alături de mine atunci când am avut cea mai mare nevoie, şi acum ce face?
Am încercat să mă calmez şi am intrat la duş. Însă nici măcar apa care trebuia să îmi purifice trupul nu m-a făcut să mai scap de toată acea iritare.
Şi colac peste pupăză, aveam şi probleme lunare! Minunat. Nu, mai bine de atât chiar nu se putea.
După ce am ieşit din baie m-am îmbrăcat cu ceva lejer şi mi-am uscat părul. După aceasta, am decis să încerc să îmi fac bagajul. Da, era o idee bună. Oricum tata urma să fie aici cam în vreo patru , cinci ore. Şi eu chiar nu aveam chef de făcut asta, dar trebuia să fiu pregătită. Oricum atunci când urma să apară aici trebuia să fiu curajoasă şi să nu îl las să preia autoritatea. Nenorocitul ăsta.
Am oftat şi mi-a tras o palmă nevinovată peste faţă. Ce drept aveam eu să vorbesc aşa despre el?
Ei bine poate faptul că nu s-a îngrijit de mine ar fi un motiv destul de bun. Da, chiar o să mă gândesc la treaba aceasta.

Mi-a luat destul de mult să împachetez hainele. Pentru că le-am pus pe majoritatea. Mi-am adunat toate accesoriile, lăsându-mi doare câteva pe care nu obişnuiam să le folosesc. De fapt, era ca şi cum m-aş fi mutat de tot. Acum ar fi fost culmea să mă lase aici şi să trebuiască să despachetez totul.
N-ai tu norocul acesta. Mi-a şoptit conştiinţa ce părea să devină mai răutăcioasă decât de obicei. Am ignorat-o dar nu m-am agăţat de nicio undă de speranţă. În fond, asta nu avea să se întâmple. În cel mai bun caz m-ar fi lăsat să locuiesc cu fratele meu ( care apropo nu m-ar fi slăbit de la nimic ) şi ar fi trebuit să o suport pe cumnăţica mea adorabilă. Frate, ce-mi făcusem? O să treacă şi asta . . . Vreau să spun, atunci când o să fac optisprezece ani o să pot să plec să stau singură . Dar până atunci? Se va întoarce mama în ţară şi totul va reveni la normal.
Doar dacă nu va fi supărată din cauza acestei întâmplări.
Nu. Până atunci ar uita şi ea totul. Aşa se întâmplă mereu. Şi bătrânul ăla are o mulţime de bani, după ce îi trece supărarea aş putea să-l conving să îmi închirieze un loc ( în acelaşi oraş ca şi el ) în care să stau. Da, cred că asta ar fi cea mai bună variantă. Am râs în sinea mea, mă gândeam doar la cum să profit de el. Eram o fată rea.
Dar nici el nu fusese un tată prea bun.
Cât timp mă gândeam eu la aceste lucruri, şi tocmai închideam ultimul bagaj ( îmi luase o mulţime de timp ) soneria uşii s-a auzit. Leneşă, aşa cum sunt de obicei, m-am deplasat să deschid. Nu am simţit nevoia să mă uit pe vizor, ghicisem deja cine urma să fie.
Înainte să pot zice ceva, am fost împinsă şi cineva a intrat înăuntru. Şi da, a început să ţipe.
- Nu-mi vine să cred! De ce ai făcut aşa ceva Ela? De ce?
Mi-am dat ochii peste cap.
- Aura, calmează-te . Nu e sfârşitul lumii.
A venit şi mai aproape de mine, încercând să mă înfrunte. Am luat-o în braţe şi asta a făcut-o să se elibereze de tonul acela absurd de nervos.
- Ba e sfârşitul lumii, asta înseamnă că tatăl tău o să te ia de aici...
Vocea îi era uşor smiorcăită . Oh, da ! Din câte o cunoşteam eu pe amica mea, ar fi trebuit să înceapă deja să plângă. Nu eu eram cea care, în mod normal, ar fi luat acel loc? Eh, nu şi în cazul de faţă.
- Dacă plângi atunci sigur o să mă simt ca ultima persoană de pe planetă. Nici mie nu-mi convine situaţia.
M-am eliberat din strânsoare şi i-am zâmbit.
- Off, dar eu nu vreau să ne „ despărţim”. Eşti cea mai bună prietenă a mea. Ce-o să mă fac fără tine?
O să te descurci.
- Nu e ca şi cum nu ne-am mai vedea niciodată. Scumpilici, ştii că te iubesc dar nu puteam să fiu călcată aşa în picioare, nu ? Ştii cât înseamnă orgoliul pentru mine.
S-a uitat urât la mine şi cred că şi expresia chipului meu s-a „ înmuiat ”. S-a poziţionat în stadiul de atac şi a vorbit, ridicându-şi tonul.
- O, da ! Ştiu ce înseamnă. Şi asta e chiar mai presus de prietenia noastră, nu? Oh şi.. Faci asta doar pentru că Dani pleacă din ţară şi nu o să îl mai vezi. E corect să te răzbuni şi pe cei din jurul tău? Nu , îţi zic eu că nu e. O să regreţi că nu eşti aici cu mine când o să stai pe lângă toţi acei străini şi acasă la tatăl tău... Pe care amândouă ştim că nu-l îndrăgeşti atât de tare. Oh, atunci o să te simţi minunat Mirabela, în groapa aia plină de singurătate. Ce crezi? N-o să fiu acolo să te salvez!
Nu ai fost niciodată acolo ca să fi salvamar. Nu îţi aminteşti? Eu am fost mereu pe acest post. Şi apoi... Îmi pare rău că nu o să am nevoie de tine. Sunt egoistă. Ba da, o să am nevoie dar nu vei fi acolo. Şi nu vreau să mă gândesc la asta. Îmi venea să plâng. Aici şi acum, în faţa ei. Erau nişte cuvinte îngrozitoare dar ştiam că vin de la o prietenă adevărată. Nu erau spuse doar la furie, asta simţea cu adevărat. Era greu pentru ea să le strige atât de tare şi clar. Totodată creşteau şi nervii mei, însă inima parcă mi s-a înmuiat. M-am luptat să nu las lacrimile să iasă.
- Da... Aşa e, nu? Sunt o persoană îngrozitoare. Să fac aşa ceva propriilor mei prieteni... Nu am iertare. Nu? Şi totuşi... Asta sunt eu.
Am adoptat stilul meu rece şi distant. Nu am putut să fiu aşa mult, căci a sărit peste mine cu o altă îmbrăţişare.
- Eşti toantă rău, zău. Nu-mi vine să cred c-o să te pierd în halul ăsta! Ar fi trebuit doar să îmi cer eu scuze în locul tău şi...
Am început să râd.
- Oh, gata. Faptul e consumat. Nu e ca şi cum aş vrea să nu mai stau cu tine aici, dar o fată trebuie să fie curajoasă în asemenea momente.
A zâmbit.
- Nu. Tu trebuie să fi puternică mereu. Nu-i aşa?
Am dat din umeri şi am adoptat personalitatea mea plină de fiţe.
- Mda, cred că aşa e.
A vrut să mai zică ceva însă niciuna dintre noi nu a mai apucat. Uşa era încă deschisă, şi acolo şi-a făcut apariţia şi dinozaurul.
Vreau să zic, domnul Andrei , şi tatăl meu, în persoană.
- Bună.. ziua. A accentuat Aura. Eu am plecat Ela, vorbim. Pa.
M-a pupat pe obraz şi a dispărut, închizând uşa în urma ei. Tata a salutat-o.
- Bună tati. Eu mi-am făcut bagajele, ce vrei să mai vorbim?
Eram de-a dreptul veselă. Nu ştiu nici eu de ce. Trebuia să fiu panicată, dar mi-a dat curaj Aura. Mereu o făcea în fond. Bătrânu’ s-a apropiat de mine. Mai slăbise câteva kile de la ultima noastră întâlnire ( bine, poate nici chiar „ kile” ) însă nu mi se părea că mai are aşa mare burta.
- De ce ai făcut aşa ceva?
Mi-a dat o replică directă. Am decis să fiu serioasă.
- De ce nu?
S-a încruntat şi mi-a tăiat-o repede.
- Nu vorbi aşa domnişoară. Nu mai fi insolentă. Am discutat deja cu mama ta, să aflu că ea deja ştia despre această situaţie. Deşi cred că i-ai înflorit tu o altă versiune. Nu îmi vine să cred. Cristi nu ne-a făcut niciodată problemele pe care ni le faci tu, şi mai eşti şi fată. Ce ai în capul ăla?
Creier. Ceva ce tu se pare că nu ai. Şi nici inimă că veni vorba. Sau suflet. Sau consideraţie, şi nici pic de încredere. Cum poate cineva să stea cu tine în cazul acesta? Am oftat realizând că erau cuvinte spuse din cauza nervilor. Sau iar, aşa speram. Am încercat să mă calmez dar nu am reuşit. Furia îşi punea ştampila peste mine. Inima începuse să-mi bată mai tare şi entuziasmul meu creştea.
Ia dă-o undeva de treabă că, dacă nu fac asta acum, nu vreau s-o regret!
- Oo, da . Acum eşti preocupat în draci de ce mi se întâmplă mie , nu? Hai să fim serioşi. Cristi nu a făcut niciodată aşa ceva pentru că tu ai fost acolo pe vremea când el era a 10a . Şi nu mă lua acum cu poveşti de genul „ am vrut să te iau să locuieşti cu mine” că zău dacă îmi pasă. A încercat să vorbească dar se părea că eu chiar nu aveam să îi dau ocazia. Eu am continuat discuţia.
- Ce vroiai? Să stau cu tine şi cu cealaltă femeie? Crezi că vreau aşa ceva? Nu mersi. Să ştiu că ai înşelat-o pe mama, nici asta nu mă bucură. Nu ştiu cum ai tupeul să vi să îmi ţii morală după ce ai făcut!
Bum!
Da, cred că aşa aş putea descrie reacţia lui printr-un cuvânt. Se înroşise la faţă şi m-a plesnit. Nu cred că era prima oară, nu ? Chiar în momentul acela cineva a bătut la uşă. Fir-ar ea de treabă. Am zâmbit sarcastic.
- Acum mă agresezi şi fizic, bun. Dacă o să trebuiască o să apelăm şi la serviciul social.
Nu am stat să văd ce reacţie are, şi aşa mă usutura de muream obrazul. Mă bucuram măcar că nu îmi venea să plâng. Nu eram chiar atât de laşă, se părea. Noul meu musafir era chiar fratele meu.
- Bu.. Bună.
A spus acesta oarecum îngrijorat. Oare cum arăta faţa mea? Pentru că atunci când m-a văzut era de parcă ar fi văzut un mort care încă respira. Comparaţie la care sincer mi-a venit să râd.
- O, intră. Bun venit la circ. El e şeful, mai maltratează şi animalele din când în când. Adică pe mine.
Am zis aproape printr-o singură suflare. Cristian a abordat un ton rece şi impunător.
- Tată, ce naiba se întâmplă? Ştiu care este problema pe care a făcut-o Mirabela, dar nu cred că este cazul să exagerezi!
Bătrânul a ripostat.
- Nu îmi vine să cred mie că nu mi-aţi spus nimic despre asta. Trebuie să aflu prin intermediul unor străini?
Asta l-a făcut pe frăţiorul meu să ofteze.
- Ţi-ai făcut-o cu mâna ta, îţi mai aminteşti? Şi nu mai fă atât fâs-fâs că nu e chiar aşa. Fiecare copil face câte-o greşeală. Să nu mai zicem de adulţi. Dacă tu nu ştii să ierţi, atunci nu avea pretenţia ca alţii să o facă.
Au tăcut amândoi. Cel mai în vârstă începuse să se înmoaie în faţa ameninţărilor celui mai tânăr. Ştiam că bro semăna destul de mult cu tati, dar speram să nu ajungă un cretin de prima clasă. Nu îmi plăcea mie de Ana dar nici să o înşele nu aş fi vrut. Asta pentru el şi respectul pentru care îl nutream faţă de acesta.
L-am îmbrăţişat. A fost ceva spontan. De abia mi-am dat seama când am făcut-o.
- Mulţumesc.
Nu am aşteptat un răspuns.
- O să îţi dau o singură şansă, ce ai de gând să faci?
L-am ţintuit cu privirea pe părintele meu şi ştiam că eram serioasă, sfidătoare şi rece. De parcă aş fi vorbit cu un oarecare străin. Nu mă aşteptam să îmi răspundă cu o expresie atât de rigidă. S-a uitat la noi doi de parcă îi aparţineam, de parcă ar fi putut să măture cu noi pe jos dacă ar fi avut ocazia.
Mi-a dat fiori.
Fie doar şi pentru o secundă, am simţit că mi se ridică părul pe mâini, şi din cap dacă m-ai fi întrebat pe mine. Inima începuse să îmi bată foarte tare, din cauza fricii. Am înghiţit în sec inconştientă de acest gest. Cred că mă înroşisem şi la faţă din cauza acestei bruşti schimbări de temperament.
Totul se întorsese împotriva mea. Nu-i aşa?
Aşa se părea . Îmi era teamă de ceea ce urma să spună, căci părea brusc atât de imprevizibil. Nu îmi amintesc când îmi mai arătase aşa o faţă.
Åži a vorbit.