O trecem pe feminin

[Teh]

Mulţam :X !

Lectură plăcută ~

[center]Capitolul Åžatpisprezece[/center]

Dani s-a ridicat de pe canapea şi a încercat să îşi abţină râsul. Aşa am făcut şi eu . M-am uitat la gheozdanul pus pe masă şi am scos ceva la întâmplare.
- Întâlnire de studiu.
Am zis îndreptându-mă spre a deschide uşa, şi am văzut că Dan deja deschisese una din cărţile pe care le pusesem pe masă. Am chicotit mai mult pentru mine. Acum urma să aflu cine îmi strica toată distracţia. M-am uitat pe vizor pentru a sesiza cine era vizitatorul şi am înjurat la vederea acestuia.
Ce căuta aici?
Mi-am găsit calmul deşi nu credeam că există ascuns pe undeva prin mine, şi am deschis uşa.
- Ce vrei?
Am întrebat înainte ca măcar să salute sau să îi dau ocazia să îmi zică ceva. L-am sfidat cu privirea şi acesta a oftat, aproape învins. Şi cum naiba aflase că eram aici? Nu înţelegeam şi nici nu prea aveam chef să îmi bat capul cu aşa ceva.
- Uau, ce întâmpinare. Ştii cât mi-a luat să te găsesc?
Am dat din umeri şi m-am încrutat imediat. Idiotul, chiar îndrăznea să vină aici după ce îmi făcuse. Şi , desigur, credea că urma să fiu înduioşată şi super fericită pentru faptul că făcuse un asemenea efort datorită mie. Pentru mine. Ha! Da, poate într-o altă viaţă.
Dar trebuia să recunosc că arăta bine. Acest prinţ blond , Făt-Frumos al oricărei fete. Doar că nu avea un cal alb. Eram sigură că avea totuşi un BMW negru şi un creier cât al unei gâini. Sau ceva asemănător. Nu, probabil inima lui nu exista. Nu era prost ; oricât mi-aş fi dorit eu să cred asta. Am înjurat în gând şi am realizat că mă analiza din cap până-n picioare.
- Nu eşti surprinsă să mă vezi?
Da. Chiar sunt. Dar nu plăcut în orice caz. Pe cine încerc să mint? Îmi vine să îţi dau un şut între picioare şi să te fac să dispari. Desigur, nu ar fi drăguţ din partea mea. Hei, dar de când fac eu lucruri drăguţe? Nenorocitul dracului.
Azi era îmbrăcat într-o pereche de blugi simpli şi un tricou alb. Îi veneau bine, având în vedere faptul că avea un trup atrăgător. De ce să nu o recunosc? Era un tip bun, bun de tot. Te făcea să salivezi. Fund bombat – bifat. Abdomen cu pătrăţele – bifat . Chip atractiv şi blând – bifat . Idiot, stupid, cretin care frânge inimile fetelor – bifat ! Deci e clar că tipului ăstuia îi trebuia o lecţie. Însă, eu nu aveam chef de el acum. Tocmai întrerupsese ceva incredibil de important între mine şi actualul meu iubit.
Da, exact acela era Dani. Şi cel din faţa mea, un nemernic.
- Nu. Altceva?
A râs şi trebuie să recunosc că am simţit o nostalgie ciudată câd a făcut asta. Pentru că adorasem acel surâs, al dracului ce frumos era. Ha. De parcă urma să îi cad iar în plasă.
- Nu ţi-a fost deloc dor de mine?
S-a apropiat, probabil vrând să mă atingă dar nu i-am dat ocazia. M-am dat cu un pas în spate şi mâinile mele au început să împingă uşa, deşi el opunea rezistenţă.
- Haide Mirabela, vreau să vorbim. Nu-mi dai nicio şansă?
- IeÅŸi!
Am răspuns promt la tonul blând pe care îl folosise. Acum încerca să mă ameţească şi să mă facă să cred că regretă faza pe care mi-o făcuse. Şi tot nu înţelegeam cum mă găsise şi cum naibii se întâmplase să vină după mine. Poate doar pentru a mă enerva.
Înainte să mă mai gândesc la altceva, a apărut cineva în spatele meu. Chipul vizitatorului meu s-a răcit. Nu m-am întors să văd cine era cea de-a treia companie. Doar ştiam.
- Hm?
A scos Dani aproape involuntar, am crezut eu. Eu am oftat şi m-am uitat la el zâmbindu-i.
- Daniel, el este Will. Care tocmai pleca.
Blondul s-a încruntat şi tocmai se pregătea să zică ceva. Însă uşa s-a închis brusc, şi nu eu am fost cea care a făcut această mişcare.
Am început să râd instantaneu după gestul lui Dan. Fusese cu adevărat foarte amuzant, nu aş fi crezut niciodată că urma să îi închidă uşa în nas. Aş fi făcut-o chiar eu, însă aşa a fost cu mult mai bine. Şi bătăile inimii mele erau mai accelerate. Curând şi el a început să râdă. Amândoi, stăteam în acel hol şi eram fericiţi. Într-adevăr. Nu cred că puteam să o recunosc, dar mă simţeam extraordinar în preajma lui . La naiba cu Will. Bun venit Dani în viaţa mea. Poate aşa o să mă facă o fată mai bună. Şi nu o să mai trebuiască să urăsc pe toată lumea. Se spune că dragostea te face mai bun.
Dragostea? Hei, despre ce vorbesc eu aici? Imposibil aşa ceva. Şi totuşi, atunci când s-a apropiat de mine şi m-a strâns în braţe, pur şi simplu nu am putut să nu simt o minunată fericire şi un sentiment ciudat, şi totodată profund de protecţie. Chiar şi când buzele noastre s-au unit, am crezut că este cea mai uşoară cale spre pace. Spre a fi vesel în fiecare zi. Şi cald. Adoram căldura.
- Åži, cine era?
Ajunsesem înapoi în sufragerie dar nu mai aveam aceaşi dispoziţie ca şi mai devreme, când făceam ceva anume. Handicapatul ăla şi-a găsit un moment îngrozitor pentru a mă deranja.
- Eh, are importanţă?
A dat din umeri.
- De unde să ştiu eu?
Am ridicat din sprâncene şi un zâmbet nevinovat mi s-a ataşat pe chip.
- Gelos?
Nu ştiu dacă era serios sau nu , dar a venit şi răspunsul lui.
- Ar trebui?
Aş fi putut spune : „ da ” ca să văd ce reacţie are. Sau „ nu ” pentru a-l face să se simtă mai bine. Însă gura mea a vorbit iar fără mine.
- Poate.
Eu stăteam aşezată pe un fotoliu, deci nu mai eram atât de aproape unul de altul. Însă el s-a ridicat de pe canapea şi a venit spre mine. S-a aplecat şi mi-a căutat buzele, unindu-ne iar într-un sărut pasional. L-am prins de tricou şi l-am tras mai aproape de mine , acesta însă s-a îndepărtat şi şi-a căutat drumul spre ieşirea din apartament. Înainte să reuşesc să îi spun ceva despre asta, mi-a zis.
- Tu n-ar trebui să fi geloasă?
Am rămas oarecum şocată de această replică.
Nu mă aşteptam să o spună. Mi-era greu s-o recunosc dar tocmai câştiga la micul meu joc. Nu ! Nu trebuia să permit aşa ceva . Pentru că eu eram Ela. Eu nu pierdeam niciodată, mai ales în faţa unui băiat. Dar era vorba de Dani, iubitul meu. Care se comporta într-adevăr foarte frumos cu mine şi nu părea un nemernic ca toţi ceilalţi. Şi totuşi, chiar eu o zisesem : toţi sunt la fel. Dar erau şi diferiţi. Nu? Aura aşa zicea. Dar eu nu mă luam după ce zvoneau alţii. Nu am stat chiar foarte mult pe gânduri şi am dat şi replica.
- Nu . Nu ar trebui.
Am mers lângă el, conducându-l spre drumul de la ieşire. Înainte să iasă afară, l-am tras iar de tricou aproape şi l-am sărutat, având grijă să îi muşc buza atât de tare încât să las un semn.
- Pa.
Mi-a zâmbit şi cred că şi eu am făcut la fel, înainte să închid uşa.

[center]*[/center]

Am crezut că vineri, a doua zi, mă voi trezi iar cu Will la uşă . M-am bucurat însă că nu a fost cazul respectiv. Chiar nu aveam chef să îi văd mutra şi să îl înfrunt. Asta pentru că , în definitiv, mi-ar fi stricat dispoziţia. Am lenevit cam până la ora prânzului când am fost să fac nişte cumpărături , ca să nu mor de plictiseală. Pe după amiază am stat la taclale cu Aura şi am făcut teme. Chiar dacă sună total aiurea, m-am distrat . Mai ales că e Raiul pe Pământ să îţi faci temele cu cea mai bună prietenă a mea ( genială fata ) .
Mi-a povestit iar despre Raulinio, non stop ar fi vorbit despre el însă i-am mai dat eu „ pauză” din când în când. Nu de alta, însă eu aveam nevoie şi de puţină relaxare. Aflasem şi ce mai era la liceu şi ce se mai bârfise în lipsa mea. Prin intermediul Aurei am aflat faptul că sunt un fel de idol printre unele fete şi că unii băieţi mă cred „ tare”. Asta pentru că am avut curaj să fac atâtea. Şi mă simţeam foarte bine pentru asta. Da , pentru că eram apreciată.
- Şi ce o să faci odată ce te întorci? O să îţi ceri iertare, nu?
Am oftat. Încă nu ştiam, însă trebuia să o fac, nu ? Trebuia. Of. Nu îmi plăcea acest cuvânt. Am răspuns cu adevărul.
- Habar nu am . O să văd la momentul respectiv.
A chicotit.
- Dani ce zice?
Mi-am ferit privirea de a ei şi nu am înţeles de ce. Însă cu rapiditate am vorbit.
- Despre ce? Nu discutăm despre asta. Ce contează oricum?
- Simplu. Te-ar influenţa pozitiv. Serios, pur şi simplu tu şi băiatul acesta vă potriviţi. Sigur o să câştig pariul cu Raul. A făcut o pauză după care a adăugat. Hm, chiar şi Raul crede asta într-un fel.
M-am uitat suspicioasă la ea şi aceasta s-a văzut nevoită să mă lămurească.
- Raul zice că... A ezitat. Ei bine, zice că oricum dacă ar fi să îţi facă ceva nu l-ai omorî sau ceva de genul. Zice că pe planul ăsta eşti o persoană ok şi mai crede şi că Daniel e un tip special pentru tine.
A chicotit.
- Oare?
A mai spus parcă doar pentru sine şi eu am zâmbit. Cu siguranţă ăştia doi nu aveau ce să facă altceva decât să vorbească despre mine? Oh, probabil că eu printre altele eram subiectul lor de discuţie. Însă eu chiar nu comunicam despre asemenea lucruri cu Dani. Hm, dar noi doi nu aveam o relaţie. Aşa cum Aura şi Raul aveau. Am zâmbit fericită. Desigur, dacă e vreo pereche potrivită undeva, atunci aceştia doi erau . Chiar dacă mă mai enervau certurile lor. Şi miliardele de dispute. Mereu ajungeau să se împace. Poate chiar exista acea magie. Chiar dacă toţi băieţii erau nişte nenorociţi. Nu puteam trăi fără ei.
- Pe mine mă-ntrebi? N-am de unde să ştiu.
Da. Nu aveam de unde să ştiu. Dar nici nu m-am gândit la asta. Şi am lăsat şi garda jos.

[center]*[/center]

- Bună . Scuze că am întârziat.
Am răsuflat uşurată atunci când am ajuns la locul întâlnirii. Dani m-a luat de mână şi am mers la destinaţie. Eu insistasem să vedem un film la mine acasă. Dar el a zis că vrea să mergem la cinema şi apoi vrea să mă ducă într-un loc special.
Vineri avusese grijă iar de mine, să mă scoată în oraş ( la un restaurant ) şi apoi să îmi vorbească frumos toată seara . Chiar mi se păruse oarecum ciudat, era atât de dulce. Şi cea mai stranie problemă a mea era faptul că îmi plăcea. Era normal, nu ? Era iubitul meu . Cum să nu îmi placă? Şi totuşi, chiar atât de mult? Atunci când mă atingea mă simţeam incredibil. Doar când ne ţineam de mână inima mea bătea mai tare. Şi pielea mea reacţiona într-un fel ciudat la mângâierile sale.
Da. Cred că eram îndrăgostită. Oricât de greu îmi fusese să o recunosc. De când eram cu el întâlnisem un nivel incredibil de ridicat de fericire. Şi nu vroiam să îl dau la o parte. Pentru că nu era ceva dureros. Prea frumos pentru a fi real, nu ? Da. Dar nu mă deranja . Era un vis frumos şi aş fi vrut să ţină pentru eternitate. Ce-i drept nici nu prea mi-am bătut capul cu asta. Vroiam doar să simt momentul.
Azi fusesem aproape toată ziua împreună. Fusesem şi la un muzeu, chiar nu mai fusesem de ani de zile. Sau aşa aveam impresia. Bine, faptul că fusesem într-un alt oraş era altceva. Doar că avusesem ocazia să învăţ mai multe despre şaten. Era pasionat de istorie, într-un mod profund. Îi plăcea mult asta şi cred că urma să facă ceva cu această materie, în viitor. Curând. Pentru că urma să meargă la facultate anul viitor. Şi înţelesesem mai multe despre personalitatea lui.
Putea fi atât de drăguţ doar în preajma cuiva pe care îl , sau o , plăcea enorm. Aşa cum era şi cazul meu.
Nu ştiu de ce, dar mă credeam norocoasă. Acum mergeam să vedem un film. Ce simplu părea. Noi doi plimbându-ne pe stradă, fiind legaţi unul de celălalt printr-o simplă strânsoare a mâinii. Fiind unul lângă celălalt. Îi simţeam parfumul . Mă simţeam atât de bine.
Nu ştiam că alesese să vedem un film de dragoste. Am crezut că o să aleagă altceva. Sau aşa sperasem.
- Ce?
A început să râdă când i-am făcut reproşuri. Asta chiar înainte să înceapă pelicula.
- Ah, nu credeam că asta o să vedem! Nu e corect, aş fi putut alege eu.
- Data viitoare!
Mi-a dat el replica rapid şi aproape că a scos limba la mine. M-am conformat doar cu o strâmbătură ce părea să îl amuze chiar mai tare. De când eram eu atât de copilăroasă? A trebuit să mă calmez şi să îmi adun toate forţele pentru a fi puternică şi să nu mai cad pradă acestor tentaţii ciudate. Mă simţeam atât de protejată pe lângă el încât nu mă deranja dacă mă prosteam în halul ăsta.
Şi părea că pe el chiar îl încântă această treabă. Total ciudat. Şi asta îmi plăcea.
Poate că asta însemna înţelegere şi încredere.
Am urmărit acţiunea filmului intens, asta pentru că el era lângă mine şi îşi trecuse un braţ în jurul gâtului meu. Mă dădusem mai lângă el şi mă enervau aceste scaune. Parcă nu erau îndeajuns lipite unul de celălalt.
Povestea fusese atât de frumoasă, nu ştiu ce mă apucase. Dragostea era chiar minunat descrisă în acest caz, şi în final învinsese.
GATA! Stop. Eram prea adâncită într-o lume perfectă. Însă... Întrebarea mea : cum puteam ieşi din această lume? Cum? Pentru că acum că ieşisem de la cinematograf şi ne ţineam iar de mână, mergând la egalitate şi privindu-ne iar în ochi, de parcă doar noi doi contam pe lume... Ei bine, nu puteam să ies din această fantezie.
Poate chiar nu era o fantezie. Şi aşa am închis acest subiect într-un sertar ascuns al minţii mele. Am încuiat şi aruncat cheia, căci nu aveam de gând să îl deschid.
- Åži unde mergem?
Eram cu adevărat curioasă pentru că nu îmi zisese nimic.
- O să vezi.
Nu îmi dădea nici măcar un indiciu. Am început să protestez ceva însă el mi-a acoperit gura cu un sărut.
Şi nu am crezut că o să mă ducă acolo. Ştiam de ce este special. Poate că alţii nu ar fi înţeles. Pentru noi era oarecum de-ajuns.
Câteva amintiri şi-au făcut apariţia în mintea mea.

*În urmă cu câţiva ani *
De abia mă mutasem în acest nou loc, şi nu îmi plăcea atât de tare. Părinţii mei se despărţiseră şi tatăl meu plecase de acasă. Din casa pe care o cumpărasem toţi patru pentru a fi cu adevărat fericiţi. Odată pentru totdeauna aveam un cămin, iar el îl destrămase. Era normal să fiu tristă şi furioasă în acelaşi timp. Şi aş fi vrut să îmi vărs nervii ăştia cumva.
Destul de departe de casa mea, era un teren. Unul nu prea bine amenajat însă primitor. Acolo unde puteai juca baschet. Şi era atât de liniştitor. Însă, fiind loc public, nu existau decât coşuri, fără minge. Şi eu urlam enervată pe acolo, căci nu era nimeni. Şi simţeam o nevoie profundă de a-mi exterioriza sentimentele.
Asta când am primit o minge în cap. Am început să ţip nervoasă şi să caut vinovatul. Şi l-am găsit. Un băiat mai mare ca mine. Şi mai înalt. Care îmi zâmbea foarte superior. Şi asta mă iritase şi totuşi mă atrăsese.
- Idiotule. M-ai lovit.
Îmi amintesc să fi zis atunci. Şi totuşi, deşi părea dur, a luat iar mingea, a bătut-o de câteva ori şi după a aruncat la coş. Mi se părea un mod uşor de relaxare.
- Nu mai ţipa atât că mă stresezi. Ia, acum ai o ocupaţie.
Mi-a aruncat mingea şi m-a îndemnat să arunc. Iar eu am crezut că a plecat. Să îşi vadă de „ treburile ” lui. Însă stătuse acolo şi mă privise cum îmi eliberam furia prin aruncări la coş. Şi mă simţisem bine. Nu pentru sportul pe care îl făceam sau pentru că rămăsese acolo . Ci pentru că avusese iniţiativa de a mă face să mă simt mai bine. Desigur, nu prea înţelesesem asta pe atunci.

*Înapoi în prezent *
Era nostalgic să fiu în acelaşi loc. Lucrurile se mai schimbaseră şi era ceva mai bine amenajat.
- Uau!
Am exclamat inconştientă şi curând am simţit braţele lui Dani înconjurându-mă. Mi-a căutat gura şi şi-a lipit buzele de-ale mele. Ne-am îmbrăţişat şi nu ştiu cât am stat aşa. Era atât de plăcut să îi ascult bătăile inimii. Ştiam că şi el le sesiza pe ale mele. În definitiv, ambele noastre inimi ticăiau cu o viteză uluitoare. Şi trupurile noastre parcă nu s-ar mai fi despărţit.

Aş fi ştiut. Dacă nu aş fi lăsat garda jos.