O trecem pe feminin

[Teh]

Bună tuturor!!! :X Mulţumesc mult pentru comentarii şi pentru aprecieri ! Ah şi merci şi pentru menţionarea greşelilor. Şi pentru că sunteţi alături de mine în acest fic şi pentru că vă place şi pentru că citiţi, şi comentaţi şi... şi vă mulţumesc pentru tot! X: .
Ăh am venit şi eu cu capitolul următor care sincer sper din tot sufletul să vă placă , ca întootdeauna.

Lectură plăcută!

[center] Capitolul Cinsprezece[/center]

Desigur, după ce meciul se terminase, toţi jucătorii urlau prin sală. Cei de la Sf. Alexandru erau atât de dezamăgiţi încât erau gata să îi confrunte iar pe cei din liceul meu. Adică, la o confruntare fizică. Oricât de drăguţ ar fi fost să văd asta, eram prea obosită şi prea stresată pentru aşa ceva. Nu aveam chef de nimic, nici măcar de mulţumirile lui Dani pentru că fusesem acolo ( presupun că asta ar fi vrut să îmi zică, din cauza acelei priviri insistente pe care mi-o acorda ) . Exact atunci când am vrut să plec din sală, nevăzută sau simţită de cineva, mi-am auzit numele strigat.
- Mirabela.
Am oftat, mai mult pentru mine, şi m-am întors către şaten. Am zâmbit strâmb şi acesta a chicotit apropiindu-se de mine. Nu ştiam cum să mă salut cu acesta. Oare un pupic de obraz? Sau un sărut? Sau poate doar o îmbrăţişare? Trebuia să recunosc că ochii săi căprui încă mă fascinau şi mai degrabă aş fi stat să îi privesc decât să fac alt gest. Şi asta s-a şi întâmplat.
- Deci, faci cinste.
Am zis într-un final pentru a spulbera tăcerea ce se instalase între noi doi. Dacă m-ai fi întrebat pe mine, aş fi zis că e puţin cam frig aici. Dar dacă îi puneai aceaşi întrebare lui Dani, ţi-ar fi răspuns că e „ cald în draci” . Purta pantalonii scurţi de la echipament, şi îşi dăduse tricoul jos . Ah , ce privelişte. Avea un abdomen atât de .... Atât de pătrat? Am râs în sinea mea. Îmi plăceau băieţii cu forme ca acestea. Plus că îi putusem zări şi fundul pe tot parcursul jocului. Şi trebuia să fi fost chioară să nu observ cât de bine arăta . Acum era transpirat tot, până şi părul îi era ud .
A dat din cap aprobator şi după a zâmbit vesel. Aşa cum doar el părea s-o poată face. Am răspuns şi eu printr-un surâs .
- Auzi, poţi să mai aştepţi puţin?
Am ridicat din sprâncene şi m-am uitat în jur.
- Ce să aştept?
A chicotit şi mi-a oferit o altă arcuire a buzelor într-un stil fericit.
- Păi să mă schimb; mergem să fac cinste. Nu?
La asta nu mă aşteptasem aşa că m-am prefăcut că mă gândesc la asta. De fapt chiar reflectam : credeam că fusese vorba să mergem cu grupul undeva, sau ceva asemănător. Dar din tonul lui puteam înţelege uşor că era vorba doar de el şi de mine. Asta mă amuza destul de tare aşa că am decis : de ce nu?
- Ok, dar dacă întârzi eu mă car d’aici.
A fugit spre vestiare. Ei bine , aceasta era o sală foarte bine dotată. Cu duşuri şi toate cele , plus că Daniel era un client fidel acestei comunităţi. Se putea deduce uşor după modul în care îşi întreţinea trupul. M-am aşezat pe aceaşi bancă pe care stătusem şi cu câteva minute în urmă, pentru a viziona meciul.
Fusese plictisitor.
Trebuia să o recunosc. Chiar nu aveam chef de aşa ceva acum. Şi mă întrebam de ce eram atât de morocănoasă.
Exact când mă pregăteam să plec ( pentru că trecuseră circa cinsprezece minute şi domnişorul prinţ nu apăruse încă ) cineva mi-a deranjat planul. Un tip de înălţime medie, roşcat şi cu ochii albaştrii se aşeză în faţa mea. M-a măsurat din priviri, dat fiind că de abia mă ridicasem în picioare. Nu am vrut să îi dau atenţie, aşa că am decis să îl ocolesc. Chiar nu eram în dispoziţia de a intra într-un conflict. Chiar nu vroiam să sparg faţa nimănui şi nu aveam chef de probleme. Vroiam să stau acasă şi să mă uit la un film, sau orice altceva care nu presupunea discuţii cu străinii.
- Pepuşică, unde crezi că pleci?
CE? Cum m-ai numit? Ce idiot. Mă apucase de braţ pentru a mă opri însă m-am smucit atât de tare încât s-a văzut nevoit să îmi dea drumul. Nu am vrut să îi dau atât de multă importanţă sau să îl tratez urât dar unii băieţi chiar nu ştiu care e locul lor. Plus că era urât. Mie îmi plac piercingurile dar nu în exces ( aşa cum avea el – peste tot ! ) . Plus că faţa lui îţi spunea ceva de genul : capac de toaletă. Şi mă atinsese! Cum dracu a îndrăznit?
M-am uitat urât la el şi am izbucnit.
- Pepuşă-i mă-ta căcatule. Aşa că fă bine şi nu te lua de mine, dacă nu vrei să te trezeşti mâine cu capul tăiat într-un tomberon.
Nu am mai stat să ascult ce vroia să zică, se uita al dracului de furios la mine. Chiar dacă atunci când îmi vorbise îşi trecuse limba peste buze.
Nu m-a urmat, şi chiar nu aveam chef să mă întreb : de ce? însă mi-am auzit iar numele strigat şi am cunoscut vocea. Am preferat să mă prefac că nu aud, chiar nu aveam dispoziţia necesară pentru aşa ceva în seara asta.
Totuşi, atunci când am ieşit din clădire : surpriză! Ploua cu găleata. Fusesem prea adâncită în gânduri ca să realizez imenşii stropi de ploaie căzând şi lovind cu atâta forţă solul. Îngrozitor, exact asta îmi mai trebuia. Era chiar prea târziu să merg înapoi, pentru că părul mi-era pe jumătate ud.
Atunci când am vrut să fug mai departe, cineva m-a prins de şold şi m-a întors către acesta. Am rămas cu gura uşor întredeschisă iar acesta mă sorbea din priviri. Cu fiecare scânteie pe care mi-o transmiteau ochii lui , puteam simţi ceva aparte. Ceva ce probabil fusese întotdeauna acolo dar eu nu fusesem capabilă să o zăresc. Era întuneric, strada fiind luminată de metode artificiale. Şi-a trecut mâinile în jurul feţei mele, prinzând-o între ele printr-un mod extrem de protector. Firele lui şatene erau şi acestea ude, apa scurgându-se exact pe faţa mea. Căci se vedea diferenţa de înălţime. Se schimbase. Acum purta blugi şi un tricou ce îi venea atât de drăguţ, lipit de piept.
Buzele sale le-au căutat pe ale mele, şi părea să ezite. Stăteam la o distanţă milimetrică, aşteptând practic să facă următorul pas. Dar era indecis. Braţele mele i-au înconjurat gâtul şi m-am ridicat pe vârfuri. În timp ce am prins cu degetele câteva fire din părul său, i-am căutat gura şi am atins-o. Buzele noastre s-au unit, într-un mod atât de intim încât te făcea să te întrebi dacă este oare posibil.
Nu era o tactică.
Nu era o strategie.
Ci spontaneitate.
Limba lui a început să se mişte în gura mea, făcându-mă să simt mii de fiori în corp. Nu era din cauza frigului şi a picăturilor sălbatice de ploaie ce-mi loveau pielea. Nu ! Era pentru că ne atingeam şi eram în sfârşit o singură persoană. Şi bătăile inimii îşi spuneau cuvântul, de parcă acum se antrenau pentru un maraton. Se acceleraseră, şi dacă aş fi vrut să mă desprind pentru a respira, nu puteam. Simţeam că necesitatea aerului dispăruse. Şi acest sărut a ţinut atât de mult. Nu, de fapt nu durase atâta. Însă eu am simţit ca şi cum fusese o veşnicie. Pentru că începusem să îl muşc, simţind savoarea fiecărei părţi a buzelor sale. Şi el îmi răspundea în acelaşi mod, mişcându-ne parcă într-un mod alert.
Când acest joc nebun s-a încheiat, eu m-am lăsat înapoi pe picioarele mele. Zâmbeam, inconştientă de gestul acesta. Iar apa mi se scurgea pe trup, eram rece. Şi îmi era frig. Spre deosebire de Dani care , puteam simţi, era destul de cald. Mi-a răspuns şi el printr-un chicot şi s-a uitat la cer. Prinzându-mă de mână, a început să fugă iar eu eram în urma lui.
Am refuzat să mă gândesc la teoria mea cum că toţi băieţii erau nişte nemernici. Chiar erau, numai că într-un anumit fel erau diferiţi. De exemplu : acesta din faţa mea era un nenorocit care se juca în ultimul hal cu sentimentele mele. Iar eu nici măcar nu eram sigură de ce credea el despre toate acestea şi despre mine. De fapt, nici pe mine nu mă înţelegeam pe deplin.
Aşa că , toţi erau într-un fel nişte idioţi.
Dar m-am concentrat asupra modului în care fugeam, încercând să găsim un loc pentru a ne adăposti. Din păcate însă, am practicat acest ritual până la prima staţie de taxiuri. Eram uzi leoarcă atunci când am intrat în maşină.
Şi totuşi, aşa îngheţată cum eram, am putut să îi zâmbesc din tot sufletul şi el să facă acelaşi lucru. Am suprins iar trăsăturile lui blânde.
- Unde mergeţi?
Ne-a întrebat taximetristul.
Uitându-ne unul la altul, eu şi Daniel am început să râdem. Şi am ţinut acest ritm timp de câteva secunde. Inima mea încă se zbătea nebuneşte şi pielea îmi dârdâia.
- Bârr. Am scăpat printre dinţi, după care, uitându-mă la Dani, am adăugat . La mine acasă?
A dat din cap şi s-a uitat la cel ce conducea, spunându-i la ce adresă să ne conducă. Poate că şoferu’ ne considera puţin ciudaţi, dar nouă nu părea să ne pese de asta în această clipă.
- Ah eşti udă toată. Scuze că te-am făcut să aştepţi atât. Ce vroia tipu’ ăla de la tine?
Mi-am dat ochii peste cap .
- El ştie. Era un retardat. Şi să ştii că am îngheţat aşa că nu te iert!
A început să râdă.
- Ştii, nu pot să controlez vremea.
M-am uitat urât la el.
- Pentru tine pot să încerc.
Acum era rândul meu să încep să râd, pentru ca el să adauge.
- Nu , sincer. Scuze. O să mă revanşez.
Deja ai făcut-o. Dar nu aveam să îi mărturisesc şi lui aşa ceva.
- AÅŸa sper!
Tonul meu vroia să pară foarte superior şi se părea că reuşisem pentru că acesta a scos ceva din rucsac şi l-a pus peste mine. Era un hanorac care se menţinuse uscat. Am rânjit şi am acceptat gestul , chiar nu era ok dacă răceam. Deşi capul meu îngheţat îmi spunea că oricum e prea târziu pentru regrete.
Şi ce frumos mirosea haina lui. Acelaşi parfum pe care îl recunoşteam. Nu îi cunoşteam numele şi nu cred că aş fi vrut să o fac vreodată. Îi dădea aşa un aer misterios de care vroiam să mă bucur în continuare. Nu mi-am dat seama că îmi dusesem mânecile hanoracului la nas, adulmecându-le „ savoarea”.
- Ela?
Mi-am întors privirea spre Dani şi am observat că ajunsesem la destinaţie. Maşina se oprise şi amicul meu îmi deschisese portiera . Am coborât şi , deşi am protestat, Dan a plătit taxi-ul.
Urcând la mine în apartament, a ezitat înainte să intre.
- Hai, ce faci?
Şi-a întors privirea.
- Poate că ar trebui să plec. E târziu şi tre’ să scap de hainele’astea ude...
Erau evident doar pretexte.
- Intră odată.
Am ridicat tonul şi acesta a oftat, fără să mai protesteze a trecut pragul. I-am luat rucsacul şi l-am aşezat pe o măsuţă. L-am analizat din cap până-n picioare. Arăta atât de ... Apetisant. Hainele erau lipite de corp, din cauza apei . Părul lui era ud, şi arăta atât de bine. Vulnerabil la orice. Chiar şi la ochii mei sfidători.
Am observat că şi el mă examina şi cred că m-am înroşit puţin . Maieul îmi era lipit de abdomen ( uau şi de sâni, bine că purtam sutien , sau era de rău ? ) .
- Ok, deci intri să faci un duş în acea baie – am arătat cu degetul spre baia mare din hol şi acesta era gata să mă dezaprobe . Nu l-am lăsat însă să vorbească.
- Şi-a lăsat Cristi nişte haine p’aici şi o să îţi împrumut din garderoba lui. Aşteaptă cinci minute, revin acu’.
Am fugit spre camera ce obişnuise să fie a fratelui meu. Mama nu reuşise să îi aducă schimbări; şi am luat din dulap nişte pantaloni de trening şi un tricou – Cristi nu prea avusese ocazia să le poarte, era de pe vremea când fusese la liceu. Cred că mărimea se potrivea cu a prietenului meu.
Aruncându-i articolele vestimentare, l-am îndemnat cu un semn al mâinii spre încăperea propriu zisă.
- Mirabela, nu cred că e prea ok să fac un duş la tine acas’. Mai bine ar fi să plec şi să discutăm mâine!?
Aproape că tonul îi era întrebător.
Am dat negativ din cap.
- Nu mă enerva, bine?
A oftat iar eu am dispărut. Ei, mă bucuram că mai aveam o mini baie în casă. Era cu un spaţiu mult mai restrâns, şi avea o „ mini cabină de duş” , plus o toaletă ( fără chiuvetă ) . Era mai mult decât binevenită acum . Deşi mă supărasem când ai mei deschiseseră acest spaţiu în dormitorul lor, acum nu aveam nimic împotrivă.
După ce m-am îmbăiat – cel mai fierbinte duş posibil – am ieşit în hol. Dar am văzut că prinţu’ încă nu ieşise. Am râs în sinea mea .
Înainte să mai pot face vreun alt gest, acesta a deschis uşa. L-am privit fix în ochi iar el nu s-a ferit. S-a apropiat de mine.
- Mersi de haine Miss.
Am făcut doi paşi în faţă, astfel încât trupurile noastre mai aveau puţin şi se atingeau. A trebuit să îmi las puţin capul pe spate pentru a-i vedea chipul.
- Hai , gata cu atâta „ mulţumesc” că mă stresezi. Ţi-e foame?
Şi-a pus o mână în jurul taliei mele şi asta m-a făcut să tresar. Era clar, acum nu aveam nimic rece care să îmi facă pielea de găină. Şi totuşi, de ce mă simţeam aşa? De parcă iar fugisem câţiva kilometrii , inima mea a început să ticăie nebuneşte. I-am atins pieptul înde-ajuns încât să pot sesiza că şi corazon-ul lui reacţiona în acelaşi mod. Asta îmi oferea o undă largă de superioritate.
Hm . Ela . Trezeşte-te fato. O să te duci dracului de tot cu băiatu’ ăsta. Măicuţă dragă, fiica ta e pe cale să devină fragilă.
Şi totuşi, trebuia să îmi păstrez personalitatea.
Exact atunci când a vrut să mă sărute, l-am ocolit şi îndemnat să mă urmeze. Îmi plăcea mai mult mirosul lui decât cel al unuia din gelurile de duş din baia mea, sau şamponul pentru băieţi de acolo. Dar nu puteam să îl trimit acasă : ştii te duci , te speli cu lucrurile tale care miros excepţional şi te definesc, iară după asta vii înapoi la mine, bine?
Am râs la propriul gând şi am deschis frigiderul în timp ce i-am făcut semn lui Dani să se aşeze pe un scaun.
- Deci, ce ştii să găteşti?
A chicotit.
- Ok, deci eu ştiu să fac doar cartofi prăjiţi şi orice chestie se prăjeşte. Ooo, şi clătite.
Am avut senzaţia că le vorbesc pereţilor pentru că nu mi-a răspuns la cuvinte. Aşa că mi-am întors privirea spre el şi am realizat că nu mai era pe scaunul lui. Îmi băgasem capul în frigider, şi acum acesta era în spatele meu. Eram chiar nesimţită, chiar nu percepusem mişcarea asta.
M-a prins pe la spate, şi m-a îmbrăţişat.
- Dani?
Am încercat să îl întreb, dar nu ştiam ce să zic.
- Mă uit doar ce e în fridiger.
M-a anunţat acesta, şi am dedus că avea vedere peste umărul meu.
Şi eu care mă gândeam la prostii. Dar, de drept vorbind, la ce m-ar duce pe mine mintea, sau pe oricine altcineva, decât că ar fi vrut să facă „ ceva ” cu mine în clipa aia? Adică era pe la SPATE. Mi-am înlăturat porcăriile din cap şi am luat ceva de pe acolo, pentru făcut nişte sandwhicuri. Ne-am dus mâncarea în sufragerie, având în vedere că nu erau părinţii acasă ( mâţa ) copii puteau face orice ( şoarecii joacă pe masă, nu ? ) .
După ce m-am aruncat pe canapea, am realizat că de fapt nu-mi era aşa foame.
- Auzi?
- Hm? A venit şi răspunsul său.
Am dat din umeri.
- Noi suntem prieteni, nu?
S-a apropiat de mine, astfel încât să îmi atingă părul. S-a mişcat în aşa fel încât buzele sale să îmi sărute gâtul. Ah, şi era o mişcare atât de intensă. Aproape uitasem că în cealaltă parte aveam încă un bandaj, din cauza bătăii. Câhh!!
- Prieteni?
Am ridicat din sprâncene şi am respirat greu.
Hei , nu trebuie să mă domine!
Mi-am pus mâna în jurul gâtului său.
- Ce altceva?
Atunci mi-a oferit acea privire care îţi tăia respiraţia, la propriu.
Bătăile inimii mi s-au accelerat. Oh , nu ! Urma să o iau razna. Ela, ce dracu ai fato?
- Eu mă gândeam la....
Înainte să mai adauge ceva, m-a provocat să închid ochii din cauza sărutului. Degetele sale se jucau acum cu ale mele, aveam mâinile împletite unele într-altele.
Am rânjit. Nu ştiam ce să fac altceva.
S-a ridicat de pe canapea, şi eu m-am uitat la el în timp ce se pregătea să plece.
- La ce?
Am strigat morocănoasă.
Notă : nu mai fă asta, o să creadă că mori după el.
- Well, ceva gen : „ iubita mea” . Dar o să te las să te gândeşti.
Åži nu am mai zis nimic.
Pentru că nu aveam un răspuns. Fusese o propunere. Cred.
Şi nu ştiam ce să arunc înapoi. Trebuia să zic nu? Păi nu ştiam.
Sau să fi urlat : DAAA! Neah, era prea fan-club girl , Miss Disperata. Şi apoi, ce simţeam eu pentru el?
Am refuzat să mă îmbombardez cu atâtea chestii şi l-am lăsat să plece singur, ştia calea.
Nici nu mi-am dat seama când am adormit pe canapea....

Chiar şi acum când privesc înapoi, nu regret că s-a întâmplat aşa.
De fapt, mă bucur. Pentru că deşi o greşeală duce întotdeauna la alta, un lucru făcut bine întotdeauna şterge o mulţime de erori. Şi te duce spre o cale impecabilă.
Regret ceva ce nu am făcut în clipa aceea?
Nu.
_
* pepuşă / pepuşică = de fapt o profă ( Dumnezeu s-o odihnească-n pace ) folosea alintul ăsta în loc de „ păpuşă” şi m-am gândit să îl folosesc şi eu =)
* corazon-ul = adică „ inima ”