O trecem pe feminin

[Teh]

BUuuuuuuuuuuuuuună! :X Mulţumesc enorm pentru comentarii! :X şi pentru aprecieri, şi pentru că îmi scoateţi în evidenţă greşelile, mulţumesc mult de tot . Aşa am şi eu şanse să mă corectez D: sper să mai elimin din greşelile de tastare şi din repetiţii, mă voi strădui. Enfin am venit şi cu capitolul următor.
Vă mai mulţumesc încă odată şi vă repet că sunt extrem de fericită că vă place această creaţie şi sper să vă placă în continuare!!! ah şi eu sper să nu vă dezamăgesc ever.
Oh btw : )) replicile le iau , pe unele, din viaţa reală, pe altele .. mi le imaginez. I mean, ce aş fi zis eu în acele momente? şi lucruri de genul ăsta D:

Lectură plăcută! <3

[center]Capitolul Treisprezece[/center]


Încremenise la vederea mea. Chiar şi faptul că îmi auzise vocea părea să o sperie. A făcut câţiva paşi în spate atunci când m-am apropiat de ea. La dracu, programasem să nu fac asta într-o sală de clasă dar mă călca pe nervi. Furia începuse să crească şi deja credeam că o să explodez. Bătăile inimii erau cu mult mai rapide acum, decât fuseseră atunci când doar auzisem vorbele ei.
Proasta. Idioata. Nesimţita. Nu îmi venea să cred că putea să mintă într-atât. Nu doar că se luase de cea mai bună prietenă a mea de atâtea ori ( şi mai vrusese şi să o despartă de iubitul ei ) , dar se luase şi de mine. Şi de puterea mea de a cuceri pe cineva. La care se adăuga faptul că eu cădeam pe locul doi.
Nu. Clar că asta umplea paharul iar eu nu aveam de gând să accept.
A încercat să fie ceva mai curajoasă, parcă amintindu-şi că era în public.
- Repetă ce-ai zis!
Am ţipat iar pentru a o face să îmi răspundă.
- Am zis odată, ce? N-ai auzit?
De data aceasta era rândul ei să ridice tonul. Dar nu a ţinut-o prea mult, pentru că m-am năpustit asupra ei. I-am tras o palmă peste obrazul stâng dar asta nu m-a satisfăcut. Era doar o palmă. Am strâns degetele mâinii drepte într-un pumn şi l-am îndreptat spre faţa ei. Am lovit-o, făcând-o să îşi treacă palma peste suprafaţa lovită.
- Eşti nebună!
A adăugat pentru a se apăra. Violenţa verbală nu mă rănea în această clipă. Am rânjit , simţindu-mi sângele cum îmi pulsa în vene şi cum creştea şi furia. O vroiam zdrobită.
Văzând că vreau să o atac iar, s-a apărat încercând să îmi lovească chipul . Era punctul meu sensibil şi , clar, nu vroiam să am vreo zgârietură pe faţă. Aşa că m-am ferit, unghiile sale imense intrându-mi în pielea gâtului. Le-a tras în jos, iar eu am simţit o durere a dracului de sfâşietoare. De parcă îmi era ruptă pielea de pe gât, ceea ce cred că s-a şi întâmplat pentru că am simţit acea parte umedă. Sângele începea să curgă, şi să nu mai zic cât de tare durea. Am înjurat în gândul meu şi nu am mai fost atentă la detalii, de abia am sesizat că mi-am trecut degetele peste rană, şi am rămas cu nişte lichid roşiatic pe acestea.
- Curva dracului.
Am strigat năpustindu-mă iar deasupra ei. De această dată i-am baricadat braţele, aruncând-o pe o masă. I-am trântit un cap în gură, şi nefiind satisfăcută complet, am repetat acest lucru de două ori. A zis ceva enervată şi eu am pleznit-o iar peste faţă. De abia mai înţelegeam ce spunea. Nu vroiam să ştiu nici măcar nimic.
Am ridicat-o, acum realizând că îi curgea sânge din buze. Iar mie de pe gât, ceea ce nu mi se părea deloc fairplay. Ar fi trebuit să o bag cu capu’ în WC. Data viitoare o să îmi aleg mai cu grijă câmpul de luptă.
Am prins-o de laţe şi am învârtit-o de câteva ori , fără a-i da importanţă expresiei indignate a feţei.
Sau era disperare?
A încercat să se elibereze, ceea ce nu prea i-a ieşit. Nu îmi amintesc dacă am anunţat-o, dar ar trebui să se păzească de furia mea de aici înainte. Am trântit-o pe podea şi încă trăgând-o de păr, am ridicat-o.
Mi-am pregătit genunchiul, şi faţa ei a făcut contact cu acesta. De trei ori la rând , până ce am putut realiza că era un zgomot infernal în jurul meu.
- Scuze...
Am auzit-o pe Miki zbierând, dar era prea târziu pentru iertat.
Lovind-o cu piciorul în spate, i-am zis.
- Data viitoare ţine-ţi pliscu-nchis târfuliţă. Şi nu te relaxa, că n-am terminat cu tine.
Chiar atunci când am vrut să plec, am dat nas în nas cu profesorul de pshiologie. Mi-am trecut inconştientă degetele în jurul gâtului şi am constatat că încă mai curgea sânge. Înghiţind în sec, am vrut să zâmbesc. Nu prea mi-a ieşit.
- Andrei, în biroul directorului. Acum.
Fără să se mai discute altceva, m-a luat de braţ şi m-a târât până la locul respectiv. Am zărit şi alţi profesori ajunşi la faţa locului şi cred că fusese mare zarvă în jurul meu, dar eu nu auzisem nimic . Când m-am uitat înapoi am văzut câteva bănci aruncate pe acolo şi scaune de asemenea. Asta nu îmi aminteam când se întâmplase, poate când o aruncasem pe Mihaela pe masă. Am chicotit în sinea mea.
Oricare va fi pedeapsa, a meritat.

Aş vrea să fi putut spune acelaşi lucru şi în clipa în care am ajuns în faţa directorului.
- Domnişoară Andrei Mirabela, ia un loc te rog.
Domnul acesta era un tip de genul : „ moşul comunist dar cu glume bune” . Deci atunci când era vorba de dat pedepse, s-o ia dracului de treabă dacă vroiai să ai de-a face cu el. Mi-am lăsat privirea în jos şi am văzut că a venit infirmiera pentru a-mi inspecta gâtul. Am tăcut, aşteptând să îmi bandajeze rana, după care s-a făcut nevăzută.
Profu de psiho era ÅŸi el prezent.
- Eu... pot să vă explic.
Am încercat să adaug. Aveam tonul domol, nevinovat . „ N-am fost eu!” deşi era clar că eu o făcusem.
- Păi ar fi o idee destul de bună, după modul în care ai lăsat-o pe domnişoara Tudose. Ai observat ce i-ai făcut?
Am dat din umeri, dar am regretat rapid gestul.
- Îmi pare sincer rău.
Da , vezi să nu ! Ha – ha –ha! Sper să stea şi în spital, nenorocita. Aş mai face-o odată , de două ori, şi de câte ori ar fi nevoie până să se-nveţe minte.
Şi încă nu s-a terminat!
- Aş vrea să cred asta, dar nici tu nu o faci. Nu-i aşa? E inexplicabil aşa ceva. Nu te înţeleg. Puteai s-o omori. Nu ai văzut în ce hal arăta, săraca fată? Nu ştiu ce probleme aveţi voi două, dar violenţa nu este un răspuns domnişoară. O voi suna pe mama ta şi voi rezolva rapid asta.
Of moş idiot. Se uita cu ochii lui albaştri-spălăciţi, prin ochelarii mari , rotunzi şi urâţi, la mine. Superioritatea privirii lui mă făcea să o iau razna. Şi de drept , nici nu îmi trecuseră nervii.
Aveam o gură prea mare, şi n-am putut s-o opresc.
- Mama nu e în ţară, şi tata e plecat într-un alt judeţ – ne-a părăsit ştiţi. Iar fratele meu este plecat în Congo în luna de miere cu soţia lui Ana, aşa că nu aveţi pe cine chema, îmi pare rău.
Am vorbit destul de repede şi pe un ton rece şi sfidător. La fel cum o făcea şi el. Am regretat iar vorbele.
- Sunt doar vorbe. M-am întâlnit cu fratele tău chiar ieri. Nu o să scapi de asta. Îl voi suna şi îl voi anunţa de pedeapsa ta.
Am dat din umeri.
- AÅŸa, ÅŸi?
- NU îmi vorbi aşa domnişoară. Aici ne aflăm într-o instituţie, nu pe stradă să vorbim aşa cum ne năzare. Ridică-te şi părăseşte încăperea. Eşti exmatriculată . Îţi voi trimite sentinţa acasă şi îţi voi suna părinţii. Fapta ta nu are iertare.
Am oftat, ridicându-mă şi luptându-mă cu dorinţa de a-i sparge faţa boşorogului ăluia de doi bani. Băgami-aş picioarele în morţii ei de şcoală de tot căcatul şi de toată conducerea ta. Mă piş pe ea de treabă.
Acum nu mai aveam scăpare. Ar fi trebuit să locuiesc cu tata. Brusc am simţit şi durerea provocată de zgârietură. Am înjurat în gândul meu şi am analizat biroul. Arăta naşpa în nuanţa aia maronie predominantă, se potrivea cu comunistul ăla.
Am părăsit încăperea, dar nu am plecat, proptindu-mi urechea de uşă. Mă observau camerele de filmat ,dar cui îi păsa?
Proful de psihologie a vorbit.
- Domnule director, eu cred că ar trebui să o exmatriculaţi pentru o săptămână, să se gândească la ceea ce a făcut şi după aceea să îşi ceară iertare întregului liceu pentru fapta sa. Având în vedere situaţia ei.... Probabil tot ceea ce se întâmplă în familia acesteia este cauza....
Directorul a răspuns.
- Şi ce le vom spune părinţilor fetei?
- Oh, îi ştiu situaţia domnişoarei Tudose. Nu ar vrea să fie implicaţi în aşa ceva ( un scandal ) . Mai degrabă ar vrea să primească o scrisoare cu toate scuzele posibile. Domnul Tudose este un om politic, după cum bine ştiţi...
- Desigur... Ei bine, cred că ai dreptate Mircea. Aşa să fie. Totuşi, îl voi înştiinţa pe fratele ei despre ce este vorba. Având în vedere că este singurul în această zonă.
La dracu. Cui să îi cer eu iertare? Nimănui. N-o să fac asta niciodată. Am vrut să mă deplasez din acel lor, însă uşa s-a deschis prea repede.
Profesorul de psihologie s-a uitat la mine, analizându-mă.
- Andrei, eşti exmatriculată pentru o săptămână. Să te gândeşti bine la ceea ce ai făcut.
- Da. „ Vă mulţumesc enorm domnule”. Am adăugat sarcastic şi am fugit de acolo, înainte să vărs în faţa lui. Ce idiot. Preferam să mă dea afară de tot.
Cum să îmi cer eu scuze? EU? Deşi nu făcusem nimic. Şi pentru asta avea să mi-o plătească idioata aia. O să vadă ea. Dacă are impresia că s-a terminat, atunci chiar nu ştie cu cine se pune.
Ajunsă la ieşirea din clădire, m-am simţit într-adevăr rău. Pentru mama mea. Când avea să afle... Pentru că avusese încredere în mine. Hei, dar ce vroia? Să mă las călcată în picioare? Nu în lumea asta.
Am oftat , căutându-mi telefonul pentru a suna un taxi. Nu aveam chef de mers. Am observat , cu disperare, că pierdusem obiectul respectiv.
- La naiba!
Am ţipat .
Auzind câţiva paşi în spatele meu, m-am întors surprinsă.
- Asta cauţi?
Vocea lui era cunoscută. La fel şi faţa. Şi eu nu am mai ţinut cont de ceea ce se întâmplase.
Aveam nevoie de un prieten .
Am mers spre Dani şi l-am îmbrăţişat, acesta punându-mi telefonul în buzunar , m-a luat în braţe. Am tăcut, neştiind ce să zic.
Eram convinsă că văzuse scena cu bătaia.
Eram sălbatică, nu ? Am crezut că ar fi dezgustat de un astfel de comportament, dar m-a surprins cu vorbele lui.
- O să treacă şi asta, măcar ţi-ai luat revanşa de la Miha, nu?
Am chicotit, deşi credeam că nu aş fi în stare să o fac. Pentru că eram rănită şi nervoasă şi... La dracu. Ce mai conta?
L-am privit în ochi, şi acesta a făcut acelaşi lucru. Am zâmbit, dând din cap şi el mi-a prins bărbia între degetele sale. Căutându-mi faţa, s-a apropiat şi şi-a proptit buzele de ale mele.
Nu fusese deloc un sărut. Nu.
Doar un pupic, nevinovat , peste buze. Şi totuşi, fusese atât de cald. Simţisem pentru prima dată că cineva mă proteja. Şi era o senzaţie ciudată. Era ca atunci când fratele meu avea grijă de mine, şi ceva mai mult de atât . Era şi ... Pasiune?
Poate.
Prietenie?
Poate.
Nu înţelegeam nici eu ce sentimente erau puse în acest joc, dar inima mea bătea foarte tare, trupul meu tânjea să fie mai aproape de al lui, fusese... magie? Nu. Probabil că doar consolare, dar am refuzat să mă retrag. Fie şi pentru câteva secunde cât a durat asta, m-am simţit complet refăcută.
După acest gest niciunul dintre noi nu a comentat nimic. Ce puteam oare spune despre asta ? Căci fusese atât de spontan.
În schimb, mi-a prins mâna într-a sa şi a început să meargă, trăgându-mă după el. În scurt timp am ajuns la acelaşi nivel, paşii noştrii mişcându-se la unison.
Era cald.
Până şi acest gest ce nu avea aşa multă importanţă mă făcea fericită.
Pentru că ştiam că este sincer. Şi ce era mai drăguţ decât un prieten în asemenea momente?
Şi totuşi, ştiam că nu este doar atât pentru mine. Căci buzele noastre se atinseseră. Şi aşa ceva nu faci cu un amic. Nu? Dar nici mai mult nu putea fi. Pentru că niciodată nu îl văzusem ca un potenţial iubit.
Poate un camarad?
Nu. Era prea puţin.
Probabil o parte din mine.
Înţelegeam, într-un mod atât de ciudat, faptul că el făcea parte din mine. Da. Era acea jumătate bună a mea. Blândă şi protectoare. Nu un frate. Iar eu nu eram o soră. Eram două persoane diferite ce împreună compuneau una singură.

Însă, magneţii ce aveau aceiaşi poli, nu se atrăgeau niciodată.