O trecem pe feminin

[Teh]

UAU! THAAAAAAAAAANKS pentru comentarii, aprecieri, pt evidenţierea greşelilor etc :D vă mulţumesc că citiţi! şi mă bucur enorm că vă place =) . :X
Sper ca ficul să aibă acelaşi impact asupra voastră ca şi până acum...
vă mai întreb odată, vă pare rău pentru Silviu? Îmi răspundeţi înainte, sau după acest capitol? :))
Lectură plăcută!!

[center]Capitolul Nouă[/center]

I-am întâlnit privirea, era oarecum rece şi totodată imploratoare. Era singur, probabil avea să mă întrebe iar lucruri la care nu vroiam să răspund.
Ce enervant.
M-am bucurat pentru o clipă când am văzut că Aura era în spatele meu. Însă această veselie a durat doar câteva secunde.
- Ela eu plec, ne vedem acasă. Pa...
Probabil a realizat cât de jenant era momentul, şi că acest băiat vroia să discute cu mine. Iar eu nu . Pentru că era atât de stresant. Şi iar eram obligată să îmi înfrunt problemele. Ok, ok. Ori acum, ori altădată. Tot trebuie să se întâmple.
Dar mai bine mai târziu.
- Ce?
Am zis într-un final când am văzut că nu avea de gând să spună nimic. Era clar, dacă nu scotea un cuvânt în următoarele cinci secunde, atunci eu dispăream din peisaj.
- Deci doar te-ai folosit de mine.
Mi-am arcuit sprâncenele încercând să înţeleg despre ce vorbea. A trebuit să îi arunc o privire întrebătoare şi acesta şi-a dat ochii peste cap, într-un mod ce contura dezgustul. Se uita la mine cu dispreţ . Ştii, nu că m-ar deranja dar nu e prea drăguţ ca cineva să se uite aşa la tine.
Şi la naiba. La o adică mă deranja. Cine era el să mi se adreseseze cu o asemenea privire? Nimeni. Exact asta, şi eu nu aveam de gând să fiu supusă unei asemenea umiliri. Să se ducă undeva!
- Nu ÅŸtiu despre ce vorbeÅŸti.
Am ţipat, neputând să îmi controlez furia.
- Da, normal că nu ştii. Faci pe inocenta. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva din partea ta. Ai fost o ipocrită încă de la început .
Acum începeam oarecum să înţeleg despre ceea ce vorbea el. Dar nu avusese cum să afle că îl trimisesem la naiba doar pentru că vroiam să mă răzbun pe Miki. Nu am stat cu el doar pentru asta. Chiar a fost distractiv, până când devenise plictisitor. Şi enervant. Şi stresant, pentru că trebuia să scap şi de el şi de o altă idioată.
Åži ce ?
Care era problema lor? Eram o ipocrită. Şi era tare. Eram eu, era viaţa mea. Ce dracu îi freca pe ei?
- Ok, atât ai avut de zis? Mă bucur, află că nu-mi pasă de ce crezi tu şi poţi să-ţi bagi părerea aia direct în fund, dacă are loc.
M-am îndreptat de el, vrând evident să plec. Idiotul. Cine se credea? Să mă sfideze în halul ăsta. Chiar îmi plăcuse perioada cât am fost împreună, dar nu aveam să o recunosc. Mirosea drăguţ azi, dar am observat că îşi schimbase parfumul. Celălalt avea o aromă mai plăcută.
M-a prins de braţ exact atunci când am vrut să trec pe lângă el. Mă strângea în aşa fel încât să nu pot pleca şi mă durea, da şi era jenant să o recunosc. Aproape că am mârâit, strângând din dinţi.
- Dă-mi drumu’.
Şi eu nu credeam că poate fi agresiv. Ne-am ţintuit cu privirile, fără a ne slăbi, mai mult de câteva secunde. Într-un moment de slăbiciune m-am descrins.
- Târfă.
A aruncat el cu o voce agresivă. Asta era culmea. Mă făcea în halul ăsta doar pentru că aşa vroia el . Era exact genul de comportament pe care îl detestam. Domnişorul Sfânt N-am Fost Eu s-a transformat în cel real. Am strâns iar din dinţi, furia creştea în mine în timp ce inima îmi bătea cu nebunie. Mi-am ridicat braţul şi l-am pleznit. Palma mea făcând contact cu faţa lui a provocat un zgomot urât.
Am întâlnit ochii lui reci, dar nu am vrut să îi bag în seamă. Încercâd să mă întorc şi să mă car de acolo, s-a întâmplat ceva la care nu mă aşteptasem.
Nu am crezut niciodată că ar face aşa ceva, deşi eram convinsă că era un soi de nenorocit.
Mi-a dat palma înapoi. M-a pleznit. Obrazul meu stâng se aflase sub palma lui grea şi mare. Şi poate că m-ar fi durut dacă aş fi dat importanţă gestului. Dar era prea târziu pentru aşa ceva , căci eu deja începusem să turbez de furie. Eram practic incontrolabilă . Nu mi-am trecut degetele în jurul pielii, pentru a o mângâia. Nu simţeam nevoia deşi simţeam că obrazul mi se încălzise. Vroiam să îi trântesc un picior. Şi un pumn. Şi să îl muşc, da asta vroiam să fac.
Şi învăţasem de multă vreme că violenţa nu era un răspuns şi că trebuie să fi raţională.
Pe dracu! Numai de asta nu aveam eu nevoie.
Dar eram chit. EU îi dădusem o palmă, şi el mi-o întorsăse. Dar el îmi zisese „ târfă” . Nenorocitul.
I-am tras un genunchi între picioare şi l-am împins atât de tare pe cât mi-a permis forţa . S-a clătinat, şi ochii lui mă aţinteau cu ură.
Fugi
Îmi striga conştiinţa alarmată. Simţurile la fel, mă îndemnau să părăsesc această „ luptă” inegală. Dar orgoliul meu fusese rănit. Şi eu nu aveam de gând să fac asta. Odată aruncată într-un asemenea rahat , nu aveam de gând să fug.
Se apropie de mine, şi am ştiut în clipa aia că vroia să mă ia de păr. Şi probabil ar fi făcut-o, dacă nu s-ar fi auzit acel zgomot provocat de uşa clădirii. Un grup de persoane tocmai îşi făceau apariţia, ieşind afară din clădire . Am recunoscut câteva chipuri, şi am salutat. Unul dintre băieţi stătea în apropierea mea. Ionuţ, un obsedat de calculatoare dacă m-aţi fi întrebat pe mine. Dar acum chiar nu-mi păsa.
- Ionuţ, stai că merg şi eu.
A dat din umeri.
- Hai.
Fără a mă mai uita la Silviu, deşi putea simţi ura mea , am plecat. Nu am discutat pe drum decât despre cât de aiurea era să fi în clasa a 12a şi despre nu ştiu ce nou film apăruse. Sincer mă lăsau rece toate chestiile astea dar vroiam să îmi ţin mintea ocupată.
Mă lovise.
Cum îndrăznise aşa ceva? Dar avea să mi-o plătească. O să vadă el. Mai devreme sau mai târziu. Şi nu doar el. Şi nenorocita aia de Mihaela.
O să vadă ea.
Şi atunci am putut simţi cu adevărat durerea . Nu aceea de a avea obrazul lovit, pentru că nu simţisem nici în momentul impactului şi nici mai târziu. O altfel de suferinţă. Dezamăgire şi umilinţă. Să fi lovită de un băiat e un lucru groaznic.
Niciodată nu am crezut că o să mi se întâmple aşa ceva. Şi nici nu am crezut că ar fi atât de urât. Mă lovise, şi nu puteam suporta aşa ceva. Nu. Era ceva sub demnitatea mea.
Şi totuşi. Nu îi făcusem şi eu ceva în schimb?
Ba da.
Şi atunci? De ce nu eram satisfăcută. Aproape că îmi venea să plâng de furie, când mi-am amintit că nu merg singură pe stradă. Curând am ajuns la clădirea în care locuiam, am urcat în apartament şi m-am băgat în camera mea.
Gest inutil având în vedere că nu mai era nimeni acasă.
Eram singură. Puteam să plâng fără ca cineva să mă audă. Puteam să urlu.
Şi exact asta am făcut, începând să arunc cu tot ceea ce îmi ajungea în cale. Am început să plâng sălbatic şi am surprins că asta nu venea din inimă. Nu sufeream. Nu-mi era milă de mine.
Eram furioasă. Nervoasă. Contrariată. Aş fi vrut să îi sparg faţa nenorocitului ăluia. Să îl ucid. Să îl fac una cu pământul. Îmi doream atâtea, şi încă nu ştiam cum. Dar aveam s-o fac. Asta nu avea să rămână aşa. Nu.
Am pus mâna pe telefon, gândindu-mă pe cine să sunt.
Dar niciun nume nu mi-a venit în minte. Doar al fratelui meu. Dar îi puteam spune lui ce se întâmpla? Apoi urma să afle că fusese prietenul meu. Asta nu vroiam. Am lăsat telefonul de-o parte şi lacrimile mi s-au oprit. Erau doar un capriciu. Nu aveam nevoie de ele. Vroiam doar să îmi las ura să se dezlănţuie. Să mă descarc. Îmi trebuia un sac de box.
Am râs în sinea mea.
Trebuia să mă gândesc la o soluţie. Îi puteam spune Aurei despre ceea ce se întâmplase?
Nu . Chiar şi conştiinţa mea parcă a fost de acord. Era prea umilitor. Jenant . Cum puteam spune cuiva despre aşa ceva?
Şi totuşi, o păţisem. Rău de tot. Poate că asta era răsplata pentru ceea ce făcusem. Şi cu ce greşisem, mă rog? Mi-am înlăturat gândurile inutile. Atunci am auzit telefonul sunând.
Era Dani.
- Bună Ela. Nu te-am văzut azi deloc, nu ai fost ?
Am oftat, încercând să şterg repede gestul.
Am încercat un zâmbet larg, după care am revenit la starea de „ nici tristă - nici fericită”.
- Am fost . Însă la cât m-am plictisit, am fugit repede de-acolo!
A chicotit.
- Mda, aşa e. Nu ai chef să mergem la un suc? E o zi aşa frumoasă!
Da. Şi aşa aş putea să îţi povestesc tot ceea ce am păţit cu nenorocitul ăla de tip. Şi probabil o să îţi fie milă de mine şi eu, pe dracu, dacă vreau aşa ceva.
Nu vreau ca nimeni să mă compătimească.
- Scuze Dani dar nu pot chiar acum, am de făcut nişte lucruri acasă. De când stau singură, nu e aşa de simplu.
Am oftat. Deşi o făceam din cauza stării mele de spirit, el probabil a dedus din cauza faptului că aveam treabă.
Totuşi, s-a repezit să adauge.
- Dar până mai târziu termini, nu?
Cum puteam să scap?
- Nu am chef să ies, zău Dan...
Insistenţa lui nu dispăru.
- Ok, am pricepu. Asta înseamnă că o pizza mare cu de toate şi o sticlă de cola nu o să îţi facă rău. Până mai târziu termini , nu ? O să trec pe la tine. Poate aduc şi un film?
Era o idee relativ bună.
Dacă Aura ar fi fost în locul meu ar fi început să protesteze „ nu poţi veni aici cât sunt singură” – asta pentru că îi era teamă să nu afle ai ei. Dar mie nu-mi era frică de aşa ceva.
Cui îi păsa? Iar eu şi Daniel eram doar amici.
Ăsta era un fapt. Era? Nu ştiam şi al dracului dacă-mi păsa. Mă săturasem de atâtea gânduri.
- Ok –ok. Pa.
După ce mi-a răspuns la salut, am închis. Nu aveam chiar nimic de rezolvat, aşa că am decis să pierd vremea. Aura m-a sunat şi am vorbit cam o oră la telefon, deşi ne aflam aşa de aproape una de cealaltă.
Bizar. Însă mă bucurasem că nu eram faţă în faţă. Nu aş fi putut să o privesc cu aceşti ochi trişti. Ea ar fi ştiut dacă ceva era în neregulă cu mine.
Prietenii mereu ÅŸtiu.
După aceasta am decis să fac un duş, şi să mă schimb în ceva lejer. Televizorul din sufragerie mergea de zor, aprins pe un canal de muzică. Iar eu? Eu eram acolo, pe fotoliu, privind. Dar în vid. Pentru că nu eram conştientă de ceea ce se întâmpla. Mă aşezasem cu picioarele pe spătar, şi spatele îmi era poziţionat pe partea în care ar fi trebuit să îmi stea fundul. Capul îmi era aplecat în jos, şi cred că şi părul la fel.
M-a trezit soneria uÅŸii.
Am uitat complet de faptul că Dani a zis că vine. Crezusem, oarecum, că doar glumeşte. Leneşă, m-am ridicat şi am plecat să deschid. Deşi ştiu că lenea e un păcat ( capital ) pur şi simplu mi-e greu să renunţ la ea.
Şi mai tare îmi uram starea de depresie. Mi-am analizat ţinuta . Pantaloni scurţi şi maieu. Nu era nimic indecent la asta. Doar că nu purtam sutien, dar nu mi se cunoşteau sânii aşa că era ok. Cum oare mă puteam gândi la porcării din acestea în momente atât de idioate? Numai eu puteam face asta. La dracu , ea, de stare.
Chipul blând al amicului meu m-a adus la realitate. Se ţinuse de cuvânt. Pizza şi Coca-Cola. I-am zâmbit, şi sincer nu ştiu cum am putut să fac asta.
- Intră.
A dat din umeri, şi eu l-am ajutat cu ceea ce adusese; în timp ce el s-a descălţat. A privit apartamentul. Era prima dată când venea aici.
- Drăguţ loc.
Şi-a arătat dinţii şi eu l-am condus în sufragerie. Era întuneric , pentru că nu mă obosisem să aprind lumina cât mă uitam la tv. S-a aşezat , la îndemnul meu, pe canapea. Situaţia era oarecum penibilă, aşa că am încercat să scap şi eu de tensiune. Era greu, pentru că mintea mea era invadată de întâmplarea aia cretină. Şi iar mi-aş fi dorit să îi rup gâtul lui Silviu.
- Ce-ai păţit?
M-a întrebat brusc Dani. Am tăcut. Cum a ştiut că e ceva în neregulă cu mine? A fost o întâmplare oarecare?
Şi el ţi-e prieten.
Mi-a şuşotit conştiinţa. Aşa că m-am apropiat şi eu şi m-am aruncat pe canapea. Lângă acel băiat drăguţ, simplu şi plin de blândeţe. Şi era un amic. Ei nu te rănesc. Nu-i aşa?
Nu îmi venea să plâng, şi aş fi jurat că se putea întâmpla asta.
- Silviu m-a lovit.
Am zis într-un final . Am văzut că aştepta. Reacţia a fost ciudată. A sărit de pe canapea şi s-a încruntat.
- Ce-a făcut?
Chiar îmi venea să râd. Dar m-am abţinut. M-am ridicat şi eu.
- Păi, ah nu contează. L-am pleznit eu prima, mi-a înapoiat favorul după care i-am tras una-ntre picioare şi totu’ s-a sfârşit. Happy End.
Am văzut pe faţa lui că explicaţia asta nu îl făcea să se simtă mai bine. M-am trântit înapoi pe canapea şi am lăsat chipul în jos. N-aveam chef la ora asta să mă lupt cu propria mea voinţă şi cu privirea asta.
Sper pentru binele lui să nu simtă milă, că nici eu nu ştiu cum reacţionez.
Se apropie de mine , aşezându-se, şi mă luă în braţe. Ciudat gest, dar nu am protestat. Era cald şi mirosea bine. Îi adoram parfumul. Dar nu l-am întrebat niciodată ce foloseşte.
Nu ar mai fi avut farmec.
- Ce idiot.
A zis într-un final şi eu am chicotit.
- Nu-mi pasă de el.
S-a depărtat puţin şi ochii săi ciocolatii se uitau la ai mei. Atât de adânc şi ispititor.
Pentru Dumnezeu, eram doar amici.
- Dar ai fost cu el.
AÅŸa ÅŸi? Am oftat.
- Da Dan, am fost. Dar m-a LOVIT! Pricepi?
A dat din cap, şi un zâmbet satisfăcător i s-a întipărit pe chip. Eu m-am încruntat. Ce trebuia să înţeleg eu din asta.
- Deci, eu am venit să mănânc pizza şi să vedem un film, aşa că, de ce dracu vorbim despre probleme?
Asta m-a făcut într-adevăr să mă simt ceva mai bine. Am pus filmul pe care l-a adus el ( era unul horror ) şi am mâncat, stând aşezaţi pe canapea. Unul lângă altul, dar fără să ne atingem. Mă simţeam ciudat ,trebuia să o recunosc.
Era târziu când filmul se termină. Fusese bun, dar nu îmi captase chiar aşa de tare atenţia. Brusc, Dani s-a ridicat, punându-se în faţa mea şi lăsându-se în vine.
- Unde te-a lovit?
Mi-a zis atât de încet încât puteam să jur că nu a vorbit. Am dat din umeri apropiindu-mi puţin faţa de a lui.
- Obrazul stâng.
Mişcându-se lent, faţa lui era la acelaşi nivel cu a mea. Mă sărută pe obraz... Nu mă aşteptasem la un asemenea gest. Şi nici inima mea, care a bătut mai tare pentru câteva clipe. Eram... Surprinsă.
Dar nu aici se termină totul. Gura lui o căută pe a mea, şi îmi dădu un sărut lung. Limbile noastre s-au unit, într-un joc incontşient dar sigur. Unul al pasiunii . Mi-am trecut inconştientă braţele în jurul gâtului său, şi acesta s-a pus peste mine, pe canapea.
- Mi – ra – be – la !
Aceste sunete mă treziră şi am realizat că Daniel se pregătea să plece. Imaginaţia mea mersese prea departe. Fusese doar un pupic pe obraz. Mi-am trecut degetele peste acel loc.
- Acum e mai bine.
A zâmbit sincer şi eu l-am condus la uşă.
- Noapte bună.
Mi-a zis înainte să închid uşa. Şi am putut jura că privirea lui îmi zicea „ să mă visezi” . Dar era clar că azi îmi imaginam prea multe. Contrariată, nu am strâns mizeria din living, şi am decis să mă bag direct în pat, la culcare.
O luasem razna.