O trecem pe feminin

[Teh]

Uau . Vă mulţumesc pentru comentarii O_O .
Mă bucur că vă place! Şi sper să vă placă în continuare :]]. Sper să nu vi se pară chiar atât de grăbită acţiunea, vreau să conturez viaţa.. Şi aşa se întâmplă uneori lucrurile, trec zilele peste noi şi nu ştim când s-a întâmplat asta. Eu încerc să conturez realitatea, şi uneori se întâmplă prea ulte deodată. Aşa cred eu. Enfin, sper să vă placă în continuare Mirabela. :]] O puteţi numi cum vreţi voi. A, şi cât despre Silviu, o să vedeţi voi D: .
Lectură plăcută!

[center]Capitolul Trei[/center]

- Unde naiba ai fost?
Am făcut o greşeală fatală. Am plecat de acasă fără a lua cheia, aşa că m-am trezit apăsând soneria . Curând, femeia cu care mă certasem mai devreme apăru. Desigur că a început să urle la mine. Îşi strânsese părul într-o coadă strânsă, pentru a fi mai lejer şi purta un şorţ de bucătărie. Expresia ei vroia să fie rece.
- Am fost să mă plimb, sau şi asta o să îmi interzici?
M-am trezit răspunzându-i pe acelaşi ton ridicat, s-a uitat urât la mine dar am decis să o ignor. Aveam şi eu o viaţă. Descălţându-mă am fugit în dormitor, însă a trebuit să ies pentru a folosi baia. La naiba , e atât de urât să fi fată uneori. După ce m-am schimbat la pijama, am auzit-o strigându-mă.
Trebuia să mă conformez, pentru că trebuia să aducem problema asta într-un anumit punct, să o rezolvăm. Deşi pentru mine doar într-un fel se termina complet. Dacă nu coincidea cu deciziile ei, fugeam de-acasă.
Mda, sunam exact ca un copilaş mic care nu ştie ce înseamnă să fi singur în lume, şi totuşi! Nu puteam suporta ca ea să îmi controleze existenţa. Persoana mea era doar pentru mine, şi pentru că m-am născut aşa, şi pentru că sunt eu, trebuie să am grijă de mine. Doar nu o să stau să mă ţină ea de mână mereu şi să îmi spună : nu face aia, du-te acolo, mănâncă aia! Şi aşa mai departe, nu . Pentru că vroiam să fiu independetă. Dacă nu înţelegea asta, nu îmi păsa.
Am intrat în bucătărie şi privirea mamei m-a izbit. Mi-a analizat ţinuta. O pijama gri compusă dintr-o pereche de pantaloni scurţi şi un maieu.
Aşezându-mă, am început să mănânc.
- Poftă bună.
Am adăugat pentru a nu părea chiar mai nervoasă decât eram. Deşi din tonul meu se înţelegea că fierbeam de furie. Chiar şi inia mea bătea mai tare şi să nu mai zic ce luptă se ducea în minte pentru a mă abţine.
- Mirabela, trebuie să înţelegi. Nu te pot lăsa să locuieşti singură. Ce fel de mamă aş fi?
Mă abordase cu acel ton blând pentru a mă înmuia. Da, poate că acesta ar fi mers cu ceva timp în urmă dar acum era altceva. Cât de mult mi-aş fi dorit să fiu băiat şi să dau totul undeva fără să-mi pese.
Dar gândind asta am realizat că nu trebuie să fiu la genul masculin pentru a face ceea ce vreau, ceea ce simt eu că trebuie să fac. Aşa că nu conta cât de dur ar fi sunat sau cât de nesimţită eram, căci era viaţa mea. Puteam să fac ce vroiam eu cu ea, uite-aşa!
- Ei bine... Nu ştiu , dar uite şi întrebarea mea : ce fel de mamă ai fi dacă mi –ai lua fericirea, care se află aici, şi m-ai trimite tocmai în... Eu ştiu unde, la tata unde o să mor de plictiseală. Ah, să nu mai zic că singura mea distracţie va fi învăţatul. Omul ăla nu –mi va da voie nici să vorbesc la telefon. Şi ştii cât de mult mă distrează şcoala, nu ? Oh, sau aş putea atât de uşor să merg la Cristi şi la Ana, aşa nu ar mai trebui să facă alţi copii! Nu, chiar mai minunat de atât – ce-ar fi să mă închizi într-un internat doar de fete unde o să devin lesbi şi peste câţiva ani o să te întrebi „ cu ce am greşit” ?
Am spus acele propoziţii aproape fără să respir şi am realizat că mă ridicasem în picioare. Privirea ei era tot blândă, parcă implorându-mă să termin. Nu, nu mulţumesc. Nu aveam de gând să părăsesc locul ăsta. Mă săturasem de atâtea schimbări, vroiam şi eu odată în viaţă un singur lucru stabil! Unul singur, nimic altceva nu îi cerusem vreodată .
- Dar Miri.. Cum să te las eu singură... Aici? Aş putea să te iau cu mine... dar...
Nu am lăsat-o să vorbească.
- E uşor. Ţi-am zis : mă descurc singură. Fără tine, sau tata sau altcineva. Plus că l-aş avea pe frăţiorul care ar veni non stop să mă verifice. Nu mă fă să fac altceva mamă . Crezi că dacă mă duci la cineva acasă o să rezolvi? Hai să fim serioşi, dacă nu vreau să stau acolo, fug. Aşa că mai bine lasă-mă aici. Nu mă mănâncă nimeni.
Era clar că nu se aşteptase la o ameninţare din partea mea. Dar vremurile grele cer măsuri disperate, şi eu aveam de gând să accentuez fiecare detaliu pentru ca ea să cedeze. Am adăugat ceva ce a durut-o.
- Dacă tu vrei să pleci la sora ta, nu mă târî şi pe mine în dorinţele tale. De ce eşti aşa de egoistă? Fă ce vrei cu viaţa ta, şi eu o să fac la fel cu a mea. Oricum întotdeauna ai făcut ce ai vrut , cu noi toţi. Tu şi tata. Hai să ne mutăm în X , hai să ne mutăm în Y, hai să plecăm în Z . Hai să stăm la casă, nu hai să ne facem domiciliu la apartament. Întotdeauna cum aţi vrut voi doi. Ei află că eu nu am chef să fac ce vrei tu, rămân aici şi punct!
Nu am mai aşteptat să zică ceva, ci am plecat în camera mea. Atmosfera se încinsese şi cred că am auzit-o plângând dar nu m-am întors. Era groaznic să îi fac aşa ceva mamei mele, dar nu conta. Pentru că şi eu plânsesem de multe ori din cauza ei. Era contra cost, nu aveam de gând să cedez. Deşi , recunosc, aproape că m-am întors în încăperea aceea să o îmbrăţişez şi să o rog să mă ierte.
Acum mă bucur că nu am făcut-o. Aş fi stricat totul.
Ajunsă în dormitor, m-am aruncat în pat şi mi-am verificat mesajele. Aveam unul de la Aura.
[center] Bună Ela! Oh, e atât de frumos aici. Ador marea, şi Raul s-a purtat atât de bine.... Nu-mi vine să cred că părinţii mei chiar îl acceptă. Nu e minunat? : ) .
Oh, tu ce mai faci? De abia aştept , pe o parte, să ajung acasă. Să te văd, evident. Îmi pare rău că nu eşti aici. Poate anul viitor? Oh, am înţeles de la tati că venim acasă în septembrie, deci tocmai când începe liceul : ( . O să îmi lipseşti mult.
Trebuie să fug, mergem în club. Ţi-l imaginezi pe tata în club? Eu nu! De abia aştept.
Te iubesc şi ai grijă de tine ! Da? [/center]

Mă bucuram că era atât de fericită. O merita, şi foarte bine că Raul se purta drăguţ cu ea. Deşi ceva îmi spunea că nici dacă ar fi tratat-o urât nu mi-ar fi zis în circumstanţele de faţă. Şi apoi , cum era să o trateze? Era într-o călătorie cu familia ei. Chiar a fost curios că a acceptat. Poate totuşi ţinea la ea, şi ar face bine să o îndrăgească, că de nu o să aibă de-a face cu mine şi corniţele mele.

[center] Oh, ce drăguţ. Mă bucur pentru tine scumpilici. Ai grijă ce faci pe acolo. Cred că salivează toţi văzându-te în costumul ăla de baie. L-ai purtat, nu ? Aşa sper!
Eu m-am certat cu mamaşa azi, dar o rezolv eu. O să cedeze ( SPER! ) .Şi eu te iubesc, acum merg la nani. O să îmi lipseşti.
Te pup . [/center]

Au trecut trei zile întregi în care nu am vorbit nici cu mama nici cu altcineva. Doar cu Aura la telefon. Am stat închisă în casă, mai precis în camera mea şi mi-am văzut de „ lucrurile ” mele. Asta doar pentru a nu interacţiona cu fiinţa ce mi-a dat viaţă. Poate că avea nevoie să se gândească la ce o să facă cu mine, şi nu avea decât să o facă. Eu nu participam, nu vroiam să mă mai complic mai mult de atât.
Totuşi, trezi zile aşa de stat în casă, nu sunt sănătoase. Era miercuri dimineaţă, şi m-am trezit destul de brusc realizând că lumina iar a intrat în camera mea. Mi-am trecut mâinile în jurul ochilior şi i-am închis-deschis de câteva ori.
- Hai –hai, trezirea. Trebuie să mă ajuţi cu nişte cumpărături.
Avea acelaşi ton obişnuit pe care îl posedase şi înainte de cearta noastră.
- Eh, ţi-a trecut supărarea doamna Irina?
A râs şi m-a tras din pat, aşa că m-am simţit nevoită să mă ridic şi să mă schimb. După o vizită la baie, obişnuită, m-am întors în dormitor şi m-am îmbrăcat. Era o zi de august foarte plăcută, aşa că am decis să mă îmbrac cu o rochiţă roz şi o pereche de sandale asortate. Părul mi l-am lăsat dezlegat şi mi-am mai privit un pic fizionomia în oglindă.
Mă puteam bucura de o siluetă subţire, nişte sâni destul de generoşi şi un fund drăguţ. Eram puţin narcisistă, ca să recunosc dar nu mă deranja acest lucru. Mă întrebam doar cum o să arate părul meu lung şi drept , tuns. Încă nu mă gândisem cum urma să îmi scimb look-ul, dar chiar doream asta. Simţeam nevoia acelei schimbări. Probabil că Aura urma să facă crimă de om după asta, dar ata ete.
- Deci, ce cumpărături?
Am întrebat-o urcând în maşină, pe scaunul şoferului. După ce şi-a pus şi ea centura de siguranţă şi a accelerat, mi-a vorbit.
- Păi e destul de simplu. Trebuie să mă aprovizionez cu nişte lucruri. Plec prin septembrie, şi e deja jumătatea lui august. O să trimit lucrurile cumpărate, ca să nu trebuiască să le „ car ” . Sunt puţin entuziasmată, oh se vede? De abia aştept!
Mi-am dat ochii peste cap şi am scos un oftat. Cine o mai înţelegea pe femeia asta?
- Åži eu?
- Şi tu ce? S-a uitat mirată la mine. Ochii săi străluceau. Ce negri păreau în această ipostază.
- Eu ce fac?
A râs.
- Treaba ta. Eu o să îţi las bani, îţi mai trimit. La fel faci şi tac-tu, că de – de asta e bun. Şi o să îţi mai dea şi Cristi dacă ai nevoie. În fine, nu îmi pasă mie cum te descurci tu. Eşti fată mare.
Ok, era bine că îi dădusem o pauză de trei zile. Uite ce se poate întâmpla ! Sincer, nu am putut să cred că ceea ce îmi zisese era real, aşa că am exclamat ceva de fericire. Dar nu am înţeles nici eu sunetul produs. Pentru că nu credeam că va ceda. Nu cu adevărat, nu atât de uşor. Decisese să fie indiferentă faţă de mine? Da, aşa ar fi părut la prima vedere. Însă, probabil, urma să mă sune cât de des putea şi vorbise cu tot cartierul să mă supravegheze. Nu se putea să fi căpătat aşa o mare încredere în mine, atât de brusc. Eram fericită.
Îi vorbisem Aurei despre discuţia pe care am avut-o cu mama, şi aceasta fusese destul de supărată. Aşa că i-am trimis un mesaj cât de repede am putut pentru a-i împărătăşii sentimentele mele.
Când am ajuns acasă, era destul de târziu. Se înserase şi mama a decis să meargă la culcare. Eu i-am zis că voi ieşi puţin pe afară.
- Cu cine?
- Cu Alice. O voi suna să văd dacă nu are alte planuri. Probabil mergem să ne plimbăm puţin, sau nu ştiu. Stă doar la trei blocuri de aici, aşa că nu văd care e problema.
A dat din cap.
- Să nu vi prea târziu, bine?
Era rândul meu să aprob. Oricum va adormi.

- Bună Ali, ce faci?
- Hei . Tocmai mă pregăteam să mă bag în pat, la tv. Mi-e cam rău... Tu ce faci?
Oh, la naiba.
- Eu bine. Aveam chef să ies pe afară ,dar se pare că lăsăm pe altădată.
A chicotit.
- Cred că pot face un efort...
Åžtiu ÅŸi apreciez.
- Nu, stai acolo şi fă-te bine, da? Ieşim noi altădată. O să stau şi eu la TV, sau la calculator. În fine. Vorbim, te pup. Ceao.
Am închis după ce mi-a spus şi ea „ pa ” şi am decis să fac o baie lungă. Nu ştiu cât timp am fost închisă acolo, în apa fierbinte şi plină de spumă, însă am avut o senzaţie minunată când am ieşit. Eram „ fresh” şi totodată adormită. Era un moment bun să adorm, da. După ce mi-am uscat părul, m-am băgat în pat şi mi-am verificat telefonul.
Aveam un apel de la un număr necunoscut. Încercase să sune cu zece minute în urmă.
Am presupus vag cine ar putea fi, dar nu puteam fi atât de sigură aşa că nu am apelat. Dacă avea nevoie, mai suna şi altădată.
Peste cinci minute, când tocmai mi se închideau pleoapele, zgomotul provocat de mobil m-a făcut să tresar. Acelaşi număr pe care nu îl cunoşteam . L-am lăsat să sune până era gata să se închidă apelul, şi am răspuns.
- Alo?
Am zis pe cel mai firesc ton posibil şi am întâlnit o voce caldă şi sigură pe sine.
- Bună Mirabela. Sunt Silv.
Evident că eşti.
- Ăăă... Silv?
Ar trebui să reţin fiecare nume ? Ei bine, nu . Dar îl ştiam, însă încă îmi probam metodele.
- Da... Silviu. Ne-am întâlnit în parc, eram cu Daniel... Ă, acum câteva zile.
Vocea îi devenise puţin mai neîncrezătoare. Am vrut să par puţin mai entuziasmată, şi se părea că mi-a reuşit.
- Ah, Silviu! Da... Nu îmi aminteam de „ Silv” .
Am vrut să subliniez aici că nu îmi zice eş mie cum să mă port şi cum să îl numesc. Ha!
- Ah... Da, sper că nu te superi că am luat numărul tău de telefon. Chiar... Vroiam să ne cunoaştem mai bine . Şi oricum sunt mai nou în oraş , şi nu prea cunosc locurile.
Mda, adică vrei să îţi dai întâlnire cu mine. Iar eu sunt curioasă în câte zile te pot termina. Jucăm uşor jocul tău, că oricum nu am o altă preocupare. Şi arăţi bine.
- Ă, da. E ok, nu îţi face probleme. Nu mă deranjează că ai numărul meu.
- Nu ai vrea să mergi cu mine la film, sâmbătă? Rulează un film drăguţ, mergem ca amici. Vreau să zic, mai vorbim, ne mai cunoaştem.
Mda, ştiu eu ce înseamnă „ amic ” în vocabularul vostru. Dar chiar nu mă deranjează.
- Hm, nu ştiu dacă am ceva de făcut sâmbătă... Ăă, da .. Da, e ok. Sper să fie drăguţ filmul. Vorbim atunci?
- O să te mai sun eu zilele astea, e ok?
Ai căzut în plasă ca un prostănac. Atât de uşor. O să îţi sucesc minţile, o să vezi.
- Poate. Pa – pa .
Înainte să mai zică ceva, am închis . Era o metodă destul de drăguţă de a-l lăsa în ceaţă. Putea să interpreteze ce vroia şi probabil acum fierbea gândindu-se cum să mă cucerească , să mă dea gata şi să mi-o tragă cât mai repede posibil . Sau să încerce s-o facă.
„ Nu mă face pe mine orice târfă.” Probabil că asta şi gândea, ca orice alt cretin de vârsta apropiată a mea, un băiat fără scrupule care nu se gândeşte niciodată la sentimentele unei fete. Unul care se crede superior. Sau poate că nu era aşa, dar ce îmi păsa mie? Dacă avea sentimente, cu atât mai bine pentru că urma să i le calc în picioare.
Am adormit gândindu-mă la Aura şi la ceea ce făcea aceasta. I-am dat un mesaj înainte de a mă culca, spunându-i că s-ar putea să am o întâlnire. Încă nu îi spusesem planul meu, aşteptam să vină acasă.
Viaţa era chiar distractivă uneori. Gândul mi-a zburat uşor la perioada din Grecia şi la Will. Mi-am amintit şi zâmbetul lui seducător, mi-am dorit să îi pot tăia gâtul. Păcat că nu puteam, probabil nu aveam să îl mai văd vreodată.
Dar aveam să mă răzbun şi pentru asta, cândva aveam să o fac.