O trecem pe feminin

[Teh]

Mulţumesc >:d< new chapter. enjoy! * hugs everyone*

Capitolul douăzeci şi trei

Ne-am luat echipament sportiv, aceasta s-a împrumutat de la mine, pentru că aveam măsuri asemănătoare şi am plecat în parc. Până la urmă am închiriat nişte role; a parcat maşina undeva şi am început să ne plimbăm. Femei la douăzeci şi patru de ani dându-se pe role, alături de nişte puştoaice. Părea chiar amuzant! Doar că noi nu eram aşa bătrâne, eram tinere, în floarea vârstei, arătam bine şi... În fine, acum aveam o altă problemă existenţială de discutat. Imediat ce am început să patinăm, am întrebat-o:
- Cum stă situaţia? Ce s-a întâmplat?
A oftat, aproape dezechilibrându-se. Am apucat-o de braţ şi aceasta mi-a mulţumit.
- Oh! Minunat! Extraordinar!
- Lasă sarcasmul!, am strigat uşor exasperată. A oftat încă odată.
- Mda, ai dreptate. Ce rost are?
O pauză inexplicabilă în care am trecut pe lângă un tip binefăcut şi extraordinar de sexy. Amândouă ne-am uitat după el, de abia reuşind să nu fluierăm. Eu era să cad, însă m-am echilibrat rapid.
Am râs amândouă pentru câteva secunde, revenindu-ne curând.
- Ok, te-a înşelat?, mi-am dat rapid cu părerea.
A ridicat din sprâncene.
- N-am idee! Se poate, dracu mai ştie? Am speculat şi asta, dar nu e chip să recunoască. Şi-apoi, ştii bine că ne certăm!
- Mda, asta cunosc. Dar ce te-a făcut să nu îl mai suporţi? Hai, nu poate fi chiar atât de rău!, încerc să o încurajez cu un zâmbet ce îmi dispare rapid, cititndu-i expresia furioasă. Mă uit în faţă, pentru a fi atentă pe unde patinez şi aceasta îmi răspunde, aproape însufleţită.
- Divorţez!, a urlat atât de tare încât a auzit-o toţi cei din jurul nostru. Mai că îmi venea să sar peste ea şi să îi astup gura, în schimb am rămas uimită, uitând să mă mişc. Ne priveam.
- Ce?, mă întreabă puţin confuză.
- Chiar atât de grav e?, încerc să mă conving de gravitatea situaţiei.
Îmi răspunde cu un „Da!” aproape sec şi îşi continuă plimbarea, îndemându-mă să fac acelaşi lucru. Trebuie să recunosc că nu mă aşteptam chiar la asta. Ei bine, chiar credeam că este o ceartă foarte serioasă, dar atât de curâdn să fie decisă să divorţeze? Acesta era un lucru nou, pe care nu îl prevăzusem.
- Vrei să-mi explici?, am strigat la ea şi aceasta a dat din umeri, vorbind.
- Hai! Ştii bine că nu există soluţie! Nu mai pot! Vine acasă, să îi dau să mănânce, să fie curat, să... Porcării d’astea! La început era OK, dar îmi scoate ochii că nu e aşa şi nu ştiu cum şi pe dincolo de-mi vine să-l omor! Şi nu cred că ar trebui să simt asta, am şi eu un serviciu şi se comportă de parcă el m-ar întreţine. E adevărat că este apartamentul lui, dar chiar şi aşa! De parcă eu mi-aş putea permite unul, dar îl avea de dinainte. Pe bune, totul a început de la faptul că vrea să îmi vând maşina. Auzi, na! La el! Poate că vrea să depind de el şi când vreau să plec undeva...
Părea foarte supărată şi determinată spunând asta. Eu chiar am făcut o pauză sugestivă, gândindu-mă la situaţia actuală. Mădălina îşi dăduse, cel mai probabil, seama de starea mea aşa că nu mă întrerupea. Ei bine, tipul fusese mereu aşa. Din moment ce a mai fost odată căsătorit şi apoi divorţat, trebuie să fi însemnat ceva pentru el şi să se fi obişnuit cu un anumit stil de viaţă. Eh, nu îi găsesc nicio justificare. Era un nemernic.
- E prea gelos pe orice ai face, ştie că eşti prea bună pentru el, am zis scurt şi foarte hotărâtă, prietena mea zâmbind.
Era de înţeles, eram de acord.
- Am vorbit cu Xenia despre treaba asta ( una dintre prietenele noastre comune, o unguroaică stabilită în ţara noastră de câţiva ani, o fată de treabă ), şi zice că am înnebunit, că ar trebui să îl subjuc, porcării d’astea. Nu e de acord. Eu cred că trebuie trezită la realitate!, a adăugat indignată.
- Xenia are idei preconcepute, las-o. Eu mă gândesc că trebuie să îţi găsim un avocat!
A surâs larg, împiedicându-se şi rostogolindu-se pe jos, lovindu-se la bărbie. Am început amândou să râdem, eu m-am aplecat cu greu pentru a o ajuta şi când i-am apucat mâna am alunecat şi eu şi am căzut pe jos, asta provocându-ne un alt val de amuzament, nouă şi celor din jur.
- Trebuia să te fi făcut tu avocat când ziceai..., a fost replica cu care am reuşit să ne ridicăm, exhilibrându-ne şi plimbându-ne iar, aproape nepăsătoare. Ne îndreptam înapoi, pentru a înapoia rolele şi a-i găsi un bandaj Mădălinei.
- Mda, ar fi fost convenabil, nu?
Nu am mai vorbit nimic, ci doar ne-am plimbat şi am privit fiecare tip sexy care trecea pe lângă noi.

Mai târziu, când am ajuns acasă la mine, telefonul mobil al Mădălinei a început să sune ca un disperat. Răspunzând, a început să ţipe la celălalt, şi mi-am dat seama că a întâmpinat-o cu acelaşi ton.
- Ba! Fac ce vreau!
Nu auzeam ce spunea celălalt. Amica mea se învârtea de colo până colo, gesticulând şi ridicând din ce în ce mai tare tonul.
- Oh! Da! Ai vrea tu! Uite că nu o să se întâmple asta! Faci ce vrei! Da’ crezi că-mi pasă? Ooo... Ba nu! Tu să te pregăteşti! Vaai! Nu îţi mai fă tu speranţe! Hai, termină... Nu mă întorc! Poate-n veci! Uite ce e, mai bine te-ai pregăti, mâine o să te caute avocatul meu!
A închis brusc telefonul şi s-a uitat la mine; observându-mi expresia dezorientată, a început să chicotească, făcându-mă şi pe mine să râd, neînţelegând nimic din ceea ce se întâmpla.
- E la faza cu milogitul?, întreb uşor nedumerită.
- Oo! Da! Chiar se ruga de mine, dar nu o să îi meargă. Nu după toate astea!...
Am tăcut, citind în cuvintele ei ceva mai mult decât îmi spusese. S-a uitat la mine după care a oftat, am mers în bucătărie şi luând un loc, i-am servit un pahar cu suc şi am ascultat ceea ce avea de adăugat.
- Adevărul este că e şi violent, m-a lovit de câteva ori, m-a înjurat, aseară voia să facem sex. Eu nu aveam chef – ce dracu!- s-a uitat la mine, citindu-mi chipul. Eram impasibilă. A continuat – nu aveam chef, eram obosită, am venit târziu acasă, am avut mult de lucru... El avea zi liberă. M-a luat cu: Unde-ai fost? Mă-nşeli? Şi tu ştii cât e de lucru la mine la birou, am avut de rescris o sută de pagini, îţi imaginezi ! Eu îi tot strigam: Ai înnebunit? Până la ora asta am lucrat! A făcut o pauză – Ştii că la noi în ultima vreme e numai cu ţipete... ( punea accent potrivit pe fiecare cuvânt pe care îl scotea ). Ei şi, apoi îmi zice: Demonstrează-mi! Am început să îi explic, apoi el mi-a tras o palmă. Eram în dormitor, m-a aruncat în pat, s-a pus peste mine. Cică să îi arăt că îl iubesc, că nu îl înşel... E obsedat!
Am tăcut amândouă.
Eu eram îngrozită de ceea ce îmi spunea. Făcusem ochii mari , ştiam asta şi inima mea începuse să bată mai tare. Un soi de furie mă apucase. Fără a mai rezista, am replicat:
- Ce? De când durează asta?
A fost reacţia imediată după ce mi-am revenit din povestire.
A râs.
- E recent. Adică... Nu s-a mai întâmplat. Îmi vorbea uneori urât, dar credeam că o face în glumă. Acum o face mereu, ba mă înjură, ba mă face curvă! Mă loveşte, şi acum a vrut aproape să mă violeze. Eram obosită şi i-am zis că nu fac sex cu el, el zicea pana mea, nici nu mai ţin minte!
- Şi apoi?, am chestionat-o serioasă.
- Eh! Ştii că dacă nu vreau, nu se întâmplă. M-am încuiat în baie, am adormit acolo, m-am trezit după câteva ore şi am mers în sufragerie. Dimineaţă când m-am trezit era plecat. Am făcut ordine pe acolo, ce mai aveam şi eu de rezolvat şi te-am sunat. Acum era disperat, că unde sunt, că mi-a adus flori! Să şi le bage undeva...
- E un dement!, am strigat aproape disperată.
Cum îndrăznea? Ce idiot! Aşa sunt bărbaţii, nişte cretini. O furie ciudată pusese stăpânire pe mine şi eram sigură că dacă îl aveam acum în faţa ochilor mei l-aş fi strangulat, l-aş fi bătut până nu ar mai fi avut nici pic de suflare. Un gând absurd de violenţă mă stăpânise, era doar în mintea mea dar l-am controlat.
- Nu îmi vine să cred! Nu te mai întorci acolo în seara asta, e clar!, am adăugat încruntată şi aceasta a dat din cap ca un copil mic, ascultător.
Am îmbrăţişat-o şi deşi nu era deloc genul uşor de alintat, a stat aşa cuprinsă de braţele mele şi niciuna dintre noi nu a mai îndrăznit să spună nimic. Eu eram încă uimită, ea probabil nervoasă pe alegerea ei şi făcându-se mereu „proastă” pentru ceea ce vrusese ea, o căsătorie fără rost. Îi spusesem că ar fi fost mai bine să trăiască cu el o vreme, dar a fost de neconceput. Mai ales când el îi ceruse mâna atât de romantic. Ăştia sunt cei mai periculoşi, ai dracu nenorociţi şi prefăcuţi!
- În seara asta, nu concep, mergem în club şi nu ne mai gândim la fiasco-ul acesta!, am exclamat când ne-am depărtat din îmbrăţişare, căutând ceva în frigider pentru că stomacul începuse să facă zgomot.
- Ştiu şi eu..., am auzit-o indecisă pe şatenă ( acum aşa era vopsită ).
- Ştiu eu! Ia nu mai comenta. Ce vrei să mănânci? I-am închis rapid gura.

Mai târziu, când s-a făcut seară, ne-am schimbat şi am decis să plecăm în club. Era prea târziu pentru a mă mai opri, draga mea amică, cu comenetariile de genul: mâine mergem la serviciu! Nu mai contau în momentul de faţă. Nu era mare lucru. Nu avea decât să îşi ia liber de la birou, pentru prima dată de când lucra acolo, să aştepte să plece Marius la serviciu, apoi să se ducă să îşi adune de acolo strictul necesar şi să se întoarcă la mine acasă; iar eu, hei, nu aveam prea multe de făcut a doua zi aşa că mă puteam descurca, chiar dacă nu dormeam. Şi era cunoscut, dacă stăteam în casă ar fi început, eventual, să plângă de furie şi ne-am fi uitat la vreun film siropos, iar eu nu eram în dispoziţia necesară. Mai bine să îşi exteriorizeze sentimentele prin dans, se înţelege.
Am luat un taxi, hotărâte că ne vom îmbăta şi niciuna nu va mai fi capabilă de a conduce ( nu aveam pe listă şi un accident ! ).
- Eşti sigură de asta?, mă întreba Mădălina oarecum stângace, nevrând să facă totul pe dos, probabil sătulă de toate deciziile ei de până acum.
Am ridicat din sprâncene.
- Te îndoieşti?
Nu a răspuns, dar nici nu era necesar. Şoferul ne zâmbea şi a glumit tot drumul cu noi, doar că nu l-am băgat prea tare în seamă. Eram sătulă până peste cap de bărbaţii aceştia idioţi care se cred atât de interesanţi. Unele specii ale categoriei lor erau dezastruoase, nedemne de a fi băgate în seamă. Dar , ce puteam face? Nu aveam cum să trăim fără brutele astea!
Am optat pentru un club recent deschis pe care nu îl frecventasem până acum. Auzisem destule vorbe bune la adresa localului, ce părea a fi cu adevărat select. Când am intrat, am fost sigură de faptul că era un loc elegant şi plin de stil, nu ca oricare înfundătură de încăpere cu tot felul de drogaţi, unde nici nu îţi venea să intri.
Am mers la bar, pentru că nu sunasem pentru a rezerva o masă şi se părea că nu era nici una liberă.
Am comandat fiecare câte un pahar dublu de wiskey cu gheaţă, părea cea mai bună ofertă, pentru moment. Urmau apoi probabil nişte cocktailuri, vodcă, gin tonic, rom şi se încheia cu vin sau bere, după care pe picior de plecare încă un wiskey. Şi până acasă... Găseam noi un loc pentru a vomita, nu ne era frică de asta! Combinaţiile de acest gen rezultau întotdeauna astfel, trebuia doar să ajungem cumva acasă. Păcat că nu era William în oraş, nu ne-ar fi „păscut” niciun pericol astfel.
Barmanul se uita într-una la noi; l-am ignorat, eram prinse în discuţie. Oameni veneau şi plecau de la bar, unii stăteau chiar pe scaunele de lângă noi, nici lor nu le acordam atenţie.
- Tot ce-mi mai trebuie acum este un avocat!, strigă aceasta dând paharul peste gât şi comandând o vodcă; mă aşteptam la asta. Îi urmez imediat exemplu şi cer acelaşi tratament. Pentru o cauză nobilă! Şi oricum, nu mai băusem de multă vreme, aşa – ca fetele.
- Hai, nu e greu, trebuie să găsim ceva. O să-l sun eu pe Prinţ şi o să îmi dea el nişte referinţe!, am replicat plină de încredere.
Trecuse destulă vreme, dar uneori eu chiar îl mai numeam Prinţ pe blond.
- Da! Idiotul ăla are deja unul, ştii? Adică, cum altfel!? Eu nu am dreptul la nimic, dar el! Oh, el trebuie să aibă tot tacâmul, o listă plină şi ordonată. Printre care se află, pe un loc neînsemnat, şi o nevastă cretină închisă într-o bucătărie în faţa tigăii! Hai, da! Şi-a găsit-o el de n-a mai putut!, aproape a ţipat acestea. S-a uitat la barman şi i-a zis: Ce? Merit eu asta? Ziiii!, îl îndeamnă aproape serioasă. Tipul, un bărbat de înălţime medie, cenuşiu în cap şi cu o expresie simpatică ( deşi cam perversă), dă din cap şi îi zâmbeşte larg, cu toată forţa pe care o poate avea cineva. Cred că deja şi-o imagina goală.
- Treaba este simplă! O să îl dau dracu!
Continua să abereze, cerând încă un pahar. Eu rămăsesem la cel de vodcă, pentru că nu reuşisem să-l termin, acaparată de cuvintele sale insultă şi realizând brusc că ar fi convenabil să ajungem întregi acasă, nu bete moarte. Măcar una dintre noi.
- Ar trebui să mă calmez?..., întreabă uşor confuză la un moment dat.
- Nu, nici vorbă!, îi dau replica încrezătoare şi aceasta cere încă un wiskey cu gheaţă.
Stăteam acolo de ceva vreme şi ea începuse să nu se mai simtă atât de lucidă, eu pe de altă parte pricepeam ce se întâmpla în jurul meu. Partea bună la beţia Mădălinei este că dacă îi spui ( de fapt, dacă îi spun pentru că pare că doar de mine ascultă în situaţii din acestea ) că este în stare de ebrietate şi să tacă dracului din gură, o face.
Astfel, s-a întâmplat ca aproape de noi să vină un tip. Un bărbat pe care l-am recunoscut instantaneu. Mi-a zâmbit uşor timid, întrebându-se dacă îl mai cunosc ( am citit în expresie ). Îmi venea să îi fac semn cu ochiul. A venit spre mine.
- Bună, Mirabela!, a zis vesel, încercând să acapareze melodia ce tocmai pornise.
În faţa mea era nimeni altul decât Riki, tipul cu casa de discuri. Cred că trecuseră doi ani de când îl văzusem ultima dată.
- Oh, salutare Riki! Ce mai faci? Ciudată întâlnire, aici, ha!
Nu voiam să îşi facă o părere prea proastă despre mine, având în vedere că miroseam a alcool şi eram aici într-un club, singură cu o altă prietenă „copăcel”.
- Oh, e chiar plăcută, adică – nu contează locul! Nu? Am văzut că faceţi puţină gălăgie – s-a uitat la amica mea – e totul în regulă?
Am dat din umeri. Mădă se pregătea să vorbească, printr-un singur gest am oprit-o.
- Se mai întâmplă! Ştii tu, e în plin divorţ, îşi caută un avocat, tipul s-a purtat foarte urât cu ea..., i-am explicat pe cât de bine şi obiectiv am putut. A dat din cap.
- Ah, pricep. Nu vreţi să staţi la masa noastră?
A arătat cu degetul spre un anumit loc pe care nu prea l-am putut sesiza. Înainte să zic eu ceva, a acceptat bruneta. Nu am mai avut ce face decât să o conving să tacă şi să mai bea un pahar, să nu îşi facă toţi o părere prea proastă despre ea, adevărul era că se mai întâmpla să te îmbeţi dar nu era fain să te vadă cunoscuţi în momentele alea, doar dacă îţi erau prieteni apropiaţi! La naiba cu coincidenţele vieţii!
Mergând spre locul acela, am observat că mai erau câteva persoane. L-am recunoscut imediat pe Liviu, cu piercingurile lui multiple, cu părul vopsit verde intens acum, toboşarul trupei Angels ( îşi păstraseră numele şi chiar făcuseră furori, erau o trupă cu mulţi fani momentan ).
- Mirabela!, a strigat imediat ce m-a văzut. Mădălina s-a aşezat cuminte pe canapea, a stat aşa câteva secunde şi după a ieşit să danseze, fără a se uita la mine, singură. Nu era niciun pericol, momentan.
- Liviu! Ce mai faci, măi?, am întrebat mai mult din politeţe, deşi eram oarecum entuziasmată.
La drept, nu aveam nimic cu el. Se întâmplase ceva anume între mine şi Sandi, dar asta nu ar trebui să ne strice nouă relaţia amicală. În plus, eu ştersesem cu buretele acea întâmplare. Îi explicasem de multă vreme că eu nu îl plac în alt sens decât prieteni, dar Alexandru nu părea să înţeleagă şi începuse să îmi facă curte, galant şi plin de stil , doar cum el putea să o facă. Şi l-am refuzat. Venise să mă ceară în căsătorie. Fără pic de milă, înfuriată de gestul lui absurd, i-am retezat-o scurt şi dur. Cred că l-a durut dar nu am avut ce-i face. E genul care nu trece uşor peste, şi presupun că încă nu m-a iertat. Pace, asta este.
- Oh... Binişor, chiar ok. Ceilalţi nu au vrut să iasă astă-seară, sunt obosiţi, după concertul de acu două zile...
- Da, adică de abia ne-am întors, am avut un micuţ turneu!, îmi explică Richard entuziast.
Dau din cap că înţeleg deşi nu aveam habar de concertele lor. Le ascultam unele melodii ce îmi plăceau la nebunie, doar atât.
- Mda, nu am mai stat şi noi de vorbă ca lumea de multă vreme, de când aţi devenit aşa faimoşi; nu mai aveţi timp de oamenii de rând!, am replicat pe un ton fals plin de reproş şi Liviu părea profund dezamăgit. A râs.
- Scuzele mele! Oh, cred că va trebui să îţi fac o invitaţie oficială...
- Sau aţi putea trece pe la mine, în umilul meu apartament...
- Ca în vremurile vechi!, mă completează Liviu şi amândoi zâmbim, amintindu-ne de trecut. Vremea când ei de abia se lansau, mă mutasem în noul meu apartament şi mă vizitau constant, el, Jiji, Coco, Alex şi venea şi William. Glumeam o grămadă, ei cântau, beam, mâncam, era o atmosferă plăcută. Apoi, ei aveau obligaţii, eu eram cu facultatea, m-am angajat, Will era mai mult plecat şi s-a destrămat totul.
- Oh, omule, e caz de un divorţ, nu vrei să ajuţi?
Până acum nu acordase atenţie nimănui, Richard, în afară de a mă privi, dar şi-a amintit mica noastră conversaţie şi s-a uitat la unul dintre amicii lui. Involuntar, şi ochii mei s-au aţintit asupra lui. Un bărbat înalt, se observa chiar dacă acum stătea jos, brunet ( o observam prea bine), cu ochii negri şi un cioc foarte drăguţ sub buza inferioară... O faţă cunoscută, cu adevărat. De parcă îl mai văzusem... undeva, cândva, într-un anumit moment.
A vorbit.
- Oh? Da? Divorţezi?, s-a uitat la mine cu un zâmbet profund, cercetător şi plin de un înţeles pe care de abia îl puteam pricepe. Cred că îmi dădea fluturaşi în stomac.
- Nu se poate! Nici măcar nu e căsătorită!, mă apără rapid Riki.
- Prietena mea..., i-am explicat cu jumătate de gură.
Mădă tocmai s-a aşezat pe canapea, parcă mai trează ca înainte, refuzând să mai termine vreun pahar. Vorbea foarte coerent.
- Eu sunt aceea care se desparte; deja mi-ai găsit pe cineva să mă apere, Ela?, s-a întors spre mine cu un surâs de parcă îmi transmitea: bună treabă dar sunt frântă, când plecăm?
Tocmai mă pregăteam să îi explic că nu şi alte lucruri, când tipul brunet a vorbit:
- Aşa se pare, ar fi mai bine să ne întâlnim mâine şi să discutăm despre asta...
Probabil văzuse că era beată. Şi posibil ca şi el să fi luat câteva pahare la bord. Tot nu îmi aminteam unde îl văzusem!...
- Noi o să plecăm acum, atunci. Suntem obosite! Riki, mă bucur că te-am văzut, şi pe tine Liviu ( poate treceţi pe la mine într-una din zile, cred că încă mai ai numărul meu – a afirmat ). Ok, pa-pa!
Brunetul a mai mormăit ceva inteligibil iar noi am dispărut. Aproape clătinându-mă, am ieşit din local şi am sunat un taxi; a venit mai rapid decât mă aşteptam. Nu am mai schimbat nicio vorbă cu bruneta. Când am ajuns acasă, direcţia a fost spre toaletă unde a început să vomite.
- Bună treabă!... A mormăit aruncându-se în pat şi adormind instantaneu. Eu m-am culcat în sufragerie.